Cosmin Mihailovici, director Direcția Arhivă a Camerei Notarilor București, semnează în ultimul număr (71) al publicației BULETINUL DE BUCUREȘTI, editată de Camera Notarilor București, un amplu documentar dedicat unui celebru filantrop

„Numai speranța mea că voi putea participa
la prosperitate și măreția patriei mele mă face să mor liniștit!”
Evloghie Gheorghiev

Uitat sau necunoscut în România? Astfel ar putea începe o biografie a lui Evloghie Gheorghiev, fără îndoială, reprezentantul de seamă al celei mai influente familii de negustori bulgari stabilită la noi, la moartea căruia presa vremii deja anticipa că se va naște un nou proces intentat statului român, „un fel de ediția a doua a moștenirii Zappa”.1

Din viața lui Evloghie Gheorghiev

Povestea lui Evloghie începe să se scrie în 1819, anul în care s-a născut, în Karlovo, Bulgaria. Era fiul lui Georgi Nedev și al Evdokiei Pulieva, fiica lui Todor Puliev, unul dintre primii comercianți bulgari care și-au îndreptat atenția către Brăila și Galați și cel dintâi bulgar care a înființat o companie în România. La scurt timp după terminarea gimnaziului, Evloghie părăsește Bulgaria „ca mulți alți compatrioți ai săi, de teama sălbăticiilor turcești”.2

Se stabilește pentru început la Brăila unde este hamal, zarzavagiu și băiat de prăvălie. Pleacă la București și intră ca băiat în prăvălia unui cârciumar unde îl va cunoaște pe mitropolitul bulgar Panaret, refugiat și el. 3 În scurt timp devine omul de încredere al mitropolitului și „printr-o muncă stăruitoare, ajutat și de noroc” 4, reușește să adune banii 5 care îi vor permite în anul 1839 să se asocieze cu unchii săi Hristo, Nikola și Ivan Todorov Puliev care dețineau o companie comercială de orez. Împreună, vor înființa Casa Comercială „Gheorghiev-Puliev”. Cu baze de import și export de mărfuri în mai multe porturi europene, cu reprezentanțe la Oltenița și Brăila, Casa Comercială „Gheorghiev-Puliev” devine una din cele mai mari din acea perioadă. În anul 1841, fratele său mai mic, Hristo, era chemat pentru a conduce afacerile din București, Evloghie mutându-se la Galați.

Tranzacțiile comerciale de import-export se încadrau în ansamblul economic al zonei. Casa avea reprezentanți care se ocupau cu achiziționarea produselor, închiriau șlepuri cu care mărfurile erau transportate la Galați. De la Galați, marfa lua drumul pieței externe, exportându-se cu precădere cereale destinate Europei Occidentale sau Rusiei și se importa: cafea, rom, zahăr, lumânări și produse textile din Franța, produse industriale, fierărie, din Anglia, caviar și pește de la Odessa. În ciuda morții lui Hristo T. Puliev, ucis de turci în vara anului 1850, Compania a prosperat mai ales în urma colaborării cu compania greacă Theologo din Manchester. Sucursala din Karlovo era preluată de Nikola T. Puliev.

În 1852, Evloghie și Hristo aveau deja un capital de 613.000 groși din totalul de 1.355.000 deținut de companie. În doar 13 ani, capitalul lui Evloghie a crescut de 22 de ori. În timpul Războiului Crimeei (1853-1856), ajutați de prințul Gorchakov, afacerile fraților Gheorghiev vor prospera reușind să acumuleze resurse financiare semnificative. Pentru Gheorghievi, anii 1852-1857 s-au dovedit a fi „fermecători”, așa cum a notat Hristo în caietele sale. După război s-a impus o nouă orientare a afacerilor, în contrast cu Nikola T. Puliev, care a continuat să tranzacționeze în același mod, preferând să rămână în birourile companiei fapt ce a provocat furia nepoților care, treptat, îl scot din afaceri.
Ulterior, cei doi frați vor înființa Casa Comercială „Frații Evloghie și Hristo Gheorghiev”. Frații Geshov, comercianți și bancheri, cu birouri la Viena încă din 1840 și la Manchester din 1865, sunt printre principalii contractanți ai fraților Gheorghiev. Pe lângă comerț și comisioane, sunt angajați în activități bancare. Ivan Geshov s-a și căsătorit cu Maria Pulieva, nepoata fraților Gheorghiev.

Flerul în afaceri și munca asiduă aduce familiei Gheorghiev o avere considerabilă. După 1860, cei doi frați reușesc să strângă bani nu numai din operațiunile de import-export, ci și din arendă. Devin proprietari de moșii și imobile în orașele românești unde își desfășurau activitatea.
Cu ajutorul moștenirii primite la moartea unchiului Hristo, frații fondează în 1863 „Casa Bancară Hristo și Evloghi Gheorghiev”. Devin acționari la societăți și bănci românești ca „Bragadiru”, „Banca Olănescu”, „Banca Românească”, prima societate de asigurare românească, „DACIA”. În 1872, 90% din veniturile lor proveneau din operațiuni bancare.

Atmosfera politică din Valahia era de așa natură încât permitea atât desfășurarea activității economice și agonisirea de averi, cât și politice și de propagandă pentru apărarea drepturilor bulgarilor din Imperiul Otoman. Cei doi frați s-au implicat activ în viața comunității bulgare din România ghidați de convingerea că având asistența Rusiei se putea realiza eliberarea națională.

Moartea neașteptată în 1872 a fratelui Hristo îl determină pe Evloghie să revină la București. Se stabilește în imobilul din strada Moșilor nr. 80, denumit și „Hanul polonez”, alături de mătușa sa, Ecaterina. La fel ca fratele său Hristo, nu s-a căsătorit niciodată.
Este și anul în care firma își schimbă obiectul tranzacțiilor, capitalul bănesc luând locul produselor, și devine „Casa de Bancă Evloghie Gheorghiev”. Evloghie urcă pe scara profesională în așa fel încât ajunge bancherul personal al prințului George Bibescu. Este, de asemenea, unul din fondatorii Bursei, azi Bursa de Valori din București.

Singur în viața personală, toate eforturile lui Evloghie se cantonează pe munca sa. Cu sprijinul avocatului său, Alexandru Vericeanu, monitorizează bursa, împrumută și cumpără acțiuni. Știa română, franceză, germană, greacă și citea periodic presa europeană urmărind îndeaproape situația politică din Bulgaria. Ivan Evstratiev Geshov 6 scria în memoriile sale că „nicio întreprindere serioasă care vizează îmbunătățirea Bulgariei nu trece fără Evloghie”.

După obținerea independenței Bulgariei, a încercat să devină unul dintre artizanii Bulgariei moderne și să ia parte activ la viața politică. Din 1879 a devenit agent diplomatic bulgar temporar în România iar în 1880 a fost ales ca parlamentar în provincia Ruse, dar candidatura i-a fost retrasă după ce a fost acuzat că nu este cetățean bulgar.

Opera filantropică
Banii strânși le permite fraților Gheorghiev să finanțeze atât mișcarea revoluționară bulgară, cât și să desfășoare o activitate de binefacere de anvergură. Datorită lor a fost posibilă înființarea în 1869, la Brăila, a Academiei Bulgare de Științe, cunoscută sub numele Societatea Literară Bulgară, construirea unor școli și biserici în Bulgaria. De ajutorul material al familiei Gheorghiev vor beneficia mai mulți tineri bulgari trimiși să învețe în mari orașe europene.

După moartea fratelui său, Evloghie va continua activitatea filantropică. În anul 1891, sprijină înființarea Fundației Universitare „Carol I”, donând aceeași sumă de bani ca regele Carol I – 200.000 lei 7 , sumă pe care o oferă și pentru construirea Ateneului Român. În timpul Războiul de Independență a României dăruiește o căruță sanitară, instrumentar chirurgical și cai armatei române. În anul 1883, Evloghie Gheorghiev oferea casele sale din strada Cuza Vodă din Galați, Spitalului Elisabeta – Doamna Caritatea Gălățeană.

Contribuie cu suma de 6.000 de franci pentru tipărirea la Viena a dicționarului lui Naiden Ghenov, primul dicționar al limbii bulgare. Ajută material la ridicarea de teatre și școli. Dar coroana activității filantropice rămâne însă suma donată în 1896 guvernului bulgar pentru construcția unei universități în Sofia: 800.000 leva pentru clădire și un teren de 10.134 m.p. în centrul orașului în valoare de 200.000 leva.

Pentru eforturile și realizările în domeniul public și social, i s-au conferit în timpul vieții mai multe distincții: Steaua și Coroana României, în gradul de mare ofițer; Cordoanele Sfintei Ana și Alexandru Newschi rusești sau Crucea Meritului bulgar.

La 7 iulie 1897, în urma unei pneumonii, Evloghie se stingea din viață. „Imediat ce vestea despre moartea bancherului Evloghie Gheorghiev s-a răspândit în Capitală, Fundațiunea universitară Carol I a arborat drapelul negru, în semn de doliu.” 8

A doua zi, cu onoruri militare și în prezența lui Ivan Evstratie Geshov, ministrul de Finanțe al Bulgariei, Evloghie era înhumat în Cimitirul Bellu din București în cavoul familiei edificat după proiectul arhitectului Ioan Mincu, la care a contribuit şi renumitul sculptor Frederic Storck prin realizarea statuilor din bronz care străjuiesc colțurile edificiului funerar și care îi reprezintă pe cei patru evangheliști: Ioan, Marcu, Matei si Luca.
După cum remarca ziarul „Epoca”, „Gheorghiev lasă în urma sa o mare avere. Se vorbește de 30 milioane. Până la deschiderea testamentului, nu se poate însă preciza cifra averei sale. De asemenea nu se poate spune încă nimic asupra modului cum Gheorghiev a dispus de dânsa. Ceea ce este absolut sigur însă, e că a făcut multe legate de binefacere atât în patria sa de adopțiune România, cât și în Bulgaria” 9. La data decesului, A.D. Xenopol îl considera pe Evloghie Gheorghiev drept cel mai bogat om din România.

Redactat la București, la 18 iulie 1882 (cu modificări și completări până în 1893), 10 testamentul era deschis în 10 iulie 1897, la Tribunalul Ilfov, 11 în prezența rudelor, a membrilor legației bulgare la București și a unei numeroase asistențe. Legatarul universal era desemnat Ivan Evstratiev Geshov iar șapte dintre cei mai de încredere apropiați – unchiul său Nikola G. Puliev, primul său văr, fiul lui Nikola, Hristo N. Puliev, avocatul Alexandru Vericeanu, redactorul testamentului, Naiden Gerov, Georgi V. Shopov, Georgi Nikolopoulou și D.A Ivanov erau numiți executori testamentari. În cazul decesului sau al refuzului unuia dintre cei șapte, agentul diplomatic bulgar din București era obligat să delege un alt executor.

Evloghie lăsa numeroase legate de binefacere multor instituții din România: Primăriei Capitalei (un fond pentru săraci), Societății pentru învățătura Poporului român, unui Azil de noapte, Eforiei spitalelor civile, azilului Elena Doamna, bisericilor și școlilor bulgare din București și Galați, dar și Universității din București (un fond pentru a sprijini studenții săraci, dar harnici 12). A lăsat bani și pentru construcția unui spital bulgar în Constantinopol.

Nu erau uitate nici cele cinci rude de sânge care obțineau, spre surprinderea lor, sume relativ mici: unchii primari primeau fiecare câte 40.000 leva (inițial suma era de 16.000 leva) 13 , verii necăsătoriți câte 4.000 de leva, uzufructul caselor din Calea Moșilor nr. 80 rămânând mătușii sale Ecaterina Pouliev. Funcționarii băncii sale și prietenii apropiați primeau la rândul lor diverse sume de bani. Spre mirarea tuturor, restul averii revenea lui Ivan Evstratie Geshov sub condiția expresă de a îndeplini obligațiunile legatelor amintite. 14

Punctul central al testamentului îl reprezenta art.13: „Moștenitorul meu, după îndeplinirea acordurilor și obligațiilor menționate mai sus, va vinde bunurile rămase, iar banii obținuți din vânzarea imobilului, precum și orice alte sume de bani care ar rămâne din proprietatea mea, până la 6.000.000 leva le va plasa în titluri de stat sau în achiziționarea de bunuri imobiliare din Bulgaria sau Rumelia. Titlurile achiziționate și cele care rămân din proprietatea mea, precum și bunurile imobiliare care ar fi cumpărate vor fi încredințate Eforiei pe care o stabilesc ulterior în acest testament. Din veniturile acestui fond Eforia va înființa și menține o școală superioară într-un oraș din Bulgaria sau Rumelia, unde se va găsi potrivit. Această școală ar trebui numită „Frații Evloghie și Hristo Gheorghiev din Karlovo”. Eforii vor amplasa portretele noastre în sala școlii, iar în curtea școlii vor fi ridicate două statui din marmură. Subiectele științifice care vor fi predate în această școală ar trebui să provină în principal din științele pozitive cu aplicarea în industrie.

Din veniturile în exces ale școlii, eforia este obligată să trimită tineri în străinătate din Karlovo și Macedonia pentru a-și îmbunătăți educația într-o ramură științifică, pe care o va determina Eforia. După ce acești tineri își termină educația, alții vor fi trimiși la locul lor, totul în modul arătat mai sus. Tinerii săraci vor fi, de asemenea, trimiși printr-un concurs. Acești tineri, după ce își termină studiile, ar trebui să se întoarcă în patrie și să funcționeze ca profesori timp de patru ani”.
Adunarea Națională Bulgară avea dreptul de a controla utilizarea veniturilor acestui fond. Eforia însărcinată cu deschiderea școlii și administrarea fondurilor destinate acesteia era compusă din ministrul Educației Publice din Bulgaria și doi membri aleși prin consensul succesorului și al executorilor testamentari.

Procesele Gheorghiev
La 12 iulie 1897, testamentul era fotografiat, pentru neschimbare, în mai multe exemplare, la casa Mandy, legatarul universal depunând una din copii la Secția Notariat a Tribunalului Ilfov 15 solicitând punerea în posesie a întregii averi. Deși anticipase într-o scrisoare adresată soției sale: „Mi se atribuie o slujbă grea… O nouă perioadă de lupte și chinuri începe pentru mine” 16, când a acceptat să deschidă succesiunea lui Evloghie, Geshov nu avea habar ce lupte îl așteptau pentru că „rare erau testamentele care nu au dat ocazie la diferende judiciare” 17.

Prima neînțelegere este cu statul român. Fiscul român percepea o taxă de înregistrare de 3% din totalul succesiunii, dar cum o mare parte din averea lui Gheorghiev, calculată la 14 milioane de lei era depusă la bănci străine, legatarul universal dorea să plătească taxa de înregistrare doar pentru averea din România, în timp ce fiscul solicita taxele de înregistrare pentru întreaga succesiune, o sumă colosală de altfel: 1.260.000 lei. Ministerul de Finanțe, prevalându-se de legea asupra succesiunii străinilor, dorea să perceapă și o taxă de 9% asupra legatului de 6 milioane lei destinat instituțiilor de binefacere bulgare, legea noastră nerecunoscând scutiri de cât celor românești. 18 Ministerul de Finanțe din România a sesizat Tribunalul să nu elibereze sentința de punere în posesie a moștenirii, până ce Geshov „nu va vărsa în visteria Statului 9 la sută, adică 980.000 lei” 19.

Geshov a refuzat să plătească pentru început taxele așteptând o soluție pe cale diplomatică care a întârziat să apară. Suma de 12 milioane de lei pe care Evloghie o lăsase depusă în bonuri românești la „Disconto-Gesenschafft” din Berlin și la „Creditul Lionez” din Paris rămânea blocată întrucât instituțiile bancare refuzau eliberarea dacă legatarul universal nu prezenta o sentință a tribunalului unde s-a deschis succesiunea.20

La 28 iulie 1897, Ivan Evstratie Geshov va achita toate obligațiile către Statul Român fiind recunoscut ca legatar universal al averii defunctului Evloghie Gheorghiev.21
Testamentul lui Evloghie Gheorghiev provoca însă interpretări diferite, multe dispute și comentarii ample în Bulgaria. Încă din 29 iulie 1897, unchiul Ivan Puliev, care își schimbase numele de familie în Goran, ajungea la București și solicita o sumă mai mare decât cea primită. La recomandarea lui Vericeanu, Geshov i-a plătit 200.000 de franci primind în schimb o declarație scrisă conform căreia reclamantul recunoștea legalitatea testamentului.

La începutul anului 1898 averea lui Evloghie aflată în Bulgaria, România, Rusia și Anglia fusese inventariată în totalitate fiind estimată la aproximativ 23 milioane leva. După ce făcea toate plățile, Geshov rămânea cu 5.400.000 leva, în principal în obligațiuni, imobiliare și conturi curente.
La fel ca și în cazul Zappa, rudele furioase au intentat proces legatarului universal. În iunie 1898 presa bucureșteană anunța că „testamentul cunoscutului milionar bulgar, Evloghie Gheorghief, va fi atacat de moștenitori. D.P. Taburnof, avocat din Sofia ai unuia dintre moștenitori, a sosit ieri în capitală, pentru a deschide acțiune în anularea testamentului. Mai mulți avocați distinși au fost angajați de d. Taburnof, în acest proces” 22. Deschis la 20 iunie 1898 procesul în care Ivan Goran, unchiul defunctului, acuza că moștenitorul universal era o persoană fictivă determinată să transfere moșia către persoane necunoscute, fără drept de moștenire, a durat 6 ani fiind continuat din 1899, an în care reclamantul moare, de copiii săi. Procesul s-a încheiat în 1904 în favoarea lui Geshov. A fost deschis ulterior și un proces la Sofia 23 în care se vor implica și autoritățile bulgare. Parlamentul obliga guvernul bulgar, prin intermediul ministrului finanțelor Lazar Payakov, să ia măsuri pentru a proteja interesele națiunii. 24 Acuzația era că ultima foaie a testamentului în care erau prevăzuți bani pentru construirea unei biserici și a unei școli în Salonic a fost distrusă, Geshov fiind acuzat direct.

După lupte lungi în instanță, testamentul a fost confirmat ca original. Expertiza a demonstrat că testamentul s-a aflat în casa de valori a lui Evloghie care a putut fi deschisă numai cu ajutorul a 4 chei diferite care se aflau în posesia diferitelor rude ale defunctului din București, fapt ce anula ideea unui schimb secret de documente.

În 1907 a fost depusă o nouă acțiune. Acuzația a fost tipărită într-o broșură în 20.000 de exemplare și distribuită în toată țara pentru a obține un efect maxim de propagandă. 25 Primul ministru Dimitar Petkov, realizând cât de umilitor este procesul, a comentat: „Guvernul nu va câștiga bani și onoare în acest caz”. 26

Geshov își pregătește cu atenție apărarea. Tipărește broșura „Din arhivele lui Evloghie Gheorghiev (Scrisori de la Evloghie Gheorghiev către Iv. Ev. Geshov)”, se consultă cu juriști importanți francezi precum Marcel Planiol și Andre Weiss, profesori de drept civil la Universitatea din Paris și asigură o largă publicitate procesului în străinătate. Pentru apărarea sa directă, a angajat avocați bulgari: Georgi Zgurev, Teodor Teodorov, Ivan D. Geshov, Nikola Radev, coordonați de ginerele Dimitar Yablanski. Strategia de apărare era coordonată de Joseph Fadenhecht.
Geshov avea din nou câștig de cauză. Instanța a obligat statul să plătească pârâtului costurile de judecată.27

Îndeplinirea voinței donatorului este întârziată cu mai mult de două decenii
Procesele lungi deschise de moștenitorii de sânge și de statul bulgar au făcut ca principala dorință a lui Evloghie să nu fie îndeplinită. Deși și-a dorit ca Școala Superioară din Bulgaria, instituită prin voința sa, să fie ținută departe de orice ingerință guvernamentală sau luptă politică, Eforia (care a luat naștere în 1897 purtând numele celor doi frați Gheorghiev), în ciuda prescripției explicite din testament, a acționat diferit.

În toamna anului 1903, cea de-a XIII-a Adunare Națională a Bulgariei a adoptat o lege specială privind Eforia. În conformitate cu testamentul, legea reglementa în detaliu modul de funcționare al fundației și oferea Eforiei dreptul de a dispune de venituri din capital sub controlul financiar al Adunării Naționale Bulgare și al Curții Supreme de Conturi. Sediul era stabilit la Sofia.
Transferul capitalului testamentar către Eforie are loc în etape. La prima întâlnire a Eforiei, din noiembrie 1897, s-a decis ca Geshov să plătească suma treptat, percepând 5% dobânzi în favoarea fundației. Suma inițială era de aproximativ 3 milioane leva sub formă de obligațiuni bulgare. Datorită activității extinse și obligației de a achita celelalte legate, Casa bancară nu putea elibera o sumă atât de mare decât în tranșe. În 1904, legatarul universal a plătit ultima parte a datoriei, dată la care capitalul fondului crescuse din dobânzi cu 2,2 milioane leva.

În următorii ani fondurile au crescut semnificativ și la 1 ianuarie 1911 se ridicau la 12.392.468 leva. Este anul în care s-a decis construirea unei universități și a unei școli tehnice superioare, a unei biblioteci, a unui muzeu și a unei școli tehnice în Karlovo. În mai 1915, Adunarea Națională decidea că acest lucru este contrar voinței testatorului și vota împotriva acestei decizii și se hotăra diviziunea fondului general în alte patru destinate pentru Politehnică, Școala Practică Karlovo, Biblioteca Națională și Muzeul Național.

Abia în 1924, Consiliul Eforiei decidea să unească cele patru fonduri într-un fond comun care depășea 20 de milioane leva, gestionat de Eforia Universității Sofia. La 30 iunie era pusă piatra de temelie a clădirii universității din Sofia care va fi finalizată complet la sfârșitul anului 1934. Ținând cont de nevoia urgentă a unei biblioteci universitare, la mijlocul anului 1930, Eforia hotăra construirea acesteia după planul arhitecților Ivan Vasilyov și Dimitar Tsolov.

În fața intrării principale a Universității Sofia stau astăzi sculpturile din bronz ale celor doi frați Gheorghiev executate de sculptorul Kiril Șivarov. Cu toate acestea, una dintre dorințele testatorului nu a fost îndeplinită, și anume: universitatea nu se va numi „Evloghie și Hristo Gheorghiev din Karlovo” ci Sfântul Kliment Ohridski.

În ciuda protestelor membrilor Eforiei, în 1938, printr-o lege specială, Eforia își înceta activitatea. Universitatea devenea administratorul drepturilor și intereselor fostei entități. Capitalul și bunurile imobiliare erau incluse în fondul „Evloghie și Hristo Gheorghiev din Karlovo” gestionat de Ministerul Economiei Naționale. Ulterior, fondul a fost inclus într-unul comun denumit „Testatori și donatori” deținut de același minister care va fi închis odată cu includerea lui în bugetul republican bulgar.