Pentru a doua oară în 2023, șeful Direcției Generale pentru Armamente, general-locotenent dr. ing. Teodor Incicaș, vorbește despre programele de înzestrare în curs, viitoare, dar și...
Cursul a avut ca obiectiv identificarea soluțiilor de eficientizare a procesului de integrare a sprijinului aerian în operațiile terestre de nivel corp de armată și a...
La început a funcționat într-o clădire închiriată, ca apoi să fie construită închisoarea, la sfârșitul secolului al XIX-lea, fiind atestată prima dată într-un document din 1901....
Producția a fost externalizată, în mare parte, în state din sud-estul Asiei, dar și în țările din fostul bloc comunist. Odată cu aderarea la UE, oamenii...
Dialogul celor doi oficiali a avut loc ieri, în marja reuniunii miniștrilor de justiție din statele membre ale Consiliului Europei, desfășurată în Letonia. Alte discuții au...
“Am vizitat o fabrică românească de pavaje din Petrești, județul Alba, un exemplu de investiție românească de succes, care prin muncă și management performant a reușit...
„Am instructat forțele noastre de aplicare a legii în ceea ce privește securitatea în școli și în jurul lor. Suntem și vom rămâne prezenți atât pe...
Cu ocazia începerii anului școlar, președintele PNL, Nicolae Ciucă, secretarul general al partidului, Lucian Bode, prim-vicepreședinții PNL și miniștri liberali au transmis elevilor și profesorilor mesaje...
(Preluare Inpolitics): „Pentru mine, tot ce spun ucrainenii aparține propagandei de război care este normală pentru ei. Asta înseamnă că 80% din ce spun ei, dacă...
Aceasta este în acest moment Marea Neagră. O mare incandescentă. Gata să explodeze. În care, chiar în timpul desfășurării lucrărilor summitului Inițiativei celor Trei Mări, aviația...
Partea americană va oferi, de asemenea, suport tehnic. Conform calendarului adoptat, livrările sunt aşteptate să înceapă încă de la sfârşitul anului 2025. Punerea în aplicare a...
Kim a plecat duminică spre Rusia cu trenul său privat, a relatat marţi presa de stat din Coreea de Nord, însoţit de înalţi oficiali din industria...
”Si vis pacem, para bellum” Vegetius, general roman, De re militari Acum câteva zile, un descreierat fără permis a pus pe jar toată poliția din Odobești,...
Cu titlu de noutate a fost lansată achiziția de imprimante mobile, astfel: Imprimanta mobila: 2400 buc., 1400 fiind asigurate prin proiectul DEZVOLTAREA UNUI SISTEM MIXT MOBIL DE MONITORIZARE...