Istorie
Istoria ceasurilor de perete – de la măiestria mecanică la ceasurile inteligente moderne

Ceasurile de perete au fost de-a lungul secolelor nu doar instrumente utile pentru măsurarea timpului, ci și elemente decorative esențiale în locuințe. De la mecanismele sofisticate din lemn, până la ceasurile inteligente sincronizate cu internetul, evoluția lor reflectă progresul tehnologic și schimbările stilistice. Cum au evoluat ceasurile de perete din secolul al XVII-lea până în prezent? Să descoperim împreună această fascinantă călătorie prin timp!
SECOLUL XVII – PRIMELE CAPODOPERE MECANICE
În secolul al XVII-lea, ceasurile de perete au început să devină populare în casele aristocraților europeni. Mecanismele lor erau bazate pe greutăți și pe un sistem de pendul, ceea ce îmbunătățea considerabil precizia măsurării timpului.
- Pendulele lui Ludovic al XIV-lea – În Franța, ceasurile decorative de perete, împodobite cu aur și ornamente sofisticate, reflectau opulența stilului baroc.
- Ceasurile englezești de șemineu – În această perioadă, în Anglia au apărut ceasuri cu cadrane complexe și mecanisme sofisticate, specifice caselor nobiliare.
SECOLUL XVIII – PRECIZIE ȘI RAFINAMENT ESTETIC
Datorită invenției ceasului cu pendul de către Christiaan Huygens în 1656, precizia măsurării timpului s-a îmbunătățit semnificativ. În secolul al XVIII-lea, ceasuri de perete cu pendul au devenit extrem de populare.
- Ceasurile Comtoise – Provenind din regiunea Franche-Comté din Franța, aceste ceasuri lungi cu pendul au devenit accesibile clasei mijlocii.
- Ceasurile de perete cu mecanisme sonore – Modelele au început să includă mecanisme de sunet, care anunțau ora printr-un sistem de bătăi ritmice.
SECOLUL XIX – INDUSTRIALIZAREA ȘI POPULARIZAREA CEASURILOR
În secolul al XIX-lea, industrializarea a permis producerea în masă a ceasurilor, făcându-le accesibile unui public mai larg.
- Ceasurile cu cuc – Artizanii germani din Pădurea Neagră (Schwarzwald) au creat ceasurile cu cuc, care au devenit extrem de populare și sunt apreciate și astăzi.
- Ceasurile cu mecanisme pe bază de arc – Introducerea mecanismelor cu arc a eliminat necesitatea utilizării greutăților, permițând reducerea dimensiunilor ceasurilor.
SECOLUL XX – TRANZIȚIA DE LA MECANIC LA ELECTRONIC
Secolul XX a adus o adevărată revoluție în industria ceasurilor, cu apariția modelelor electrice și cu cuarț, care au schimbat complet felul în care măsurăm timpul.
- Anii ’20 și ’30 – Primele ceasuri electrice au eliminat necesitatea întoarcerii manuale a mecanismului.
- Anii ’60 și ’70 – Dezvoltarea tehnologiei cu cuarț a făcut ca ceasurile să fie mai precise și mai compacte.
- Anii ’80 și ’90 – Apariția ceasurilor din plastic și a designurilor minimaliste, adaptate noilor tendințe în decorul interior.
SECOLUL XXI – ERA CEASURILOR INTELIGENTE
Astăzi, ceasurile de perete combină estetica clasică cu tehnologiile moderne. Modelele actuale includ conectivitate Wi-Fi, sincronizare automată și funcții inteligente.
- Ceasurile smart – Modelele cu ecrane LCD sau LED afișează nu doar ora, ci și informații despre vreme, notificări sau chiar controlează dispozitivele smart din locuință.
- Ceasurile atomice – Sincronizate cu ceasurile atomice globale, acestea asigură o precizie absolută.
- Design ecologic – Modelele din materiale sustenabile reflectă noile tendințe de protejare a mediului.
CONCLUZIE
Istoria ceasurilor de perete este o călătorie fascinantă, de la mecanismele sofisticate ale secolelor trecute, până la ceasurile inteligente ale viitorului. Modelele actuale îmbină tradiția cu inovația, oferind soluții atât pentru iubitorii stilului clasic, cât și pentru pasionații de tehnologie. Viitorul ne-ar putea aduce ceasuri și mai inteligente, integrate complet în casele noastre conectate.
Tu ce tip de ceas de perete preferi – unul clasic, mecanic, sau un ceas inteligent cu funcții avansate?
Istorie
Stagiul militar obligatoriu: planul lui Călin Georgescu pentru un viitor mai „disciplinat”

Pe scena politică românească, spectacolul continuă, iar Călin Georgescu pare hotărât să joace rolul unui salvator național. Cu un discurs fermecător de suveranist, condimentat cu accente nostalgice și promisiuni de „ordine și disciplină”, Georgescu se poziționează ca liderul unei „noi ere” pentru România. Dar ce se ascunde cu adevărat în spatele planurilor sale grandioase?
România: între disciplină și izolare
Stagiul militar obligatoriu propus de Georgescu este doar vârful aisbergului într-o viziune care promite să „revitalizeze” valorile naționale. În realitate, acest plan pare mai degrabă un exercițiu de control social, mascat sub pretextul unui patriotism reînviat. Într-o lume marcată de incertitudini și crize, reintroducerea unei măsuri depășite de timp ar transforma România într-un laborator al extremismului de dreapta, sub pretextul pregătirii pentru „orice provocare”.
Călin Georgescu insistă că „România trebuie să devină stăpână pe propriul destin”, însă în contextul actual al războiului din Ucraina și al parteneriatelor NATO, aceste cuvinte sună a izolaționism mascat. „Neutralitatea activă” pe care o propune este mai degrabă o formă de capitulare în fața marilor puteri, decât o strategie realistă de apărare.
Economia: o utopie riscantă
Un alt punct sensibil din discursurile lui Georgescu este „eliberarea României de sub influența corporațiilor străine”. Această retorică anti-globalistă ar putea suna bine într-un miting, dar în realitate, propunerile sale economice ar condamna România la marginalizare. Ideea de a renunța la investițiile străine pentru a crea o economie „autosuficientă” ignoră complet interdependența globală și aruncă țara într-o criză economică profundă.
„Nu avem nevoie de UE sau NATO pentru a prospera”, spune el, dar acest tip de suveranism radical ne-ar putea pune pe aceeași hartă cu statele eșuate, mai degrabă decât cu cele prospere. Într-o perioadă în care solidaritatea europeană este mai importantă ca oricând, Georgescu pare să fie hotărât să rupă podurile care au susținut România în ultimii 20 de ani.
Un lider cu multe „fațete”
Călin Georgescu își construiește imaginea unui lider „autentic”, dar sub masca acestui idealism se ascund intenții îndoielnice. Planurile sale politice nu doar că ignoră realitățile geopolitice, ci flirtează cu un naționalism periculos. România lui Georgescu ar putea deveni un teren fertil pentru propaganda extremistă, într-un moment în care stabilitatea este esențială.
Stagiul militar obligatoriu nu este decât preludiul unei viziuni care pune în pericol economia, relațiile internaționale și viitorul unei generații. Sub pretextul disciplinei, Georgescu promite un viitor „mai bun”, dar riscă să ofere doar haos și izolare. Românii ar face bine să analizeze cu atenție cine le promite „mântuirea” și ce preț vor plăti pentru aceasta.
Featured
Unul dintre ultimii lideri ai Romei se presupune că ar fi avut origini dacice

A reușit să obțină în mod miraculos puterea în cel mai mare imperiu al antichității târzii și visa să organizeze un imperiu dacic.
În secolul al III-lea d.Hr, Imperiul Roman, strălucitul „imperium mundi”, nu mai era decât o umbră a trecutului său glorios. Minat din interior de corupție, desfrâu și decrepitudine, atacat din exterior de valuri barbare greu de stăpânit și de oprit, Imperiul Roman își juca ultima carte pe scena istoriei.
Culmea, către finalul existenței sale, marele imperiu a fost salvat, consiliat și chiar condus de barbarii împotriva cărora luptase secole de-a rândul. De altfel, legea lui Caracalla din 212, prin care toți oamenii liberi din imperiu primeau cetățenia, a permis barbarilor deja înglobați în provinciile imperiului să ocupe funcții, în special militare. Astfel, unii barbari cu o carieră militară de succes au ajuns să conducă imperiul. Printre aceștia s-a numărat și un dac, un văcar născut la sud de Dunăre. Numele său era Galerius, iar el își dorea să întemeieze un Imperiu Dacic.
Galerius s-a născut în jurul anului 250 d.Hr în apropierea Serdicăi, azi Sofia, sau în zona orașului sârbesc Zaječar, în apropiere de Dunăre. Opiniile în acest sens diferă. Cert este că a venit pe lume în provincia romană Moesia și avea origini dacice, mai ales prin mama sa, Romula, care, se spune, a traversat Dunărea în 245 d.Hr, în Moesia, pentru a scăpa de invazia carpilor din nord. Cel puțin așa susținea autorul latin Lactantiu în „De mortibus persecutorum”. Scrisul lui Lactantiu menționa: „În această fiară sălbatică clocotea o barbarie nativă și o sălbăticie străină sângelui roman; și nici nu este de mirare, fiindcă mama sa a fost născută dincolo de Dunăre și a fost obligată de o incursiune a carpilor să treacă fluviul și să caute refugiu în Noua Dacie.”
Nimeni nu ar fi putut anticipa că tânărul Galerius avea să ajungă împărat. Era un copil al unei familii sărace; tatăl său, presupus și el un dac mutat la sud de Dunăre, era agricultor. Mai mult, prima sa meserie a fost aceea de văcar. Cu toate acestea, plictisit să pască vitele, s-a înrolat în armata romană în timpul împăratului Aurelian, în jurul anului 270 d.Hr. Datorită priceperii sale în domeniul militar, Galerius a avansat rapid în ierarhia militară. „Era un om cinstit și fără egal în arta militară”, spunea despre el Eutropius. Datorită calităților sale excepționale, Galerius a ajuns în apropierea împăraților romani. Proaspătul împărat roman Dioclețian, aflat la putere din 284 d.Hr, l-a remarcat pe Galerius, care a devenit comandantul gărzii personale a împăratului, sub titulatura de prefect al pretoriului.
O carieră militară de succes
Acest dac născut în Moesia a început să-și câștige tot mai mult încrederea lui Dioclețian. De la garda de corp, Galerius a ajuns să devină administrator de provincie. Mai exact, la invitația lui Dioclețian, Galerius a fost trimis în 286 d.Hr să administreze provincia Scythia Minor, cuprinzând și teritoriul actualei Dobroge. În această zonă amenințată de atacurile frecvente ale barbarilor, abilitățile militare ale lui Galerius au fost esențiale. Aici, Galerius s-a confruntat în numeroase lupte cu carpilor, goții și sarmații.
Galerius a participat și la lupte în alte părți ale Imperiului. În 293 d.Hr, de exemplu, a fost trimis să reprime răscoala din Egipt. După câștigarea unor bătălii strălucite și cucerirea Alexandriei, devenită capitala insurgenților, a primit titlurile de Thebaicus și Aegypticus. Cea mai mare victorie a lui Galerius a fost împotriva sasanizilor din Persia. În 297, regele acestora, Narses, a invadat provincia romană Mesopotamia. Galerius a fost trimis să-i oprească. După un eșec inițial, a reorganizat trupele, a recrutat oameni noi în special din provinciile dunărene și a revenit împotriva perșilor. A reușit să-i înfrângă hotărâtor și să captureze harem și tezaurul lui Narses. Activitatea militară a lui Galerius a fost laudată de autorii latini.
Dacul care a cucerit puterea și a persecutat creștinii
În 293, Galerius a făcut primul pas către tron când a fost ales Cezar sub Dioclețian, adică adjunct al împăratului, în partea răsăriteană a Imperiului. Pentru a se apropia mai mult de Dioclețian, Galerius a divorțat de soția sa, cu care avea un copil, și s-a căsătorit cu fiica împăratului. În această nouă poziție, Galerius a continuat cariera militară, luptând în special pentru apărarea granițelor în est și de-a lungul Dunării. A condus bătălii grele cu sarmații, carpilor și goții. Ambiția lui Galerius de a deveni augustus, adică împărat deplin, a fost stârnită de putere.
Visul i s-a îndeplinit la moartea lui Dioclețian în 305 d.Hr. A domnit ca augustus până în 311 d.Hr. Galerius s-a implicat puternic în politica imperiului și în intrigile numirii „adjucnților”. De asemenea, Galerius a devenit un persecutor înverșunat al creștinilor. Era adept al vechilor credințe și vedea cu ochi răi noua religie. Se spune că venera zeii munților conform tradițiilor păgâne ale mamei sale de origine dacică. Mai mult, se susține că Galerius a dat foc intenționat Palatului Imperial și a acuzat creștinii pentru a-i persecuta. Începând cu 303 d.Hr., a emis edicte împotriva creștinilor și a declanșat un val fără precedent de persecuții. Pe plan intern, a reprimat revoltele și a luptat cu insurgenții.
Visul unui imperiu dacic
De asemenea, Galerius a fost acuzat de autorii latini că a încercat să-și răzbune neamul. Se spune că ar fi impus măsuri economice aspre asupra romanilor, cu taxe grele, ca o compensație pentru bogățiile luate de Traian din Dacia. „El a îndrăznit să se poarte cu romanii și subiecții lor așa cum strămoșii noștri s-au comportat cu cei învinși, conform legilor războiului. Și asta pentru că părinții săi au fost supuși recensământului introdus de Traian după cucerirea daciei, un fel de penalitate sub formă de plata a impozitelor”, scria Lactantiu.
De asemenea, Galerius s-ar fi comportat despotic față de romani ca o formă de răzbunare, exact cum romanii s-au comportat cu strămoșii săi. Tot Lactantiu scria că împăratul Galerius voia să transforme Imperiul Roman într-un Imperiu Dacic, șocând Senatul și populația Romei. „Cu mult timp în urmă, în momentul obținerii puterii supreme, s-a declarat dușman al numelui roman; și a propus ca imperiul să se numească Imperiul Dacic”, scria același autor roman.
Galerius a fost descris de autorii latini ca fiind înalt și puternic. De exemplu, Lactantiu îl descria ca fiind „de înălțime impozantă, masiv și umflat la o grosime înfiorătoare, astfel încât îi înspăimânta pe toți cuvintele, faptele și chipul său”. Un alt autor, Ioannes Malalas, îl prezenta drept „înalt și puternic, cu părul cărunt și pieptănat, cu o barbă bogată”. Galerius a decedat în 311 în urma unei boli cumplite. Se bănuiește că suferea de cancer intestinal. Înainte de a pleca, a emis un edict de toleranță față de creștini. A fost înmormântat în locurile natale.
Autor: Cosmin Pătraşcu Zamfirache
Featured
Genocidul Khmerilor Roșii a avut un impact devastator asupra Cambodgiei

În inima Asiei, colindând străzile vibrante ale capitalei Cambodgiei, Phnom Penh, am pășit într-unul din cele mai groaznice locuri – Muzeul Tuol Sleng. Am simțit, pe rând, curiozitate, tristețe, revoltă și o stranie senzație de datorie. În fața mea se deschidea un capitol al istoriei unui popor.
Încolonați la casa de bilete, elevi de școală generală, în uniforme bleu, așteptau în liniște să ia parte la o lecție a istoriei țării lor. Muzeul Tuol Sleng, sau S-21, a fost unul dintre cele mai înfiorătoare locuri create de regimul Khmerilor Roșii, o perioadă întunecată din istoria recentă a omenirii. Condus de Pol Pot, un comunist revoluționar, regimul a instaurat teroarea, între anii 1975-1979.
Khmerii Roșii au preluat puterea după un război civil sângeros, implementând o utopie agrară radicală, forțând populația să lucreze în cadrul unor colectivități agricole, politici care au dus la foamete, boli și moarte în masă.
În încercarea de a crea o societate egalitaristă, Khmerii Roșii au exterminat intelectualii, membrii elitei, minoritățile etnice, religioase și oricine era suspectat că ar putea fi un dușman al regimului. Școlile, spitalele și templele au fost închise, iar orașele au fost golite de locuitori și transformate în fantome.
Mărturie a acestor fapte este chiar muzeul în care intru cu inima strânsă, pentru că știu ce mă așteaptă înăuntru, dar știu și că niciodată nu ești pregătit să digeri astfel de informații. Actualul muzeu a fost un centru de detenție și tortură, unde sute de mii de oameni au fost interogați pentru a-și recunoaște presupusele crime împotriva regimului și, în final, executați.
Străzile din jurul fostei închisori sunt, astăzi, într-un freamăt continuu, cu tuk-tuk-uri asurzitoare, zeci de turiști și vânzători stradali pe fiecare trotuar. Doar zidurile înalte, cu sârmă ghimpată, te pun în temă despre locul în fața căruia te afli. Dincolo de zidurile groase ale curții interioare, viața agitată a cambodgienilor curge cu același vacarm și arome de mâncare stradală.
La intrare în curtea umbroasă, mă opresc în fața unui panou cu „decalogul” închisorii, reguli aplicabile oricărui deținut – „în timp ce ești bătut sau supus la șocuri electrice, nu ai voie să țipi!” sau „trebuie să răspunzi la întrebări imediat, nu ai timp de gândire.”
De la primele cuvinte pe care le aud prin căștile ghidului audio, sunt transportată într-o lume a absurdului. Un localnic este cel care dă viață tuturor poveștilor, citând relatări ale martorilor, pe care le ascult în timp ce străbat holurile lungi. Pereții sunt înțesați de fotografii, astfel că întreaga suferință capătă un chip – al sutelor de victime care își spun, încă, povestea.
Clădirea a fost, inițial, o școală, transformată de regim într-o închisoare, în care intelectualii și familiile lor erau torturați. A fost un loc unde tinerii veneau să învețe pentru un viitor mai bun. Și pe care comuniștii, în cinismul lor, l-au transformat într-un loc al morții. Băncile elevilor au fost înlocuite cu paturi de fier, de care erau legați prizonierii. Profesorul de la catedră a fost înlocuit de un torționar. Clasele au acum zăbrele la geamuri, iar zidurile sunt mărginite de sârmă ghimpată.
Victimele înfometate și terorizate m-au privit cu ochi goi din fotografiile expuse, dar ceea ce m-a impresionat a fost umanitatea care a răzbătut dincolo de ororile pe care le auzeam în căști. Scrisorile abandonate și obiectele personale ale victimelor sunt mărturii ale vieților pe care le-au trăit acești oameni, înainte să devină prizonieri ai propriului stat.
În spatele acestor ziduri au fost schingiuiți peste 15 mii de oameni, numărul exact nefiind cunoscut nici astăzi. La Închisoarea S-21 și-au dat sfârșitul familii întregi: dacă tatăl era acuzat, soția și copiii îl însoțeau în temniță, și uneori și în tortură și moarte.
Poza unei femei cu un bebeluș în brațe, chipuri de oameni resemnați, debusolați, loviți. Urmate de poze de după tortură, cu trupuri zdrobite, dezumanizate.
Ghidul oferă informații despre inspecția de la 4 dimineața, când gardienii căutau obiecte cu care deținuții se pot sinucide. Erau schingiuiți să mărturisească crimele anti-revoluție și că au trădat idealul revoluționar. Bătaie, umilință, șocuri electrice, scufundări până aproape de înec, apoi moartea. Se spune că nu mai mult de 200 de oameni au supraviețuit Închisorii S-21.
Am ascultat, mai bine de două ore, zeci de mărturii ale gardienilor, ale torționarilor și ale puținilor supraviețuitori, nepunându-se accent pe partea emoțională, ci mai ales pe cunoașterea trecutului, pentru ca asemenea lucruri să nu se mai repete.
Genocidul Khmerilor Roșii a avut un impact devastator asupra Cambodgiei. Aproape două milioane de oameni au murit din cauza foametei, execuțiilor și a condițiilor inumane. Puținii supraviețuitori au fost afectați profund de traumele suferite, iar țara încă poartă cicatricile trecutului. (A. Motoc).
-
Exclusivacum 2 zile
Burcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Ancheteacum 3 zile
ANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum 3 zile
Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Administratieacum 15 ore
Băicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Exclusivacum 2 zile
Protest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum 2 zile
Jilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!
-
Exclusivacum 3 zile
Spitalul fantomă de la Târgu Ocna: Salarii grase pentru nimeni, pacienți trimiși la plimbare!
-
Exclusivacum 4 zile
ÎCCJ clarifică drepturile funcționarilor publici în cazul sancțiunilor disciplinare: Cercetare prealabilă și audiere obligatorii chiar și pentru „mustrarea scrisă”