Exclusiv
Pamflet: CARACATITA SAITOC, ultima posibilitate de a aplica legea, de catre seful AEST.

In acord deplin, cu surse din sistemul national de aparare, ordine publica si securitate nationala, cateva mesaje substantiale, scapate, voit si controlat, din arealul birourilor din Bucuresti, ne comunica ca arhi-cunoscutul asa-zis general de informatii Sorin Saitoc, recidiveaza, din nou.
Cine este acest personaj controversat?
Raspuns? Credem “ Noi cei din linia intai”, desemnati sa primim posta secreta, ca ar fi fratele fostului director al Apelor Romane, Valeria si unchiul primei sotii, Dana Placinta ( fosta Volosievici ) a actualului primar al mun. Ploiesti. Ce interesant, nu, dragi cititori?
Deloc intamplator, Saitoc a folost, ilegal, fondurile de apa din judet, intre care si lacurile de acumulare Paltinu si Maneciu. Desi Administratia de Apa Bazinala Buzau – Ialomita a comunicat, oficial, ca asociatia Penes Curcanul incaseaza ilegal bani de la pescari, nicio autoritate si nici macar politia nu a luat vreo masura, de atatia ani.
Abia acum incep sa inteleaga si cei din conducerile INSPECTORATULUI DE POLITIE JUDETEANA PRAHOVA si sefii din minister, de ce functioneaza, intrutotul, sistemele de protectii conferite, de atatia ani, de cadrele si ofiterii de politie desemnati sa preia cazurile in care domnul Saitoc Sorin a fost si, inca, este implicat, in diverse calitati infractionale, roluri prin care s-a interpus in mediile lumii subterane, infractionale, interlope, cu intrepatrunderi si conexiuni puternince in marile retele de crima organizata transfrontaliere.
In aparenta, de cateva ori, nu de putine ori, domnul general Sorin Saitoc, asa cum se prezinta, peste tot, facand obiectul unor dosare penale, a fost documentat chiar de conducerile unor sectoare operative politienesti, intre care si AEST.
Ba chiar au fost scrise scenatii, de culise, bine regizate si chiar puse in scena si ecranizae, unele chiar adevarate opere teatrale, intre care chiar si drame, prin care insusi renumitul ofiter Sandu Frangulea a ales sa il trimita in judecata, pentru diferite infractuni, din domeniile detinerii, utilizarii armelor de foc si munitiilor etc.
In aparenta, Frangulea Alexandru s-a prefacut ca loucreaza, prfesional si pragmatic dosarele in care Saitoc a fost cercetat penal, sub aspectul savarsirii mai multor infractiuni, parte din acestea fiind incluse in sfera celor enumerate mai inainte.
Surpriza, stimati cititori!
De fiecare data cand dosarele care-l priveau pe Sorin Saitoc, au fost dematelate, adica lucrate legal, documentate si incadrate legal, pe filierele sistemelor oculte din justitia locala, a intervenit, in mod legal, prin reprezentare, cine credeti? Faimosul procuror TITI, cumnatul sau, pivot care penduleaza intre capii lumii subterane, de atatia ani, alaturi de alti magistraie, toti fosti procurori, implicati in actiuni de trafic de combustibili etc.
Ne referim la fostul procuror Constantin TITI Placinta, cel care asemenea altora de tipul lui Portocala, a bagat in inchisoare, oameni nevinovati.
Va mai amintiti cazul VIORICA VISAN, condamnata ca si-ar fi ucis soacra? ( rechizitoriu nr. 433/P/1994 al Parchetului de pe langa Tribunalul Prahova ), caz de rasunet recunsocut de autoritatile romane ca fiind o grava eroare judiciara, persoana cercetata abuziv de procurorul Placinta fiind condamnata la 16 ani de inchisoare, desi a fost nevinovata, nefiind administrata nicio proba, aspect dovedit si recunooscut, ulterior, in anul 2006, de institutiile responsabile, inclusiv CSM.
A doua mare supriza!
S-a intocmit o “hartie”, prin care s-a dispus investigarea procurorului chiar de catre noii colegi de la CSM, TITI parvenind, subtil, in pozitia de inspector al Consiliului Superior al Magistraturii.
Cei trei colegi, inspectori, au concluzionat ca nici procurorului si nici judecatorilor nu li se poate imputa nimic pentru ca au acuzat, retinut, arestat si condamnat, la o pedeapsa grava si mare, fara probe, o femeie, pentru infractiunea de omor la atatia ani de puscarie.
A treia mare surpriza!
Unul din inspectorii de specialitate indrituit care a marcat curatarea lui TITI, cine credeti ca a fost? NUSA
Adica doamna Elena Radescu, persoana foarte apropiata domnului Sandu Frangulea, asa cum reiese din bazele de date operative si din fondurile arhivistice ale ministerului, accesate cu acordul dlui “Marcone”, nascut in Ploiesti. In prezent cazul persoanei Sorin Saitoc, care se erijeaza in pozitia de cadru SIE si isi declina calitatea de general, a capatat valente speciale si este in monitorizarea unor structuri centrale, alaturi de legaturile altor asemenea personaje, aflate in atentia autoritatilor romane si nu numai. Pentru ca, de fiecare data cand domnul Saitoc instiga vanatorii din asociatia sa – Penes Curcanul – sa cumpere arme, ii inseala: ori nu le mai aduce armele, ori nu le restituie sumele achitate, la negru. Ori le elibereaza autorizatii de vanatoare, desi nu mai are dreptul, acesta fiind suspendata ( licenta asociatiei Penes Curcanul fiind anulata ), ori selecteaza si recruteaza canditati pentru a deveni membri vanator in asociatia sa, desi are interzis acest drept, ori o utilizeaza pe sotia sa – Saitoc Anda – care, de asemenea, foloseste calitatea conferita de asociatia in speta, precum si de alte asemenea asociatii, sa preia din faptele si actiunile sale infractionale, descrise mai inainte.
Daca s-ar evalua toti candidatii care au dat examen pe filierele Saitoc, in diverse locatii, beneficiind de coparticiarea fostei angajate a AJVPS Prahova, “ Bruneta MANUELA din Valenii de Munte” nu ar incapea in toate asociatiile de vanatori si pescari sportivi prahoveni. O adevarata industrie, protejata de seful AEST Frangulea, la recomandarea doamnei Elena Radescu et Co.
Politistii din IPJ PRAHOVA cunosc multe detalii picante. DIICOT central inca analizeaza.
Desi Saitoc opereaza un interg sector, care a devenit industrie, conditionand, solicitand, obtinand, favorizand, atata sub o amprenta de potentiala legalitate, dar si ilegal, modul de parcurgere a procedurilor de examinare si accedere in asociatii diverse, distribuind interese, jocuri si solutii, Frangulea inca ii acopera infractiunile. Acestea, prin forma succesiva, repetitiva si diversa, prin consecventa si perseverenta infractionala de efectuare, a capatat conotatiile unui fenomen: Fenomenul Saitoc.
Refuzurile persoanei de e regla situatii, pentru care a solicitat bani, a primit sume, alte favoruri etc, concomitent cu refuzurile sale de a returna sume primite pe aceste cai ilegale, a detereminat actiunea unor persoane, diversi cetateni, sa formulize plangeri la serviciul AEST, in scopul promovarii unor actiuni in justitie, prin care sa isi recupereze sumele.
In majoritatea cazurilor, pe filiera descrisa, politistii care au lucrat dosarele Saitoc, sub coordonarea sefului Frangulea, au lucrat in asa maniera incat avocatul generalului SIE sa poata destructura, in instanta, plangerile in speta.
Cum ar zice SORIC: Case closed!
Saitoc protejat!
Reputatie Saitoc: organizatie de impact. Facilitator si distribuitor ilegal de solutii, arme si munitii, pe filiera securizata si protejata, tot ilegal, chiar de politie.
AEST: isi face treaba.
Frangulea: un ofiter de exceptie, care vegheaza si aplica legea. ( cum vrea el, cat vrea el, si asupra cui vrea el; politistii din inspectorat cunosc multe detalii picante, asupra carora vom reveni, ) Oare ce parere au cei din conducerea Politiei Romane, domnii Benone Marian Matei, Eduard Miritescu, Catalin Serban, doamna Claudia Bengescu si altii?
In final: am obtinut un raport al unei unitati de profil centrale, referitor la o structura energetica nationala care, inca, implica OMV-Petrom si cazul Saitoc, alaturi de fostul presedinte al CA al Petrotrans Florea Ioan, persoane apropiate, cu legaturi de rudenie. Interesante legaturile “generalului Saitoc” cu un cadru BND, pe care institutia il intituleaza NORMAN. In clar: Norbert W, vanator de strategii nationale energetice care, tot la recomandarea unui cadru de nadejde si de comanda de politie, a locuit, destul de mult, in casa acestuia, situata in cartierul residential Mica Roma din zona padurii Bucov.
Vom reveni. (Cerasela N.).
Exclusiv
ANP: Paradisul pensionarilor sau infernul angajaților? Un sondaj socant dezvăluie realitatea din spatele gratiilor
Exclusiv
Prahova penală: Cum un sef de poliție transformă mita în… inșelăciune!
Exclusiv
Ciuruitorul de Ploiești revine la Notariat! Lupu Marioara, Nichita și ‘fleacul’ de sute de inimi frânte

Marioara revine la ‘ciuruit’: Ce mai vinde Regina Țepelor imobiliare la 76 de ani?
Zilele trecute, un fior a străbătut Ploieștiul: Marioara Lupu, arhitecta „țepei imobiliare” care a lăsat peste 100 de familii cu buzunarele și speranțele goale, a fost zărită într-un birou notarial. Întrebarea arde pe buzele tuturor: ce mai pune la vânzare această „regină a ciuruielii”? „A fost un fleac, i-am ciuruit pe toți”, ar fi replicat aceasta, cinismul fiind, se pare, ultima redută a escrocilor de elită.
Cu un sechestru „subțirel” pe avere, Marioara sfidează miile de victime din complexele fantomă White Tower, City Gate și Mărășești. La 76 de ani, radiază de sănătate, contrar previziunilor fiului său, Mihai, și ale maestrului Nichita, care sperau ca un deces providențial să le șteargă păcatele. Ghinion! Bunicuța e mai verde ca niciodată, iar planurile lor s-au dus pe apa Sâmbetei.
Vlad ‘Il Capo’ Nichita: Sfidare pe roți de BMW – Cum iși bate joc de păgubiți și autorități
Legături de o ambianță de mafie și conspirație (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), etc.
În timp ce victimele își ling rănile, Vlad Nichita, alias „Il Capo”, își etalează luxul sfidător. Două BMW-uri, unul pentru el, unul pentru consoartă, defilează prin oraș, simboluri ale impunității. Banii vin, se pare, de la „familia din Chișinău”, o sursă nesecată de „ajutoare” pentru un om lovit de soartă… sau de justiție?
Această aroganță grosolană nu este doar o palmă dată păgubiților, ci și o provocare directă la adresa autorităților. Cum e posibil ca, la mai puțin de un an de la ridicarea controlului judiciar, un inculpat să își permită un asemenea lux? Oare justiția doarme sau e complice?
Trioul infernului imobiliar se destramă: Lupu, Nichita și jocul ‘aruncă vina mai departe’
Vremurile de glorie, când trioul Lupu Marioara-Lupu Mihai -Vlad Nichita puneau „țara la cale”, au apus. Mihai se vedea cel mai puternic om de afaceri, iar Vlad visa la fotoliul de primar. Acum, după patru ani de dezvăluiri incendiare marca Incisiv de Prahova, „sudura” s-a rupt.
În disperare de cauză, fiecare aruncă cu noroi în celălalt. Lupu și fiul îl acuză pe Nichita, iar acesta se declară „nevinovat”, un biet observator al neregulilor. Când latul se strânge, fiecare își apără pielea, chiar și cu prețul trădării.
Justiția ploieșteană, in genunchi? Cum o Președintă ‘grăbită’ decide soarta sechestrului lui Nichita
Pe 17 septembrie 2025, Vlad Nichita a contestat sechestrul asigurător pe averea sa. În ciuda protestelor de la Curtea de Apel Ploiești, președinta completului, Irina Nicoleta Comardici, a decis că dosarul e „de importanță” și trebuie judecat urgent. Verdictul a rămas în pronunțare până pe 30 septembrie, alimentând suspiciunile și indignarea. Oare ce urgență ardea pe președintă? Să nu cumva să se facă dreptate prea repede?
Armata de avocați ‘bine cotați’: Cu ce bani ai păgubiților iși cumpără ‘Il Capo’ impunitatea?
Vlad Nichita dispune de o armată de avocați cu CV-uri impresionante și onorarii pe măsură. De unde atâția bani? Din „fleacurile” ciuruite de Marioara? Din afacerile dubioase cu mașini de lux? Din creditele „uitate” la Chișinău?
Unul dintre acești apărători, Av Pop Dominic, afișează un rânjet batjocoritor la adresa victimelor, o oglindă fidelă a „educației” clientului său. Arogant, sfidător, convins că „are balta pește”, Nichita își cumpără impunitatea cu banii furați de la oameni disperați.
Concluzie: Câte arogante mai trebuie să indurăm, până când justiția va face dreptate?
Păgubiții se întreabă, pe bună dreptate, câte arogante mai trebuie să suporte din partea acestui infractor, până când își vor recupera prejudiciile. Până când justiția va înceta să fie oarbă, surdă și mută la suferința lor?
Cerem autorităților să rezolve aceste cazuri cât mai repede, să recupereze tot prejudiciul și să confiște averea infractorilor, dând-o înapoi celor ciuruiți. Altfel, Ploieștiul va rămâne capitala neoficială a fraudelor imobiliare, un loc unde escrocii prosperă, iar victimele sunt condamnate la tăcere și disperare. Noapte bună, România! Vom reveni! (Cristina T.).
-
Exclusivacum 5 zile
Cârciumă, cafea și corupție: Cum mafia locală și-a găsit paradisul, fix sub nasul I.P.J. Prahova!
-
Exclusivacum 2 zile
Penitenciarele românești: Circul groazei continuă!
-
Exclusivacum 18 ore
Prahova penală: Cum un sef de poliție transformă mita în… inșelăciune!
-
Exclusivacum 5 zile
DUBAI – JUSTIȚIA ÎN DEPLASARE: Călătoria unui mercenar, „erorile” unor judecători și triumful unui procuror
-
Exclusivacum 4 zile
Denunț grav: Abuzuri, corupție și presiuni la DRPCIV București – Un polițist forțat să demisioneze trage un semnal de alarmă
-
Exclusivacum 18 ore
Ciuruitorul de Ploiești revine la Notariat! Lupu Marioara, Nichita și ‘fleacul’ de sute de inimi frânte
-
Exclusivacum 18 ore
EXCLUSIV: Președintele FSANP trage un semnal de alarmă cutremurător din interiorul sistemului penitenciar: „ANP are nevoie de terapie urgentă!”
-
Exclusivacum 4 zile
65 de ani, vârsta standard de pensionare, dar abuzurile și inechitățile subminează credibilitatea sistemului de pensii militare