Motto: “Exista o categorie speciala de surzi: aceia care nu vor sa auda decat ce spun ei”

IN LOC DE INTRODUCERE

            Pe data de 06.03.2003, directorul SRI, Alexandru Radu Timofte, referindu-se la cazul FNI, afirma in plenul Parlamentului: „Cetatenii, societatea si chiar institutii ale statului au fost victimele unei mari manipulari puse la cale de excroci de geniu din conducerea si compunerea retelelor crimei organizate, care mai sunt inca in umbra, fiindca cei scosi in fata nu sunt decat niste pioni. Artizanii nu au plecat. Va asigur ca s-a stiut totul in legatura cu FNI”. Desi trebuie luata cu circumspectie, avand in vedere legatura dovedita si netagaduita dintre fostul director SRI si Sorin Ovidiu Vantu, declaratia impune o concluzie: statul roman a fost informat, dar reprezentantii sai din organele abilitate prin lege sa vegheze, controleze, previna si contracareze astfel de fapte cu caracter de fenomen, au fost fie dezinteresati, fie cumparati si pusi in dependenta. Daca dv. aveti alta concluzie, va rugam cu respect sa ne-o comunicati. De altfel, aceeasi concluzie se impune si cu privire la toate marile „tunuri” date de crima organizata in cei 13 ani care au trecut de atunci (nu are rost sa le enumeram pentru ca le stim foarte bine).

SCURT ISTORIC

La data de 3 Iulie 1995 este înființată și înregistrată în municipiul Constanța, de către afaceristul Sorin Ovidiu Vîntu, firma SOV INVEST SA, specializată în administrarea fondurilor mutual, care avea ca acționar pe Sorin Ovidiu Vîntu prin intermediul Societatea Generală de Investiții SRL cu 80% din capital. Fondul Național de Investiții (FNI) a fost constituit prin Contractul de Societate Civilă din 17 August 1995, încheiat între Societatea Generală de Investiții SRL București reprezentată de Gheorghe Negură, Fondul Proprietății Private ll Moldova din Bacău reprezentat de Ion Andrei zis Niki, societatea Latina Plastic SA reprezentată de Mircea Ionescu Muscel-Ianculescu și societatea Arcasrom SA reprezentată de Mircea Costescu, fiecare parte subscriind câte 2,5 milioane de lei (ROL). Cu un capital de 100 de milioane de lei (ROL) depus la Banca Agricolă SA, obiectul principal de activitate al SOV Invest a fost, încă de la înființare, “Administrarea Fondului Mutual – Fondul Național de Investiții” iar funcțiile de conducere au fost ocupate de: Ion Andrei – președinte, Petrescu Marian – vicepreședinte și Lotreanu Șerban – vicepreședinte, aceștia fiind numiți de Sorin Ovidiu Vîntu în cadrul Adunării Generale din 17 August 1995. Pentru supravegherea activității FNI, societatea SOV INVEST a avut în perioada 1995-1999 contracte de verificare și certificare a raportului anual al Fondului Național de Investiții cu cenzorii externi independenți Grosoiu Apostol pentru exercițiul financiar al anilor 1996-1997 și Andrei Marius pentru exercițiul financiar al anilor 1998 și 1999. Pe 15 septembrie 1995, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a autorizat funcționarea FNI, care avea ca obiect de activitate “mobilizarea economiilor bănești ale membrilor săi și plasarea comună a acestora, în condiții de profitabilitate superioară a plasamentelor individuale pe piața monetară și de capital românească și internațională”.

În anul 1996, Societatea Generală de Investiții (acționarul majoritar al FNI) controlată de Sorin Ovidiu Vîntu și Gheorghe Negură, a primit un credit de la Bancorex în valoare de 3.007.967 $. Împrumutul a fost garantat cu cinci bilete la ordin avalizate de FPP 2 Moldova (actualul SIF 2 Moldova) – instituția financiara fiind condusă atunci de Corneliu Iacobov și Ion Andrei zis Niki. În anul 2006, datoria de 3 milioane de dolari figura încă ca neachitată în scriptele AVAS (Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului).

În 1997 Sorin Ovidiu Vîntu vinde participația sa la Fondul Național de Investiții “specialistei” Ioana Maria Vlas, care a devenit presedinte al SOV Invest si administrator al FNI.

În anul 1997 economistul Camenco Petrovici ocupa funcția de director economic la Primăria Generală a Bucureștiului, perioadă în care prin biroul primarului general s-a perindat și juristul Victor Ciorbea susținut de formațiunea politică Convenția Democrată Română (CDR). După ce Victor Ciorbea a fost numit prim-ministru, în martie 1997, Constantin Teculescu este înlocuit de la conducerea CEC-ului cu Camenco Petrovici susținut de Radu Vasile. La momentul respectiv funcția de președinte al CEC a fost negociată, conform algoritmului, la nivelul partidelor din Coaliție. Radu Vasile, pe atunci secretar general al partidului, a fost unul dintre cei doi negociatori țărăniști care l-au „înfipt” pe Camenco în fotoliul de președinte al CEC. Ulterior Ioana Maria Vlas semnează cu CEC-ul condus de Camenco Petrovici un contract de fidejusiune prin care CEC (100% capital de stat !) garanta fondurile investite în Fondul Național de Investițiicontra unei contribuții lunare în valoare de 5 miliarde de lei (ROL).

În aceste împrejurări favorizante, Fondul Național de Investiții a atras un număr mare de investitori prin dobînzile mari practicate la depozite, acestea depășind de 3-4 ori media dobînzilor bancare cît și prin contractul semnat de CEC de garantare a depozitelor făcute la FNI. Prin contractul de garantare amintit, CEC se angaja ca în cazul falimentului Fondului Național de Investiții să despagubească investitorii acestuia cu suma depusă inițial.

În cursul lunii Aprilie 2000, apar primele semnale negative legate de întârzierile survenite în cadrul retragerii unor sume mari de bani din FNI. Imposibilitatea efectuării unor plăți la sucursala FNI din Cluj declanșează primele semne de panică în rândul investitorilor. Poliția Economică și Procuratura se autosesizează și în data de 16 Mai 2000, Ioana Maria Vlas este chemată în mod oficial la sediul Poliției București pentru a da explicații cu privire la soarta banilor depuși la fondurile FNI și FNA. Imediat după declanșarea anchetelor, Ioana Maria Vlas fuge în Israel, la Tel Aviv, iar la scurt timp, Nicolae Popa, directorul Gelsor pleacă și el în Indonesia la Jakarta.

Fondul a functionat ca joc piramidal, sub privirea ingaduitoare si interesata a autoritatilor statului roman. In urma prabusirii lui au ramas 318.000 de „investitori” pagubiti.

Dupa analizele care s-au facut asupra dosarului FNI, s-a ajuns la concluzia ca multi dintre banii declarati de Fond n-au existat niciodata. “Investitorii” se imbogateau de fapt doar pe hartie. Dobanzile false care se declarau erau doar pentru a atrage cat mai multi oameni.

In alta ordine de idei, banii depusi de cei peste 30.000 de pagubiti s-au evaporat tocmai pentru ca randamentele declarate erau false si o parte din sume au fost retrase “la timp” de cei care au apucat. In realitate, Fondul de Investitii nu investea nimic, ci doar plimba banii dintr-o parte in alta, de la cei care-i depuneau, la cei care-i retrageau.

Totul s-a prabusit in momentul in care nu s-a mai putut acoperi acest sistem piramidal. De asemenea, banii de la FNI au fost scosi de acolo prin companii pe care Fondul le-a cumparat la preturi supraevaluate. Companiile valorau 10.000 de lei si erau cumparate cu 100.000 de lei, de exemplu. Din dosarul FNI reiese ca Sorin Ovidiu Vintu ar fi vandut mai multe astfel de companii Fondului National de Investitii, atat personal cat si prin interpusi.

Cand FNI s-a prabusit, CNVM, Ministerul Finantelor, organele judiciare etc., care trebuiau sa supravegheze si sa controleze, conform legii si atributiilor conferite de proriile acte normative functionarea Fondului, au descoperit ca peste 90% din fonduri fusesera cheltuite pe astfel de achizitii de firme ieftine cumparate la preturi exorbitante.

Cu putin inainte de prabusire, in anul 2000,  Sorin Ovidiu Vintu a retras din Fond mari sume de bani si i-a vandut compania care administra Fondul, Gelsor, Ioanei Maria Vlas, care a devenit ulterior raspunzatoare de prabusirea FNI.

Căderea Fondului Naţional de Investiţii (FNI), în mai 2000, a rămas în istorie drept cea mai mare fraudă financiară cifrată la 300 de milioane de dolari, un cutremur care a zdruncinat un întreg sistem financiar.

A fost începutul unui scandal cu efecte sociale, economice şi politice. Deşi au trecut 13 ani de atunci acum autorităţile se chinuie să găsească vinovaţii, în timp ce guvernul face slalom ca să protejeze instituţiile de plata despăgubirilor. A plătit cineva pentru FNI? Nu, in afara de condamnarile penale, niciuna din partile responsabile civilmente nu i-a despagubit pe investitori.

Astăzi foştii investitori ai FNI au ajuns să ceară executarea silită, pentru că au obţinut în instanţă recunoaşterea drepturilor de a fi despăgubiţi, iar CNVM, ulterior transformata si reorganizata succesiv pentru a-i innebuni pe pagubiti, astazi denumita AAAS, se joaca cu vervii si viata pagubitilor. Nicio autoritate a statului nu ştie însă cuantumul exact al pagubelor pe care le are de plătit către aceste persoane. Înainte de a da faliment, FNI avea circa 300.000 de investitori, dar ca parti civile in procesul penal s-au constituit numai 130.000 de persoane care s-au reunit în zeci de asociaţii in toata tara, care au deschis sute de procese pentru a-şi recupera pagubele.

RASFATATA ANRP

Spre deosebire de AAAS (fosta, initial, CNVM), ANRP a fost extrem de rasfatata de guvernele Boc, care au pompat bani cu nemiluita in conturile ANRP pentru despagubiri/retrocedari cu destinatie speciala: camarila de partid si acolitii sai.

Numai în patru ani, între 2007 şi 2011, Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietăţilor a aprobat despăgubiri de aproape un miliard de euro în toată ţara. În tot acest timp, titlurile de despăgubire au fost acordate unor oameni de afaceri care nu erau moştenitori ai terenurilor revendicate. Ulterior, cuantumul despagubirilor a crescut de patru ori.

Printre cei care au primit titluri de despăgubire şi care se află în Top 30, să numără ginerele lui Traian Băsescu, avocatul Radu Pricop, omul de afaceri Gheorghe Stelian, zis „Stelu”, şi nepotul lui Gigi Becali, Vasile Geambazi. Cele 30 de despăgubiri acordate de ANRP depăşesc valoarea de 4 miliarde de lei.

în 15 martie 2011, Crinuţa Dumitrean şi membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor – Sergiu Ionuţ Diacomatu, Cătălin Florin Teodorescu, Remus Baciu, Marko Attila, Alina Bica, Oana Vasilescu, Dragoş Bogdan şi Lăcrămioara Alexandru – au aprobat în unanimitate raportul întocmit de societatea de evaluare desemnată, SC Business Evaluator SRL, reprezentată prin evaluator Emil Nuţiu, privind soluţionarea dosarului de despăgubire al lui Gheorghe Stelian, pentru un teren agricol de 13 hectare din zona Plumbuita, în Sectorul 2 al Capitalei, a cărui valoare a fost supraevaluată cu peste 61 de milioane de euro.. Dorin Cocoş l-a învăţat pe Gheorghe Stelian cum să câştige bani prin intermediul ANRP. 130 de milioane de euro a luat Stelian din retrocedări ilegale, motiv pentru care este şi urmărit penal, alături de Alina Bica.

Cea mai mare despăgubire dată de ANRP în dosarele de retrocedare a proprietăţilor confiscate de comunişti a fost de 622 milioane lei şi a ajuns la Loreen Ellen Malaxa, Georgeta Palade Van Dusen şi Philip Theodore Palade, se arată într-o listă publicată de autoritatea naţională. Pe locul al doilea în topul despăgubirilor este Horia Simu, cunoscut cumpărător de titluri litigioase, care a primit de la stat 466 milioane lei pentru o proprietate ale cărei drepturi le-a achiziţionat de la proprietarii reali înainte ca despăgubirea sau procesul de retrocedare să fie finalizate.dezbatem in acest articol

Dar nu despre ANRP (cu Crinuta Dumitrean, Alina Bica, Ioan Oltean, Horia Georgescu si alti „artizani” ai fraudelor de la aceasta autoritate a statului roman, sau despre protejatii lor) dorim sa atragem atentia prin acest articol. Am dorit sa facem doar o comparatie a doua cazuri rasunatoare de infractori, fraude si umilire a cetatenilor romani, ambele nascute si intamplate din cauza lacomiei, indolentei si incompetentei organelor si institutiilor statale de control, verificare, supraveghere si a impotentei serviciilor de informatii.

SITUATIA PAGUBITILOR FNI

1. Din punct de vedere legal, pagubitii FNI au dreptul deplin de a cere restituirea banilor indexate cu rata inflatiei. Prin Sentinta penala nr. 423/20.03.2007 pronuntata in dosarul nr. 24632/3/2006 de Tribunalul Bucuresti, Sectia a II-a penala, s-a dispus obligarea inculpatilor, in solidar cu COMISIA NATIONALA A VALORILOR MOBILIARE (CNVM)[1], la plata sumelor efectiv investite, indexate cu rata inflatiei incepand cu data de 24 mai 2000 si pana la achitarea lor, conform numarului de unitati de fond investite de fiecare parte civila, executarea facandu-se pe baza prezentarii certificatului de investitor in original si dupa anularea acestuia.

Impotriva acestei hotarari, CNVM si alte personae interesate au formulat apel, solutionat de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a II-a penala si pentru cauze cu minori si de familie, prin Decizia nr. 164A din 18 iunie 2008, prin care instanta de apel nu a modificat calitatea procesuala si limitele raspunderii CNVM, insa a admis apelul declarat de AVAS sub aspectul raspunderii civile delictuale a acestei autoritati, cat si pentru alte situatii ce excedeau cauzei si nu prezinta relevanta in contextul in care abordam noi subiectul.

Impotriva deciziei Curtii de Apel Bucuresti, atat CNVM cat si alte parti civile au formulat recurs, solutionat de Inalta Curte de Casatie si Justitie prin Decizia penala nr. 2098/04.06.2009, pronuntata in dosarul cu nr. unic  24632/3/2006, dispunandu-se admiterea in parte a recursului, constatand ca 724 parti civile, constituite ca atare in cursul urmaririi penale, nu au fost citate la judecata pe fond si nici la apel. ICCJ a dispus rejudecarea actiunii civile de catre Tribunalul Bucuresti (instanta a carei hotarare a fost casata, precizand limitele rejudecarii, respectiv solutionarea laturii civile prin prisma citarii legale a celor 724 parti civile necitate legal (fila 1267 din hoararea ICCJ).

Mai mult, dupa data ramanerii definitive a titlului executoriu, contestatoarea debitoare a tins, pe calea contestatiei in anulare, chiar catre desfiintarea titlului executoriu, dar, in ds. 10547/1/2011, ICCJ i-a respins cererea[2].

2. Dupa data ramanerii definitive a titlului executoriu, debitoarea CNVM, ulterior AAAS (fosta AVAB, AVAS) trebuia, conform legislatiei nationale si europene sa, puna in executare imediat titlul executoriu, fara a-i mai obliga pe creditori sa declanseze procedura executarii silite, adica sa se adreseze, din nou, instantelor judecatoresti.

Toti executorii judecatoresti si avocatii consultati de noi, implicati in procesele cu despagubirile datorate de CNVM/AAAS, considera intemeiat si dovedit ca, oricum, debitoarea (indiferent cum se numea ea la anumite momente procesuale) a beneficiat suplimentar, ca „bonus”, de un termen de gratie de un an si cateva luni pana a fost redactata de Inalta Curte de Casatie si Justitie Decizia penala nr. 2098/04.06.2009, redactarea fiind finalizata in luna septembrie 2010, astfel ca, si din acest considerent, putem afirma, fara teama de a gresi, ca CNVM (ulterior AAAS) a avut suficient ragaz de timp, oferit fortuit de I.C.C.J., in conditiile in care, evident, isi cunostea calitatea de parte responsabila civilmente si ca urmeaza sa faca plati pentru care era necesar sa-si asigure fondurile necesare. De altfel se poate lesne observa ca intentia debitoarei a fost sa nu plateasca, intrucat aceasta, nici in bugetul pe anii 2010, 2011, 2012, 2013, 2014 si nici in 2015 (cel putin asa rezulta din adresa nr. 15/12298/08.04.2015 a AAAS), nu a prevazut cheltuieli aferente titlului executoriu,  Sentinta penala nr. 423/20.03.2007. In intreg acest rastimp generos, raportat la anul 2009, cand s-a pronuntat si s-a publicat minuta deciziei ICCJ, institutia debitoare nu si-a concentrat eforturile pe efectuarea platilor, ci, din contra, a facut toate demersurile pentru a le amana (prin blocarea procedurii de executare silita).

Astfel, debitoarea, nu numai ca nu a efectuat creditorilor intimati nicio plata din sumele la care a fost obligata, dar a actionat constant sicanatoriu, prin abuz de drept, amanand exasperant plata. A preferat sa cheltuiasca sume exorbitante din bani publici pentru a achita onorariile consistente avocatilor / caselor de avocatura (evitam a le da numele aici, dar numai uneia i-a achita 7 miliarde lei vechi) angajati sa o reprezinte in instante si cautiuni care – la nivelul anului 2013, se ridicau la 27 miliarde ROL), in loc sa se conformeze legislatiei in materie, practicii CEDO[3] si hotararilor instantelor judecatoresti nationale. In ipoteza ca ar fi dorit cu adevarat stingerea obligatiei de plata, AAAS avea si posibilitatea de a uza de procedura ofertei reale de plata urmata de consemnatiune, precum si de celelalte randuieli ale procedurii civile, avand ca finalitate eliminarea oricarei optiuni a creditorilor de a recurge, in extremis, la executarea silita.

Hotararile Curtii Europene, incepand cu cauza Hornsby contra Greciei (1997), continuand cu cele din cauzele Prodan c. Moldovei (2004), Tacea c. României (2005), Sandor c. Romaniei (2005), Teodorescu c. Romaniei (2009), Orha c. României (2006), Piştireanu c. României (2008) etc.[4], au  reiterat constant incalcarea de catre Romania a principiilor legislatiei europene si a jurisprudenţei Curtii în materia neexecutării ori a executării cu întârziere a hotărârilor judecătoreşti interne definitive.

In esenta, conform acestora:

• Pe de o parte, dreptul de acces la o instanta ar fi iluzoriu daca ordinea juridica interna a unui stat ar permite ca o decizie judecatoreasca definitiva si obligatorie sa ramana inoperanta fata de una din parti, executarea unei hotarari judecatoresti trebuind astfel considerata ca facand parte din „proces” in sensul art. 6 din Conventia europeana pentru pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale[5], iar
• Pe de alta parte, executarea unei hotarari judecatoresti nu poate fi impiedicata, anulata sau amanata pe o perioada lunga de timp, mai mult – in ce priveste creantele stabilite impotriva statului ori a autoritatilor publice, s-a retinut ca administratia constituie un element al statului de drept, interesul sau fiind cel al bunei administrari a justitiei.
• Pentru a fi si mai clar va prezentam un exxtras din Decizia CEDO Sandor c. Romaniei (2005) ca fiind extrem de relevanta in aceasta cauza: “Curtea, reaminteste ca nu este oportun sa ceri unei persoane, care in urma unei proceduri judiciare a obtinut o creanta impotriva statului, sa recurga la procedura de executare silita pentru a obtine satisfactie. Cu alte cuvinte, refuzul autoritatilor de a aloca sumele necesare platii debitului constituie si o atingere adusa dreptului prevazut de art. I Protocolul I. ”, mentionandu-se si ca „In consecinta, statul nu poate sa refuze, sa omita sau sa intarzie intr-un mod nerezonabil executarea unor hotarari irevocabile, lipsa fondurilor nefiind un motiv justificat pentru intarziere.”

3. Una din conduitele de rea credinta ale AAAS si o mostra de comportament abuziv si sicanatoriu in raport cu creditorii pagubiti FNI, aceasta in dorinta – nelegitima, ignobila si care excede complet legislatiei nationale si europene – de a nu onora obligatiile de plata stabilite in sarcina sa printr-un titlu executoriu valabil si legal, constau in aceea ca AAAS ataca concomitent, fara a avea aparent vreun criteriu de alegere, la mai multe instante, executarea silita demarata si continuata impotriva sa, in speranta iluzorie ca va insela vreun complet de judecata sa ii pronunte o hotarare favorabila contrara adevarului juridic din speta dedusa judecatii, producand o bulversare a instantelor cu aceste dosare. care se afla in litispendenta (ex.: ds. nr. 45989/299/2013 si la Judecatoria Sectorului 1 si la cea a Sectorului 3, ds. nr. 46026/299/2013 – aceleasi judecatorii, ds. nr. 37935/3/2014 dublat de ds. nr. 46121/299/2013, ambele aflate concomitent la Tribunalul Municipiului Bucuresti) ori in care exista, deja, autoritate de lucru judecat (ex.: ds. nr. 51643/299/2014 al Judecatoriei Sectorului 1, cauza deja solutionata de Judecatoria Sectorului 3 in ds. nr. 11831/301/2013; ds. nr. 51344/299/2014 al Judecatoriei Sectorului 1, obiectul cauzei fiind deja solutionat definit de Judecatoria Sectorului 4 in ds. nr. 8004/4/2013; ds. nr. 49802/299/2014 al Judecatoriei Sectorului 1, cauza deja solutionata definitiv anterior de Judecatoria Sectorului 4 in ds. nr. 37828/4/2012; ds. nr. 37815/4/2014 al Judecatoriei Sectorului 4, cauza solutionata deja definitiv, culmea!, de aceeasi instanta).

Riscam a afirma ca, in aceste procese cu pagubitii FNI, AAAS actioneaza „deasurda” si „deavalma” pentru ca balamucul procedural sa fie deplin.

O astfel de situatie (care se numeste abuz de drept) si este posibila, probabil, si pe fondul:

– lipsei de respect a CNVM/AAAS fata de lege si regulile statului de drept;

– scutirii debitoarei autoritate de stat de plata taxei de timbru, a timbrului judiciar si a cautiunii (art. 7 din OG nr. 22/2002 privind executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice, stabilite prin titluri executorii[6], aprobata cu completari prin Legea nr. 288/2002, cu modificarile si completarile ulterioare aduse prin Legea nr. 92/2011 pentru aprobarea, cu modificari, a OUG nr. 4/2011 privind stabilirea unor masuri pentru reorganizarea AVAS si pentru executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice stabilite prin titluri executorii), contrar institutia publica ar fi acordat atentie cuantumului platilor cu acest titlu;

– posibilei dezorganizari din evidentele specifice proprii ale AAAS, cu privire la dosarele de instanta.

2. Pe de alta parte, fiind „paralele” cu aceasta legislatie europeana, protejate si de Guvernele succesive ale Romaniei (Boc, Ponta, Ciolos) care au emis OG si OUG ce impiedica executarea debitoarei – asa cum vom arata in episodul II – , precum si in dispretul cetatenilor, debitoarele CNVM si succesoarele sale in drepturi si obligatii (astazi, aceasta calitate avand-o AAAS), au refuzat despagubirile pe motiv ca nu au primit alocatii bugetare si au tot formulat, sistematic, acele contestatii la executare care au facut obiectul unor dosare de instanta.

Mai mult chiar, culmea tupeului, printre multiplele motive invocate in fata instantelor este si acele ca nu AAAS ar trebui sa raspunda, deoarece nu ar avea calitatea de debitoare, deci nu este parte pasiva in procese.

Indraznim sa ne exprimam asa deoarece AAAS isi contrazice propriul act de infiintare. Precizam, pentru cititorii nefamiliarizati cu diferitele tehnici legislative ca, in temeiul Legii nr. 113/23.04.2013 pentru aprobarea OUG nr. 93/2012 – infiintarea, organizarea si functionarea Autoritatii de Supraveghere Financiara, Art. II. – alin. (1) prevede clar: “Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului preia fără plată toate drepturile şi obligaţiile Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, rezultate din actele juridice prin care Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a fost obligată, ca parte responsabilă civilmente, la plata de despăgubiri către investitorii la Fondul Naţional de Investiţii”. Pe cale de consecinta, toate persoanele care se regasesc in anexele Sentintei penale nr. 423/20.03.2007 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a II-a Penala in dosarul nr. 24632/3/2006, completata cu decizia penala nr. 164/A/18.06.2008 a Curtii de Apel Bucuresti-Sectia a II-a Penala, respectiv Decizia penala nr. 2098/04.06.2009 a I.C.C.J., sunt indreptatite sa solicite plata contravalorii unitatilor de fond prevazute in titlurile executorii. In temeiul Art. II. – alin. (2) al aceleiasi Legi nr. 113/23.04.2013, „Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului se subroga in toate drepturile si obligatiile procesuale ale Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare si dobandeste calitatea procesuala pe care aceasta o are, la data intrarii in vigoare a prezentei legi, in toate procesele si cererile aflate pe rolul instantelor judecatoresti, indiferent daca este vorba de faza de judecata sau de executare silita”.

3. Pentru ca umilirea creditorilor sa fie maxima, AAAS utilizeaza, in apararile pe care si le formuleaza in instante, expresia “Creditorii persoane fizice, si-au asumat ab initio riscul investitiei in actiuni, iar solvabilitatea acestora in viitor … nu poate fi garantata”, ceea ce arata , de fapt, atitudinea sa: dispretul elitei AAAS fata de plebea pagubitilor FNI si faptul ca nici nu intelege mecanismele pietei de capital, ale fondurilor de investitii si nici legitatile care trebuie sa le guverneze !

Avem a mai face doua observatii:

• Riscul nu se asuma de catre investitor si fata de infractiunile administratorilor unui fond, deoarece se prezuma ca Statul, avizanf functionarea sa, prin institutiile publice abilitate cu atributii de supraveghere si control le va preveni, ceea ce tocmai nu s-a intamplat, aceasta fiind, de altfel, si unica ratiune juridica pentru care instantele judecatoresti a obligat in solidar CNVM la plata despagubirilor.
• In aceasta “logica” a conducerii AAAS, contributorii sistemului fondurilor de pensii administrate privat (obligatorii) – acesta fiind doar un exemplu din multitudinea de alte fonduri, altul fiind Fondul Proprietatea – inseamna ca, de asemenea, si-au asumat riscuri similar celor la Fondul National de Investitii si ar trebui sa-si rasumpere actiunile / titlurile cat nu este prea tarziu, deoarece (folosind rationamentul AAAS), „solvabilitatea acestora, in viitor, nu poate fi garantata” (sic!).

4. Si mai grav (spunem noi!), concomitent, incepand cu 2011, CNVM (autoarea AAAS), a trecut la amenintari si la exercitarea unor presiuni continue asupra bancilor comerciale si Trezoreriei Municipiului Bucuresti-Activitatea de Trezorerie si Contabilitate pentru ca acestea – in calitate de terti popriti catre care creditorii s-au indreptat pentru recuperarea creantelor – sa nu execute conturile bancare ale debitoarei („Va solicitam sa nu dati curs eventualelor notificari si/sau instiintari privind infiintarea popririi transmise de executorii judecatoresti”), inclusiv amenintari („Va atragem inca o data atentia asupra imposibilitatii legale a executarii/popririi acestor conturi in cadrul procedurilor de executare silita a CNVM” sau „… in caz contrar, CNVM va actiona in instanta toate entitatile responsabile pentru aceasta situatie” – ex.: adresele emise de CNVM, inregistrate la BCR-Sucursala “Unirea” cu nr. 4139/14 iunie 2011, 4178/15 iunie 2011, 4929/16 iunie 2011.

Ceea ce este peste putinta de a intelege a mai-marilor AAAS, dar, dupa cum vom vedea in al doilea episod si a Guvernului si a altor institutii responsabile, este ca, practic, niciun debitor si, cu atat mai mult, o institutie publica, a carei activitate implica o anumita stabilitate si credibilitate in orice stat de drept, nu se poate prevala de nicio dispozitie legala pentru a se sustrage de la plata debitelor datorate creditorilor.

Se impune ca atat autoritatile romane care emit acte normativ, cat si instantele judecatoresti, sa inteleaga ca exista un conflict evident intre dispozitiile art. 2 din OG nr. 22 / 2002, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 110/2007 si prevederile art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, iar in baza art. 11 si 20 alin. 2 din Constitutia Romaniei, avand in vedere si forta supralegislativa a tratatelor internationale in materia drepturilor omului in dreptul intern, normele in discutie trebuie a fi inlaturate de la aplicare.

Instantele nationale au atat rolul dar si obligatia de a interveni ori de cate ori drepturile persoanele fizice sau juridice, indreptatite la respectarea lor, fie sunt nesocotite, fie nu pot fi valorificate in mod real si obiectiv, intampinand impedimente, fie ele si de ordin procedural sau legal.

Normele legale internationale (insusite prin tratate si conventii de catre statul roman) este necesar a fi aplicate cu prioritate, in masura in care contravin legilor interne si ordinii legislative nationale.

Conventia este necesar a fi aplicata cu prioritate, in caz contrar, drepturile si interesele persoanei indreptatite urmand nu numai a nu mai putea fi valorificate, dar o valorificare, mult ulterioara, cu intarziere poate echivala cu lipsa acesteia, devenind strict teoretica si iluzorie.

Judecatorul national este “primul judecator european” care are posibilitatea si, implicit, obligatia, de a aplica cu prioritate Conventia in detrimentul unor dispozitii legale nationale contrare.

Chiar daca prevederile legale amintite  sunt in vigoare si, in mod logic, aplicabile in ordinea interna, ele sunt insa in totala contradictie atat cu prevederile Conventiei Europene, dar si cu jurisprudenta CEDO.

Daca cvasi-majoritatea instantelor de judecata investite a solutiona – pe diferitele grade jurisdictionale – litigiile dintre creditorii pagubiti FNI si CNVM/AAAS au aplicat corect legislatia, au fost unele instante sau complete de judecata ale aceleiasi instante care, din motive pe care nu le comentam, au dat castig de cauza AAAS, desi spetele sunt identice (probabil insa, fie ca anumite particularitati ale dosarului au fost defavorabile creditorilor – de exemplu anumite vicii ale procedurii de executare silita inceputa de birourile de executori judecatoresti – fie, pur si simplu, au interpretat legea intr-o maniera proprie, ori au judecat potrivit propriei constiinte care le-a dictat ca debitoarea nu poate fi executata silit).

Nu suntem abilitati a face aprecieri asupra actului de justitie, in articolul de fata si in cel care va urma, noi referindu-ne la miile de persoane care au castigat definitiv procesele de executare silita cu CNVM/AAAS, exprimandu-ne stupoarea si indignarea ca, intr-un stat de drept si democratic cum Romania se pretinde a fi, mai avem putin si se implineste un deceniu de cand dreptul acesta a fost consfiintit de instante si nici pana in prezent nu au primit un leu despagubire.

In articolul urmator va vom prezenta lupta surda pe care o duce o asociatie a pagubitilor FNI (acestia actionand fie pe cont propriu, fie prin asociatiile constituite pentru a le apara drepturile si redobandi banii cuveniti), respectiv „ASOCIATIA PAGUBITILOR F.N.I. – PROCES PENAL PLOIESTI – PRAHOVA”, precum si, in context, protectia de care debitoarea s-a bucurat, de-a lungul timpului, de protectia tuturor guvernelor si a celorlalte autoritati ale statului, motivele pe care noi le intuim urmand a fi dezvoltate la locul si momentul potrivit.

In final, atat pentru nu lasa acest material incomplet, cat si pentru a pregati cititorii cu problematica urmatorului, tinem sa facem urmatoarele precizari:

– din cei aproximativ 130.000 de pagubiti FNI din anexele la titlul executoriu, numai aproximativ 11.000 au pasit pe calea executarii silite;

– din cei peste 11.000 de creditori, nu toti au castigat in instante procesele cu CNVM/AAAS, astfel ca astfel ca sustinerea conducerilor succesive ale AAAS ca ar avea de despagubit 130.000 de persoane este falsa;

– cei care, din cei 11.000 de pagubiti, care au obtinut definitiv incuviintarea executarii silite, sunt persoane extrem de vulnerabile din punct de vedere al varstei (peste 70% au intre 66-80 ani), starii de sanatate si conditiilor precare de subzistenta din Romania ultimilor ani;

In fine, rugam cititorii sa nu cada in capcana intrebarilor manipulatoare ori alegatiunilor unor rau-voitori, de genul: „Dar cine i-a obligat, domnule, sa-si bage banii acolo?, „Inseamna ca aveau bani multi, ca altfel nu-si permiteau sa-i investeasca in Fondul ala”, ori „Daca au fost lacomi si au crezut ca se imbogatesc peste noapte, cu bani nemunciti, acum sa planga ca fraierii dupa ei!”. Va asiguram ca aproximativ 80% din cei 4330 investitorii din judetul Prahova nu au cumparat mai mult de 200-250 unitati de fond, majoritatea strangandu-si toti banii din casa, adunandu-si toate economiile si chiar imprumutandu-se pentru rotunji putin investitia. Deci, nu erau oameni bogati, in nici-un caz! Subliniem, nu ne referim la cei care au cumparat mii sau sute de mii de unitati de fond, dupa cum, nici in cazul despagubitilor ANRP nu ne referim la cei care au obtinut sute de milioane de euro. Demersul nostru vizeaza omul de rand, cu un statut mediu, atat social cat si financiar-material, care a investit la un fond aprobat si avizat de statul roman (nu unul clandestin), aflat sub contrlul acestuia si girat de CEC! (Ec Adrian Radu).

(Va urma)

[1] Formularea completa este: „…inculpatii Vlas Ioana Maria, Petrescu Marian, Popa Nicolae, Sima Mihaela, Batrin Gavril, Dita Ioan, Andrei Marius, Boboc Stefan, Bebis Cezara Cecilia, Costescu Mircea, Negura Gheorghe, Ionescu Muscel Ianculescu Mircea in solidar cu partile responsabile civilmente: SC Gelsor SA, SC SOV Invest SA, SC CEC Valori Mobiliare, Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare si AVAS la plata despagubirilor civile catre un nr. de 130.798 parti civile constituite in aceasta calitate procesula pe parcursul urmaririi penale cat si in faza cercetarii judecatoresti, la nivelul sumelor efectiv investite, indexate cu rata inflatiei incepand cu data de 24 mai 2000 si pana la achitarea lor, conform numarului de unitati de fond investite de fiecare parte civila”.

[2] Decizia penala 1738/28.04.2011: “Respinge, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatoarea Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare împotriva Deciziei penale nr.2098 din 4 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 24632/3/2006. Obligă contestatoarea la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă.”

[3] Dorim sa subliniem ca atitudinea CEDO fata de Romania s-a inasprit, iar AAAS continua sa incalce flagrant drepturile fundamentale ale cetatenilor romani carora le datoreaza despagubiri, riscand a atrage Romaniei noi condamnari. Astfel, cum „recomandările” din cauzele Viaşu, Katz, Denes, Brumarescu, Faimblat etc. împotriva României nu au determinat statul să remedieze disfuncţionalităţile sesizate de CEDO, s-a aplicat procedura hotărârii-pilot. Diferenţa este aceea că, de această dată, Curtea nu a mai adresat României „recomandări”, ci a obligat statul să ia măsurile dispuse.

[4] In materie de executare silita (a neexecutării ori a executării cu întârziere a hotărârilor judecătoreşti interne definitive) sunt peste 40 de hotarari CEDO de condamnare a statelor.

[5] Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale semnată la 4 noiembrie 1950, ratificata de Romania la data de 20 iunie 1994.

[6] Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 81 din 1 februarie 2002.