„Invenția” lui Pîslaru: să reinventezi roata, dar pătrată
Într-un interviu recent, ministrul Dragoș Pîslaru a reușit performanța să explice doct cum norma de hrană a militarilor și polițiștilor „a fost inclusă în salariul de funcție” și că ar fi, de fapt, „o invenție pentru a compensa niște venituri mici”.
Sindicatul „Diamantul”, sindicatul polițiștilor, arată negru pe alb că ambele afirmații sunt greșite juridic. Nu „par greșite”, nu „controversate”, ci pur și simplu rupte de lege, de realitate și de bun-simț.
Cu textele de lege pe masă, nu cu fițuicile de PR, lucrurile stau așa: ceea ce spune ministrul este contrazis direct de legislația în vigoare și de Înalta Curte de Casație și Justiție. Dar, în România, nicio realitate nu e prea solidă încât să nu fie călcată în picioare în direct, la televizor, cu cravată „smart” și privire gravă.
Norma de hrană nu e „spor”, nu e salariu și nu e jucărie de ministru
Norma de hrană nu este un spor, nu este salariu, nu este bonus de imagine și nici fond de campanie. Este un drept distinct, un drept la hrană, acordat în natură, reglementat printr-o lege proprie — Ordonanța Guvernului nr. 26/1994, în vigoare din 1994, cu mult înainte ca unii să descopere camera de filmat și platoul de talk-show.
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 21/2015 (obligatorie pentru toate instanțele), a stabilit clar că echivalentul în bani al normei de hrană „nu reprezintă venituri din salarii ori asimilate acestora” și nu intră în salariul sau în solda lunară.
Traducere pentru politicienii cu alergie la textul de lege: ceea ce Înalta Curte a spus că NU e salariu nu poate fi făcut salariu prin incantațiile unui ministru în emisiune TV. Când instanța supremă spune „nu e salariu”, iar ministrul spune „ba e și l-am inclus deja”, cine minte? Spoiler: nu Înalta Curte.
Norma de hrană nu e „invenție”, e protecție. Invenția e povestea ministrului
Ministrul Pîslaru ne explică doct că norma de hrană ar fi fost „o invenție” pentru a compensa niște salarii mici. Sursa: imaginația sa și, probabil, un PowerPoint.
Sursa reală: legea. Art. 3 din OG 26/1994 spune limpede că norma de hrană asigură nevoile nutritive ale personalului „în raport cu eforturile depuse în procesul de instruire și de îndeplinire a misiunilor, condițiile de mediu și alți factori specifici”.
Cu alte cuvinte, nu e „invenție” de contabil disperat, ci alimentație de protecție, legată de natura fizică a serviciului, de riscuri, de condițiile de muncă. Exact ca la orice profesie în care nu stai cu picioarele pe birou și cu nasul în sondaje, ci cu pielea ta în joc.
A numi „invenție” un drept reglementat de 30 de ani, cu fundament clar în lege, înseamnă fie că nu ai citit nici măcar OG 26/1994, fie că știi foarte bine ce faci și încerci să vinzi populației o poveste ieftină ca să maschezi o tăiere de drepturi.
Marea scamatorie fiscală: cum pierzi bani, dar ți se spune că „primești”
Norma de hrană, în forma ei actuală, este neimpozabilă. Adică banii aceia ajung integral la militar și la polițist. În schimb, salariul de funcție este, prin lege, impozabil și supus contribuțiilor. Așa funcționează statul: ce se numește „salariu” e imediat „taxabil”.
Așa-zisa „mutare” a normei de hrană în salariu nu înseamnă păstrarea dreptului „sub altă formă”, cum ar vrea unii să sune frumos la televizor. Înseamnă, strict matematic, transformarea unei sume neimpozabile într-una din care se rețin impozite și contribuții. Adică aceeași sumă pe hârtie, dar considerabil mai mică în buzunarul polițistului și militarului.
Asta nu e reformă a echității. E o diminuare mascată, ambalată în vorbe prețioase. Un fel de: „Ți-am mărit drepturile, dar nu mai ajung la tine, că le-am oprit noi, pentru binele tău”. Un fel de magician fiscal de cartier: bagi 100 de lei în pălărie, scoți 70 și aplauzi reforma.
Politicianul român: expert în „interes național”, analfabet în lege
Autorul textului original, Emil Pascut, lovește direct în miezul problemei: cât de greu e, pentru un ministru responsabil, să afle rațiunea normei de hrană, temeiul în drept, istoricul acestui drept? În era în care, dacă tastezi „norma de hrană” în orice motor de căutare juridică, îți apar în câteva secunde toate actele normative care o reglementează?
Nu este greu. Este doar incomod. Pentru că e mai ușor să debitezi prostii pretențioase la televizor și să le împachetezi ca „reformă a statului”, „modernizare” sau, clasicul etern, „interes național”.
Pare că, în România, să fii politician este cea mai ușoară meserie:
– nu ai nevoie de cultură juridică;
– ai nevoie de tupeu;
– de obraz gros;
– de costum scump;
– și de capacitatea de a declara, cu voce fermă, că orice tăiere de drepturi e „pentru binele oamenilor”.
Norma de hrană, vânată în timp ce miliarde se duc pe apa Sâmbetei TVA-ului
În timp ce se calculează cu entuziasm cât se poate „economisi” jupuind norma de hrană a unor oameni care își riscă efectiv viața și sănătatea în misiuni, România este ultima din UE la colectarea TVA. Nu pe locul 20, nu sub medie — pe ultimul loc. Gaura? Uriașă.
Întrebarea logică pusă în textul lui Emil Pascut este devastatoare: de ce să tai norma de hrană unor amărâți în loc să colectezi mai bine TVA? Cine trebuie să colecteze TVA? Nu statul? N-avem instituții, n-avem agenții, n-avem armate de funcționari?
Ba da, avem. Dar ei sunt ocupați cu altceva: să găsească noi moduri „inovatoare” de a lua pielea de pe iobagi. Decât să închizi robinetul prin care dispar miliarde, mai comod e să scotocești prin buzunarele celor care sunt oricum la limita suportabilului.
Domnule ministru, „norma de hrană” nu se rezolvă cu fraze goale
În loc de concluzie, rămâne imaginea grotescă a unui stat care:
– nu știe (sau nu vrea) să-și apere bugetul de marii jucători;
– nu colectează cum trebuie TVA;
– dar se aruncă, cu încrâncenare, pe norma de hrană a militarilor și polițiștilor, declarând-o „invenție” și „inclusă în salariu”.
Domnule ministru Dragoș Pîslaru, textele dumneavoastră despre norma de hrană nu sunt reformă. Sunt manual de cum să lovești în cei care servesc statul, pretinzând că le faci un bine. Iar când legea și Înalta Curte spun una, iar dumneavoastră spuneți exact opusul, nu avem o „opinie diferită”. Avem de-a face cu o manipulare.
Iar polițiștii și militarii nu au nevoie de discursuri „smart” la televizor. Au nevoie să nu fie furați cu legea în mână. Sau, mai exact, cu legea ignorată și camera pornită. (Cristina T.).
Ultimul concurs serios pentru șefia IPJ Ialomița s-a încheiat rușinos, fără ca vreunul dintre cei doi candidați să atingă nota 7. Din acel moment, sistemul a decis că e mai simplu să ocolească problema: nici concurs, nici asumare, doar provizorat prelungit la nesfârșit.
