Administratie
Ministrul Educației, Daniel David, deschide anul universitar la UBB și prezintă planurile pentru viitorul educației din România
Ministrul a participat la festivitățile de la UBB, a prezentat un raport de activitate și s-a întâlnit cu studenții protestatari și cu vicepremierul Tanczos Barna.
Ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David, a participat luni, 29 septembrie, la festivitățile de deschidere a noului an universitar la Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca.
Raport de activitate și planuri de viitor: Prezentare în Aula Magna
După evenimentul formal din Aula Magna, ministrul a prezentat un Raport de activitate și planurile pentru viitorul educației și cercetării din România.
Vizite la facultăți: Matematică-Informatică și Științe Economice
Ministrul a luat parte și la ceremoniile organizate de două dintre cele mai mari și complexe facultăți din țară:
- Facultatea de Matematică și Informatică – în noul „Campus UBB” din Cluj Innovation Park
- Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor – în Auditorium Maximum.
Motivația alegerii UBB: „De aici am plecat și aici ar trebui să-mi prezint raportul”
„Nu eram înclinat inițial să aleg invitația UBB, pentru simplul motiv că sunt și rectorul ales al acestei universități, gândind astfel că poate ar trebui să aleg o altă invitație dintre cele primite de la alte universități. Dar, în final, am ales UBB, deoarece de aici am plecat în decembrie 2024 și am simțit că aici ar trebui să-mi prezint un scurt raport de activitate și planurile pentru viitor pentru educația-cercetarea din țară, după aproape 10 luni de mandat ca ministru al educației și cercetării”, a declarat ministrul Daniel David.
Întâlnire cu studenții protestatari: Soluții pe termen scurt și mediu
În cadrul vizitei, ministrul s-a întâlnit și cu reprezentanții studenților care au protestat față de măsurile fiscal-bugetare, prezentând soluțiile pe termen scurt și mediu pentru a diminua efectele acestora.
Întrevedere cu vicepremierul Tanczos Barna: Festivitatea liniei maghiare a UBB
Totodată, ministrul a avut o întrevedere cu vicepremierul Tanczos Barna, la festivitatea liniei maghiare a universității – UBB, una dintre cele mai complexe universități europene, cu trei limbi academice oficiale: română, maghiară și germană.
Administratie
Educația la standarde europene: Școlile din Băicoi, transformate radical cu bani din PNRR!
Administratie
UPDATE HIDRO PRAHOVA: Robotul telefonic a cedat – Cum transmiți acum indexul de apă!
Administratie
Autostrada Moldovei A7 atinge un nou prag istoric: București-Focșani, conectate exclusiv prin culoarul rapid!
-
Exclusivacum 5 zilePenitenciarul Târgșor: UN NOU ÎNCEPUT DEZVĂLUIT! Interviu EXCLUSIV și reportaj incendiar cu Adrian Grigoroiu, liderul EQUITAS – Marca Incisiv de Prahova
-
Exclusivacum 4 zileSINAIA, MONARHIA ABSOLUTĂ MARCA OPREA: Sora „impăratului” cade în cap, Prefectul se „trezește” la Parchet, iar PNL Prahova fierbe în suc propriu!
-
Exclusivacum 4 zileLegea pumnului în gură la SAS: Cum a devenit „vagabond” un delict de 20% din salariu, sub privirea ironică a manualului de Mobbing al MAI! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum o ziCircul macabru al absurdității la Poliția Capitalei: SAS-ul bâjbâie, sefii manelizează, iar adevărul e declarat „delict”! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 3 zilePrahova, tărâmul reîncarnării: „Metoda Portocală” revine, dar acum e sub licență politică!
-
Featuredacum 4 zileScandal de proporții la vârful Poliției Române: Sindicatul Diamantul cere DNA să ancheteze o mușamalizare de patru ani
-
Exclusivacum 4 zileJustiția Română: Spectacolul absurd continuă! Procuratura clasează, justificând incălcări flagrante! moștenitorii, nu morții, plătesc biletul!
-
Exclusivacum 4 zileCIRCUL JUSTIȚIEI ROMÂNE: Dosarul POP IONUȚ-COSTIN, RECLASAT LA CATEGORIA „PROBLEME REZOLVATE… DE NOI” – CHIAR ȘI CU INSTANȚA LA UȘĂ!



