O poveste cu sânge, lacrimi și „rapoarte prealabile” pe post de ciocan, unde un luptător SAS e tăvălit de un sistem putred, sub ochii „vigilenți” ai Controlului Intern (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), etc.

Când spui Serviciul pentru Acțiuni Speciale (SAS) al Poliției Capitalei, te gândești la eroism, la adrenalină și la oameni de fier gata să înfrunte orice amenințare. Dar realitatea din spatele zidurilor, așa cum o devoalează rapoartele interne și, mai nou, un document incendiar al Serviciului Control Intern (SCI) al DGPMB (sursa: Proiectul Raportului de Cercetare Prealabilă, DGPMB, 12 martie 2025), transformă acest mit într-o farsă tragicomică. Pare că la SAS, singurele „acțiuni speciale” sunt cele îndreptate împotriva propriilor angajați, iar legea e interpretată nu de coduri, ci de „inelul magic” al șefilor și de pixul zelos al comisiilor interne. Iar protagonistul acestui teatru absurd, agentul-șef Wilhelm Constantin Bendriș, un polițist cu aproape două decenii de experiență, a avut tupeul suprem: acela de a spune adevărul. Și, mai grav, de a o face în timp ce inima îi plângea.

O „justiție” de râsul lumii: Când scenariul e scris de incompetență și semnat de aroganță

Oameni cu cord Raport

Cel mai recent act al acestei drame kafkiene vine sub forma unui „PROIECT DE RAPORT DE CERCETARE PREALABILĂ” (Nr. 124803 din 12.03.2025), un document de 29 de pagini, o capodoperă a ipocriziei birocratice. În esență, acest „rechizitoriu” instituțional îl găsește pe agentul-șef Bendriș „vinovat” pentru că a participat la un podcast, „Oameni cu cord”, cu Sorin Constantinescu, în octombrie 2024. Dar nu oricum! Peste jumătate din raport (14 pagini, de la pag. 3 la pag. 17) este o transcriere trunchiată a emisiunii, dovedind că, pentru Controlul Intern, “a vorbi” a devenit echivalent cu “a săvârși o abatere”.

Ironia supremă? Raportul menționează, in tot documentul, termenii de prescripție și decădere pentru fapte mai vechi, doar pentru a include, câteva pagini mai încolo, „abateri” invocate din anii 2001, 2005 și 2017, ignorând cu desăvârșire propriile principii legale. Principiul „ne bis in idem” – că nu poți fi judecat de două ori pentru aceeași faptă – este, se pare, o noțiune prea „sofisticată” pentru „experții” în cercetări prealabile. Este o antepronunțare flagrantă, un verdict emis înainte de orice apărare reală, transformând cercetarea într-o mascaradă. Cine mai are nevoie de judecători, când Inspectorul de Poliție Radu Francisca Alexandra poate declara un om „vinovat” de la bun început?

Podcastul durerii și adevărului: Când vocea unui om devine „denigrare” instituțională

Ce a spus, de fapt, polițistul Bendriș, de a deranjat atât de tare „inalții” din Poliția Română? A îndrăznit să rostească adevăruri incomode, adesea dureroase. „Am sperat că mă va auzi cineva din acele clădiri goale ale securității, dar degeaba!” – mărturisește agentul Bendriș. Iar speranța sa a fost călcată în picioare. În podcast, el a descris o Poliție Română decăzută din respect după 2010, coruptă până în măduvă, cu „capi” legați de lumea interlopă (clanurile Chira, Geamai, Rinu) și șefi ce „țin de scaun cu două centuri.” El a vorbit despre cauciucuri uzate de pe autospeciale  care puneau viețile polițiștilor în pericol, despre uniforme de 7000 de lei care erau de fapt „chinezării ordinare,” banii ducându-se în buzunarele „celor cu drept de semnătură.”

Mai mult, Bendriș a arătat cu degetul către „habarniști” promovați în funcții cheie, a denunțat manipulările la examenele de ofițeri și inechitățile salariale. A scos la iveală modul în care „serviciile de informații din MAI se fac că nu văd” abuzurile, fiind mai preocupate să-i „băge pumnul în gură lui Bendriș sau altor lideri sindicali.” El a vorbit despre incidentul cu butelia de gaz lacrimogen care a explodat în autospecială , despre politicienii care „nu dau doi bani” pe polițiști, și despre o instituție condusă de „şmecheri” și „distrugători ai Poliției,” nominalizându-i pe Giurgiuveanu (SAS), chestorul Berechet (DGPMB) și Benone Matei (IGPR).

Cea mai poignantă dezvăluire este contextul în care a fost înregistrat podcastul: „S-a filmat chiar în ziua când dimineața tatăl meu a murit de cancer. Aveam o durere imensă, dar a trebuit să îmi duc promisiunea cuvântului dat la capăt.” Este strigătul unui om îndurerat, care și-a asumat riscul de a vorbi, sperând ca tinerii să știe „în ce se bagă” și pentru a semnala „distrugerea morală la interior” și „teroarea psihologică practicată la rang de artă.” Dar pentru DGPMB, durerea și adevărul său sunt simple „atitudini necorespunzătoare” și „denigrare.”

Radiografia unui sistem putred: De la „vagabonzi” la „psycho-KGB-iști”

Raportul detaliază „vina” lui Bendriș: „atitudine lipsită de considerație” față de conducerea DGPMB (Berechet), folosind „cuvinte și expresii jignitoare” precum „ești prost și îți ascunzi prostia și lipsurile intelectuale,” și „duceți-vă dracu.” De asemenea, „opinii preponderent denigratoare” despre Poliția Română („la nivelul cel mai de jos”) și „atitudine necorespunzătoare” față de Ministerul Public și „categorii sociale” (referitor la comparația cu salariul unui covrigar). Culmea! Sistemul se simte jignit când i se spune adevărul în față, dar nu când își distruge propriii oameni!

Și aici intervine o contradicție flagrantă. Bendriș a fost „tăvălit de psihologi” , iar Controlul Intern al DGPMB a sesizat chiar Parchetul pentru „fals intelectual și abuz în serviciu” în legătură cu decizia psihologului Horia Bejenaru de a-l suspenda pe Bendriș și de a-i retrage dreptul de a purta arma. Cu toate acestea, raportul de cercetare continuă să se bazeze pe „aprecieri” toxice, cum ar fi cea a șefului SAS, comisarul-șef Daniel Giurgiuveanu, care îl descrie pe Bendriș ca „respins de colectiv,” „contestatar și provocator,” „manipulator,” și un „risc de securitate.” O „caracterizare copy-paste” folosită pentru „character assassination”, un stil consacrat la SAS.

Dar, dintr-o dată, apare o rază de „normalitate”: comisarul de poliție Neagu Andreea, șeful Serviciului de Logistică, unde Bendriș a fost transferat abuziv, îl laudă! Neagu descrie un polițist cu „integritate morală, respect pentru ordine și lege,” „spirit de echipă și disciplinat.” Cum se împacă cele două evaluări? Simplu: când nu ești sub „inelul magic” al hărțuirii din SAS, ești un polițist valoros. Dar, pentru sistem, evaluarea pozitivă e doar o mică pată pe tabloul „vinovăției” prestabilite.

Prețul curajului: De la salariu de „subcovrigar” la exilul „logic” – o rețetă de distrugere instituțională

Conform raportului, Bendriș este acuzat și de „neglijență” și lipsa de „loialitate” față de instituție. Faptele sale sunt încadrate la „comportament necorespunzător” și „neglijență în îndeplinirea îndatoririlor.” Pedepsele maxime (20% din salariu timp de trei luni) sunt deja aplicate sau pe cale să fie aplicate. Deja i-a fost retras accesul la informații clasificate, motiv pentru care a fost „pus la dispoziția Serviciului de Logistică” (sursa: DGPMB Dispoziția 6667/25.09.2024), unde „cară cutii” și câștigă „sub 5000 cât câștigă un covrigar la Luca și Matei.”

Este de-a dreptul revoltător că polițistul, aflat în mijlocul unui atac personal și instituțional, și cu o durere imensă după pierderea tatălui, este acuzat că „nu a depus cereri pentru administrarea de probe în apărarea sa.” O minciună evidentă, având în vedere demersurile sale repetate și petițiile către diverse instituții, incluse în materialele anterioare.

Mărturisirile lui Bendriș (incluse în noul material) sunt un strigăt de disperare: „Poliția nu m-a meritat niciodată ca individ de valoare… intri în acest malaxor puri indivizi cu personalitate și ies roboți acei YES MAN… un sistem de tortură instituțională unde nimeni nu răspunde pentru traumele polițiștilor drepți și integri.”

Concluzie: Un sistem pe ducă, păzit de „boi” și deștepți arși

Cazul agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș nu este doar despre un polițist hărțuit. Este o oglindă deformată a unui sistem putred, unde șefii joacă de-a „inelul magic” cu destinele subalternilor, unde psihologii devin călăi sub acoperire, iar controlul intern descoperă infracțiuni la baza propriilor decizii, dar pedepsește victimele. Această Poliție, sub pretextul apărării „prestigiului instituției,” își sapă singură groapa, transformându-se dintr-o forță de elită într-o glumă proastă cu epoleți, unde „profesionalismul” e doar o literă moartă.

Data de 11/27/2025 găsește Poliția Română la un nivel „cel mai de jos,” așa cum spunea Bendriș.

Amara realitate:

„Poliția nu se poate apăra pe ea singură, sub nicio formă n-o să păzească cetățeanul de rând.

Când „legi sunt scrise de boi pentru noi” și „politicul este implicat în toate structurile,” transformând indivizii cu personalitate în „roboți,” cine mai vrea să fie polițist? Poate e timpul să facem copiii zugravi, cum sugera Bendriș ironic, înainte să-i aruncăm în malaxorul acestei „torturi instituționale” unde „șmecherii” cu epoleți distrug totul. Vom reveni, căci lupta pentru dreptate și adevăr abia începe. (Cristina T.).

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) și Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) sunt ținta unor acuzații dure privind sustragerea de la publicare a unor proceduri normative interne. Emil Pascut, reprezentant al Sindicatului Diamantul, denunță o „perversitate și devianță mintală” în justificarea oficială, care califică aceste documente drept simple „repere de conlucrare internă”.

„Reperele interne”: Paravan pentru lipsa de transparență?

Critica sindicalistului vizează modul în care MAI și IGPR abordează transparența actelor normative. Potrivit declarațiilor lui Emil Pascut, oficialii consideră că procedurile sustrase de la publicare sunt doar „un reper de conlucrare internă a mai multor structuri polițienești pentru optimizarea rezultatelor în acest domeniu.” Această formulare, departe de a liniști spiritele, a inflamat mediul sindical, care o percepe ca o tentativă de ocolire a obligațiilor legale.

Legea 24/2000, ignorată cu nonșalanță

Miezul controversei îl constituie Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, care stipulează clar că actele normative intră în vigoare doar după publicarea în Monitorul Oficial. Emil Pascut subliniază ironia situației: „redactorii legii, nepricepuți, nu și-au dat seama că există o clasă aparte de analfabeți, la MAI, care consideră că actele normativ administrative sunt ‘repere interne’ și, pentru acest motiv (neprevăzut de redactorii legii), trebuie sustrase de la publicare.” Această afirmație sugerează o sfidare deliberată a principiilor juridice fundamentale.

Justiția, de partea sindicatelor: O serie de decizii definitive

Sindicatul Diamantul nu este la prima confruntare pe acest subiect. Emil Pascut dezvăluie că, în ultimii cinci ani, sindicatul a obținut „zeci de hotărâri definitive (inclusiv cele prin care am obținut declasificarea ROF-urilor)” prin care instanțele au stabilit fără echivoc că actele normative emise de MAI și IGPR „sunt informații de interes public (nu ‘repere interne’)” și au dispus comunicarea acestora. Aceste victorii juridice repetate contrastează puternic cu practica instituțională acuzată.

„Reperul” obsesiv și obstructionismul informal

Pe lângă practica oficială, Emil Pascut aduce în discuție și un fenomen de „obstructionism” informal. El menționează că, atunci când Centrul de Informare și Relații Publice al IGPR (CIRP-IGPR) trimite colegilor din teritoriu modele de răspuns „obstructionist” la petițiile sindicatului – adesea prin WhatsApp, pentru a evita urmele oficiale – acestea sunt numite „informal, drăgăstos, tot ‘repere'”. Sindicalistul conchide, cu o notă de sarcasm, că „este foarte probabil ca la CIRP hălăduiește în libertate, neprins, un obsedat după ‘repere'”, sugerând că acest cuvânt este asociat cu o recompensă psihologică pentru cei care îl utilizează în contextul secretizării informațiilor.

Acuzațiile aduse de Sindicatul Diamantul ridică întrebări serioase despre transparența decizională și respectarea legii în cadrul unor instituții fundamentale ale statului român, subliniind o tensiune persistentă între obligația de informare publică și tendința de a menține opacitatea. (Cerasela N.).