Administratie
„Piaţa din România nu poate concepe angajarea unui român cu experienţă globală cu beneficii de expat”
În 2006, Ioana Filip era studentă în anul doi la SNPA şi, pentru că „nici chiria, nici ieşitul în oraş nu se plăteau singure”, a trebuit să se angajeze în marketing şi apoi în publicitate. Aşa a început cariera multora dintre voi/noi, doar anul este diferit.
Toţi aceştia au format clasa de corporatişti din România. În 2018 Ioana Filip a plecat din ţară ca expat la BBDO Chicago, unde a preluat poziţia de executive creative director, una dintre cele mai bune şi cele mai râvnite poziţii din industria de publicitate. După patru ani, anul acesta în august a revenit în Europa, la Londra, la agenţia MRM.
În numărul de acum două săptămâni din Business MAGAZIN aţi citit povestea ei. La Business MAGAZIN ne-am propus să găsim şi să aducem îi în prim-plan pe executivii români care lucrează în afară în poziţii de top, de expaţi. Pentru că nu avem în afară la muncă numai căpşunari, chelneri, bucătari, femei de serviciu, uberişti, badante etc., care sunt considerate slujbe/poziţii inferioare şi sunt luate în derâdere. După ’90, când au venit în România expaţii, adică directorii străini care erau la conducerea multinaţionalelor sau preluau managementul companiilor româneşti privatizate, am început să facem „statui”. Şi era normal, pentru că aceştia aduceau capitalismul, în forma lui practică.
În timp ce directorii românii erau buni pe partea tehnică, expaţii au venit cu o mai bună organizare, cu tehnici de vânzare, cu pieţe de desfacere, cu marketing şi, nu în ultimul rând, cu valuta pe care economia României nu o avea. În timp, prima generaţie de corporatişti români a învăţat ce făceau expaţii (o parte dintre ei românizându-se foarte rapid), devenind chiar mai buni decât ei, ceea ce le-a permis să acceadă la poziţii de top. Dacă în anii ’90 niciun român dintr-o multinaţională nu se gândea că poate lua locul expaţilor din România, după aniii 2000 lucrurile s-au schimbat. Pe măsură ce au trecut anii, multinaţionalele au început să recruteze pentru reţeaua externă şi executivi din România, ceea ce a deschis o nouă piaţă de resurse umane, la care puţini visau. Când erai student la căminele din Bucureşti, Cluj, Timişoara, Braşov, Iaşi, sigur nu te gândeai că peste 10 ani s-ar putea să poţi să lucrezi la Viena, la Paris, la New York, la Londra sau Bruxelles pentru o multinaţională.
Întotdeauna cultura noastră se uită cu respect la străini, aceştia fiind mult mai bine ascultaţi atunci când preiau poziţii în România decât directorii români. Dar după primele contacte, mulţi realizează că expaţii nu sunt atât de diferiţi precum sunt percepuţi şi, cu puţin noroc şi cu o competitivitate mai ridicată, poţi să faci aceleaşi lucruri pe care le fac şi ei. Acum, a prelua o poziţie extenă într-o multinaţională într-o altă ţară şi-ntr-un alt oraş devine ceva obişnuit, iar acest parcurs nu mai este văzut ca o excepţie, ci ca o normalitate. În ultimii ani am găsit din ce în ce mai multe exemple de români care au reuşit în afară, într-un mediu global mult mai competitiv, măcar prin prisma celor care se bat pentru o anumită poziţie.
Acum că am descoperit că românii sunt la fel ca străinii, poate chiar mai competitivi, mai urmează ca şi companiile antreprenoriale româneşti să-i descopere pentru poziţiile din ţară. Ioana Filip spune că în acest moment „piaţa din România nu poate concepe angajarea unui român cu experienţă globală cu beneficii de expat. Doar străinii, chiar cu experienţă mai puţină, se bucură de aceste beneficii”. Vorba Ioanei Filip din interviul din Business MAGAZIN: „Cred că e o moştenire culturală tâmpită ideea că străinii sunt mai tari ca noi”.
Cristian Hostiuc
Administratie
Pădurea prinde rădăcini la Cărbunari: 5.000 de voluntari au plantat pentru un posibil record mondial
O amplă acțiune de împădurire s-a desfășurat la Poienarii Burchii, unde organizatorii și-au propus să planteze 35.000 de puieți și să stabilească un record Guinness. Omologarea acestuia urmează să fie confirmată.
Mii de oameni, uniți pentru un obiectiv comun
Aproximativ 5.000 de voluntari s-au înscris la „Pădurea Prieteniei”, acțiune organizată cu scopul de a planta 35.000 de puieți și de a aduce în Prahova un nou record mondial Guinness pentru cei mai mulți oameni care plantează arbori simultan.
Potrivit președintelui Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu, la eveniment au participat familii cu copii, elevi și studenți veniți din mai multe zone ale țării. Nanu a evidențiat în mod special prezența tinerilor, care și-au petrecut ziua de sâmbătă contribuind la plantare.
Oficialii au fost alături de voluntari
La acțiune au luat parte, alături de președintele CJ Prahova, Natalia Intotero, ministrul Mediului, Radu Oprea, ministrul Apărării Naționale, și Mihai Ghigiu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene. Au fost prezenți și prefectul județului Prahova, precum și cei doi subprefecți.
Recordul, încă în așteptarea confirmării
Omologarea recordului mondial nu a fost anunțată și urmează să fie clarificată. Până atunci, Virgil Nanu a subliniat că rezultatul concret al acțiunii este noua pădure care începe să se formeze la Cărbunari, într-o zonă unde Prahova avea nevoie de mai mult spațiu împădurit.
Președintele CJ Prahova a felicitat Asociația Act for Tomorrow, Kaufland România, partenerii implicați și voluntarii care au participat la plantare, apreciind că, indiferent de verdictul privind recordul, pădurea va rămâne.
Sursa: declarația președintelui Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu.
Administratie
Seniorii din Prahova au făcut din Sala Coloanelor ring de Zumba
Peste 60 de participanți au luat parte la o nouă întâlnire dedicată mișcării și socializării, organizată de alPHa Prahova.
Mișcare și voie bună, indiferent de vârstă
Sala Coloanelor a găzduit o nouă sesiune de Zumba pentru seniori, la care au participat peste 60 de persoane. Evenimentul a fost organizat de alPHa Prahova și a reunit participanți dornici să facă mișcare și să petreacă timp împreună.
Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu, a fost prezent la întâlnire și a transmis că vârsta nu împiedică energia, buna dispoziție și dorința de a socializa.
Comunitatea, dincolo de exerciții
Potrivit lui Nanu, astfel de activități înseamnă mai mult decât mișcare: ele le oferă participanților ocazia să lege prietenii și să se simtă parte dintr-o comunitate.
Președintele CJ Prahova i-a felicitat pe organizatori și pe participanți pentru entuziasm și a afirmat că vor fi susținute în continuare inițiativele care îi aduc pe oameni împreună și încurajează un stil de viață activ, la orice vârstă.
Sursa: declarația președintelui Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu.
Administratie
Bogdan Toader, președintele PSD Ploiești: „Pădurea va rămâne”
Acțiunea „Pădurea Prieteniei”, organizată la Poienarii Burchii, a reunit voluntari de toate vârstele în jurul obiectivului de a planta 35.000 de puieți și de a stabili un record mondial Guinness.
O moștenire care crește în timp
„Copiilor noștri trebuie să le lăsăm rădăcini puternice, un viitor mai frumos și încrederea că tot ceea ce construim cu suflet va dăinui”, a transmis Bogdan Toader, președintele PSD Ploiești, într-un mesaj despre importanța investițiilor care lasă urme pentru generațiile viitoare.
În viziunea sa, adevărata moștenire nu se rezumă la ceea ce rămâne în urmă, ci ține de viața pe care oamenii o ajută să crească și să înflorească.
Mii de voluntari, mobilizați pentru plantare
La Poienarii Burchii, aproximativ 5.000 de voluntari s-au înscris la „Pădurea Prieteniei”. Organizatorii și-au propus să planteze 35.000 de puieți și să aducă în Prahova un record mondial Guinness pentru cel mai mare număr de persoane care plantează arbori simultan.
Potrivit mesajului lui Toader, la acțiune au participat familii cu copii, elevi și studenți veniți din întreaga țară. El a remarcat în mod special numărul mare de tineri care au ales să-și petreacă ziua de sâmbătă plantând copaci.
Recordul, în așteptarea omologării
La eveniment au fost prezenți și Natalia Intotero, ministrul Mediului, Radu Oprea, ministrul Apărării Naționale, Mihai Ghigiu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, precum și prefectul și cei doi subprefecți ai județului Prahova.
Confirmarea recordului mondial urmează să fie anunțată. Între timp, la Cărbunari prinde rădăcini o nouă pădure — rezultatul durabil al efortului colectiv. Toader a transmis felicitări Asociației Act for Tomorrow, Kaufland România, partenerilor și tuturor voluntarilor implicați.
Sursa: mesajul lui Bogdan Toader, președintele PSD Ploiești.
-
Exclusivacum 4 zilePOLIȚIA PENITENCIARĂ DE LA TÂRGȘOR, ÎN PRIMĂ LINIE FĂRĂ TRUPE: LIDERUL ADRIAN GRIGOROIU CERE GRUPĂ DE INTERVENȚIE ACUM
-
Exclusivacum 4 zileOPERAȚIUNEA PREDATORUL: Cum a transformat IPJ Prahova amprentarea, girofarul în șanț și sigiliile false pe gaze într-o doctrină de hărțuire de stat
-
Exclusivacum 4 zileM.A.I. – Chestorul cu vilă și Duster de la stat: cum arată „naveta de lux” pe banii fraierilor în uniformă
-
Exclusivacum 3 zileLegea e pentru săraci! Soțul secretarei UAT Boldești-Scăeni, dosar penal după ce a forțat bariera și a condus cu permisul suspendat, în timp ce familia doarme pe 321.000 de euro
-
Exclusivacum o ziI.P.J. Prahova – De la «Siguranță și Încredere» la «parapet și fier vechi»
-
Ancheteacum 3 zileCurtea de Apel Ploiești, zguduită de un dosar disciplinar: judecătorii Fundătureanu și Stancu, în vizorul CSM
-
Exclusivacum 2 zilePermisiile sub semnul întrebării: încă un deținut nu s-a întors, iar deciziile conducerii ANP cer explicații
-
Exclusivacum 2 zileGuvernul, arbitru la „ruleta disciplinară” in M.A.I.: polițiști judecați după regulile scrise cu pixul șefului de tură




