Într-un sistem penitenciar adesea blamat pentru disfuncționalitățile sale, un eveniment de o gravitate abisală zguduie din temelii orice urmă de încredere, aruncând o pată de neșters pe blazonul „re-educării”. Vorbim despre Centrul Educativ Buziaș, un loc menit să îndrume minorii către o viață mai bună, dar transformat, se pare, într-un teatru al ororii, al abuzurilor inimaginabile și al unei justiții șchioape, care mimează acțiunea în fața dezastrului.

Camera ororilor și premiile cu chiștoace

Scenariul este rupt dintr-un coșmar: tineri cu vârste între 15 și 17 ani, aflați sub custodia statului, au fost, se pare, obligați de doi gardieni să întrețină relații sexuale între ei, sub privirile acestora. Și dacă refuzul ar fi putut aduce măcar o speranță de normalitate, realitatea a fost mult mai crudă: dezbrăcați cu forța, minorii ar fi fost bătuți „la pielea goală”. O mărturie șocantă a victimelor arată că, în schimbul umilinței și violenței, recompensa supremă ar fi fost… chiștoace de țigări. Ceva mai mult decât o bătaie de joc, o denigrare totală a ființei umane, petrecută chiar în inima unei instituții numite, ironic, „educativă”.

Justiția „oarbă” și mutările strategice: Când faptele vorbesc, dar nu răspunde nimeni

Anchetatorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj au deschis, la sfârșitul anului trecut, o investigație. O descindere a ofițerilor Corpului de Control, survenită la sfârșitul lunii noiembrie pe baza unor informații, a declanșat o serie de audieri și vizionarea imaginilor de pe camerele de supraveghere. Și aici intervine prima tușă de comedie neagră: procurorii ar fi stabilit că cei doi subofițeri își escortau victimele în birouri care, ce coincidență, nu beneficiau de supraveghere video! O adevărată capodoperă a logisticii abuzului.

Și totuși, în ciuda declarațiilor adolescenților, a gravității acuzațiilor și a probelor (sau lipsei lor convenabile), anchetatorii au concluzionat că nu ar fi existat „suficiente probe pentru emiterea unor ordonanțe de reținere”. Adică, tinerii au povestit infernul, camerele „nu au văzut”, iar gardienii – care au negat tot, susținând că își duceau minorii la… curățenie – au scăpat de arest. Nu-i așa că e comic?

Consecințele „dure” nu s-au lăsat, însă, așteptate, chiar dacă nu pentru cei direct implicați în presupusele fapte. Conform declarațiilor lui Cosmin Dorobanțu, președintele Sindicatului FSANP, angajații în cauză ar fi fost… trimiși la o altă închisoare. O mutare strategică, nici mai mult, nici mai puțin. La fel, șefa Sectorului Operativ, o doamnă, ar fi fost transferată la Penitenciarul Arad. Un fel de „roca-rola” administrativă, unde infamia se diluează prin kilometri.

Demisii de „onoare” și „măsuri cu celeritate”: Operațiunea „mătură subpPreș”

Ca o notă dulce-amară în această tragedie, directoarea Centrului Educativ Buziaș, Georgeta Dumitrașcă, și-a prezentat demisia, la solicitarea ministrului Justiției, Radu Marinescu. Nu vă grăbiți să aplaudați! Demisia nu înseamnă dispariție, ci doar o revenire pe vechea ei funcție, în cadrul Penitenciarului Iași. O retragere onorabilă, un fel de „demisie-promovare”, care mai mult subliniază complicitatea tăcută a sistemului decât o asumare reală a răspunderii.

Sursa infinită a indignării: Când oficialii „deplâng”, dar sistemul rămâne același

Cosmin Dorobanțu, președintele Federației Sindicatelor din ANP, recunoaște cu o emfază aproape dramatică faptul că acesta este „cel mai grav incident din istoria recentă a sistemului penitenciar românesc”. O declarație prețioasă, nu-i așa? Domnia sa a discutat chiar și cu ministrul Radu Marinescu și cu directorul general al ANP, Geo Bogdan Burcu, „mai ales că, despre această situație s-a aflat cu întârziere și trebuie luate măsuri.” Pe bune? Adevărul se află cu întârziere în sistemul de „re-educare”? Nu e ca și cum incidentele astea s-ar rezolva de la sine, prin levitație birocratică.

Deși vocile oficiale subliniază că s-au luat „măsuri cu celeritate”, realitatea pare să contrazică această grabă lăudabilă. Un pamfletar cinic ar putea concluziona că „celeritatea” s-a manifestat, de fapt, în „mutări” și „demisii” cosmetice, lăsând nesoluționată esența problemei: siguranța minorilor și tragerea la răspundere penală a celor vinovați.

În loc de epilog: O rugăminte sinceră pentru următorul scandal

Așadar, ne aflăm din nou în fața unui nou episod din serialul „România, te iubesc… de la distanță”. Copii abuzați, gardieni mutați, directori „demisionați” cu revenire pe funcție, și o retorică oficială care deplânge, dar nu schimbă nimic fundamental.

Poate că data viitoare, când un alt scandal monstru va izbucni într-un centru de „re-educare”, nu ne vom mai mulțumi cu declarații sforăitoare și „măsuri” care seamănă mai mult cu o deghizare a impunității. Sau, cine știe, poate vom descoperi că Ministerul și ANP au pregătit deja terenul pentru următorul act, cu noi transferuri „strategice” și demisii „exemplare”. Căci, nu-i așa, sistemul penitenciar românesc este, înainte de toate, un sistem foarte, foarte educativ. Mai ales pentru cei care știu cum să se ascundă. Vom reveni. (Cristina T.).

Mese reci și promisiuni goale: Dieta polițistului român, inventată de Guvern!

Într-o țară în care șobolanii mănâncă mai bine decât unii bugetari, Sindicatul Sidepol dezvăluie, cu o indignare predictibilă, o nouă capodoperă a ipocriziei guvernamentale: polițiștii sunt „furați” în continuare, direct din farfurie! Norma de hrană, această fantomă a salariului, rămâne plafonată din 2018, deși, culmea ironiei, a fost „actualizată în mod constant”. Unde? Pe hârtie, desigur! Probabil într-un sertar prăfuit, alături de promisiunile de mai bine. Sindicatul Democratic al Polițiștilor – SIDEPOL condamnă ferm refuzul Guvernului României de a pune în plată norma de hrană la valoarea sa reală. Căci, nu-i așa, ce e o criză economică pentru un bugetar obișnuit, e o oportunitate pentru stat să-i mai ciupească din drepturi, sub pretextul „constângerilor bugetare”, care par să apară doar când vine vorba de cei care muncesc pe brânci!

De la „reformă” la ruină: Un deceniu de sacrificii (unilaterale)!

Clasa politică, în frunte cu însuși Prim-Ministrul României, ne vorbește despre „reforma Sistemului Național de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională”. Cuvinte mari, pentru buzunare mici! Sidepol observă, cu o acuitate dureroasă, că niciunul dintre acești mari vizionari nu a avut decența să recunoască public că polițiștii și militarii sunt „sacrificați în permanență din anul 2009”. Da, ați citit bine, 2009! Aproape două decenii de stat în poziție de drepți, în timp ce mare parte din drepturile salariale se raportează la acel an fatidic, când probabil pâinea costa cât o monedă din ciocolată. O reformă care, de fapt, e o conservare a inechității.

„Ordonanța trenuleț”: Metoda mincinoasă de a-ți fura farfuria!

Deși norma de hrană este un drept legal, nu un bonus opțional pentru sârguință, ea a fost „înghețată” de celebra „ordonanță trenuleț”. Aceeași ordonanță miraculoasă care, în loc să ducă țara înainte, trage înapoi buzunarele celor care o servesc. Pretextul? „Constrângerile bugetare”, un eufemism elegant pentru „nu vrem să vă plătim, că avem altele mai importante de făcut”. În tot acest timp, costul vieții a zburat spre stratosferă, inflația a transformat salariile în hârtii de valoare mai mică decât un bilet de tramvai, iar puterea de cumpărare a polițiștilor a devenit un concept filozofic.

Statul român: Exigențe de super-erou, salariu de… voluntar!

E inacceptabil, tună Sidepol, ca statul român să ceară „profesionalism, disponibilitate permanentă, asumarea riscurilor și sacrificii personale” – practic, să îți riști viața, somnul și liniștea familială – în timp ce refuză să respecte propriile legi și să asigure niște condiții „minime decente”. Căci, nu-i așa, a-i cere unui polițist să-ți asigure ordinea publică cu stomacul gol și demnitatea călcată în picioare este o rețetă sigură pentru un profesionalism… de bâlci!

Rețeta Guvernului pentru inechitate: Plafonare, austeritate și dispreț pur!

Menținerea plafonării normei de hrană este, conform sindicatului, un compendiu al tuturor relelor:

• Încalcă „principiul legalității și predictibilității salariale” – adică, statul român nu respectă nici măcar ce scrie în propriile legi!
• Reprezintă o formă de „austeritate mascată”, aplicată „discreționar” polițiștilor – pentru că, desigur, tăiem de la ei, că ei nu fac grevă!
• Adâncește „inechitățile” dintre bugetari – pentru că unii sunt mai egali decât alții, mai ales când vine vorba de bani.
• Și, cel mai important, „transmite un mesaj clar de dispreț” față de munca și rolul polițistului. Mesaj primit, Guvernule!

MApN vrea bunătate, Guvernul vrea sărăcie:

Organizația sindicală ne luminează: norma de hrană nu e un „privilegiu” pentru gurmanzi, ci un „drept” recunoscut prin lege. Iar refuzul actualizării și al plății la valoarea reală este echivalent cu o „tăiere indirectă de venituri, mascată sub forma plafonării”. Un furt elegant, marca Guvernul României! De aceea, Sidepol imploră sprijin pentru adoptarea unui proiect de act normativ inițiat de MApN, care ar prevede acordarea normei de hrană la valoarea actualizată. Dar, ce să vezi, e „inacceptabil” ca un astfel de demers să fie „blocat sau ignorat”, în timp ce „Guvernul invocă permanent ‘lipsa fondurilor’ doar atunci când vine vorba de drepturile personalului din MAI.” Adică, bani sunt, dar nu pentru voi!

Ultimatumul foamei: Mitinguri cu stomacul gol și dreptate inghețată?

SIDEPOL solicită acum, cu un aer de disperare sindicală, Guvernului: „Eliminarea imediată a plafonării normei de hrană”, „Punerea în plată a normei la valoarea reală” și „Respectarea drepturilor polițiștilor”. Mai pe scurt: vă rugăm frumos, opriți furtul legal! Organizația sindicală își rezervă dreptul de a utiliza „toate formele legale de acțiune sindicală, inclusiv proteste și demersuri juridice”. Asta înseamnă, cel mai probabil, niște pancarte în fața Guvernului, câteva strigăte, și apoi înapoi la serviciu, unde îi așteaptă o nouă zi de profesionalism cerut la preț de discount. Căci, așa cum știm, amenințările cu greva unui sindicat de poliție în România sunt la fel de „intimidante” ca o pisică furioasă în fața unui Rottweiler. Dar, măcar, se încearcă! Poate, la un moment dat, Guvernul se va sătura de imaginea de „hoț” și le va da polițiștilor măcar o ciorbă caldă, nu doar o promisiune rece. (Sava N.).

După ani de zile în care judecătorii de la Curtea Constituțională a României (CCR) au demonstrat o flexibilitate intelectuală demnă de un contorsionist de circ, susținând cu obstinație că dreptul polițiștilor și militarilor la pensii de serviciu este la fel de constituțional ca dreptul la o pâine mai ieftină – adică deloc! – iată că s-a produs miracolul! Într-o turnură demnă de o telenovelă politică, în Decizia CCR 724/2024, exact aia în care se analiza impozitul progresiv (ce coincidență, nu-i așa?), augusta Curte a „văzut lumina”. Sau, mai plastic, și-a scos ochelarii de cal, i-a șters de praful acumulat de la precedentul „neconstituțional” și a descoperit că pensiile militare sunt, de fapt, sub o aură de protecție constituțională. O revelație divină, cu dată fixă de la Curtea Supremă!

Evanghelia după CCR: Cum a descoperit „gașca” Constituția (și interesul patrimonial)!

Conform iluminării proaspăt dobândite, așa cum ne dezvăluie lucid și amar Emil Pascut de la Sindicatul Diamantul, judecătorii au statuat cu o gravitate impostată că: „101. Cu alte cuvinte, având în vedere faptul că, în actualul context legislativ, pensiile militare sunt suportate integral de la bugetul de stat, Curtea reţine că acestea intră sub incidenţa dreptului la pensie garantat de art. 47 alin. (2) din Constituţie.” Așadar, brusc, faptul că aceste pensii nu sunt pe principiul contributivității și vin direct de la bugetul de stat nu mai e o problemă. Ah, logica de granit a CCR, mereu gata să se adapteze! Se pare că o interpretare contrară ar fi „negat dreptul la pensie, ca drept fundamental”, fapt ce, desigur, ar fi deranjat grav jurisprudența CEDO, care chiar menționează că, odată ce un stat contractant instituie o prestație socială, aceasta devine un „interes patrimonial”. Adică, ce e al meu e al meu, chiar dacă nu e al meu pe principiul contributivității, ci pe principiul „statul plătește”! Asta da, șmecherie fină, băieți!

Politichieni, păcălici și ciopârțitorii de drepturi de la MAI: O echipă de vis!

Dar să nu ne îmbătăm cu apă rece și cu lumina proaspăt descoperită de la CCR. Emil Pascut subliniază că „suntem în bătaia vântului!”. Avem politicieni care, în loc să respecte serviciul crucial adus de polițiști și militari, își bat joc de nevoia lor de securitate juridică și de predictibilitate a carierei și pensiei. Și, ca să fie tacâmul complet, avem un aparat central al MAI care, sub bagheta magică a unor nume grele precum Despescu, Dorobanțu, Minoiu și Grecu, lucrează neobosit să „ciuntească” din drepturi. Cel mai bun exemplu? Schemele de sancțiuni secrete, inventate „fără bază legală” prin Ordinul S7/2018, toate cu scopul nobil de a „diminua/sista majorarea Bayraktar”. Ce frumos, nu-i așa? E ca și cum ai da un cadou, dar înainte de a-l înmâna, îi tai din colțuri și te asiguri că nu e prea… cadou!

CCR, oracolul polivalent: Azi alb, mâine negru, poimâine… Ce-i convine stăpânului!

Iar piesa de rezistență a acestui circ legislativ rămâne, desigur, Curtea Constituțională. O „gașcă permeabilă la influențe politice”, ne spune Sindicatul Diamantul. Adică un grup de domni și doamne care, azi decid că albul e negru, mâine că negrul e verde, iar poimâine că verde e portocaliu. Totul, desigur, „după cum le dictează stăpânii politici și interesele personale!”. Există, însă, și acele „momente rare” când ordinele politicienilor intră în conflict cu interesele castei magistraților. Și doar atunci, ca prin minune, judecătorii CCR uită de „stăpâni” și devin apărători de neclintit ai drepturilor – în special ale lor, dar dacă suntem noi, polițiștii și militarii, prin preajmă, din întâmplare, poate ne mai pică și nouă vreo garanție constituțională. Așa s-a nimerit să fie și cu decizia 724/2024. Adică, ne-a ieșit și nouă ceva, dar nu pentru că eram noi importanți, ci pentru că CCR-ul avea o altă bătaie de cap!

Revolta tăcută și liderii de TikTok: Când argumentul forte lipsește, urlăm pe rețele!

Tristul adevăr, mărturisit tot de Emil Pascut, este că polițiștii și militarii „nu avem dreptul la grevă”. Adică, la capitolul „dacă nu contează forța argumentului, contează argumentul forței”, noi stăm prost și foarte prost. Fără grevă, mitingurile sunt doar „divertisment”, chiar și cu 20.000 de oameni. Și dacă „forța argumentului” ar fi soluția? Ei bine, nici acolo nu stăm mai bine! Avem „lideri ‘marcanti’ sindicali și de asociații cu o pregătire modestă, de nivel compatibil cu Tik Tok, incapabili să furnizeze argumente juridice adecvate, convingătoare”. Ce să mai ceri? Oamenii pot doar să se „smiorcaie că pensiile militare nu sunt speciale” sau să amenințe că „22000 de polițiști și militari ies la pensie”. Argumente de școală primară, spuse cu voce tare.

În concluzie, trăim într-o Românie unde justiția constituțională se modelează după interesele de moment, politicienii își bat joc, iar sindicatele se târâie cu argumente de sudor. Și planeta se învârte, indiferent de cât de „bine” ne simțim noi. Dar măcar acum știm că pensia militară e constituțională. Mulțumim, CCR! Sperăm să nu vă „răzgândiți” din nou la următoarea Decizie, în funcție de cum bate vântul… sau de cum se cere un impozit mai mare pe pensii! (Irinel I.).