Cum a reușit Ministerul Afacerilor Interne să inventeze comitetul de securitate și sănătate în muncă care nu apără pe nimeni, nu controlează nimic și există doar ca decor administrativ – după cum arată, negru pe alb, documentele strânse de Sindicatul Polițiștilor „Diamantul”

Comitetul de carton: instituția care există doar în Word

Dacă Dante ar fi coborât în infernul birocratic al Ministerului de Interne, ar fi scris un cânt special pentru comitetele de securitate și sănătate în muncă din poliție. Și probabil ar fi păstrat replica celebră: „Să nu vorbim de ei; privește-i și treci.”

Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”, prin președintele Vitalie Josanu, a pornit în 2026 o serie de petiții oficiale, în baza Legii nr. 544/2001, către inspectoratele de poliție județene, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, inspectorate de jandarmi și Ministerul Afacerilor Interne. Scopul: să vadă, concret, cum funcționează comitetele de securitate și sănătate în muncă (C.S.S.M.) în aceste structuri.

Rezultatul nu este o listă de nereguli. Este radiografia unei minciuni instituționalizate: o structură care pe hârtie ar trebui să apere sănătatea polițiștilor, iar în realitate apără doar confortul șefilor.

România copiază cu succes: 25 de inspectorate, un singur creier

Petiția nr. 40/JV din 14 martie 2026 a fost trimisă către inspectoratele de poliție județene, întrebând simplu: cum vă organizați securitatea și sănătatea în muncă și cine face parte din comitet?

Au răspuns 30 de unități de poliție. Doar că, „surpriză”: răspunsurile nu seamănă între ele. Sunt identice.

Inspectorate aflate la sute de kilometri distanță – Sălaj, Suceava, Satu Mare, Ialomița, Mehedinți, Caraș-Severin, Tulcea, Timiș, Prahova, Hunedoara și altele – trimit același text, în aceeași ordine, cu aceleași citate legale, aceeași „consultare directă”, aceeași frază despre „la latitudinea angajatorului”, aceleași omisiuni.

Nu avem puncte de vedere. Avem un șablon. Un „copy-paste național” livrat, semnat, ștampilat.

Dovada?

– Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare, într-o adresă din altă campanie, scrie senin că „la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava sunt îndeplinite obligațiile legale”.
Satu Mare vorbește în numele Sucevei, într-un act oficial.

– Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara trimite o adresă cu antet „Deva” și începe: „Activitatea de securitate și sănătate în muncă la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Iași…”. Hunedoara, în numele Iașului.

Deci nu mai vorbim de impresii. Vorbim de text-tip distribuit central, copiat mecanic, nici măcar recitit.

Comitetul, în viziunea legii: locul unde șefu’ trebuie să dea socoteală

Legea nr. 319/2006 și Normele aprobate prin H.G. nr. 1425/2006 au avut, culmea, o idee bună: comitetul de securitate și sănătate în muncă ar trebui să fie un fel de „parlament intern” al salariaților, în fața căruia șeful unității e obligat să dea explicații scrise când nu acceptă propunerile lor (art. 73).

Comitetul, în teorie:

• analizează și face propuneri pentru politica de securitate și sănătate;
• verifică aplicarea instrucțiunilor de lucru;
• dezbate raportul anual privind securitatea și sănătatea în muncă;
• se întrunește cel puțin o dată pe trimestru;
• e format paritar: același număr de reprezentanți ai lucrătorilor și ai angajatorului;
• reprezentanții lucrătorilor sunt aleși de către și dintre lucrători;
• aceștia trebuie să facă un curs de minimum 40 de ore;
• medicul de medicină a muncii face parte obligatoriu din comitet.

Pe hârtie, avem democrație internă. În realitate, avem o mascaradă perfect organizată.

„La latitudinea angajatorului”: cum a fost înlocuită legea cu șmecheria

Fraza magică, regăsită copy-paste în răspunsurile inspectoratelor, sună așa:

„Legislația aplicabilă stabilește principiul conform căruia reprezentanții lucrătorilor sunt aleși de către lucrători, fără a impune o procedură sub forma unei metodologii interne distincte, lăsând la latitudinea angajatorului și a colectivului de lucrători modalitatea concretă de organizare a procesului de desemnare.”

Traducere: „legea nu ne obligă să avem o procedură clară, facem cum vrem noi”.

Doar că acest lucru este pur și simplu fals. Normele aprobate prin H.G. nr. 1425/2006 sunt extrem de clare:

• Art. 52: reprezentanții lucrătorilor „sunt aleși de către și dintre lucrătorii din întreprindere și/sau unitate, conform celor stabilite prin contractul colectiv de muncă, regulamentul intern sau regulamentul de organizare și funcționare”.
• Art. 60 alin. (1): „Modalitatea de desemnare a reprezentanților lucrătorilor […] va fi stabilită prin contractul colectiv de muncă, regulamentul intern sau regulamentul de organizare și funcționare.”

Adică exact invers: nu e „la latitudinea angajatorului”. E la litera regulamentului. Scris. Cunoscibil. Opozabil.

Și acum lovitura: Ministerul Afacerilor Interne însuși, prin adresa nr. 705368 din 25 mai 2026, recunoaște negru pe alb exact ceea ce inspectoratele neagă. Ministerul citează articolele și admite că modalitatea de desemnare „este stabilită” prin contract colectiv, regulament intern sau regulament de organizare și funcționare.

Cu alte cuvinte:

• la nivel central se recunoaște că trebuie procedură scrisă;
• la nivelul inspectoratelor se semnează șablonul „nu trebuie procedură, e la latitudinea angajatorului”.

Aceeași instituție, două poziții opuse, la o lună și jumătate distanță.

„Consultarea directă”: alegeri fără urnă, fără reguli, fără nimic

În lipsa procedurii cerute de lege, inspectoratele au inventat o formulare comodă: reprezentanții lucrătorilor sunt desemnați „în urma unui proces de consultare directă desfășurat la nivelul unității”.

Nu există:

• regulament clar privind cine votează, cum, când, cu ce cvorum;
• mandat cu durată fixă gestionat corect (deși art. 59 alin. (1) vorbește de 2 ani);
• două etape distincte, cum cere legea (mai întâi alegerea reprezentanților cu răspunderi specifice, apoi desemnarea celor din comitet).

Există doar o „consultare” organizată de exact oamenii în fața cărora acești „reprezentanți” ar trebui să stea și să pună întrebări.

Și, ca să fie batjocura completă, în unele inspectorate regulamentul de organizare și funcționare există (cum recunoaște I.P.J. Sălaj), dar ori nu conține procedura, ori este pur și simplu ignorat. În ambele variante, legea este călcată în picioare.

Cine îi reprezintă pe polițiști? Exact cei de care ar trebui să se apere

Singurul inspectorat care a avut curajul (sau neatenția) să spună pe față cine sunt reprezentanții lucrătorilor este I.P.J. Suceava.

Lista celor cinci „reprezentanți ai angajaților”:

• șeful Biroului Control Intern;
• șeful Serviciului Criminalistic;
• un agent principal de la Serviciul Acțiuni Speciale;
• un ofițer de la Structura de Securitate;
• șeful Biroului Juridic.

Adică:

• omul care anchetează plângerile polițiștilor, îi „reprezintă” în comitet;
• omul care scrie apărările juridice ale angajatorului în instanță, îi „apără” în comitet.

În Sălaj e și mai grotesc:

• reprezentanții angajatorului sunt șefi de servicii (Resurse Umane, Ordine Publică, Financiar, Pregătire Profesională, Secție Rurală);
• reprezentanții „lucrătorilor” sunt angajați din exact aceleași structuri, în aceeași ordine.

Comitet paritar, varianta M.A.I.: de o parte șefii, de cealaltă parte subalternii direcți, fiecare angajat „reprezentându-l” pe șeful lui.

La Satu Mare, 7 unități din 10 refuză să spună nume, invocând art. 12 din Legea nr. 544/2001 și declară componența „date cu caracter personal”. Fix aceeași frază în 23 de unități, de la Arad la Vrancea.

În același timp, art. 63 din normele H.G. nr. 1425/2006 spune clar că membrii comitetului sunt nominalizați prin decizie scrisă, „iar componența comitetului va fi adusă la cunoștință tuturor lucrătorilor”.

Deci: polițistul simplu trebuie să știe cine îl reprezintă, dar sindicatului lui nu i se pot spune aceste nume, că-s „date personale”.

Un organism care trebuie să fie PUBLIC în interiorul unității devine BRUSC „confidențial” când este întrebat cine stă acolo.

Locurile în comitet, împărțite ca o pradă între organizații

La I.P.J. Tulcea, farsa e la vedere:

Reprezentanții lucrătorilor sunt descriși nu prin funcții, nu prin competențe, ci așa:

• 2 membri S.N.P.P.C.;
• 1 membru C.N.P.;
• 1 membru C.S. DELTA POL.

Locurile în comitet sunt tratate ca „cote pe organizații”: două pentru un sindicat, una pentru altă structură, una pentru Corpul Național al Polițiștilor. Ceea ce legea nu prevede nicăieri.

La I.P.J. Vâlcea e și mai plastic:

• reprezentanții lucrătorilor sunt „lucrători care dețin calitatea de reprezentanți ai organizațiilor sindicale (EUROPOL, SIDEPOL, S.N.P.P.C.)”, plus un lucrător din Biroul Control Intern.
  Adică exact aceeași structură care a apărut și la Suceava ca „reprezentant al salariaților”.

Legea vorbește de reprezentanți aleși de către lucrători. Practica M.A.I. vorbește de locuri împărțite „la pachet” pe organizații, puse la dispoziție de șefi.

Corpul Național al Polițiștilor: nu e sindicat, dar ia locul sindicatelor

La I.P.J. Ialomița, printre reprezentanții lucrătorilor apare textual: „președintele Biroului Teritorial Ialomița al Corpului Național al Polițiștilor”.

Și aici trebuie subliniat cu markerul roșu:

• Corpul Național al Polițiștilor (CNP) NU este sindicat;
• este „formă de organizare pe criteriu profesional, autonomă, apolitică și nonprofit”, persoană juridică de drept public, înființată prin lege (art. 49 din Legea nr. 360/2002);
• se organizează pe principiul „ierarhiei structurilor de conducere”.

Deci nu avem reprezentant al salariaților, avem reprezentant al unei structuri ierarhizate, care îi cuprinde și pe șefi, și pe subordonați.

Mai mult:

• art. 39 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 prevede că programul de lucru al polițiștilor se stabilește prin ordin al ministrului „după consultarea Corpului Național al Polițiștilor”;
• aceeași structură care e consultată la stabilirea regulilor de program ajunge să „reprezinte” lucrătorii în comitetul care ar trebui să controleze aplicarea acelor reguli.

Sindicatele?

I.P.J. Ialomița spune clar: organizațiile sindicale nu au fost nici măcar consultate pentru desemnarea reprezentanților lucrătorilor, pentru că „normele nu instituie o obligație expresă în acest sens”.

Când legea nu spune expres „trebuie să întrebați sindicatele”, inspectoratul își spală mâinile: „nu putem fundamenta”.

În schimb, acolo unde legea spune clar „trebuie să faceți curs de 40 de ore” sau „trebuie să aveți medic de medicină a muncii”, brusc devine „recomandare, nu condiție”.

Cursul de 40 de ore: lux opțional pentru unii, obligație doar pe hârtie

Art. 55 din H.G. nr. 1425/2006 spune clar: reprezentanții lucrătorilor cu răspunderi specifice „trebuie să urmeze” un program de pregătire de minimum 40 de ore, iar absolvirea se atestă prin document.

Ce răspunde I.P.J. Ialomița?

• că acest articol „reglementează formarea profesională” fără a condiționa „desemnarea sau exercitarea calității de reprezentant”;
• și că, în prezent, doar 1 membru din 4 ai comitetului îndeplinește condiția de absolvire.

I.P.J. Suceava dă cifre similare: la circa 1.250 de lucrători, comitetul are 5 reprezentanți ai angajaților, dintre care 2 au făcut cursul de 40 de ore.

Total: din 9 reprezentanți despre care avem date, 6 nu au pregătirea cerută imperativ de lege.

Adică majoritatea celor care ar trebui să pună întrebări incomode n-au primit nici măcar manualul. Responsabilitatea pregătirii? Clar în lege:

• timpul de formare se acordă în timpul programului,
• pe cheltuiala unității (art. 61),
• nu e hobby în concediu.

Deci, când reprezentanții nu sunt instruiți, nu sunt „vag leneși”, ci pur și simplu victimele refuzului angajatorului de a respecta legea.

Medicul de medicina muncii, înlocuit cu „doctorul de serviciu”

Legea spune negru pe alb (art. 58 alin. (1) lit. d) din H.G. nr. 1425/2006) că din comitet trebuie să facă parte medicul de medicina muncii.

În practică, din 29 de unități de poliție analizate:

• 22 trec în componență „medicul de unitate”, nu medicul de medicina muncii;
• doar 3 (Hunedoara, Prahova, Vaslui) respectă norma și includ medicul de medicina muncii.

I.P.J. Neamț are medic de medicina muncii… la Centrul Medical Județean Brașov, la 300 de kilometri distanță.

Iar Ialomița spune direct că participarea medicului de medicina muncii la ședințe ar fi „irealizabilă din cauza dificultăților administrative”, așa că îl înlocuiesc cu medicul de unitate.

Ministerul Afacerilor Interne recunoaște, prin aceeași adresă nr. 705368/25.05.2026, că doar anumite atribuții ale medicului de medicina muncii pot fi preluate de medicul de unitate, nu și stabilirea aptitudinii de muncă – și cu atât mai puțin locul din comitet.

Dar în sistemul M.A.I., lipsa de medici nu duce la angajări, ci la improvizații birocratice: „nu putem, deci schimbăm legea prin adresă internă”.

Comitetul trimestrial care se întrunește bianual

Legea: comitetul trebuie să se întrunească cel puțin o dată la 3 luni (art. 66).

Realitatea: I.P.J. Ialomița recunoaște că în perioada 2024–2025 au avut loc 4 ședințe. În doi ani. Adică la jumătate din frecvența minimă prevăzută de lege.

Un comitet care se întrunește o dată la 6 luni nu mai controlează nimic. El doar ia act, cu întârziere, de ce s-a decis fără el. E un fel de „cronicar întârziat al abuzului”.

Ca bonus de absurd:

• ordinea de zi și procesele-verbale trebuie trimise la inspectoratul teritorial de muncă;
• dar Inspecția Muncii NU are competență asupra structurilor M.A.I. (art. 47 și art. 50 din Legea nr. 319/2006).

Adică documentele se trimit, frumos, către o instituție care, legal, nu are voie să facă absolut nimic cu ele.

În schimb, controlul real este asigurat de „inspecția muncii internă”, amplasată – comod – în structurile de resurse umane ale M.A.I. Concluzia e simplă: se controlează singuri, între ei.

Când ceri explicații, răspund instantaneu. Când ceri documente, nu mai răspunde nimeni

Sindicatul „Diamantul” a făcut două tipuri de petiții:

1. „Cum e organizat comitetul?” – descrieri frumoase, șabloane, texte identice.
2. „Dați-ne documentele și instrucțiunile proprii” – liniște sau refuz în bloc.

Când s-au cerut descrieri (martie 2026), multe inspectorate au răspuns chiar în ziua petiției (Botoșani, Vaslui).
Când s-au cerut instrucțiunile proprii de securitate și sănătate în muncă (petiția nr. 268/VJ din 22 iulie 2026):

• la 15 august 2026 au venit 10 răspunsuri din 43 de unități;
• două treimi au tăcut;
• toate cele 10 care au răspuns au REFUZAT să comunice instrucțiunile proprii, invocând că sunt „documente interne”.

Mai mult:

• nimeni nu a indicat numărul și data actelor de aprobare pentru aceste instrucțiuni;
• tuturor li s-a „scăpat” că în 2023, I.P.J. Galați a transmis aceleași instrucțiuni în fotocopie, cu număr și dată, către același sindicat.

În 2023: instrucțiunile se comunică.
În 2026: aceleași instrucțiuni devin „documente interne, protejate”.

Ce s-a schimbat? Nu legea. S-a schimbat doar cinismul.

Comitetul care trebuie să verifice instrucțiunile nu vede instrucțiunile

Normele spun că C.S.S.M. trebuie să efectueze verificări proprii privind aplicarea instrucțiunilor proprii (art. 67 lit. k) din H.G. nr. 1425/2006).

În paralel, inspectoratele refuză să comunice aceste instrucțiuni chiar și la cerere scrisă a sindicatului, în virtutea aceleiași legislații a transparenței.

Dacă sindicatului nu i se arată documentele, cât de realist crede cineva că „reprezentanții lucrătorilor” – șefi, subordonați ai șefilor sau membri CNP fără curs – primesc și verifică ei aceste instrucțiuni în profunzime?

Comitetul „avizează”, dar nu în cunoștință de cauză. Avizează în orb. Ceea ce în drept se traduce printr-un singur cuvânt: nulitate morală.

Concluzie amară: nu comitet slab, ci comitet construit să fie inutil

Punând toate piesele la un loc:

• reprezentanții lucrătorilor sunt, în majoritate, șefi sau subordonați direcți ai șefilor;
• desemnarea se face prin „consultare directă” organizată de comandă, fără procedură clară;
• sindicatele sunt ocolite sistematic;
• CNP, o structură ierarhizată, ia locul sindicatelor;
• pregătirea de 40 de ore pentru reprezentanți e ignorată;
• medicul de medicina muncii lipsește în 8 din 10 cazuri;
• comitetul se întrunește la jumătatea frecvenței legale;
• documentele i se trimit unei Inspecții a Muncii care nu are competență;
• instrucțiunile proprii, pe care comitetul trebuie să le verifice, sunt ascunse chiar când sunt solicitate legal.

Nu e vorba de un comitet „slab”, „nefuncțional din greșeală”.
Este vorba de un comitet proiectat, prin practică administrativă, să nu funcționeze.

Când mecanismul singurului organism intern care ar putea apăra polițistul de abuzurile de program e golit conștient de conținut, rezultatul nu este o întâmplare. Este o decizie.

Târgu Neamț: când comitetul doarme, polițistul muncește 56 de ore în 4 zile

Toată această construcție de carton nu e doar teorie. Are carne și oase, are nume de oraș, are zile și ore.

La Poliția orașului Târgu Neamț, Sindicatul „Diamantul” a semnalat în 29 mai 2026 o situație halucinantă:

• doi agenți țin în spate atribuțiile a șapte posturi;
• servicii de 24 și 30 de ore la dispecerat;
• aproximativ 300 de ore suplimentare necompensate pentru un singur polițist.

După 69 de zile și două eșaloane de „control”, Direcția Control Intern a I.G.P.R. recunoaște oficial, prin adresa nr. 915.935 din 10 august 2026, o singură situație „problematică”:

• un polițist care a lucrat 20 de ore într-o zi, urmate de trei zile consecutive de câte 12 ore (1–4 iulie 2025);
• total: 56 de ore de serviciu în patru zile.

Concluzia I.G.P.R.:

• nicio răspundere disciplinară;
• măsură: „informare și îmbunătățire”.

Art. 115 alin. (2) din Codul muncii, care spune clar că după 12 ore de muncă trebuie 24 de ore de repaus, nu pare să fi încăput în grila de verificare.

Legea privind combaterea hărțuirii morale la locul de muncă (Legea nr. 167/2020, care modifică O.G. nr. 137/2000) spune clar că:

• epuizarea fizică și stresul sistematic pot constitui hărțuire morală;
• intenția de a prejudicia nici măcar nu trebuie dovedită;
• sarcina probei aparține angajatorului.

Dar pentru structurile de control ale M.A.I., 56 de ore în 4 zile, la doi oameni în loc de șapte, nu reprezintă nici abuz, nici hărțuire, nici încălcare gravă a normelor de securitate. Doar „informare și îmbunătățire”.

Final: comitetul care „privește și trece”

Sindicatul „Diamantul” a sesizat M.A.I., Instituția Prefectului, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Avocatul Poporului. A cerut:

• corectarea Ordinului m.a.i. nr. 577/2008 în raport cu Codul muncii;
• verificarea reală a timpului de muncă;
• clarificarea modului în care se aleg reprezentanții lucrătorilor;
• verificarea existenței cursului de 40 de ore;
• analiza hărțuirii morale prin supraîncărcarea cu serviciu.

Până acum, componența comitetelor nu s-a schimbat. Cei care ar fi trebuit să tragă semnalul de alarmă în comitet au tăcut. Fie pentru că nu știu ce drepturi au, fie pentru că depind direct de șefii pe care ar trebui să-i întrebe, fie pentru că întreg mecanismul a fost gândit tocmai pentru a nu deranja.

Cele 56 de ore de serviciu în patru zile nu sunt un accident. Sunt produsul unui sistem în care singura structură creată să apere polițistul a fost transformată, metodic, în ficțiune birocratică.

Comitetul a privit.
Și a trecut. (Cerasela N.).

Sursa datelor, actelor și corespondenței oficiale: petițiile și documentele obținute de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”, semnate și analizate de Vitalie Josanu, în baza Legii nr. 544/2001 și a legislației privind securitatea și sănătatea în muncă.