România trebuie să plătească foștilor proprietari deposedați abuziv despăgubiri uriașe, în valoare de 15.543.997 euro, a decis Curtea Europeană a Drepturilor Omului, aceasta fiind cea mai mare sumă de la data aderării României la Consiliul Europei. Iar actuala ”condamnare” nu este decât începutul!

Inițial, printr-o decizie din 14 martie 2019, Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei – organism însărcinat să supravegheze punerea în executare a hotărârilor CEDO de către state -, i-a solicitat României ”să adopte măsuri suplimentare legislative” și să prezinte – până la 31 mai 2019 – ”situația dosarelor referitoare la despăgubiri pentru imobile naționalizate”. 

Totuși, autoritățile din România nu au luat măsurile necesare, iar statul român este, acum, bun de plată și trebuie să îi despăgubească pe proprietarii deposedați abuziv cu o sumă fabuloasă. GÂNDUL.RO, vă prezintă, ÎN PREMIERĂ, informații senzaționale din fiecare cauză care a fost analizată la CEDO, nu mai puțin de 103 dosare fiind reunite în 6 cauze soluționate la Strasbourg la finalul lunii septembrie.

”Nici guvernul PSD, nici guvernul liberal care i-a urmat nu au luat vreo măsură concretă pentru cazurile semnalate de CEDO, astfel încât instanța europeană a fost nevoită să rezolve zeci de dosare. 103 dosare au fost reunite în cele 6 cauze soluționate marți la Strasbourg”, susțin reprezentanții Asociației pentru Proprietate Privată (APP).

Despăgubirile stabilite de CEDO, în ședința din 29 septembrie 2020:

1. Cauza Dimitrie Dan Popescu și alții contra României (25 de dosare) – despăgubiri de 2.989.350 euro
2. Cauza Molațiu și alții contra României (21 de dosare) – despăgubiri de 3.357.915 euro
3. Cauza Komaromi și alții contra României (24 de dosare) – despăgubiri de 4.059.379 euro
4. Cauza Lengauer și alții contra României (23 de dosare) – despăgubiri de 3.112.765 euro
5. Cauza Grigorescu și alții contra României (5 dosare) – despăgubiri de 1.060.034 euro
6. Cauza Buttner și alții contra României (5 dosare) – despăgubiri de 964.554 euro

APP: ”Cea mai răsunătoare victorie a proprietarilor deposedați abuziv”

Asociația pentru Proprietate Privată transmite că această decizie CEDO este, de altfel, o victorie răsunătoare a proprietarilor care au fost deposedați abuziv.

România, la acest capitol, se poziționează cum nu se poate mai prost, fiind condamnată să plătească despăgubiri de peste 20 de milioane de euro.

”Aceasta este cea mai răsunătoare victorie a proprietarilor deposedați abuziv, anul acesta România fiind condamnată, până acum, la peste 20 de milioane de euro despăgubiri. Amintim, în luna iulie, Cauza Nistor și alții contra României (29 de dosare) obliga statul român să plătească altor proprietari, pentru aceeași situație de drept, încă 5 milioane de euro”, mai spun reprezentanții Asociației pentru Proprietate Privată.

Statul român este astfel obligat să plătească despăgubiri foștilor proprietari la valoarea de piață, în majoritatea cazurilor adăugând și câte 5000 de euro daune morale, plus cheltuielile de judecată ocazionate de introducerea acțiunii la CEDO.

Extras din comunicatul Asociației pentru Proprietate Privată

Potrivit Asociației pentru Proprietate Privată , Primăria Municipiului București mai are de soluționat… 20.842 de notificări, iar intervalul de timp anticipat pentru rezolvarea lor – păstrându-se ritmul actual – ar ajunge la 27 de ani!

”În ritmul de până acum, ar mai trece încă 17 ani până vor fi soluționate. De acolo, dosarul pleacă la Instituția Prefectului care face controlul de legalitate și, fie sesizează instanța, dacă apreciază că nu este corectă dispoziția Primarului General, fie trimite dosarul la ANRP, unde se fac alte verificări. După încă 5 ani de așteptare, (dar nici acest termen nu este respectat), ANRP, prin Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, poate să invalideze dispoziția primarului și fostul proprietar nu mai primește nimic sau poate să stabilească o valoare (de obicei mult diminuată) a despăgubirilor ce vor fi achitate în 5 tranșe anuale. Deci, un total de peste 27 de ani de așteptare pentru cei care încă mai au dosarele la Primăria Municipiului București. Pentru cei care nu vor fi mulțumiți cu sumele stabilite de ANRP, mai trebuie adăugat și timpul pentru o contestație în instanță”, susțin avocații APP.

Cauza Dimitrie Dan Popescu și alții contra României: ”Naționalizare ilegală”

25 de dosare au fost reunite în această cauză, iar unul dintre ele este cel al lui Dimitrie Dan Popescu. Pe data de 22 mai 2002, Dimitrie Dan Popescu a sesizat Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO), în temeiul art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Dimitrie Dan Popescu s-a născut în anul 1934 și, la data depunerii sesizării, locuia în București. În 1925, G.D., bunicul reclamantului, a construit o casă situată în Str. Dezrobirii nr. 44, în Eforie Sud. În 1950, însă, invocând Decretul de naționalizare nr. 92/1950, statul român a intrat în posesia casei respective, precum și a terenului aferent de 600 m². Prin Contractul din 5 noiembrie 1997, societatea U, administratoare a bunurilor imobiliare de stat, a vândut bunul imobil în discuție lui D.A. și D.E., care îl ocupau în calitate de chiriași.

La data de 24 martie 1998, Dimitrie Dan Popescu a sesizat Judecătoria Constanța ”cu o acțiune în revendicare imobiliară îndreptată împotriva Primăriei Eforie Sud”.

El a pretins că – în temeiul Decretului nr. 92/1950 (n.red. – pentru naționalizarea unor imobile) – bunurile ce aparțineau anumitor categorii sociale erau exceptate de la naționalizare și că bunicul său făcea parte din acestea. Pe data de 20 iunie 1999, Judecătoria Constanța și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Județean Constanța.

La data de 2 februarie 2000, instanța, statuând că statul intrase în posesia bunului fără „titlu valabil” și că naționalizarea fusese ilegală, a dispus ca statul să-l restituie reclamantului. Prin aceeași sentință, instanța a validat contractul de vânzare-cumpărare, considerând că societatea ce administra bunurile imobiliare de stat avea „puterea legală” de a vinde bunul în litigiu și că, prin urmare, vânzarea fusese legală.

Contraatacând,  Dimitrie Dan Popescu a formulat recurs împotriva acestei decizii, susținând că – la momentul încheierii contractului – ”părțile au fost de rea-credință”.

Statul român, obligat să restituie imobilul revendicat în termen de 3 luni

În astfel de condiții, scenariul a primit o nouă filă. La data de 30 noiembrie 2001, Curtea Supremă de Justiție a confirmat hotărârea Curții de Apel Constanța, reluând aceeași motivare ca cea a instanțelor inferioare. Numai că, potrivit unei adrese a Primăriei Constanța – trimisă la data de 8 februarie 2006 Ministerului Afacerilor Externe, la o dată neprecizată – Dimitrie Dan Popescu ar fi depus o cerere de despăgubire în baza Legii nr. 10/2001 (n.red. – privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989) și, din aceeași adresă, rezultă că cererii sale nu i s-a dat curs favorabil.

În ultimă instanță, pe data de 22 mai 2002, Dimitrie Dan Popescu a sesizat Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO). Pe data de 14 decembrie 2006, CEDO a decis că Dimitrie Dan Popescu a formulat o cerere admisibilă, hotărând ca ”statul pârât (n.red. – România) să-i restituie reclamantului casa situată în Str. Dezrobirii nr. 44, în Eforie Sud, precum și terenul aferent, în cel mult 3 luni de la data la care prezenta hotărâre va rămâne definitivă, conform art. 44 alin. 2 din Convenție”.

În lipsa acestei restituiri, statul pârât să-i plătească reclamantului, în același termen de 3 luni, 80.000 EUR (optzeci mii euro) cu titlu de daune materiale.

Începând de la expirarea termenului menționat mai sus și până la efectuarea plății, aceste sume să se majoreze cu o dobândă simplă având o rată egală cu cea a facilității de preț marginal a Băncii Centrale Europene, valabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale”

Hotărârea CEDO din 14 decembrie 2006

Suntem în 2020, la începutul lunii octombrie, iar dosarul ”Dimitrie Dan Popescu și alții contra României” a fost soluționat prin obligarea statului român – care nu a respectat hotărârile inițiale ale CEDO – la plata unor despăgubiri către cei 25 de proprietari deposedați abuziv în valoare de… 2.989.350 euro!

”Curtea a menționat că există un decalaj mare între estimările făcute de reclamanți în ceea ce privește valoarea proprietăților lor și cele avansate de guvern. Pe baza informațiilor, inclusiv documentele prezentate de către părți, la dispoziția sa cu privire la prețurile de imobiliare pe piața locală și jurisprudența sa în cazuri similare consideră echitabile și rezonabile în sensul articolului 41 din convenție, acordă solicitanților daune materiale, sumele fiind indicate în tabelul anexat”, se precizează în hotărârea CEDO din 29 septembrie 2020.

Cauza Molațiu și alții contra României: ”Statul pârât trebuie să restituie reclamanților, în termen de trei luni, clădirile în cauză”

În această cauză judecată la CEDO au fost reunite 21 de dosare ale unor proprietari deposedați abuziv, în timpul regimului comunist, de imobilele care au fost naționalizate.

Analizând fiecare dosar în parte, reprezentanții CEDO au ajuns la concluzia – în fiecare dintre cele 21 de dosare – că reclamanții au obținut ”hotărâri judecătorești definitive” prin care s-a constat naționalizarea proprietăților aflate în litigiu (imobile și terenuri) făcută de ”fostul regim comunist a fost ilegală”.

Proprietatii s-au considerat îndreptățiți să revendice imobilele și terenurile, considerându-se ”proprietarii de drept” ai acestora.

Totuși, în pofida tuturor demersurilor și cu toate că existau hotărâri definitive, statul român nu le-a pus în aplicare, astfel că proprietarii deposedați abuziv nu au intrat în posesia imobilelor sau terenurilor pe care le revendicau, acestea fiind ”vândute (n.red. – de statul român) ”unor terțe părți”.

CEDO arată în hotărârea din 29 septembrie 2020 că ”reclamanții nu au primit compensații financiare, din partea statului român, pentru pierderea proprietăților lor”. 

În această cauză – ”Molațiu și alții contra României” -, statul român este obligat la plata unor despăgubiri (defalcate pentru fiecare dosar dintre cele 21) în valoare totală de 3.357.915 euro.

Statul pârât (n.red. – România) trebuie să restituie reclamanților, în termen de trei luni, clădirile în cauză; implicit, statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în cadrul aceleiași perioade de trei luni, sumele indicate (…), plus orice taxă care poate fi percepută la aceste sume ca impozit pentru pagube materiale; statul pârât trebuie să plătească solicitanților – în aceeași perioadă de trei luni – sumele indicate plus orice impozit pentru aceste sume, respectiv impozit pentru daune morale, costuri și cheltuieli; sumele vor convertite în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plății; de la expirarea perioadei respective și până la plată, aceste sume vor fi plătite cu o dobândă simplă la o rată egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene în perioada respectivă, mărită cu trei puncte procentuale

Extras din hotărârea CEDO – 29 septembrie 2020

Cauza Komaromi și alții contra României: ”Nimeni nu poate fi lipsit de bunurile sale decât în ​​interesul public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege”

Curtea Europeană pentru Drepturile omului a analizat 24 de dosare în această cauză, iar despăgubirile pe care statul român trebuie să le plătească celor 24 de reclamanți sunt în valoare de 4.059.379 euro.

Statul român a fost reprezentat de Oana Florentina Ezer de la Ministerul Afacerilor Externe, iar CEDO a îndreptat, din nou, un deget acuzator către autoritățile din România, menționând că ”reclamanții au obținut hotărâri judecătorești definitive care au constatat că naționalizarea de către fostul regim comunist a proprietăților lor a fost ilegală și că nu au încetat niciodată să fie proprietarii legitimi ai acestor proprietăți. În ciuda faptului că titlurile lor de proprietate nu au fost contestate, reclamanții nu au putut să-și recupereze posesia proprietăților, întrucât acestea din urmă au fost deja vândute sau au fost vândute de stat către terți. Solicitanții nu au primit despăgubiri pentru aceste proprietăți”. 

Reclamanții din cele 24 de dosare s-au plâns de faptul că se află în incapacitate de a recupera proprietățile naționalizate ilegal și nu au primit despăgubiri, chiar dacă au existat deciziile judecătorești care le-au recunoscut drepturile de proprietate.

”Curtea consideră, în circumstanțele cauzei, că returnarea proprietăților în cauză i-ar pune pe reclamanți cât mai mult posibil într-o situație echivalentă cu cea în care ar fi fost dacă nu ar fi existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1. În lipsa unei astfel de restituiri de către statul pârât, Curtea consideră că statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în ceea ce privește daunele materiale, o sumă corespunzătoare valorii actuale a proprietăților lor, după cum s-a solicitat”, se precizează în hotărârea CEDO din 29 septembrie 2020.

„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de bunurile sale decât în ​​interesul public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Cu toate acestea, dispozițiile precedente nu vor afecta în vreun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea proprietății în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități”

Cauza Lengauer și alții contra României: ”Guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument nou”

În unanimitate, Curtea a reținut că a fost încălcat articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, iar în această cauză au fost reunite 23 de dosare.

CEDO a decis că statul român trebuie să plătească celor 23 de proprietari deposedați abuziv o sumă totală – defalcată pentru fiecare dosar, în funcție de valoarea proprietății revendicate – de  3.112.765 euro. Statul român a fost reprezentat la CEDO de Oana Florentina Ezer de la Ministerul Afacerilor Externe.

Ca și în celelalte cazuri, Guvernul României a obiectat în fața reclamațiilor, susținând că respectivii proprietari ”nu au reușit să epuizeze căile de atac interne disponibile și / sau că nu ar putea pretinde că dețin o posesie în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, plângerile lor fiind deci incompatibile”.

Însă cei 23 de proprietari au contestat aceste argumente și au susținut că ”mecanismul de compensare instituit de legislația internă (n.red. – a României) nu era eficient”.  

”Constată că, în cazul de față, Guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument nou capabil să convingă Curtea să ajungă la o concluzie diferită cu privire la admisibilitatea acestei plângeri. Prin urmare, obiecția Guvernului (n.red. – României) în acest sens trebuie respinsă”.  

CEDO

Cauza Grigorescu și alții contra României/ Cauza Buttner și alții contra României

Ca și în celelalte cauze analizate, CEDO a decis că reclamanții – 5 dosare ”Cauza Grigorescu și alții contra României” și 5 dosare în ”Cauza Buttner și alții contra României” – au tot dreptul să primească proprietățile pe care le-au moștenit, proprietăți care au fost naționalizate de statul român în timpul regimului comunist.

În consecință, statul român trebuie să plătească proprietarilor de drept, deposedați abuziv de imobile sau terenuri, 1.060.034 euro (”Cauza Grigorescu și alții contra României”) și 964.554 euro (”Cauza Buttner și alții contra României”). Iar imobilele sau terenurile revendicate trebuie restituite în termen de 3 luni.