Preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 27 ianuarie a.c., un mesaj cu prilejul Zilei Internaţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului.

Vă prezentăm în continuare textul mesajului:

„Pe 27 ianuarie 1945, puţinii supravieţuitori ai Holocaustului trăiau miracolul eliberării din iadul lagărelor de concentrare de la Auschwitz-Birkenau. Pentru alte aproximativ 6 milioane de copii, bătrâni, femei şi bărbaţi, din nefericire, acest moment nu a mai venit. Holocaustul a lăsat cel mai negru bilanţ din istorie şi a deschis o rană care nu se va vindeca niciodată.

Încărcaţi de povara grea că şi România are partea sa de responsabilitate pentru vina teribilă de a-şi fi asasinat proprii cetăţeni evrei şi romi, aducem astăzi un pios omagiu tuturor celor care au pierit cunoscând infernul pe pământ, alimentat de ură, dar şi puţinilor supravieţuitori care, cu neclintită verticalitate în faţa morţii, motivaţi de speranţa în ziua eliberării, au reuşit să rămână în viaţă ca să transmită lecţiile dureroase din lagărele de concentrare.

Cu acest prilej, reafirmăm angajamentul de a le onora memoria şi de a nu uita. Amintirea tuturor celor cărora li s-a răpit, injust, dreptul de a exista, printre care foarte mulţi copii, bătrâni şi femei, este ţesută pentru eternitate în fibra istoriei noastre.

Aducerea-aminte nu doar ne retrezeşte durerea, ci, în acelaşi timp, are rolul esenţial de a ne învăţa să ne ferim de capcanele inerente generate de ştergerea memoriei. Generaţiile viitoare trebuie să cunoască adevărul ca să înţeleagă dimensiunea atrocităţilor petrecute în acei ani.

Uitarea şi dezinteresul faţă de cunoaşterea exactă a faptelor istorice aruncă tragismul acelor vremuri într-un malaxor menit să dilueze suferinţele victimelor, să atenueze vinovăţia criminalilor, să relativizeze calvarul. La fel ca atunci, ura se răspândeşte şi în prezent cu repeziciune, iar semnele nedreptăţii, ale intoleranţei radicale şi ale discriminării ajung să nu mai fie recunoscute sau să fie cunoscute prea târziu.

Societăţile se confruntă cu tendinţe în creştere de radicalizare şi antagonizare. Prea adesea lipsiţi de morală, unii dintre actorii vieţii noastre publice modelează maliţios elementele sensibile şi vulnerabile, învrăjbesc, cultivă şi îngrijesc seminţele urii, intoleranţei şi minciunii, ignoră Holocaustul, îi glorifică pe criminali, minimizează suferinţa victimelor.

Astăzi, pericolul revenirii atitudinilor xenofobe şi antisemite este prezent mai mult decât ieri. De aceea, cu toţii trebuie să fim alarmaţi de aceste tendinţe şi să stăm, mai mult ca oricând, uniţi de aceeaşi parte a baricadei, să luptăm energic şi ferm împotriva tuturor încercărilor de a face din neîncredere şi deznădejde sentimente cotidiene, care duc la culpabilizarea şi persecutarea altora.

Indiferenţa alimentează uitarea şi face ca amintirea milioanelor de victime să se şteargă încetul cu încetul. De aceea trebuie să rămânem vigilenţi şi să conştientizăm că pericolul urii reînnoite încă pândeşte perfid şi îşi croieşte, subtil, dar sigur, drum în societăţile noastre.

Europa se confruntă astăzi cu pericole majore – extremismul, populismul, antisemitismul – pericole care se hrănesc inclusiv cu ignoranţă şi indiferenţă. Să nu facem greşeala să credem că, dacă alegem să asistăm pasivi la dezvoltarea acestor tendinţe toxice pentru sănătatea democraţiei, acestea nu ne vor afecta şi pe noi. Să nu trăim cu iluzia că răul ne poate ocoli.

Pentru a stopa aceste porniri, avem nevoie de măsuri concrete şi de un efort comun, al cetăţenilor, al autorităţilor statului, al societăţii civile. Nimeni nu poate lupta cu răul de unul singur. Drepturile şi libertăţile fundamentale, valorile democratice, statul de drept se fragilizează cu fiecare întârziere a condamnării discursului negaţionist, cu fiecare teorie a conspiraţiei permisă a se rostogoli în spaţiul public, cu fiecare abdicare în faţa avalanşei de curente extremiste.

În ultimele decenii, România a dezvoltat o serie de politici şi instrumente vitale pentru a câştiga această luptă. An de an, elitele româneşti sunt chemate să vorbească şi să respingă orice caz de intoleranţă şi distorsionare a adevărului istoric. Însă instituţiile publice au nevoie de ghidaj şi coordonare. Pentru a putea face faţă acestor provocări, încurajez Guvernul să adopte cât mai curând Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură.

În aceste vremuri dificile pe care le traversăm, să ne amintim de Elie Wiesel şi de idealul său moral: „Întotdeauna trebuie să luăm partea cuiva. Neutralitatea ajută pe opresor, niciodată pe victime. Tăcerea îl încurajează pe torţionar, niciodată pe cel chinuit”.

Cu mintea şi sufletul la această călăuză, îndemn toţi actorii politici responsabili să acţioneze cu mai multă hotărâre în direcţia prezervării memoriei Holocaustului, ocrotirii amintirii victimelor şi, nu în ultimul rând, să promoveze cunoaşterea adevărului despre acest genocid prin educaţie, ca instrument fundamental pentru combaterea minciunii, ignoranţei şi distorsiunii.”