Nu e nimic nou sub soarele României. De când am început să percep ce se întâmplă în jurul meu (percepţie arbitrară, cu rezervele de rigoare) m-a izbit imoralitatea şi, în special, lenea, hoţia şi minciuna (nu neapărat în aceată ordine). Şi indiferent cât am fi de ipocriţi trebuie să recunoaştem că cele trei „calităţi” – imputate, ca şi „argument” al nediscriminării rasiale până şi în procesul „Memorandiştilor” -, au devenit un „brand” de ţară. Un „brand” ce ne situează nu numai la periferia Europei şi a lumii civilizate, ci şi la periferia existenţei ca naţiune, pentru că, presistând, ne fetişizăm, ne dezintegrăm moral şi, implicit, naţional.
Dacă până la Guvernul Năstase – care a instituţionalizat şi generalizat la scară naţională corupţia, generând mecanismul şi sistemul care funcţionează şi astăzi -, exista un oarecare relativ echilibru între moralitate şi imoralitate în politică (şi, în special, în administraţia generată de politică), în prezent „acest stil” a devenit universal şi s-a impus definitiv, fără a avea vreun contracandidat cotat cu vreo şansă în tentativa de a-l înlocui. Plecând de la principiul că „excepţiile întăresc regula” s-a ajuns până acolo încât tot ce generează politica (şi, din păcate, influenţează absolut tot ce funcţionează în România) este contaminat iremediabil. Practic, clasa politică românească a înfiinţat un stat ce funcţionează paralel cu cel teoretic, democratic şi legal, mecanismele oficiale de funcţionare a societăţii devenind pur formale.
Şpaga şi traficul de influenţă, la toate nivelele, sunt instrumentele exclusive ale funcţionarii societăţii şi „principiile” de baza, iar cine stăpâneşte cel mai bine aceste „principii”, are garantat „succesul” social, atât în administraţia publică cât şi în economia privată. Pentru politician, demnitar sau funcţionarul administrativ, minciuna şi hoţia sunt instrumente de baza ale „bagajului” profesional, lipsa acestora blocând orice ascensiune şi orice realizare în plan material. Iar când în spatele oricărui succes profesional se află astfel de calităţi (minciună şi hoţie) promovate şi întreţinute prin şpagă şi trafic de influenţă, să ne mai mirăm că acestea au generat transformări profunde, de fond, iremediabile şi asupra carectarului moral şi al conştiinţei întregii societăţi, chiar şi a celor din domeniul privat ? Metamorfozaţi de lene, hoţie şi minciună, se fac eforturi profunde pentru dedublarea presonajului creat de monstruozitatea trăsăturilor fundamentale imorale, exersându-se arta ipocriziei până la autoconfuzie. Creată, formată şi întreţinută de hoţie şi minciună, promovând şpaga şi traficul de influenţă până la perfecţiune, clasa politică, demnitarii şi administraţia publică mimează că luptă împotriva corupţiei (abuzul în serviciu contra şpagă şi a traficului de influenţă contra şpagă), pozând în „arhangheli” trimişi din afara sistemului să lupte cu sistemul. Or, când sistemul şpăgilor şi traficului de influenţă i-a creat, cine poate fi atât de naiv să creadă că politicianul sau demnitarul este dispus să se autoextermine ca produs al corupţiei ? E ca şi cum Dracul ar predica în biserica despre necesitatea întoarcerii la Dumnezeu şi la credinţa în bine!
Din nenorocire, nu Năstase, Mureşan, Remeş, Patriciu, Ioan Niculae, Copos, Sereş, Voiculescu, Fenechiu, Şova, Vâlcov, Udrea, Bâgiu, Duicu, Ponta, Vanghelie, Băsescu, Mazăre, Constantinescu, Oprişan, Gabriel Sandu, Ştefan, Blaga, Ruşanu, Chiţoiu, Dragnea, Bojin, Nagy, Pantiş, Mitrea, Dobriţoiu, Silaghi, Severin, Andronescu, Botiş, Căncescu, Mischie, Voicu, Chiuariu, Hrebenciuc, Conţac, Ţurcanu, Stavarache, Sechelariu, Apostu, Solomon, Ridzi, Fuia, David, Dragnea şi mulţi alţii (lista este atât de lungă că ar necesită câteva pagini) au inventat lenea, hoţia şi minciuna şi nici şpaga sau traficul de influenţă în România şi, din păcate, acestea nu dispar o dată cu eliminarea lor din politică. Sistemul bazat pe aceste „criterii” a existat dintotdeauna, ca alternativă la cel normal şi ţine de evoluţia societăţii şi a conştiinţei naţionale la un moment dat. Ei doar, profitând de degrigolada morală lăsată moştenire de comunişti şi de lipsa unei influenţe reale a lumii civilizate, l-au reactivat şi utilizat, perfecţionându-l şi aducându-l în starea de astăzi, adică general aplicabil în toate domeniile de activitate socială din România.
Chiar dacă pare o utopie, sistemul actual, având la bază lenea, hoţia, miciuna, şpaga şi traficul de influenţă, îşi are originea, contrar logicii, în Piaţa Universităţii. Palma dată atunci democraţiei şi speranţelor a fost certificatul de naştere al neo-ciocoismului românesc şi al resemnării celor care mai credeau în democraţie, iar resemnarea a fost speculată imediat de oportuniştii imorali care aşteptau momentul. În spatele minerilor au stat şi s-au strecurat impostorii care au acaparat puterea, au menţinut-o şi continuă s-o menţină şi cei care au creat sistemul bazat pe lene, hoţie şi minciună, şpagă şi trafic de influenţă. Acest sistem s-a dezvoltat doar într-un singur sens şi cu un singur scop: acapararea puterii şi sustragerea banului public şi averii publice. Nu există un alt scop, în rest fiind minciună.
Asistând la ce se petrece în prezent şi ţinând cont de conştiinţa morală socială, mi-e greu să cred că, brusc, SRI şi DNA s-au trezit din letargia ultimilor 29 de ani respectiv 16 ani, în care „vegetau” şi îşi propun să contreze sistemul existent, în totalitatea lui. N-are nici o logică, pentru că şi SRI şi DNA, chiar dacă pozează un alt profil decât cel real, cu mici excepţii, fac parte din masa generală a efectelor celor care au promovat sistemul şpăgilor şi traficului de influenţă ca şi criterii de baza ale ascensiunii profesionale şi materiale în societatea românească (fiecare demnitar, funcţionar public, procuror sau judecător, ce a ocupat sau ocupă o funcţie, direct sau indirect, a apelat la imoralitatea deciziei politice sau a unor grupuri de interese). Parafrazând faptul că „omul este făcut din carne şi oase”, în România, funcţionarul public, în general, direct sau indirect, este generat de şpagă şi trafic de influenţă. Or, pornind de la această „certitudine” (nu ipoteză), mi-e greu să cred că există mici „enclave” care au „deviat” de la regulă şi care s-au aotoepurat moral prin „botezul” autoconştientizării, fiind capabile de „independenţă” morală decizională.
Deşi, aparent infirmând regula, SRI şi DNA au „scăpat” în „ring” şi chipurile au impartir scatoalce la toţi adversarii, fără discriminare, mă tem că nu-i chiar aşa. Cum n-am auzit de „transferuri” de „nemţi” nici la SRI nici la DNA şi nici de selecţii perfecte, în care să primeze exclusiv criteriile profesionale şi morale, ci, mai degrabă, de „recrutări” pe principii „neaoşe” generate de moştenirea genetică şi de servilism necondiţionat faţă de „stăpânii” care decid ascensiunea profesională, selectivismul „săltării” hoţilor, pe criterii curat arbitrare (în care valoarea sumelor sustrase reprezintă o chestiune complementară) naşte o întrebare firească: Cine, de ce şi cui îi face „pârtie” în prezent ?
Când o „salţi” ca „gestionar de fapt” şi ocoleşti „gestionarii de drept”, tratându-i cu „mănuşi” deşi fără semnătura lor banii publici nu s-ar fi „evaporat”, e clar că s-a introdus în ecuaţie şi „subiectivismul” promovaţilor pe criterii „neaoşe” situaţi (fortuit sau benevol ?) într-o anume tabăra (chiar şi din punct de vedere moral, tot subiectivă).
Dincolo de exemple concrete, ce e clar şi incontestabil – mai ales după dezvăluirile, în cascadă, din ultima perioadă -, este că şpaga, traficul de influenţă şi frauda fiscală sunt atât de prezente în toate domeniile vieţii sociale în România, încât pot fi asemuite cu o tumoare uriaşă, ce a cuprins tot corpul. Şi, deşi aparent, Vanghelie, Voiculescu, Fenechiu, Şova, Vâlcov, Ruşanu, etc., etc., etc., par cazuri speciale ale corupţiei sistemului, în realitate ele nu sunt decât banale părţi dintr-o uriaşă caracatiţă, care-şi continuă hegemonia chiar dacă şi-a pierdut mici segmente din tentaculele cu care opera. Arestând, în acest ritm, chiar 10% din corupţii României (mai mult, în condiţiile actuale, este imposibil fizic, pentru că numărul corupţilor şi a celor care prăduie banul public este uriaş în comparaţie cu capacitatea de reacţie a SRI şi DNA), problema de fond a corupţiei va rămâne, în continuare, nerezolvată. Când paznicul averii publice este profund corupt şi când Parlamentul – cel care ar trebui să „securizeze perimetrul” să nu se poată fura -, se face că nu înţelege fenomenul şi cum funcţionează sistemul de „sifonare” a banilor publici, societatea românească nu va putea fi beneficiara unei transformări profunde ci va continuă să fie prizoniera sistemului imposturii, bazat pe lene, hoţie, minciună, şpagă şi trafic de influenţă, creat de Piaţa Universităţii şi toleranţă societăţii, în care hoţii nu sunt stârpiţi ci se schimbă.
În formula actuală de administrare a banului public, în care ordonatorul de credite nu are nici o răspundere cu privire la destinaţia sau eficienţa cheltuirii banului public, faptul că SRI şi DNA depistează 1-2% din cazurile în care funcţionează para-ndărătul şi din acestea recuperează, în medie, 10% din prejudiciu, nu e un motiv de mândrie ci de îngrijorare. Iar dacă în acelaşi procent (ba chiar mai mic) se recuperează de către ANAF şi fraudele fiscale (ce depăşesc 100 miliarde lei anual, despre care SRI si DNA nu se arată prea îngrijorate deşi reprezintă, cu adevarat, cea mai mare ameninţare la securitatea financiară a României) mi-e teamă că cea la ce asistăm seamănă mai degrabă a rafuială între găştile de crimă organizată, care vor să se elimine fizic, folosindu-se, fiecare – în funcţie de „investiţiile” făcute în numirile de funcţionari -, de instituţiile de forţă ale statului, fără a se urmări, în subsidiar şi schimbarea mecanismelor de fraudare a banului public. Oricât s-ar strădui SRI şi DNA, dacă Parlamentul nu va înţelege (şi nu înţelege, demonstrând asta prin respingerea iniţiativei înfiinţării comisiei parlamentare de anchetă privind utilizarea Fondului de rezervă al Guvernului în 2013 şi 2014) că legislaţia privind atribuirea şi utilizarea fondurilor publice trebuie adaptată cerinţelor actuale, iar activitatea ANAF să fie analizată în funcţie de procentul de recuperare al impozitelor şi taxelor sustrase, adaptând şi în acest sens legislaţia la condiţiile existente, impactul arestărilor de genul Vanghelie, Şova sau Vâlcov, asupra volumului fraudelor din bani publici sau taxelor şi impozitelor bugetare, vor fi nesemnificative şi nu vor contribui la reducerea furturilor din bani publici şi nici a fraudelor fiscale. Pentru că dacă nu se schimbă, prin lege, mecanismele de atribuire a fondurilor publice şi de colectare a taxelor şi impozitelor (în special a TVA), adică cauza care generează lenea, hoţia, minciuna, şpaga şi traficul de influenţă, oricât s-ar strădui SRI şi DNA, fenomenul nu va fi redus.
Pe de altă parte, lipsa de reacţie a SRI şi DNA, care, aşa cum se impune, nu reclamă favorizarea crimei organizate de către guverne sau Parlament prin menţinerea actualei legislaţii , naşte o altă întrebare pertinentă: Oare vor DNA şi SRI, cu adevărat, reducerea corupţiei şi fraudei fiscale (care întreţine şi generează corupţia) în România ? Nu cumva se complac, acceptând şi menţinând situaţia, pentru că „se mişcă precum peştele în apă”, fără concurenţă, într-un astfel de mediu în care „pescuiesc” oricând şi oricât, selectiv, în funcţie de „pofte” şi „dirijează” astfel politicul şi administrativul ? (Ec Adrian Radu).

Pe 1 octombrie 2019 scriam o analiza in care arătam DE CE vrea Klaus Iohannis demisia șefului DIICOT, Felix Bănilă. Am încheiat analiza, așa: ,,Klaus Iohannis, vă e frică de dosarul Rompetrol unde Horodniceanu a mimat excesul de zel având ca efect doar lungirea anchetei? De dosarul ăsta vă e frică?”. Astăzi, aflăm ,,cu îngrijorare și surprindere” că dosarul Rompetrol II a fost clasat de DIICOT, pe șest, în 5 decembrie 2019, după ce Iohannis a cerut în septembrie demisia șefului DIICOT Felix Bănilă, care nu a avut ,,curajul” să claseze dosarul. Merită să recitiți analiza din urmă cu mai bine de 2 luni, și să aveți în vedere, că se dovedește încă o dată că domnul Iohannis nu cere demisiile protectorilor instituționali ai furturilor de la buget, ci a celor care par să refuze să claseze. Și încă ceva, înainte de a reciti articolul. ,,Apărarea statului de drept” de către procurorii lui Iohannis, în lupta lui ,,anti-corupție” ne-a costat clasări de cam un miliard de Euro (Microsoft, EADS, ALRO și acum și Rompetrol). Pas cu pas, asta e România normală a lui Iohannis. Iată și articolul, precizeaza analistul Radu Teodor Soviani:

De ce vrea Klaus Iohannis demisia șefului DIICOT, Felix Bănilă.
Pe scurt, pentru că modul în care instrumentează DIICOT cauza nu permite închiderea cazurilor crimelor de la Caracal cu indicarea unui singur vinovat – idiotul util Gheorghe Dincă. În opinia mea, Klaus Iohannis ar fi vrut ca acest caz să fie demult închis, cu punerea răpirii/uciderii Alexandrei și Luizei în sarcina unui singur vinovat – Gheorghe Dincă. În acest fel, rețelele din poliție, magistratură (fie ei procurori sau judecători), servicii care cel puțin au favorizat răpirea și posibil uciderea celor două fete, ar fi protejate în continuare: Dincă ar fi declarat drept un idiot care a ucis două fete. Caz închis.
Cazul Caracal este însă mult mai mult decât atât. Graba lui Klaus Iohannis de îl indica pe Gheorghe Dincă drept omul-orchestră în cazul rețelei de trafic de la Caracal seamănă suspect de mult cu graba fostului procuror comunist Augustin Lazăr, biciul Securității de la Aiud dinainte de 1989, care, în 7 iunie 2016, în cazul Dan Condrea declara legat de misterioasa ,,sinucidere” a lui Dan Condrea că ,,nu a fost vorba de niciun omor”. Disfuncționalitățile din cadrul DIICOT sunt evidente, dar, paradoxal, aceste disfuncționalități împiedică rețeaua să ajungă la concluzia pe care cu drag ar fi dat-o Augustin Lazăr și anume că am vorbi despre un singur vinovat – idiotul util Gheorghe Dincă.
Când a mai cerut Kluas Iohannis demisii de procurori șefi?
A cerut Iohannis demisia lui Augustin Lazăr?
A cerut Klaus Iohannis demisia lui Augustin Lazăr atunci când prin acțiuni și inacțiuni a favorizat ascunderea beneficiarilor reali ai furtului de vieți prin biocide falsificate în cazul Hexipharma? Am arătat în iunie 2016, aici, că Augustin Lazăr a temporizat prin acțiuni și inacțiuni dispariția lui Dan Condrea, astfel încât el să fie scos drept unic vinovat al rețelelei protejate de lichele și oameni fără căpătăi din SRI și SIE. Am arătat atunci că lui Augustin Lazăr i-a luat 2 săptămâni ca să ,,calculeze” prejudiciul în cazul Hexipharma, prejudiciu fără de care, susținea el, nu putea fi reținut Dan Condrea, astfel încât să aibă suficient timp să se creeze legenda că, măcinat de remușcări, dădea 13 ture și fuma Pall Mall (nefumător), în căutarea copacului perfect. Prejudiciu pe care eu l-am estimat, în direct, la emisiunea lui Mihai Gâdea, în numai 2 minute, iar rezultat a ieșit aproape la virgulă față de cel calculat de Parchetul condus de Augustin Lazăr, în mai bine de 2 săptămâni.
Scriam în articolul din 7 iunie 2016: ,,Am demonstrat încă de la acel moment că invocarea în spațiul public a scuzei că Dan Condrea nu putea fi pus sub urmărire penală până nu se calcula prejudiciul este extrem de subțire, întrucât, în doar 2 minute, prin calcul aritmetic al cifrei de afaceri pe anii 2013,2014, 2015, din date publice de la ministerul de finanțe putea fi făcută o estimare a prejudiciului de 49,5 milioane de lei. În doar 2 minute. De ce au trebuit anchetatorilor 2 săptămâni ca să ajungă la o estimare apropiată, de 51 de milioane de lei, când vorbim doar despre o estimare, și nu despre un prejudiciu determinat cert? Până voi afla răspunsul credibil la această întrebare nu pot să relev decât efectul: pentru că au trebuit 2 săptămâni ca să se estimeze prejudiciul, urmărirea penală asupra lui Dan Condrea și măsurile preventive au găsit un bun pretext pentru a nu începe, până când Dan Condrea nu a fost mort. Și asta folosește decât celor care realmente nu vor să detecteze traseul tuturor banilor sifonați pe numele lui Condrea, și anume protectorilor și beneficiarilor finali ai lui Dan Condrea.”
Concluziv și paradoxal, dacă în cazul Hexipharma acțiunile și inacțiunile Parchetului condus de Lazăr au fost direcționate și au avut ca efect stabilirea unui singur vinovat (motiv pentru care Klaus Iohannis, care primește informări de la SRI, le citește și se consideră informat nu a cerut demisia lui Augustin Lazăr), în cazul crimelor de la Caracal, bâlbâiala DIICOT este cea care îl enervează pe Klaus Iohannis, pentru că nu permite închiderea cazului, cu un singur vinovat. Ca la Hexipharma.
Nu. Klaus Iohannis nu a cerut demisia lui Augustin Lazăr ale cărui acțiuni și inacțiuni au avut ca efect mușamalizarea beneficiarilor reali ai furtului Hexipharma. Klaus Iohannis nu a cerut demisia întrucât modul de acțiune al fostului bici al Securității a fost construit pentru a da impesia unui singur vinovat. Ceea ce nu se întâmplă la Caracal.
Ca și Cumpănașu, Klaus Iohannis se cațără pe cazul rețelei de traficanți de la Caracal, despre care nu am fi știut nimic public dacă Alexandra nu avea curajul de a suna la 112. Apel care a reprezentat trăgaciul devoalării la nivel public a rețelei de traficanți, protejată instituțional.
A cerut Iohannis demisia doamnei Kovesi?
A cerut Iohannis demisia doamnei Kovesi, șef al DNA, sub supravegherea căreia a fost clasat cazul Microsoft sau EADS, evitând astfel a se merge pe firul banilor și protejându-se astfel reațeaua? Nu, nu a cerut-o. Soluția dată sub mandatul doamnei Kovesi, de clasare, protejează rețeaua.
A cerut Iohannis demisia doamnei Kovesi, șef al DNA, pentru modul în care a instrumentat cazul arestării Președintelui ASF Dan Radu Rușanu, care a fost găsit nevinovat de două instanțe, după ce a devenit evident că Parchetul doameni Kovesi a acționat la ordinul lui Traian Băsescu și nu numai, fostul turnător al Securității Petrov cerând chiar public înainte de arestarea lui Rușanu demiterea acestuia și ,,să răspundă”. Nu, Klaus Iohannis nu a cerut demisia doamnei Kovesi, pentru că prin modul în care a acționat DNA-ul condus de Kovesi prin extincția lui Rușanu de la ASF pe motiv că a făcut ceea ce trebuia în cazul Astra și a sesizat organele de urmărire penală, parchetul doamnei Kovesi a favorizat interesele rețelei. Adamescu e mort iar DNA poate pretinde că în cazul furturilor de la ASTRA Asigurări avem un singur vinovat: mortul. Mușamalizează astfel în a merge pe firul banilor, ceea ce și cel pus în locul lui Rușanu – Mișu Negrițoiu – după forțarea prin arestarea a lui Rușanu (fiind nevinovat) a plecării acestuia de la ASF a încercat: punerea furturilor de la ASTRA în decontul asiguraților. De două ori. Pentru că sub mandatul lui Negrițoiu și la indicațiile exprese ale acestuia care încuraja majorările de tarife RCA (în scopul recuperării banilor asiguraților ,,dispăruți” pe rețea prin noi majorări de tarife RCA), piața asigurărilor a fost destabilizată iar asigurătorii, la scutul lui Mișu Negrițoiu și cu acceptul scris al acestuia, s-au înțeles la preț. Așa cum arată și investigația Consiliului Concurenței care a amendat societățile de asigurare, tardiv, abia în 2018, pentru cartelizare în mandatul lui Mișu Negrițoiu.
Deci domnul Iohannis nu a cerut demisia doamnei Kovesi pentru că modul în care a instrumentat cazul Astra Asigurări a condus la concluzia dorită de alde Iohannis, a unui singur vinovat. Mortul. Ceea ce, subliniez, prin bâlbâielile DIICOT, se întârzie.
În schimb, Klaus Iohannis cere demisia lui Felix Bănilă, procurorul șef DIICOT. Cocoțat pe cazurile Alexandrei și Luizei, de la Cotroceni, Iohannis anunță:
,,Ce s-a întâmplat în ultimele zile cu una dintre familiile victimelor de la Caracal este un exemplu de „așa nu!”. Este extrem de grav că cei care conduc instituții ale statului român girează astfel de comportamente, prin care potențialii infractori sunt tratați cu blândețe, cu mănuși, iar victimele sunt tratate cu duritate și cu agresivitate”.
Remarcați în primul rând că pentru Klaus Iohannis, idiotul util Gheorghe Dincă este doar ,,potențial infractor” (în ciuda faptului că apare luând-o pe Luiza Melencu și în ciuda declarațiilor că el singur le-a omorât pe fete). Și continuă Klaus Iohannis:
,,Modul în care s-au desfășurat lucrurile până acum nu face decât să ridice suspiciuni și să accentueze lipsa de încredere a oamenilor în autorități, iar o astfel de abordare nu poate duce decât la rezultate proaste. Așadar, îi cer domnului Felix Bănilă, procuror șef la DIICOT, să își înainteze imediat demisia din funcția de procuror șef al DIICOT”. Gata. Klaus Iohannis decretează și indică, la fel ca și turnătorul Băsescu în cazul Astra Asigurări, un singur responsabil pentru faptul că, începând cu răpirea Luizei Melencu în primăvara acestui an, autoritățile (altele decât Bănilă) au favorizat răpirea și disparția Alexandrei, timp de 3 luni autoritățile luând la mișto familia Melencu și chiar punând-o la detectorul de minciuni. În fapt, în opinia mea, Klaus Iohannis este de-a dreptul enervat că prin bâlbâiala DIICOT, autoritățile aflate încă sub metehnele protocoalelor cu SRI, nu ajung la concluzia dorită de rețea: un singur vinovat pentru Alexandra și Luiza.
Să ne fie clar: imediat ce am văzut circul produs la casa familiei Melencu, am comentat: ,,Asta e Romania ,,normala” ,,fericită” sau ,,alături de fiecare român”! Asta e Romania reala. Asta e Romania (post) protocoale, in esenta modul in care protocoalele au transformat justitia si aplicarea legii, cu judecatori, procurori si politisti care nu dau doi bani pe lege. Romania reala in care familia Melencu a fost profund lovita prin disparitia Luizei și nepasarea/complicitatea autorităților care au condus și favorizat inclusiv dispariția Alexandrei. Familia Melencu a fost abuzata apoi de justitie dupa disparitia Luizei, prin lipsa de reactie si mimarea anchetelor pentru cautarea faptasului – ,,poate a fugit cu un print”. O investigatie reala ar fi prevenit disparitia Alexandrei. Astazi, familia Melencu este abuzata din nou (dupa ce in prealabil i s-a aplicat amenda MAXIMA prevazuta de lege), dusa cu duba la DIICOT autoritatile neasteptand ora 6.00, ca in cazul idiotului util Gheorghe Dinca, peste care nu au intrat să îl ia cu duba, doar după ora 6.00, la indicația procurorului, asigurandu-se astfel ca vor crea aparenta ca Dinca a avut timp sa arda în butoi ceea ce nu era de ars. În esenta, ceea ce se intampla astazi cu familia Melencu reprezinta un exemplu expresiv in ceea ce priveste realatia justiabilului cand are de-a face cu autoritati: o data esti abuzat de autoritati, si ulterior, mai esti abuzat si de justitie, in numele ,,dreptatii” și ,,legii”. Nu gasesc o injuratura potrivita care sa exprime ceea ce simt la adresa ,,oamenilor legii’ implicati in ,,cazul Caracal” (și nu numai, nedorind sa generalizez)’, fie unii dintre ei judecatori, procurori sau politisti.”
Klaus Iohannis nu este deranjat de faptul că un judecător a dat amenda maximă prevăzută de lege, 5000 de lei, pentru mama Luizei Melencu pentru că nu s-a prezentat la DIICOT să mai ofere încă o dată probe de ADN. Mama Luizei Melencu, persoană fără posibilități materiale și victimă în acest caz, nu este nici suspect, nici inculpat pentru a fi luată o astfel de măsură de amendare, cu celeritate și la valoarea maximă. Doar această amendă maximă, dispusă de judecător cu celeritate, a făcut posbilă prezentarea cu mandat și abuzarea încă o dată a familiei Melencu. Încă nu mi-e clar dacă procorurl de caz a fost vineri la casa familiei Melencu.
Paradoxal, Felix Bănilă pare să fi acționat corespunzător post episodul de vineri. Constatând starea medicală a mamei și bunicului Luizei, a suspendat mandatul de aducere. Iar în cele din urmă, mama Luizei Melencu a oferit probele de ADN.
Dacă era de bună credință și nu ar fi dorit doar ,,să nu se mai vorbească” despre cazul Caracal în scopul țintirii anchetei spre un singur vinovat – idiotul util Gheorghe Dincă, Klaus Iohannis ar fi mers pe firul abuzurilor. Și pornea de la primele 3 luni de nepăsare, indiferență și protecție instituțională ale autorităților în investigarea dispariției Luizie Melencu, autorități care au favorizat dispariția Alexandrei Măceșeanu. Continua cu procurorul (non-DIICOT) care a stat la ușa lui Dincă de la 2 până la 6 dimineața, nederanjându-l pe idiotul util și având drept consecință crearea aparenței în opinia publică a faptului că Dincă ar fi avut timp să ardă ceea ce nu putea fi ars în butoi. Și continua cu concluziile preliminare ale investigației asupra Parchetului din Caracal (instuție subordonată la acea vreme Parchetului lui Augustin Lazăr) privind clasările în cazurile de viol.
Dar Klaus Iohannis, nu a făcut asta. Pentru că rețeaua vrea un singur vinovat: idiotul util care ia locul mortului în cele 2 cazuri prezentate de mine în acest articol. Și rețeaua vrea ,,să nu se mai vorbească” despre rolului idiotului util în această rețea.
Și încă ceva.
Klaus Iohannis nu a cerut nici demisia lui Daniel Horodniceanu, la scutul căruia se tergiversează cazul Rompetrol, în scopul urmărit ca și în cazul DNA-Microsoft-EADS, de protejare a rețelei, eventual prin prescriere. Klaus Iohannis, le e frică amicilor tăi de lungă durată de cazul Rompetrol? Le e frică de faptul că DIICOT ar putea merge pe firul banilor și să găsească nume și sume care au devalizat bugetul, la scutul protocoalelor? Le e teamă că DIICOT va fi pusă în situația de a nu mai proteja prin prescriere, REȚEAUA? Le e teamă că ar putea să dea de aceleași încrengături, ca aici?
Despre infiltratul de la Aiud – Gheorghe Mușat, despre ,,biciul securității” – Augustin Lazăr și despre amnezia SRI – serviciu NATO.
Pentru că iată cum răspunde cererii de demisie din partea lui Iohannis – Felix Bănilă, ajuns șef la DIICOT după ce Horodniceanu a fost rejectat pe motiv de tergiversare Rompetrol
,,Eu nu pot concepe că aşa ceva ar fi de dorit, intr-o ţară membră a UE şi a NATO, aflată la frontiera acestora. Activitatea DIICOT nu se rezumă numai la cazul Caracal şi de aceea, vreau să vă asigur despre faptul că demisia şefului DIICOT, dacă aceasta se va produce, va fi rezultatul unui amplu proces cognitiv şi nu doar expresia unei simple porniri instinctuale, golită de importanţa funcţiei, de care, de altfel, sunt pe deplin conştient.”
Klaus Iohannis, vă e frică de dosarul Rompetrol unde Horodniceanu a mimat excesul de zel având ca efect doar lungirea anchetei? De dosarul ăsta vă e frică? (Cristina T.).

(Preluare National – Catalin Tache):
Aurelian Ciocîrlan la conducerea Direcției Generale de Poliție a Municipiului București este ”news”-ul ce a dat frisoane multora dintre inițiații sistemului, cărora nu le vine să creadă că ”umbra lui Voicu” ar putea fi promovat pe această funcție de conducere atât de mult râvnită. Mai ales că după ”ejectarea” chestorului Marius Voicu, operată pe când Ioan Buda se afla la conducerea IGPR, acesta părea scos definitiv din jocurile de culise ale Ministerului de Interne. Dar iată că omul care a condus de facto Poliția Capitalei atâta amar de vreme se ține încă tare, din moment ce reușește să-și promoveze principalul său om de încredere, aflat momentan la conducerea Poliției Sectorului 6 în ”marea finală” pentru desemnarea viitorului șef al Poliției Capitalei.
Aurelian Ciocîrlan, ”umbra lui Voicu” asupra DGPMB…
Mai ales că după expirarea de ultimă oră a împuternicirii directorului general Adrian Ciprian Miron lucrurile s-au complicat serios. Anunțându-se deja un adevărat ”măcel” la care participă tabere extrem de influente din MAI și nu numai. Dintre care una militează chiar pentru ”împământenirea” lui Miron la Capitală, chiar dacă pentru aceasta clujeanul ar trebui să își facă buletin de București. De asemenea, după ce ”cotele de promovare” ale comisarului șef Radu Gavriș la IGPR par să fi fost mult diminuate în ultima vreme, acesta devine de asemenea unul dintre pretendenții la șefia Poliției Capitalei. Unde marele favorit rămâne totuși celălalt actual adjunct, Dragoș Orlando Nicu. Iată însă că ”omul lui Voicu” vine tare pe turnantă și cu toate că mulți nu pricep susținerea acestuia, în ciuda scandalului ”daruri la nunți”, ascensiunea comisarului șef Aurelian Ciocîrlan pare greu de oprit. Asta doar dacă nu vor fi scoase repede de la mapă notele informative de la Ilfov, mai ales cele cu privire la ”terenuri, case și nunți”!
Refugiul lui Voicu
Dincolo de legătura de camaraderie solidificată în timp între chestorul Marius Voicu și comisarul șef Aurelian Ciocîrlan, acesta din urmă și-a dovedit loialitatea chiar în ”zilele negre” de după ”eliminarea” lui Voicu. Atunci când ”chestorul – șofer” și-a găsit refugiul chiar în sediul structurii conduse de Ciocîrlan, deși pentru aceasta a fost nevoie să se recurgă la mutarea ”cu japca” a unui șef de Poliție în alt sediu, cel al unei secții oarecare…