Connect with us

Administratie

Unitățile militare care încadrează soldați profesioniști au trecut la așa-numita recrutare la poartă

Publicat

pe

La Batalionul 96 Geniu Cetatea București, recruții, bărbați și femei, au început instrucția la 5 februarie și au încheiat-o recent, la 12 aprilie. Cel mai tânăr recrut are 18 ani, iar cel mai vârstnic, 38.

Mara-Ioana Perianu are 27 de ani, este din București, absolventă a unei facultăți de horticultură. A fost manager de echipe amenajări și îngrijiri grădini, însă monotonia acestei activități nu se potrivea cu firea sa în căutare de noi provocări. După ce i-am povestit despre situația mea, o prietenă angajată de trei ani la B 96 mi-a dat ideea de a încerca să devin colega ei, întrucât tocmai se făceau înscrieri pentru examen la sgp. A pus pe foaie plusurile și minusurile fostului loc de muncă, comparând cu ceea ce și-ar dori de la următorul job, luând hotărârea de a se prezenta pentru încorporare la poartă.

Am luat această decizie după ce prietena mi-a povestit cum a început viața militară pentru ea, ce înseamnă instrucția și rigorile cazone. În primul rând, faptul că există ordine și disciplină a fost decisiv în alegerea mea, eu fiind o persoană ordonată și organizată. În plus, am aflat că există oportunități de creștere profesională, că pot avea acces la foarte multe cursuri, disponibile în toată țara.

 

În mediul privat, a fost dezamăgită de faptul că existau reguli, dar nu erau respectate. Pe deasupra, lucra într-o echipă destul de mică, înconjurată numai de bărbați de peste 50 de ani. Am descoperit la geniu un colectiv mare, cu persoane de vârste variate. Poți să leg o conversație și cu un om de vârsta mea sau mai mic, dar pot să cer un sfat și cuiva cu experiență mai mare.

Stabilitatea locului de muncă a fost trecută la plusuri, atunci când a analizat intrarea în sistemul militar. Am fost dezamăgită de munca în mediul privat, întrucât am fost concediată de la un loc de muncă anterior din cauza unor nereguli imputate mie. Doar pentru că am insistat să mi se facă dreptate, am fost dată afară. Armata este, totuși, un mediu în care omul este ascultat, există o structură ierarhică căreia îi poți raporta.

Din punct de vedere financiar, a venit în armată pe același salariu pe care îl câștiga și înainte. Perioada de instrucție a fost o perioadă inedită, un moment unic pe care îl poți trăi în viață. Deși am auzit diverse mituri despre instrucție, mi-a plăcut foarte mult. Mi-aș fi dorit să fie mai greu, să fiu mai mult solicitată, deși, dacă m-ar auzi colegii mei, m-ar privi chiorâș. Depinde însă de fiecare om, de cum este obișnuit, pentru că nu toți au personalitatea și dorințele mele. Soldatul Perianu spune că, până la a afla ce înseamnă armata de la prietena sa, nu cunoștea nimic despre mediul militar.

Caporalul clasa I Alexandru Nanu, pionier cercetaș cu o vechime de 16 ani în mediul militar, și o experiență solidă căpătată în numeroasele misiuni interne și externe, a fost instructor al actualilor soldați profesioniști. Recruții au trecut prin două module de pregătire, teoretic și practic.

Au făcut pregătire militară generală: instrucție de front, studierea și tragerea cu armamentul de infanterie, amorsa. Posibilitatea de a rămâne în unitate după jurământul militar este un element benefic pentru creșterea atractivității carierei militare. Cei mai mulți au venit în această unitate și pentru că au cunoscuți aici, ceea ce cred că a fost un factor determinant. De fapt, așa au și aflat de posibilitatea angajării în sistemul militar. E mai ușor să te integrezi atunci când cunoști anumite persoane dintr-un colectiv, spune el.

 

Chiar dacă primele zile au fost mai grele, existând momente în care unora le-a dat târcoale tentația de a renunța, sprijinul emoțional din partea celor din jur i-a readus pe linia de plutire. Le-am dat exemplul meu. Am 16 ani în armată, am trecut prin vremuri mai grele, când instrucția era mult mai dură. Le-am zis că, dacă eu n-am murit până acum, înseamnă că nu e dracul chiar atât de negru.

În unele momente, i-a simțit că le e un pic teamă de el. Unii îmi spun Vișinescu, spune Nanu zâmbind. Un instructor trebuie să aibă capacitatea de a fi mai dur în timpul instrucției, iar, după aceea, să se detașeze de rolul din câmpul de instrucție. Atât în viața cotidiană, cât și în armată, trebuie să existe un echilibru în toate. Când e ceva serios de făcut, e clar, avem treabă. Când avem pauză, mai facem o glumă, ne destindem, pentru că nu poți să-l ții pe om în priză tot timpul. Dar distanțarea trebuie păstrată, pentru că risc să nu mă mai perceapă drept instructor.

Spune că generațiilor mai tinere le cam lipsesc disciplina, simțul răspunderii, asumarea, de aceea rolul său este și de pedagog. Trebuie să-i fac să înțeleagă că, dacă în orice alt mediu o mai pot da în bară, în mediul militar, mai ales la geniu, lucrând cu exploziv, cu armament, pot apărea accidentări grave.

Soldatul Dorel-Ionuț Gomeajă are 33 de ani și este din comuna Ghimpați, Giurgiu. Înainte de armată a lucrat nouă ani la o fabrică de confecții textile în București, însă aceasta s-a închis recent. În căutarea unui loc de muncă, a revenit la o pasiune mai veche, armata, în rândurile căreia a încercat să intre după absolvirea liceului, în 2010. Model i-a fost tatăl său care era jandarm, decedat între timp. A luat examenul, dar atunci, dacă erai admis, în funcție de punctaj, puteai ocupa locul doar din unitatea pentru care optaseși.

Nu m-am încadrat la unitatea respectivă, și am rămas pe din afară. Am mai încercat o dată, în 2012, la fel am pățit, și m-am demoralizat un pic. Nu aveam punctajul necesar pentru unitatea de la Giurgiu pe care o alesesem. N-am fost informat că puteam alege să dau și pentru București. Poate tocmai de aceea am revenit, peste ani. Are și un văr care e angajat în sistem și de la el a aflat că politica de recrutare s-a schimbat. Faptul că va fi încadrat direct la B 96 reprezintă un avantaj, deoarece poate face naveta de la Ghimpați, iar sumele forfetare primite în acest scop îl încurajează să nu se gândească la chirie în Capitală. Nici nu te poți gândi la privat să primești așa ceva. Indiferent cât lucrezi și cum lucrezi nu ești tratat cum trebuie. Aici se simte, seriozitatea este răsplătită, am văzut asta din primele zile.

 

Se declară un tip serios căruia îi plac ordinea și disciplina. La vremea aceea, în adolescență, când treceam pe lângă unități militare, mereu mă întrebam ce-o fi dincolo de porți. În actualul ciclu, emoții n-a avut pentru că a vorbit foarte mult cu vărul său despre armată. Când a făcut el instrucția, îmi povestea cum decurge. Îl sunam mereu și-mi spunea cam ce făcea și toate acestea mi-au intrat în cap. Nici nu mă așteptam să ne înțelegem atât de bine între noi, toți în aceeași cameră. Chiar dacă avem vârste diferite, am construit un grup unit. În fiecare zi am făcut altceva, a fost extraordinar. Nu știu când a trecut timpul. Sunt încadrat pe funcția de pionier și am o dorință acerbă de a trece la treabă.

A convins deja o verișoară din aceeași comună să vină în următoarea promoție care va susține probe. Ea lucrează în domeniul sanitar și ar vrea să găsească același profil și în armată. (L. Anghel).

Administratie

Ploieștiul deschide porțile „Ținutului Vinului”: primul Wine Center promovează Dealu Mare

Publicat

pe

De

De Ziua Națională a Vinului și Gastronomiei Românești, la Ploiești a fost inaugurat primul Wine Center al proiectului „Ținutul Vinului”. Centrul își propune să aducă în prim-plan cramele, vinurile și patrimoniul viticol al regiunii Dealu Mare.

Un centru de prezentare și un punct de plecare

Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu, a declarat că noul spațiu ar trebui să depășească rolul unei simple săli de prezentare. Potrivit acestuia, Wine Center-ul poate deveni poarta de intrare către cramele și comunitățile locale, oferind vizitatorilor prilejul de a descoperi gastronomia, peisajele și oamenii care dau identitate zonei.

Dealu Mare, promovat ca destinație

Nanu a subliniat importanța regiunii pentru vinul românesc și necesitatea unei promovări coordonate. În opinia sa, vinurile, cramele și poveștile locale pot transforma Dealu Mare într-o destinație căutată de turiști, pe care aceștia să își dorească să o viziteze și să o revadă.

Susținere din partea sectorului viticol

Președintele CJ Prahova a mulțumit Ordinului European al Cavalerilor Vinului, lui Paul Palaș și cramelor partenere pentru implicarea în realizarea centrului. El a transmis că proiectul „Ținutul Vinului” se dezvoltă treptat, prin colaborarea celor care cred în potențialul regiunii.

La final, Virgil Nanu a adresat un mesaj de apreciere vinului românesc și celor care îi duc povestea mai departe.

Citeste in continuare

Administratie

Handbalul prahovean, susținut pentru performanță: tribune pline și sprijin pentru echipă

Publicat

pe

De

Conducerea clubului își propune să întărească susținerea echipei și să atragă publicul și sponsorii în jurul performanței sportive.

Administratorul public al județului Prahova, Emil Drăgănescu, a transmis un mesaj de încurajare pentru echipa feminină de handbal, aflată pe primul loc. Acesta a fost alături de jucătoare împreună cu noul director al clubului, Cristian Nica.

Sprijin pentru echipă și obiective clare

Potrivit lui Emil Drăgănescu, formația va beneficia de susținerea necesară pentru a-și continua parcursul. Printre prioritățile anunțate se numără atragerea unui număr cât mai mare de spectatori în tribune, implicarea sponsorilor și sprijinirea performanței sportive.

„Astăzi, împreună cu noul director al clubului, domnul Cristian Nica, am urat succes fetelor noastre de pe locul 1”, a transmis administratorul public al județului Prahova.

Performanța, în centrul atenției

Drăgănescu a subliniat că susținerea echipei și consolidarea legăturii cu suporterii și sponsorii sunt esențiale pentru viitorul handbalului prahovean.

Citeste in continuare

Administratie

Nanu: Centura Comarnic aparține prahovenilor, nu unui partid

Publicat

pe

De

Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu, a răspuns criticilor lui Mircea Roșca privind Centura Comarnic, susținând că proiectul nu poate fi revendicat de o singură persoană sau formațiune politică. Într-o declarație adresată lui Roșca, Nanu a afirmat că investiția a presupus atât inițierea și etapele anterioare mandatului său, cât și eforturile necesare pentru finalizarea lucrării.

„Nu am pretins că este proiectul meu”

Nanu a respins ideea că și-ar atribui meritele pentru Centura Comarnic. El a spus că știe când a fost inițiat proiectul și cine a lucrat la el înaintea mandatului său, dar a subliniat că a preluat o investiție cu probleme, care necesita multă muncă pentru a ajunge la finalizare.

Potrivit președintelui CJ Prahova, proiectul a avut dificultăți încă din faza de concepere și lansare. În opinia sa, ar fi fost mai ușor ca autoritățile să invoce obstacolele și să lase responsabilitatea mai departe, însă administrația județeană a ales să ducă lucrarea la capăt.

Întrebări despre implicarea lui Roșca

Adresându-se lui Mircea Roșca, Nanu a întrebat de ce acesta nu l-ar fi contactat, pe parcursul lucrărilor, pentru a afla stadiul proiectului, problemele întâmpinate sau modalitățile prin care ar fi putut contribui la accelerarea investiției.

Președintele CJ Prahova a susținut că nu l-a văzut pe Roșca implicat în găsirea soluțiilor tehnice și administrative și nici în discuțiile cu constructorii și specialiștii. În schimb, a afirmat Nanu, criticile au apărut după ce drumul a fost gata.

„Drumul este al prahovenilor”

Nanu a insistat că Centura Comarnic nu aparține nici lui, nici lui Roșca și niciunui partid. Investiția, a spus el, este a locuitorilor județului Prahova și a tuturor celor care circulă pe DN1.

El a mai arătat că proiectele publice trebuie continuate de la o administrație la alta, indiferent de schimbările politice, iar fiecare echipă are responsabilitatea de a finaliza lucrările începute și de a contribui la dezvoltarea județului.

Deschiderea drumului, un motiv legitim de bucurie

În legătură cu momentul marcării finalizării lucrării, Nanu a precizat că nu a fost organizată o „festivitate”, ci a fost consemnat un moment festiv. După aproape trei ani de șantier, cu întârzieri, presiune și dificultăți, cei implicați în proiect aveau, în opinia sa, dreptul să se bucure.

Președintele CJ Prahova i-a menționat printre aceștia pe constructori, proiectanți, specialiști, angajații instituției și reprezentanții autorităților implicate, dar și pe prahoveni.

În încheiere, Nanu a afirmat că istoria unui proiect nu se reduce nici la cel care îl inaugurează, nici la cel care l-a început. Între cele două momente, a susținut el, se află efortul de a duce lucrarea la bun sfârșit — iar aceasta, potrivit declarației sale, a fost contribuția administrației pe care o conduce.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv22 de ore ago

„Prințul bicicletelor confiscate” de la IPJ Bacău: comisarul-șef care ar lua roțile de la popor, dar nu-și lasă mașina la corpuri delicte

Adjunctul IPJ Bacău, comisarul-șef Constantin Giugariu, lovește din nou în materie de „profesionalism” de manual. De data asta, nu mai...

Exclusiv22 de ore ago

Curtea Constituțională, paznicul polițistului: Patru palme peste „Statutul polițistului” făcut după ureche

Când legea e făcută la normă, CCR dă cu ea de toți pereții Când nu mai ai încredere nici în...

Exclusiv2 zile ago

Raportul SUA a văzut România. România s-a făcut că nu vede nimic. ANP: transparență cu porția, consultare “după program”

Statul român, elevul care copiază la democrație Departamentul de Stat al SUA, care mai aruncă din când în când un...

Exclusiv2 zile ago

„Să ne arătați hârtiile, nu poveștile!”. Cum se războiește IGPR cu Sindicatul Diamantul pentru dreptul de a pune întrebări

„Cele două sindicate periculoase”: dușmanul de serviciu al conferințelor de presă Pe 21 mai 2026, la conferința de presă a...

Exclusiv2 zile ago

Instanța dă dreptate, parțial, fostului membru CA al RASP Ploiești: decizia de anulare a concursului pentru director, desființată de judecători (Documente)

Regia Autonomă de Servicii Publice (RASP) Ploiești revine în centrul atenției, după ce instanța a decis să anuleze hotărârea prin...

Exclusiv3 zile ago

Acordul Colectiv 2026: Cum a vândut MAI polițiștii la preț de hârtie A4

Acordul care nu acordă nimic: MAI semnează pentru polițist, dar încasează doar pentru sindicate Un minister care ocolește legea, sindicate...

Exclusiv3 zile ago

În Poliția Penitenciară, „schimbarea” e doar ciorbă stricată plimbată dintr-o farfurie în alta

Reforma, varianta Facebook: like, share și zero oameni în plus Ministrul Cătălin Predoiu a descoperit, pe pagina sa de Facebook,...

Exclusiv3 zile ago

Garda de Coastă, 3 ani și jumătate fără șef „pe bune”. Un stat cu frontieră Schengen, dar fără frontieră de bun-simț

Director căutat. De 3 ani și 6 luni. Fără succes Garda de Coastă, una dintre structurile strategice ale Poliției de...

Exclusiv4 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a VII‑a. Rachete pe cer, foamete pe câmp: subminarea securității alimentare a României

Dosarul Antigrindină – Partea a VII‑a – Cum a fost însămânțată România cu rachete, minciuni și secetă programată Sistemul care...

Exclusiv4 zile ago

Camera, stop! Șeful de la IPJ Mehedinți, regizor de dosare și actor în propriul film cu ‘misiune urgentă’

Polițiști la poartă, șeful la butoanele camerelor În timp ce polițiștii din toată țara ieșeau în stradă, la început de...

Exclusiv4 zile ago

„Organigrama cu chiloți” intră la vot: Nae Comisionaru’ trage sforile, consilierii locali dau examen la furt avansat?

Azi, miercuri, 30.09.2026, la Consiliul Local Ploiești nu se votează doar o organigramă. Se votează dacă TCE rămâne societate de...

Exclusiv4 zile ago

Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 2 – Stația fantomă de la Corlătești și ședința de yoga pe conducta de ape uzate

Directorul care se clatină, dar nu cade… și nici nu suspendă Dacă în Episodul 1 am făcut cunoștință cu „directorul...

Exclusiv5 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a VI‑a. Când generalii conduc agricultura: Sistemul Antigrindină – civil la vedere, militar în interior

Rachete cu bani de irigații: când agricultura devine sponsorul industriei de apărare La început ni s-a spus că SNACP e...

Exclusiv5 zile ago

M.A.I – Aeroportul Otopeni, clasa business la improvizație: 7 ani fără concurs la șefia Centrului de Supraveghere

Șapte ani de „temporar”. Funcția se mută, responsabilitatea rămâne în așteptare Șapte ani fără concurs la o funcție-cheie din siguranța...

Exclusiv5 zile ago

MAI, Academia „Semnează că ai vrut!”: experți făcuți din pix, cursanți voluntari cu ordin de sus

La Ministerul Afacerilor Interne, pixul șefului riscă să devină instrument pedagogic universal: desemnează specialiști, produce competențe administrative și, mai nou,...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv