Pe măsură ce Armata SUA face progrese în modernizarea modului în care achiziționează software, detaliile complicate reprezintă un obstacol major. Doi oficiali de rang înalt au declarat recent că serviciul depune efforts pentru a simplifica procesul și promite să colaboreze mai strâns cu industria, în special cu firmele de apărare non-tradiționale — însă criticii susțin că retorica reformei nu reflectă realitatea acțiunilor Armatei.

„Înțeleg fundamental că modelul de afaceri este diferit pentru companiile non-tradiționale,” a declarat Leo Garciga, CIO-ul Armatei, când subiectul a fost adus în discuție marți în cadrul unei sesiuni de întrebări și răspunsuri la conferința AFCEA TechNet Augusta. „[Noi] încercăm să lucrăm prin asta în acest moment.”

Obiecțiile industriei se referă la dezvoltarea personalizată a software-ului pentru Armată, plătită printr-un sistem de contabilitate a costurilor, prescris de Pentagon, în loc să cumpere pur și simplu software comercial la prețul de listă. Aceste practici de contabilitate a costurilor sunt deja bine cunoscute pentru contractanții tradiționali de apărare. Cu toate acestea, experții din industrie susțin că acestea sunt atât de neobișnuite, complexe și dificile de implementat pentru companiile de software comerciale încât ar putea descuraja efectiv cele mai inovatoare firme de tehnologie să concureze.

„Există multe lucruri la care ne uităm și feedback-ul din industrie este esențial,” a spus Jennifer Swanson, șefa achizițiilor software ale Armatei, la AFCEA, la mai puțin de o oră după comentariile lui Garciga. „Lucrăm foarte strâns cu toate tipurile de companii. … Vrem să ne asigurăm că micile companii non-tradiționale, precum și companiile mari și altele, au oportunitatea de a concura pentru aceste lucrări. Așa obținem cel mai bun produs pentru soldat.”

Acești lideri ai Armatei spun lucrurile corecte, au declarat trei critici, dar limbajul actual de achiziție este, în acest moment, foarte diferit. Problema constă în documentele recente ale Armatei destinate reformării achizițiilor:

1. Directiva Armatei din martie 2024-04 privind „Facilitarea practicilor moderne de dezvoltare și achiziție a software-ului”;
2. O Cerere de Informații (RFI), emisă în mai și actualizată în august, solicitând contribuții din partea industriei pentru un nou mega-contract multi-vendor pentru achiziția de software, cunoscut oficial ca MSD MA IDIQ (Contract pentru Mașini Multiple cu Oferte Indefinite pentru Dezvoltarea Modernă a Software-ului).

„Se pare că multe dintre lucrurile corecte au fost spuse public privind aversiunea față de proiectele de dezvoltare personalizată și reinvenția roții,” a afirmat Warren Katz, antreprenor în software și investitor, care este președintele consiliului la Alianța pentru Tehnologie Comercială în Guvern. „Cu toate acestea, aceste sentimente nu par să se fi tradus în documentele RFI și Directivă.”

Un alt oficial din industrie, care a vorbit cu condiția anonimatului, a spus că RFI sugerează că Armata „se îndreaptă într-o direcție mai bună pentru a permite mai multor participanți din industrie să liciteze,” dar a menționat că politica Armatei încă favorizează contractele cu cost plus în loc de cele cu preț fix ferm. „Aceasta dă pause participanților non-tradiționali din industrie,” a spus el.

Bill Greenwalt, cercetător la AEI, care a contribuit la scrierea reformelor de achiziții în lege în perioada în care a fost angajat pe Capitol Hill, a fost mai direct. „Acești oameni și-au pierdut mințile și au petrecut prea mult timp în contractarea Armatei pentru a înțelege cum funcționează lumea reală,” a spus el. „Nu există nimeni pe glob care să dezvolte software pe bază de cost plus.”

Problema Cost-Plus
Invidia principală este o practică specifică Pentagonului numită contractare cost-plus, pe care criticii industriei spun că este foarte diferită de modelul de preț fix ferm preferat de companiile de software comerciale.

Modelul cost-plus nu este total străin sectorului privat: Există multe afaceri, de la specialiști în reparații de locuințe la birouri de avocatură, unde un client plătește pentru timpul și materialele unui contractor plus un procent pentru a acoperi cheltuielile generale și profitul. Programele de dezvoltare militară — pentru totul, de la avioane stealth la software — sunt deosebit de dificil de prețuit în avans, deoarece sunt foarte susceptibile la programări tehnice neprevăzute care provoacă depășiri de buget.

Partea dificilă este determinarea a ce constituie un „cost” legitim care să fie rambursat. Pentru a face acest lucru, Departamentul Apărării impune un sistem strict, complex și unic de contabilitate a costurilor care le cere companiilor să urmărească, printre altele, orele lucrate de angajați de diferite categorii definite de guvern.

Aceasta funcționează, într-o oarecare măsură, pentru companiile care construiesc sisteme tradiționale de arme, cum ar fi tancurile, navele de război și avioanele: Acestea sunt obiecte fizice construite de angajați în meserii formal clasificate — sudori, montatori, electricieni și mulți alții — care sunt, în general, plătiți pe oră.

Dar, sursele din industrie au explicat că sistemele de urmărire a costurilor muncii pentru contractele pe bază de cost-plus nu pot face față haosului dezvoltării moderne de software. Unii dintre cei mai productivi programatori au puțină pregătire formală și lucrează în ore extrem de neregulate, în funcție de nevoile proiectului. Cererea acestor „maverick” să-și urmărească orele facturabile, ca avocații, este precum încercarea de a prinde fulgerul: nepractică, costisitoare de încercat și probabil să provoace răni.

Liderii Armatei spun că au auzit criticile și sunt pe cale de a elimina cel puțin unele dintre cerințele de contabilitate a costurilor.

„Am publicat o schiță de RFI vineri [și] am inclus din greșeală categorii de muncă care au toate cerințele de educație și lucruri pe care le-am folosit întotdeauna care nu au sens în prezent,” a spus Swanson la AFCEA. „Ne vom despărți de acestea.”

Pe de altă parte, Swanson a spus că acest lucru nu înseamnă că Armata ar trebui să renunțe complet la contractarea pe bază de cost-plus și să se bazeze exclusiv pe contractele cu preț fix ferm pentru tot software-ul.

„Cred că a existat confuzie cu directivele pentru software,” a spus ea. „Când cumpărăm software comercial direct, este preț fix ferm. Nu există alt mod de a cumpăra asta care să aibă sens.”

Cu toate acestea, a continuat ea, „acolo unde prețul fix ferm nu are sens este atunci când dezvoltăm software, [deoarece] cerințele vor schimba. … Aceasta devine un risc mare.”

Dar este un risc pe care Armata nu trebuie să-l ia, răspund criticii. Piața comercială are deja software pentru aproape fiecare ocazie, pe care guvernul îl poate cumpăra la preț fix ferm, fără a fi nevoie să plătească suplimentar pentru a construi soluții personalizate — cu atât mai puțin să facă acest lucru folosind contracte pe bază de cost-plus.

„Industria software-ului de 5 trilioane de dolari are peste 30,000 de companii SaaS [Software as a Service], aproximativ 500,000 de companii de servicii IT și software și aproximativ 2.8 trilioane de linii de cod scrise până în prezent,” a spus Katz. „Probabilitatea ca multe dintre nevoile Armatei să poată fi satisfăcute de produsele comerciale existente este extrem de ridicată.”