Exclusiv
Sporul anticorupție pentru polițiști
În urma sesizărilor Sindicatului Europol cu privire la modul deficitar de întocmire a fișelor de post care a condus la neacordarea unei compensații în procent de 12,5% din solda de funcție/salariul de grad/salariul de funcție/salariul de bază personalului militar, polițiștilor, polițiștilor de penitenciare și personalului civil care desfășoară activități privind prevenirea și combaterea corupției în rândul personalului propriu, la nivelul inspectoratelor generale subordonate Ministerului Afacerilor Interne au fost transmise îndrumări cu privire la actualizarea fișelor posturilor pentru personalul de conducere, cât și pentru personalul ce este desemnat consilier de integritate la nivelul instituției.
Astfel, IGPR a solicitat unităților teritoriale subordonate ca acest proces să fie realizat până cel târziu la data de 30.04.2024, așa cum rezultă și din conținutul adresei de mai jos.

Conform prevederilor Ordinului MAI nr. 62/2018, prevenirea corupției reprezintă un ansamblu de măsuri ce au rolul de a reduce incidența faptelor de corupție săvârșite de personalul MAI și de promovare a unui comportament integru de natură a contribui la creșterea încrederii cetățenilor în instituție care se realizează prin intermediul mai multor modalități, astfel:
- activități de informare și instruire anticorupție a personalului MAI;
- campanii/acțiuni de prevenire a corupției pentru conștientizarea cauzelor și consecințelor implicării în fapte de corupție, adresate personalului MAI și cetățenilor;
- managementul riscurilor de corupție;
- evaluarea reacției instituționale la corupție;
- activități de educație pentru promovarea integrității;
- efectuarea testelor de integritate.
La nivelul fiecărei unități teritoriale de poliție, activitatea de prevenire a corupției și de asigurare a integrității în rândul angajaților se realizează atât de către personal cu funcție de conducere cât și de către consilierul de integritate.
Responsabilitățile personalului de conducere din MAI pentru prevenirea faptelor de corupție
- asigură participarea personalului din subordine la activitățile de informare și de instruire anticorupție organizate de DGA;
- sprijină personalul specializat al DGA în organizarea și implementarea campaniilor și acțiunilor de prevenire a corupției;
- asigură punerea în aplicare a măsurilor prevăzute în Planul de integritate pentru implementarea, la nivelul MAI, a Strategiei naționale anticorupție;
- asigură managementul riscurilor de corupție și aplică măsurile de prevenire și control al riscurilor la corupție;
- solicită sprijinul DGA cu privire la măsurile ce pot fi dispuse pentru prevenirea faptelor de corupție din domeniul de competență;
- sprijină personalul specializat al DGA în realizarea vizitelor de evaluare privind reacția instituțională la incidentele de integritate;
- furnizează DGA documente referitoare la organizarea și funcționarea structurii, precum și alte date necesare pentru pregătirea activităților de prevenire a faptelor de corupție;
- asigură postarea la avizier, în locuri vizibile (birouri destinate relațiilor cu publicul/primirii în audiență, săli de așteptare, suprafața exterioară a clădirilor etc.), precum și pe prima pagină a site-urilor proprii de internet și intranet a mesajelor sau materialelor anticorupție puse la dispoziție de către DGA.
Atribuțiile consilierului de integritate desemnat prin dispoziție/ordin a/al conducătorului structurii MAI din care face parte
- asigură diseminarea materialelor transmise de către DGA cu privire la activitatea de prevenire și combatere a corupției din MAI;
- ține evidența nominală a personalului care participă la activitățile de informare și de instruire anticorupție organizate de către DGA;
- propune șefului structurii organizarea și desfășurarea unor activități de instruire realizate de către personalul specializat al DGA;
- asigură secretariatul grupului de lucru pentru prevenirea corupției, constituit în conformitate cu procedura de sistem privind managementul riscurilor de corupție în cadrul structurilor MAI;
- sprijină personalul DGA în realizarea activităților de monitorizare, reevaluare a riscurilor ori de realizare a evaluărilor privind reacția instituțională la incidentele de integritate.
După cum puteți observa, atât polițiștii cu funcții de conducere, inclusiv șefii posturilor de poliție, cât și consilierii de integritate desemnați la nivelul unităților teritoriale de poliție, trebuiau să beneficieze încă din anul 2018 de o compensație de 12,5% din salariul de funcție, însă, din culpa șefilor și a unor intervenții pe fișele de post cadru elaborate de către Direcția de Ordine Publică, aceste prevederi referitoare la activitățile de prevenire a corupției nu au fost preluate în fișele de post, dezvaluie sursa citata.
Relevanță la acest moment prezintă intenția Ministerului Afacerilor Interne de a rectifica această eroare a unor ”manageri profesioniști”, ca urmare a demersurilor efectuate de către organizațiile sindicale în privința acționării în instanță a instituției pentru recuperarea drepturilor salariale de care colegii noștri au fost vitregiți în mod injust.
Astfel, în urma discuțiilor purtate la nivelul MAI, au fost efectuate demersuri pentru modificarea normelor de aplicare a acestui drept salarial, iar în data de 30.05.2024 au fost stabilite inclusiv modalități de identificare a posturilor ce urmează a beneficia de compensația de 12,5 %.
Conform actului de reglementare, care va intra în vigoare începând cu data de 01.06.2024, se are în vedere ca beneficiarii să aibă atribuții, conform postului ocupat, de prevenire a actelor de corupție ori care desfășoară efectiv activități de urmărire penală în acest segment sub îndrumarea unităților de parchet competente.
Întregul proces se va derula pe parcursul a două perioade de timp determinate, astfel:
- în 45 de zile va fi realizată procedura de identificare a funcțiilor existente la nivelul unităților teritoriale de poliție care ar putea beneficia de compensația de 12,5 %;
- după identificarea funcțiilor, în termen de 30 de zile, acestea vor fi analizate de către o comisie de specialiști din domenii precum resurse umane, informații și protecției internă și anticorupție care va emite concluzii cu privire la acordarea compensației de 12,5 % din salariul de funcție.
Este important de reținut faptul că această compensație va fi pusă în plată numai după ce comisia formată din specialiști va emite concluziile referitoare la eligibilitatea acordării acesteia. (Cristina T.).
Exclusiv
ANTIGRINDINA: Un măcel climatic sub acoperire, cu salarii de Nababi și recolte de râs! (adevărul care ne usucă)
Exclusiv
EXCLUSIV: „Saga” agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș. Comedia neagră de la SAS! Poliția unde „Inelul Magic” împarte disciplinare, „Polițistul Incisiv” refuză hârțoagele, iar Controlul Intern se autodenunță (cu BONUS: 50% OSKAR pentru complicitate!)
Când spui Serviciul pentru Acțiuni Speciale (SAS), mintea îți zboară la eroi, la intervenții fulger și la un profesionalism de fier. Dar realitatea din spatele zidurilor DGPMB, așa cum o devoalează rapoartele interne și, mai nou, un document incendiar al Serviciului Control Intern (SCI), transformă mitul într-o farsă tragicomică. Pare că la SAS, singurele „acțiuni speciale” sunt cele îndreptate împotriva propriilor angajați, iar legea e interpretată nu de coduri, ci de „inelul magic” al șefilor și de pixul zelos al comisiilor interne.
Dansul birocratic al absurdității: Polițistul contra măcelăriei de hârtie (cu febră la copii, desigur!)

Cel mai recent episod din saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș, polițistul cu 18 ani de experiență, decorat cândva cu „Foarte Bine”, vine sub forma unui „RAPORT DE CERCETARE PREALABILĂ” (nr. 127529 din 03.02.2025, emis de Serviciul Control Intern al DGPMB). Verdictul? „Neglijență manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu” pentru că domnul agent a îndrăznit să… refuze să semneze la foc automat un morman de documente!
Imaginați-vă scena demnă de Caragiale: pe o parte, un șef ierarhic sau un agent cu „funcție de execuție” – conform raportului – care întinde un teanc de cel puțin șapte documente vitale: de la instrucțiuni de tragere și manipulare a armamentului (IGPR 40/2020, DGPMB 1027/2024), la proceduri tactice de intervenție (PS-IGPR-SIIAS-08, PS-IGPR-SIIAS-12) și protecție balistică. Pe cealaltă parte, polițistul Bendriș, care, culmea, are „tupeul” să ceară timp să le citească, să le înțeleagă, să le asimileze, înainte de a-și asuma responsabilitatea prin semnătură. Căci, zice omul, „odată semnate, incumbă o responsabilitate a semnatarului de cunoaștere în profunzime”. Logică elementară, am zice. Dar nu și la SAS!
Serviciul Control Intern, cu o seriozitate desprinsă din romanele lui Kafka, respinge obiecțiile agentului, replicând că acesta „nu a manifestat în nici un moment disponibilitatea de a-i fi prelucrate/reprelucrate documentele” și că „nu a solicitat timp pentru a studia materialele respective, în prezența celor desemnați cu această activitate sau chiar în particular.” Adică, domnul polițist trebuia să „pună mâna” pe ele și să le semneze pe loc, altfel e indisciplinat! Și, desigur, faptul că ambii copii ai agentului au necesitat spitalizare și că acesta a fost sub presiune emoțională nu reprezintă o scuză. Termenul e termen! Umanitate? Ce e aia?
Când sefii joacă „Inelul Magic” cu carierele, iar psihologii sună la psihiatrie (fără scuze medicale!)
Să nu uităm că acest nou „cap de acuzare” vine pe fondul unei hărțuiri sistematice, descrise deja pe larg de presa independentă, inclusiv de Incisiv de Prahova.
Ni se reamintește că agentul Bendriș a fost semnalat de două ori la Biroul Psihologie pentru „comportament dezadaptativ” de către șeful său, comisarul-șef Daniel Giurgiuveanu. Un șef care, în „aprecierea” sa oficială – un document aproape un rechizitoriu de caracter – îl descrie pe Bendriș ca fiind „dificil”, „respins de colectiv”, „manipulativ”, „imprevizibil” și care „nu-și mai înțelege contextul profesional în care lucrează”.
Ironia devine însă tragică: același raport de cercetare prealabilă ne confirmă că în martie 2024, agentul Bendriș a fost avizat „apt condiționat”, cu recomandări de restricționare a dreptului de a utiliza armamentul și munițiile, de a conduce autospecialele de intervenție și de efectuare a unui consult medical de specialitate. Deci, un polițist este acuzat de neglijență pentru că nu semnează proceduri legate de utilizarea armamentului și intervențiile speciale, în timp ce el însuși are deja restricții pe aceste aspecte! Oare cum trebuia să semneze pentru „cunoașterea la perfecție a armamentului” pe care nu avea voie să-l folosească? Mai mult, dacă, așa cum susține conducerea, Bendriș nu cunoaște armamentul și a fost evaluat „necorespunzător” la tragere, de ce nu i s-a acordat timp să studieze, ci a fost presat să semneze „fără a citi conținutul”?
Ah, și să nu uităm, dl. Bendriș „nu deține calitatea de organ de cercetare penală al poliției judiciare”. Dar i se cere să semneze că-i e limpede tactica de interceptare a „suspecților deosebit de periculoși, posibil înarmați” de parcă ar fi pe front!
Circul „Controlului Intern”: Instituția care se autodenunță și-apoi pedepsește victima (cu OSKAR pentru complicitate!)
Și acum, cireașa de pe tort, cea mai scandaloasă dintre toate! Cele patru articole precedente (publicate de Incisiv de Prahova – (aici), (aici), (aici), (aici), etc) au dezvăluit că, în urma verificărilor propriului Serviciu Control Intern (SCI), s-a formulat o sesizare din oficiu către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3 pentru… fals intelectual și abuz în serviciu! Obiectul? Chiar acea „Adresă a Biroului Psihologie nr. 214.756 din 31.07.2023”, documentul „secret” pe baza căruia Bendriș a fost inițial suspendat!
Tradus în limbaj de mahala, exact cum bine punctează sursa noastră internă: instituția l-a suspendat pe Bendriș pe baza unui document pe care nu i l-a arătat, iar apoi PROPRIA INSTITUȚIE a sesizat Parchetul că acel document ar putea fi FALS și ar constitui ABUZ în serviciu!
Acum, aceeași instituție, prin același Control Intern, îl acuză disciplinar pe polițist pentru că nu a semnat alte documente! E ca și cum te-ar băga la pușcărie pentru o infracțiune, ar constata că actul de acuzare e fals, dar te-ar pedepsi oricum pentru că ai refuzat să semnezi condamnarea!
„Ce pot să zic, bă, băieți, să înceapă dansul, așa de Sărbători să vă puneți pe drumuri pe timpul și banii voștri, mulțumiți că l-ați ajutat pe un mic moțat să se folosească de voi, care voi să trageți acum pentru el. Artificii, popcorn și ochelari de soare la SAS.” – scrie o sursă din interior. Este o acuzație directă la adresa celor care „au acceptat să devină cârpe de șters pe jos pentru a fi numiți șefi” și care, probabil, au primit și un „OSKAR de 50%” pentru complictate, semnând „documente oficiale în fals”.
Justiția, arena ultimă: Popcorn și artificii pentru un spectacol tragicomic
Acest „RAPORT DE CERCETARE PREALABILĂ”, datat 03.02.2025, nu este doar un document administrativ. Este o piesă crucială în dosarul pe care agentul-șef Bendriș l-a deschis deja la Tribunalul București, contestând abuzurile la care a fost supus. El demonstrează, fără echivoc, că sistemul nu este doar disfuncțional, ci activ ostil față de angajații săi incomozi.
Ne întrebăm retoric, și nu numai:
- Va lua act Justiția de aceste flagrante contradicții interne?
- Va investiga Parchetul (și DNA, de ce nu?) acea sesizare inițială a Controlului Intern, care arată că chiar DGPMB se acuză singură de fals și abuz?
- Vor fi trași la răspundere „șefii” care joacă de-a „inelul magic” cu destinele subalternilor, și „psihologii” care, conform unor relatări anterioare, se comportă mai degrabă ca niște călăi?
Cazul agentului Bendriș nu mai este doar povestea unui singur polițist. Este oglinda unui sistem putrezit, unde „integritatea” e un cuvânt golit de sens, iar „profesionalismul” e îngropat sub mormane de hârțoage semnate sub presiune. Este timpul ca acest „spectacol tragicomic” să se încheie, iar responsabilii să treacă de la catedra de „Abuzuri și Toxicomanie Managerială” direct în fața legii. Poate așa, SAS va redeveni o forță de elită, nu o fabrică de cazuri penale interne. Vom reveni, cu popcorn și ochelari de soare, căci dansul abia începe! Vom reveni! (Cerasela N.).
Exclusiv
Justiția „la volanul” birocrației oarbe: Cazul POP IONUT-COSTIN (fost Comandant Descarcerare Petrobrazi) și odiseea incompetenței teritoriale la Parchetul Sectorului 1! (I)
-
Exclusivacum 4 zile„Ne ducem în cap!” Alerta ANP: Sistemul Penitenciar, la un pas de colaps din lipsă de personal
-
Exclusivacum 17 oreReset urgent pentru ANP! De la „epoca de aur” a gardienilor la haosul oportuniștilor, prin ochii lui Cosmin Dorobanțu!
-
Exclusivacum 3 zileCirc la Penitenciare! Reorganizarea „minune” a lui Burcu, un dezastru de râsul lumii!
-
Exclusivacum 5 zileSAS, de la „echipă de intervenție rapidă” la „brigada psihologilor cu bâtă”: Când statul de drept e suspendat, iar abuzul e Lege!
-
Exclusivacum 17 oreEXCLUSIV: „Saga” agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș. Comedia neagră de la SAS! Poliția unde „Inelul Magic” împarte disciplinare, „Polițistul Incisiv” refuză hârțoagele, iar Controlul Intern se autodenunță (cu BONUS: 50% OSKAR pentru complicitate!)
-
Exclusivacum 4 zileCirc la SAS! Când „Acțiunile Speciale” devin „acțiuni penale” orchestrate de psihologi-călăi și șefi cu „inel magic” – Totul la vedere, în fața Justiției!
-
Exclusivacum 17 oreJustiția „la volanul” birocrației oarbe: Cazul POP IONUT-COSTIN (fost Comandant Descarcerare Petrobrazi) și odiseea incompetenței teritoriale la Parchetul Sectorului 1! (I)
-
Exclusivacum 3 zileScandal fără precedent în Poliția Română: Birouri sigilate și injurații de la vârf



