Eurostat confirma ca Romania are in continuare cea mai mare rata a inflatiei din Uniunea Europeana. Dar eu am mers dincolo de datele de astazi. Si iata ce am gasit: Daca alți guvernatori europeni păzesc populația și companiile de confiscarea puterii de cumpărare prin inflație, Isărescu excelează în afectarea în jos a nivelului de trai. Potrivit bazei de date AMECO, inflația raportată în 2018 față de anul de bază 2010 (pe cele mai recente două mandate ale lui Isărescu) a fost în România cu 60% mai mare decât media Uniunii Europene (19,2 puncte procentuale în România în 2019 față de 2010 față de 11,9 puncte procentuale în Uniunea Europeană). În același interval (2010-2018) în Grecia spre exemplu a fost o inflație de doar 1,1%, în Bulgaria de 7,9%, în Polonia de 9,6%, în Cehia de 13,3% iar în Ungaria de 17,7%. Cu Isărescu la butoane, România a avut în ultimii în ultimii 9 ani cea mai mare inflație din Uniunea Europeană. Am detaliat pentru PS News, precizeaza Soviani Radu pe pagina sa de socializare:

“Când dobânda îi dă (încă) un dos de palmă celui mai longeviv guvernator de bancă centrală din lume”

Banca Națională a României a publicat pentru a doua oară în ultimele 3 luni, rata efectivă de dobândă la care băncile se împrumută între ele, pe piața monetară. Așa numitul IRCC (indicele de referință pentru creditele consumatorului), în fapt, dobânda verișor a ROBOR-ului. În primul trimestru din acest an, prețul efectiv (mediu) plătit de băncile cu deficit de lichiditate celor cu excedent a fost de 2,63%, în creștere cu 0,27 puncte procentuale (10%) față de dobânda medie a trimestrului precedent (2,36%)

În ultimul trimestru al anului trecut, dobânda efectivă a fost de 2,36%, cu jumătate de punct procentual sub media ROBOR-ului din aceeași perioadă (2,85%). În primul trimestru din din 2019, dobânda efectivă a urcat până la o medie de 2,63% pe an, dar la fel au făcut și dobânzile manipulate în ecran, media ratei de dobândă ROBOR la 3 luni în această perioadă fiind de 3,11%. Ce observăm? Că diferența dintre dobânda efectivă și dobânda din ecran s-a situat la 0,48 puncte procentuale în trimestrul I față de 0,49% în trimestrul IV al anului trecut. Cu alte cuvinte, băncile au continuat să încaseze la împrumuturile în derulare dobânzi calculate la referințe false, manipulate, prin afișarea unor rate în ecran, neîntâlnite în mod real în piață. La un sold al creditelor în lei de 170,6 miliarde de lei, această umflare artificială a referinței, care continuă, înseamnă un plus anual de 818 milioane de lei, ca profit pentru bănci, doar pentru că Mugur Isărescu le-a permis și le permite să ia în calculul costului creditelor în derulare referințe false.

Este a doua palmă consecutivă dată de dobânda efectivă lui Mugur Isărescu (susținătorul dobânzilor manipulate, calculate în ecran), cel care, atunci când pe masa guvernului României a apărut mai vechea preocupare (4 ani) a reglementatorilor pieței americane și a reglementatorilor pieței europene (2 ani), a ținut să bage ștăngi cum că dobânda calculată la tranzacțiile efective și nu manipulată, ar dezavantaja populația. Cele mai recente 2 trimestre arată însă că, la scutul argumentelor lui Isărescu, o bună perioadă de timp, prin manipularea inițial în jos și apoi în sus a ROBOR-ului, băncile au supra-taxat creditele, calculând dobânzi la niveluri false de referință, cu permisiunea și la scutul lui Mugur Isărescu, în esență, luând mai mulți bani din economie și din profiturile (sau adâncind pierderile) companiilor și persoanelor fizice.

Acesta ar fi trebuit să fie cel mai noi motiv pentru care Mugur Isărescu (69 de ani), ar fi trebuit să nu primească încă un mandat la conducerea băncii naționale: a tolerat și chiar încurajat falsificarea dobânzilor la credite, în baza unor referințe manipulate.

Isărescu ar fi avut și anterior multe alte motive pentru a se retrage din fruntea BNR unde a supraviețuit tuturor celor 23 de premieri din ultimii 30 de ani. Isărescu ratează des obiectivul fundamental pe care și l-a asumat – țintirea inflației și stabilitatea prețurilor, este deja devoalat ca fiind fost informator al Securității Comuniste, permite băncilor comerciale să extragă rente din sectorul privat calculând dobânzi la false referințe, descurajează economisirea ținând dobânzile jos la depozite în condițiile de inflație mare față de restul Uniunii Europene, și nu în ultimul rând asistă și a asistat cu un aer serios la fraudarea bugetului de stat de către bănci prin externalizarea unor așa numite credite ,,neperformante’’(așa numitele ,,pierderi’’ externalizate pe nimic fiind deduse din profiturile ,,viitoare’’ ale băncilor pe care tot Isărescu le-a asigurat prin falsificarea ROBOR în loc să oblige acționarii străini ai băncilor să aducă capital). Aceste deduceri reprezintă falsificarea impozitului pe profit real pe care băncile ar trebui să îl plătească și exportarea profiturilor băncilor în alte circumscripții fiscale, pe care Isărescu a recunoscut recent că le vizitează, ca ,,patriot’’. Cu alte cuvinte, Isărescu veghează patriotard și păgubos la externalizarea profiturilor și la naționalizarea pierderilor economiei românești

Îl denumeam într-un editorial recent pe Isărescu – lupul politicii monetare – făcând referire la puterea lupului – care este haita, sau, cum ar spune Isărescu: ,,există încă oameni serioși care m-au susținut’’. Puterea haitei (sau o ,,oamenilor serioși’’ în interpretarea lui Isărescu) a fost de natură să îi asigure încă un mandat la conducerea în ciuda contraperformanțelor sale la nivel european pe care Isărescu încearcă să le coafeze: fie că e vorba de ,,succesul’’ țintirii inflației fie că invocă falși ,,brilianți’’ care aduc BNR profit operațional – în esență nevorbind decât de deprecierea leului.

În cifre, realitatea arată pe dos față de cum o prezintă Isărescu: cel mai longeviv bancher central din lume este și cel mai mare ratangiu al stabilității prețurilor din Uniunea Europeană, potrivit datelor oficiale Eurostat. Același care a și vegheat la spolierea prin inflație a economisirii celor cu venituri mici și la umflarea costului creditelor prin false dobânzi de referință (manipulate în ecran).

Am studiat datele statistice Eurostat privind indicele prețurilor de consum naționale – din baza de date AMECO – care arată fără putință de tăgadă că slaba performanță a lui Isărescu în ținerea inflației sub control nu a fost doar conjuncturală, ci cronică, fiind principala caracteristică a mandatelor sale, spre deosebire de toți ceilalți guvernatori din Uniunea Europeană.

Cu alte cuvinte, dacă alți guvernatori păzesc populația și companiile de confiscarea puterii de cumpărare prin inflație, Isărescu excelează în afectarea în jos a nivelului de trai. Potrivit bazei de date AMECO, inflația raportată în 2018 față de anul de bază 2010 (pe cele mai recente două mandate ale lui Isărescu) a fost în România cu 60% mai mare decât media Uniunii Europene (19,2 puncte procentuale în România în 2019 față de 2010 față de 11,9 puncte procentuale în Uniunea Europeană). În același interval (2010-2018) în Grecia spre exemplu a fost o inflație de doar 1,1%, în Bulgaria de 7,9%, în Polonia de 9,6%, în Cehia de 13,3% iar în Ungaria de 17,7%. Cu Isărescu la butoane, România a avut în ultimii în ultimii 9 ani cea mai mare inflație din Uniunea Europeană.

Prognozele Uniunii Europene par să confirme păstrarea acestei contraperformanțe a lui Isărescu și în următorii 2 ani, astfel încât, raportat la anul 2020, inflația din România va fi cu 27,1 puncte procentuale mai mare decât cea din 2010, dublă față de Slovenia sau Italia, aproape triplă față de cea din Franța și de 9 ori mai mare decât cea din Grecia. Inflație înseamnă confiscare a puterii de cumpărare.

Pentru Isărescu nu a fost suficient să confiște puterea de cumpărare, manevrând nepriceput pârghiile de politică monetară încredințate (a acționat prea târziu și prea puțin, fiind șovăielnic și permanent atent în perioadele de final de mandat să nu supere majoritățile parlamentare). Pe de-o parte, Isărescu a încurajat statul român să se împrumute pentru nimic, manipulând în jos ratele de dobândă din piața monetară făcând nu politică monetară ci politică ticăloasă de încurajare a unor împrumuturi cheltuite aiurea (atunci când începând cu 2015, văzând excesele de politică fiscală ale guvernului a redus rata de dobândă – cu alte cuvinte a pus gaz peste foc, încurajând aceste excese) ulterior manipulând și susținând manipularea în sus a ratelor de dobândă din piață (referințele false ROBOR), astfel încât atât statul român dar și companiile să se împrumute în raport de referințe false.

Ținând ratele de dobândă artificial în jos, Isărescu s-a asigurat că marea masă a populației va înceta să economisească (economisirea fiind sporită doar de cei cu venituri mari cărora politica fiscala le-a asigurat mici averi peste noapte), populația alegând consumul de zi cu zi, nefiind stimulată se economisească (și nu prea având ce), contribuind în cele din urmă, nestimulată prin dobânzi real pozitive la depozite și constatând deprecierea leului, la dezechilibrul extern, pe care Isărescu îl pune în mod ticălos doar în sarcina guvernului. Isărescu a avut partea lui de vină.

El a transmis permanent băncilor comerciale că este OK să ofere dobânzi real negative populației într-o țară cu inflație încă mare față de restul Uniunii Europene (la final de an, dacă depuneai bani la bancă puteai să cumperi mai puține bunuri și servicii decât la începutul anului). O astfel de conduită transmisă băncilor de politica monetară a avut două efecte perverse: pe de-o parte ascunse sub nobilul dar inechitabilul slogan ,,creșterea economisirii’’. Au economisit cei cu venituri mari, care i-au îndatorat pe cei cu venituri mici, sporind vulnerabilitățile. Spre exemplu, un pensionar special care a câștigat în plus în ultimii 3 ani 27.000 de Euro prin majorarea excesivă a pensiilor a asigurat sursa de finanțare (dar în principal de îndatorare) pentru un pensionar mediu, care, în ultimii 3 ani, a încasat în plus în total doar 2200 de Euro. La fel și la salarii. Bugetarii speciali (în creștere ca număr dar mai ales ca venituri, fără să facă nimic în plus) au asigurat surse de îndatorare pentru românii medii. Aceștia câștigând prea puțin în plus și cu dobânzi real negative asigurate de Isărescu, au consumat plusul de venituri, în principal din importuri. Isărescu nu poate pretinde că nu a contribuit la criza financiară care se va dezvălui după actuala criză bugetară (care va include o criză monetară, o criză de balanță de plăți și în cele din urmă o criză a împrumuturilor).

Revenind la tema principală – faptul că băncile continuă să folosească o falsă referință (dobânzile din ecran semnificativ mai mari decât cele efective la care se împrumută), cu susținerea lui Mugur Isărescu, ceea ce le-a asigurat în ultimii ani nu profit din performanță și profituri de miliarde de Euro, externalizate în alte circumscripții fiscale prin metoda vânzării la 5% din valoare a creditelor ,,neperformante’’, mă întreb, retoric: cu ce instrumente a achitat Mugur Isărescu factura susținerii lui pentru un nou mandat de către ,,oamenii serioși’’? De către haită? Și de ce în continuare, deși este documentată spălarea de bani inclusiv în sistemul bancar românesc prin metoda ,,împrumutului nerambursat’’, în România nu avem vreo bancă incriminată pentru spălare de bani? Răspunsul îl putem găsi probabil în vizitele ,,patriotice’’ ale lui Mugur Isărescu la sediile băncilor mamă cu activități în România, unele dintre ele spălătoare de bani la nivel european.(Irinel I.).