Actualitate
Ce a generat inflaţia din acest an, pe întreaga planetă, în creştere lună de lună?
Şi ce a împins-o să acţioneze ca un perfid agent global? Perfid… pentru că, în toată lumea, scoate tot mai mulţi bani din buzunarele consumatorilor pentru aceleaşi bunuri fizice şi servicii pe care ei le cumpără.
Multe voci ce nu pot fi ignorate, din marile centre globale de analiză, susţin că actualul ciclu inflaţionist „a căzut din cer”! Având, deci, legătură cu focarul inflaţionist pe care îl prevăzuseră numeroşi economişti, în lucrări de referinţă, în care îşi exprimau teama că stimulentele consistente, multe ajunse în economia reală şi la populaţie pe căi neconvenţionale („banii din elicopter”) vor fi urmate de inflaţii puternice.
Este posibil ca Milton Friedman, în 1969, să fi văzut sau să fi citit piesa scrisă în 1932 de celebrul dramaturg englez Ray Cooney, „Banii din cer”. Sau poate că, în planul creaţiei, marile spirite… s-au întâlnit. Cert este că, şi unul şi altul, şi-au imaginat un vis frumos trăit de oameni obişnuiţi, care s-au pomenit pe neaşteptate cu sume de bani căzute din cer. În ambele cazuri trezirea, în contrast cu visul, era duşul rece sugerat de cunoscutul dicton care circulă în studiile economiştilor: „masă gratuită nu există”.
Poate că, la Bucureşti, anul trecut, nu întâmplător Teatrul de Comedie a pus în scenă spectacolul cu piesa lui Cooney. În comedie ca în comedie: după ce familia unui mic funcţionar, ca urmare a unei confuzii, ajunge în posesia unei serviete pline cu bani şi trăieşte un vis fantastic, vine finalul în care totul se năruie. Piesa amintind şi de imaginea gândită de laureatul Nobel Milton Friedman: „cum ar fi dacă”, într-o zi, o comunitate umană
s-ar trezi pe cer cu un elicopter din care sunt aruncaţi bani… Imaginea s-a dovedit a fi captivantă, metafora cu „banii din elicopter” a prins cheag şi, treptat, s-a transformat în concept economic.
Preşedintele Trump, pe ultima sută de metri a mandatului său la Casa Albă, a transpus metafora în realitate… în stil propriu. A împărţit 2.000 de miliarde de dolari în sume egale, cu care s-au trezit acasă în mandate poştale cu semnătura preşedintelui SUA toate familiile de americani cu venituri sub 75.000 de mii de dolari pe an, banii fiind din bugetul SUA. Darul a fost repetat. Actualul preşedinte a mers înainte, dar în deschidere a mizat pe o „carte” mai mică, de 1.900 de miliarde de dolari; a continuat însă cu o altă… carte, care a iscat o dispută în Congres între democraţi şi republicani. Disputa plecând tocmai de la adevărul că în economie „masă gratuită nu există” şi că tot ce se încasează în prezent va fi plătit cu o inflaţie galopantă în viitor.
Există însă şi un alt punct de vedere, ce pare a fi dominant în toată lumea. Acela că actuala inflaţie galopantă, care ar fi temporară, este preferabilă unei politici de austeritate, care ar arunca economiile ţărilor dezvoltate într-o recesiune prelungită, urmată de o temută criză globală. Şi care ar putea fi egală cu „mama tuturor crizelor”, la care s-a referit în vară profesorul Roubini, ce ar presupune întoarcerea stagflaţiei din anii 1970, provocată de criza petrolului, unindu-se cu criza datoriilor de la cumpăna anilor 2008-2009 şi cu volatilitatea extremă de pe numeroase pieţe financiare ale lumii. Semnificativă, în acest sens, fiind poziţia preşedintelui băncii centrale a SUA, Jerome H. Powel, care şi-a rostit răspicat crezul că lumea trece prin cea mai grea criză de după Al Doilea Război Mondial şi că Fed va continua să ajute economia americană să depăşească acest grav episod al istoriei. Adăugând că inflaţia, care în august a înregistrat un uşor declin, la 5,3 la sută de la 5,4 la sută în iulie, va fi adusă pe râvnita linie de 2 la sută la începutul anului viitor, fără să fie urcată dobânda de politică monetară şi fără să fie oprite stimulentele.
Dincoace de Atlantic, la Banca Centrală Europeană, există aceeaşi motivare de a nu urca dobânda de referinţă, deşi acest indicator aflat la nivelul zero a îngustat periculos spaţiul de manevră al politicii monetare; şi de a nu opri stimulentele economice, însăşi BCE fiind puternic angajată în achiziţiile de active ale statelor şi ale economiei reale din zona euro. Şefa BCE, Cristine Lagarde, şi-a reînnoit însă angajamentul de a readuce inflaţia pe linia de 2 la sută, fără să notifice cum va fi posibil după ce şi-a epuizat şi armele şi gloanţele.
Paradoxal, în acest an cu preţuri la răscruce de şocuri, inflaţia medie în Uniunea Europeană a ajuns la cota optimă de 2 la sută. În două momente. În aprilie, când media celor 27 de state membre a fost de fix 2 la sută. Şi în mai, când a ajuns tot la fix
2 la sută şi media celor 19 state din zona euro. Numai că aceste „optime” au fost atinse, în ambele cazuri, numai pentru câte o lună. A fost ca un tren rapid, care staţionează un minut într-o gară mică, după care pleacă mai departe.
De unde vine acest tren? Din adâncurile unei lungi perioade de deflaţie, de sub zero deci, care e mai gravă decât inflaţia galopantă. Sau de inflaţie peste zero în câteva state, dar cu mult sub 2 la sută, gravă de asemenea, pentru că descurajează producătorii muşcând din profitul lor. Acum inflaţia medie din UE, după ce s-a mângâiat o lună cu cota de fix 2 la sută, aleargă cu viteze în jur de 3 la sută spre cote mai mari şi mai periculoase.
Adrian Vasilescu
Actualitate
Scut cibernetic deasupra Americii: CACI International primește 500 de milioane de dolari pentru neutralizarea amenințărilor cu drone
Într-un efort masiv de consolidare a securității naționale, CACI International a securizat un contract de 500 de milioane de dolari, pe o durată de trei ani, pentru a furniza sistemul avansat anti-dronă SkyValor. Parteneriatul, încheiat cu Forța de Intervenție Interinstituțională (JIATF) 401, vizează livrarea unor soluții non-kinetice și a altor sisteme tactice fără pilot, menite să protejeze punctele strategice ale Statelor Unite.
O investiție strategică pentru securitatea internă: Programul Domestic Shield prinde contur
Acordul prevede producția la scară largă a sistemelor de combatere a vehiculelor aeriene fără pilot (cUAS). Conform detaliilor oficiale, primele unități SkyValor vor fi desfășurate în „locații de misiune critică”, fiind piese centrale în cadrul programului Domestic Shield al Pentagonului. Acest proiect ambițios are ca obiectiv principal protejarea instalațiilor militare și a infrastructurii critice de pe teritoriul american împotriva unor drone tot mai sofisticate și mai greu de detectat.
Liderii CACI subliniază că forțele armate au nevoie de un avantaj decisiv în fața unor amenințări care evoluează rapid, devenind tot mai accesibile și mai rapide. SkyValor este proiectat să ofere acest avantaj prin detecție la distanță mare și neutralizare de precizie, oferind apărătorilor timpul necesar pentru a interveni înainte ca riscurile să se materializeze la granițe sau în zonele vitale.
Inteligența artificială în prima linie: Tehnologia non-kinetică SkyValor schimbă regulile jocului
Sistemul SkyValor se distinge prin utilizarea senzorilor de radiofrecvență și a războiului electronic asistat de inteligența artificială pentru a identifica și neutraliza dronele inamice fără a recurge la forță fizică (non-kinetic). Tehnologia oferă avertizări timpurii și este capabilă să se adapteze pe măsură ce tacticile adversarilor se schimbă.
Evaluările recente, realizate în poligoanele din Yuma, Arizona, în colaborare cu agențiile de protecție a frontierelor, au validat eficiența sistemului. Testele au demonstrat că instrumentele de neutralizare electronică pot scoate din uz dronele de mici dimensiuni în siguranță, cu un impact minim asupra echipamentelor civile din jur, făcându-le ideale pentru apărarea stratificată a zonelor populate sau a bazelor militare.
De la poligoane la misiuni mobile: Versatilitatea echipamentelor integrate pe vehicule grele
Pe lângă contractul principal de producție, CACI a început deja integrarea unor unități SkyValor pe camioane de mare tonaj, transformându-le în soluții mobile capabile să intervină rapid oriunde apare o amenințare. Această mobilitate este esențială pentru succesul operațiunilor de securitate internă, oferind flexibilitate în fața unor atacuri imprevizibile.
Efortul Pentagonului de a eficientiza apărarea anti-dronă nu se oprește aici. Acordul cu CACI face parte dintr-o strategie mai largă care include și alte contracte majore, precum cel acordat recent companiei AeroVironment, tot în valoare de 500 de milioane de dolari. Această mobilizare de resurse subliniază prioritatea absolută pe care Statele Unite o acordă în prezent securizării spațiului aerian la joasă altitudine împotriva tehnologiilor fără pilot.
Actualitate
Paradoxul puterii aeriene în Operațiunea Epic Fury: De ce dominația cerului nu a putut deschide Strâmtoarea Ormuz
Deși secretarul apărării, Pete Hegseth, a proclamat o „victorie istorică și zdrobitoare” asupra Iranului în fața Senatului, realitatea din teren conturează o imagine mult mai nuanțată și îngrijorătoare. În timp ce oficialii de la Pentagon numără nave scufundate și baze industriale distruse, senatorii americani ridică o întrebare inconfortabilă: dacă armata iraniană este îngenuncheată, de ce bazele comerciale și navele SUA sunt încă sub focul dronelor și rachetelor? Această discrepanță între distrugerea inamicului și incapacitatea de a opri perturbările logistice reprezintă eșecul conceptual al teoriilor moderne de război aerian.
Eșecul controlului la joasă altitudine sau „seam-ul” ignorat de aviația tradițională
Forțele aeriene ale Statelor Unite au câștigat bătălia pentru „cerul albastru”, atingând o superioritate totală la altitudini mari, însă acest succes nu s-a tradus în controlul asupra Strâmtorii Ormuz. Problema rezidă în conceptul de „litoral aerian” — zona de joasă altitudine unde dronele ieftine și rachetele dispersate ale Iranului au reușit să blocheze o cale navigabilă vitală, în ciuda prezenței avioanelor de generația a cincea. Armata americană s-a pregătit pentru un conflict de distrugere a sistemelor integrate, dar s-a trezit neputincioasă în fața a mii de sisteme autonome care nu depind de o infrastructură centralizată pentru a lovi.
Dezbateri doctrinare între viziunea clasică și noua realitate a sistemelor ieftine și autonome
Generalul în rezervă David Deptula respinge ideea că „litoralul aerian” necesită o regândire a strategiei, susținând că este doar o diviziune inventată a domeniului aerian. Totuși, realitatea Operațiunii Epic Fury demonstrează contrariul: controlul aerian tradițional este temporar și local, bazat pe viteză în detrimentul persistenței. Inamicul a exploatat exact această lacună, mutând lupta în jos, spre suprafață, acolo unde sistemele de supraveghere și interceptare ale SUA nu au fost proiectate să mențină o prezență constantă și densă.
Lecții dure pentru viitorul forțelor armate și necesitatea adaptării la războiul asimetric
Cazul Strâmtorii Ormuz arată că superioritatea aeriană trebuie să servească întregii forțe întrunite, nu doar aparatelor de zbor. Atâta timp cât amenințarea dronelor iraniene a împiedicat Marina SUA să escorteze navele comerciale, se poate vorbi de un eșec al puterii aeriene. Victoria nu mai poate fi măsurată doar prin scorecard-uri de distrugere industrială, ci prin capacitatea de a asigura libertatea de mișcare. Pentru o forță care a dominat înălțimile timp de generații, cea mai grea lecție ar putea fi aceea că bătălia decisivă s-a mutat acum mult mai aproape de pământ.
Actualitate
Paradoxul din Golful Persic: De ce victoriile aeriene răsunătoare nu mai sunt suficiente pentru a câștiga un război
Atunci când secretarul apărării, Pete Hegseth, a depus mărturie în fața Senatului marțea trecută, acesta a venit pregătit să susțină victoria „istorică și copleșitoare” împotriva Iranului. Bilanțul său era impresionant pe hârtie: marina iraniană scufundată, rachetele neutralizate, baza industrială de apărare distrusă aproape complet și capacitatea militară a Teheranului dată înapoi cu zeci de ani.
Cu toate acestea, senatorii au ridicat o întrebare inevitabilă: dacă înfrângerea a fost atât de decisivă, de ce forțele iraniene continuă să atace bazele americane și navele comerciale? Această discrepanță reprezintă miezul dilemei operațiunii Epic Fury. Deși aviația tradițională a câștigat supremația la mare altitudine, aceasta nu a reușit să mențină deschisă Strâmtoarea Ormuz, unde dronele și rachetele ieftine au paralizat traficul maritim.
Iluzia controlului total și eșecul doctrinei clasice
Problema centrală este ignorarea unui concept critic: „litoralul aerian”. Strategii militari tradiționali, precum generalul în rezervă David Deptula, susțin că nu este nevoie de o regândire a conceptelor forțelor aeriene și că superioritatea aeriană se exercită de la sol până la limita spațiului cosmic. Realitatea de pe teren îi contrazice însă brutal.
Litoralul aerian nu este doar o chestiune de altitudine, ci o zonă de contact unde domeniile militarizate interacționează într-un mod nou. Statele Unite au controlat cerul albastru deasupra Iranului, dar acest control nu s-a extins și în zona joasă, unde roiurile de drone și rachetele dispersate nu formează un sistem integrat ce poate fi prăbușit prin lovituri chirurgicale. În timp ce aviația se concentra pe „cerul albastru”, a abdicat de la responsabilitatea de a controla spațiul aerian imediat deasupra apei și solului.
Războiul de uzură la joasă altitudine: O provocare pe care tehnologia de vârf nu o poate rezolva
Superioritatea aeriană tradițională se bazează pe prezența reactivă — avioanele nu pot rămâne permanent în aer, așa că viteza înlocuiește persistența. Această logică funcționează doar dacă inamicul luptă după aceleași reguli. În schimb, sistemele ieftine și consumabile ale Iranului au mutat lupta în jos, în littoralul aerian, o zonă pe care forțele aeriene au considerat-o fie imposibil de controlat, fie problema altcuiva.
Eșecul nu a fost cauzat de lipsa avioanelor de generația a cincea, ci de presupunerile eronate care au stat la baza planificării. Deși forțele americane au distrus radare și centre de comandă, amenințarea persistentă a dronelor a împiedicat marina americană să escorteze navele comerciale prin Strâmtoarea Ormuz. Conform definiției proprii a forțelor aeriene, dacă nu poți asigura libertatea de acțiune pentru întreaga forță comună, înseamnă că nu deții superioritatea aeriană.
Lecțiile dure din operațiunea Epic Fury și viitorul conflictelor asimetrice
Ideea că o campanie aeriană modelată după succesul din Irak din 1991 ar putea îngenunchea Iranul în scurt timp s-a dovedit a fi o iluzie. Iranul și-a păstrat majoritatea stocului de rachete și a reușit să închidă strâmtoarea timp de luni de zile, obligând Washingtonul să accepte acorduri în condiții nefavorabile.
Controlul aerului se decide astăzi în acest „litoral aerian”, unde mase de sisteme mobile, autonome și cu costuri reduse pot nega libertatea de manevră a unei superputeri. Cea mai grea lecție pentru o forță care a dominat înălțimile timp de generații este că bătălia decisivă s-a mutat mai jos, acolo unde radarele scumpe și avioanele invizibile au o eficiență limitată.
-
Exclusivacum 3 zileMilitarii și-au plătit singuri pensiile cu 1,32 miliarde de euro. Statul doar încasează aplauzele
-
Exclusivacum 4 zileȘoferul apocalipsei pe cocaină și cu permisul suspendat, salvat de la propria prostie de „noua generație” de polițiști
-
Exclusivacum 4 zileHipodromul Ploiești – fabrica de campioni „intact dopati”. Cum se suspendă calul, se iartă trofeul și se umflă comisia „Nae & Stimatu”
-
Exclusivacum 3 zileDiplomație de familie, business de prietenie: cum se transformă ambasada din Cuba în sală de protocol pentru combinații private
-
Exclusivacum 2 zileZeul Luca și Colonia Cuba: cum s-a transformat MAE într-o prăvălie de familie, cu diplomă franceză la butonieră
-
Ancheteacum 2 zileExamenul echilibrului pentru „seniorii” magistraturii: Rezultate-șoc la testarea psihologică a judecătorilor care vor să revină în sistem
-
Administratieacum 4 zileCum sunt repartizați noii ofițeri ai Academiei de Poliție: 99 de posturi în țară, prioritate pentru cei cu mediile cele mai mari
-
Exclusivacum 4 zileRomânia offline: când cade serverul, se aprinde „grija” față de deținuți



