Featured
Pericolul renunțării la controlul aerian: De ce forțele aeriene americane nu pot miza doar pe drone
O dezbatere intensă agită cercurile de apărare americane, punând sub semnul întrebării direcția strategică a Forțelor Aeriene. Criticii susțin că accentul pe avioane de vânătoare avansate și capabilități high-end este o eroare, pledând în schimb pentru o armată aeriană bazată pe un număr masiv de drone și muniții ieftine, capabile să asigure persistență pe câmpul de luptă modern. Se argumentează că o astfel de abordare, bazată pe masă și apărare stratificată, ar putea nega adversarilor libertatea de acțiune suficient de mult pentru a influența rezultatele. Însă, această viziune, deși aparent pragmatică, ascunde o redefinire fundamentală și potențial periculoasă a puterii aeriene.
O reprogramare periculoasă a obiectivului: Control sau negare?
Miza acestei dezbateri constă într-o subtilă, dar importantă reconfigurare a scopului puterii aeriene: de la controlul aerului și obținerea de avantaje strategice prin acest control, la simpla negare a accesului inamicului. Negarea accesului aerian își are, fără îndoială, locul. Poate servi drept o abordare defensivă eficientă pentru națiunile al căror obiectiv principal este supraviețuirea sau impunerea de costuri. Statele care nu dispun de capacitatea de a obține superioritatea aeriană adoptă adesea această strategie pentru a face domeniul aerian prea periculos pentru ca un adversar să-l domine. Ucraina, de exemplu, este un prim exemplu al modului în care negarea accesului aerian este vitală pentru supraviețuire împotriva unui inamic cu o capabilitate aeriană superioară.
Însă, Statele Unite nu sunt o putere regională care urmărește doar să contracareze un atac. Sunt o putere globală a cărei strategie depinde de proiectarea forței, atingerea efectelor strategice și operaționale dorite și susținerea operațiunilor pe distanțe mari. Pentru o astfel de misiune, negarea accesului nu este suficientă. Negarea accesului aerian constrânge ambele părți, în timp ce controlul aerian abilitează una. Într-un conflict cu un adversar de putere aproape egală, distincția dintre cele două condiții este cea dintre fricțiune și inițiativă.
Superioritatea aeriană: O necesitate locală și temporală, nu o utopie
Doctrina Forțelor Aeriene Americane nu definește superioritatea aeriană ca o dominație permanentă și omniprezentă. Ea o definește ca gradul de dominație în bătălia aeriană care permite operațiuni la un anumit moment și loc, fără interferențe prohibitive din partea amenințărilor aeriene și cu rachete inamice. Aceste calificări sunt esențiale. Superioritatea aeriană este, prin natura sa, locală și temporală, fiind atinsă acolo și atunci când este necesar pentru a permite efecte comune. Nu impune eliminarea fiecărui avion sau rachetă inamică; mai degrabă, se concentrează pe generarea unui control suficient în zone specifice, pentru durate specifice, pentru a îndeplini o misiune particulară.
Confuzia dintre superioritate și supremație este o eroare categorică. Supremația implică o dominație aproape totală, în timp ce superioritatea, așa cum este definită în doctrină, este limitată operațional. Împotriva unui adversar de putere aproape egală, supremația poate fi nerealistă; însă superioritatea locală și temporală, înțeleasă corect, nu este. Pericolul constă în a confunda cele două concepte și a declara superioritatea aeriană ca fiind de neatins deoarece supremația ar putea fi. În practică, aceasta înseamnă că superioritatea aeriană este episodică. Este generată, exploatată, contestată și regenerată pe parcursul unei campanii. Aceste ferestre de control trebuie sincronizate prin operațiuni antiaeriene integrate și un management rezilient al luptei aeriene, capabil să detecteze și să direcționeze puterea de luptă în medii degradate. Superioritatea aeriană nu face doar ca Marina să poată naviga sau Armata să poată manevra. De asemenea, permite Forțelor Aeriene să atace, să impună efecte strategice și să atingă obiective decisive pentru victorie. Controlul aerului nu este doar o funcție de sprijin. Este o condiție prealabilă pentru aplicarea decisivă a puterii aeriene.
Dronele: Complement, nu substitut pentru superioritatea aeriană
Contextul superiorității aeriene devine crucial atunci când argumentul se îndreaptă către sistemele fără pilot și apărarea antiaeriană. Este clar că sistemele mici fără pilot contează și au schimbat dramatic caracterul războiului terestru. Războiul Ruso-Ucrainean a alterat semnificativ tacticile convenționale de infanterie și blindate. Dronele consumabile și avioanele de luptă colaborative pot extinde capacitatea de detecție, distribui riscul și crește profunzimea magazinului de muniții. Dar cantitatea singură nu produce superioritate aeriană.
Substituirea negării accesului aerian cu superioritatea aeriană în concepția forțelor riscă să instituționalizeze un blocaj strategic în toate domeniile. În teatre de operațiuni precum Indo-Pacificul, conceptele de campanie comune presupun capacitatea de a genera superioritate aeriană episodică pentru a proteja forțele navale, a sprijini manevra terestră și a susține operațiunile pe distanțe mari. Fără această capacitate, descurajarea slăbește. Escaladarea devine mai greu de gestionat. Riscul operațional crește în orice operațiune comună. Negarea accesului aerian are un rol și este un strat necesar în apărarea patriei și în apărarea punctuală a activelor critice. Cu toate acestea, ea nu ar trebui să devină niciodată obiectivul aplicării puterii aeriene la nivel de teatru de operații.
Eșecuri costisitoare și succese decisive: Lecțiile din Ucraina și Iran
Nu este nevoie de simple cuvinte pentru a susține acest argument. Cele mai recente două războaie care implică mari puteri, Ucraina și Iran, oferă dovezi clare. Absența superiorității aeriene timpurii în campanie în conflictul Ruso-Ucrainean a demonstrat costurile operaționale ale acestui eșec. Nici Rusia, nici Ucraina nu și-au asigurat un control suficient al aerului la început; ambele au păstrat capacitatea de a-l contesta, dar rezultatul a fost un blocaj, nu un avantaj pentru niciuna dintre părți. Ambele forțe operează sub amenințare constantă din partea aeronavelor, a sistemelor sol-aer și a sistemelor fără pilot. Manevra este constrânsă. Câștigurile sunt incrementale și costisitoare. Câmpul de luptă reflectă o contestare persistentă, mai degrabă decât o superioritate aeriană episodică. Lecția nu este că superioritatea aeriană este de neatins împotriva unui adversar capabil. Lecția este că, atunci când nu este atinsă, campania degenerează într-un război de uzură. Un aspect cheie al puterii aeriene există pentru a preveni această condiție, nu pentru a o normaliza.
O dinamică similară este vizibilă în conflictul actual cu Iranul. Operațiunile recente ale SUA și Israelului în regiune au subliniat cât de rapid se schimbă caracterul unei campanii odată ce superioritatea aeriană este stabilită. Când apărarea antiaeriană iraniană este suprimată și aeronavele ostile sunt descurajate să opereze, forțele coaliției capătă libertatea de a lovi infrastructura militară, de a perturba rețelele de comandă și de a impune efecte strategice în întregul teatru. Diferența nu este pur și simplu un avantaj tactic, ci libertate operațională. Superioritatea aeriană creează condițiile pentru acțiune decisivă. Fără ea, campaniile încetinesc, manevra devine constrânsă și operațiunile militare revin la uzură costisitoare. Abordarea Iranului ilustrează limitele acestei logici. Teheranul a investit ani de zile masiv în inventare mari de drone ieftine și muniții de hoinăreală tocmai pentru că îi lipsește o forță de luptă modernă capabilă să conteste domeniul aerian. Experiența Iranului arată că masa nu este suficientă pentru a controla cerul. Dronele sale pot hărțui infrastructura, impune costuri și complica apărările, dar nu au permis Iranului să controleze aerul deasupra niciunui câmp de luptă. Masa de drone poate sprijini o strategie de negare a accesului. Nu poate genera superioritate aeriană. Atingerea controlului aerului într-o luptă cu un adversar de putere aproape egală necesită înfrângerea avioanelor de vânătoare avansate, suprimarea și demontarea sistemelor integrate de apărare aeriană și coordonarea forțelor în medii contestate.
Apel la reafirmarea superiorității aeriene: Viitorul strategic al Americii
Forțele Aeriene, comandamentele combatante și școlile de educație militară profesională ar trebui să respingă apelurile de a redefini puterea aeriană în termeni de strategii de negare a accesului. În schimb, ar trebui să reafirme superioritatea aeriană ca un obiectiv fundamental și să investească într-o concepție a forțelor bazată pe avioane de vânătoare de generație următoare, echipate cu avioane de luptă colaborative și activate de un management rezilient al luptei aeriene, capabil să genereze ferestre repetate de control aerian în medii contestate. Într-un potențial conflict cu China, obiectivul nu va fi supremația permanentă în întregul teatru. Va fi capacitatea de a genera superioritate aeriană la momente și locuri decisive pentru a proteja forțele navale, a permite proiectarea puterii și a susține operațiunile pe distanțele vaste ale Indo-Pacificului.
Conflictele recente consolidează lecția: în Ucraina, absența superiorității aeriene a produs un blocaj. Dependența Iranului de inventare mari de drone și rachete a impus costuri adversarilor săi, dar nu a produs controlul aerului. Când forțele SUA și israeliene au suprimat apărarea antiaeriană iraniană și au neutralizat aeronavele ostile în primele ore ale conflictului actual, avioanele lor au putut lovi ținte în Iran cu o libertate relativă. Contrastul este instructiv: masa de drone poate complica operațiunile unui adversar, dar nu poate împiedica un oponent care obține superioritatea aeriană să impună efecte devastatoare. Negarea accesului aerian este modul în care puterile mai mici își conservă puterea aeriană limitată atunci când nu pot atinge controlul aerian. Superioritatea aeriană este modul în care marile puteri își impun voința în domeniul aerian. Statele Unite au capacitatea de a atinge controlul aerian. Ar trebui să consolideze și să extindă această capacitate. Dacă Forțele Aeriene își reduc ambiția de la atingerea controlului aerian și impunerea de efecte strategice la simpla contribuție la negarea accesului, riscă să dubleze funcțiile defensive, neglijând în același timp responsabilitatea sa principală de a modela și câștiga războaie la scară largă. Aceasta nu este modernizare. Este abdicare.
Exclusiv
Ordinul Secret S/7/2018: Cum își ascunde M.A.I. „misiunile speciale” de împărțit bani între șefi
Sindicat vs. Minister: începe războiul pe bani publici și secrete de carton
Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” (CIF 19544011, cu sediul în București, Str. Corbiță nr. 39, Sector 5, corespondență la Str. Ienăchiță Văcărescu nr. 17A, Sector 4), reprezentat legal de președintele Vitalie Josanu, a decis să dea jos perdeaua de fum de peste banii polițiștilor.
În baza art. 31 din Constituția României și a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, sindicatul a înaintat Ministerului Afacerilor Interne (M.A.I.) și Inspectoratului General al Poliției Române (I.G.P.R.) o cerere oficială, prin care pune pe masă două teme explozive:
- Cum se împart, în realitate, banii pentru majorarea de până la 50% din salariul de funcție prevăzută de art. 15 din Anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru perioada iulie–decembrie 2026;
- De ce este păstrat la secret Ordinul M.A.I. nr. S/7/2018, care reglementează aceste criterii de acordare.
Totul pleacă de la adresa I.G.P.R. – Direcția Management Resurse Umane nr. 527719/30.06.2026, prin care se comunică în teritoriu cum se repartizează indicatorii pentru această majorare salarială.
70% operativ, 30% suport: cine a inventat „formula magică”?
Ce cere „Diamantul” de la I.G.P.R.
Sindicatul vrea să știe, în detaliu, cum a ajuns I.G.P.R. la „matematica” din adresa nr. 527719/30.06.2026, prin care se decide împărțirea indicatorilor pentru majorarea de până la 50%:
- Documentul sau documentele (studiu, analiză, notă de fundamentare, metodologie ori orice alt înscris) pe baza cărora a fost stabilită repartizarea indicatorilor în proporție de minimum 70% pentru structurile cu caracter operativ și maximum 30% pentru structurile suport.
Cu alte cuvinte: unde sunt argumentele? Pe ce bază 70/30 și nu 60/40 sau 90/10? - Fundamentarea pe baza căreia s-a decis că numărul de indicatori alocați fiecărei unități este identic cu cel din semestrul I al anului 2026. De ce copy–paste? A existat vreo analiză actualizată sau doar s-a apăsat din nou pe „print”?
- O copie integrală a adresei I.G.P.R. – DMRU nr. 527719/30.06.2026, cu toate anexele și cu „macheta de repartizare” la care face referire. Adică nu doar rezumatul convenabil, ci tot pachetul de documente.
M.A.I. și indicatorii „de rezervă”: cutia neagră a banilor pentru șefi
Ce se cere direct de la Ministerul Afacerilor Interne
În ceea ce privește repartizarea efectuată direct de conducerea M.A.I., sindicatul „Diamantul” cere să se iasă din zona de mister:
- Modul concret în care conducerea M.A.I. a stabilit și a repartizat numărul de indicatori pe care și i-a rezervat, inclusiv pentru aparatul central al ministerului. În plus, se cer regulile și criteriile de alocare stabilite în acest sens și documentul oficial (metodologie, notă de fundamentare, ordin sau dispoziție) în care sunt prevăzute.
- Documentul prin care indicatorii alocați de conducerea M.A.I. au fost distribuiți:
- pe structuri și unități;
- pe categorii de personal: funcții de conducere și de execuție, structuri operative și suport.
- Pentru aparatul central al M.A.I., se solicită modul concret de repartizare a indicatorilor și criteriile efectiv aplicate la acordarea majorării. Mai simplu spus: cine ia și de ce anume.
40% pentru șefi: noua „normalitate” a lucrărilor de excepție?
Întrebările incomode adresate atât M.A.I., cât și I.G.P.R.
Sindicatul merge direct la miezul problemei: cota generoasă de până la 40% din indicatori destinată funcțiilor de conducere.
De la ambele autorități se cer:
- Documentul, studiul sau analiza care stă la baza alocării unei cote de până la 40% din indicatori către funcțiile de conducere, în cadrul fiecărei categorii de personal.
- Orice date statistice, evaluări ori rapoarte din care să rezulte ponderea reală a personalului cu funcții de conducere în realizarea:
- lucrărilor de excepție;
- misiunilor speciale;
care ar justifica, în mod obiectiv, o astfel de cotă.
În plus, se pune întrebarea-cheie, care demontează toată construcția:
S-a stabilit, pe bază empirică și obiectivă (studii, observații documentate, date statistice), că titularii funcțiilor de conducere săvârșesc acte de conduită excepțională, lucrări de excepție și misiuni speciale, în proporție de 40% din totalul actelor de acest fel realizate de personalul din unitățile de poliție?
Dacă da – unde sunt actele?
Dacă nu – atunci de ce 40%?
Sindicatul cere expres ca, în măsura în care o asemenea determinare empirică nu a fost efectuată, M.A.I. și I.G.P.R. să comunice clar și explicit acest fapt.
Criterii secrete pentru bani publici: când legea devine „clasificat”
Actul invocat ca „secret” și cererea de a spune exact ce și de ce e ascuns
Sindicatul cere indicarea actului care reglementează criteriile efective de acordare a majorării. Iar dacă autoritățile vin cu scuza clasică „e clasificat”, se cere:
- nivelul de clasificare;
- temeiul legal al clasificării;
- autoritatea care a dispus clasificarea.
Cu alte cuvinte, dacă se ascunde ceva, să știm exact cine și în baza a ce lege apasă butonul de „secret”.
Ordinul S/7/2018: „secret” nu pentru siguranța națională, ci pentru protejarea privilegiilor?
Sindicatul cere declasificarea Ordinului M.A.I. nr. S/7/2018
Pe lângă cererile de informații, Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” revine – în mod oficial – la o temă deja ridicată anterior:
declasificarea Ordinului M.A.I. nr. S/7/2018.
În temeiul art. 20 și art. 24 alin. (5) din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, se cere M.A.I.:
- declasificarea integrală a Ordinului S/7/2018;
- comunicarea conținutului acestuia.
Motivarea sindicatului, punct cu punct:
- Nu există suport legal real pentru clasificarea ordinului.
Criteriile de acordare a unei majorări salariale nu se încadrează în categoriile de informații care, potrivit Legii nr. 182/2002, pot constitui secret de stat sau, potrivit art. 33 din aceeași lege, secret de serviciu. Nu au legătură nici cu securitatea națională, nici cu apărarea națională. Au legătură doar cu… buzunarul polițiștilor. - Criteriile „secrete” sunt, de fapt, copiate dintr-un act neclasificat.
Nucleul criteriilor de acordare a majorării pentru lucrări de excepție și misiuni speciale reprezintă o preluare a criteriilor din Ordinul M.A.I. nr. 132/2004, act care:- nu a avut niciodată caracter clasificat;
- a fost doar nepublicat în Monitorul Oficial.
Mai mult, aceleași criterii sunt aplicate astăzi prin acte cu caracter NESECRET, fapt demonstrat chiar de adresa I.G.P.R. – DMRU nr. 527719/30.06.2026, care aplică în mod deschis procedura reglementată de Ordinul S/7/2018.
Concluzia logică: aceleași informații nu pot fi simultan „secret de stat” în ordinul de bază și „nesecrete” în actele de aplicare. - Clasificarea ordinului servește nu intereselor de securitate, ci camuflării privilegiilor.
În aceste condiții, arată sindicatul, clasificarea Ordinului S/7/2018:- nu protejează niciun interes legitim de securitate națională;
- servește exclusiv ascunderii criteriilor de acordare, pentru a permite:
- introducerea unor reguli de repartizare discriminatorii între categoriile profesionale;
- favorizarea unei „categorii de privilegiați”, prin cote generoase de indicatori.
O asemenea clasificare este expres interzisă de art. 24 alin. (5) din Legea nr. 182/2002, care interzice:
- clasificarea în scopul ascunderii încălcărilor legii;
- clasificarea pentru a limita accesul la informații de interes public;
- clasificarea pentru a restrânge ilegal exercițiul unor drepturi.
De aici rezultă cererea fermă: declasificați Ordinul S/7/2018 și faceți-l public.
Bani publici, reguli secrete: când misiunile „speciale” sunt, de fapt, împărțirea de salarii
De ce este această cerere o chestiune de interes public, nu o dispută internă
Sindicatul „Diamantul” arată limpede că majorarea de până la 50%:
- se acordă din fonduri publice;
- produce efecte patrimoniale directe asupra personalului;
- privește modul în care autoritățile publice stabilesc criteriile și repartizează indicatorii unui drept salarial finanțat din bani publici.
Prin urmare, informațiile solicitate se încadrează în definiția de „informație de interes public” prevăzută la art. 2 lit. b) din Legea nr. 544/2001.
Adresa I.G.P.R. nr. 527719/30.06.2026:
- stabilește cote procentuale fixe – inclusiv o cotă de până la 40% destinată funcțiilor de conducere;
- nu indică niciun temei de fundamentare obiectivă a acestor proporții.
În același document, se arată că indicatorii alocați de conducerea M.A.I. ar fi destinați exclusiv personalului cu funcții de execuție care desfășoară:
- activități cu caracter operativ;
- activități cu grad ridicat de risc;
- activități în condiții extreme.
Prin prezenta cerere, sindicatul urmărește să verifice, cu documente în mână:
- dacă această repartizare a avut sau nu la bază o analiză obiectivă, documentată și verificabilă;
- dacă repartizarea reală, în special pentru aparatul central al M.A.I., corespunde sau nu destinației declarate.
Temeiul juridic: nu e doar pamflet, e și litera legii
Cererile sindicatului se sprijină pe:
- Art. 31 din Constituția României (dreptul la informație);
- Art. 1, art. 2 lit. b) și c), art. 6 alin. (1)–(3) și art. 7 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public;
- Pentru solicitarea de declasificare: art. 20, art. 24 alin. (5) și art. 33 din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate.
M.A.I. și I.G.P.R., invitate la transparență: răspuns clar, nu fumigene juridice
Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” solicită ca răspunsul să fie comunicat:
- în termenele prevăzute de art. 7 din Legea nr. 544/2001;
- în format electronic, la adresa de e-mail: petitii.sprdiamantul@yahoo.com;
- ori, după caz, la adresa de corespondență din București, Str. Ienăchiță Văcărescu nr. 17A, Sector 4.
În plus, dacă vreo informație este considerată de M.A.I. sau I.G.P.R. ca fiind exceptată de la comunicare, sindicatul cere:
- motivarea expresă a refuzului;
- indicarea temeiului legal al exceptării pentru fiecare informație în parte.
Cu alte cuvinte:
Nu doar un „nu vă putem spune”, ci „nu vă putem spune CUTARE punct, în baza articolului CUTARE, din legea CUTARE”.
Epilog: cine face „misiuni speciale” – polițiștii din stradă sau hârtia din sertarele ministerului?
Prin această cerere oficială, Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”, prin președintele său, Vitalie Josanu, pune în fața Ministerului Afacerilor Interne și a Inspectoratului General al Poliției Române o oglindă neiertătoare:
- Dacă misiunile speciale sunt reale, dovediți-le cu documente.
- Dacă șefii merită 40% din indicatori, arătați studiile, datele, analizele.
- Dacă Ordinul S/7/2018 este cu adevărat o problemă de securitate națională, explicați în virtutea cărei logici salarizarea polițiștilor de rând a devenit „secret de stat”.
Până atunci, „Diamantul” întreabă în clar, în baza legii, iar opinia publică are tot dreptul să afle:
Cine sunt, în realitate, beneficiarii „lucrărilor de excepție” și ai „misiunilor speciale” – polițiștii din stradă sau cei instalați confortabil în funcții de conducere? (Cerasela N.).
Exclusiv
Statul radioactiveșuat: cum a aruncat Guvernul 1.060 de tone de deșeuri nucleare în curtea românilor și a plecat acasă
Statul eșuat? Nu, statul radioactiv. România, țara în care guvernanții lasă uraniul la soare
România nu mai este doar „stat eșuat”. E nivelul următor: stat radioactiveșuat. Potrivit unui articol din Cotidianul Național, sub semnătura jurnalistei Claudia Marcu, țara se află în fața unui pericol radioactiv iminent nu din cauza rușilor, ucrainenilor sau a vreunui reactor scăpat de sub control, ci din cauza trădării și incompetenței ucigașe a propriilor guvernanți.
Curtea de Conturi – instituție de obicei plictisită de cifre și tabele – a făcut un gest fără precedent: a dat publicității o documentare care arată un dezastru cu potențial mortal, produs de autoritățile statului la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Metale şi Resurse Radioactive (ICPMRR). Institut pe care statul l-a închis forțat, într-un mod dubios, apoi a lăsat în urmă, ca un borcan cu murături uitat în beci:
- deșeuri radioactive,
- documente clasificate,
- aparatură ultraperformantă, unicat în România.
Curtea de Conturi avertizează negru pe alb: riscurile sunt atât radiologice, cât și de siguranță națională. Pe românește: nu doar că putem fi iradiați, dar putem deveni și furnizori de „material” pentru traficul nuclear internațional.
1.060 de tone de deșeuri radioactive, nepăzite. Statul le-a lăsat la „self service”
Raportul Curții de Conturi privind acțiunea de documentare la ICPMRR arată adevărata față a „statului paralel”: un stat care și-a abandonat cetățenii în fața unui pericol radioactiv mortal, în timp ce oficialii își pasează vina ca pe o minge murdară.
Deșeurile radioactive rămase de la institut au fost abandonate și lăsate fără pază, în timp ce autoritățile se joacă de-a „nu e treaba mea”. Curtea de Conturi a constatat că amplasamentele ICPMRR din Măgurele și Merișani sunt nesecurizate și nepăzite, iar autorizațiile CNCAN au expirat.
Cifrele din raport sunt de film de groază:
Aproximativ 1.060 de tone de deşeuri radioactive pot fi sustrase sau utilizate în trafic ilicit de materiale nucleare, cu impact direct asupra obligaţiilor internaţionale asumate de România faţă de AIEA (Agenția Internațională pentru Energie Atomică).
Lipsa protecţiei fizice la standardele CNCAN a fost semnalată explicit de către CNCAN încă din 2023, subliniază Curtea de Conturi.
Pe scurt: materiale radioactive de interes internațional, lăsate ca fierul vechi în curte, fără pază, fără protecție, fără responsabil.
Pământ, apă, oameni: totul la ruleta nucleară
Nu e vorba doar de traficul cu materiale radioactive. Este vorba și de sănătatea publică, mediul înconjurător și obligațiile internaționale ale României.
Curtea de Conturi avertizează că depozitele de deşeuri radioactive nedezafectate de la Staţia Pilot Merişani pot duce la:
- contaminarea solului,
- contaminarea apelor subterane,
- distrugerea ecosistemelor adiacente.
Prezența echipamentelor contaminate în incinte nesupravegheate înseamnă expunere necontrolată a persoanelor la radiaţii ionizante. Consecințele:
- posibile obligaţii de remediere în sarcina statului român, cu costuri uriașe,
- distrugerea sau sustragerea echipamentelor unicat,
- risc de încălcare a acordurilor internaţionale privind neproliferarea nucleară și controlul materialelor radioactive (AIEA, EURATOM).
Ca bonus de iresponsabilitate, Curtea de Conturi arată și:
- inventariere incompletă a documentelor clasificate,
- lipsa pazei între 30.11–19.12.2024,
– încălcări ale Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, cu potenţiale consecinţe juridice şi diplomatice.
Statul nu doar că a lăsat radiul, uraniul și toriul să „aereze”, dar a lăsat și documente clasificate de izbeliște.
Burduja, reacreditarea și „magia” notelor schimbate: din 72 de puncte în 67, până la moarte clinică
Institutul ICPMRR București avea ca obiect de activitate:
- cercetare fundamentală și aplicativă în domeniul metalelor și resurselor radioactive,
- inginerie, dezvoltare tehnologică,
- strategii și consultanță pentru ciclul combustibilului nuclear,
- elaborare de normative, standarde tehnice și economice pentru resurse de materii prime radioactive.
Cu alte cuvinte, era una dintre puținele structuri care știau ce fac în domeniul resurselor radioactive. Asta până a intrat în scenă politica.
În septembrie 2022, Ministerul Cercetării, condus atunci de Sebastian Burduja, a declanșat procedura de evaluare a institutului în vederea reacreditării. Rezultatul oficial:
- ICPMRR a obținut 67 de puncte,
- sub pragul minim de 70 de puncte cerut de art. 13 alin. (3) din Anexa la HG nr. 477/2019.
Institutul a contestat rezultatul, susținând că, potrivit raportului de evaluare întocmit la finalul prezentărilor din 09.11.2022, obținuse inițial 72 de puncte, ulterior micșorate la 67, fără justificare.
Prin adresa nr. 2385/25.11.2025, reprezentantul foştilor salariaţi a acuzat direct: pierderea acreditării a fost rezultatul manipulării procesului de evaluare de către Ministerul Cercetării.
Consecințele pierderii acreditării:
- institutul nu a mai putut accesa fonduri prin Programul Nucleu, destinat institutelor naţionale acreditate,
- au fost tăiate sursele de finanțare,
- a devenit imposibilă continuarea activităţilor de cercetare,
- într-un timp scurt, s-a ajuns la pierdera întregului personal de specialitate.
Adică: mai întâi li se ia acreditarea, apoi li se taie finanțarea, după care se constată „cu regret” că nu se mai poate continua activitatea. Iar în urma lor rămân deșeurile radioactive și haosul juridic.
ANAF, executorul nuclear: când Fiscul vinde ce nu are voie să vândă
Curtea de Conturi nu se oprește la bombă nucleară de mediu. Intră direct și în bomba juridică.
În 2018, ANAF a inițiat executarea silită pentru imobilul institutului din Bulevardul Carol I nr. 68–70, sectorul 2, București. Imobilul a fost vândut. Problema? Imobilul aparținea domeniului public al statului și nu putea fi înstrăinat.
Deci ANAF a vândut ce nu avea voie să vândă, încălcând în plin legislația referitoare la proprietatea publică.
Bunurile mobile și imobile rămase sunt:
- sechestrate,
- dar nu pot fi valorificate, deoarece, potrivit Legii nr. 111/1996, orice procedură care schimbă proprietarul (inclusiv licitație) poate produce prejudicii majore siguranţei naţionale, mai ales dacă ajung în mâna unor persoane fizice sau juridice în afara ariei de control a statului.
Pe românește: statul a băgat în proceduri de executare și vânzare bunuri radioactive și infrastructură strategică, de parcă ar fi fost garsoniere ANL, nu elemente cu risc nuclear.
Proprietatea statului făcută praf: ipoteci, exproprieri și schizofrenie juridică
La Măgurele, imobilul institutului din Șoseaua de Centură nr. 48, compus din:
- teren intravilan de 14.366 mp,
- ansamblu de construcţii pentru cercetare, depozitare și administrare,
este încadrat oficial în categoria proprietăţii private a statului.
Și totuși, în cartea funciară apar:
- ipoteci și sarcini specifice circuitului civil și bancar,
- inclusiv în favoarea unor instituţii de credit,
- ipoteci legale instituite de organele fiscale.
Curtea de Conturi spune clar: acest tratament încalcă art. 27 din OG nr. 57/2002, care:
- instituie inalienabilitatea bunurilor proprietate publică și privată a statului,
- limitează urmărirea silită doar la bunurile proprii ale institutului, nu la infrastructura strategică.
Mai mult, extrasul de carte funciară arată că imobilul se suprapune cu IE72822, alocat proiectului de lărgire a Centurii Rutiere Bucureşti Sud (km 54+700 – DN 5 km 40+000), în baza deciziei de expropriere nr. 941/17.07.2023 emisă de CNAIR.
Analiza Curții de Conturi relevă o neconcordanță juridică gravă:
- potrivit Anexei nr. 3 pct. 21 la HG nr. 399/2023, imobilul apare ca bun al domeniului public al statului,
- dar, conform HG nr. 537/2003, același imobil e încadrat ca bun al proprietăţii private a statului.
Statul nu mai știe nici măcar ce deține: azi public, mâine privat, poimâine gaj la bancă.
Expropriere cu surse radioactive în zid: „lărgim centura, vedem noi cu radiațiile”
Procedura de expropriere de la Măgurele vizează demolarea parțială a clădirii. Problema: în interiorul acelei clădiri se află surse radioactive aflate sub incidența:
- reglementărilor CNCAN,
- acordurilor AIEA.
Orice demolare ar trebui precedată de dezafectare nucleară. În realitate:
- auditorii publici externi ai Curții de Conturi au găsit o stare avansată de degradare a imobilelor;
- accesul la clădirea principală nu a mai fost posibil, pentru că gardul perimetral și cabina de pază au fost demolate odată cu avansarea lucrărilor rutiere;
- celelalte clădiri nu au putut fi inspectate integral, fiind acoperite de vegetaţie, arbori şi arbuşti, semn clar de neutilizare îndelungată.
Rezultatul: problema nu este rezolvată, iar lucrările de lărgire a Centurii Rutiere Bucureşti Sud sunt blocate. Adică statul a dat cu buldozerul în gard, s-a împiedicat de sursele radioactive și acum se uită în jur, mirat, de ce nu mai merge treaba.
Merișani: 1.060 tone de uraniu, toriu și radiu, în aer liber. „Lasă, că nu explodează… repede”
Pe amplasamentul din comuna Merişani, judeţul Argeş, deținut de ICPMRR, se află:
- instalaţii rezultate din activităţi de minerit şi preparare a minereurilor de uraniu şi toriu,
- aproximativ 1.060 tone de deşeuri radioactive cu conţinut de:
- uraniu-238,
- toriu-232,
- radu-226.
Toate acestea necesită:
- dezafectare specializată,
- depozitare definitivă în siguranță.
La data încheierii misiunii de documentare, Curtea de Conturi a constatat:
- nu fusese stabilit niciun operator responsabil cu dezafectarea,
- nu fusese identificată nicio sursă de finanţare,
- nu fusese desemnat niciun amplasament pentru depozitarea definitivă.
Cu alte cuvinte, statul român a lăsat un munte de uraniu, toriu și radiu în voia sorții, exact ca pe o haldă de moloz.
Jaf organizat sau prostie criminală? Echipamente unicat, pierdute între bălării și dispariții
Printre bunurile identificate în inventarele cerute de Curtea de Conturi se află echipamente ultraperformante, unicat în România, precum:
- separator magnetic cu rolă din pământuri rare,
- moară ultra-centrifugală ZM 200,
- masă de concentrare Wilfley B 07-772,
- concasor cu fălci BB200 Retsch,
- divizor de probe Retsch,
- granulometru laser Ankeesmidt,
- moară cu cuţite SM200 Retsch,
- separator gravitaţional MGS Mozley 200,
- cuvă ultrasonică Retsch,
- uscător rapid TG 100 Retsch,
- moară cu discuri tip Fritsch,
- moară cu discuri oscilante Retsch 100,
- analizor granulometric Retsch,
- peletizor MARS DP-14 Aglo Mixer.
Curtea de Conturi trage semnalul de alarmă:
- nu există o inventariere conformă,
- nu există evidență clară a transferurilor,
- nu sunt asigurate condiții adecvate de depozitare.
Deci nu se poate confirma nici măcar existenţa și localizarea tuturor bunurilor.
Există un risc major de pierdere, sustragere sau degradare a echipamentelor, inclusiv a celor unicat.
Având în vedere specificul activităţii institutului, nu poate fi exclus nici riscul contaminării unor echipamente cu materiale radioactive, cu consecinţe grave asupra mediului, sănătăţii şi securităţii populaţiei, avertizează Curtea de Conturi.
Așadar, statul a reușit performanța de a transforma un institut strategic de cercetare nucleară într-un amestec de:
- depozit ilegal de deșeuri radioactive,
- fier vechi de mare valoare, perfect pentru dispariții „misterioase”,
- bombă ecologică și sanitară cu efect întârziat.
Concluzie: statul radioactiveșuat și cetățeanul cobai
Din tot tabloul zugrăvit de Curtea de Conturi și prezentat de Cotidianul Național reiese un singur lucru: nu avem doar un stat eșuat, avem un stat care își iradiază propriii cetățeni prin neglijență, corupție și incompetență.
- Institut strategic distrus prin joc politic și manipulare de evaluare;
- deșeuri nucleare lăsate fără pază și fără plan de dezafectare;
- imobile vândute ilegal, ipotecate, expropriate confuz;
- acorduri internaționale călcate în picioare;
- echipamente unicat și documente clasificate abandonate sau vulnerabile la jaf.
Statul și-a făcut datoria într-un singur punct:
i-a transformat pe cetățeni în cobai, iar teritoriul național într-un laborator radioactiv deschis.
Anchete
DNA își mai pierde din dinți: încă un procuror sare în barca pensiei
Liniște suspectă pe frontul pensionărilor: doar două „evacuări” din parchet
E liniște ciudată în împărăția procurorilor. Atât de liniște, că aproape îți țiui în urechi. Într-o țară în care valul de pensionări a devenit sport național, marți, 30 iunie 2026, Secția pentru procurori a CSM (Consiliul Superior al Magistraturii, pentru amnezicii instituționali) a aprobat doar două ieșiri la pensie. Doar două. Ca și cum, brusc, toată lumea ar fi decis să rămână pe metereze până la adânci bătrâneți.
Numai că una dintre aceste două pensionări nu e deloc banală: privește un procuror din cadrul DNA, Direcția Națională Anticorupție. Informația este dezvăluită de publicația Lumea Justiției, care urmărește atent, de ani buni, mișcările de trupe din sistemul judiciar.
DNA Cluj pierde un soldat: Vasile Ionuț, la revedere, Dosare!
Prima decizie a Secției pentru procurori a CSM sună sec, birocratic, dar are efect de mic cutremur în ograda DNA:
„– înaintarea către Preşedintele României a propunerii privind eliberarea din funcţie, prin pensionare, a domnului VASILE IONUȚ, procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj, începând cu data de 20.07.2026.”
Traducere din limbă de lemn în limbă de pamflet: încă un procuror DNA, de la Cluj, își închide dosarele, își strânge hârtiile, își salută colegii și se retrage pe tărâmul generos al pensiei speciale. Direcția Națională Anticorupție mai pierde un om din linia întâi, dar, desigur, sistemul e „rezilient”, „puternic” și „independent” – până la ultimul care apasă butonul de pensionare.
Data de 20 iulie 2026 devine, astfel, ziua în care Serviciul teritorial Cluj al DNA rămâne fără un procuror: domnul Vasile Ionuț. Un nume în plus pe lista celor care au decis că e mai bine să numeri lunile de pensie decât probele din dosare.
De la Turda la tribunal: procuror cu grad mare, drum scurt spre pensie
A doua decizie a Secției pentru procurori a CSM vizează un alt parchet, mai departe de lumina reflectoarelor DNA, dar nu mai puțin important pe tabla de șah a justiției:
„– înaintarea către Preşedintele României a propunerii privind eliberarea din funcţie, prin pensionare, a doamnei SOTELECAN ANDREEA DOINA, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, având gradul profesional corespunzător parchetului de pe lângă tribunal, începând cu data de 01.08.2026.”
Cu alte cuvinte, doamna procuror Sotelecan Andreea Doina, care activa la Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda, dar cu rang de parchet de tribunal, spune „adio” funcției la 1 august 2026. Încă o rotiță din angrenajul sistemului care iese, oficial, la pensie. Neoficial, fiecare astfel de ieșire înseamnă un loc liber, un dosar redistribuit, o schemă care se subțiază, dar care, pe hârtie, merge înainte „fără probleme”.
CSM, funcția copy-paste: „înaintarea către Președintele României…”
Ambele hotărâri ale Secției pentru procurori a CSM urmează același tipar mecanic:
„înaintarea către Președintele României a propunerii privind eliberarea din funcţie, prin pensionare…”.
Cu alte cuvinte, CSM se ocupă să trimită la Cotroceni actele, iar Președintele României, după ritualul cunoscut, va semna eliberarea din funcție.
Dincolo de formula rigidă, datele concrete sunt clare și nu pot fi „cosmetizate”:
- procuror VASILE IONUȚ, DNA – Serviciul teritorial Cluj, pleacă la pensie de la 20.07.2026;
- procuror SOTELECAN ANDREEA DOINA, Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda, grad de parchet de tribunal, pleacă la pensie de la 01.08.2026.
Aceste decizii, dezvăluite de Lumea Justiției, punctează două noi „ieșiri din scenă” în sistemul de parchete, într-o perioadă în care, culmea, pare „destul de multă liniște” pe frontul pensionărilor.
Liniște înainte de furtună sau sistem obosit?
Dacă ne luăm după aparențe, doar două pensionări aprobate într-o ședință a Secției pentru procurori a CSM ar părea un detaliu de subsol. Dar, în contextul ultimilor ani, în care valul de plecări la pensie a lovit serios parchetele și instanțele, fiecare nume contează.
Faptul că între cele două decizii se află și un procuror al DNA, Serviciul teritorial Cluj, nu este deloc de ignorat. Sistemul se goleşte, încetul cu încetul, de oamenii cu experiență, iar formulele tipizate de eliberare din funcție ascund, sub un strat gros de limbaj administrativ, realitatea simplă: încă două uniforme de procuror atârnă în cui, în vreme ce dosarele rămân, ca de obicei, în grija „celor rămași”.
Datele sunt acolo, negre pe alb, așa cum le-a prezentat CSM și cum le-a semnalat Lumea Justiției. Restul e liniștea aceea ciudată, care se așază între un val de pensionări și următorul. (Irinel I.).
-
Exclusivacum 2 zileCând poliția fuge de propriile cuvinte: Sindicatul Diamantul îi dă în judecată să afle ce a vrut să spună Drăgan
-
Exclusivacum 4 zile„Purul adevăr” al chestorului Drăgan: cum se împuternicește Minciuna și se desemnează Nerușinarea
-
Featuredacum 3 zileFocile politice și pușculița de la Palat: cum a ajuns George Simion să-l țină în brațe pe Ilie Bolojan
-
Ancheteacum 2 zileElena Udrea, ironie devastatoare după nominalizarea lui Siegfried Mureșan: „L-am pus pe listă la rugămintea Elenei Băsescu și pe banii lui Pinalty”
-
Exclusivacum 24 de oreMafia de la Volan”: Cum ar fi fost jefuit IGPR la carburant și piese, sub semnătura Prim‑ministrului și sub nasul “șefilor cu ochii închiși”
-
Featuredacum 2 zileRăzboi total la Apele Române: Ministrul Diana Buzoianu, acuzată de „sclavagism modern” și „minciuni ordinare” de către sindicaliști
-
Featuredacum 2 zileErou pe crestele munților: Polițistul Moisil Lazăr-Doru, decorat cu Emblema de Onoare a MAI după o misiune dramatică de salvare
-
Exclusivacum 3 zileFier vechi, morți noi: cum poate un cablu furat să bage un tren întreg în pământ



