Statul eșuat? Nu, statul radioactiv. România, țara în care guvernanții lasă uraniul la soare

România nu mai este doar „stat eșuat”. E nivelul următor: stat radioactiveșuat. Potrivit unui articol din Cotidianul Național, sub semnătura jurnalistei Claudia Marcu, țara se află în fața unui pericol radioactiv iminent nu din cauza rușilor, ucrainenilor sau a vreunui reactor scăpat de sub control, ci din cauza trădării și incompetenței ucigașe a propriilor guvernanți.

Curtea de Conturi – instituție de obicei plictisită de cifre și tabele – a făcut un gest fără precedent: a dat publicității o documentare care arată un dezastru cu potențial mortal, produs de autoritățile statului la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Metale şi Resurse Radioactive (ICPMRR). Institut pe care statul l-a închis forțat, într-un mod dubios, apoi a lăsat în urmă, ca un borcan cu murături uitat în beci:

• deșeuri radioactive,
• documente clasificate,
• aparatură ultraperformantă, unicat în România.

Curtea de Conturi avertizează negru pe alb: riscurile sunt atât radiologice, cât și de siguranță națională. Pe românește: nu doar că putem fi iradiați, dar putem deveni și furnizori de „material” pentru traficul nuclear internațional.

1.060 de tone de deșeuri radioactive, nepăzite. Statul le-a lăsat la „self service”

Raportul Curții de Conturi privind acțiunea de documentare la ICPMRR arată adevărata față a „statului paralel”: un stat care și-a abandonat cetățenii în fața unui pericol radioactiv mortal, în timp ce oficialii își pasează vina ca pe o minge murdară.

Deșeurile radioactive rămase de la institut au fost abandonate și lăsate fără pază, în timp ce autoritățile se joacă de-a „nu e treaba mea”. Curtea de Conturi a constatat că amplasamentele ICPMRR din Măgurele și Merișani sunt nesecurizate și nepăzite, iar autorizațiile CNCAN au expirat.

Cifrele din raport sunt de film de groază:

Aproximativ 1.060 de tone de deşeuri radioactive pot fi sustrase sau utilizate în trafic ilicit de materiale nucleare, cu impact direct asupra obligaţiilor internaţionale asumate de România faţă de AIEA (Agenția Internațională pentru Energie Atomică).
Lipsa protecţiei fizice la standardele CNCAN a fost semnalată explicit de către CNCAN încă din 2023, subliniază Curtea de Conturi.

Pe scurt: materiale radioactive de interes internațional, lăsate ca fierul vechi în curte, fără pază, fără protecție, fără responsabil.

Pământ, apă, oameni: totul la ruleta nucleară

Nu e vorba doar de traficul cu materiale radioactive. Este vorba și de sănătatea publică, mediul înconjurător și obligațiile internaționale ale României.

Curtea de Conturi avertizează că depozitele de deşeuri radioactive nedezafectate de la Staţia Pilot Merişani pot duce la:

• contaminarea solului,
• contaminarea apelor subterane,
• distrugerea ecosistemelor adiacente.

Prezența echipamentelor contaminate în incinte nesupravegheate înseamnă expunere necontrolată a persoanelor la radiaţii ionizante. Consecințele:

• posibile obligaţii de remediere în sarcina statului român, cu costuri uriașe,
• distrugerea sau sustragerea echipamentelor unicat,
• risc de încălcare a acordurilor internaţionale privind neproliferarea nucleară și controlul materialelor radioactive (AIEA, EURATOM).

Ca bonus de iresponsabilitate, Curtea de Conturi arată și:

• inventariere incompletă a documentelor clasificate,
• lipsa pazei între 30.11–19.12.2024,
  – încălcări ale Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, cu potenţiale consecinţe juridice şi diplomatice.

Statul nu doar că a lăsat radiul, uraniul și toriul să „aereze”, dar a lăsat și documente clasificate de izbeliște.

Burduja, reacreditarea și „magia” notelor schimbate: din 72 de puncte în 67, până la moarte clinică

Institutul ICPMRR București avea ca obiect de activitate:

• cercetare fundamentală și aplicativă în domeniul metalelor și resurselor radioactive,
• inginerie, dezvoltare tehnologică,
• strategii și consultanță pentru ciclul combustibilului nuclear,
• elaborare de normative, standarde tehnice și economice pentru resurse de materii prime radioactive.

Cu alte cuvinte, era una dintre puținele structuri care știau ce fac în domeniul resurselor radioactive. Asta până a intrat în scenă politica.

În septembrie 2022, Ministerul Cercetării, condus atunci de Sebastian Burduja, a declanșat procedura de evaluare a institutului în vederea reacreditării. Rezultatul oficial:

• ICPMRR a obținut 67 de puncte,
• sub pragul minim de 70 de puncte cerut de art. 13 alin. (3) din Anexa la HG nr. 477/2019.

Institutul a contestat rezultatul, susținând că, potrivit raportului de evaluare întocmit la finalul prezentărilor din 09.11.2022, obținuse inițial 72 de puncte, ulterior micșorate la 67, fără justificare.

Prin adresa nr. 2385/25.11.2025, reprezentantul foştilor salariaţi a acuzat direct: pierderea acreditării a fost rezultatul manipulării procesului de evaluare de către Ministerul Cercetării.

Consecințele pierderii acreditării:

• institutul nu a mai putut accesa fonduri prin Programul Nucleu, destinat institutelor naţionale acreditate,
• au fost tăiate sursele de finanțare,
• a devenit imposibilă continuarea activităţilor de cercetare,
• într-un timp scurt, s-a ajuns la pierdera întregului personal de specialitate.

Adică: mai întâi li se ia acreditarea, apoi li se taie finanțarea, după care se constată „cu regret” că nu se mai poate continua activitatea. Iar în urma lor rămân deșeurile radioactive și haosul juridic.

ANAF, executorul nuclear: când Fiscul vinde ce nu are voie să vândă

Curtea de Conturi nu se oprește la bombă nucleară de mediu. Intră direct și în bomba juridică.

În 2018, ANAF a inițiat executarea silită pentru imobilul institutului din Bulevardul Carol I nr. 68–70, sectorul 2, București. Imobilul a fost vândut. Problema? Imobilul aparținea domeniului public al statului și nu putea fi înstrăinat.

Deci ANAF a vândut ce nu avea voie să vândă, încălcând în plin legislația referitoare la proprietatea publică.

Bunurile mobile și imobile rămase sunt:

• sechestrate,
• dar nu pot fi valorificate, deoarece, potrivit Legii nr. 111/1996, orice procedură care schimbă proprietarul (inclusiv licitație) poate produce prejudicii majore siguranţei naţionale, mai ales dacă ajung în mâna unor persoane fizice sau juridice în afara ariei de control a statului.

Pe românește: statul a băgat în proceduri de executare și vânzare bunuri radioactive și infrastructură strategică, de parcă ar fi fost garsoniere ANL, nu elemente cu risc nuclear.

Proprietatea statului făcută praf: ipoteci, exproprieri și schizofrenie juridică

La Măgurele, imobilul institutului din Șoseaua de Centură nr. 48, compus din:

• teren intravilan de 14.366 mp,
• ansamblu de construcţii pentru cercetare, depozitare și administrare,

este încadrat oficial în categoria proprietăţii private a statului.

Și totuși, în cartea funciară apar:

• ipoteci și sarcini specifice circuitului civil și bancar,
• inclusiv în favoarea unor instituţii de credit,
• ipoteci legale instituite de organele fiscale.

Curtea de Conturi spune clar: acest tratament încalcă art. 27 din OG nr. 57/2002, care:

• instituie inalienabilitatea bunurilor proprietate publică și privată a statului,
• limitează urmărirea silită doar la bunurile proprii ale institutului, nu la infrastructura strategică.

Mai mult, extrasul de carte funciară arată că imobilul se suprapune cu IE72822, alocat proiectului de lărgire a Centurii Rutiere Bucureşti Sud (km 54+700 – DN 5 km 40+000), în baza deciziei de expropriere nr. 941/17.07.2023 emisă de CNAIR.

Analiza Curții de Conturi relevă o neconcordanță juridică gravă:

• potrivit Anexei nr. 3 pct. 21 la HG nr. 399/2023, imobilul apare ca bun al domeniului public al statului,
• dar, conform HG nr. 537/2003, același imobil e încadrat ca bun al proprietăţii private a statului.

Statul nu mai știe nici măcar ce deține: azi public, mâine privat, poimâine gaj la bancă.

Expropriere cu surse radioactive în zid: „lărgim centura, vedem noi cu radiațiile”

Procedura de expropriere de la Măgurele vizează demolarea parțială a clădirii. Problema: în interiorul acelei clădiri se află surse radioactive aflate sub incidența:

• reglementărilor CNCAN,
• acordurilor AIEA.

Orice demolare ar trebui precedată de dezafectare nucleară. În realitate:

• auditorii publici externi ai Curții de Conturi au găsit o stare avansată de degradare a imobilelor;
• accesul la clădirea principală nu a mai fost posibil, pentru că gardul perimetral și cabina de pază au fost demolate odată cu avansarea lucrărilor rutiere;
• celelalte clădiri nu au putut fi inspectate integral, fiind acoperite de vegetaţie, arbori şi arbuşti, semn clar de neutilizare îndelungată.

Rezultatul: problema nu este rezolvată, iar lucrările de lărgire a Centurii Rutiere Bucureşti Sud sunt blocate. Adică statul a dat cu buldozerul în gard, s-a împiedicat de sursele radioactive și acum se uită în jur, mirat, de ce nu mai merge treaba.

Merișani: 1.060 tone de uraniu, toriu și radiu, în aer liber. „Lasă, că nu explodează… repede”

Pe amplasamentul din comuna Merişani, judeţul Argeş, deținut de ICPMRR, se află:

• instalaţii rezultate din activităţi de minerit şi preparare a minereurilor de uraniu şi toriu,
• aproximativ 1.060 tone de deşeuri radioactive cu conţinut de:
  • uraniu-238,
  • toriu-232,
  • radu-226.

Toate acestea necesită:

• dezafectare specializată,
• depozitare definitivă în siguranță.

La data încheierii misiunii de documentare, Curtea de Conturi a constatat:

• nu fusese stabilit niciun operator responsabil cu dezafectarea,
• nu fusese identificată nicio sursă de finanţare,
• nu fusese desemnat niciun amplasament pentru depozitarea definitivă.

Cu alte cuvinte, statul român a lăsat un munte de uraniu, toriu și radiu în voia sorții, exact ca pe o haldă de moloz.

Jaf organizat sau prostie criminală? Echipamente unicat, pierdute între bălării și dispariții

Printre bunurile identificate în inventarele cerute de Curtea de Conturi se află echipamente ultraperformante, unicat în România, precum:

• separator magnetic cu rolă din pământuri rare,
• moară ultra-centrifugală ZM 200,
• masă de concentrare Wilfley B 07-772,
• concasor cu fălci BB200 Retsch,
• divizor de probe Retsch,
• granulometru laser Ankeesmidt,
• moară cu cuţite SM200 Retsch,
• separator gravitaţional MGS Mozley 200,
• cuvă ultrasonică Retsch,
• uscător rapid TG 100 Retsch,
• moară cu discuri tip Fritsch,
• moară cu discuri oscilante Retsch 100,
• analizor granulometric Retsch,
• peletizor MARS DP-14 Aglo Mixer.

Curtea de Conturi trage semnalul de alarmă:

• nu există o inventariere conformă,
• nu există evidență clară a transferurilor,
• nu sunt asigurate condiții adecvate de depozitare.

Deci nu se poate confirma nici măcar existenţa și localizarea tuturor bunurilor.

Există un risc major de pierdere, sustragere sau degradare a echipamentelor, inclusiv a celor unicat.
Având în vedere specificul activităţii institutului, nu poate fi exclus nici riscul contaminării unor echipamente cu materiale radioactive, cu consecinţe grave asupra mediului, sănătăţii şi securităţii populaţiei, avertizează Curtea de Conturi.

Așadar, statul a reușit performanța de a transforma un institut strategic de cercetare nucleară într-un amestec de:

• depozit ilegal de deșeuri radioactive,
• fier vechi de mare valoare, perfect pentru dispariții „misterioase”,
• bombă ecologică și sanitară cu efect întârziat.

Concluzie: statul radioactiveșuat și cetățeanul cobai

Din tot tabloul zugrăvit de Curtea de Conturi și prezentat de Cotidianul Național reiese un singur lucru: nu avem doar un stat eșuat, avem un stat care își iradiază propriii cetățeni prin neglijență, corupție și incompetență.

• Institut strategic distrus prin joc politic și manipulare de evaluare;
• deșeuri nucleare lăsate fără pază și fără plan de dezafectare;
• imobile vândute ilegal, ipotecate, expropriate confuz;
• acorduri internaționale călcate în picioare;
• echipamente unicat și documente clasificate abandonate sau vulnerabile la jaf.

Statul și-a făcut datoria într-un singur punct:
i-a transformat pe cetățeni în cobai, iar teritoriul național într-un laborator radioactiv deschis.

Băieții cu girofar și rezervor fără fund

În mijlocul Poliției Române, acolo unde ar trebui să miroasă a lege și disciplină, pute a benzină scoasă “pe șest” din rezervoarele statului.
Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” vorbește despre un posibil sistem mafiot care ar fi funcționat chiar în inima Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR): furturi de combustibil și piese auto, cu binecuvântarea tăcerii de la vârf.

Acuzațiile nu vin de la vreun anonim, ci de la Victor Mușat, fost dispecer auto în cadrul IGPR, în prezent pensionar, care susține că a văzut, a știut și a avertizat. Dezvăluirile sale, preluate de Epoch Times România la 26.06.2026, au ajuns acum, prin demersul SPR „Diamantul”, direct pe masa premierului Ilie Bolojan, a Corpului său de Control, a conducerii IGPR și a Direcției Generale de Protecție Internă (DGPI).

De la șofer de “general” la denunțător de “combinații”

Potrivit relatărilor consemnate de Epoch Times România, Victor Mușat nu e vreun figurant periferic. El a fost șofer personal atât pentru fostul inspector general al Poliției Române, Liviu Vasilescu, cât și pentru actualul inspector general, chestor Benone‑Marian Matei. Adică a stat în preajma vârfului piramidei.

Același Mușat descrie, în declarațiile sale, un mecanism instituțional prin care cantități importante de carburanți ar fi fost sustrase din IGPR, prin:

• falsificarea foilor de parcurs,
• scurtcircuitarea sondei litrometrice,
• introducerea de apă în rezervoare înainte de casarea autovehiculelor,
• curse fictive, raportate doar pe hârtie.

Totul, spune acesta, ar fi funcționat “cu știirea și sub ochii închiși ai șefilor”.

“Nu se confirmă”: clasicul refren al instituției surprinsă cu mâna în rezervor

Înainte ca dezvăluirile lui să explodeze în presă, Mușat a ieșit pe rețelele de socializare și a povestit cu lux de amănunte cum ar funcționa această rețea infracțională în chiar centrul Poliției Române.

Reacția oficială a IGPR?
Versiunea de manual: “verificările efectuate nu au confirmat acuzațiile”.

Numai că, în timp ce IGPR cântă veșnicul “nu se confirmă”, reprezentanții SPR „Diamantul” văd tabloul din alt unghi și decid să intre în joc:

• trimit sesizări la IGPR,
• către Cancelaria Prim‑ministrului,
• și la DGPI.

Cu alte cuvinte, mută mingea din ograda “autoverificărilor” interne spre zona în care ar trebui să doară: premier, control guvernamental, protecție internă.

“Tuning” pe banii fraierului colectiv: mașina personală, reparată din bugetul IGPR

Pe lângă furturile de carburant deja semnalate în presă, site‑ul atacul.ro (sursa menționată în textul original) deține o informație care, dacă se confirmă, ridică “combinația” la nivel de manual de parazitare a bugetului public.

Conform acestor date, un număr “deloc mic” de polițiști și‑ar fi cumpărat autoturisme identice cu cele de serviciu, iar apoi:

• și‑ar fi schimbat piesele între mașina proprie și cea de la serviciu,
• ar fi făcut astfel “revizia” mașinii personale pe banii IGPR,
• folosind piese, consumabile și manoperă plătite din bugetul Inspectoratului General.

Dacă scenariul se confirmă, vorbim de hoție “la două capete”:
rezervorul statului pe post de pușculiță, iar parcul auto pe post de service personal.

WhatsApp, carburant și “un om de încredere”: când controlul se face pe chat privat

În petiția adresată Corpul de Control al premierului Bolojan, SPR „Diamantul” nu se oprește la declarații generale, ci indică și probe concrete, așa cum reies din materialul publicat de Epoch Times România:

• Sunt prezentate capturi de ecran din conversații WhatsApp, datate și atribuite nominal:
  • colonelului Poenaru Mihai (8 februarie 2022),
  • fostului inspector general Liviu Vasilescu,
  • actualului inspector general, chestor Benone‑Marian Matei.
• În aceste conversații, spune petiția:
  • cei vizați ar fi fost informați direct, cu date concrete (cantități de carburant, foi de parcurs, fotografii);
  • în loc de sesizare formală către organele de control, ar fi preferat:
    • “nu raportează”,
    • “un om de încredere care să verifice”,
    • adică o “gestionare informală” a unor posibile fapte penale.
• Comunicatul C.I.R.P. al I.G.P.R. nr. 402.298/12.05.2026 a negat realitatea acuzațiilor, sprijinindu‑se exclusiv pe clasarea altor două sesizări făcute de Mușat, fără să se pronunțe pe conținutul concret al conversațiilor WhatsApp.

Toate aceste elemente sunt, potrivit petiției, reproduse integral în documentul anexat sesizării înaintate Guvernului.

Inspectorul general, “omul premierului”: când semnătura de sus se întoarce împotrivă

SPR „Diamantul” mai lovește într‑un punct sensibil: lanțul de numire politică. În petiție se subliniază că:

• Inspectorul general al I.G.P.R., cu rang de secretar de stat, este:
  • numit prin decizie a Prim‑ministrului,
  • la propunerea ministrului Afacerilor Interne,
  • după consultarea Corpului Național al Polițiștilor.
• Actul de numire este, așadar, un act al Prim‑ministrului, iar persoana numită:
  • este direct vizată de dezvăluirile publicate la 26.06.2026,
  • prin conversațiile WhatsApp atribuite chestorului Benone‑Marian Matei și fostului inspector general Liviu Vasilescu,
  • ambii numiți în funcție prin decizii similare ale Prim‑ministrului aflat la putere la momentul respectiv.

Petiția subliniază că:

• faptele descriu un mecanism organizat, desfășurat pe cel puțin trei ani (2019–2022);
• acesta ar viza sustragerea sistematică de bunuri din patrimoniul public;
• acuzațiile sunt documentate prin comunicări scrise atribuite conducerii IGPR.

Concluzia sindicaliștilor: o acuzație de asemenea gravitate impune o reacție instituțională promptă din partea oricărei autorități legate organic de funcția vizată – în speță, Prim‑ministrul, care semnează numirea în baza art. 8 alin. (1) din Legea nr. 218/2002.

Întrebările care ard mai tare ca motorina: premierule, cine răspunde?

În consecință, Sindicatul Poliţiştilor din România „Diamantul” cere, în scris, răspunsuri punctuale la o serie de întrebări incomode, dar perfect logice:

1. A știut sau n‑a știut Guvernul?
   • A fost Cabinetul Prim‑ministrului sau Corpul de Control al Primului‑Ministru informat, pe orice cale, despre:
     • conținutul dezvăluirilor publice ale lui Victor Mușat,
     • și al conversațiilor WhatsApp publicate la 26.06.2026,
     • conversații care vizează persoana numită prin decizia Prim‑ministrului în funcția de inspector general al IGPR?
2. Semnezi și uiți sau ai obligație să verifici?
   • Consideră destinatarul că actul de numire emis în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 218/2002:
     • generează o obligație de verificare sau informare periodică privind conduita persoanei numite,
     • distinct de procedurile disciplinare interne ale MAI și IGPR?
3. S‑a autosesizat Guvernul sau așteaptă să se stingă scandalul?
   • A fost inițiată, la nivelul aparatului de lucru al Guvernului, vreo verificare proprie cu privire la faptele semnalate?
   • Dacă nu, care este motivul pentru care o astfel de verificare nu a fost considerată necesară?
4. Cine are, concret, voie să zgâlțâie inspectorul general?
   • Cărei structuri anume – din interiorul sau exteriorul aparatului de lucru al Guvernului – i se atribuie:
     • competența de a iniția o cercetare disciplinară/administrativă față de o persoană numită prin decizie a Prim‑ministrului în funcția de inspector general al IGPR,
     • în condițiile în care Cabinetul Prim‑ministrului nu are competență proprie de cercetare disciplinară?

“Baticul pe țeavă, batista pe țambal”

Toate aceste întrebări, arată SPR „Diamantul”, ar trebui să dea de gândit celor de la Corpul de Control al premierului Ilie Bolojan și să îi oblige să se implice serios pentru clarificarea faptelor.

Clarificare care nu se poate face:

• fără analizarea, cu maximă atenție, a probelor pe care Victor Mușat spune că le deține;
• fără verificarea capturilor de ecran cu discuțiile purtate de Mușat cu diverși “capi” din Poliția Română.

Aceste capturi, potrivit relatărilor menționate în petiție și în articolul Epoch Times România, lasă senzația că principalul interes ar fi fost:

• nu să se curețe sistemul,
• ci să se oprească orice scandal din fașă,
• să se pună batista pe țambal și capac pe rezervor.

Concluzie de pamflet: când hoții de motorină sunt tot “gardienii legii”

Dacă acuzațiile consemnate de Epoch Times România, atacul.ro și înaintate oficial de SPR „Diamantul” se confirmă, imaginea este grotesc de clară:

• în timp ce polițiștii obișnuiți își pun viața în joc pe salarii de mizerie,
• unii “aleși ai sistemului” ar fi transformat:
  • rezervoarele în pușculițe personale,
  • parcul auto în service pentru mașinile lor,
  • iar WhatsApp‑ul în instrument de mușamalizare “de familie”.

Iar peste toate, semnătura liniștită a Prim‑ministrului, care numește, dar rămâne dator cu un răspuns esențial:
Ce se întâmplă când inspectorul general, omul tău, apare în mijlocul unui asemenea scandal?

Până la un răspuns serios, sistemul pare să funcționeze după o singură regulă:
“Nu se confirmă”.
Doar că, de data asta, s‑ar putea să se confirme… cu tot cu nume, cu funcții și cu rezervorul spart în fața premierului. (Cristina T.).

Caniculă cu 40+ grade, polițist în stradă: statul la umbră, cu OUG-ul în buzunar

În timp ce în foarte multe zone din țară temperaturile resimțite sar lejer de 40 de grade, polițiștii sunt trimiși “la înaintare”: fie în stradă, fie la frontiera de stat a României, pentru “exercitarea atribuțiilor de serviciu”.

Din birourile răcoroase ale șefilor, însă, canicula pare doar un detaliu meteorologic. Așa că Sindicatul Europol ține să le reamintească tuturor că protecția polițiștilor pe timp de caniculă nu e moft, nu e favor, ci OBLIGAȚIE legală.

OUG 99/2000: legea care spune clar că nu ești mobilă ambulantă la +40°C

Conform OUG nr. 99/2000, pe care unii angajatori o știu doar din auzite și deloc din aplicare, lucrurile sunt extrem de simple:

Articolul 1
(1) Măsurile prevăzute de ordonanță se aplică pentru protecția persoanelor încadrate în muncă în perioadele cu temperaturi extreme. Adică, da, și pentru polițiști.

(2) Prin temperaturi extreme se înțeleg temperaturile exterioare ale aerului care:
a) depășesc +37°C sau, combinate cu umiditate mare, echivalează acest nivel;
b) scad sub -20°C sau, combinate cu vânt puternic, echivalează acest nivel.

Cu alte cuvinte, când afară sunt 40 de grade la umbră, nu mai vorbim de “vreme frumoasă de vară”, ci de regim legal de protecție obligatorie.

Angajatorul, obligat să nu-și lase oamenii să fiarbă în uniformă

Articolul 4 din OUG nr. 99/2000 nu lasă loc de interpretări creative. În perioadele cu temperaturi ridicate extreme, angajatorii TREBUIE (nu “dacă au chef”) să asigure următoarele măsuri minimale:

A. Pentru ameliorarea condiţiilor de muncă:

a) Reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice – deci nu maraton cu vestă antiglonț la 40 de grade.
b) Asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă – nu birou-saună, nu autospecială-cuptor.
c) Alternarea efortului dinamic cu cel static – omul nu e robot, nici duba nu e seră mobilă.
d) Alternarea perioadelor de lucru cu perioade de repaus în locuri umbrite, cu curenţi de aer – pauza nu e un moft, e măsură de protecție.

B. Pentru menţinerea stării de sănătate a angajaţilor:

a) Asigurarea apei minerale adecvate, câte 2–4 litri/persoană/schimb – nu jumătate de pet la doi oameni “că nu sunt fonduri”.
b) Asigurarea echipamentului individual de protecţie – adică nu uniformă neagră, groasă, în soare direct, fără alternativă.
c) Asigurarea de duşuri – nu “spălați-vă acasă, dacă ajungeți pe picioarele voastre”.

Toate acestea sunt obligații legale, nu recomandări opționale pentru șefi “mai sufletiști”.

Inspectoratele “luate prin surprindere” de vară: sindicatul le traduce: aveți obligații, nu scuze

Sindicatul Europol amintește că, pentru a evita “situațiile din anii precedenți”, când unele inspectorate de poliție au fost – ce surpriză! – “luate prin surprindere” de valul de căldură, există câteva lucruri de bază care trebuie făcute din timp:

• Verificarea stocurilor de apă – nu așteptăm 40 de grade ca să descoperim că nu e nimic în depozit;
• Achiziționarea apei și a celor necesare dacă stocurile nu sunt suficiente – nu se rezolvă canicula cu “trimiteți o adresă și mai vedem la următorul buget”.

Ambele sunt obligații clare ale angajatorilor, nu fapte de caritate.

Concluzie: polițistul nu e consumabil de unică folosință pe timp de caniculă

Mesajul dur, dar perfect justificat, transmis de Sindicatul Europol este simplu:
când afară sunt peste 37–40 de grade, polițistul nu este recuzită de decor pentru imaginea ministerului, ci un angajat protejat prin lege.

Protecția pe timp de caniculă nu e bonus, nu e cadou, nu e “dacă vrea șeful”: este OBLIGAȚIE legală.
Iar inspectoratele și toate structurile aflate în subordinea MAI nu au voie să se comporte ca și cum vara ar veni prin surprindere, în fiecare an, ca un fenomen paranormal. (Cerasela N.).