Connect with us

Administratie

Conferința „Cooperarea Internațională și Interinstituțională în Combaterea Traficului Ilicit de Mărfuri”

Publicat

pe

La începutul acestei săptămâni, a avut loc conferința „Cooperarea Internațională și Interinstituțională în Combaterea Traficului Ilicit de Mărfuri”, care a reunit parteneri publici și privați implicați în combaterea traficului ilicit de mărfuri. Conferința a constituit un bun prilej de abordare a cooperării și colaborării în ceea ce privește activitățile de prevenire și combatere a traficului ilicit de mărfuri, in special cu țigarete și produse din tutun, din România, Ungaria, Ucraina, Republica Moldova, Bulgaria și Serbia.

Luni, 22 aprilie 2024, inspectorul general al Poliţiei de Frontieră Române, chestor de Poliție Cornel-Laurian STOICA, a participat, ca partener al Asociației ACTIV, la conferința „Cooperarea Internațională și Interinstituțională în Combaterea Traficului Ilicit de Mărfuri”

Conferința internațională, aflată la cea de-a treia ediție, și-a  propus să reunească toți actorii implicați în prevenirea și combaterea traficului ilicit de mărfuri având ca scop stimularea dialogului și consolidarea colaborării între instituțiile de aplicare a legii, decidenții politici, industriile afectate de criminalitatea transnațională, societatea civilă.

S-au reunit, la București, cu această ocazie, reprezentanți ai unor importante organizații internaționale cu competențe în prevenirea și combaterea comerțului ilicit (OLAF, FRONTEX,  SELEC, EUAM, EUBAM, ICMPD), precum și reprezentanți ai structurilor Vamale, de Poliție de Frontieră și Poliție, din Ucraina, Moldova, Bulgaria, Ungaria, Serbia, România. De asemenea, printre invitați s-au numărat membri ai Parlamentului României, reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, ambasadori, atașați vamali, reprezentanți ai mediului de afaceri.

Astfel, prin colaborarea la nivel regional, utilizând exemplele de bune practici furnizate de organismele internaționale, au fost analizate transformările importante în dinamica traficului ilicit de mărfuri în contextul regional actual, pe baza cărora se va putea anticipa evoluția fenomenului în perioada următoare.

Țigaretele și bunurile contrafăcute se numără printre cele mai traficate produse la frontierele țării, iar contracararea acestor fenomene infracționale reprezintă un obiectiv prioritar al Poliției de Frontieră Române, atât prin demersuri instituționale proprii, cât și prin colaboare cu alte structuri ale statului sau cu reprezentanți ai societății civile.

„Având în vedere prejudiciul adus la bugetul de stat, dar și pericolul pentru consumatori, Poliția de Frontieră Română întreprinde permanent măsuri ferme în toate zonele de competență, în vederea depistării și sancționării persoanelor implicate în traficul cu mărfuri ilicite, precum și a reținerii, în vederea confiscării, a mărfurilor traficate. Rezultatele obținute pentru combaterea acestor fenomene sunt foarte bune. În anul 2023 avem 5,5 milioane pachete de țigări confiscate, cu o valoare de piață de aproximativ 100 milioane de lei. În timp ce, în primele trei luni ale acestui an, au fost confiscate aproximativ 600.000 de pachete cu țigări, în valoare de peste 13 milioane de lei. Pe linia dreptului de proprietate intelectuală, traficul ilicit cu produse contrafăcute a cunoscut în anul 2023 o altă dimensiune, la nivelul Poliției de Frontieră fiind constatate independent, sau în colaborare cu lucrătorii vamali, 1.222 fapte de natură infracţională, de 3,1 ori mai mult comparativ cu anul 2022, când au fost depistate 397 fapte infracționale. Valoarea bunurilor ridicate, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, este de aproximativ 300 milioane de lei, majoritatea dintre acestea fiind reprezentată de articole vestimentare și parfumuri” – precizează chestor de poliție Cornel-Laurian STOICA, inspector general al Poliţiei de Frontieră Române.

Conferința din 22 aprilie 2024 a constituit un bun prilej de abordare a cooperării și colaborării în ceea ce privește activitățile de prevenire și combatere a traficului ilicit de țigarete și produse din tutun pe care autoritățile vamale din România, Ungaria, Ucraina, Republica Moldova, Bulgaria și Serbia le desfășoară în această zonă a Europei.

„Cu această ocazie, în cadrul discuțiilor și schimbului de bune practici în domeniul antifraudă vamală, am subliniat că, pe lângă eforturile susținute proprii ale Autorității Vamale și ale celorlalte instituții competente din România, în legătură cu prevenirea și combaterea acestui fenomen, fapt dovedit și de înregistrarea unui nivel scăzut al consumului de țigarete provenite din contrabandă, un factor determinant îl reprezintă dezvoltarea cooperării între autorități, inclusiv prin crearea unor grupuri de lucru operative interinstituționale, care să asigure o mai mare eficacitate combaterii manifestărilor de trafic ilicit și contrabandă la frontiera comună și care să faciliteze colaborarea cu instituțiile similare din aceste state. De asemenea, evenimentul a confirmat că parteneriatele stabilite cu societatea civilă și mediul de afaceri onest reprezintă o soluție viabilă pentru o bună și corectă informare a cetățenilor privind pericolele reprezentate de consumul unor produse cu proveniență ilegală și necontrolată”, a declarat Alexandru Ioan DUDU, Vicepreședintele Autorității Vamale Române.

Parteneriatul public-privat reprezintă cheia combaterii eficiente a traficului ilicit de mărfuri. Acesta creează cadrul necesar de colaborare a tuturor factorilor interesați în lupta împotriva comerțului ilicit și a criminalității transfrontaliere. Tradițional, contrabanda cu țigări a reprezentat cea mai mare provocare pentru instituțiile de aplicare a legii din România și multe din țările vecine.

„Ca reprezentanți ai societății civile, considerăm că  există două metode eficiente de luptă împotriva traficului ilicit de mărfuri: (1) Stimularea cooperării internaționale și a schimbului de bune practici și (2) Informarea și educarea publicului cu privire la riscurile și costurile generate de traficul ilicit de mărfuri.

În Romania, conform cercetărilor sociologice, contrabanda şi comercializarea produselor contrafăcute sunt percepute de segmente importante ale populaţiei ca activităţi ilicite lipsite de pericol social. Astfel, la inițiativa asociației noastre, în data de 21 aprilie, prin lege, marcam <Ziua naţională a luptei împotriva traficului ilicit de mărfuri>, prilej cu care încercăm să ajungem la cât mai mulți consumatori cu mesaje referitoare la riscurile la care se expun în momentul în care achiziționează produse fără proveniență legală. Și în acest an am lansat în mediul online o campanie de conștientizare, menită să schimbe percepția eronată asupra riscurilor generate de traficul ilicit de mărfuri”, declară Daniel MĂRĂCINEANU, coordonatorul ACTIV.

Conferința „Cooperarea Internațională și Interinstituțională în Combaterea Traficului Ilicit de Mărfuri” a facilitat, astfel, un context de colaborare și de acțiune  pentru ca mediul public și privat să dezvolte, în continuare, proiecte comune care să conducă la prevenirea și combaterea eficientă a traficului ilicit de mărfuri, mai transmite sursa citata. (Paul D.).

Administratie

Ploieștiul deschide porțile „Ținutului Vinului”: primul Wine Center promovează Dealu Mare

Publicat

pe

De

De Ziua Națională a Vinului și Gastronomiei Românești, la Ploiești a fost inaugurat primul Wine Center al proiectului „Ținutul Vinului”. Centrul își propune să aducă în prim-plan cramele, vinurile și patrimoniul viticol al regiunii Dealu Mare.

Un centru de prezentare și un punct de plecare

Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu, a declarat că noul spațiu ar trebui să depășească rolul unei simple săli de prezentare. Potrivit acestuia, Wine Center-ul poate deveni poarta de intrare către cramele și comunitățile locale, oferind vizitatorilor prilejul de a descoperi gastronomia, peisajele și oamenii care dau identitate zonei.

Dealu Mare, promovat ca destinație

Nanu a subliniat importanța regiunii pentru vinul românesc și necesitatea unei promovări coordonate. În opinia sa, vinurile, cramele și poveștile locale pot transforma Dealu Mare într-o destinație căutată de turiști, pe care aceștia să își dorească să o viziteze și să o revadă.

Susținere din partea sectorului viticol

Președintele CJ Prahova a mulțumit Ordinului European al Cavalerilor Vinului, lui Paul Palaș și cramelor partenere pentru implicarea în realizarea centrului. El a transmis că proiectul „Ținutul Vinului” se dezvoltă treptat, prin colaborarea celor care cred în potențialul regiunii.

La final, Virgil Nanu a adresat un mesaj de apreciere vinului românesc și celor care îi duc povestea mai departe.

Citeste in continuare

Administratie

Handbalul prahovean, susținut pentru performanță: tribune pline și sprijin pentru echipă

Publicat

pe

De

Conducerea clubului își propune să întărească susținerea echipei și să atragă publicul și sponsorii în jurul performanței sportive.

Administratorul public al județului Prahova, Emil Drăgănescu, a transmis un mesaj de încurajare pentru echipa feminină de handbal, aflată pe primul loc. Acesta a fost alături de jucătoare împreună cu noul director al clubului, Cristian Nica.

Sprijin pentru echipă și obiective clare

Potrivit lui Emil Drăgănescu, formația va beneficia de susținerea necesară pentru a-și continua parcursul. Printre prioritățile anunțate se numără atragerea unui număr cât mai mare de spectatori în tribune, implicarea sponsorilor și sprijinirea performanței sportive.

„Astăzi, împreună cu noul director al clubului, domnul Cristian Nica, am urat succes fetelor noastre de pe locul 1”, a transmis administratorul public al județului Prahova.

Performanța, în centrul atenției

Drăgănescu a subliniat că susținerea echipei și consolidarea legăturii cu suporterii și sponsorii sunt esențiale pentru viitorul handbalului prahovean.

Citeste in continuare

Administratie

Nanu: Centura Comarnic aparține prahovenilor, nu unui partid

Publicat

pe

De

Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu, a răspuns criticilor lui Mircea Roșca privind Centura Comarnic, susținând că proiectul nu poate fi revendicat de o singură persoană sau formațiune politică. Într-o declarație adresată lui Roșca, Nanu a afirmat că investiția a presupus atât inițierea și etapele anterioare mandatului său, cât și eforturile necesare pentru finalizarea lucrării.

„Nu am pretins că este proiectul meu”

Nanu a respins ideea că și-ar atribui meritele pentru Centura Comarnic. El a spus că știe când a fost inițiat proiectul și cine a lucrat la el înaintea mandatului său, dar a subliniat că a preluat o investiție cu probleme, care necesita multă muncă pentru a ajunge la finalizare.

Potrivit președintelui CJ Prahova, proiectul a avut dificultăți încă din faza de concepere și lansare. În opinia sa, ar fi fost mai ușor ca autoritățile să invoce obstacolele și să lase responsabilitatea mai departe, însă administrația județeană a ales să ducă lucrarea la capăt.

Întrebări despre implicarea lui Roșca

Adresându-se lui Mircea Roșca, Nanu a întrebat de ce acesta nu l-ar fi contactat, pe parcursul lucrărilor, pentru a afla stadiul proiectului, problemele întâmpinate sau modalitățile prin care ar fi putut contribui la accelerarea investiției.

Președintele CJ Prahova a susținut că nu l-a văzut pe Roșca implicat în găsirea soluțiilor tehnice și administrative și nici în discuțiile cu constructorii și specialiștii. În schimb, a afirmat Nanu, criticile au apărut după ce drumul a fost gata.

„Drumul este al prahovenilor”

Nanu a insistat că Centura Comarnic nu aparține nici lui, nici lui Roșca și niciunui partid. Investiția, a spus el, este a locuitorilor județului Prahova și a tuturor celor care circulă pe DN1.

El a mai arătat că proiectele publice trebuie continuate de la o administrație la alta, indiferent de schimbările politice, iar fiecare echipă are responsabilitatea de a finaliza lucrările începute și de a contribui la dezvoltarea județului.

Deschiderea drumului, un motiv legitim de bucurie

În legătură cu momentul marcării finalizării lucrării, Nanu a precizat că nu a fost organizată o „festivitate”, ci a fost consemnat un moment festiv. După aproape trei ani de șantier, cu întârzieri, presiune și dificultăți, cei implicați în proiect aveau, în opinia sa, dreptul să se bucure.

Președintele CJ Prahova i-a menționat printre aceștia pe constructori, proiectanți, specialiști, angajații instituției și reprezentanții autorităților implicate, dar și pe prahoveni.

În încheiere, Nanu a afirmat că istoria unui proiect nu se reduce nici la cel care îl inaugurează, nici la cel care l-a început. Între cele două momente, a susținut el, se află efortul de a duce lucrarea la bun sfârșit — iar aceasta, potrivit declarației sale, a fost contribuția administrației pe care o conduce.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv22 de ore ago

„Prințul bicicletelor confiscate” de la IPJ Bacău: comisarul-șef care ar lua roțile de la popor, dar nu-și lasă mașina la corpuri delicte

Adjunctul IPJ Bacău, comisarul-șef Constantin Giugariu, lovește din nou în materie de „profesionalism” de manual. De data asta, nu mai...

Exclusiv22 de ore ago

Curtea Constituțională, paznicul polițistului: Patru palme peste „Statutul polițistului” făcut după ureche

Când legea e făcută la normă, CCR dă cu ea de toți pereții Când nu mai ai încredere nici în...

Exclusiv2 zile ago

Raportul SUA a văzut România. România s-a făcut că nu vede nimic. ANP: transparență cu porția, consultare “după program”

Statul român, elevul care copiază la democrație Departamentul de Stat al SUA, care mai aruncă din când în când un...

Exclusiv2 zile ago

„Să ne arătați hârtiile, nu poveștile!”. Cum se războiește IGPR cu Sindicatul Diamantul pentru dreptul de a pune întrebări

„Cele două sindicate periculoase”: dușmanul de serviciu al conferințelor de presă Pe 21 mai 2026, la conferința de presă a...

Exclusiv3 zile ago

Instanța dă dreptate, parțial, fostului membru CA al RASP Ploiești: decizia de anulare a concursului pentru director, desființată de judecători (Documente)

Regia Autonomă de Servicii Publice (RASP) Ploiești revine în centrul atenției, după ce instanța a decis să anuleze hotărârea prin...

Exclusiv3 zile ago

Acordul Colectiv 2026: Cum a vândut MAI polițiștii la preț de hârtie A4

Acordul care nu acordă nimic: MAI semnează pentru polițist, dar încasează doar pentru sindicate Un minister care ocolește legea, sindicate...

Exclusiv3 zile ago

În Poliția Penitenciară, „schimbarea” e doar ciorbă stricată plimbată dintr-o farfurie în alta

Reforma, varianta Facebook: like, share și zero oameni în plus Ministrul Cătălin Predoiu a descoperit, pe pagina sa de Facebook,...

Exclusiv3 zile ago

Garda de Coastă, 3 ani și jumătate fără șef „pe bune”. Un stat cu frontieră Schengen, dar fără frontieră de bun-simț

Director căutat. De 3 ani și 6 luni. Fără succes Garda de Coastă, una dintre structurile strategice ale Poliției de...

Exclusiv4 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a VII‑a. Rachete pe cer, foamete pe câmp: subminarea securității alimentare a României

Dosarul Antigrindină – Partea a VII‑a – Cum a fost însămânțată România cu rachete, minciuni și secetă programată Sistemul care...

Exclusiv4 zile ago

Camera, stop! Șeful de la IPJ Mehedinți, regizor de dosare și actor în propriul film cu ‘misiune urgentă’

Polițiști la poartă, șeful la butoanele camerelor În timp ce polițiștii din toată țara ieșeau în stradă, la început de...

Exclusiv4 zile ago

„Organigrama cu chiloți” intră la vot: Nae Comisionaru’ trage sforile, consilierii locali dau examen la furt avansat?

Azi, miercuri, 30.09.2026, la Consiliul Local Ploiești nu se votează doar o organigramă. Se votează dacă TCE rămâne societate de...

Exclusiv4 zile ago

Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 2 – Stația fantomă de la Corlătești și ședința de yoga pe conducta de ape uzate

Directorul care se clatină, dar nu cade… și nici nu suspendă Dacă în Episodul 1 am făcut cunoștință cu „directorul...

Exclusiv5 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a VI‑a. Când generalii conduc agricultura: Sistemul Antigrindină – civil la vedere, militar în interior

Rachete cu bani de irigații: când agricultura devine sponsorul industriei de apărare La început ni s-a spus că SNACP e...

Exclusiv5 zile ago

M.A.I – Aeroportul Otopeni, clasa business la improvizație: 7 ani fără concurs la șefia Centrului de Supraveghere

Șapte ani de „temporar”. Funcția se mută, responsabilitatea rămâne în așteptare Șapte ani fără concurs la o funcție-cheie din siguranța...

Exclusiv5 zile ago

MAI, Academia „Semnează că ai vrut!”: experți făcuți din pix, cursanți voluntari cu ordin de sus

La Ministerul Afacerilor Interne, pixul șefului riscă să devină instrument pedagogic universal: desemnează specialiști, produce competențe administrative și, mai nou,...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv