Actualitate
Mega-sondaj european: romanii iubesc UE si pe Merkel, dar il urasc pe Soros
(PRELUARE INPOLITICS.RO):
Cu doar cîteva zile înaintea alegerilor europene, ieri, a fost dat publicității un foarte spectaculos mega-sondaj european realizat în 28 de țări ale UE plus Ucraina și cîteva țări balcanice ne-membre UE. Sondajul, comandat de Institutul de Studii Politice Szazadveg, susținut de guvernul Ungariei, a fost efectuat timp de trei luni pe 35.000 de respondenți și scoate la lumină informații extrem de interesante. Cum ar fi cea că Merkel e mult mai iubită în România decît în țara natală. Să ne mai mirăm că s-a simțit așa bine la Sibiu?
Sondajul prezintă o Românie destul de îngîndurată cînd vine vorba de direcția spre care se îndreaptă țara: doar 27% cred că ea e bună sau foarte bună, la egalitate cu grecii, dar peste francezi, spanioli sau slovaci. Campioana optimismului, 72%, e Luxemburg, urmată de Albania, 65%. Oarecum explicabil, în cazul albanezilor: mai rău decît a fost nu are cum să fie. Nici Germania, 30%, ori Marea Britanie, 31%, nu dau pe afară de optimism.
Ceva mai optimiști sunt românii cînd sunt întrebați cum cred că vor trăi copiii lor. 37% cred că o vor duce mai bine, în timp ce pesimiștii clasamentului sunt, culmea, cele mai dezvoltate state: Germania, Olanda, Franța, Italia, Spania, Belgia ori Austria, cu procente de la 7 la 15%. Campioanele optimismului sunt Kosovo, Ucraina și Albania, cu procente între 57 și 72%.
La întrebarea cît de mult o apreciază pe Angela Merkel, românii sunt foarte generoși: 49% o văd în culori roz, în timp ce doar 40% dintre germani fac asta, 38% dintre austrieci, iar Italia, Marea Britanie, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Cehia ori Grecia să nu o vadă în ochi: procente între 19 și 35%.
Cele mai mari Merkelovers sunt Kosovo, Ucraina, Albania, Luxemburg ori Macedonia, cu procente de simpatie între 65 și 80%. În orice caz, numărul statelor UE în care Merkel are o cotă de pste 50% e de numai 6.
Nici Emmanuel Macron nu stă prea rău în ochii românilor: cota de simpatie e de 39%, față de numai 20% în Franța. Nemo profeta in patria sua. Pe Macron îl mai simpatizează 16% dintre britanici, 19% dintre italieni, 20% dintre spanioli.
Bomba vine din Germania: Macron are doar un procent de simpatie mai puțin decît Merkel, adică 39%. Singura țară care îl iubește pe Macron mai mult decît România și Germania e Lituania, cu 40%.
Nu la fel de bine stă, însă, miliardarul George Soros, un soi de oaie neagră a Europei.
Dacă 14% dintre români au o părere bună despre filantropul evreu, de la francezi ia doar 4%, de la greci 5%, de la danezi 6%, de la germani, spanioli și britanici 7%, de la olandezi, italieni și portughezi 8%, de la suedezi 9%, iar de la unguri 15%. Cele mai calde sentimente le deșteaptă magnatul în Ucraina, 27% și Muntenegru, 24%.

Sondajul mai relevă că 70% dintre români au o opinie favorabilă despre UE, simpatia noastră fiind depășită doar de a Luxemburgului, Macedoniei, Lituaniei, Muntenegrului și a Maltei.
Cele mai puțin entuziasmate țări sunt, în afară de Marea Britanie, desigur, Franța, Italia, Belgia, Danemarca, Olanda, Grecia ori Cehia, cu procente între 33 și 42%.

Și există și o întrebare-cheie: cum ați vota dacă s-ar pune problema ieșirii țării dvs din UE?
Aici, românii ar vota pentru rămînere în proporție de 84%, unul dintre cele mai mari scoruri, întrecut doar de unguri, maltezi și luxemburghezi. Candidați la un nou Brexit par să fie cehii, francezii, italienii, danezii, suedezii, finlandezii și grecii, cu dorințe de a rămîne variind între 51 și 64%, cee ce lasă loc pentru optimism, totuși. Singura țară care continuă să fie sub 50% în privința dorinței de a fi în UE e Marea Britanie, 49%.

Românii consideră, totodată, în proporție de 71% că UE face treabă bună și foarte bună în direcția prosperității economice, de 37% în problema imigranților, de 65% în problema combaterii terorismului. 85% dintre românii cred, totuși, că UE ar trebui să facă mai mult pentru protejarea frontierelor.
57% dintre români consideră că rezolvarea problemelor economice ar trebui să fie apanajul UE, în timp ce 39% cred că ele ar trebui rezolvate prin decizia națională. La germani, procentele sunt de 51% la 42% , la francezi de 54% la 34% integrare, la britanici de 60% la 27%, la suedezi de 61% la 27%, cehii cu 67% și finlandezii, cu 64% fiind campionii autonomiei.
Problema imigrației ar trebui, în opinia românilor, să fie în răspunderea noastră în măsură în care ne privește, pentru 57% dintre respondenți, în timp ce 36% cred că ar trebui lăsată pe seama UE.
În schimb, stabilirea prețurilor la servicii și utilități ar trebui reglementată de UE, cred 54% dintre români, în timp ce 40% o consideră o problemă domestică.
O întrebare interesantă e dacă e bine ca UE să aibă o mai mare putere de decizie asupra națiunilor: 42% dintre români spun că da, 44% că nu. Cu excepția Spaniei și a Luxemburgului, toate statele UE se opun unei influențe mai mari a UE față de statele membre, cei mai mari opozanți, culmea, nefiind britanicii, ci finlandezii și cehii.
La întrebarea dacă mai crede că UE va mai exista peste 10 ani, 66% dintre români spun că da, față de 19% nu. Cei mai pesimiști sunt sîrbii, britanicii și cehii, de la 34-46%.
În privința admiterii Turciei în UE, românii sunt favorabili 45% față de 42% împotrivă, cei mai mari opozanți ai admiterii fiind germanii, francezii, olandezii, austriecii, finlandezii, danezii ori grecii.
În cazul Ucrainei, românii o susțin cu 58% la 27%, opozanții majori fiind aceiași din cazul Turciei.
Cea mai mare susținere o au din partea noastră sîrbii, 69% la 16%, în timp ce kosovarii nu vor asta în proporție de 73% la 21%.
Sondajul conține nenumărate alte date, pe care spațiul nu ne permite să le reproducem.
Actualitate
Fortăreața Australiană: Noua strategie industrială care rescrie regulile apărării la Antipozi
Australia a lansat o strategie revoluționară, marcând cel mai recent efort de a-și consolida baza industrială de apărare suverană. Documentul, intitulat Strategia de Dezvoltare a Industriei de Apărare (DIDS), declanșează o reformă profundă a modului în care statul va dezvolta și achiziționa platforme militare în anii următori, adaptându-se unui context global tot mai volatil.
Infuzie de capital pentru inovație: Miza pe sectorul IMM-urilor
Un pilon central al noii strategii este investiția direcționată către sectorul privat. Guvernul a anunțat suplimentarea cu 80 de milioane de dolari australieni a programului de granturi pentru dezvoltarea industriei de apărare, ridicând plafonul total la 250 de milioane de dolari până în 2030. Această mișcare este concepută pentru a permite companiilor mici și mijlocii să inoveze, să extindă producția și să creeze locuri de muncă, oferind în același timp capacitatea de a scala soluțiile tehnologice conform cerințelor armatei.
„Cazul pentru o bază industrială suverană puternică nu a fost niciodată mai clar”, au subliniat oficialii guvernamentali, punctând necesitatea ca Australia să poată fabrica și susține echipamentele esențiale exact acolo unde și când este nevoie de ele.
Ghost Shark și ofensiva exporturilor: De la subutilizare la lider global
Strategia vizează, de asemenea, revitalizarea unui fond de 3 miliarde de dolari destinat sprijinirii exporturilor, un instrument considerat „subutilizat” de la înființarea sa în 2018. În centrul acestei noi ofensive comerciale se află vehiculul subacvatic autonom Ghost Shark, construit de Anduril, care a fost desemnat drept o capacitate de export prioritară.
Pe lângă promovarea tehnologiei pe piețele externe, marile companii contractante vor fi acum obligate prin lege să se implice activ în creșterea forței de muncă specializate din Australia, punând un accent deosebit pe programele de ucenicie și formare profesională.
Reforma structurală: Adio întârzierilor și depășirilor bugetare
Poate cea mai radicală schimbare este înființarea Grupului de Livrare a Apărării, o entitate care, în decurs de un an, se va transforma într-o agenție mamut. Aceasta va fuziona grupurile existente pentru achiziții, armament și construcții navale, într-o încercare de a corecta deficiențele sistemice care au dus, în trecut, la proiecte livrate cu întârziere și costuri mult peste așteptări.
Obiectivul final este construirea unei organizații de apărare mai agile și disciplinate, capabile să răspundă provocărilor strategice ale viitorului. Prin această resetare, Australia își propune să treacă de la un sistem birocratic greoi la unul bazat pe rezultate și responsabilitate, așa cum o cere actualul mediu de securitate.
Actualitate
Miza avioanelor F-35: De ce apropierea dintre Donald Trump și Recep Tayyip Erdogan alarmează experții în securitate
Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, pare hotărât să folosească viitorul summit NATO din Turcia pentru a impresiona Washingtonul și Bruxelles-ul. Pregătirile sunt în plină desfășurare, iar oficialii de la Ankara mizează tot mai mult pe relația personală dintre Erdogan și președintele Donald Trump. Obiectivul principal este clar: reintegrarea Turciei în programul avioanelor de luptă F-35, o mișcare ce ar marca o victorie majoră pentru industria de apărare turcă.
Semnale ambigue de la Casa Albă: Donald Trump promite să îl facă „fericit” pe liderul turc
Campania de lobby a Ankarei pare să dea deja roade. Recent, în Biroul Oval, Donald Trump a sugerat că ar putea „face ceva” pentru a-l mulțumi pe Erdogan în privința avioanelor F-35, în timp ce vicepreședintele J.D. Vance a confirmat că Pentagonul analizează căile legale pentru a debloca această situație. Totuși, această deschidere bruscă stârnește controverse aprinse în rândul analiștilor care consideră că o astfel de decizie ar fi o eroare strategică majoră.
Motivul de îngrijorare este simplu: sub conducerea lui Erdogan, Turcia a cultivat relații strânse cu adversarii tradiționali ai Americii, precum Rusia, Hamas și China. Un stat care oscilează între tabere nu poate fi considerat un custode de încredere pentru cea mai avansată tehnologie aviatică a Statelor Unite.
Pericolul tehnologic: Umbra sistemului rusesc S-400 planează asupra securității NATO
Excluderea Turciei din programul F-35 în 2019 nu a fost o decizie arbitrară, ci o necesitate după achiziționarea sistemului rusesc de rachete S-400. Riscurile rămân aceleași și astăzi. Operarea simultană a avioanelor F-35 și a sistemelor S-400 pe teritoriul turc ar putea permite Moscovei să colecteze date critice despre vulnerabilitățile aeronavelor americane. Într-o eră a cooperării militare strânse între Rusia, China, Iran și Coreea de Nord, orice detaliu tehnologic compromis ar putea pune în pericol nu doar piloții americani, ci și întreaga rețea de parteneri NATO.
Legăturile cu Hamas și China: O agendă divergentă față de interesele occidentale
Dincolo de disputa militară cu Rusia, comportamentul politic al Ankarei ridică semne de întrebare serioase. Susținerea declarată a lui Erdogan pentru gruparea Hamas, în special după atacurile din 7 octombrie asupra Israelului, contravine flagrant poziției aliaților occidentali. Mai mult, expansiunea influenței chineze în infrastructura digitală a Turciei și participarea acesteia ca partener de dialog în Organizația de Cooperare de la Shanghai demonstrează o dorință de „autonomie strategică” care subminează coeziunea alianței.
Barierele legale: Congresul american ar putea bloca planurile administrației
Chiar dacă Donald Trump dorește să prioritizeze relația personală cu „respectatul” lider turc, legea americană impune obstacole stricte. Reglementările CAATSA și normele bugetare pentru apărare interzic transferul tehnologiei F-35 atâta timp cât Turcia deține sistemul S-400. În acest context, este de așteptat ca membrii Congresului, din ambele partide, să se opună oricărei tentative de a ignora aceste prevederi legale, cerând în schimb o monitorizare riguroasă a cooperării Turciei cu axa Moscova-Beijing.
Actualitate
Rocket Lab achiziționează Iridium: O mișcare decisivă pentru a deveni liderul integrat al apărării spațiale
Într-o tranzacție care marchează apogeul unei strategii de expansiune de cinci ani, Rocket Lab a anunțat achiziționarea furnizorului de comunicații prin satelit Iridium. Această fuziune transformă compania dintr-un simplu furnizor de servicii de lansare într-un gigant tehnologic integrat pe verticală, capabil să ofere soluții complete pentru piața de apărare și servicii spațiale.
O strategie de cinci ani care culminează cu o achiziție istorică
Tranzacția oferă Rocket Lab o prezență imediată în domeniul aplicațiilor bazate pe sateliți, realizând viziunea pe termen lung a fondatorului său, Sir Peter Beck. Prin această mutare, compania nu mai depinde doar de fabricarea și lansarea rachetelor, ci trece către un model de business bazat pe venituri recurente din servicii de date. Integrarea patrimoniului tehnologic al Iridium cu capacitățile de producție ale Rocket Lab promite să deblocheze piețe complet noi, sub conceptul de „spațiul ca serviciu” (space as a service).
Tehnologii critice pentru viitorul apărării și comunicațiilor
Dincolo de conectivitatea globală, această achiziție vizează dezvoltarea unor capacități esențiale pentru securitatea națională. Printre aplicațiile vizate se numără accesul la internet din spațiu, conexiunea directă către dispozitive mobile (direct-to-device) și sisteme avansate de poziționare, navigație și cronometrare (PNT). Acestea din urmă sunt de un interes vital pentru Space Force, oferind alternative la sistemele GPS tradiționale, care sunt vulnerabile la bruiaj în zonele de conflict.
Neutron și Electron: Pilonii infrastructurii orbitale
Pentru a susține această nouă rețea, Rocket Lab mizează pe flota sa de rachete. Vehiculul de transport greu Neutron, programat pentru lansare la finalul acestui an, este considerat soluția ideală pentru reaprovizionarea și desfășurarea noilor constelații de sateliți. În paralel, racheta Electron va continua să fie utilizată pentru lansarea rapidă a demonstratoarelor tehnologice, permițând o inovare accelerată.
Un arsenal de achiziții pentru dominația digitală a spațiului
Succesul de astăzi este rezultatul unei campanii agresive de achiziții începute în 2020. De la specialiști în hardware precum Sinclair Interplanetary, până la experți în robotică (Motiv Space Systems) sau sisteme laser de comunicare (Mynaric), Rocket Lab și-a construit metodic capacitatea de a construi, lansa și opera propriile vehicule spațiale. Această independență tehnologică îi permite să concureze direct cu jucători majori precum SpaceX sau Blue Origin pentru contracte militare de miliarde de dolari, consolidându-și poziția ca partener strategic de elită pentru Departamentul Apărării.
-
Exclusivacum 2 zileCursa rușinii la Penitenciarul Tulcea: doi deținuți la atac, trei ofițeri la fugă, o singură poartă cu coloană vertebrală (Documente)
-
Exclusivacum 2 zile„Abonamentul la șmecherie”. Cum își făceau plinul la buget familia comisarului‑șef Popescu – «Grădinița de cadre» IPJ Prahova (XVI)
-
Exclusivacum 2 zileAlarmă la IPJ Prahova: dosarele penale ascunse prin sertare cer aer și cătușe– «Grădinița de cadre» IPJ Prahova (XVII)
-
Exclusivacum 5 zileCând poliția fuge de propriile cuvinte: Sindicatul Diamantul îi dă în judecată să afle ce a vrut să spună Drăgan
-
Ancheteacum 5 zileElena Udrea, ironie devastatoare după nominalizarea lui Siegfried Mureșan: „L-am pus pe listă la rugămintea Elenei Băsescu și pe banii lui Pinalty”
-
Exclusivacum 2 zileRepublica Foișoarelor Unite: ANP regionalizează hărți, dar nu vede gardul din fața nasului
-
Featuredacum 5 zileRăzboi total la Apele Române: Ministrul Diana Buzoianu, acuzată de „sclavagism modern” și „minciuni ordinare” de către sindicaliști
-
Exclusivacum 3 zileMafia de la Volan”: Cum ar fi fost jefuit IGPR la carburant și piese, sub semnătura Prim‑ministrului și sub nasul “șefilor cu ochii închiși”



