Featured
Declarațiile de presă susținute de Președintele României, Klaus Iohannis, în marja Summitului NATO de la Washington, D.C.

Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 10 iulie 2024, declarații de presă în marja Summitului aniversar al NATO, la Washington, D.C., Statele Unite ale Americii.
Vă prezentăm în continuare transcrierea declarațiilor:
Bună ziua!
Suntem deja în plin Summit NATO. Am început aseară cu un eveniment festiv, cu ocazia a 75 de ani de când s-a înființat NATO, iar astăzi și mâine este Summitul propriu-zis, care are loc aici, la Washington. Contextul este unul special pentru noi – 20 de ani de NATO, dar este, sigur, și un context mai festiv – 75 de ani de când s-a înființat NATO.
Apartenența noastră la NATO a constituit baza pentru dezvoltarea țării noastre, iar în prezent România și cetățenii săi beneficiază de cele mai solide garanții de securitate din toate timpurile.
Reuniunea din aceste zile are loc în contextul celei mai mari crize de securitate de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial încoace. Am spus-o și o repet: Rusia rămâne cel mai mare risc pentru securitatea europeană, dar şi pentru securitatea euroatlantică. În fața atacurilor hibride folosite de Kremlin, statele NATO trebuie să fie pregătite să se apere.
Așadar, deciziile pe care urmează să le luăm în următoarele zile vor conduce la acțiuni și mai eficiente pentru a consolida securitatea noastră. Unitatea și solidaritatea reprezintă clar avantajul nostru strategic și s-a văzut în anii de când a început agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei foarte clar acest lucru.
Summitul are mize importante pentru securitatea noastră și va marca progrese decisive pentru consolidarea posturii de descurajare și apărare a NATO, în special de-a lungul Flancului Estic și la Marea Neagră.
Pentru noi, este esențial ca regiunea Mării Negre să fie tratată în continuare ca una de importanță strategică, iar Alianța să dezvolte în continuare o abordare structurată față de această regiune.
O abordare mai structurată înseamnă un pachet de măsuri concrete pentru consolidarea posturii, creșterea capacității de monitorizare, anticipare și răspuns, respectiv pentru creșterea prezenței aliate.
România își aduce propria contribuție în acest sens. De exemplu, împreună cu Turcia și Bulgaria am înființat un grup naval operativ care a început recent deja prima sa misiune de deminare în Marea Neagră.
Iată un bun model de cooperare a statelor riverane pentru a face Marea Neagră un spațiu mai sigur. Am convingerea că pe viitor și alți Aliați vor dori să participe la eforturile noastre în regiune, pentru că securitatea unui aliat înseamnă de fapt securitatea tuturor.
De asemenea, noi am facilitat un coridor în Marea Neagră pentru tranzitul navelor ucrainene care transportă cereale și am investit masiv în infrastructură pentru facilitarea tranzitului cerealelor ucrainene, România fiind de doi ani încoace printre cei mai activi susținători ai viabilității economice a Ucrainei.
Veți vedea în Declarația finală, care va fi dată publicului mâine, că Aliații vor exprima solidaritatea cu Aliații afectați de încălcările spațiului aerian aliat de către Rusia și că NATO adoptă măsuri de întărire a apărării aeriene pe Flancul Estic. Asta, sigur, ne privește pe noi și cu toții ne amintim de situațiile în care drone au căzut pe teritoriul nostru național.
În ceea ce privește consolidarea posturii pe Flancul Estic, noi urmărim în mod concret să ne asigurăm că Planurile de Apărare ale Alianței pot fi executate întocmai.
Dincolo de exprimările tehnice pe care le veți auzi în zilele care urmează, acest lucru se traduce inclusiv prin asigurarea necesarului de forțe și capabilități, continuarea eforturilor în domeniul mobilității militare și protecția infrastructurii critice.
Am accentuat de-a lungul acestui an, de la ultimul Summit până acum, importanța mobilității militare și iată că aici, la Washington, România se va alătura unui coridor de mobilitate militară, alături de Bulgaria și Grecia. Este o inițiativă care ne aparține.
Suntem gata să ne asumăm în continuare un rol activ, inclusiv prin găzduirea de structuri solide de comandă și control.
De asemenea, în marja acestui Summit vom definitiva cu Bulgaria decizia anunțată anul trecut la Vilnius de creare a unui Comandament regional pentru Forțele Speciale, pe care ambii Aliați, România și Bulgaria, îl pun la dispoziția NATO.
Așa cum veți constata, acest Summit va evidenția și un angajament politic și practic sporit al NATO pentru Ucraina, oferind mai multă predictibilitate.
Pe linie politică, România susține ca perspectiva transatlantică pentru Ucraina să fie confirmată ireversibil.
Din punct de vedere practic, ne dorim un pachet ambițios, care să includă lansarea misiunii NATO în Ucraina și mecanismul financiar care va sta la baza viitoarei asistențe militare acordate Ucrainei, adaptat la PIB-ul fiecărui stat aliat.
Și aici vreau să fiu foarte clar: acest angajament financiar are în vedere cuantificarea asistenței multi-dimensionale pe care noi am oferit-o deja și vom continua să o oferim Ucrainei. Deci, este vorba de ce s-a făcut până acum plus ce se consideră că se va face în viitor. Așadar, este vorba despre reflectarea a ceea ce fiecare Aliat, inclusiv România, a făcut și va continua să facă în sprijinul Ucrainei.
Important, de asemenea, vom semna aici, la Washington, probabil mâine dimineață, Acordul de cooperare în domeniul securității între România și Ucraina, în implementarea Declarației G7 adoptate în marja Summitului NATO de anul trecut. Astfel ne alăturăm celorlalți aliați și parteneri care au semnat deja acest tip de document bilateral cu Ucraina.
Totodată, vom agrea la nivel aliat un sprijin sporit pentru alți parteneri vulnerabili afectați de război și de comportamentul agresiv al Rusiei, iar pentru noi evident, importanța cea mai mare în acest context o acordăm Republicii Moldova. Și după cum o să vedeți în Declarația finală, Republica Moldova este reflectată adecvat în Declarație. Aceasta trebuie sprijinită să contracareze atacurile permanente hibride din partea Rusiei.
Consolidarea securității Ucrainei și a Republicii Moldova înseamnă, până la urmă, sporirea propriei noastre securități și a securității întregului spațiu euroatlantic.
Discuțiile de mâine cu partenerii din Indo-Pacific vor fi de asemenea extrem de relevante pentru modul în care putem coopera eficient pentru a apăra ordinea internațională bazată pe reguli.
Închei spunând că acest Summit va fi mai mult decât unul aniversar, pentru că ne aflăm într-un moment care solicită o solidaritate mai puternică a Aliaților.
Așadar, vom avea un Summit al deciziilor de substanță, menite să apere valorile care unesc cele două maluri ale Atlanticului și în final, să ne asigure securitatea, lucru foarte important pentru noi, pentru România și pentru români.
Exclusiv
Jilava, Mioveni – aceeași mizerie! Baroneasa Whatsapp și tunurile penitenciarelor românești

Spovedania unei „Baronese” nervoase: Jilava plânge după Mioveni!
Cristina Teoroc, supranumită „baroneasa” de la Jilava – penitenciarul cu o reputație sinistră, „al morților subite” – a erupt pe grupul de WhatsApp al directorilor de penitenciare. Motivul? Schimbările de strategie ale noii conduceri ANP, care au îndrăznit să atingă sacrosanctele „aranjamente” ale vechii găști. Se pare că „baroneasa” își varsă nervii pentru că un anumit director Sabăreanu – un apropiat al familiei sale și partener de drum sindical al soțului – a fost „decapitat” de la Spitalul Penitenciar Mioveni de către noul director general, comisar-șef Bogdan Geo Burcu. (Conform informațiilor publicate inițial de FSANP și preluate de diverse surse media).
𝐌𝐚𝐢 𝐞 𝐜𝐢𝐧𝐞𝐯𝐚 𝐭𝐫𝐞𝐚𝐳 𝐥𝐚 𝐨𝐫𝐚 𝐚𝐬𝐭𝐚?
Sabăreanu, cel îndepărtat din funcție, nu ar fi fost schimbat degeaba. Se vorbește tot mai insistent despre un tun de 200.000 de lei, orchestrat împreună cu dr. Costin Ștefan, consilierul bine-cunoscut al ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, conform investigațiilor FSANP. Dar în loc să-și plece capul rușinat, Sabăreanu se victimizează: „Sindicatul schimbă directori prin reclamații!”. O victimizare clasică, desprinsă parcă din manualul infractorului bugetar de succes! Se pare că reacția promptă a Corpului de Control a stricat socotelile celor care sperau la o mușamalizare ca la carte.
De la pile și umbrele, la scaunul de director: Rețeta succesului în sistemul penitenciar
Sursele noastre sunt fără echivoc: Sabăreanu nu a ajuns în scaun prin merite sau competențe, ci prin protecție sindicală și sprijin politic. Un traseu tipic pentru mulți directori din sistemul penitenciar, unde pilele și umbrelele sunt mai importante decât rezultatele și munca cinstită. Oare cum ar reacționa ministrul Radu Marinescu dacă ar vedea cu ochii lui cum se fac numirile în sistem, dincolo de rapoartele cosmetizate?
Baronesele dau lecții de morală: Ipocrizie la nivel inalt
„Baroneasa” Teoroc, în timpul ăsta, dă lecții despre corectitudine și „dublu standard”, deși conduce un penitenciar, Jilava, care este un focar de probleme. Orice critică la adresa „baronesei” este imediat întâmpinată cu amenințări de proteste de către soțul sindicalist. Un adevărat scut familial împotriva oricărei forme de control sau responsabilizare!
Apel către Ministrul Justiției: Curățenie generală la Jilava și Mioveni!
Domnule ministru Radu Marinescu, vă îndemnăm să mergeți la Jilava nu doar în „vizită”, ci într-un control adevărat. Poate veți descoperi mai multe decât rapoartele cosmetizate și declarațiile sforăitoare de pe WhatsApp. E timpul să faceți curățenie în sistemul penitenciar, începând cu aceste două focare de corupție și incompetență!
Decență și gura mică!
Pentru doamna Cristina Teoroc și domnul Sabăreanu, mesajul nostru este simplu:
- Baroneaso, mai puțină morală de doi bani și mai multă decență! Nu mai da lecții de corectitudine, când conduci un penitenciar cu probleme grave!
- Sabăreane, gura mică! Ultimul om care ar putea da lecții despre integritate ești tu, cel acuzat de sifonarea banilor publici! (Cristina T.).
Exclusiv
Dezamăgire în Poliție: Tineri polițiști vor să renunțe din cauza presiunii, lipsei de sprijin și salarizării precare

Sindicatul Sidepol trage un semnal de alarmă cu privire la dezamăgirea și frustrarea tot mai mari resimțite de polițiștii tineri, mulți dintre ei dorind să părăsească sistemul din cauza presiunii, lipsei de sprijin, salarizării precare și a condițiilor de muncă improprii. Sindicatul dezvăluie un „caz real, problemă generală”, în care un polițist tânăr și-a exprimat dorința de a demisiona din cauza nemulțumirilor acumulate.
Stres, lipsă de sprijin și deficit de personal: Problemele majore ale polițiștilor
Potrivit Sindicatului Sidepol, principalele neajunsuri cu care se confruntă polițiștii sunt:
- Stres psihic acumulat prin tot mai multe atribuții acordate.
- Lipsa de sprijin din partea managerilor, adesea lipsiți de pregătirea necesară.
- Lipsa resursei umane (peste 25.000 de angajați lipsă), un coleg fiind nevoit să lucreze pentru 3-4.
- Salarizare incorectă și lipsa de predictibilitate a carierei, prin modificarea succesivă a legislației în defavoarea angajaților.
- Condiții de muncă improprii.
- Dotare precară și legislație care nu apără angajatul.
„Guvernul Bolojan nu face decât să adâncească criza”: Critici la adresa măsurilor guvernamentale
Sindicatul critică măsurile anunțate de Guvernul #Bolojan, care, în loc să îmbunătățească situația, „nu fac nimic altceva decât sa adâncească și mai mult criza din sistem”.
Cerințe concrete: Cariere predictibile, salarizare echitabilă și recunoașterea bolilor profesionale
Sindicatul Sidepol solicită măsuri imediate și concrete pentru îmbunătățirea situației polițiștilor:
- Un cadru predictibil al carierei polițistului.
- Salarizare echitabilă și motivantă.
- Recunoașterea bolilor profesionale și sprijin real pentru sănătatea polițiștilor.
- Suplimentarea resursei umane prin încadrări și școli adaptate nevoilor actuale.
- Dotare modernă și eficientă.
- Legislație care să apere angajatul în raport cu atribuțiile pe care le desfășoară.
„Polițiștii nu cer privilegii, ci doar respectul și condițiile minime”: Un apel la responsabilitate
Sindicatul subliniază că polițiștii nu cer privilegii, ci doar respectul și condițiile minime pentru a-și putea face datoria față de cetățeni și față de România. (Cerasela N.).
Featured
Agresorul polițistului lovit cu o sticlă, arestat preventiv după 3 zile. Complicele, sub control judiciar
-
Exclusivacum 4 zile
PANICĂ LA MITITELU! Corupții din Poliția Penitenciară, în corzi! Vine DNA-ul?!
-
Exclusivacum 4 zile
Penitenciarul Ploiești: De la gunoaie de lux la instagramul promisiunilor pierdute – Un director cu „APT Limitat” la decență!
-
Exclusivacum 17 ore
Dezamăgire în Poliție: Tineri polițiști vor să renunțe din cauza presiunii, lipsei de sprijin și salarizării precare
-
Exclusivacum 3 zile
Justiția imobiliară română: O nouă modă – Morții dau case, judecătorii pupă cruci, poliția acoperă hoții!
-
Exclusivacum 3 zile
Marioara „ciuruitoarea”, Nichita „smecherul” și justiția „somnoroasă”: Ploieștiul, capitala fraudelor imobiliare?
-
Exclusivacum 5 zile
Panică în MAI: Guvernul vrea creșterea vârstei de pensionare, sindicatul Diamantul avertizează asupra riscurilor și inechităților
-
Exclusivacum 2 zile
Prahova sub asediu: Cum mafia imobiliară ne vinde sicrie cu vedere. „White Tower”, „City Gate”, „Mărășești”: Triunghiul Bermudelor imobiliare
-
Exclusivacum 4 zile
Coca-Cola: Sifonul penalității de la Ploiești – Cum Nan și gașca au transformat „băutura fericirii” într-un cocktail Molotov de otrăvuri și minciuni!