Connect with us

Actualitate

EXPLOZIV/Iohannis, tot mai convins de rolul sau messianic/ Cu sau fara Kovesi la DNA, afacerile camarilei sasesti infloresc

Publicat

pe

Dupa cum dezvaluiam in exclusivitate cu putine zile in urma, tocmai ce se pregateste transpunerea in practica a planului de rupere a Partidului National Liberal, prin reinvierea fostului PDL. Operatiune  cat se poate de minutioasa, ce-i drept, dar care, cu suportul „logistic” asigurat de un Adriean Videanu care a inceput sa umble in ultima vreme la tescherea are toate sansele de reusita. Insa desi poate multi analisti politici ar fi tentati sa se repeada „pe fenta” si sa vada in aparitia noului PDL un balon de oxigen pentru Miscarea Populara tot mai haotica a lui Traian Basescu sau barem o „vendetta” in toata splendoarea sa a lui Vasile Blaga, ei bine, se pare ca partidul care se va naste cu banii lui Videanu va fi pus ofranda la picioarele „sultanului” Klaus Iohannis. Cel al carui „papuc” prezidential este pupat in ultima vreme de tot mai multi politicieni sau oameni de afaceri carora pare sa le fi intrat in cap ca doar astfel pot fi la adapost de eventualele ultime atacuri ale unei sefe DNA care, haituita din toate partile, se anunta inca mai periculoasa decat oricand pe acest sfarsit de mandat.

Iohannis, tot mai convins de rolul sau mesianic

Si astfel se face ca, pe langa camarila saseasca deja obisnuita de langa presedinte, una care si-a intins tentaculele nu doar in afaceri, unde a ajuns sa controleze domenii intregi de activitate, dar si in sport si servicii secrete, s-au aciuit in ultima vreme tot mai multi „dezertori”, mai ales din randurile celor care se jurau pana nu de mult ca-l au pe „nasul” Basescu in suflet. Iar strategia lui Iohannis pentru cucerirea unui al doilea mandat prezidential, care sa fie dedicat, in sfarsit, mega-turneelor externe de care nu prea a avut parte pana acum este pe cat de simpla, pe atat de aroganta. Caci desi Ludovic Orban s-a inghesuit ca sa fie liberalii primii care pupa papucul viitorului candidat la prezidentiale, Iohannis vrea ca, pe langa sprijinul total al PNL-ului, cat mai mult alte formatiuni sa-l implore sa candideze, pentru a putea poza in strainatate in „unificatorul” dreptei.

Adriean Videanu si-a gasit un nou „jupan”…

Astfel ca de la PNL la noul PDL, si de la USR la platforma lui Ciolos si „rezistentii” din strada, cu totii isi vor pleca capetele in fata noului sultan. Asta ca sa aiba si „el lider maximo” Dragnea un omolog „in oglinda” de cealalta parte a baricadei politice. Numai ca aceasta „umflare” cu pompa a lui Iohannis este o arma cu doua taisuri, mai ales daca seful statului nu pricepe, dupa ce a inghitit umilinta refuzului de dupa auto-propunerea de „pacificator” al Kosovo, ca fara servicii este zero barat… Ca si Dragnea de altfel…

Pe banii lui Videanu !

Cu doar cateva luni in urma, Adriean Videanu inca se mai vaita, la cine nu se sictirise inca de aceasta vesnica lamentare epica a sa, de faptul ca ar fi pur si simplu falit. Iata insa ca, dupa cum se susoteste tot mai intens in „high –life”-ul dambovitean, miliardarul pe care s-a bazat buna parte din guvernarea portocalie a inceput iarasi sa scoata capul, atat in afaceri, cat si in politica. Iar daca intermediarii pe care se spune ca se aflau multe dintre afacerile acestuia au declansat  deja „sarabanda” operatiunilor financiare, un nou PDL va fi creat cu Emil Boc presedinte, Anca Boagiu vicepresedinte si cu insusi Adriean Videanu, discret, la butoanele acestuia.

Cu sau fara Kovesi la DNA, afacerile camarilei sasesti infloresc

Culmea este insa ca partea de sistem care nu s-a culcat inca pe urechea rolului „mesianic” a lui Klaus Iohannis la conducerea tarii aproape ca ar baga mana in foc ca „feciorelnicul” Videanu a redevenit baiatul bun la toate combinatiile de-abia dupa ce i-ar fi fost larg deschise portile Palatului Cotroceni… De catre cine…? Ei bine, tocmai de catre acei oameni de afaceri care nu doar ca nu dau nicio ceapa degerata pe consilierii oficiali ai lui Klaus Iohannis, daca nu sunt sasi, dar care sunt siguri si ca „sfarsitul” Laurei Codruta Kovesi in fruntea DNA este mai aproape cu fiecare declaratie de sustinere a „neamtului”. Ceea ce, desigur, nu poate decat sa-l bucure din cale afara pe Adriean Videanu, ca  si pe alti apropiati ai acestuia…

Primul avertisment …?

Desigur ca, avand avantajul preluarii „Troicii” Europene in chiar buza viitoarelor alegeri prezidentiale, pana si rivalii politici ai lui Iohannis stiu ca acesta nu poate pierde decat daca gafeaza prea urat. Caci altfel, cu toti marii lideri europeni si nu numai perindandu-se pe la Bucuresti, publicitatea electorala este ca si asigurata. Iar cum partidele de centru – dreapta se vor inhama la randul lor cu capetele  plecate tot la caruta „neamtului”, „ego”-ul acestuia chiar ca este pe cale sa explodeze!

Oamenilor presedintelui le merge bine, „c-asa-i in tenis…”

Asta daca nu cumva indrazneste cineva dintre cei apropiati sa-i atraga atentia ca sunt suficiente cateva gafe diplomatice majore precum cea de la vizita presedintelui Serbiei la Bucuresti pentru a-i fi dezumflata „alura” de politician european. Caci, prost sfatuit si visandu-se deja drept liderul care va implini  ceea ce nu a reusit nimeni pana acum in istorie, si anume impacarea sarbilor cu kosovarii albanezi, presedintele Romaniei s-a apucat sa „o ia prin balarii” si sa-si ofere serviciile de „negociator” pentru statutul international al republicii inca „fantoma” Kosovo. Numai ca „pacificatorul” si-a luat-o imediat peste bot de la Pristina, de unde i s-a dat imediat „delete”. Si atunci ramane intrebarea daca oamenii din preajma presedintelui, dintre care unii cu o vasta experienta diplomatica, l-au avertizat sau nu asupra cutumei diplomatice de a intreba partile beligerante  inainte „de a le trece strada cu japca” daca accepta acest rol? Caci, fara indoiala,  acelasi raspuns l-ar fi primit si de la proprii consilieri, si de la SIE sau MAE ! Sau, intr-adevar, lui Iohannis a inceput atat de mult sa-i placa rolul de „sultan”, in locul celui initial de „ficus”, incat nu se mai multumeste doar cu „pupatul papucului” pe plan intern si vrea tot mai multa recunoastere internationala, cu orice pret… Dar si cu riscurile aferente.( Catalin Tache).

 

 

 

Actualitate

Trei sisteme noi, trei răspunsuri la amenințările de pe câmpul de luptă

Publicat

pe

De

Israel Aerospace Industries (IAI) a prezentat la conferința anuală AUSA trei sisteme noi, construite în jurul unor tehnologii existente, dar adaptate la amenințările emergente. Printre acestea se numără un radar mobil montat pe un aerostat, un interceptor antidronă fără încărcătură explozivă și o dronă înarmată cu o mitralieră M250, dezvoltată împreună cu Sig Sauer.

Radarul Point@Air: un aerostat care nu rămâne pe loc

Sistemul Point@Air combină un aerostat — o platformă de tip balon sau dirijabil — cu un radar cu antenă activă cu baleiaj electronic. Potrivit lui Dror Bar, vicepreședinte executiv al IAI și director general al Elta Systems, radarul poate detecta o gamă largă de ținte: de la avioane de vânătoare și drone de mari dimensiuni până la rachete de croazieră și ținte maritime.

Aerostatele sunt folosite de multă vreme pentru supraveghere, însă infrastructura lor statică le poate face vulnerabile la atacuri cu drone. Point@Air este conceput să funcționeze fără infrastructură fixă și să poată fi mutat într-o nouă locație în câteva ore. Platforma are aproximativ 70 de metri lungime.

Mobilitatea ar putea reduce riscul ca adversarii să localizeze aerostatul și să-l atace cu drone kamikaze. Bar a invocat experiența recentă a Israelului, unde Hezbollah a vizat un aerostat de mari dimensiuni din nordul țării. El a descris un scenariu în care sistemul este strâns la lăsarea serii și mutat pe un alt deal, astfel încât să nu mai fie în aceeași poziție dimineața.

IAI vede posibile utilizări ale sistemului atât în misiuni de securitate internă, cât și pentru Comandamentul Central al SUA și alte comandamente militare. Tehnologia de bază este dezvoltată, însă Point@Air se află încă în faza de demonstrație. IAI lucrează cu compania americană TCOM pentru ajustarea dimensiunilor și configurației platformei. TCOM este principalul contractant pentru platformele aerostatice ale Armatei SUA.

HawkGuard: interceptare fără explozibili

IAI a prezentat la AUSA și sistemul HawkGuard, destinat combaterii dronelor. Bar a descris apărarea antidronă drept una dintre cele mai dificile provocări pentru companiile din domeniul apărării, aflate în căutarea unor interceptori cu costuri foarte reduse.

HawkGuard folosește un interceptor inert, echipat cu o plasă în locul unui focos exploziv. Radarul și senzorii optici contribuie la ghidarea interceptorului către țintă, într-un sistem pe care Bar l-a descris drept unul cu buclă închisă. Absența explozibililor ar putea face soluția potrivită pentru zone populate sau pentru protejarea unor obiective sensibile, precum instalațiile care depozitează combustibil ori materiale explozive.

Potrivit lui Bar, sistemul a fost testat pe scară largă împotriva mai multor tipuri de amenințări și este deja utilizat de câțiva clienți. El poate intercepta mai multe categorii de drone, inclusiv aparate care nu folosesc legături de comunicații. Sistemul combină radarul, senzorii electro-optici și tehnologia de comandă și control pentru detectarea, urmărirea și ghidarea interceptorului.

HawkGuard are o rază de acțiune relativ scurtă, însă IAI nu a făcut publică distanța exactă. Compania îl consideră un nivel suplimentar de apărare, nu o soluție independentă. Bar a subliniat că experiența războiului din Ucraina arată că nu există un singur sistem capabil să neutralizeze toate dronele. IAI estimează că HawkGuard ar putea avea potențial și în America de Nord, inclusiv pentru protejarea bazelor militare americane.

Fire Storm 250: dronă echipată cu mitralieră

Al treilea sistem, Fire Storm 250, a fost dezvoltat de IAI împreună cu Sig Sauer. Este o configurație tactică a dronei APUS, echipată cu o stație de armament telecomandată Microlight (RCWS) produsă de Sig Sauer și cu o mitralieră M250.

Companiile au anunțat finalizarea unui test de tragere în care drona a rămas în zbor deasupra unui câmp de luptă simulat și a deschis focul asupra unor ținte. Potrivit comunicatului comun, tragerile au fost efectuate de la distanțe și altitudini diferite, pentru a demonstra flexibilitatea operațională, siguranța integrată și precizia sistemului în condiții variate.

Nu a fost precizată cantitatea de muniție pe care drona o poate transporta. Sistemul folosește un motor cu ardere internă, compatibil cu mai multe tipuri de combustibil și realimentabil în teren cu combustibili disponibili în mod obișnuit. Astfel, el nu depinde de cicluri îndelungate de încărcare a bateriilor sau de infrastructură specializată.

Potrivit companiilor, testul a demonstrat capacitatea dronei de a combina supravegherea aeriană, identificarea țintelor și utilizarea precisă a armamentului într-un scenariu realist. Reprezentanții IAI au prezentat integrarea armelor cu aeronavele fără echipaj drept o direcție cu potențial operațional, iar viitoarele sisteme fără pilot ar urma să îmbine mai eficient senzorii, luarea deciziilor și acțiunea în mediul de luptă.

Sig Sauer a evidențiat, la rândul său, caracterul alimentat cu bandă al mitralierei M250 și avantajele sale în privința razei de acțiune și a greutății față de sisteme mai vechi. Potrivit companiei, reducerea greutății poate aduce beneficii la nivelul echipei de infanterie și poate facilita integrarea armamentului pe drone.

Citeste in continuare

Actualitate

Drone, sisteme antiaeriene și vehicule electrice: imagini din prima zi a expoziției AUSA 2026

Publicat

pe

De

Companii internaționale din industria de apărare au adus la Centrul de Convenții Walter E. Washington, din centrul capitalei americane, o gamă variată de vehicule aeriene și terestre pentru ediția din acest an a conferinței Asociației Armatei SUA.

Cel mai mare târg anual de profil din Statele Unite atrage mii de participanți. La ediția din 2026, exponatele includ numeroase drone și tehnologii anti-drone, alături de echipamente militare de mari dimensiuni. Iată câteva dintre momentele surprinse în prima zi a expoziției.

Un câine de asistență întâmpină vizitatorii

Patriot, câine aflat în pregătire pentru a fi repartizat unui veteran rănit după încheierea antrenamentului, îi întâmpină pe participanți în fața standului Shield AI.

Brawlr: lansator reconfigurabil pentru apărare antiaeriană

Sierra Nevada a prezentat sistemul de apărare antiaeriană Brawlr — lansator reconfigurabil de armament, cu mecanism rotativ pe baterii. Expoziția a inclus atât sistemul, cât și o muniție prezentată în detaliu.

Vehicule electrice și muniție de artilerie

Oshkosh a expus un vehicul electric Joint Light Tactical Vehicle. Hanwha Defense USA a prezentat, la rândul său, proiectile de artilerie de 155 mm.

Supraveghere și drone cu decolare verticală

AEO Night Hawk Systems a adus un ansamblu de supraveghere ale cărui senzori urmăreau persoanele aflate în apropiere pe podeaua expoziției.

Deasupra vizitatorilor a fost suspendată și aeronava fără pilot VAPOR, produsă de AeroVironment. Sistemul este un elicopter fără pilot, cu un singur rotor, propulsie complet electrică și decolare și aterizare verticală.

Anvelope pentru Lună și optică pentru arme

Goodyear a expus o anvelopă robustă, cu un design neobișnuit, destinată explorării lunare.

Standul Colt Optics a atras numeroși participanți, care au privit un panou cu zeci de puști de asalt echipate cu sisteme optice specializate.

Citeste in continuare

Actualitate

Armata americană îşi rafinează sistemul de achiziții: O nouă etapă în eficientizarea birocrației

Publicat

pe

De

La doar un an după o restructurare majoră a sistemului de achiziții, Armata americană a implementat noi ajustări la nivelul portofoliilor de armament. Măsura, deşi de o amploare mai redusă, urmăreşte optimizarea proceselor interne şi conformarea la cerințele legislative recente.

Eliminarea barierelor birocratice

Principalul obiectiv al noii strategii este eliminarea unui nivel de birocrație care intermedia relația dintre Executivii de Portofoliu pentru Achiziții (PAE) și managerii de program. Această reorganizare vine ca răspuns direct la prevederile Legii Autorizării Apărării Naționale (NDAA) pentru anul 2026, având rolul de a asigura o sincronizare mai strânsă între echipele care se ocupă de achiziții și componentele operaționale ale forțelor armate.

Rolul esențial al noilor structuri: Program Manager Executives

În cadrul acestor schimbări, structurile cunoscute anterior sub numele de Capability Portfolio Executives (CPE) au fost redefinite ca Program Manager Executives (PME) și au fost repoziționate pentru a lucra direct alături de PAE. Această schimbare strategică vizează o mai bună gestionare a programelor, fără a crea o structură de raportare ierarhică rigidă care să blocheze activitatea managerilor de program, aceștia din urmă fiind cei care interacționează nemijlocit cu militarii din teren. Oficialii subliniază că PME-urile sunt vitale pentru gestionarea sarcinilor zilnice și pentru sprijinirea managerilor de program, oferind o structură similară cu cea din mediul corporativ (CEO/COO), menită să accelereze luarea deciziilor.

Profesionalizarea achizițiilor și rezultate imediate

Un alt pilon al reformei impuse de legislația din 2026 vizează certificarea riguroasă a tuturor oficialilor implicați în procesul de achiziții. Dacă anterior doar o parte dintre aceştia dețineau acreditările necesare, noua directivă impune ca toți executivii să fie „oficiali de achiziții certificați”, în timp ce adjuncții acestora vor proveni din roluri operaționale sau din centre de excelență. Prin concentrarea cerințelor, resurselor și autorității decizionale sub umbrela PAE, Armata elimină „transferurile secvențiale” care încetineau procesele în trecut, oficialii raportând deja primele rezultate concrete ale acestei abordări integrate.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv20 de ore ago

I.P.J. Prahova – „Cascadorii girofarului” – episodul „mita uitată până a doua zi”: cum devine Poliția Rutieră Ploiești propriul serial de comedie neagră

În timp ce autospecialele IPJ Prahova se fac praf pe șosele și dosarele se plimbă între colegi anchetatori ai propriilor...

Exclusiv20 de ore ago

Arhitectura dezmatului: Cum a daramat Curtea de Apel castelul ARBY & CO din Primaria Ploiesti (I)

Justitia bate combinatiile: Veronica Raduna revine, recursul Primariei cade in cap Cronica unui abuz administrativ se incheie spectaculos la Curtea...

Exclusiv20 de ore ago

IPJ Neamț, regulament pentru epoca de piatră: „Nu vă mai omorâți psihic colegii. restul, vedem noi”

Hărțuirea sexuală nu există în regulamentul IPJ Neamț. Există doar în lege, în metodologia Guvernului și, eventual, în realitate. În...

Exclusiv20 de ore ago

ÎCCJ inventează „poșta zombie”: scrisorile mor, dar obligațiile șoferilor bântuie mai departe

Când nu ridici plicul, plicul te ridică pe tine Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a hotărât, prin Decizia...

Exclusiv2 zile ago

Batman (procurorul Eduard Stasie), creta dispărută și placa de OSB ruptă: cum a ajuns IPJ Prahova să explice cu „drafturi”/FALSURI dispariția probelor chiar din Camera de Corpuri Delicte (I)

Investigatie propie Incisiv de Prahova –  bazată pe documente judiciare.  Un dosar cu patru expertize și nicio probă “întreagă” În...

Exclusiv2 zile ago

IPJ Prahova, campion la recursuri pierdute: concediul polițistului nu e pauză de drepturi

IPJ Prahova, campion la procese pierdute: cum a aflat Poliția că și polițiștii au drepturi în concediu IPJ Prahova, din...

Exclusiv2 zile ago

Republica Mocirlei Penitenciare: ANP se scufundă, MJ numără broaștele, iar unii își lustruiesc epoletul de „chestor de carton”

Poliția Penitenciară, de la gardieni ai legii la subiect de bârfă online Poliția Penitenciară nu mai e de mult o...

Exclusiv2 zile ago

ANI le dă voie „combatanților în concediu”: polițiștii pot dispărea în misiuni externe, dar cu Statutul la purtător

Legea 180/2026, bau-baul inventat de birocrați speriați de Europa În timp ce unii visează să blocheze polițiștii în birouri prăfuite...

Exclusiv3 zile ago

Dosarul antigrindină, partea a XII‑a: Florin Diaconu, APM Prahova și Garda de Mediu Prahova – când paznicii mediului dau cu iodură în aer

Există un moment, în orice anchetă serioasă, când îți dai seama că nu grindina e problema, ci „apărătorii mediului” care...

Exclusiv3 zile ago

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă: cum i-a prins Parchetul pe polițiștii din Boldești-Scăeni cu memoria varză și spray-ul la vedere! – Episodul 1 din noua investigație Incisiv de Prahova

Confirmarea oficială: Incisiv de Prahova a avut dreptate Acum doi ani, Incisiv de Prahova scria negru pe alb că la...

Exclusiv3 zile ago

Reforma cu sfoara și scotch: cum a reorganizat MEDAT ministerul la xerox și l-a dus la judecată

ORGANIGRAMA MINUNE”: CUM FACE MEDAT REFORMĂ CU PIXUL ȘI CU OCHII ÎNCHIȘI „Reforma” de la MEDAT: când organigrama devine scut...

Exclusiv3 zile ago

IPJ Brăila vs. semnătura penală – Cum să faci dintr-o semnătură simplă un șir de patru șefi plictisiți de viață

Introducere în absurd: când Ordinul spune „una”, IPJ Brăila aude „patru” Ordinul comun MAI–PÎCCJ zice așa, negru pe alb: „Adresa...

Exclusiv3 zile ago

„Polițist la dispoziția șefului”: program după horoscop și chef de superior

„Serviciu polițienesc”, varianta 2026: vii la muncă atunci când visează șeful În ultima perioadă, tot mai mulți polițiști își pun...

Exclusiv3 zile ago

M.A.I. – IPJ Botoșani vs. 20 de lei 

700 de lei „pagubă la buget”, 20 de lei „lux de nedescris” Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani a descoperit, cu...

Exclusiv4 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a XI‑a –„ANTI-GRINDINĂ” CU DOSAR PENAL. Când norii sunt proști, îi păcălește… SNACP-ul. Când sunt deștepți, se duce DNA-ul peste ei.

Investigație proprie realizată în exclusivitate de ziarul de investigații Incisiv de Prahova:  De ani de zile scriem că Sistemul Național...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv