A reușit să obțină în mod miraculos puterea în cel mai mare imperiu al antichității târzii și visa să organizeze un imperiu dacic.

În secolul al III-lea d.Hr, Imperiul Roman, strălucitul „imperium mundi”, nu mai era decât o umbră a trecutului său glorios. Minat din interior de corupție, desfrâu și decrepitudine, atacat din exterior de valuri barbare greu de stăpânit și de oprit, Imperiul Roman își juca ultima carte pe scena istoriei.

Culmea, către finalul existenței sale, marele imperiu a fost salvat, consiliat și chiar condus de barbarii împotriva cărora luptase secole de-a rândul. De altfel, legea lui Caracalla din 212, prin care toți oamenii liberi din imperiu primeau cetățenia, a permis barbarilor deja înglobați în provinciile imperiului să ocupe funcții, în special militare. Astfel, unii barbari cu o carieră militară de succes au ajuns să conducă imperiul. Printre aceștia s-a numărat și un dac, un văcar născut la sud de Dunăre. Numele său era Galerius, iar el își dorea să întemeieze un Imperiu Dacic.

Galerius s-a născut în jurul anului 250 d.Hr în apropierea Serdicăi, azi Sofia, sau în zona orașului sârbesc Zaječar, în apropiere de Dunăre. Opiniile în acest sens diferă. Cert este că a venit pe lume în provincia romană Moesia și avea origini dacice, mai ales prin mama sa, Romula, care, se spune, a traversat Dunărea în 245 d.Hr, în Moesia, pentru a scăpa de invazia carpilor din nord. Cel puțin așa susținea autorul latin Lactantiu în „De mortibus persecutorum”. Scrisul lui Lactantiu menționa: „În această fiară sălbatică clocotea o barbarie nativă și o sălbăticie străină sângelui roman; și nici nu este de mirare, fiindcă mama sa a fost născută dincolo de Dunăre și a fost obligată de o incursiune a carpilor să treacă fluviul și să caute refugiu în Noua Dacie.”

Nimeni nu ar fi putut anticipa că tânărul Galerius avea să ajungă împărat. Era un copil al unei familii sărace; tatăl său, presupus și el un dac mutat la sud de Dunăre, era agricultor. Mai mult, prima sa meserie a fost aceea de văcar. Cu toate acestea, plictisit să pască vitele, s-a înrolat în armata romană în timpul împăratului Aurelian, în jurul anului 270 d.Hr. Datorită priceperii sale în domeniul militar, Galerius a avansat rapid în ierarhia militară. „Era un om cinstit și fără egal în arta militară”, spunea despre el Eutropius. Datorită calităților sale excepționale, Galerius a ajuns în apropierea împăraților romani. Proaspătul împărat roman Dioclețian, aflat la putere din 284 d.Hr, l-a remarcat pe Galerius, care a devenit comandantul gărzii personale a împăratului, sub titulatura de prefect al pretoriului.

O carieră militară de succes

Acest dac născut în Moesia a început să-și câștige tot mai mult încrederea lui Dioclețian. De la garda de corp, Galerius a ajuns să devină administrator de provincie. Mai exact, la invitația lui Dioclețian, Galerius a fost trimis în 286 d.Hr să administreze provincia Scythia Minor, cuprinzând și teritoriul actualei Dobroge. În această zonă amenințată de atacurile frecvente ale barbarilor, abilitățile militare ale lui Galerius au fost esențiale. Aici, Galerius s-a confruntat în numeroase lupte cu carpilor, goții și sarmații.

Galerius a participat și la lupte în alte părți ale Imperiului. În 293 d.Hr, de exemplu, a fost trimis să reprime răscoala din Egipt. După câștigarea unor bătălii strălucite și cucerirea Alexandriei, devenită capitala insurgenților, a primit titlurile de Thebaicus și Aegypticus. Cea mai mare victorie a lui Galerius a fost împotriva sasanizilor din Persia. În 297, regele acestora, Narses, a invadat provincia romană Mesopotamia. Galerius a fost trimis să-i oprească. După un eșec inițial, a reorganizat trupele, a recrutat oameni noi în special din provinciile dunărene și a revenit împotriva perșilor. A reușit să-i înfrângă hotărâtor și să captureze harem și tezaurul lui Narses. Activitatea militară a lui Galerius a fost laudată de autorii latini.

Dacul care a cucerit puterea și a persecutat creștinii

În 293, Galerius a făcut primul pas către tron când a fost ales Cezar sub Dioclețian, adică adjunct al împăratului, în partea răsăriteană a Imperiului. Pentru a se apropia mai mult de Dioclețian, Galerius a divorțat de soția sa, cu care avea un copil, și s-a căsătorit cu fiica împăratului. În această nouă poziție, Galerius a continuat cariera militară, luptând în special pentru apărarea granițelor în est și de-a lungul Dunării. A condus bătălii grele cu sarmații, carpilor și goții. Ambiția lui Galerius de a deveni augustus, adică împărat deplin, a fost stârnită de putere.

Visul i s-a îndeplinit la moartea lui Dioclețian în 305 d.Hr. A domnit ca augustus până în 311 d.Hr. Galerius s-a implicat puternic în politica imperiului și în intrigile numirii „adjucnților”. De asemenea, Galerius a devenit un persecutor înverșunat al creștinilor. Era adept al vechilor credințe și vedea cu ochi răi noua religie. Se spune că venera zeii munților conform tradițiilor păgâne ale mamei sale de origine dacică. Mai mult, se susține că Galerius a dat foc intenționat Palatului Imperial și a acuzat creștinii pentru a-i persecuta. Începând cu 303 d.Hr., a emis edicte împotriva creștinilor și a declanșat un val fără precedent de persecuții. Pe plan intern, a reprimat revoltele și a luptat cu insurgenții.

Visul unui imperiu dacic

De asemenea, Galerius a fost acuzat de autorii latini că a încercat să-și răzbune neamul. Se spune că ar fi impus măsuri economice aspre asupra romanilor, cu taxe grele, ca o compensație pentru bogățiile luate de Traian din Dacia. „El a îndrăznit să se poarte cu romanii și subiecții lor așa cum strămoșii noștri s-au comportat cu cei învinși, conform legilor războiului. Și asta pentru că părinții săi au fost supuși recensământului introdus de Traian după cucerirea daciei, un fel de penalitate sub formă de plata a impozitelor”, scria Lactantiu.

De asemenea, Galerius s-ar fi comportat despotic față de romani ca o formă de răzbunare, exact cum romanii s-au comportat cu strămoșii săi. Tot Lactantiu scria că împăratul Galerius voia să transforme Imperiul Roman într-un Imperiu Dacic, șocând Senatul și populația Romei. „Cu mult timp în urmă, în momentul obținerii puterii supreme, s-a declarat dușman al numelui roman; și a propus ca imperiul să se numească Imperiul Dacic”, scria același autor roman.

Galerius a fost descris de autorii latini ca fiind înalt și puternic. De exemplu, Lactantiu îl descria ca fiind „de înălțime impozantă, masiv și umflat la o grosime înfiorătoare, astfel încât îi înspăimânta pe toți cuvintele, faptele și chipul său”. Un alt autor, Ioannes Malalas, îl prezenta drept „înalt și puternic, cu părul cărunt și pieptănat, cu o barbă bogată”. Galerius a decedat în 311 în urma unei boli cumplite. Se bănuiește că suferea de cancer intestinal. Înainte de a pleca, a emis un edict de toleranță față de creștini. A fost înmormântat în locurile natale.

Autor: Cosmin Pătraşcu Zamfirache