Connect with us

Actualitate

Un gest demn: Daniel Morar returneaza GDS premiul acordat si lui Lazar

Publicat

pe

(PRELUARE INPOLITICS.ROB.I.):

„Stimați membri ai Grupului pentru Dialog Social (G.D.S.),

Decizia dvs. de a acorda premiul G.D.S. pe anul 2018 domnului procuror general Augustin Lazăr m-a determinat să reflectez asupra semnificației acestui premiu, acordat și subsemnatului în anul 2011, și să vă adresez această scrisoare deschisă.

Încep prin a spune că revoluția din decembrie 1989 m-a ”prins” în facultate, student la Drept, la Universitatea UBB din Cluj-Napoca, la vârsta de 23 de ani, având educația intelectuală pe care mi-o permiteau cărțile și lecturile disponibile într-o societate închisă. Odată cu apariția organizației dvs, prima organizaţie a societăţii civile constituită legal după căderea dictaturii, și a Revistei 22, orizontul meu s-a deschis cum nu credeam că este posibil. Urmăream asiduu revista pe care o editați și citeam cărțile și articolele publicate de către dvs. Aveam încredere în echilibrul și spiritul critic al opiniilor exprimate în cadrul G.D.S, ”grup independent, care nu se subordonează nici unei grupări politice și care refuză orice colaborare cu cei care au susținut vechiul regim”, așa cum se sublinia în actul de înființare a organizației. Cu alte cuvinte, m-am format citindu-vă pe dvs și pe alți teoreticieni ai ”societății deschise”. Prin urmare, atunci când G.D.S. mi-a acordat premiul în anul 2011, pentru „modul în care, în pofida presiunilor politice, am asigurat eficienţa, independenţa şi imparţialitatea anchetelor de corupţie şi fraudă în dosare cu politicieni şi alţi funcţionari publici”, am apreciat acest gest nu atât ca o recunoaștere a meritelor și a realizărilor mele profesionale, în calitate de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție, cât, mai ales, ca o acceptare a faptului că sunt format în spiritul valorilor civice pe care organizația dvs le promova.

Tocmai de aceea, în contextul dezvăluirilor recente ivite în spațiul public cu privire la activitatea domnului Augustin Lazăr ca procuror în perioada regimului comunist, surprinderea mea a fost cât se poate de mare atunci când am aflat că premiul G.D.S. pe anul 2018 a fost acordat acestuia, în pofida faptului că activitatea dânsului a presupus volens nolens, prin actele întocmite în dosarul disidentului anticomunist Iulius Filip, cauționarea regimului represiv. Din câte ne dăm seama, domnul Augustin Lazăr nu a fost un torționar, însă nu este nici un inocent. Profesia de procuror în regimul comunist a ales-o în cunoștință de cauză și trebuia să înțeleagă care sunt consecințele unei asemenea activități într-un regim represiv. Avea de ales, chiar în condițiile acelor vremuri, mai ales că erau anii 80, iar nu anii 50. Istoria ne arată că actele de tortură în timpul regimurilor dictatoriale erau comise de regulă de forțele de miliție/poliție, de către ofițeri de siguranță/securitate sau de către gardienii închisorilor. Însă, tot istoria ne arată că disidenții politici erau oprimați de către autoritățile regimului, de regulă, cu ajutorul magistraturii. Procurorii și judecătorii acestor regimuri politice erau cei care, potrivit legii, dispuneau trimiterea în judecată a oponenților regimului și, respectiv, dispuneau condamnarea și încarcerarea acestora. Tot ei erau cei care cenzurau, într-un fel sau altul, liberarea condiționată a deținuților. Dacă o făceau din convingere, din frica de Securitate ori din grija de a nu-și periclita cariera are mai puțină importanță acum. Este însă târziu să vorbim despre responsabilitatea lor juridică. Ce este important de afirmat este că nu erau inocenți.

Constatăm, de asemenea, că societatea românească postcomunistă nu a generat o dezbatere serioasă cu privire la rolul magistraturii în perioada 1945-1989 care să fi evidențiat măcar o ”culpă istorică” a judecătorilor și procurorilor. Aceasta însă nu face legitimă dorința unui procuror, care a cauționat într-un fel sau altul un regim represiv, de a ocupa cea mai înaltă magistratură în cadrul Ministerului Public, aceea de procuror general într-o societate democratică în care, în plus, comunismul, ca regim politic, a fost condamnat. În condițiile în care domnul Augustin Lazăr a păstrat tăcerea cu privire la aceste aspecte ale carierei sale, măcar în momentul în care ele au apărut în spațiul public ar fi trebuit să-și prezinte demisia. Nu a înțeles să o facă, dar nu aceasta este vina dvs. ”Vina” dvs este că, în aceste condiții, după tot ce știm/știți acum și în pofida valorilor pe care le-ați promovat de-a lungul anilor, înțelegeți să îi acordați premiul G.D.S. Astfel, în opinia mea, premiul dvs încetează să mai recompenseze o persoană care promovează valorile unei societăţi democratice şi ale statului de drept.

Dintr-o altă perspectivă, apreciez că valoarea nu trebuie văzută acolo unde nu există. Valoarea este un lucru în sine și nu se definește doar prin raportare la non-valoare. Dincolo de motivarea oficială a acordării premiului domnului Augustin Lazăr (”pentru merite deosebite în lupta anticorupție”), înțeleg, dintr-o luare de poziție publică a unui membru G.D.S. că premiul îi este acordat domnului Augustin Lazăr pentru faptul că ”a rezistat” ca nimeni altul în aceste vremuri. Da, dânsul, personal, a rezistat. Însă Ministerul Public, statutul procurorilor, reputația acestora au devenit mai fragile ca oricând în urma exercitării mandatului său. Procurorul general al României trebuie să fie un lider responsabil și inteligent care să-și exercite în așa fel atribuțiile încât, la finalul mandatului, să nu predea această instituție fundamentală a statului mai slabă decât atunci când a preluat-o. Inconvenientele și dificultățile acestei funcții publice nu sunt inerente doar acestor vremuri, însă procurorii generali ai României postdecembriste au reușit să mențină sau să consolideze statutul și rolul procurorului. Prin urmare, dacă dorim să evaluăm corect lucrurile, consider că esențială nu este ”rezistența” personală a domnului Augustin Lazăr, ci efectele pe care le-a generat această ”rezistență” asupra Ministerului Public, cu consecințe asupra modului în care această instituție își îndeplinește misiunea fundamentală, aceea a apărării ordinii de drept, a drepturilor și intereselor cetățenilor.

Stimați membri ai G.D.S.,

Rostul acestei scrisori nu este acela de a critica alegerea dvs., ci doar de a-mi justifica decizia de renunțare la premiul G.D.S. pe care mi l-ați acordat în anul 2011.

București, 16 aprilie 2019

Cu stimă,
Daniel Marius Morar”

 

Actualitate

Vânătorul aerian de drone: Honeywell și Odys Aviation lansează scutul antiaerian al viitorului

Publicat

pe

De

Într-o mișcare strategică menită să redefinească apărarea antiaeriană, gigantul aerospațial Honeywell Aerospace a anunțat un parteneriat de anvergură cu Odys Aviation, o firmă specializată în aeronave cu decolare și aterizare verticală (VTOL). Obiectivul comun este dezvoltarea unei soluții aeriene inovatoare de contracarare a sistemelor aeriene fără pilot (C-UAS), marcând un pas crucial în lupta împotriva amenințărilor dronelor.

O nouă eră în apărarea spațiului aerian

Această colaborare revoluționară va integra sistemul SAMURAI (Stationary and Mobile UAS Reveal and Intercept) al Honeywell cu aeronava Laila, dezvoltată de Odys. Astfel, se creează o platformă aeriană capabilă să detecteze și să neutralizeze amenințările reprezentate de drone. Această implementare aeriană a sistemului SAMURAI este o premieră, extinzând raza de acțiune a capabilităților de apărare dincolo de soluțiile terestre sau staționare.

Matt Milas, președintele diviziei de apărare și spațiu la Honeywell, a subliniat robustețea soluției. „SAMURAI oferă capabilități critice C-UAS, caracterizate prin fiabilitate dovedită, scalabilitate și o integrare perfectă în arhitecturile de apărare existente”, a declarat acesta. Prin valorificarea experienței extinse a Honeywell în avionică, senzori și sisteme de apărare, noua soluție va permite o protecție extinsă, un răspuns mai rapid și o disponibilitate operațională sporită.

Un răspuns agil la provocările moderne

Amenințările reprezentate de drone au transformat fundamental economia și cerințele operaționale ale apărării aeriene. Sistemul combinat este proiectat să funcționeze ca un strat aerian de protecție împotriva dronelor, capabil să angajeze ținte ostile cu mult înainte ca acestea să se apropie de obiective de mare valoare. Această abordare reduce dependența de sistemele C-UAS mai costisitoare și reactive, oferind o primă linie de apărare proactivă.

James Dorris, CEO al Odys, a evidențiat sinergia unică a parteneriatului. „Combinând sistemul SAMURAI de la Honeywell cu anduranța, independența față de piste și capacitatea de alimentare la bord a aeronavei Laila, introducem un nou strat de apărare aeriană, conceput pentru prezent și viitor”, a afirmat Dorris.

Excelența tehnologică și autonomia operațională

Aeronava Laila se distinge prin propulsia hibridă și capacitatea VTOL, permițându-i să zboare până la opt ore și să parcurgă o distanță de 450 de mile, fără a necesita infrastructură dedicată de încărcare. Pe de altă parte, SAMURAI este un sistem „la cheie, modular, care încorporează diverși senzori și efectori selectați de client”, asigurând adaptabilitate la o multitudine de scenarii operaționale. Această viziune duală a fost în dezvoltare de peste un an, demonstrând un angajament profund față de inovație și excelență.

Prin această alianță strategică, Honeywell și Odys Aviation nu doar că răspund unei nevoi urgente de securitate, ci și stabilesc un nou standard în capacitățile de apărare antiaeriană, proiectând un viitor în care amenințările din spațiul aerian pot fi gestionate cu o eficiență și o agilitate fără precedent.

Citeste in continuare

Actualitate

Războiul dronei la Marea Baltică: Kievul lovește infrastructura critică a Rusiei, pe fondul apelurilor UE pentru reînarmare accelerată

Publicat

pe

De

Dronele ucrainene au deschis un nou front, țintind aproape în fiecare noapte, în ultima săptămână, instalații cheie de petrol și gaze și porturi rusești din Regiunea Leningrad, la Golful Finlandei. Aceste atacuri, care au provocat incendii și au perturbat infrastructura energetică vitală a Rusiei, sunt considerate de un înalt oficial al Uniunii Europene ca fiind „dureroase” pentru Moscova, vizând direct finanțarea războiului.

Lovitura „dureruoasă” asupra economiei ruse

Terminale de export de petrol de la Ust-Luga și Primorsk, alături de rafinăria Kirishi, au fost puncte fierbinți ale acestor atacuri, cu nori de fum vizibili chiar și din țările baltice vecine și în imaginile satelitare. Andrius Kubilius, Comisarul UE pentru Apărare și Spațiu, a subliniat impactul major: „Este dureros pentru economia rusă, deoarece acele porturi… dețin o mare parte din exportul de petrol rusesc. Așadar, acum Rusia se confruntă cu probleme care le pot diminua posibilitățile de a purta războiul.” Comentariile au fost făcute în timpul unei vizite a oficialului european în Suedia, parte a unui „turneu al rachetelor” menit să impulsioneze producția europeană de armament.

Suveranitate și amenințări la Marea Baltică

Ministrul suedez al Apărării, Pål Jonson, care l-a însoțit pe Kubilius, a reafirmat dreptul Ucrainei de a se apăra „în interiorul și în afara teritoriului său”, Rusia fiind „agresorul” în acest conflict. Suedia monitorizează îndeaproape provocările de securitate în creștere în Golful Finlandei, pe măsură ce războiul din Ucraina se extinde spre „pragul estic al Scandinaviei”. Deși Jonson a evitat să numească Marea Baltică „zonă de război”, a accentuat amenințările legate de Rusia, precum atacurile asupra infrastructurii critice submarine, perturbările GNSS, „flota fantomă” și „un comportament mai asertiv al Flotei Baltice Ruse”, care „schimbă cerințele de securitate în Marea Baltică.” Un fapt îngrijorător a fost apariția unor drone rătăcite în toate cele trei țări baltice în ultima săptămână, Kubilius sugerând că ar putea fi sisteme ucrainene deviate de războiul electronic rusesc.

„Turneul rachetelor” și nevoia de autonomie europeană

„Turneul rachetelor” al comisarului european are ca scop principal accelerarea producției europene de rachete și sisteme de apărare antiaeriană. Kubilius a accentuat că Europa nu se mai poate baza exclusiv pe Statele Unite pentru sisteme cheie. „Stocurile sunt foarte goale pentru toate armele diferite, inclusiv rachete și muniții,” a declarat el. Vizita în Suedia face parte dintr-o inițiativă UE mai amplă, vizând un împrumut de 60 de miliarde de euro către Ucraina – care ar putea ajunge la 90 de miliarde de euro – pentru a consolida capacitățile de apărare ucrainene în următorii doi ani. Kievul a identificat trei priorități: producerea a peste șapte milioane de drone anul acesta, muniție cu rază extinsă (în special de 155 mm) și rachete, pe care Kubilius le-a considerat „cea mai mare provocare.”

Provocările producției de apărare: De la rachete la sisteme de supraveghere

În timpul vizitei la facilitățile Saab, Kubilius a lăudat rolul cheie al Suediei în domeniul rachetelor și al platformelor de avertizare timpurie, cum ar fi GlobalEye, dar a avertizat că cererea depășește capacitatea actuală de producție. „Chiar dacă numerele pe care Saab le produce cresc, ceea ce este foarte bine, cererea, în opinia mea, este încă foarte mare. Așa că trebuie să vedem cum putem crește suplimentar producția,” a afirmat el. Apelul comisarului vine în urma solicitării șefului NATO, Mark Rutte, pentru o creștere de 400% a capacităților de rachete și apărare aeriană ale NATO.

Saab, în parteneriat cu companii europene (MBDA) și americane (Boeing), produce o gamă largă de rachete. Totuși, furnizorii mai mici din lanțul de aprovizionare se confruntă cu dificultăți în a-și extinde capacitățile fără contracte pe termen lung și finanțare proaspătă. Kubilius a evidențiat că producția anuală americană de rachete Patriot este de aproximativ 750 de unități, în timp ce aproximativ 800 au fost lansate doar în primele cinci zile ale recentului conflict cu Iranul, de către țările din Golf și forțele americane.

„Americanii produc arme bune, fără îndoială. Dar trebuie să ne intensificăm producția pur și simplu pentru că nu există suficientă producție în lume, atât pentru Ucraina, cât și pentru noi,” a concluzionat el.

Jonson a profitat de ocazie pentru a promova platforma de supraveghere aeriană GlobalEye a Saab, sugerând că ar putea deveni un atu cheie al NATO, pe măsură ce alianța își retrage flota de avioane AWACS. Aceste sisteme de supraveghere avansate sunt esențiale pentru a detecta dronele care pătrund pe teritoriul european, în contextul în care programul multinațional de înlocuire a AWACS al NATO a fost oprit anul trecut, iar partenerii caută acum soluții alternative pentru o nouă flotă operațională până în 2035.

Citeste in continuare

Actualitate

Israelul aprobă un buget record de apărare: Miliarde de dolari pentru o regiune în schimbare

Publicat

pe

De

Knessetul votează bugetul colosal pentru 2026, pe fondul conflictelor multiple și al strategiei de remodelare regională

Parlamentul israelian, Knessetul, a adoptat astăzi un buget național record pentru anul 2026, alocând o sumă fără precedent de aproximativ 44,8 miliarde de dolari pentru apărare. Această cifră reprezintă o creștere substanțială de aproximativ 9,48 miliarde de dolari față de bugetul militar al anului precedent și subliniază realitatea unui conflict extins, care a transformat peisajul de securitate al țării. Votul, care a avut loc în primele ore ale dimineții, a aprobat un buget guvernamental total de 268 de miliarde de dolari, cu o majoritate de 62 la 55. Este de așteptat ca cheltuielile pentru apărare să crească și mai mult pe parcursul anului, odată cu anticiparea unui buget suplimentar legat de războiul în curs cu Iranul.

O creștere exponentială a cheltuielilor militare

Bugetul apărării Israelului a înregistrat majorări semnificative în ultimii ani, reflectând o tranziție abruptă de la conflicte la scară mică la un război pe mai multe fronturi, care a început la 7 octombrie 2023. În doar un deceniu, de la 2015-2016, când bugetul total era de 103 miliarde de dolari, iar cel al apărării se situa la 17,65 miliarde de dolari, cheltuielile militare au crescut cu aproximativ 153%.

Saltul este cu atât mai impresionant cu cât cheltuielile pentru apărare au rămas relativ constante între 2015 și 2022. Acestea au urcat la aproximativ 30 de miliarde de dolari în 2024. Alocările din acel an au trebuit să acopere costurile evacuării comunităților israeliene afectate de război, reconstrucția apărării de-a lungul frontierelor și finanțarea unei armate de rezervă considerabile, de aproximativ 300.000 de oameni, mobilizați.

„Demontăm și reasamblăm Orientul Mijlociu”

Miniștrul Finanțelor, Bezalel Smotrich, a descris situația actuală ca fiind un „război lung și costisitor”, afirmând că „nucleul bugetului este adăugarea a zeci de miliarde, astfel încât să putem încheia campania și să ne îmbunătățim dramatic poziția geopolitică și diplomatică. Vom putea demonta și reasambla Orientul Mijlociu. Acest buget oferă țării capacitatea de a câștiga.”

Comisia Reunită a Comisiei de Finanțe și a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a aprobat bugetul apărării pentru 2026 pe 24 martie. Acesta a trecut în unanimitate și reflectă investițiile crescute pentru Operațiunea „Leul Răgetor”, campania de atacuri israeliene asupra Iranului, care a debutat pe 28 februarie. Președintele comisiei, MK Boaz Bismuth, a subliniat că aproximativ 7 miliarde de dolari constituie cheltuieli condiționate de venituri, incluzând asistența din partea SUA, iar circa 25,8 miliarde de dolari sunt alocați pentru angajamente viitoare. Costurile războiului și investițiile în sisteme de apărare includ și cheltuieli pentru reabilitarea și sprijinul soldaților răniți și al altor persoane afectate de conflict.

Apărarea ca motor de creștere economică

Unii analiști văd aceste cheltuieli masive nu doar ca o necesitate, ci și ca o oportunitate. Eran Lerman, fost vicepreședinte pentru politică externă și afaceri internaționale în cadrul Consiliului de Securitate Națională al premierului israelian, a declarat că „Israelul a demonstrat că într-o economie agilă și inovatoare, cheltuielile mari pentru apărare se pot traduce, de fapt, în motoare puternice de creștere.” El a adăugat că, deși unii ar fi crezut că războiul „ne va rupe gâtul, în practică am devenit mai puternici.” Această perspectivă reflectă un consens general în Israel, unde creșterea bugetului nu este o surpriză, dată fiind situația de război continuă și atacurile zilnice cu rachete.

Investiții în autonomie și suplimentare logistică

Pe lângă efortul de război curent, Israelul urmărește să investească mai mult în industriile locale de apărare și achiziții. Ministerul Apărării a anunțat astăzi că, în cadrul eforturilor sale de a consolida rezistența operațională și pregătirea Forțelor de Apărare Israeliene (IDF) pentru campania în evoluție, a încheiat un acord cu Elbit Systems în valoare de 48 de milioane de dolari pentru obuze de artilerie de 155 mm. Munițiile vor fi fabricate în fabricile Elbit din întreaga țară, unde mii de angajați lucrează deja non-stop, în trei schimburi, la directivele Ministerului. Această inițiativă face parte dintr-o strategie mai amplă de reducere a dependenței de sursele externe de muniții și de dezvoltare a bazei interne de producție de apărare a Israelului.

Într-un context de conflict, Ministerul a declarat pe 26 martie că, pentru a menține aprovizionarea Israelului în timpul conflictului cu Iranul, 200 de aeronave cargo au aterizat în țară în aproximativ o lună de război, transportând aproximativ 8.000 de tone de echipament militar, armament și muniții. Podul aerian și maritim servește ca o componentă critică în acest efort, consolidând continuitatea operațională și sporind pregătirea și stocurile.

Schimbări dinamice ale fronturilor de război

Schimbările în conflictul pe mai multe fronturi, pe măsură ce Israelul și-a mutat atenția de la Gaza la Liban și Iran, au condus, de asemenea, la modificări ale bugetului și la adăugiri suplimentare de-a lungul anilor. Conflictul din Gaza, care a început cu atacul Hamas din 7 octombrie 2023, s-a încheiat cu o încetare a focului la jumătatea lunii octombrie 2025, deși IDF continuă să mențină mai multe brigăzi în Gaza. Pe 2 martie, la doar câteva zile după începerea conflictului cu Iranul, IDF a lansat operațiuni și împotriva Hezbollah, ca răspuns la atacurile grupării.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv7 ore ago

Fermierii prahoveni, procurorii gliei, dau sah mat sistemului antigrindină: De la minciuni milionare la cerințe stiințifice finanțate din banii victimelor!

Ani la rând, Incisiv de Prahova a fost vocea singuratică într-un deșert de incompetență și corupție, demascând așa-zisul Sistem Național...

Exclusiv7 ore ago

IPJ Prahova: „Orchestra minciunilor” cântă fals, cu Stanciu „auditorul-fantomă” și dirijorul Bălan!

Prahova, acel tărâm mioritic unde justiția pare o comedie de prost gust, continuă să ne uimească. Inspectoratul de Poliție Județean...

Exclusiv7 ore ago

MARELE JAF ENERGETIC NAȚIONAL: CUM A FENTAT OSCAR DOWNSTREAM O ȚARĂ ÎNTREAGĂ ÎN 48 DE ORE, CU BINECUVÂNTAREA STRATEGICĂ A GUVERNULUI!

România, tara unde criza e doar pentru „pulime”, iar profitul – o afacere de elită! Într-o Românie unde guvernul se...

Exclusiv7 ore ago

BARONUL DE STÂLPU ȘI CARACATIȚA: CUM S-A TRANSFORMAT COMUNA ÎN MOȘIA PERSONALĂ!

În adâncul județului Buzău, acolo unde bunul simț pare să fi fost trimis în exil forțat, comuna Stâlpu se profilează...

Exclusiv7 ore ago

MAI ȘTIA ȘI TĂCEA! „OPERAȚIUNEA AWARENESS”: CUM S-A PROFETIT ANULAREA ALEGERILOR CU BANI PUBLICI ȘI S-A LĂSAT DEMOCRAȚIA SĂ MOARĂ!

Povești din România, unde criza e prezisă, bugetată și apoi… lăsată să se intâmple! Pregătiți-vă pentru o poveste halucinantă, dragi...

Exclusivo zi ago

Circul birocrației de la Interne: Polițiștii, umiliți și jefuiți de propria casă!

S-a terminat cu gluma și cu amânările penibile! Ministerul Afacerilor Interne (MAI) este din nou în colimator, acuzat de Sindicatul...

Exclusiv2 zile ago

Ploiești: Orașul-experiment unde banul public e un banc prost, iar competența, o legendă urbană!

Capitala absurdului: City managerul mut, poliția la shopping și primarul „festivalier” – Un tablou complet al dezastrului administrativ! Ploieștiul, orașul...

Exclusiv2 zile ago

Toxicitatea tăcută a „scutului” antigrindină – Bomba ecologică a iodurii de argint, după două decenii de opacitate!

O alarmă națională: Dincolo de milioane, un pericol invizibil Ani la rând, ziarul de investigații Incisiv de Prahova a fost...

Exclusiv2 zile ago

FLU! FLU! FLU! Justiția, la timp! Curtea de Apel Suceava, ghilotina corupției mărunte și a incompetenței cronice de la ITPF Sighet!

Într-o Românie în care abuzurile instituționale par sport național, iar tăcerea e literă de lege pentru cei care visează la...

Exclusiv2 zile ago

EXECUȚIA DE PAȘTE: GUVERNUL BOLOAJAN ȘI CĂLĂII PENSILOR MILITARE. O UMILINȚĂ CU BONUS DE O TREIME!

După ce și-a făcut încălzirea cu „reformele” mărunte – gen desființarea institutelor de cercetare inutile (adică pline ochi de clientela...

Exclusiv3 zile ago

Pușcăria pe persoană fizică: Când lanțurile le poartă angajații, Nu deținuții!

În cel mai întunecat colț al birocrației românești, acolo unde dreptatea își dă obștescul sfârșit și logica e doar o...

Exclusiv3 zile ago

Ploiești: Cronica unei apocalipse recurente! Cum ne ingropăm în deșeuri și datorii, sub privirile politice „neutre”

Orașul lui Caragiale, transformat în scenă tragicomică: gunoaie la tot pasul, tarife astronomice și un primar care preferă festivalurile în...

Exclusiv3 zile ago

Circul groazei de la IPJ Prahova – DOCUMENTE: De la sefi incompatibili la polițiști „clarvăzători” și „transcriitori creativi” – O opera de bufă în regia impunității, pe banii noștri!

Când I.P.J. Prahova devine platou de filmare pentru farse judiciare Prahova, acel plai mioritic unde absurdul a devenit normă, iar...

Exclusiv3 zile ago

Judecătorul fantomă din Buzau și hotărârea-model: Când justiția se face la indigo, dar indigo-ul e expirat! DOCUMENTE!

În România anului 2026, unde tehnologia promite să ne ducă pe Marte, justiția pare să fi rămas blocată într-un laborator...

Exclusiv3 zile ago

NAN, MAESTRUL FORAJELOR FANTOMĂ: COCA-COLA PLOIEȘTI, O FABRICĂ DE COȘMARURI CU APĂ „NECONFORMĂ” ȘI AUTORITĂȚI „CONFORME” CU ȘPAGA!

Bun venit, dragi cititori ai adevărului, în galeria grotescului managerial de la Coca-Cola Ploiești, unde efervescența e dată de fierberea...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv