Featured
Turcia s-a putea gândi dacă va alimenta cu gaze puternica industrie germană sau își va construi propria industrie chimică
· prin Belarus și Polonia conducta Yamal, cu o capacitate anuală de 33 de miliarde de metri cubi;
· prin Ucraina spre centrul Europei conductele Drujba și Soyuz, cu câte o capacitate anuală rămasă de maxim 40 de miliarde de metri cubi;
· prin Marea Neagră conductele Blue Stream (capacitate anuală de 16 miliarde de metri cubi) și Turk Stream (capacitate anuală de 16 miliarde de metri cubi astăzi), ambele programate să-și dubleze capacitatea în viitor;
· din Marea Caspică, conducta TANAP cu o capacitate anuală de 31 de miliarde de metri cubi astăzi și cu ținta finală de capacitate de 60 de miliarde de metri cubi.Sursele de gaze pentru Europa mai includ conductele norvegiene, cu o capacitate totală de 120 de miliarde de metri cubi pe an. O a treia sursă majoră de gaz pentru continentul nostru o reprezintă terminalele LNG și FSRU de-a lungul coastelor, cu o capacitate totală anuală de 157 de miliarde de metri cubi. Iar acum să ne uităm mai cu atenție la consumul Uniunii Europene din anul 2022: cu 55 de miliarde de metri cubi mai puțin decât în 2021, atunci când a fost 423 de miliarde de metri cubi. Cele 55 de miliarde de metri cubi ar fi fost suficiente pentru încălzirea completă a unei țări de patru-cinci ori mai mare decât România, adică una cu 40 de milioane de locuințe, încălzite la o temperatură decentă.Ei bine, structura consumului gazului importat în Uniune s-a schimbat și nu prea în anul în care s-a pornit conflictul armat din Ucraina. Practic, anul care a trecut a adus o reducere (cu o treime) de la 34% la 24% a ponderii Rusiei în importurile de gaze ale UE, o creștere modestă de la 27% la 29% a ponderii Norvegiei, o comprimare a ponderii Algeriei de la 9% la 5%, o creștere nu extraordinară a ponderii LNG, de la 26% la 31% și o creștere impresionantă (de la 4% la 11%) a gazului adus pe alte conducte decât cele norvegiene, rusești sau algeriene, adică a gazului adus din Azerbaidjan sau venit din… Turcia.
Așadar, marii câștigători ai schimbării de paradigmă în importurile europene de gaze sunt americanii, qatarezii și australienii (vânzători ai gazului lichefiat), norvegienii (într-o măsură mai mică) și azerii. Mai trebuie adăugat că factura importului de gaze în UE a crescut de trei ori și jumătate în 2022, de la 120 de miliarde de euro în 2021 la 390 de miliarde de euro anul trecut. Adică toți exportatorii de gaze către Uniune s-au umplut de bani, inclusiv rușii de la Gazprom. Din acest punct de vedere au câștigat clar toți exportatorii către Europa.
Cei mai mari câștigători ai acestui joc rămân norvegienii care, au devenit cel mai mare exportator de gaze către Europa. Ei sunt urmați de către americani (campionii exporturilor de LNG) și de către azeri. Ceea ce era previzibil încă de la primele salve de rachete trase de Putin asupra orașelor ucrainene și ceea ce se va întâmpla ca noua normalitate ani buni de azi înainte.
Dar mai este ceva mai puțin observat în acest ghem încâlcit de politică și miliarde de euro. Conductele Nord Stream au devenit inutilizabile, una fiind nedată în folosință, iar alta fiind întreruptă de o explozie puternică. Mai mult, pe termen mediu și lung, chiar și după încetarea războiului pentru Ucraina, conductele Yamal (care trece prin Polonia) și Drujba/Soyuz, care trec prin Ucraina, vor deveni piese de muzeu, căci este greu de conceput că ucrainenii sau aliații lor polonezi vor mai permite astfel de fluxuri de gaze. Și atunci, Europa va fi alimentată doar pe la extremități, în Nord de norvegieni și în Sud din … Turcia. Da, turcii vor deține al doilea cel mai mare hub de gaze de pe continent, după cel compus din conductele norvegiene.
Poziția Turciei a devenit critică și majoră, căci numai pe aici trec fluxurile mari de gaze din Rusia, Azerbaidjan și Iran. Gazul este vital pentru economia turcă, reprezentând cam un sfert din energia consumată acolo. Asta înseamnă că cel puțin din jumătate din nevoile de încălzire ale turcilor se bazează pe centrale pe gaz, în contextul în care aproximativ 80% din populație are acces la rețeaua de gaz.
Republica condusă de Erdogan importă cam 50-60 de miliarde de metri cubi în fiecare an, neavând o producție internă semnificativă. Jumătate din acest gaz se importă astăzi din Rusia prin cele două conducte, Turk Stream și Blue Stream. Turcia mai aduce gaz din zăcământul azer Șah Deniz (zăcământ exploatat de un consorțiu unde compania turcească TPAO deține 19%) prin coridorul sudic european -TANAP și din Iran printr-o conductă lungă de peste 2500 de km, care leagă Tabriz de Ankara și care are o capacitate de 14 miliarde de metri cubi pe an.
Și acum să vedem lucrurile despre care s-a vorbit mai puțin. Începând din 2023, Turcia a început să producă gaz de pe propriul teritoriu (de fapt din zona economică exclusivă), din zăcământul Sakarya. De aici turcii vor putea extrage cam 15 miliarde de metri cubi pe an, prin dezvoltări progresive până în 2030. Asta va însemna un sfert din consumul intern, cantitate cu care turcii se pot juca pe piețele externe, mai ales din Balcani și din Europa Centrală.
În plus, Turcia mai are „pe țeavă” următoarele proiecte gigantice de aducere a gazelor spre consumatorul european:
· Un proiect bazat pe gaz din nordul Irakului, o conductă blocată însă de disputa dintre cei doi posibili vânzători, guvernul central de la Bagdad sau guvernul Autonomiei Kurde din Irak;
· Un al doilea proiect bazat pe gaz din Turkmenistan, printr-o conductă pe sub Marea Caspică;
· Un al treilea proiect de explorare după noi surse de țiței și gaze în apele teritoriale ale Libiei, în baza unui memorandum semnat cu guvernul libian, dar suspendat de către o instanță locală, fidelă rivalilor guvernamentali.
Și mai este ceva: guvernul de la Ankara are două terminale LNG (dintre care unul gigantic, Marmara Ereğlisi- 5,9 miliarde de metri cubi anual și Egegaz Aliağa LNG) și trei terminale FSRU (Floating Storage Regasification Unit – unități LNG plutitoare): Dortyol- 5 miliarde de metri cubi/anual, ETKI (Aliaga)- 3,6 miliarde metri cubi/anual și Saros- 5,4 miliarde de metri cubi/anual. Aceste cinci terminale au făcut ca, în 2022, 42% din importurile de gaz să fie din sursa LNG, astfel încât Turcia a ajuns cel mai mare cumpărător de pe glob de LNG american, iar SUA au devenit al doilea mare furnizor de gaze pentru Turcia.
Pentru a completa imaginea forței hub-ului turcesc de gaze să mai adăugăm și cele două capacități de stocare mari, una la Tuz Golu (5,4 miliarde mc) și alta la Silivri (4,6 miliarde mc).
Nu-i așa că este impresionant? În cel mult cinci ani, dacă va urmări cu seriozitate acest obiectiv, Turcia va putea concentra pe teritoriul său o putere de import și producție de gaze similară cu cea a Germaniei. Și atunci Europa va fi la picioarele sultanului Erdogan. Căci acesta va putea controla fluxurile de gaze spre Balcani, spre Europa Centrală și spre Italia. Oare asta nu înseamnă putere de reprezentare și forță de negociere?
Europa are, de anul trecut, un călcâi al lui Ahile extrem de vizibil: industria sa chimică, o forță gigantică dependentă, însă, de gazul importat. Prețurile prea mari la gaze de anul trecut au făcut ca reducerile de consum de gaze să afecteze mai ales industria chimică (un minus de consum de 25 de miliarde de metri cubi) și încălzirea clădirilor (un minus de consum de 28 de miliarde de metri cubi). Iar dacă mai puține gaze la încălzire au adus frigul în locuințe și la birouri în Europa de Vest, mai puține gaze în industrie au adus prăbușirea industriei chimice, inclusiv prin închiderea unor capacități (vezi cazul Azomureș din România). Astfel încât, anul 2022 a adus o scădere a producției industriei chimice europene cu 5,8% în valoare, deși principalii competitori au crescut: China cu 6,6% și SUA cu 2,3% . Iar previziunile pentru 2023, în baza datelor de până acum indică o tendință majoră de scădere.
Singura mică problemuță ar fi aceea că această industrie reprezintă a treia cea mai importantă industrie manufacturieră a UE, după cea alimentară și cea auto. Iar odată pierdută competitivitatea globală, aceasta va rămâne pierdută pe termen foarte lung.
Cu alte cuvinte, industria chimică europeană va depinde, în viitorul imediat, în mod esențial de modul în care guvernul de la Ankara va putea să transforme țara într-un hub gigantic, care să mai poată salva din chimia continentală. Deși, odată ajunși în poziția de a acumula importantul flux de gaze oriental al Uniunii, Turcia s-a putea gândi dacă va alimenta cu gaze puternica industrie germană (o treime din chimia europeană se află aici) sau își va construi propria industrie chimică.
Reținem că, deocamdată, turcii au vândut, doar în 2022, 4,2 miliarde de metri cubi către ungurii de la MVM și încă 2 miliarde de metri cubi către România. Ambele cantități sunt gaze aduse de la ruși prin Turk Stream. O cantitate destul de importantă au cumpărat și sârbii. Tot gaz rusesc, tot adus prin Turk Stream. Iar mai nou, bulgarii de la Bulgargaz au semnat un acord multi-anual de cumpărare (pe 13 ani), de la compania turcească de stat Botaș a unei cantități anuale de 1,5 miliarde de metri cubi din importurile de LNG ale firmei turcești.
În tot acest context, singura țară europeană din centru și estul continentului care mai poate juca în aceeași ligă rămâne România. Dar aici guvernul doarme liniștit, îmbătat de zăcămintele din Marea Neagră, mari și neexplorate, cu excepția unuia din care se exportă către Bulgaria întreaga producție (1 miliard de metri cubi/anual)…
Petrișor Peiu
Exclusiv
„Il Capo”, milionar din evaziune? Fiscul ii pune dosarul la „fond”, White Tower așteaptă!

Ploiești, orașul contrariilor: „Il Capo” face evaziune, justiția se trezește! (apartamentele-fantomă mai așteaptă)
Ploiești, orașul unde „șotronul” judiciar e sport național și „Il Capo” se dă cu BMW-ul nou, are parte de un nou spectacol de proporții. Exact când credeam că am văzut totul în saga White Tower & City Gate, justiția, renumită pentru viteza sa de melc pe autostradă, ne surprinde cu o nouă „piesă” în distribuția deja celebră a corupției și șmecheriei!
„Bolidul” fiscal la „fond”: S-a dovedit că nici fiscul Nu e chior!
Ați crezut că doar „fraierii” de cumpărători de apartamente sunt buni de „muls”? Ei bine, un document nou-nouț, înregistrat la Curreq ds Apel Ploiesti chiar pe 29.01.2026, demonstrează că și statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice – ANAF Prahova, are pretenții! Cu numărul unic 83/42/2026, dosarul proaspăt deschis îl are pe nimeni altul decât pe Vlad Nichita, celebrul „Il Capo” al escrocheriilor imobiliare din Ploiești (așa cum l-au supranumit investigațiile Incisiv de Prahova), în calitate de… inculpat.
Și ce minune! Obiectul dosarului? „Infracțiuni de evaziune fiscală” (Legea nr. 241/2005). Și, surpriză de proporții, stadiul procesual e direct la „cqmera preliminara”. Adică, nu se mai joacă „șotron”, nu se mai invocă „excepții și măsuri” la nesfârșit (ca în cazul dosarului mamut 429/42/2025/a1, unde Camera Preliminară bifează al șaptelea termen degeaba, după cum arată articolele noastre), ci se trece direct la fapte! E clar: când vine vorba de banii statului, Justiția pare că își pune ochelarii de viteză și uită de eternul ei „nu e gata, mai așteptați!”.
„Il Capo” la răscruce: Între luxul evazionist și pușcăria fiscală!
După ce în ultimele luni „Il Capo” și-a etalat bolizii de lux – un BMW electric nou-nouț pentru el și un BMW X3 pentru fosta soție, Elena Nichita, patroana de la Fasty Tasty SRL (detalii Incisiv de Prahova) – se pare că Fiscul a zis „STOP JOC!”. Să ne amintim de scenele demne de filme de acțiune când avocatul era „împachetat” din bolidul său la Vama Albița, încercând să se evapore în Republica Moldova . Sau de stilul său de viață opulent, cu cazinouri și întâlniri cu „importante persoane din peisajul autohton” ploiestean, în timp ce sute de pagubiți din White Tower și City Gate rămâneau cu ochii-n soare și buzunarele goale.
„Il Capo” și fisc-ul: Când evaziunea intâlnește ghișeul (și justiția incepe să numere)!
Acum, întrebarea de pe buzele tuturor nu mai este „de unde atâta banet?”, ci „va reuși oare să păcălească și Fiscul, așa cum a păcălit miile de oameni din Ploiești?”. Se pare că protecția politică și „polițiștii corupți din IPJ Prahova”, menționați în trecut , nu se aplică și când vine vorba de taxele statului. De la „cu bani și influență poți face orișice în Republica Ploiești”, la „cu bani și influență mai faci, dar plătești și tu, ca restul lumii!”
De la „Republica Ploiești” la „reparații fiscale”: Când statul iși vrea partea!

Până acum, „Il Capo” (și gașca sa formată din Mihai Lupu, Daniel Ștefănescu, Marioara Lupu și mulți alții) a fost acuzat că a lăsat în urmă un dezastru financiar de peste 8,7 milioane de euro, cu apartamente vândute de 2-3 chiar și 4-5 ori . Sute de familii s-au sacrificat muncind peste hotare, doar pentru a-și vedea visurile transformate în „stână fără stăpân” (City Gate) sau în „bombe cu ceas” fără autorizație ISU (White Tower).
Dar, în acest nou dosar, pe lista victimelor se adaugă, oficial, Ministerul Finanțelor Publice. Ironia e cruntă: în timp ce dosarele de înșelăciune se târăsc prin Camera Preliminară, riscând să ajungă la prescripție, statul, care a părut atât de „orbit” la suferința cetățenilor, își arată acum colții când vine vorba de propriile buzunare. Poate că e nevoie ca ANAF să devină „parte civilă” pentru ca Justiția să funcționeze la turație maximă?
Ploiești, capitala paradoxurilor: Când justiția iși face selfie cu evaziunea!
„Poligonul imobiliar” din Prahova, cu blocurile-fantomă și apartamentele dublu vândute, pare să aibă o nouă atracție: dosarul de evaziune fiscală al lui „Il Capo”. Ceea ce Incisiv de Prahova a dezvăluit constant, în ciuda „presiunilor și șantajului”, se concretizează, dar nu neapărat în sensul pe care și-l doreau pagubiții. Aceștia cer celeritate, judecători „care să nu fie depășiți” și sancționarea abuzului de drept procedural.
Dar, până una-alta, în „Republica Ploiești”, pare că justiția are două viteze (aici): una pentru „fraieri” (aici) și alta, turbo, când statul își simte buzunarele mai ușoare.
Sperăm ca acest nou dosar să nu fie doar o altă „fumigenă procedurală”, ci un semnal că justiția, chiar și cea fiscală, poate să funcționeze.
Până atunci, „Il Capo” continuă să se plimbe, iar Ploieștiul rămâne capitala paradoxurilor, unde mafia a devenit sistem, iar sistemul… ei bine, cine știe ce o mai inventa! Vom reveni, cu siguranță, pentru că acest serial e departe de final! (Cristina T.).
Featured
Șeful Poliției Capitalei, criticat de Europol pentru nerespectarea protocolului la intonarea Imnului Național
Chestorul principal de poliție Bogdan Berechet, șeful Poliției Capitalei, se află în centrul unei controverse, după ce Sindicatul Europol a dezvăluit că acesta nu și-a dus mâna la chipiu în timpul intonării Imnului Național al României. Evenimentul, petrecut la ceremonia de inaugurare a noului sediu al Secției 9 Poliție din București, a stârnit reacții vehemente din partea organizației sindicale.
Acuzații de ignorare a regulamentelor militare
Potrivit Sindicatului Europol, atitudinea chestorului Berechet indică fie o lipsă de cunoaștere, fie o ignorare flagrantă a „regulilor elementare de conduită” prevăzute de regulamentele militare de protocol pentru intonarea Imnului Național. Sindicaliștii subliniază că Berechet a fost singurul oficial prezent care nu a respectat acest gest simbolic și obligatoriu.
„Chestor de carton” și lipsă de respect pentru simbolurile naționale
Europol nu a ezitat să interpreteze această acțiune ca o confirmare a unei „imagini de ‘chestor de carton'”, sugerând că numirea sa în funcție ar fi fost făcută „la apelul bocancilor”. Reprezentanții sindicatului condamnă lipsa de respect manifestată față de simbolurile naționale și față de uniforma pe care o poartă, considerând că gestul este o dovadă a nivelului de respect pe care îl arată „statului român și valorilor sale”, calificând situația drept „rușinoasă”. Criticile dure vin într-un moment în care imaginea instituțiilor de forță este sub lupa publică, iar respectarea protocoalelor este considerată esențială pentru credibilitate. (Sava N.).
Anchete
Cursa pentru șefia Parchetelor: Nume vehiculate pentru funcțiile de Procuror General și șef DNA
Pe măsură ce se apropie termenul oficial pentru depunerea candidaturilor la șefia marilor parchete din România, speculațiile din culise se intensifică. Potrivit publicației Lumea Justiției, mai multe nume cunoscute din sistemul judiciar ar fi interesate de funcțiile de Procuror General al României și de șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA).
Pretendenti la funcția de Procuror General
Unul dintre numele vehiculate pentru poziția de Procuror General al României este cel al procurorului Nicolae Solomon. Actual adjunct al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ), Solomon este o figură familiară, fiind fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) în perioada așa-numitului „Binom DNA-SRI”. Lumea Justiției menționează, de asemenea, un zvon, lansat chiar din proximitatea acestuia, conform căruia ar exista o legătură de rudenie cu Mirabela Grădinaru, concubina primarului Capitalei, Nicușor Dan. Deși legătura de rudenie nu este confirmată, se știe că Solomon și partenera lui Nicușor Dan sunt născuți în același an, 1984, și au absolvit același liceu, „Mihail Kogălniceanu” din Vaslui. Rămâne de văzut dacă acest trecut comun va influența percepția în procesul de selecție.
Pentru aceeași funcție de șef al PICCJ ar mai candida, conform sursei citate, și procuroarea Maria Magdalena Militaru, de asemenea de la PICCJ. Aceasta este sora procurorului DNA Mihai Prună și cumnata fostului ministru al Justiției din Guvernul Cioloș, Raluca Prună.
Candidaturi pentru șefia DNA
În ceea ce privește conducerea DNA, Lumea Justiției informează că funcția ar fi vizată de procuroarea Alexandra Carmen Lăncrănjan, cunoscută și sub porecla „Veverița”. În prezent, Lăncrănjan activează la PICCJ, fiind subordonată lui Nicolae Solomon, și a colaborat anterior cu acesta la Parchetul Tribunalului București. Acest context a generat speculații despre un posibil „tandem” Solomon – șef PICCJ, Lăncrănjan – șefă DNA.
Lumea Justiției își exprimă preferința pentru continuitate
În ciuda acestor nume nou apărute, publicația Lumea Justiției își menține poziția editorială, considerând că cele mai bune opțiuni pentru Parchetul General și DNA sunt actualii șefi ai celor două instituții. Conform opiniei exprimate, Alex Florența (pentru Parchetul General) și actualul șef al DNA au reușit să „pună pe picioare” cele două instituții și să le „mai credibilizeze” după o perioadă considerată „ani negri”, în care au fost conduse de personaje precum Augustin Lazăr, Gabriela Scutea, Laura Codruța Kovesi și Crin Nicu Bologa. (Irinel I.).
-
Exclusivacum o ziClanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)
-
Exclusivacum 3 zileCircul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!
-
Exclusivacum o ziIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!
-
Exclusivacum 3 zilePenitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi
-
Exclusivacum 3 zileSCANDAL NAȚIONAL! „LEGEA MARIO”: FARSA MACABRĂ A STATULUI ROMÂN! CUM NE-A MĂCELĂRIT COPIII, APOI NE VINDE PEDEPSE PENTRU PROPRIA-I INCOMPETENȚĂ!
-
Exclusivacum 23 de oreIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!
-
Exclusivacum o ziVărbilău S.A. – Apă fără acte, balastieră cu acte, iar candidații se dau fecioare politice”
-
Exclusivacum 2 zileMAI, CAMPION LA JAF LEGALIZAT: Cum Ministerul fura 50% din salariul polițiștilor, cu justiția la mână!



