Actualitate
Ne-am nimicnicit !/ ”Obârșie și perenitate„ (I)

In EDITORIALUL de ieri, 27.04.2018, „Ne-am nimicnicit !”, am precizat că românii mileniului 3 sunt lași în fața abuzurilor, naivi prin a crede nouă propagandă #proeuropa, indiferenți la necazurile altora, adică din ce în ce mai solitari, nu solidari.
Și, dezamăgiți, deși și-o fac din 4 în 5 ani cu mâna lor, românii nu mai cred în nimeni și nimic. Nici măcar în Dumnezeu!
Am specificat ca, pentru a înțelege și mai clar ce am dorit să spunem „printre rânduri”, va rugăm a citi, în numerele viitoare, un serial – fluviu din opera lui Petre Anghel (nu confundati cu poetul florilor!), despre români și nația noastră.
Paul Anghel : ”Obârșie și perenitate„
Urmare articolului publicat deunazi cu privire la noi, romanii, va rugam a citi serialul urmator. Materialul, daca il veti intelege, va va aduce un castig spiritual coplesitor mai mare dacat sa cititi aiurea vreo „investigatie” potrivit careia Iohannis a devenit spaima pisicilor cand apare la TV.
Există locuri confortabile în cultura şi civilizaţia universală. În antichitate era mai avantajos să te naşti grec, să fii din stirpea lui Homer, Aristot şi Plato, decât să te naşti în Roma, ameţit de orgoliul de a cuceri, dar nutrind secret infirmitatea de a nu produce în chip original cultură. În evul de mijloc era mai avantajos să fii bizantin sau roman, mai aproape de noi, după Renaştere, să fii italian, german, francez, spaniol, englez sau american, pentru ca la un nume simplu, din oricare onomastică naţională, să poţi adăuga cognomenul unor culturi sau civilizaţii faimoase, apte să se reprezinte singure. Eternitatea – deci prestigiul indiscutabil – era numai aceea a marilor culturi, consacrate prin creaţie sau rapt, prin expansiune şi strălucire apogeică sau, în cazuri mai rare, prin descoperire retrospectivă.
Cultura hitită, din podişul anatolian, e o descoperire recentă. Cultura, în urmă cu 40 de secole, în acest perimetru, era un act comun şi un act individual; descifrând tăbliţele de lut nears, incizate superficial, din „biblioteca“ arheologică de la Istanbul, capeţi imaginea unei societăţi prospere, care se lasă citită la toate dimensiunile şi la toate nivelurile. E o cultură fără mister, odată descifrat misterul Scrierii, şi o cultură fără descendenţi. Nimeni n-a imaginat o legendă etiologică în legătură cu ea, un mit transfigurator pentru o cultură vie de azi, aportul ei la ansamblul mare al culturii antice se deduce printr-un anevoios examen morfologic. Cultura hitită are, deci, un mesaj în sine, circulând autonom, ca o cuantă de lumină prin univers.
Mai aproape de noi, o altă cultură, tot neolitică, descoperită acum aproape 100 de ani, cultura Cucuteni-Tripolie, n-are descendenţi. Nu ştim cine sunt cucutenienii, deşi ştim că ei reprezintă „una dintre cele mai strălucite culturi neolitice de pe teritoriul continentului european“; mai mult, produsele culturii lor – singurele care datează –, celebra olărie cu forme şi culori desăvârşite, nu sunt cu nimic inferioare produselor similare (ceramica pictată) din Mesopotamia şi restul Asiei Anterioare. Deci, un mare moment de gândire şi artă, dar pe care succesorii antici nu l-au integrat, la fel ca şi cei moderni, cultura cucuteniană fiind desfiinţată printr-o catastrofă. Tot o catastrofă, de un ordin puţin explicabil, a desfiinţat cultura Maya din spaţiul sud-american. Facem această trecere fiindcă cultura Maya, departe de a rămâne în perisabil, ca civilizaţiile anterioare, lucrează cu monumentalul. Ea lasă drept moştenire neantului nişte imense cochilii goale de piatră, adresate nimănui, nimeni, nici un moştenitor, nepropunându-şi să plombeze formele defuncte cu nişte conţinuturi vii sau să preia, în orice fel modificate, aceste forme. Ele rămân ca nişte mustrări adresate eternităţii, gesturi demiurgice suspendate aproape de apogeu, ca şi, în plan individual, Sagrada Familia, catedrala lui Gaudi, de la Barcelona. Ca asemenea acte să continue să rămână fertile, cineva trebuie să se revendice din ele. Şi cum s-ar revendica altfel decât printr-o imensă invenţie culturală, printr-o legendă etiologică cu rol viu şi fertil? O cultură fără descendenţi, e o monadă, altfel spus, valoarea ei, în sine, nu operează contemporan decât numai printr-un act viu de revendicare.
În ceea ce priveşte revendicările de acest tip, românii au procedat multă vreme prin trimiteri exterioare. Şi-au spus romani, s-au revendicat deci de la Roma, iar actul lor de voinţă a fost atât de acerb şi radical, încât toţi migratorii l-au respectat, traducându-le numele prin acelaşi etnicon germano-slav care-i defineşte pe latinii vechi şi pe italieni, numindu-i wlachi, blachi, valahi, considerându-i, deci, ca pe unicii reprezentanţi ai defunctului Imperiu roman în această parte a lumii. Reînvierea lor culturală, în epoca luminilor, se face sub acelaşi semn al recuperării exterioare a obârşiilor. Spaniolii nu procedează altfel, după Reconquistă, respingând înrâurirea maură; sud-americanii, până în epoca emancipării, vor proceda la fel, refuzând fuziunea cu orice alt element şi afişând orgoliul hispanic. Nord-americanii vor avea multă vreme nostalgia obârşiei europene. (Col (R) Florin Gulianu).
Actualitate
Armata SUA intensifică producția de piese 3D, depășind restricțiile de proprietate intelectuală

Lipsa drepturilor de proprietate intelectuală asupra multor componente ale echipamentelor militare împiedică armata să le reproducă rapid și eficient prin imprimare 3D. Astfel, armata intenționează să producă singură mai multe piese.
Armata SUA întâmpină dificultăți în reproducerea și imprimarea 3D a pieselor necesare pentru arme și platforme, deoarece nu deține proprietatea intelectuală a acestora. Din acest motiv, armata ar putea începe să fabrice mai multe piese prin imprimare 3D, fără a utiliza proprietatea intelectuală a furnizorilor, a declarat șeful interimar al Comandamentului de Materiale al Armatei, pentru Breaking Defense.
Lipsa proprietății intelectuale, o problemă costisitoare și timidă
Generalul-locotenent Christopher Mohan, comandantul adjunct și comandantul interimar al AMC, a declarat că industria nu ar trebui să fie surprinsă dacă armata va începe să producă mai multe piese prin imprimare 3D, fără a utiliza proprietatea intelectuală a furnizorilor. Scopul este de a repune în funcțiune tancurile, elicopterele și alte platforme mai rapid. El a recunoscut că acest lucru face industria „îngrijorată și obosită”, dar a adăugat că a fost transparent cu furnizorii cu privire la dificultățile armatei.
„Nu mai putem aștepta”
„Am fost foarte deschiși cu ei și i-am spus ieri unuia dintre partenerii noștri din industrie, nu fiți surprinși dacă veți vedea că facem lucruri pentru că nu putem aștepta. Nu putem aștepta”, a declarat Mohan într-un interviu acordat la conferința anuală AUSA de săptămâna trecută.
„Recunosc că proprietatea lor intelectuală este proprietatea lor intelectuală”, a spus Mohan despre furnizori. „Ne este rușine că nu am cumpărat-o de la început, ceea ce este o prostie, o misiune prostească.”
Exemplu concret: O valvă de anvelopă
Ca exemplu, Mohan a spus că, în urmă cu câteva luni, unul dintre vehiculele armatei nu funcționa din cauza unei probleme provenite de la o mică valvă din anvelopă, așa că a cerut furnizorului principal datele tehnice pentru a face inginerie inversă asupra valvei. Cu toate acestea, furnizorul nu deținea datele tehnice, deoarece aparțineau celui care a fabricat valva cu aproximativ două sau trei niveluri sub principal, așa că a durat și mai mult pentru a repara piesa.
„Nu putem trăi așa, nu-i așa? Așa că, din nou, am spus să nu fiți surprinși dacă începem să facem lucruri”, a spus Mohan, adăugând: „trebuie să existe un fel de model care să spună: ‘Hei, putem cumpăra drepturile doar pentru piesa pe care trebuie să o imprimăm. Nu trebuie să cumpărăm întregul sistem de vehicule sau orice altceva.”
Progrese în imprimarea 3D la scară largă
Deși lipsa deținere a proprietății intelectuale a furnizorilor rămâne o problemă pentru armată, Mohan a spus că armata a făcut progrese în utilizarea fabricației aditive la scară largă. Ca parte a unuia dintre „sprinturile” de imprimare 3D ale armatei, serviciul este pe cale să creeze 60 de piese în 60 de zile, deși Mohan nu a precizat pentru ce vor fi piesele. De obicei, ar dura săptămâni pentru a face o singură piesă.
În plus, serviciul a creat un depozit digital care are piese „simpliste” care sunt ușor de imprimat pentru soldații de pe câmpul de luptă, cum ar fi grile de ventilator, mânere de uși și multe altele.
„Este un magazin containerizat. [Soldații] au putut să treacă prin rețelele tactice până la capăt, să se conecteze la depozitul digital, să descarce piesa și să o imprime pe teren, așa că știm că funcționează”, a spus Mohan. „Nu este atât de ușor pe cât ne-am dorit, dar știm că avem capacitatea de a face asta.”
Economii substanțiale și piese mai rezistente
Secretarul armatei, Dan Driscoll, a făcut ecou sentimentelor lui Mohan, arătând unei mulțimi de la AUSA o aripioară pentru rezervorul de combustibil extern al unui Black Hawk pe care serviciul a creat-o fără proprietatea intelectuală a companiei.
„Acest lucru poate suna banal, dar simpla posibilitate de a ne face sau repara propriile piese poate economisi milioane de dolari și poate salva vieți”, a spus Driscoll în timpul discursului său de deschidere la AUSA săptămâna trecută.
„Sunt construite ieftin, așa că se strică des. Furnizorul percepe peste 14.000 de dolari pentru o înlocuire. Echipa noastră o poate face mai bine. Au scanat-o 3D, au făcut inginerie inversă, au imprimat prototipuri și au efectuat validarea structurală în doar 43 de zile”, a adăugat el, ținând piesa în mână.
El a spus că armata a reușit să fabrice piesa cu puțin peste 3.000 de dolari, adăugând că piesa fabricată de armată era „cu 300% mai puternică și cu 78% mai ieftină”.
Autorizarea soldaților de a repara pe câmpul de luptă
În plus, în septembrie, Driscoll a dat soldaților autoritatea de a repara ceea ce trebuie reparat pe câmpul de luptă, în cadrul anumitor linii directoare create de armată.
De exemplu, dacă există un risc mic de a repara ceva, soldații nu trebuie să treacă printr-un proces birocratic mai înalt pentru a obține aprobarea, dar dacă există un risc „mediu” sau „mare”, soldații vor trebui să treacă printr-un proces de aprobare lung. Acest nou sistem este benefic, a spus Mohan, deoarece anterior exista o abordare „unică pentru toți” pentru a obține aprobarea de a repara ceva pe teren, astfel încât soldații nu puteau repara nimic, chiar dacă era „risc scăzut”.
„Sunt în armată de mult timp. Nu am văzut niciodată pe nimeni să aibă probleme pentru că a reparat ceva, nu-i așa? a spus Mohan. „Trebuie să schimbăm modul în care gândim.”
Actualitate
Baza Aeriană din SUA devine poligon de antrenament pentru Qatar: Un semnal geopolitic puternic
Actualitate
Germania și Japonia se aliază pentru rachete de croazieră cu rază extinsă
-
Exclusivacum o zi
Burcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Exclusivacum 4 zile
Penitenciarul Ploiești: Comisarul Matei – De la „apt-limitat” la „infrat-nelimitat”?
-
Ancheteacum 2 zile
ANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum 2 zile
Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Exclusivacum 5 zile
Pușcăria românească: Între reforme ‘pe hârtie’ și orgoliile umflate ale sefilor ANP – Va exploda sistemul?
-
Exclusivacum o zi
Protest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum 2 zile
Spitalul fantomă de la Târgu Ocna: Salarii grase pentru nimeni, pacienți trimiși la plimbare!
-
Exclusivacum 3 zile
ÎCCJ clarifică drepturile funcționarilor publici în cazul sancțiunilor disciplinare: Cercetare prealabilă și audiere obligatorii chiar și pentru „mustrarea scrisă”