Featured
Nu demult, cineva clama într-o revistă literară că nu s-a scris literatura pandemiei!
Pandemia are și astăzi necunoscute, încât puțini se încumetă să o abordeze cuprinzător. Subiectul cere, desigur, cultură organizată și istorică, dar și asumări integre, dincolo de vizibilul efort de manipulare a populației, semnalat deja în Apelul Vigano, dar care continuă în multe locuri din lume. Efort care, în România actuală, este mare, încât, combinându-se cu nepriceperea decidenților, mor continuu oameni cu zile.
S-au publicat și la noi texte despre pandemie, să le zicem „oficiale”, în care funcția persoanei este socotită mai departe greșit, după o „tradiție” funestă, ca indiciu de valoare. S-au scris însă și cărți de autor. Din păcate mai mult cu trăiri de genul „ce mi s-a întâmplat mie sau ce am resimțit în vremea restricțiilor sanitare”, dar cu prea puține vederi mai largi.
La rândul meu, am socotit datorie proiectarea unei lumini a conceptualizărilor asupra pandemiei (A. Marga, Lecțiile pandemiei, Tribuna, Cluj-Napoca, 2020). Ideea că pandemia actuală este printre șocurile la care este supusă civilizația, că ea obligă la revalorizarea naturii și că „provoacă” la schimbarea felului de viață al oamenilor este acum curentă în reflecția asupra subiectului.
Nu demult, cineva clama într-o revistă literară că nu s-a scris literatura pandemiei! Observația se poate lua, desigur, și ca reflex al situației care s-a creat în România prin destrămarea rețelei de difuzare a publicațiilor și slăbirea criticii de întâmpinare. Orice s-ar spune, acestea au fost practic scoase din rol deocamdată. Dar clamarea nu stă în picioare – iar argumentul la îndemână este apariția, deja cu luni în urmă, a unui roman competitiv pe acest subiect. Am în vedere cartea lui Nicolae Croitoru, Pandemia Albastră. Roman alegoric (Editura Niculescu, București, 2021), care, într-un efort de a capta cu mijloace literare un fenomen nou în viața generațiilor de azi, privește pandemia pe fondul istoriei și, în plus, în optica transcenderii ei. Cu o scriitură cerebrală, limpede, elegantă, un autor tot mai prezent în librării dă o piesă concludentă a literaturii pandemiei – foarte probabil cea mai articulată la noi până în clipa de față.
În cazul cărții lui Nicolae Croitoru, se poate vorbi de roman science fiction – căci este așa ceva pe bune porțiuni. Sau de un roman explorativ – în care se caută un alt unghi de vedere asupra soartei omului. Sau de un roman reportaj al unei epoci marcate de pandemie – cartea fiind și așa ceva. Probabil sunt adecvate și alte caracterizări.
Socotesc însă această carte un eseu romanesc, din cel puțin două considerente. Este un roman cu remarcabil de bună armătură documentară în substrat, așadar o proză ce nu este simplă speculare de simțăminte sau simboluri. Este un roman care convertește căutări în spațiul ideilor, reflecții și date în relații dintre personaje și destine. Romanul se încheie, de altfel, nu numai cu un deznodământ al interacțiunii personajelor în lumea din jur, ci și cu un eseu de acută actualitate, despre prezent și viitor.
Romanul Pandemia albastră aduce în față interacțiunea a patru personaje. O filipineză, Elizeia, epidemiolog, care devine angajat al OMS, și un genetician român, George, care se angajează în diplomația internațională. Cei doi se întâlnesc și ajung la căsătorie în vremea pandemiei. Apoi un taximetrist reflexiv, Antonio, și, desigur, grupul internațional ce vrea să decidă soarta umanității, reunit în secret într-un castel.
Primii doi călătoresc în China și Singapore, în misiuni de serviciu, după ce parcurg o experiențe în nordul României și în alte locuri. Între altele, într-o navetă cosmică a lui Antonio, care le permite să petreacă câteva zile în apropierea Lunii, încât să câștige o perspectivă mai de la distanță asupra oamenilor și a Pământului! Pe vasul de croazieră de pomină „Diamond Princess”, Elizeia contractează coronavirusul și moare în timpul unei operații de salvare a gemenilor pe care-i purta în pântece. George dispare și el mistuit de întâmplări pe o insulă, după ce i se fură formula unui medicament de tratare a Covid-19. Copiii lor sunt preluați de amici ai familiei și transferați vieții din viitor. Romanul se încheie cu integrarea unui erou în altă civilizație, „Civilizația verde”.
Eroii sunt trecuți în romanul Pandemia albastră prin experiențe de viață în lumea largă și în România și priviți din perspectiva înfruntării prezentului, mai ales a pandemiei, și a șanselor într-un viitor periclitat. Totul se încheie prin acces la un spațiu intergalatic, cu posibilitatea unei priviri atât de cuprinzătoare asupra destinului uman, încât permite sesizarea vieților deja stinse ca părți ale cosmosului. Perceperea infinitului este socotită marea lecție și, desigur, începutul unei morale.
Cu deplasarea lejeră prin lume a eroilor, trama romanului este, cred, deliberat, idealizantă, pe alocuri contrafactuală, în care nu se ocolesc, probabil ironic, clișee aflate în circulație. Dar nu acțiunea romanescă mi se pare centrul de greutate al romanului, ci reflecția asupra pandemiei pe care o avansează.
Aceasta este desfășurată mai amplu decât în proza curentă. Ea are într-un capitol, „Optimismul veștejit”, nucleul. „Potopul e universal și nu are granițe. Numai Omul încă naiv și gânditor face scenarii ce cad ca niște popice în fața unor epidemii repetabile și dezastruoase. Unde este tăria, măreția și puterea Omului în acest caz? Unde este talanga de prevenire a supremației speciei? Cum arată și unde este frontul de luptă pentru apărarea și protejarea vieții pe Planeta Albastră?…. Nu numărul de celule constitutive ale ființelor vii contează ci eficiența lor în întreținerea vieții și a liniei lor evolutive. Nu vezi bine Omule că ești defazat de cerințele existenței tale primare? Apărarea este bună, lupta este necesară, dar altcineva este învingător, un biet virus neputincios. Să nu te îmbeți cu apă rece că specia ta ar fi dominantă. Dominantă este lupta pentru existență, dar ea se prăbușește în ceața nepuinței când cade în generalități. Ăsta este beteșugul celor putenici care neglijează conflicul cu cei mici, aparent nepuincioși….Creați o altă variantă de supraviețuire a acestei ființe primare și veți scăpa de acest virus, schimbându-i modul de viață sau transformați-l în prieten. Nu înțelegi că omenirea scârțâie din toate balamalele? …. Ne-am ridicat prea sus? Nu cred. Sunt de părere că am căzut cu toții prea jos și a trebuit ca o biată ființă negânditoare să ne pună în postura de a fi mai tandri, mai respectuoși cu noi înșine, mai integri ca specie și mai virtuoși ca toate celelalte organisme ale Pământului. Vanitatea, egoismul, răutatea, frica, setea de putere, orgoliul, cinismul, hoția, corupția și interesul turbat au săpat adânc la rădăcina esenței de om, au altoit peste el mărăcini țepoși și urzici otrăvitoare inseminându-i venin, gheare și colți de sfâșiat mamuți, dar nu și anticorpi sensibili la atacurile microorganismelor”.
Se găsesc multe reflecții și reacții demne de scos în relief în trama romanului Pandemia albastră. Dar reușita majoră mi se pare profilarea eroilor prin vederi distincte. În „competiția” eroilor, în „duelul cugetărilor, al visurilor, al gândurilor”, cum scrie romancierul, fiecare reprezintă o optică delimitată asupra lumii. Elizeia vede dificultățile plecând de la deteriorarea relației oamenilor cu Pământul, George de la insuficiența temporară a mijloacelor de a face față provocărilor, Antonio de la imaturitatea morală a speciei, „Grupul puterii nevăzute” de la proasta conducere a lumii.
Detalierea este bogată. Elizeia propune „să dezvelim adevărul despre lumea înăbușită de microorganisme și să-l repunem pe Om în drepturile sale”, după ce „Omul a piedut busola și se crede mai deștept și mai puternic decât este în realitate”. Ea consideră că „înainte de toate noi oamenii trebuie să ne reglăm raporturile cu tutorele nostru, Pământul, să facem pace cu el, să-i cerem iertare pentru nesăbuința noastră și să-l tratăm cu mai mult respect și bună crediință pentru că și el este bolnav, bătrânel și sigur acum, când își vede tot mai aproape sfârșitul”, căci, între altele, „pe Pământ se fac încă exprimente de planificare a morții pe generații”. Decameronul lui Boccacio – cu celebra tratare literară a izolării într-o casă ferită de lume în vremea „ciumei bubonice” – este luat de Elizeia ca argument pentru ideea că „sutele de ani nu au fost suficiente ca pământenii să învețe să se apere”.
„E lume cu năbădăi. În loc de iubire te mănâncă șerpii” (p.48), consideră George. El crede că „Pământul trebuie împăcat cu Omul, dar și armonizat cu fenomenele cosmice. Cataclismele sunt produse ale Universului în expansiune care nu ocolesc planeta noastră. Nici pământul nici Omul nu au virtuți să li se împotrivească. De aceea, ele rămân amenințarea cea mai periculoasă care pândește Planeta albstră și Civilizația sa”. În această situație, „Omul Suprem trebuie să fie artizanul și cel care cere biletul la control lanțului viu sau bionic al unei civilizații schimbate”. Singura soluție este „Marea Resetare care descătușează opera de deratizare morală a omenirii”.
Antonio vede în omenire un „tezaur de variante și posibilități care trebuie valorificate într-un sens binefăcător”, iar „lumea este la răspântie” în zilele noastre. Ea a intrat în epoca „mercantilismului bizar al cărui centru este banul și nu Omul ca valoare supremă” și, după mari pierderi ca urmare a războaielor, se află acum în anticamera celui de al Treilea Război Mondial. Antonio vorbește de „unitatea precară a omenirii, care lasă zone întregi în izbeliște, nu găsește soluții globale, pierzându-se în competiții absurde și păgubitoare pentru om”. Lui Marin de la Tismana Antonio îi spune că „lumea este plină de găuri…, multe sunt ale prostiei, altele ale limitelor cunoașlterii, unele ale neputinței, dar cele mai numeroase sunt produse ale hoției. Dacă nu vom fi atenți se fură Omul cu pandemie cu tot”.
„Grupul puterii nevăzute” cochetează cu teze din familia Marii Resetări. Precum „pandemia este un experiment de succes”, „trebuie instaurată noua ordine mondială”, „resetarea este stringentă, căci omenirea este prost condusă”, „guvernul Violet trebuie să intervină de urgență”, „omenirea a pierdut totdeauna războiul cu virușii”, „înmulțirea populației trebuie luată sub control”; „este o vreme de cumpănă pentru Om, iar deraierea Omenirii poate fi fatală”.
Romancierul introduce în discuție ceea ce numește „omniglobalizarea”. În capitolul „A venit Zeom”, Antonio susține că atunci „când Pământul și Omul vor fi celula supremă a existenței, când omniglobalizarea va fi doamna planetei, când oamenii vor fi uniți, când lumea nouă va purta deja sceptrul destinului său, vor dispărea și himerele neîmblânzite ale trecutului, răutatea Omului va fi mai domoală, natura mai blândă, iar soarele va lumina mai puternic omenirea cu razele sale de speranță”. Aceasta este soluția autorului, îngrijit formulată.
Literaturizarea are, desigur, libertățile ei firești, fiind operă a imaginației. Dacă însă luăm în seamă reflecția conceptualizantă, care are și ea istoria ei, atunci nu numai că nu mai putem discuta despre om precum Heraclit sau Socrate, dar nici măcar așa cum au discutat Diderot sau Feuerbach sau, mai aproape de noi, Teilhard de Chardin sau Camus. Ca să fiu mai intuitiv, majuscularea omului cu Omul a fost părăsită de multă vreme fiind socotită nerealistă. Se observă ușor că nu se poate generaliza despre un popor, o națiune, etc. – mereu sunt excepții, pe care este lucid le luăm în seamă. Oricum, istorismul, cu privirea omului ca parte a istoriei, fenomenologia, cu centrarea pe ceea ce se petrece cu viața omului, pozitivismul, cu orientarea cunoașterii spre ceea ce este factual, structuralismul, cu sesizarea căderii omului sub controlul structurilor, au dărâmat Omul de pe soclu, în favoarea oamenilor vii, care-și reproduc viața lovită de limite sub condiții pământești.
Este bine așa? Desigur că lucrurile stau mai complicat. A ajunge la omul care își trăiește efectiv viața este indispensabil, dar astăzi este clar că dărâmarea Omului de pe soclu are și un efect pervers. Este vorba de dizolvarea oamenilor în altceva – fie și în activități, precum comerțul, lupta cu ceilalți, consum, cobai în experimente etc. Este nevoie de o ridicare a orizontului atunci când se discută de oameni, iar majuscularea ține de acea ridicare. Nicolae Croitoru are aici dreptate. Numai că depinde de ce se gândește sub majusculare.
În Pandemia albastră trei impresii găsesc că au nevoie de reflecție în continuare. La menționez, căci sunt parte a construcției eseistice.
Prima este impresia că „plutim într-o mlaștină de concepții. Unele adevărate, altele false și derutante. Asta produce dezorientare și confuzie. Ar fi o nenorocire să creezi un model social dintr-un amalgam de concepții, fără reper la început”. Numai că, oricum am evalua, concepțiile vor trebui examinate înainte de a fi suspectate. Este clar că multe concepții nu mai fac față situației istorice în care ne aflăm, dar sunt și concepții care au croit calea ce duce dincolo de ceea ce este. Personal le-aș apăra pe cele axate pe comunicare și acțiune reflexivă, dincolo de care nici nu există trecere, dacă este ca oamenii să rămână subiectul istoriei lor. Aș spune că majuscularea fără așa ceva, nu scoate din dificultăți.
A doua este impresia că Dumnezeu ar fi dezamăgit în istorie, că Anticristul a câștigat partida biblică și că „omul zeu (Zeomul)” ar fi un orizont viabil. De altfel, teza tare a autorului este: „Dumnezeu e Omul însuși, iar omul este Dumnezeu”. Ne dăm seama, firește, că reacția primă a Bisericii de a închide lăcașurile în pandemie nu a fost adecvată viziunii grandioase a iudeo-creștinismului. Dar de aici nu rezultă că Feuerbach ar fi actual. Heidegger scria că doar un Dumnezeu ne poate salva și voia, într-adevăr, un nou zeu, diferit de Dumnezeul biblic. Numai că, din ceea ce știm astăzi, nu zeii vor fi rezolvarea – ei sunt deja prea numeroși în viața oamenilor. Din nenumărate considerente, pe care deja Novalis și Nietzsche le știau bine, dacă Dumnezeu este scos din istorie, atunci aceasta va fi ocupată de fantome.
A treia impresie este aceea că „omnicrația” presupune ieșirea din politică. În eseu se spune că „rolul politicii se va diminua treptat, pe măsură ce Omul va deveni decident capabil să hotărască liber sau în grupuri asociative corespunzător virtuților publice”. Ca să rămânem cu picioarele pe pământ, nu a decis vreodată Omul și nu are cum decide. De fiecare dată decid, inexorabil, oameni în situații date. Desigur, sunt înțelegeri și înțelegeri ale politicii. Să nu luăm însă politica rudimentară axată pe „distincția amic-inamic” și pe ură, ce se practică în jur, ca politica însăși. Altfel, impresia este doar un clișeu care circulă în țări cu viața civică blocată. În fapt, ieșirea din politică este ieșirea din organizări care cel puțin permit fiecărui om să vorbească și să fie ascultat.
Sunt acestea rezerve dinspre o reflecție sistematică adresate unui eseu temeinic. Așa cum am mai spus, literatura are libertăți – libertăți pe care nu le au alte forme ale spiritului. Fără literatură nici nu se poate. De aceea și iubim literatura și este normal să o facem. Nu vreau să cad, însă, în capcana priorității – unii cred că literatura duce înainte, apoi cei care conceptualizează lămuresc lucrurile. Poate da, poate nu, depinde! La noi, în orice caz, o interacțiune ar fi necesară. Nicolae Croitoru resimte, la rândul lui, nevoia interacțiunii și, în comparație cu mulți, are onestitatea și înzestrarea să o exprime literar.
Andrei Marga
Într‑un colț de Europă numit România, cineva a avut o idee genială: „Dacă tot nu putem conduce agricultura, hai măcar să conducem norii.”
MAFIA ANTIGRINDĂ SAU CUM A ÎNVĂȚAT STATUL SĂ TRAGĂ CU RACHETA ÎN NORI ȘI CU FACTURA ÎN FERMIER (DOCUMENTE)
Așa s‑a născut Sistemul Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor – SNACP.
Pe scurt: niște oameni plătiți din bani publici au decis că, între Dumnezeu și fermier, mai lipsea cineva: funcționarul cu racheta și Excelul cu hectare „protejate”.
De atunci, povestea oficială curge așa: – fără SNACP, fermierul moare;
– cu SNACP, fermierul înflorește;
– grindina tremură de frică;
– iar bugetul… se topește „natural”, ca zăpada de primăvară.
În realitate, singura grindină constantă este aia de facturi.
FERMIERUL CU SAPA, STATUL CU RACHETA, ELECTROMECANICA CU DEVIZUL
Distribuția:
– Fermierul: personajul principal pe afiș, figurant în buget.
– Statul: regizor, scenarist și încasator de bilete.
– AASNACP: Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, cunoscută în popor ca:
„Cei cu racheta, gardul și betonul la 5X prețul pieței.”
– Electromecanica Ploiești: vedeta tehnică, Sfânta Treime a achizițiilor publice –
furnizor de rachete,
firmă de construcții,
firmă de garduri,
firmă de instalații electrice,
și, după cum arată cifrele, firmă de „visat prețuri”.
În timp ce fermierul numără boabele în hambar și ratele la bancă, băieții de la SNACP numără:
– puncte de lansare,
– garduri „strategice”,
– metri cubi de beton inspiraționali,
– ore de „pază și conservare” a unor rachete care nu se trag, dar se facturează impecabil.
ROMÂNIA, ÎMPĂRȚITĂ ÎN DOUĂ: CERUL LUI DUMNEZEU ȘI CERUL LUI AASNACP
Există două Românii, care nu se întâlnesc decât pe hârtie:
- România cu sapa, unde fermierul se uită la cer cu frică și la bancă cu panică.
- România cu racheta, unde funcționarul se uită la cer doar ca fundal pentru pozele de la inaugurarea punctului de lansare.
Pe hârtie, SNACP e NASA rurală:
– studii de impact,
– licențe,
– hectare „protejate”,
– procente de eficiență,
– rapoarte cu ștampilă.
În câmp, SNACP e mai aproape de Monty Python:
– ani întregi fără o singură tragere, dar cu sute de milioane de lei la „pază și conservare”;
– ani cu rachete trase haotic, grindină tot cade, dar Excelul iese impecabil: „eficiență ridicată”.
Excelul e mereu bun. Recolta… depinde de Dumnezeu, nu de SNACP.
Dar SNACP ia banii în numele lui Dumnezeu și dă vina pe natură când nu iese.
RACHETA DE AUR: ZERO LANSĂRI, FACTURĂ MAXIMĂ
Scenă de antologie din administrația românească:
– Depozit antigrindină plin cu rachete.
– Rachetele: nu se trag, se contemplă. Obiect de muzeu.
– Paznicul: plătit la zi să păzească nimicul.
– Fermierul: îngenuncheat în brazdă, uitându‑se la cer.
– Bugetul: alergând sprinten din contul statului în contul furnizorului, pentru „pază și conservare”.
În 2025, aproape 96 de milioane de lei pentru sistemul antigrindină.
Peste 82 de milioane – pentru paza și conservarea „tezaurului”: rachete netrase.
Rachetă de aur, să zicem. Aur în conturile unora, plumb în buget, argint „în nori”.
Întrebarea fermierilor: „De ce plătim pentru a nu se trage?”
Răspunsul sistemului: „Nu înțelegeți știința. Tăceți și plătiți.”
EXPERIMENTUL DIN PRAHOVA: DOI ANI FĂRĂ RACHETE, CU CER LIBER ȘI RECOLTE BUNE
În Prahova, cineva a uitat să pornească spectacolul.
Din motive de „disfuncționalități”, rachetele au stat. Cerul – liber. Fermierii – singuri.
Rezultatul: – Agricultura nu a murit.
– Satele nu au dispărut.
– Recoltele la grâu și rapiță au fost bune, foarte bune.
Fermierii întreabă calm, dar tăios: „Dacă fără rachete am avut producții record, de ce să mai plătim pentru rachete?”
Statul, prin ministrul interimar al Agriculturii: – îi face sabotorii științei,
– „dușmani ai progresului”,
– „pericol pentru agricultura națională”.
Agricultura națională, între timp, e pusă în pericol de altcineva:
nu de fermierul care pune întrebări,
ci de cei care au făcut din rachetele netrase o religie bugetară.
CATEDRALA EXCELULUI
Curtea de Conturi și Corpul de Control al prim‑ministrului descoperă:
– licențe incomplete sau întârziate,
– studii de impact vechi (Bilanț de mediu din 2007 pentru o climă din 2026),
– lipsă de monitorizare independentă a eficienței,
– proceduri alambicate, logici tehnice discutabile.
Pe scurt:
„Noi avem hârtii, ce contează că cerul nu le citește?”
PUNCTUL DE LANSARE: PUȚUL DE PETROL CU GARD ȘI BETON
Adevărata acțiune e la „punctul de lansare”.
Punctul de lansare e un puț de petrol bugetar: – când îl deschizi, curg:
– metri de gard „strategic”,
– metri cubi de beton „tehnic”,
– containere, magazii, grupuri electrogene,
– instalații electrice, iluminat, împământare,
– proiectări, consultanțe și tot ce vrei.
Întrebările fermierilor (Prahova, apoi Vrancea) sunt atât de simple că dor:
– Cât costă, pe bune, un punct de lansare, de la prima coală până la ultimul șurub?
– De ce ceea ce în piață costă X, la AASNACP costă 3X, 5X sau 10X?
– De ce gardurile, betoanele, cablurile și containerele banale sunt cumpărate prin furnizor unic, pălite cu tehnologie „secretă”?
– Câte contracte și acte adiționale s‑au pus pe același punct de lansare, ca să nu se prindă nimeni de nota finală?
Răspunsul nescris, dar mirosit: „Pentru că se poate.”
ELECTROMECANICA PLOIEȘTI: DE LA RACHETE LA GARDURI
Electromecanica Ploiești e eroul multiplu: – produce rachete,
– face garduri,
– toarnă betoane,
– montează instalații,
– încasează pachetul complet, la preț de „tehnologie de vârf”.
Fermierii nu cer secrete militare.
Cer strict partea economică: – devize,
– justificări,
– sursa prețurilor,
– comparație cu piața.
AASNACP răspunde prin tăcere: „Nu vă băgați între noi și norul nostru bugetar.”
CONTRACTE FELIATE: NU FRAGMENTĂM, DOAR TĂIEM SUBȚIRE
Același punct de lansare, împărțit în 3, 5, 7 contracte.
– Când e vorba de economie și funcționalitate, punctul e unul singur.
– Când e vorba de licitație și transparență, brusc apar „părți componente”, „loturi”, „etape”.
Fermierii întreabă: – De ce nu s‑a considerat valoarea totală când s‑a ales procedura?
– De ce se repetă contractele pe termen scurt cu aceiași furnizori, pentru același punct?
Răspunsul: „Conform prevederilor legale.”
Traducere: „Am tăiat cât trebuia, unde trebuia, ca să nu ne deranjeze concurența.”
CINE NUMĂRĂ GARDURILE ȘI BETOANELE?
Alt punct sensibil: recepția.
Fermierii vor să știe: – Cine numără efectiv metrul de gard și metrul cub de beton?
– Cum se verifică, pe teren, că ce s‑a facturat chiar există?
– Cine face parte din comisiile de recepție și cum se evită conflictul de interese?
Acolo se întâmplă miracolul: – ce era scump pe hârtie devine „realizat conform proiectului”,
– ce nu există în câmp există perfect în documente,
– iar dacă apare Curtea de Conturi, toți ridică din umeri:
„Noi doar am semnat, că așa scria.”
CÂND VINE CURTEA DE CONTURI
Fermierii din Prahova au fost primii declarați nebuni. Au întrebat de studii, licențe, eficiență, bani. Li s‑a spus: „Nu înțelegeți știința, sunteți manipulați.”
Apoi apare Vrancea. Sesizarea lor ajunge la Curtea de Conturi.
Curtea răspunde: – confirmă auditul de conformitate la AASNACP;
– emite un Plan de măsuri pentru remedierea neregulilor;
– constată nevoia de reorganizare și redefinire a activității AASNACP;
– cere respectarea reală a Legii 173/2008;
– trimite speța la Direcția de Control și Antifraudă a MADR.
Traducere oficială: „Nu fermierii sunt nebuni. Sistemul are probleme serioase.”
MINISTRA CARE SE ASCUNDE DUPĂ NORI
Fermierii prahoveni nu s‑au lăsat.
Nu s‑au oprit la AASNACP, la MADR sau la Curtea de Conturi. Au bătut acum la ușa ministerului care, în teorie, păzește ceva mai mare decât un depozit de rachete: mediul.
Pe 6 august 2026, Asociația Producătorilor Agricoli de Cereale și Plante Tehnice Prahova îi scrie oficial ministrei Mediului, Apelor și Pădurilor, doamna Diana‑Anda Buzoianu.
Nu o întreabă de preferințe politice, nici de agenda de partid. O întreabă ceva banal, dar letal:
„Doamnă ministru,
care este poziția instituțională a ministerului dumneavoastră față de intervențiile active în atmosferă, inclusiv SNACP, din perspectiva:
– dreptului constituțional la un mediu sănătos (art. 35 din Constituție);
– obligațiilor statului privind exploatarea resurselor naturale și echilibrul ecologic (art. 135);
– principiului precauției din art. 191 TFUE;
– jurisprudenței CEDO în cauza Tătar vs România (când România a mai fost prinsă cu „tehnologie” riscantă, pe bază de cianuri)?”
Adică exact întrebarea pe care orice ministru de mediu responsabil ar trebui să o pună singur, înainte să o primească de la fermieri.
Scrisoarea lor nu e pamflet.
E o lucrare de seminar de drept constituțional și european:
– enumeră toate demersurile făcute din 2024 încoace la MMAP, Garda de Mediu, ANM, ANMAP;
– arată cum autoritățile de mediu au răspuns vag, evaziv, cu pasări de responsabilitate;
– arată cum nimeni nu a vrut să spună clar:
– există sau nu evaluare de impact de mediu pentru SNACP, conform legii?
– se aplică sau nu principiul precauției?
– cine răspunde pentru iodura de argint și alte substanțe aruncate deliberat și repetat în atmosferă?
Fermierii cer explicit ministrei:
– să clarifice dacă lipsa evaluării impactului asupra mediului și lipsa monitorizării independente a SNACP sunt compatibile cu obligația statului de a asigura „mediu sănătos și echilibrat ecologic”;
– să spună dacă intervențiile active în atmosferă intră în categoria activităților care cer analiză de risc extinsă și consultarea publicului;
– să explice cum înțelege MMAP să își exercite rolul de supraveghere și control, nu de spectator tăcut;
– să spună ce solicitări de cooperare a primit de la MADR/AASNACP și ce a făcut cu ele.
În plus, fermierii lipesc de scrisoare: – răspunsul CSAT către Forumul APPR (da, a ajuns subiect de securitate națională);
– toate petițiile și non‑răspunsurile din anii anteriori.
Cer un singur lucru:
„Vă rugăm să ne comunicați răspunsul în termenul legal.”
Și aici intră în scenă noua vedetă:
Ministra USR a Mediului, doamna Buzoianu.
Rolul ei, în filmul „Mafia Antigrindină”: – instituția pe care o conduce e gardianul constituțional al mediului,
– dar în practică joacă rolul de gardian al tăcerii.
Pentru că, în loc de un răspuns legal, fermierii primesc ceea ce cunosc deja foarte bine de la alte instituții:
tăcere administrativă.
Legea spune: ministrul trebuie să răspundă.
Realitatea spune: ministra se ascunde.
Întrebarea lor devine și întrebarea pamfletului:
Ce are de ascuns ministra USR a Mediului, dacă refuză să spună clar, în scris, ce poziție are ministerul față de rachetele antigrindină și chimia din nori?
– E teamă de cifrele reale ale impactului asupra mediului?
– E teamă să spună că SNACP funcționează fără evaluare de mediu și fără monitorizare independentă, deși se aruncă ioduri și alte substanțe în atmosferă?
– E teamă să aplice principiul precauției și să atingă un „jucăuș” bugetar de sute de milioane de lei?
Sau, mai simplu: – e mai comod să protejezi liniștea unor contracte decât dreptul constituțional al comunităților rurale la un mediu sănătos?
În cauza Tătar vs România, CEDO a spus clar:
statul român a încălcat drepturile oamenilor pentru că nu aplicat principiul precauției la o tehnologie cu risc.
Acolo era vorba de cianuri.
Aici e vorba de ioduri și „creșterea precipitațiilor”.
Întrebarea fermierilor, în 2026, e aceeași în esență cu cea de la CEDO:
„Pe cine protejează, în realitate, statul român?
Pe cetățeni și mediul lor, sau pe cei care fac profit din tehnologii cu impact necunoscut și neverificat asupra mediului?”
MINISTERE CARE TAC, NORI CARE VOR VORBI
Fermierii și‑au pus numele și CUI‑ul sub întrebare.
Au citat Constituție, tratate europene, jurisprudență CEDO, rapoarte ale Curții de Conturi, documente ale Corpului de Control al prim‑ministrului.
Ministra nu și‑a pus încă semnătura sub un răspuns.
Dacă nici măcar atunci când ți se pun în față: – articole constituționale,
– tratate UE,
– hotărâri CEDO,
– sesizări de la Curtea de Conturi,
– experimente reale din Prahova („fără rachete, cu recolte record”),
nu găsești curajul să îți asumi instituțional o poziție, atunci nu mai e vorba de politică.
E vorba de complicitate prin tăcere.
Epilog provizoriu
Dacă, după: – rapoarte de la Curtea de Conturi,
– constatări ale Corpului de Control,
– sesizări oficiale ale fermierilor din două județe,
– intervenții la CSAT,
– și acum, o adresă detaliată către ministra Mediului din 06.08.2026,
Mafia Antigrindină merge mai departe ca și cum nimic nu s‑ar fi întâmplat, iar ministresa Mediului își permite să ignore termenul legal de răspuns, atunci nu mai vorbim doar despre un „sistem scump și ineficient”.
Vorbim despre un regim de impunitate:
– Cerul: al naturii.
– Bugetul: al băieților deștepți.
– Tăcerea: a politicienilor, indiferent de culoarea de pe afiș.
– Nota de plată: a fermierilor.
Fermierii – Eroii tragici ai gliei și singurii care mai citesc Constituția la lampă în grajd.
Mafia Antigrindină – băieții deștepți cu rachete de jucărie și facturi de lux.
Ministra Mediului – gardianul unui drept constituțional care, la nevoie, poate fi pus „pe silențios”.
Restul?
Restul e fum de rachetă, iodură în nori și o tăcere vinovată, imposibil de apărat cu orice „brand de partid”.
Până la proba contrarie, rămâne valabilă singura concluzie cinstită: Fermierii – Eroii tragici ai gliei, finanțatori ai adevărului
Restul e doar argint în nori, plumb în minciuni și tăcere grea în instituții.
Până atunci, fermierii rămân în același rol grotesc în care i‑a pus statul:
plătesc impozite, sunt declarați „beneficiari” pe hârtie, dar în realitate sunt doar decor în marele experiment de îmbogățire cu garduri, betoane și rachete păzite cu 82 de milioane pe an.
Consultati arhiva: (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (AICI), (aic), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici),
(aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (AICI), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici) e (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici) , etc), sistemul antigrindină a fost o mafie transpartinică! Vom reveni. (Cristina T.).
Exclusiv
Republica T.C.E. PLOIEȘTI: CV-ul cu 16 vieți, fina tuturor banilor și Raportul care nu există
Dl. Taboi, omul-orchestră care cântă doar la… raport
În imperiul lui Nae Comisionaru’, unde clanul conduce iar autobuzele crapă din toate șuruburile, apare un personaj nou:
Taboi Florin Mădălin, administrator – membru în Consiliul de Administrație al TCE Ploiești.
Conform CV-ului publicat pe site-ul TCE, dl. Taboi are 16 locuri de muncă bifate. Șaisprezece. Ca și cum ar fi trăit vreo trei vieți în paralel sau ar fi făcut naveta între firme mai repede decât schimbă șoferii treptele la un autobuz din ’86.
Lista e așa, ca la loto:
- PETROUTILAJ 3DRD SRL
- RAIL CONTAINER SRL PLOIEȘTI
- UNICOM TRANZIT SA BUCUREȘTI
- MECANOVAGON LOGISTIC SRL PLOIEȘTI
- VTG RAIL EUROPE GMBH
- MECANO VAGON LOGISTIC SRL PLOIEȘTI
- REPARAȚII FEROVIARE DARC SA
- CONPET SA PLOIEȘTI
- REPARAȚII FEROVIARE DARC SA (din nou, că de ce nu?)
- CONPET SA PLOIEȘTI (iar)
- GAVAL CONSULTING EXPERT SRL PLOIEȘTI
- REIL CONTAINER PLOIEȘTI (cu o literă în plus sau în minus, banii tot la fel miros)
- GRUP FEROVIAR ROMÂN SA BUCUREȘTI
- CONPET SA PLOIEȘTI (a treia oară, deja devine hobby)
- UMERVA SA PLOIEȘTI
- CEFIN ROMÂNIA SRL BUCUREȘTI
Un CV ca un tren de marfă: multe vagoane, puțini pasageri, dar ceva clar se cară pe-acolo.
Și cu această „experiență vastă”, dl. Taboi face ce știe mai bine:
cere, cere, cere.
– Rapoarte!
– Analize!
– Situații!
– Detaliere pe puncte!
– Și iar rapoarte!
TESA lucrează nonstop: se scot printuri, se fac excel-uri, se pun ștampile, se retrimit, se adnotează. O fabrică de hârtie plătită din bani publici.
Iar la final?
Nicio decizie. Niciun punct de vedere. Nimic.
Dl. Taboi cere, oamenii muncesc, timpul trece, banii curg. Singurul lucru care lipsește e actul de administrare reală.
Raportul 1729 – hârtia care nu există pentru dl. Taboi
Și acum, cireșul de pe tort:
despre Raportul 1729/05.11.2025, acest document-blestem care arată gaură de 21,8 milioane lei pe an și 1,5 milioane lei îngropate în „baza sportivă a nimănui”…
Pentru dl. Taboi, raportul nici măcar nu există.
Omul cu 16 locuri de muncă, specialist în rapoarte, analize și situații, trăiește într-un univers paralel în care:
- Raportul 1729 nu e citit.
- Nu e întrebat.
- Nu e dezbătut.
- Nu e asumat.
Există doar în realitatea fraierilor care plătesc bilet, abonament și taxe la bugetul local.
Eficiență administrativă marca „Republica TCE”:
se scriu munți de hârtii inutile, dar singurul document care contează este băgat la sertar și tratat ca o legendă urbană.
Și Consiliul de Administrație – cu Taboi inclus – stă pe el de parcă ar fi un dosar de securitate nucleară, nu o radiografie a jafului din bani publici.
„Organigrama cu chiloți” – ediția „Fina tuturor banilor”
Dacă prima serie de articole a Incisiv de Prahova a arătat că „organigrama cu chiloți” este un instrument de epurare, acum vedem și miza reală:
concentrarea tuturor banilor TCE în mâinile unei singure persoane – fina lui Nae.
Serviciul Tarife Vânzări Subvenții (TVS) are deja în frunte pe:
Șef Serviciu: Cătălina Ciofu Stoica – fina lui Nae Comisionaru’, cu studii politice, nu economice.
În varianta de organigramă care se pregătește să fie băgată sub nas Consiliului Local pentru aprobare, această fină:
- preia de la Serviciul Juridic Compartimentul Contracte, adică:
- toate contractele de închiriere spații,
- contractele pentru stâlpi,
- utilizare terminal,
- publicitate pe mijloacele de transport în comun.
Pe românește: tot ce înseamnă venit pentru societate – fiecare leu care intră în TCE – ar trece prin mâna Finei TVS.
Recapitulare a Puterii Supreme a Finei:
- calculează tarifele;
- stabilește subvențiile;
- emite facturile către Primărie;
- controlează vânzarea de bilete și abonamente;
- dacă organigrama trece, controlează și toate contractele de închiriere și publicitate.
Practic, TCE devine un bancomat unde:
- șoferii și mecanicii sunt sclavi pe plantație,
- orașul pompează subvenții,
- iar „fina cu studii politice” devine stăpâna fluxurilor de bani.
Legalitate? Control? Separarea atribuțiilor?
Serviciul Juridic este scos din joc, emasculat, redus la tăcere.
Exact cum au anticipat materialele anterioare ale Incisiv de Prahova.
Circuitul subvențiilor – de la Fina 1 la Fina 2
Foarte important: cum circulă, de fapt, banii de subvenții?
La sfârșitul fiecărui an, circuitul clasic era:
- La TCE:
- Serviciul TVS (condus de fina lui Nae, Stoica Ciofu Cătălina)
- calculează subvențiile, diferențele de tarif și compensațiile,
- emite facturile către Primărie.
- La Primărie:
- Serviciul Mobilitate și Trafic Urban,
- Șef Serviciu: Ivan Andreea – altă fină a lui Nae Comisionaru’ (șefă până la 1 iulie 2026),
- verifică documentele, le avizează și acordă „bun de plată”.
Deci, banii publici circulă astfel:
Fina 1 (TCE) → emite facturile → Fina 2 (Primărie) → pune ștampila „bun de plată”.
Clanul nu e metaforă, e structură de funcții publice.
Două fine, două instituții, un singur control asupra banilor:
- la TCE, fina calculează și facturează;
- la Primărie, fina verifică și aprobă plata.
Iar între ele?
Consiliul de Administrație mimează controlul.
Consiliul Local doarme cu organigrama pe masă.
Raportul 1729 e la secret.
CV-ul Pantazi – 11 pagini de „semnez orice”
În acest tablou nu putea lipsi și administratorul-auditor, Pantazi Florentina.
CV-ul ei are 11 pagini, este postat pe site-ul TCE și arată un fel de omniprezență profesională. Multe funcții, multă „expertiză”, multe semnături.
Problema nu este câte pagini are CV-ul.
Problema este ce a girat acest CV de 11 pagini:
- Raportul 1729, ținut la sertar aproape un an.
- Audit extern de 300.000 lei care nu s-a mai făcut, dar banii au plecat.
- Organigrama cu chiloți, croită să elimine juriștii incomozi și să protejeze rude, fine și afini.
- Structuri parazitare menținute.
- Epurarea profesioniștilor cu 40 de ani vechime, la 2-3 ani de pensie.
Un CV stufos nu garantează integritate.
La TCE, un CV de 11 pagini pare să garanteze doar o capacitate fantastică de a semna fără să vezi.
Republica TCE – unde frica e obligatorie, iar răspunderea opțională
În hale, oamenii sunt cronometrați la toaletă.
Accidente de muncă sunt „cosmetizate” în documente, dacă implică protejații clanului.
Sindicatele tac, că altfel pierd mărunțișul de „beneficii”.
În birouri, TESA aleargă zi și noapte după rapoartele lui Taboi:
– Mai vreau o analiză.
– Mai vreau o situație.
– Mai vreau o centralizare.
– Mai vreau un grafic.
Decizii? Nimic.
Despre Raportul 1729? Nimic.
Despre gaura bugetară și baza sportivă-fantomă? Liniște totală.
În schimb, se împinge înainte „organigrama cu chiloți”, cu următoarele efecte:
- Serviciul Juridic – decapitat.
- Contractele – mutate la Fina lui Nae.
- Banii – trec prin mâna unui grup restrâns, fidel.
- Orice control real – eliminat.
Toată povestea aceasta, demascată pas cu pas de Incisiv de Prahova, nu e un „scandal punctual”, este o schemă de capturare a unei societăți publice.
Consiliul Local – ultimul zid sau ultimul semnatar?
În acest punct, situația e clară:
- AGA a girat deja tăvălugul.
- Consiliul de Administrație, cu Taboi, Pantazi și restul garniturii, se preface că administrează, în timp ce ignoră Raportul 1729 și semnează pe bandă rulantă ce convine clanului.
- Nae Comisionaru’ și finele lui au pus mâna pe:
- tarife,
- subvenții,
- bilete și abonamente,
- facturi către Primărie,
- verificarea și aprobarea plăților,
- viitoarele contracte de închiriere și publicitate.
A rămas un singur filtru între „organigrama rușinii” și capturarea totală a TCE: Consiliul Local Ploiești.
Consilierilor locali nu li se cere un miracol.
Li se cere ceva mult mai simplu și mai rar:
- să citească integral Raportul 1729,
- să compare cu ce a dezvăluit Incisiv de Prahova,
- să vadă cui dau pe mână fiecare leu de venit al TCE prin aprobarea organigramei.
Dacă votează organigrama cu chiloți în forma aceasta:
- consilierii nu mai pot spune „n-am știut”;
- nu mai pot da vina doar pe CA, pe Nae, pe Taboi, pe Pantazi, pe fine;
- devin coautori plini la prăduirea TCE și la compromiterea unui serviciu public esențial pentru oraș.
Epilog: între pamflet și denunț public
Ceea ce pare pamflet – „Nae Comisionaru’”, „organigrama cu chiloți”, „fina tuturor banilor”, „CV-ul cu 16 locuri de muncă” –
este, de fapt, cronica exactă a unei capturări instituționale.
- Un raport financiar devastator (1729) ignorat.
- Un CA care cere hârtii, dar fuge de adevăr.
- Un auditor cu CV de 11 pagini, dar cu simț critic zero.
- Două fine care controlează fluxurile de bani între TCE și Primărie.
- O organigramă desenată nu pentru eficiență, ci pentru putere și bani.
Restul e decor: autobuze vechi, salariați speriați, hale reci, toalete cronometate.
Dacă acest text vi se pare dur, reamintim: realitatea de la TCE Ploiești este mai dură decât orice pamflet.
Pamfletul doar pune oglinda, cu nume, funcții și fapte.
Semnat, cu datele pe masă, pe baza documentelor, organigramelor și dezvăluirilor publicate in ziarul nostru de investigatii Incisiv de Prahova. Vom reveni. (Cristina T.).
Exclusiv
Ploiești, orașul „regenerat” pe hârtie: Imperiul neregulilor sub Polițeanu, disecat de Curtea de Conturi
Raportul Curții de Conturi a României – Camera de Conturi Prahova privind situațiile financiare consolidate ale U.A.T.M. Ploiești la 31.12.2025.
Primarul care „salvează” orașul, dar pierde sute de milioane pe drum
Curtea de Conturi a României a intrat cu lupa în Primăria Ploiești, condusă de Mihai-Laurențiu Polițeanu, și a găsit un tablou financiar care arată mai degrabă a parodie decât a administrație responsabilă.
Conform raportului oficial, la finalul anului 2025, municipiul deținea terenuri și spații publice de peste 8,24 milioane mp care:
- nu sunt evaluate;
- nu sunt înregistrate în contabilitate;
- nu apar nici în patrimoniul public, nici în cel privat al orașului.
Valoare subevaluată în bilanț, potrivit Curții de Conturi: aproximativ 782.940.717,78 lei.
Adică Ploieștiul are sute de hectare de teren „fantomă”, iar în acte pare aproape mai sărac decât este în realitate.
Terenuri precum Hipodromul Ploiești, Sala Sporturilor „Olimpia”, incinta 1 din Parcul „Constantin Stere”, parcări și parcuri – toate sunt tratate contabil ca și cum ar fi o glumă proastă, nu bunuri publice.
Investiții „eterne”: banii se cheltuie, lucrările rămân în aer
Curtea de Conturi constată că în contul „Active fixe corporale în curs de execuție” stau blocate 45,37 milioane lei, bani care:
- fie reprezintă investiții deja finalizate și predate spitalelor și operatorului de transport (29,33 milioane lei);
- fie reprezintă lucrări recepționate, dar neînregistrate (1,64 milioane lei);
- fie reprezintă investiții „terminate”, dar fără recepție, amânate sau respinse, pe care nu le mai clarifică nimeni (14,4 milioane lei).
Pe scurt: investițiile fie există, fie nu, fie poate… se mai vede la următorul audit. În bilanț tot „lucrări în curs” rămân, ca să nu deranjăm realitatea cu prea multe fapte.
Regenerare urbană marca Polițeanu: lucrări neexecutate, facturi plătite
La proiectul „Regenerare urbană în zona marginalizată – Cartier Pictor Rosenthal”, finanțat din fonduri externe și împrumut de la Ministerul Finanțelor, Curtea de Conturi găsește:
- 243.508,76 lei reprezentând cantități de lucrări neexecutate, dar facturate și acceptate;
- din care 34.219,17 lei au fost deja plăți nedatorate;
- iar garanția de bună execuție de 123.590,32 lei nu a mai fost reținută, factura fiind plătită integral.
În plus, o factură de aproape 1,84 milioane lei emisă în decembrie 2024 este înregistrată în contabilitatea anului 2025, denaturând situațiile financiare.
Curtea de Conturi vorbește despre prejudicii, plăți nedatorate și recomandă recuperarea banilor și aplicarea garanțiilor – adică exact ce nu a făcut administrația până să vină controlul.
Străpungerea străzii Laboratorului: insolvență, lucrări neexecutate și bani decontați
Alt „capodoperă” administrativă: proiectul „Străpungere strada Laboratorului în prelungirea străzii Ghe. Gr. Cantacuzino, inclusiv deviere rețele tehnico-edilitare”.
Curtea de Conturi constată:
- lucrări neexecutate și materiale nepuse în operă de 182.863,19 lei, înscrise în situațiile de plată;
- factură de 1.616.438,26 lei emisă în 2025, înregistrată și plătită în 2026;
- executantul lucrării este în insolvență (conform unei hotărâri de instanță).
Rezultatul:
- active și datorii raportate eronat cu 1.433.573,07 lei;
- lucrări nefinalizate la data expirării contractului, fără documente clare de finalizare sau penalități.
Curtea recomandă stabilirea prejudiciilor, recuperarea banilor și aplicarea penalităților. Până atunci, străpungerea rămâne mai mult o gaură în buget decât o legătură rutieră între cartiere.
„Grup sanitar în parc” – WC de lux cu lucrări fictive
Administrația Parcului Memorial „Constantin Stere”, subordonată Primăriei Ploiești, descoperă o nouă specie de investiție:
- 36.333,89 lei plăți nejustificate către un prestator, pentru lucrări neexecutate la obiectivul „Grup sanitar în parc”.
Prestatorul ajunge să emită factură rectificativă, iar entitatea cere penalități de 4.360 lei. Curtea de Conturi vorbește explicit de plăți nejustificate și prejudiciu, recomandând extinderea verificărilor și recuperarea sumelor.
Adică până nu vine Curtea de Conturi, nimeni nu pare să observe că s-au plătit lucrări care nu există.
Școli „renovate” pe hârtie: plăți nedatorate la George Coșbuc și Spiru Haret
Două proiecte finanțate inclusiv prin PNRR:
- „Renovare clădire – Școala Gimnazială George Coșbuc, corp C2”
- 12.030,64 lei plăți nedatorate către constructor, pentru lucrări neexecutate;
- penalități calculate: 1.963,39 lei (doar după ce Curtea de Conturi a intrat în scenă).
- „Modernizare punct termic – Colegiul Spiru Haret (proiectare și execuție)”
- 4.276,04 lei plăți nedatorate pentru lucrări neexecutate și materiale nepuse în operă;
- penalități calculate: 959,59 lei.
În ambele cazuri, Curtea de Conturi vorbește de prejudicierea bugetului local și de plăți nedatorate, cerând recuperarea sumelor și corectarea raportărilor către bugetul de stat, acolo unde e vorba de finanțare PNRR.
Autobuze electrice și stații de încărcare: penalități neîncasate, timp pierdut
La contractul de furnizare pentru:
- 6 autobuze electrice;
- 20 de stații de încărcare lentă;
- valoare totală: 61.979.367,38 lei,
Curtea constată că Primăria nu a urmărit corespunzător graficul de livrare, generând, conform contractului:
- penalități estimate de 118.531,94 lei, care nu au fost aplicate și încasate.
Deci când e vorba să apere bugetul Ploieștiului, administrația doarme, iar când vine vorba să plătească dobânzi sau amenzi, se trezește prompt.
Fonduri europene ratate: milioane de lei care se întorc la finanțatori
Curtea de Conturi identifică o bombă cu ceas:
- 3.465.075 lei – sume ce trebuie restituite Autorităților de Management și Agențiilor de Plăți,
pentru 11 contracte de finanțare nerambursabilă la care Ploieștiul a renunțat în 2023–2024.
Obiective abandonate sau blocate:
- reabilitări și dotări în unități de învățământ;
- eficientizarea energetică a blocurilor;
- reabilitarea locuințelor sociale;
- creșterea mobilității traficului și modernizarea arterelor;
- centru comunitar integrat etc.
Cheltuieli efectuate la aceste investiții în curs, în sold la începutul și sfârșitul anului 2025: 9.309.266 lei (finanțare nerambursabilă), fără clarificarea situației acestora.
Curtea consemnează:
- rezultat patrimonial supraevaluat;
- datorii neraportate;
- risc de pierdere patrimonială și de abandon al investițiilor.
Prefinanțări și avansuri din fonduri UE și PNRR: contabilitate făcută „după ureche”
Curtea de Conturi detaliază o serie de abateri grave la capitolul fonduri externe:
- 293.475 lei prefinanțare nejustificat menținută ca datorie, deși proiectul e finalizat și declarația de justificare a fost aprobată – datoriile curente sunt astfel supraevaluate, iar rezultatul patrimonial denaturat.
- 5.307.901,46 lei prefinanțări încasate în două contracte de finanțare, peste sumele recunoscute la rambursare, care nu au fost restituite finanțatorului și nici nu au fost înregistrate corect ca „sume de restituit”.
- 4.716.187,37 lei prefinanțări considerate neeligibile într-un proiect cu autobuze electrice (contract de finanțare 4825/2019), sumă în litigiu la Tribunalul București – în contabilitate apare ca „avansuri primite”, fără clarificări.
- alte prefinanțări încasate și apoi restituite au fost înregistrate greșit, „umflând” veniturile anilor trecuți și denaturând rezultatul patrimonial pe 2025, prin corecții trecute direct în rezultatul reportat.
Pe scurt: milioane de lei în fonduri europene sunt plimbate prin conturi fără o logică contabilă conformă, iar Curtea de Conturi obligă Primăria să refacă procedurile și să își pună ordine în evidențe.
Gunoaiele Ploieștiului: taxe de mediu plătite, penalități neaplicate operatorului
La capitolul salubritate și deșeuri, raportul Curții de Conturi transformă Primăria într-un contribuabil docil al Fondului pentru Mediu și un paznic absent al intereselor ploieștenilor:
- 1.298.082 lei plătiți către Administrația Fondului pentru Mediu, pentru nerespectarea obligațiilor de reducere a deșeurilor depozitate;
- contractul cu operatorul de salubritate (delegare prin A.D.I. „Parteneriatul pentru Managementul Deșeurilor Prahova”) prevede penalități în cazul nerealizării indicatorilor de performanță;
- niciun demers serios din partea Primăriei pentru stabilirea și recuperarea penalităților de la operator.
Mai mult:
- taxa de mediu de 1.349.810 lei datorată pentru anul 2024 a fost înregistrată greșit:
- doar 1.298.082 lei (sumă executată silit) apar în 2025;
- diferența de 51.728 lei se plimbă până în 2026;
- datoriile la 31.12.2025 sunt astfel subevaluate.
În paralel, documentația contractului de delegare a gestiunii din 2016 nu e arhivată complet: lipsesc anexe și acte adiționale în format oficial, semnate.
Haos juridic la gunoi: Ploieștiul, membru A.D.I. „după cum iese la instanță”
Curtea de Conturi atrage atenția că:
- HCL 624/12.12.2024: Consiliul Local aprobă retragerea Ploieștiului din A.D.I.;
- HCL 51/25.02.2025: aceeași retragere este „revocată”, dar hotărârea nu este semnată de secretarul general și este atacată în instanță.
Între timp:
- serviciul de salubritate se derulează în baza unui contract de delegare încheiat la nivelul A.D.I. pentru zonele Boldești-Scăeni și Valea Doftanei, în care Ploieștiul e trecut ca parte, dar fără hotărâre validă de Consiliu Local și fără ca primăria să semneze contractul;
- Primăria încearcă și o procedură separată de concesionare prin negociere fără publicare prealabilă de anunț – contractul rezultat „nu a produs efecte”.
Concluzia Curții: apartenența la A.D.I. și modul de delegare a serviciului de salubritate sunt neclarificate, iar litigiile curg pe rolul instanțelor.
Dobânzi plătite pe împrumuturi neutilizate: Ploieștiul ia credit ca să îl țină de decor
Curtea de Conturi notează:
- 605.865,88 lei dobânzi plătite pentru împrumuturi neutilizate, contractate în 2025 prin OUG 25/2025, pentru cofinanțarea unor proiecte cu fonduri externe și PNRR.
Două cazuri elocvente:
- Împrumut 654059/04.08.2025 – 22.419.035 lei
- destinat proiectului de mobilitate urbană Gara de Sud – Gara de Vest;
- contractul de finanțare POR este reziliat la 08.12.2025;
- din credit se folosesc doar 252.489,77 lei (1,12%);
- restul de 22.166.545,23 lei rămân neutilizați;
- dobânzi totale în 2025: 751.064,10 lei, din care 486.604,94 lei plătite efectiv.
- Împrumut 654060/04.08.2025 – 7.580.964 lei
- 5.432.750 lei pentru proiectul „Renovare clădire – Colegiul Național Mihai Viteazul – Aripa Nord”;
- după intrarea în vigoare a OUG 41/2025, contractul de execuție a lucrărilor nu mai poate fi încheiat;
- creditul, deși inutilizabil, este menținut;
- dobânzi totale în 2025: 184.076,94 lei, din care 119.260,94 lei plătite.
Curtea vorbește explicit de afectarea fondurilor prin plata de dobânzi pentru credite rămase fără obiect și de lipsa unei analize minime asupra stadiului proiectelor înainte de a te împrumuta.
Amenzi contravenționale plătite din bani publici, fără ca cineva să răspundă
La Primăria Ploiești și la două spitale subordonate, Curtea găsește:
- 50.646 lei amenzi pentru:
- întreținerea necorespunzătoare a drumurilor pe timp de iarnă;
- degradarea carosabilului și a marcajelor;
- starea de salubritate;
- 130.685 lei amendă aplicată de Garda de Mediu pentru evenimentul „Republica de sub castani” – plătită și înregistrată pe cheltuieli, deși există plângere pe rol;
- 9.500 lei amenzi la Spitalul Municipal Ploiești;
- 13.700 lei amenzi la Spitalul de Pediatrie.
Nicăieri nu există:
- analize ale cauzelor;
- identificarea responsabililor;
- măsuri pentru recuperarea sumelor de la cei vinovați.
Curtea semnalează clar: bugetul public plătește, nimeni nu răspunde.
„Republica lui Moș Crăciun”: târg pe domeniul public, contract „de poveste”
Un caz-școală de cum se poate folosi domeniul public „la mica înțelegere”:
- teren de 492 mp din domeniul public, folosit de un operator privat pentru evenimentul „Republica lui Moș Crăciun”;
- convenția care ar trebui să reglementeze utilizarea:
- nu este înregistrată la registratura părților;
- nu este semnată de utilizator cel puțin până la 18.12.2025, deși evenimentul începe la 28.11.2025;
- folosește formulări confuze privind data intrării în vigoare („eliberare” interpretată după bunul plac).
Taxa de 69.332,64 lei pentru folosirea temporară a terenului:
- trebuia plătită anticipat, ca condiție de valabilitate a convenției;
- este plătită abia la o lună după închiderea evenimentului, după mai multe somații ale Primăriei.
În plus:
- există debite neîncasate pentru lipsa de folosință a terenului de 83.680,11 lei, din care 24.736,07 lei nici măcar nu au fost înregistrate în contabilitatea anului 2025;
- teren ocupat „fără formă legală” pe o suprafață de 533,68 mp, mai mare decât cea avizată.
Abia în timpul auditului se trimite cerere de chemare în judecată (dosar 7977/281/2026), iar Curtea notează și faptul că:
- nu s-a transmis Serviciului Public Finanțe Locale documentația de constatare pentru calculul taxei pe teren și a accesoriilor (126 lei).
Dobânzi neînregistrate, rate restante și penalități suplimentare
Curtea de Conturi mai descoperă:
- 997.502,76 lei dobânzi aferente creditelor bancare și împrumuturilor de la Ministerul Finanțelor neînregistrate în contabilitatea anului 2025;
- 980.030,19 lei rate și dobânzi restante la 31.12.2025;
- 11.558,95 lei dobânzi penalizatoare plătite pentru întârzieri.
Principiul contabilității de angajamente este astfel încălcat, iar situațiile financiare nu reflectă fidel datoria publică și costul real al acesteia.
Școli, colegii, teatre – investiții „în curs” de peste un deceniu
În unitățile subordonate (Teatrul „Toma Caragiu”, Școala „Nicolae Titulescu”, Colegiul de Artă „Carmen Sylva”), Curtea găsește:
- documentații tehnice de sute de mii de lei înregistrate ca „active în curs de execuție”, deși:
- fie au fost predate ordonatorului principal;
- fie unitățile de învățământ absorbite nu mai există;
- fie obiectivul (sală de concerte) este abandonat de ani buni.
Sume precum:
- 286.087,56 lei (Teatrul „Toma Caragiu”);
- 48.938,89 lei (Școala „Nicolae Titulescu”);
- 275.189,13 lei (Colegiul de Artă „Carmen Sylva”)
sunt ținute în contul 231 fără documente justificative sau fără să mai aibă vreo perspectivă reală de finalizare.
Sistem de control intern managerial – mai mult decor decât mecanism de protecție
Curtea de Conturi constată:
- sistemul de control intern managerial al U.A.T.M. Ploiești nu este adaptat dimensiunii și complexității entității;
- nu previne, nu detectează și nu corectează erorile semnificative;
- riscurile privind:
- gestionarea patrimoniului;
- întocmirea situațiilor financiare;
- utilizarea fondurilor;
- contractarea creditelor
sunt tratate superficial.
În plus, măsurile dispuse în anii anteriori (decizii din 2012, 2014, 2015, 2016, 2019, 2020, 2021, 2022) au fost implementate doar parțial, astfel că erorile vechi au fost pur și simplu transferate în bilanțul pe 2025.
Concluzie: Ploieștiul, între „salvare” și auto-sabotaj
Bilanțul Curții de Conturi despre administrația Ploieștiului sub Polițeanu arată așa:
- sute de milioane de lei – bunuri neevaluate și neînregistrate;
- milioane de lei – prefinanțări, credite și dobânzi gestionate haotic;
- sute de mii de lei – plăți nedatorate, lucrări neexecutate, amenzi și penalități suportate din bani publici;
- contracte de salubritate și investiții în infrastructură înfășurate în incertitudine juridică;
- recomandări repetate de ani de zile, ignorate sau aplicate pe jumătate.
Toate aceste constatări nu vin dintr-un discurs politic sau dintr-un pamflet de campanie, ci dintr-un Raport oficial al Curții de Conturi a României – Camera de Conturi Prahova, asupra situațiilor financiare consolidate ale U.A.T.M. Ploiești la 31.12.2025 și din Scrisoarea către conducerea U.A.T.M. Ploiești din 28.08.2026.
Articolul de față nu face decât să traducă, în limbaj jurnalistic și satiric, un adevăr rece din documentele Curții:
Ploieștiul nu duce lipsă de bani sau proiecte pe hârtie, ci de o administrație care să nu transforme orașul într-un muzeu al neregulilor contabile și al investițiilor ratate. (Cerasela N.).
Mafia Antigrindină, rachetele de aur și ministra U.S.R. care se ascunde după nori
Într‑un colț de Europă numit România, cineva a avut o idee genială: „Dacă tot nu putem conduce agricultura, hai măcar...
Republica T.C.E. PLOIEȘTI: CV-ul cu 16 vieți, fina tuturor banilor și Raportul care nu există
Dl. Taboi, omul-orchestră care cântă doar la… raport În imperiul lui Nae Comisionaru’, unde clanul conduce iar autobuzele crapă...
Ploiești, orașul „regenerat” pe hârtie: Imperiul neregulilor sub Polițeanu, disecat de Curtea de Conturi
Raportul Curții de Conturi a României – Camera de Conturi Prahova privind situațiile financiare consolidate ale U.A.T.M. Ploiești la 31.12.2025....
Lovitura Curții de Conturi în „Mafia Antigrindină” – Fermierii din Prahova și Vrancea nu mai sunt „nebunii” din câmp, ci martorii-cheie (DOCUMENTE)
MAFIA ANTIGRINDINĂ ÎN COLȚUL RINGULUI – Cum trage statul cu rachete în nori, cu facturi în buget și cu noroi...
REPUBLICA T.C.E. PLOIESTI – FEUDA LUI NAE COMISIONARU’, FEMEIA-ORCHESTRĂ ȘI ORGANIGRAMA CU CHILOȚI
Republica TCE – de la societate publică la birt de gară Într-un colț de oraș numit pompos “societate de transport...
Republica permanenței pe dos: la IPJ Brașov, șefii încasează, fraierii veghează
Permanență de lux pentru șefi, „patriotism” gratis pentru subalterni În timp ce polițiștii de execuție din IPJ Brașov sunt împinși...
M.A.I. – „Concursul-fantomă” de la Dinamo: când posturile se dau, dar nu se prea iau
Concurs cu final anunțat: „Se caută ofițer, preferabil deja ales” Clubul Sportiv Dinamo București a reușit, încă o dată, performanța...
Sanatate, frate! Politia Română descoperă, după trei ani de basme, că sediile chiar au nevoie de autorizație sanitară
Trei ani ne-au ținut lecții cu „nu trebuie autorizație, totul e în regulă”, iar acum un răspuns oficial al Poliției...
113 polițiști, salvați în ultimele 14 zile de la „destituire cu acte în regulă”. Statul român, specialist în oameni cu termen de expirare
Când nu mai ai bani, tai de la investiții. Când nu mai ai idei, tai de la dreptate. Când nu...
„Polițiști de penitenciare cu apucături de infractori” – sau cum a ajuns Facebook noul gard al pușcăriei
Libertatea de exprimare cu cagula pe față Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) lovește cu o întrebare care...
Marele frate digital și mica ușă din spate: Legea 123/2026 și aventura românească a supravegherii „cu bună-credință”
Despre imunități cibernetice, mandate devenite decor legislativ și breșe care par să aibă mai mulți spectatori decât proprietarul sistemului atacat...
E‑pontajul, sfântul graal al MAI: îți numără fiecare minut, dar ghidul e secret de stat… cu drepturi de autor
Ministerul Afacerilor Interne a inventat aplicația perfectă: îți calculează munca, concediul și orele suplimentare, dar refuză să‑ți spună cum. Ghidul...
Imperiul cu bule stinse: „familia” Coca‑Cola Ploiești, între cumetrii, mașini de firmă și sclavie la normă
Toamna la Coca‑Cola: frunzele cad, oamenii pică din picioare A venit toamna și la Coca‑Cola Ploiești. Doar că, în loc...
GNM Prahova dă cu „sancțiunea”, APM Prahova spală păcatele: stația de epurare de la Corlătești, cloaca „autorizată” a Prahovei (I)
Stația fantomă care „curăță” banii, nu apele: corupție la chiuvetă în Prahova Stația care trebuia să spele apele, nu conștiințele...
Ajutoarele de deces înghețate la 2017. Cum își ascunde Poliția Română formulele de calcul după ștampila „secret de serviciu”
Familiile polițiștilor morți în activitate sau în timpul serviciului descoperă abia la final, în fața ghișeului, că „sprijinul statului” e...
-
Exclusivacum 4 zile
„Polițiști de penitenciare cu apucături de infractori” – sau cum a ajuns Facebook noul gard al pușcăriei
-
Exclusivacum 5 zile
Imperiul cu bule stinse: „familia” Coca‑Cola Ploiești, între cumetrii, mașini de firmă și sclavie la normă
-
Exclusivacum 2 zile
REPUBLICA T.C.E. PLOIESTI – FEUDA LUI NAE COMISIONARU’, FEMEIA-ORCHESTRĂ ȘI ORGANIGRAMA CU CHILOȚI
-
Exclusivacum 5 zile
Marele frate digital și mica ușă din spate: Legea 123/2026 și aventura românească a supravegherii „cu bună-credință”
-
Featuredacum 3 zileM.A.I. – Stăpânul de pe „WhatsApp”: epopeea lui Giugariu, adjunctul cu permis suspendat și nervi pe apa plată
-
Exclusivacum 2 zile
Lovitura Curții de Conturi în „Mafia Antigrindină” – Fermierii din Prahova și Vrancea nu mai sunt „nebunii” din câmp, ci martorii-cheie (DOCUMENTE)
-
Exclusivacum 4 zile
113 polițiști, salvați în ultimele 14 zile de la „destituire cu acte în regulă”. Statul român, specialist în oameni cu termen de expirare
-
Exclusivacum 5 zile
E‑pontajul, sfântul graal al MAI: îți numără fiecare minut, dar ghidul e secret de stat… cu drepturi de autor