Polițiștii de frontieră din Grupului de Nave Sulina au desfășurat o acțiune de prevenire și combatere a braconajului piscicol pe Marea Neagră, ocazie cu care au fost identificate mai multe unelte de pescuit de tip ohane, cu o lungime de 1230 metri, fiind capturate în acestea cinci exemplare de sturion, specia păstrugă.

Exemplarele de sturion au fost eliberate în mediul natural, iar plasele au fost ridicate în vederea confiscării și introduse în camera de corpuri delict a Gărzii de Coastă.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii unor infracțiuni la regimul braconajului piscicol, sub coordonarea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Tulcea, mai transmite sursa citata. (Paul D.).

Din cei aproximativ 6.500 de candidați interesați de o carieră militară, la baza ierarhiei, au fost selectați, recent, după probele sportive, psihologice și medicale, 2.626, adică vreo 40 de procente, trecute prin ciur și dârmon, cum se spune prin popor.

Proba fizică – adaug, de la bun început, cu un grad mediu de dificultate! – a dat la o parte 24% din candidați, iar proba psihologică a mai îndepărtat de o posibilă carieră militară alte 18 procente. Medicii au mai respins 12%.

E o înlănțuire de cifre care ar trebui să ne îngrijoreze. Dacă, până acum, disputele despre o posibilă recrutare pentru posturile de soldat gradat profesionist se învârteau cu apăsare asupra problemelor salarizării pentru această categorie de personal (discuții, altminteri, în parte îndreptățite!), iată că noul tablou al selecției ne oferă o perspectivă nouă.

Cum arată familiile din care provin și cum s-a desfășurat parentingul (ca să folosesc un termen care îmi repugnă, dar care e tot mai răspândit!), dacă procentele celor respinși sunt atât de mari?

Înainte de toate, îmi amintesc exclamația sarcastică a unui specialist militar în educație fizică, nu tare demult enunțată într-un cerc important de decidenți militari, care sublinia că baremele la proba sportivă nu pot fi coborâte sub nivelul la care sunt, mai jos de atât, spunea specialistul, „nu aveți decât să luați, la întâmplare, pe aceia care se oferă”. Nu am realizat nici eu, atunci, gravitatea situației, dar acela care se confrunta, periodic, cu probele dedicate, avea un întreg clasor de situații nefericite.

Cifrele acestea ne obligă la un nou început în societatea românească. Armata își recrutează personalul dintre cetățenii români care doresc o carieră militară, dar pe care școala și familia nu reușesc să-i pregătească la un nivel minimum acceptabil pentru cerințele unui asemenea tip de job.

Profesorii de sport au avertizat în mai multe rânduri că educația fizică e privită ca un soi de auxiliar în sistemul educațional, fără a i se acorda importanța cuvenită, medicii au subliniat că obezitatea în rândurile adolescenților ia proporții îngrijorătoare, despre psihologi am auzit prea puțin, pentru că ei înșiși sunt aproape inexistenți în sistemul educațional, cu preocupări concrete în a identifica și oferi perpective pentru drumul unui tânăr spre o carieră la care visează sau pe care nu o deslușește încă în căutările lui interioare.

Cum arată și cum gândește el, ce soluții îi oferă școala și familia pentru a intra în lume, cum se conturează și se întrețin fricile, spaimele, angoasele, anxietățile și nefericirile care îl cuprind, agasează sau, din nefericire, îl doboară prea devreme.

Și România nu e chiar în topurile des făcute ale țărilor în care poți duce o viață fericită (deși fericirile astea sunt în sine discutabile, în funcție de multele definiții care li se dedică!), dar știm că sunt destule de îndreptat, măcar dacă ne uităm la țările UE, de la cum funcționează statul în raport cu cetățeanul până la digitalizare, mortalitate vs. natalitate sau speranța de viață.

Am convingerea că noi înșine, militari activi și rezerviști, deopotrivă, va trebui să fim mai prezenți în școli și altfel decât a promova cariera militară, prin programe ocazionale sau alte forme conjuncturale, oferite de sistemul educațional. Poate ar trebui să ne gândim la parteneriate pentru sport și tabere de instruire dacă vrem să selectăm ceea ce ne trebuie cu adevărat pentru instituția militară. Și nu e aceasta unica soluție, desigur.

De asemenea, în urma unei interpelări parlamentare, MApN a oferit alte date îngrijorătoare cu privire la resursa umană care se află în sistemul militar. Nivelul de încadrare la ofițeri este de 57%, 75% la maiștri militari, 72% la subofițeri, 77% la soldați și gradați profesioniști și 89% la personalul civil.

Una din explicațiile invocate de aceia care au scris despre aceste date, dar care a circulat, fantezist, și pe rețelele sociale ar fi aceea că mulți s-ar fi speriat de o eventuală extindere a războiului din Ucraina.

Ar fi ridicol să te pregătești și să urmezi o carieră militară și să te sperii de un eventual război! Până și Drogo, celebrul ofițer din „Deșertul tătarilor” al lui Dino Buzzati, este trist că părăsește fortul în care a slujit ani la rând, scos la pensie fiind, chiar atunci când, în sfârșit, năvălesc tătarii!

Salariile nu pot fi singura cauză a unui abandon sau a nemulțumirilor. Cum am spus mereu, e nevoie să revizuim temeinic ideea spiritului de corp, a modului în care instituția aceasta a știut să pună în prim-plan valori precum demnitate, onoare, respect, impunându-le în întreaga ierarhie militară, ținerea oportuniștilor, mitomanilor și impostorilor departe de funcțiile de decizie, printr-o selecție riguroasă, și o mai corectă repartizare a dreptății, pe legi și regulamente, fără arbitrariu. Căci fără dreptate, nimic nu e.

Un nou început, așadar, o nouă gândire asupra noastră înșine. Împreună cu societatea din care cu toții provenim. (F. Șperlea).