Featured
Alocuțiunea susținută de Președintele României, Klaus Iohannis, în cadrul recepției oferite de Ambasada Statelor Unite ale Americii cu ocazia celei de-a 248-a aniversări a Zilei Independenței
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 3 iulie 2024, o alocuțiune în cadrul recepției oferite de Ambasada Statelor Unite ale Americii cu ocazia celei de-a 248-a aniversări a Zilei Independenței.
Mă bucur să mă aflu din nou aici pentru a sărbători împreună Ziua Independenței Statelor Unite ale Americii.
În numele cetățenilor români, vă transmit dumneavoastră și poporului american cele mai calde felicitări!
În acest an, aniversăm două decenii de la aderarea României la NATO și 27 de ani de la stabilirea Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii.
Avem o prietenie solidă, care se reflectă în cooperarea substanțială pe toate dimensiunile Parteneriatului nostru Strategic.
În prezent, găzduim un număr crescut de militari americani, ceea ce reprezintă nu numai o reușită a colaborării noastre în domeniul apărării, ci și o dovadă fermă a solidarității dintre statele noastre, în aceste momente extrem de complicate pentru securitatea Europei și a regiunii euroatlantice.
Totodată, alături de Statele Unite și de partenerii noștri europeni și globali, continuăm să acționăm în sprijinul Ucrainei, al Republicii Moldova și al tuturor partenerilor vulnerabili din regiunea Mării Negre. Astfel contribuim la întărirea securității regionale și transatlantice, precum și la întărirea securității României.
Sunt convins că la Summitul NATO, pe care Statele Unite îl vor găzdui săptămâna viitoare, vom lua decizii importante pentru securitatea noastră colectivă.
Salut, și în acest context, procesul de actualizare a abordării strategice a Statelor Unite față de Marea Neagră, la care și țara noastră și-a adus o contribuție.
Am discutat acest subiect și cu Președintele Biden în cadrul întrevederii noastre recente de la Casa Albă. Împărtășim viziunea comună că trebuie să întărim eforturile pentru consolidarea unității transatlantice și pentru apărarea valorilor noastre comune.
Numai astfel putem oferi tuturor partenerilor din regiune o cale către pace, prosperitate și integrare euroatlantică.
Contribuția responsabilă a statelor din regiune la asigurarea securității și a rezilienței Mării Negre este crucială pentru a transforma regiunea într-un spațiu sigur, deschis și prosper.
Țara noastră este recunoscută ca un actor responsabil și un factor de stabilitate la Marea Neagră, contribuind atât la securitatea regiunii, cât și la dezvoltarea și întărirea relației transatlantice.
România este Aliatul și partenerul strategic care va lupta neobosit pentru libertate, pentru progres economic și pentru democrație, astfel încât cetățenii să fie protejați și să aibă o viață prosperă.
Vom continua să lucrăm împreună, în baza valorilor comune, inclusiv pentru a promova importanța fundamentală a noilor tehnologii, pentru a securiza lanțurile globale de aprovizionare și pentru a consolida securitatea energetică, la nivel național și regional.
În acest sens, proiectele de cooperare în domeniul energiei nucleare sunt esențiale pentru colaborarea dintre țările noastre, în vederea creșterii securității energetice a României și a întregii regiuni.
Prin realizarea acestor proiecte, România devine un vector regional important în domeniul energetic, prin consolidarea independenței energetice și dezvoltarea de soluții avansate pentru energia verde.
Nu în ultimul rând, vreau să amintesc de obiectivul nostru comun de includere a României în programul Visa Waiver. Vom continua să lucrăm împreună cu Statele Unite pentru ca acest deziderat comun să devină în cel mai scurt timp realitate pentru cetățenii români.
Stimați invitați,
Urez “La mulți ani!” Statelor Unite și națiunii americane!
Happy 4th of July! Happy Independence Day!
Administratie
Păulești se transformă: Primarul Tudor Sandu prezintă un Bilanț robust de un an, intre provocări și realizări concrete
Administratie
Păulești, în siguranță pentru iarnă: Primarul Tudor Sandu, un apel la prevenție pentru protejarea fiecărei familii
Administratie
Aer curat pentru Prahova: Președintele Virgiliu-Daniel Nanu, lider în lupta pentru sănătate și transparență!
Prahova merită să respire curat, iar acest deziderat devine o realitate palpabilă sub viziunea și determinarea Președintelui Consiliului Județean, Virgiliu-Daniel Nanu. Într-un efort continuu de a îmbunătăți calitatea vieții prahovenilor, leadershipul județului se angajează ferm în implementarea unui sistem de monitorizare a calității aerului modern, eficient și, mai ales, transparent.
Un angajament neclintit pentru sănătate: Președintele Nanu la dezbaterea cheie
Sănătatea publică și confortul cetățenilor sunt priorități absolute, iar Președintele Virgiliu-Daniel Nanu demonstrează acest lucru prin implicare directă. Ziua de ieri a marcat un moment important, prin participarea sa activă la dezbaterea publică organizată la Hotel Central din Ploiești, dedicată problematicii poluării olfactive. Acest subiect, de interes major pentru locuitorii municipiului și ai întregului județ, a găsit în Președintele Nanu o voce fermă și un susținător al soluțiilor concrete.
Viziunea viitorului: Un sistem de monitorizare inteligent și accesibil
În cadrul întâlnirii, Președintele Consiliului Județean Prahova a prezentat o viziune clară și strategică: necesitatea implementării unui sistem modern, precis și integrat de monitorizare a calității aerului. Un sistem capabil să identifice, în timp real, sursele care generează disconfortul olfactiv și să ofere o imagine fidelă a situației. „Deciziile administrative trebuie să fie fundamentate pe date corecte, verificabile și actualizate permanent,” a subliniat Nanu, evidențiind importanța unei abordări bazate pe știință și fapte concrete.
Transparență totală: Informațiile, la indemâna fiecărui cetățean
Un alt pilon central al strategiei sale este transparența totală. Virgiliu-Daniel Nanu a cerut, cu insistență, ca informațiile privind calitatea aerului să fie publicate într-un mod accesibil și ușor de urmărit de către cetățeni. Această măsură nu doar că sporește încrederea publicului, dar permite comunității să evalueze în mod direct eficiența măsurilor aplicate. O comunitate informată este o comunitate puternică, capabilă să participe activ la procesul de îmbunătățire a mediului.
Sinergie instituțională: Fără transfer de responsabilitate, doar soluții!
Conștient de complexitatea provocărilor de mediu, Președintele Nanu a reiterat importanța unei coordonări instituționale reale. „Este crucial să eliminăm orice transfer de responsabilitate între autorități,” a declarat el, pledând pentru proceduri clare, reacții rapide și intervenții bine documentate în gestionarea problemelor de mediu. Această abordare fermă asigură o colaborare eficientă între toate instituțiile implicate, transformând obstacolele în oportunități de acțiune coordonată.
Consiliul Județean Prahova, sub conducerea dinamică a Președintelui Virgiliu-Daniel Nanu, își reafirmă angajamentul de a sprijini implementarea unui sistem eficient și modern pentru monitorizarea calității aerului. Obiectivul final este clar: protejarea sănătății și asigurarea confortului prahovenilor, construind împreună un viitor în care aerul curat nu este doar un deziderat, ci o realitate palpabilă. Prahova merge înainte, spre un mediu mai sănătos și mai curat, ghidată de o viziune strategică și un leadership dedicat.
-
Exclusivacum 5 zileSINAIA, MONARHIA ABSOLUTĂ MARCA OPREA: Sora „impăratului” cade în cap, Prefectul se „trezește” la Parchet, iar PNL Prahova fierbe în suc propriu!
-
Exclusivacum 2 zileCircul macabru al absurdității la Poliția Capitalei: SAS-ul bâjbâie, sefii manelizează, iar adevărul e declarat „delict”! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 5 zileLegea pumnului în gură la SAS: Cum a devenit „vagabond” un delict de 20% din salariu, sub privirea ironică a manualului de Mobbing al MAI! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 16 oreIPJ Prahova: Circul ielelor, trompeților și „ofițerilor” reciclați! Balul mascat al incompetenței atinge noi culmi de patos!
-
Exclusivacum 4 zilePrahova, tărâmul reîncarnării: „Metoda Portocală” revine, dar acum e sub licență politică!
-
Featuredacum 5 zileScandal de proporții la vârful Poliției Române: Sindicatul Diamantul cere DNA să ancheteze o mușamalizare de patru ani
-
Exclusivacum 5 zileCIRCUL JUSTIȚIEI ROMÂNE: Dosarul POP IONUȚ-COSTIN, RECLASAT LA CATEGORIA „PROBLEME REZOLVATE… DE NOI” – CHIAR ȘI CU INSTANȚA LA UȘĂ!
-
Exclusivacum 5 zileJustiția Română: Spectacolul absurd continuă! Procuratura clasează, justificând incălcări flagrante! moștenitorii, nu morții, plătesc biletul!



