Connect with us

Exclusiv

DSDRP: O direcție între îndrumare și haos – cazul Ilie și Spătaru

Publicat

pe

Îndrumare absentă, control obsesiv

Direcția Siguranța Deținerii și Regim Penitenciar (DSDRP) a devenit un exemplu de management ineficient, caracterizat de absența îndrumării și coordonării reale, înlocuită de un control obsesiv, potrivit sindicatelor. Această abordare, aplicată de conducerea formată din Marian Ilie și Cristian Spătaru, a atras critici din partea Serviciului Audit Public Intern (SAPI), care a sugerat o reevaluare a metodelor de lucru.

Management inovator – distrugerea motivației

Conducerea Ilie-Spătaru este acuzată de eliminarea inițiativei polițiștilor de penitenciare, ducând la demotivare și pierderea încrederii în specialiștii DSDRP. Această abordare a fost calificată drept „distrugătoare a bunei îndrumări și coordonări utile”, rezultatele fiind vizibile în creșterea incidentelor și crizelor din penitenciare.

Incidente frecvente și crize gestionate ineficient

Managementul ineficient al DSDRP a condus la o creștere semnificativă a incidentelor din penitenciare, gestionate cu lipsă de abilitate și viziune. Reformele au fost abandonate, iar activitatea principală a DSDRP pare a fi răspunsul la petiții, adesea prin simpla copiere a unor texte.

O propunere radicală: revenirea la îndrumare

Sindicatele recomandă o schimbare radicală de abordare, sugerând ca DSDRP să revină la conceptul de îndrumare reală, renunțând la controlul excesiv și pedepse. Altfel, se prevede un viitor marcat de haos în penitenciare.

Concluzie: Necesitatea unei schimbări de paradigmă în managementul DSDRP

Situația din DSDRP subliniază necesitatea unei schimbări fundamentale în abordarea managementului. Lipsa îndrumării, controlul excesiv și lipsa de viziune au condus la o situație critică, care necesită intervenție urgentă pentru a evita un haos generalizat în sistemul penitenciar. (Irinel I.).

Exclusiv

Marea topăială a chestorilor: Frontiera României, condusă cu garanție de 30 de zile ca la pantofii second-hand

Publicat

pe

De

În timp ce cetățenii de rând își imaginează că frontierele țării sunt păzite de „stâlpi” de profesionalism, realitatea administrativă din Ministerul Afacerilor Interne ne arată că, la vârful Poliției de Frontieră, scaunele de conducere au devenit mai degrabă niște șezlonguri pliabile. Recent, s-a descoperit că la cârma instituției nu se mai practică managementul, ci un fel de „alba-neagra” cu funcții, unde durata de viață a unui șef este mai scurtă decât ciclul de reînnoire a unei manichiuri cu gel.

Rocada găunoasă: Când chestorii se joacă de-a scaunele muzicale pe bani publici

Potrivit dezvăluirilor acide făcute de Sindicatul Europol, asistăm la un spectacol de varietăți administrative demn de teatrele de revistă de mâna a doua. Protagoniștii? Chestorul Dan Călinoiu și chestorul principal Dumitru Bîltag. După ce Călinoiu a „transpirat” timp de 12 luni într-o împuternicire, ministerul a decis că e timpul pentru o schimbare de decor, dar nu și de actori.

Cei doi au făcut o rocadă care i-ar face geloși și pe marii maeștri ai șahului: au fost împuterniciți reciproc pe funcții de adjunct, dar cu un termen de valabilitate jignitor pentru orice purtător de epoleți – exact 30 de zile. Practic, conducerea Frontierei a ajuns să aibă aceeași garanție legală ca o pereche de încălțăminte ieftină cumpărată de la colțul străzii, sursa citată subliniind ridicolul unei strategii care se evaporă înainte să se usuce cerneala pe ordinul de numire.

Dictatura interimatului: Cum se fabrică „slugile” administrative prin metoda expirării rapide

De ce am ajuns aici? Răspunsul pute a politică și a frică de concursuri transparente. Această practică a „împuternicirilor-fulger” nu este o eroare de calcul, ci un instrument de dresaj administrativ. Un șef care știe că „expiră” peste 30 de zile nu va avea niciodată coloana vertebrală necesară pentru a spune „nu” ordinelor venite de la factorul politic din MAI.

Sindicatul Europol atrage atenția că legea, deși clară ca lumina zilei, este tratată ca o simplă sugestie facultativă. În loc de stabilitate, avem o improvizație permanentă, un sistem de „interimate fără sfârșit” care transformă instituția într-un laborator de experimente politice. Se pare că pentru mai-marii ministerului, un concurs organizat corect este la fel de înspăimântător ca tămâia pentru necuratul, preferându-se varianta comodă a șefilor ținuți „în lesă” prin semnături lunare.

Frontiera sub cod de avarie: Profesioniștii cu „termen de valabilitate” pe etichetă

Este revoltător să vezi cum o structură vitală pentru siguranța națională este condusă cu mentalitatea unui magazin de tipul „totul la un leu”. Un sistem sănătos nu se poate sprijini pe niște cârje administrative care se rup la fiecare 30 de zile. Poliția de Frontieră nu are nevoie de „șefi de paie” care își fac bagajele lună de lună, ci de lideri validați prin concursuri, nu prin bunăvoința politică a unui ministru trecător.

Mesajul transmis de la vârful MAI este unul de un cinism absolut: profesionalismul și experiența sunt irelevante atât timp cât poți fi mutat ca o piesă de Lego pe tabla de joc a intereselor de partid. Până când vom avea concursuri reale, vom continua să privim cum siguranța frontierei este lăsată pe mâna unor „producători de provizorat”, a căror singură competență pare a fi aceea de a nu deranja sistemul în scurta lor vizită prin birourile de conducere. (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Exclusiv

Premieră absolută în România și Europa de Est: Incisiv de Prahova lansează „Incisiv Politic”, singurul hub de marketing politic digital profesionist

Publicat

pe

De

Inovație fără precedent la orizont: „Incisiv Politic” promite să transforme mediul digital în cel mai puternic motor electoral

Peisajul politic din România și din întreaga regiune este pe punctul de a fi zguduit de o lansare tehnologică fără precedent. Ziarul Incisiv de Prahova va pune în funcțiune, foarte curând, „Incisiv Politic”, o platformă revoluționară de marketing politic digital care va introduce standarde de profesionalism inexistente până în acest moment în Europa de Est.

Premieră absolută în Europa de Est: Tehnologie de ultimă oră pentru liderii prezentului

Într-un mediu politic tot mai dependent de algoritmi și prezență online, Ziarul Incisiv de Prahova face un pas curajos și anunță lansarea iminentă a proiectului Incisiv Politic. Aceasta nu este doar o simplă adiție la piața media, ci prima platformă de publishing și marketing politic digital din România concepută să funcționeze la un nivel de elită, oferind soluții care, până acum, nu au fost disponibile în această parte a continentului.

Miza proiectului este transformarea radicală a modului în care candidații și partidele interacționează cu electoratul. Prin „Incisiv Politic”, comunicarea politică trece de la postări haotice la strategii integrate, construind o imagine digitală solidă, capabilă să se convertească direct în capital electoral.

De la imagine la voturi: Alchimia electorală în mediul online

https://www.digitalpolitic.ro/

Nucleul noii platforme dezvoltate de echipa de la Incisiv de Prahova este capacitatea de a transforma vizibilitatea în influență reală. Într-o piață saturată de mesaje contradictorii, „Incisiv Politic” vine cu o promisiune clară: construirea unei identități politice care să rezoneze cu nevoile și așteptările cetățenilor.

Serviciile oferite vor include PR politic de înaltă clasă, articole strategice publicate prin infrastructura proprie și campanii online integrate, totul sub semnul unui profesionalism care vizează rezultatul final – votul. Este un sistem complex de „alchimie” digitală care extrage maximum de impact din fiecare mesaj transmis.

Publishing dedicat: Mesajul politic, distribuit direct către audiențe reale

Cea mai mare barieră în comunicarea actuală este „zgomotul” de fond și audiența fictivă. Incisiv Politic rezolvă această problemă fiind prima platformă de publishing din România dedicată exclusiv comunicării politice. Mesajul liderilor nu va fi doar publicat, ci va fi distribuit strategic în presa online și pe rețelele sociale, vizând audiențe reale și segmentate.

„Mesajul tău politic trebuie să ajungă la oameni, nu doar să existe pe internet”. Prin acest nou instrument, care va fi disponibil publicului foarte curând, nicio idee valoroasă nu va mai rămâne izolată, ci va fi propulsată acolo unde se află alegătorii, asigurând o prezență constantă, autoritară și, mai ales, eficientă în spațiul public digital.

Redactia Incisiv de Prahova

Citeste in continuare

Exclusiv

Caracatița de la Economie: tentacule în buget, ochii la bani, spatele asigurat

Publicat

pe

De

Republica IOR: când Mina își votează singură salariul, iar Darău vânează povești la Kiev

La Ministerul Economiei nu mai vorbim despre guvernanță corporativă, ci despre guvernanță de clan. În timp ce ministrul Ambrozie Irineu Darău se plimbă pe axa București–Kiev ca „luptător împotriva dezinformării”, la București, sub nasul lui, se organizează un mecanism de prăduială cu ștampilă și antet pe S.C. IOR S.A., companie strategică în industria de apărare, cu certificare NATO.

Potrivit documentelor intrate în posesia redacției, la IOR se pregătește un festin: măriri de indemnizații de peste 400%, funcții inventate, salarii obscene pentru oameni plantați politic și o baricadă birocratică ridicată special pentru a nu pătrunde nici control, nici lege, nici bun-simț.

„Eu sunt Statul, eu îmi dau voie singură!” – Modelul Mina

În centrul combinației stă Camelia Andreea Mina, funcționară de stat transformată în stat în stat. O situație de un absurd juridic care, într-o țară normală, ar duce direct la parchet, nu la mărire de leafă:

  • la minister: Director al DAPS – Direcția de Administrare a Participațiilor Statului; adică omul care, în numele statului, supraveghează companiile la care statul e acționar, inclusiv IOR S.A.;
  • la IOR: Președinte al Consiliului de Administrație – adică omul care conduce compania pe care, teoretic, ministerul trebuie s-o controleze.

Pe 14 mai 2026, AGOA de la IOR S.A. are pe ordinea de zi lovitura de grație: Mina, în dublul ei rol, își pregătește mărirea propriei indemnizații de la circa 4.645 lei/lună la 20.450 lei brut. Mina de la Minister îi aprobă Minei de la IOR să bage mâna până la cot în bugetul unei fabrici cu datorii la ANAF și fără Buget de Venituri și Cheltuieli aprobat pe 2026.

Conflictul de interese e betonat pe două niveluri:

  1. Mina controlează Mina: ministerul supraveghează compania, dar aceeași persoană e și supraveghetor, și supravegheat. Statul se uită în oglindă și își dă „ok”-ul.
  2. Beneficiarul își votează singur banii: creșterea indemnizației este propusă de chiar persoana care va încasa suma. OUG 109/2011 există doar ca decor, nu ca lege.

Asta nu mai e „guvernanță corporativă”. E auto-guvernanță de buzunar.

„Expertă de LinkedIn” pe hârtie, dezastru în fabrică pe teren

Pe rețelele profesionale, Camelia Mina e prezentată ca „Senior Advisor”, „expert în guvernanță strategică”, campioană la hashtag-uri cu „transparență”, „accountability” și „leadership”.

În realitate, potrivit sesizărilor oficiale ale Sindicatului Independent IOR, „expertiza” arată așa:

  • numirea unui Director Financiar inexistent în actul constitutiv – Alexandru Butiseaca, funcție fantomă creată din pix;
  • atribuirea unui salariu de 58.000 lei brut/lună acestui director-fantomă, în timp ce muncitorii iau circa 3.500 lei net;
  • incapacitate totală de a opri degradarea fabricii, în timp ce la nivel de titulatură se flutură „Strategic Leadership”.

Cu alte cuvinte, la IOR avem „Leadership strategic” pentru sinecuri, și faliment operațional pentru companie. Muncitorii duc fabrica în spate, „experții de LinkedIn” duc indemnizațiile în conturi.

Adriana-Laura Miron: spălătoria de dosare și storcătorul de sesizări

Ce ar fi un clan fără un om de serviciu al tăcerii? În ecuația de la Economie, piesa cheie este Adriana-Laura Miron, Secretar General al ministerului, instalată prin Decizia 131/22.04.2026.

Rolul ei, potrivit documentelor și sesizărilor citate:
blocarea oricărei anchete și asigurarea imunității pentru „clanul Mina & co.”

  • sesizată de sindicate despre ilegalitățile de la IOR, Miron nu reacționează;
  • primește o adresă de avertizare de la AMEPIP (nr. 3120/27.03.2026) care cere respectarea legii – și o tratează ca pe o hârtie de împachetat;
  • sub mandatul ei, ministerul se transformă în fortăreață: sesizările Corpului de Control sunt îngropate, iar detașările politice înlocuiesc concursurile pe merit.

Pe scurt, Miron e curățătorul oficial al urmelor. Totul într-un minister controlat politic, transformat într-un buncăr al impunității.

IOR – companie strategică, tratată ca bancomat de partid

În timp ce linia de credit de la CEC BANK trebuie renegociată – semn clar că societatea e sub presiune financiară reală – administratorii își votează creșteri de indemnizații ca și cum IOR ar fi Big Tech, nu o fabrică sufocată de datorii.

Pe 14 mai, acționarii – mii de persoane fizice și juridice, compania fiind listată la BVB (simbol AERO) – sunt chemați să valideze, în bloc:

  • creșterea indemnizațiilor administratorilor de la ~4.645 lei la 20.450 lei/lună;
  • numirea unui al cincilea administrator cu afiliere USR, Adrian Jean Coloman, jurist, introdus prin ordin ministerial;
  • renegocierea unei linii de credit ale cărei condiții reale nu sunt clar explicate public;
  • împuternicirea reprezentantului MEDAT, controlat politic, să semneze în numele companiei.

Acționarii minoritari nu au primit vreo justificare economică serioasă pentru:

  • creșterea de 4 ori a indemnizațiilor,
  • ieșirea discretă din scenă a lui Macoveiciuc Alexandru Costin,
  • motivele reale ale renegocierii creditului.

În loc de transparență, se livrează fapte împlinite. În loc de dezbatere, se oferă ordonanță de tip „semnează și taci”.

Ministrul Darău: vânător de „fake news” la Kiev, orb la hoțiile din minister

Și, în timp ce tot acest tablou se desfășoară sub geamurile ministerului, unde este ministrul Economiei, Irineu Darău?

La Kiev, în „misiune” de combatere a dezinformării. Ironia e atât de groasă încât nici nu mai intră pe ușă:

  • ministrul caută „fake news” în Ucraina,
  • în timp ce ignora documentele oficiale și sesizările care vorbesc despre prădăciuni la IOR;
  • deplasarea nu este decontată de minister – ceea ce deschide o întrebare simplă: cine plătește plimbările ministrului, în timp ce o companie strategică se scufundă?

Titularul portofoliului pare mai preocupat să-și lustruiască imaginea de „luptător cu propaganda”, decât să oprească jaful cu antet ministerial de acasă.

Consiliul IOR: comisari politici cu mandat până în 2030

Consiliul de Administrație al IOR S.A. a fost constituit în ianuarie 2026, cu cinci membri, mandate până în 2030, în baza art. 29¹ alin.(2) din OUG 109/2011:

  1. Mina Camelia Andreea – Președinte
  2. Ioana Marius – Membru
  3. Radu Gabriel – Membru
  4. Macaveiu Mihai Ion – Membru
  5. Macoveiciuc Alexandru Costin – Membru (plecat între timp, fără explicații publice)

Macoveiciuc dispare discret, e mutat deja la „Consiliul anterior” pe site. Locul lui urmează să fie luat de Adrian Jean Coloman, jurist, cu afiliere USR, introdus prin ordin al ministrului USR.

Întrebările evidente:

  • De ce pleacă Macoveiciuc după doar câteva luni?
  • De ce este înlocuit cu un om cu profil politic clar al partidului care controlează ministerul?
  • Este acesta un consiliu de administrație sau un consiliu de partid?

Ceea ce se conturează nu e o eroare de management, ci o destructurare cu premeditare. AGOA din 14 mai riscă să beto­neze definitiv controlul politic asupra unui activ strategic al României.

De la companie NATO la bancomat de partid

IOR S.A. nu este un butic privat. Este o companie cu 90 de ani de tradiție, producător din industria de apărare, cu certificare NATO AQAP 2110 și acțiuni tranzacționate la bursă.

Și totuși:

  • o funcționară de minister conduce consiliul companiei pe care ministerul trebuie să o supravegheze;
  • aceeași persoană propune și votează mărirea propriei indemnizații de patru ori;
  • un administrator pleacă fără explicații, iar locul lui e ocupat de un om de partid;
  • sindicatele și instituțiile de control trimit avertizări, iar la minister se instalează tăcerea complice.

Regulile guvernanței corporative sunt călcate în picioare, în timp ce pe hârtie se invocă standarde, proceduri și acronime.

Cine mai oprește Caracatița?

Documentele sunt pe masă. Numerele sunt clare. Structura este vizibilă cu ochiul liber: „Clanul Mina & Miron”, sub acoperișul unei conduceri politice care se preface că nu vede nimic, transformă o companie strategică într-un bancomat cu acces controlat de partid.

Domnule premier interimar, domnilor procurori, domnilor din zona de intelligence, ce altceva mai așteptați?

Când o funcționară își votează singură salariul, când un ministru se ascunde în spatele „misiunilor externe”, iar un secretar general îngroapă sesizări, nu mai vorbim de „disfuncționalități”. Vorbim de o Caracatiță de la Economie care a decis că România e doar un portofel cu resurse și o ștampilă.

ADRESA-AMEPIP-NR.312027.03.2026

CONVOCATOR-AGOA-14.05.2026

RAPORT-CURENT-NR-9-DIN-08.04.2026

Întrebarea nu mai este „există dovezi?”. Întrebarea este: aveți curajul să le folosiți? (Cristina T.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv3 minute ago

Marea topăială a chestorilor: Frontiera României, condusă cu garanție de 30 de zile ca la pantofii second-hand

În timp ce cetățenii de rând își imaginează că frontierele țării sunt păzite de „stâlpi” de profesionalism, realitatea administrativă din...

Exclusiv24 de ore ago

Premieră absolută în România și Europa de Est: Incisiv de Prahova lansează „Incisiv Politic”, singurul hub de marketing politic digital profesionist

Inovație fără precedent la orizont: „Incisiv Politic” promite să transforme mediul digital în cel mai puternic motor electoral Peisajul politic...

Exclusiv24 de ore ago

Caracatița de la Economie: tentacule în buget, ochii la bani, spatele asigurat

Republica IOR: când Mina își votează singură salariul, iar Darău vânează povești la Kiev La Ministerul Economiei nu mai vorbim...

Exclusiv24 de ore ago

IPJ Prahova, nu deranjați! La Bătrâni polițistul e la câmp. Post de Poliție sau Ferma Animalelor?

Cum a ajuns comuna Bătrâni păzită cu sapa în loc de lege” Accident cu victime și alcoolemie „de colecție” În...

Exclusiv24 de ore ago

Revoltă în rândurile polițiștilor: Sindicaliștii acuză „dictatura contabililor” din MAI și blocarea sistematică a drepturilor salariale

Tensiunile din interiorul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) ating cote critice, pe măsură ce reprezentanții angajaților denunță un mecanism de interpretare...

Exclusiv2 zile ago

Batista pe țambal la IPJ Prahova: după ani de dezvăluiri, doar pensionari fericiți și victime îngropate în datorii

Incisiv de Prahova a urlat primul. Restul au venit cu ecoul, nu și cu cătușele În februarie 2024, ziarul nostru...

Exclusiv2 zile ago

Ploiești, capitala tarifelor gunoiului la ruletă: cât costă, azi, să fii fraier oficial al lui Bin Go?

Orașul în care „gunoiul e la fel”, dar tariful nu: bine ați venit în cazinoul Bin Go În Ploiești, deșeurile...

Exclusiv2 zile ago

RECHIZITORIUL TĂCERII: CUM S-A TRANSFORMAT STATUL ROMÂN ÎN TÂLHAR DE DRUMUL MARE LA PENSIILE MILITARE

Suntem în mai 2026, iar în România „lucrului bine făcut”, legea a fost scoasă la produs pe centura politicii. A...

Exclusiv2 zile ago

GRAD DE CHESTOR ÎN „SPIONAJUL” CU PĂPUȘI: Cum a regizat „Bebe-Chestorul” un Kompromat de doi lei împotriva Sindicatului Diamantul

Se pare că prin birourile IGPR-CIRP, unde aerul e greu de atâta „profesionalism”, s-a născut o nouă metodă de luptă...

Exclusiv2 zile ago

APOCALIPSA DUPĂ „ZEUS” LA IPJ BOTOȘANI: Polițiști cu labe de gâscă și un „Olimp” care se dărâmă în capul legii

În timp ce muritorii de rând se mulțumesc cu ploaia de afară, la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, binecuvântarea...

Exclusiv3 zile ago

MIRUNA DE LA BĂICOI: AGENTA „ÎN FUNDUL GOL” CARE A CONFUNDAT LEGEA CU SEDUCȚIA ȘI POLIȚIA CU UN STUDIO FOTO (II)

DE LA ȘCOALĂ DE POLIȚIE, LA „ȘCOLĂRIȚA” DIN BĂICOI: MIRUNA, AGENTA CARE SE TRATEAZĂ DE LEGE CU CREME ȘI ȘEDINȚE...

Exclusiv4 zile ago

CAMERELE FANTOMĂ ALE POLIȚIEI: CÂND „TOP SECRET” E DOAR O SCUZĂ PENTRU OPACITATE

„Nu vă putem spune câte camere avem, că… se supără tabelul de înzestrare” Sindicatul Diamantul a îndrăznit blasfemia supremă: a...

Exclusiv4 zile ago

LEGEA, CĂLCATĂ ÎN PICIOARE SUB PROTECȚIA UNIFORMEI: Polițistă din Prahova, depistată la volan cu permisul suspendat în minivacanța de 1 Mai

În timp ce redacția noastră este imersată în ample anchete ce vizează ramificațiile mafiei deșeurilor — subiect asupra căruia vom...

Exclusiv4 zile ago

Chiriaș la Statul-Fantomă: Cum închiriază AFI spații pe care nu le are și îți trimite factura la insultă

București, capitala imobilelor fără stăpân… oficial În timp ce bucureșteanul de rând se lovește de birocrație pentru orice amărâtă de...

Exclusiv4 zile ago

TECHUP SAU CASH-UP? PROGRAMUL CARE POATE FI REVOLUȚIONAR SAU O ALTĂ GĂLEATĂ DE BANI

TechUp România ar putea fi, în teorie, un program transformator: dacă finanțează cu adevărat proiecte de frontieră, dacă nu se...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv