Actualitate
Șeful DGIA, la mâna celui mai loial ”iohannist” din sistem – noul ministru al Apărării

(Preluare National – Catalin Tache):
Generalul Ciucă nu uită și nu iartă! Mai ales că șeful Direcției Generale de Informații a Armatei a vrut să îl ”ardă” atunci când îi era mai greu, la apogeul asaltului dezlănțuit de fostul ”el lider maximo”Liviu Dragnea împotriva sa. Generalul Marian Hăpău apăsând atunci toate ”butoanele” oficiale sau pe persoană fizică aflate la dispoziția sa pentru a îl impune pe ”siamezul” Cătălin Ștefăniță Zisu în fruntea Marelui Stat Major al Armatei Române! Și făcând un lobby de-a dreptul deșănțat pentru varianta de lucru că doar ”regele intendenței” Cătălin Zisu ar fi îndeplinit toate condițiile- nu doar al capacităților profesionale, dar și al prevederilor legale- pentru a îl înlocui pe generalul Ionel Ciucă.
Șeful DGIA, la mâna noului ministru al Apărării
Însă încăpățânarea oricum proverbială a lui Klaus Iohannis s-a dovedit în cele din urmă salvatoare pentru Ciucă, generalul considerat oricum și până atunci cel mai loial ”iohannist” din întreg sistemul. Dar care, drept urmare, are de atunci și mai multe motive de recunoștință față de șeful statului. Dar și o sete mai mare de răzbunare față de Marian Hăpău și Cătălin Zisu, cuplul care a încercat să îl documenteze ca pe atâția alți șefi aiArmatei Române sau chiar miniștri ai Apărării. Și iată că vremea vendetei se apropie, din informațiile de ultimă oră intrate în posesia noastră reieșind că până și generalul Hăpău a fost avertizat că, gata, Ciucă îi ”va rupe capul” ! Culmea este însă că noul ministru al Apărării și cel mai probabil chiar viitorul premier al adevăratului ”guvernul meu” îl va ”ejecta” pe Marian Hăpău din fruntea DGIA și din sistem exact cu armele sale. Pentru că, după cum susțin sursele noastre, șefului DGIA i se va imputa cât de curând faptul că structura de informații militare pe care o conduce nu a avertizat oficial conducerea ministerului cu privire la un aspect mai mult decât sensibil din cadrul procedurii de achiziție a noului lot de rachete PATRIOT de la partenerii americani. Și anume faptul că, la doar câteva săptămâni după ce prin CSAT s-a dat verde plății în avans a impresionantei sume de 500.000 milioane de euro pentru rachetele americane, Armata Română primea o lovitură năucitoare de la Moscova. Asta după ce generalul de armată Serghei Shoigu, ministrul rus al Apărării a anunțat că președintele Vladimir Putin a fost informat că deja primul regiment rus, cel din Dombarovsky va fi dotat cu noile rachete supersonice Avangard! Ceea ce înseamnă practic, în limbaj profan, că Armata Română a dat un prim avans de jumătate de miliard de euro pentru niște rachete PATRIOT care sunt deja inutile, din moment ce la doar câteva zile rușii au aruncat deja ”pe piață” rachetele AVANGARD, de un nivel strict superior. Iar ”măgăreața” va cădea automat pe capul generalului Hăpău, cel care va fi scos țap ispășitor pentru faptul că nu a informat oficial conducerea Ministerului Apărării Naționale și implicit Consiliul Suprem de Apărare a Țării cu privire la vulnerabilitatea acestei achiziții. Și chiar dacă Hăpău va țipa ca din gură de șarpe că la mijloc este mâna lui Ciucă, această ”spovedanie” târzie nu îi va mai putea salva funcția. Și nici pe a lui Zisu, generalul Ciucă nefiind omul care să aștepte să i se mai înfigă și a doua oară ”cuțitul” în spate. Mai ales că acum soarta celor doi este strict la mâna lui…
Armata Română ia tot rachete învechite PATRIOT, care nu fac față celor SARMAT sau mai ales AVANGARD
Și-a mai luat-o cu ”Satan”!
Stranie ironie a sorții, nu este prima oară când generalului Marian Hăpău îi trece glonțul pe lângă ureche în ceea ce privește informările despre achiziția rachetelor PATRIOT. Astfel, pe 10 aprilie 2018 titram ”DGIA, în sluba lui SATAN”, dezvăluind încă de atunci că ”învechitele sisteme PATRIOT nu fac față temutelor rachete rusești SARMAT –SATAN”. Și cu toate acestea, informațiile militare nu au schițat niciun gest pentru a îi trage de mânecă pe beneficiarii legali și decidenții politici că astfel statul român aruncă practic pe apa Sîmbetei nu mai puțin de 4,2 mililiarde de dolari: ”Și uite cum, în anumite laboratoare se caută deja țapii ispășitori care să fie aruncați în arena publică pentru a fi sfârtecați mediatic pentru că au aruncat degeaba în aer 4,2 miliarde de dolari. Mai ales că rachetele PATRIOT care urmează să fie pe deplin funcționale în România, în cel mai fericit caz, în anul 2020 nu reușesc nici măcar să țină pasul cu performanțele tehnologice ale rachetelor SARMAT. Sau SATAN, așa cum sunt deja denumite cu teamă și respect în SUA și despre care Moscova a anunțat că vor intra în dotarea Armatei Ruse încă din anul 2020. Și cu toate că este deja un sport național decaparea oamenilor politici și a miniștrilor, de această dată, înainte ca ofițerii mai mult sau mai puțin acoperiți ai DGIA infiltrați la conducerea multor instituții vitale ale statului român și chiar în presă să arunce primii cu piatra, poate mai verifică odată cei de la CSAT dacă reprezentanții DGIA au diseminat totuși în sistem fie și cea mai mică notă informativă cu privire la inoportunitatea achiziției de rachete PATRIOT în condițiiile apariției pe piață a mult mai performantelor SARMAT. Pentru că, dacă nu, chiar că începi să ai suspiciuni rezonabile, precum analiștii de contrainformații ai altor structuri ca nu cumva unii din DGIA să fi ajuns, fie și involuntar, în slujba lui SATAN…”
Omul americanilor… Sau al rușilor…?
Ciucă, cel mai loial ”iohannist” din sistem
Pe când se aflau în plină campanie subversivă pentru a-i trage generalului Ciucă preșul de șef al Armatei Române de sub picioare, ”frații Petreuș” Hăpău și Zisu legendau în restul sistemului o presupusă vizită a șefului DGIA peste Ocean. Acolo unde ar fi fost invitat pentru a le explica și șefilor agențiilor guvernamentale cum de a știut la sigur și din timp că Donald Trump va fi noul președinte al Statelor Unite ale Americii. Ceea ce lăsa de înțeles cum că Hăpău ar fi ”omul americanilor” în sistemul românesc! Ceea ce ar face și mai inexplicabilă ”neputința profesională” a șefului informațiilor militare de a ști că la doar câteva zile după ce se autoriza achiziția de rachete PATRIOT rușii se înarmau cu unele net superioare, cel puțin tehnologic vorbind! Numai că, după cum bine o știe chiar și generalul Hăpău și nu mă poate contrazice ”ever”, cu totul alta a fost principala întrebare care i s-a pus la Washington… Și anume dacă ”în tinerețe” acesta a făcut sau nu o scurtă escapadă la Moscova, fără a anunța structurile contrainformative de acest episod. Însă tocmai pozarea în ”omul americanilor” în Armata Română s-ar putea dovedi lovitura fatală pentru Hăpău! Pentru că, pur și simplu, pentru această ”etichetă” candidează nimeni altul decât generalul Nicolae Ionel Ciucă, actualul ministru al Apărării și deci șeful direct al lui Hăpău. Cel care nu se mai poate baza nici pe rudenia, fie ea și neasumată cu generalul Silviu Predoiu, fostul șef al SIE care a ajuns acum ”mentorul” lui Victor Ponta. Ba din contră… Mai ales că, după cum se va vedea mult mai curând decât se așteaptă unii, generalul Ciucă, principalul aliat din sistem al directorului SRI, Eduard Hellvig este decis să fie o prezență mult mai activă în ”liga mare” a serviciilor secrete…
Actualitate
Armata SUA intensifică producția de piese 3D, depășind restricțiile de proprietate intelectuală

Lipsa drepturilor de proprietate intelectuală asupra multor componente ale echipamentelor militare împiedică armata să le reproducă rapid și eficient prin imprimare 3D. Astfel, armata intenționează să producă singură mai multe piese.
Armata SUA întâmpină dificultăți în reproducerea și imprimarea 3D a pieselor necesare pentru arme și platforme, deoarece nu deține proprietatea intelectuală a acestora. Din acest motiv, armata ar putea începe să fabrice mai multe piese prin imprimare 3D, fără a utiliza proprietatea intelectuală a furnizorilor, a declarat șeful interimar al Comandamentului de Materiale al Armatei, pentru Breaking Defense.
Lipsa proprietății intelectuale, o problemă costisitoare și timidă
Generalul-locotenent Christopher Mohan, comandantul adjunct și comandantul interimar al AMC, a declarat că industria nu ar trebui să fie surprinsă dacă armata va începe să producă mai multe piese prin imprimare 3D, fără a utiliza proprietatea intelectuală a furnizorilor. Scopul este de a repune în funcțiune tancurile, elicopterele și alte platforme mai rapid. El a recunoscut că acest lucru face industria „îngrijorată și obosită”, dar a adăugat că a fost transparent cu furnizorii cu privire la dificultățile armatei.
„Nu mai putem aștepta”
„Am fost foarte deschiși cu ei și i-am spus ieri unuia dintre partenerii noștri din industrie, nu fiți surprinși dacă veți vedea că facem lucruri pentru că nu putem aștepta. Nu putem aștepta”, a declarat Mohan într-un interviu acordat la conferința anuală AUSA de săptămâna trecută.
„Recunosc că proprietatea lor intelectuală este proprietatea lor intelectuală”, a spus Mohan despre furnizori. „Ne este rușine că nu am cumpărat-o de la început, ceea ce este o prostie, o misiune prostească.”
Exemplu concret: O valvă de anvelopă
Ca exemplu, Mohan a spus că, în urmă cu câteva luni, unul dintre vehiculele armatei nu funcționa din cauza unei probleme provenite de la o mică valvă din anvelopă, așa că a cerut furnizorului principal datele tehnice pentru a face inginerie inversă asupra valvei. Cu toate acestea, furnizorul nu deținea datele tehnice, deoarece aparțineau celui care a fabricat valva cu aproximativ două sau trei niveluri sub principal, așa că a durat și mai mult pentru a repara piesa.
„Nu putem trăi așa, nu-i așa? Așa că, din nou, am spus să nu fiți surprinși dacă începem să facem lucruri”, a spus Mohan, adăugând: „trebuie să existe un fel de model care să spună: ‘Hei, putem cumpăra drepturile doar pentru piesa pe care trebuie să o imprimăm. Nu trebuie să cumpărăm întregul sistem de vehicule sau orice altceva.”
Progrese în imprimarea 3D la scară largă
Deși lipsa deținere a proprietății intelectuale a furnizorilor rămâne o problemă pentru armată, Mohan a spus că armata a făcut progrese în utilizarea fabricației aditive la scară largă. Ca parte a unuia dintre „sprinturile” de imprimare 3D ale armatei, serviciul este pe cale să creeze 60 de piese în 60 de zile, deși Mohan nu a precizat pentru ce vor fi piesele. De obicei, ar dura săptămâni pentru a face o singură piesă.
În plus, serviciul a creat un depozit digital care are piese „simpliste” care sunt ușor de imprimat pentru soldații de pe câmpul de luptă, cum ar fi grile de ventilator, mânere de uși și multe altele.
„Este un magazin containerizat. [Soldații] au putut să treacă prin rețelele tactice până la capăt, să se conecteze la depozitul digital, să descarce piesa și să o imprime pe teren, așa că știm că funcționează”, a spus Mohan. „Nu este atât de ușor pe cât ne-am dorit, dar știm că avem capacitatea de a face asta.”
Economii substanțiale și piese mai rezistente
Secretarul armatei, Dan Driscoll, a făcut ecou sentimentelor lui Mohan, arătând unei mulțimi de la AUSA o aripioară pentru rezervorul de combustibil extern al unui Black Hawk pe care serviciul a creat-o fără proprietatea intelectuală a companiei.
„Acest lucru poate suna banal, dar simpla posibilitate de a ne face sau repara propriile piese poate economisi milioane de dolari și poate salva vieți”, a spus Driscoll în timpul discursului său de deschidere la AUSA săptămâna trecută.
„Sunt construite ieftin, așa că se strică des. Furnizorul percepe peste 14.000 de dolari pentru o înlocuire. Echipa noastră o poate face mai bine. Au scanat-o 3D, au făcut inginerie inversă, au imprimat prototipuri și au efectuat validarea structurală în doar 43 de zile”, a adăugat el, ținând piesa în mână.
El a spus că armata a reușit să fabrice piesa cu puțin peste 3.000 de dolari, adăugând că piesa fabricată de armată era „cu 300% mai puternică și cu 78% mai ieftină”.
Autorizarea soldaților de a repara pe câmpul de luptă
În plus, în septembrie, Driscoll a dat soldaților autoritatea de a repara ceea ce trebuie reparat pe câmpul de luptă, în cadrul anumitor linii directoare create de armată.
De exemplu, dacă există un risc mic de a repara ceva, soldații nu trebuie să treacă printr-un proces birocratic mai înalt pentru a obține aprobarea, dar dacă există un risc „mediu” sau „mare”, soldații vor trebui să treacă printr-un proces de aprobare lung. Acest nou sistem este benefic, a spus Mohan, deoarece anterior exista o abordare „unică pentru toți” pentru a obține aprobarea de a repara ceva pe teren, astfel încât soldații nu puteau repara nimic, chiar dacă era „risc scăzut”.
„Sunt în armată de mult timp. Nu am văzut niciodată pe nimeni să aibă probleme pentru că a reparat ceva, nu-i așa? a spus Mohan. „Trebuie să schimbăm modul în care gândim.”
Actualitate
Baza Aeriană din SUA devine poligon de antrenament pentru Qatar: Un semnal geopolitic puternic
Actualitate
Germania și Japonia se aliază pentru rachete de croazieră cu rază extinsă
-
Exclusivacum 2 zile
Burcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Exclusivacum 5 zile
Penitenciarul Ploiești: Comisarul Matei – De la „apt-limitat” la „infrat-nelimitat”?
-
Ancheteacum 2 zile
ANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum 2 zile
Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Administratieacum 9 ore
Băicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Exclusivacum 2 zile
Protest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum o zi
Jilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!
-
Exclusivacum 3 zile
Spitalul fantomă de la Târgu Ocna: Salarii grase pentru nimeni, pacienți trimiși la plimbare!