Marina Statelor Unite este pe cale să revoluționeze capacitățile sale navale, anunțând trecerea a două dintre navele sale autonome de mărime medie de la stadiul experimental la cel operațional. O mutare strategică majoră, care va culmina cu integrarea uneia dintre aceste drone alături de un grup de luptă de portavion, indicând o schimbare fundamentală în abordarea războiului maritim modern.

De la prototip la operațional: „Vânătorii Mărilor” intră în acțiune

Comandantul Garrett Miller a confirmat, în cadrul conferinței Surface Navy Association de la Washington, că cele două drone – numite Sea Hunter și Seahawk, clasificate ca Nave de Suprafață Fără Pilot cu Deplasament Mediu (MDUSVs) – „nu vor mai fi vase experimentale.” Acestea vor intra sub „controlul flotei, fiind atribuite forțelor de suprafață pentru a putea ieși și a face lucruri grozave.”

Vestea cea mare este că una dintre aceste drone va fi dislocată alături de un grup de luptă de portavion în 2026. Deși nu a fost specificat care dronă sau care grup, surse din domeniul apărării sugerează că ar fi vorba despre drona Seahawk. Această decizie marchează un pas semnificativ în integrarea sistemelor autonome în misiunile navale de anvergură și subliniază încrederea Marinei în capabilitățile acestor platforme.

O flotă în creștere: Extinderea sistemelor fără pilot

Ambițiile Marinei nu se opresc aici. Căpitanul Miller a dezvăluit planuri de a înființa, în viitorul foarte apropiat, trei divizii „timpurii de comandă” pentru USV-uri, menite să se dezvolte odată cu incursiunea serviciului în tehnologiile fără pilot. Obiectivul final este de a avea „escadroane operaționalizate de USV-uri în fiecare flotă.” Până în 2027, Marina anticipează că va avea 11 MDUSVs în inventarul său, un număr care ar trebui să crească la peste 30 până în 2030.

Parteneriatul tehnologic: Leidos și inovația autonomă

Atât Sea Hunter, cât și Seahawk sunt fabricate de Leidos, o companie care a jucat un rol esențial în dezvoltarea acestor prototipuri. Sea Hunter a fost inițial dezvoltată în cadrul programului DARPA ca un tracker de submarine fără pilot și o platformă de detectare. Pornind de la lecțiile învățate cu Sea Hunter, Marina a acordat un contract pentru Seahawk în 2017, drona fiind livrată în 2021.

Conrad Chun, vicepreședintele de comunicare al Leidos Defense, a reafirmat angajamentul firmei de a livra „aceste capabilități dinamice Marinei prin navele noastre de suprafață fără pilot inovatoare, susținute de arhitectura autonomă LAVA (Leidos Autonomous Vessel Architecture) dovedită și pregătită pentru misiune, validată prin ani de teste riguroase și desfășurări în lumea reală.”

Versatilitatea dronelor: De la contramăsuri la lovituri cinetice

Oficialii Marinei subliniază că navele fără echipaj pot consolida o gamă largă de misiuni maritime, de la activități de contramină la lovituri cinetice și la inteligență, supraveghere și recunoaștere (ISR). Cu toate acestea, recunosc că mai este mult de lucru pentru a elabora concepte operaționale specifice, adaptate acestor noi capabilități.

Viitorul flotei americane: Inteligența artificială și dominanța autonomă

Dronelor le este rezervat un rol considerabil în flota Marinei în anii următori, inclusiv în cadrul „Flotei de Aur” vizionare. Oficialii subliniază că aceste nave fără echipaj vor completa navele cu echipaj, nu le vor înlocui. Într-o altă discuție, contraamiralul Christopher Alexander a anticipat o creștere exponențială a sistemelor fără pilot în deceniile următoare, reflectând o tendință mai largă a Pentagonului de a valorifica tehnologia dronelor.

„Privind unele proiecții pentru viitor, până în 2045 ne așteptăm ca aproximativ 45 la sută din forța de suprafață să fie sisteme fără pilot,” a declarat Alexander, asistent special al comandantului pentru forțele navale de suprafață la Flota Pacificului a SUA. „Viitorul este acum. Sistemele fără pilot, sistemele autonome, inteligența artificială – nu este viitorul, se întâmplă chiar acum.” Această viziune subliniază o redefinire a puterii navale, unde inteligența artificială și autonomia vor juca un rol din ce în ce mai important în asigurarea securității maritime.

Proiectul ambițios al Statelor Unite de a revigora era cuirasatelor, sub conceptul „Flotei de Aur” promovat de președintele Donald Trump, se confruntă cu o realitate financiară amețitoare. Un raport recent al Biroului Congresional pentru Buget (CBO) avertizează că primul cuirasat de „clasa Trump” ar putea costa peste 21 de miliarde de dolari dacă ar fi comandat astăzi, iar prețul ar putea atinge aproape 22 de miliarde până în 2030. Această estimare subliniază provocările masive implicate în construirea unei noi generații de nave de luptă.

Detaliile costului și proiecțiile CBO

Eric Labs, analist în cadrul diviziei de securitate națională a CBO, a prezentat joi o analiză conform căreia costul navei principale ar putea varia între 14,3 miliarde și 20,6 miliarde de dolari, dacă ar fi comandată în prezent. Aceste estimări se bazează pe calculele cost-pe-tonă și depind de deplasamentul final al navei, precum și de tipul de navă de război istorică americană folosită ca referință în evaluare.

Dacă Marina Militară ar amâna comanda primului său cuirasat până în 2030, prețul ar putea crește la o valoare cuprinsă între 15,1 miliarde și 21,6 miliarde de dolari. Navele ulterioare ar avea costuri mai reduse, variind între 9 miliarde și 13 miliarde de dolari pe vas, dacă comenzile ar începe acum, sau între 10 miliarde și 15 miliarde de dolari dacă prima comandă ar fi amânată până în 2030.

O „Flotă de Aur” cu arma nucleară și hipersonică

Conceptul „Flotei de Aur” a fost anunțat în decembrie 2024 de către președintele Donald Trump, cu scopul de a solidifica puterea navală a SUA. La un simpozion al Asociației Marinei de Suprafață, oficialii Marinei au prezentat un design preliminar pentru aceste cuirasate. Acestea ar avea un deplasament de peste 35.000 de tone și ar fi echipate cu un arsenal formidabil, incluzând rachete de croazieră nucleare, rachete hipersonice, sisteme de lansare verticală pentru alte tipuri de rachete, tunuri, arme laser și chiar tunuri electromagnetice (railguns).

Factori de cost: De la armură la forța de muncă

Numeroase detalii ale programului sunt încă în stadiul de decizie și ar putea influența semnificativ prețul final al cuirasatului, conform CBO. Analiza sugerează că tehnicile moderne de construcție navală și un design mai simplificat ar putea contribui la reducerea costurilor. Paradoxal, o navă blindată ar putea fi mai ieftină de construit per unitate de greutate, putând transporta mai multe arme în raport cu dimensiunea sa și, prin urmare, costând mai puțin per unitate de greutate comparativ cu navele analoge construite în trecut.

Cu toate acestea, provocările legate de forța de muncă și problemele lanțului de aprovizionare ar putea crește costul cuirasatului. De asemenea, dificultățile în integrarea noilor senzori și sisteme de armament de ultimă generație pot adăuga presiuni financiare. CBO avertizează că „dacă BBG-1 (primul cuirasat) va avea mai multe caracteristici de supraviețuire – o compartimentare sau o structură internă mai extinsă, de exemplu – decât navele de luptă de suprafață actuale ale Marinei, costurile ar putea crește.” Această balanță delicată între inovație tehnologică, durabilitate și constrângerile bugetare va defini viitorul acestui proiect grandios.