Procurorii au început audierile în Dosarul Mineriadei din 1990, la 34 de ani distanță de la violentul incident. Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu și Virgil Măgureanu sunt numiți „suspecți” în acest dosar.

Petre Roman, Voican Voiculescu și Virgil Măgureanu, la Parchetul General au fost puși sub acuzare. Ion Iliescu ar urma să fie audiat acasă, azi.

La data de 08.08.2017, Incisiv de Prahova publica urmatorul articol <<EXCLUSIV/ Dosarul “Mineriada”/Procurorii care au arestat ilegal sute de români în iunie 1990 au fost făcuţi scăpaţi de colegii lor de la Parchetele Militare/ REVOLTATOR: Corneliu Coposu nu este parte vătămată în dosarul “Mineriada”>> prin care atrageam atentia  asupra nulitatii rechizitoriului datorita celor expuse pe larg, profesional din punct de vedere juridic si documentat, mai jos.

„Dupa doi ani de zile in care a stat în cameră preliminară, Înalta Curte de Casație și Justiție a retrimis dosarul Mineriadei la Secția Militară a Parchetului General. Înalta Curtea a constatat nulitatea rechizitoriului, confirmand dezvaluirie noastre in exclusivitate de la acedea data.

14 persoane, în frunte cu Ion Iliescu, au fost trimise în judecată pentru atrocităţile din urmă cu 27 de ani

În dosarul “Mineriada din 13-15 iunie 1990”, procurorii militari, care au întocmit rechizitoriul din 12 iunie 2017 prin care s-a dispus trimiterea în judecată a 14 persoane pentru infracţiuni contra umanităţii, au scăpat de răspundere penală două categorii de persoane implicate în săvârşirea actelor criminale de atunci. Este vorba, pe de o parte, despre procurorii care au întemniţat, pe criterii politice, oameni nevinovaţi, iar pe de altă parte de reprezentantii eşaloanelor doi şi trei din structura piramidei infracţionale.

Justificarea şefului Parchetelor Militare

Refuzul actualei echipe de anchetatori militari de a face cercetări şi de a dispune punerea sub învinuire a procurorilor care începând cu data de 15 iunie 1990 au coordonat reţinerea nelegală a unui număr de circa 1200 de persoane, dispunând arestarea preventivă pentru 200 dintre acestea fără nici o probă, este justificat de procurorul militar şef al Secţiei Parchetelor Militare din Parchetul de pe lângă Înalta Curte, general magistrat Gheorghe Cosneanu, astfel, într-o Ordonanţă din 17.07.2017: “În ce priveşte eventuala vinovăţie a persoanelor care au dispus măsura arestării preventive, aceasta a făcut obiectul dosarului penal nr. 751/P/2005 al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul PICCJ, dosar în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, prin rezoluţia din 31.05.2006 şi în care nu s-a dispusredeschiderrea urmăririi penale. Mai mult, prin încheierea nr. 845 din 03.11.2015, pronunţată în dosarul nr.3225/1/2015 al Înaltei Curţi – Secţia Penală, a fost respinsă plângerea formulată împotriva soluţiei de neurmărire dispuse în această cauză”.

Ce spune CEDO

Însă, Parhetele Militare uită că CEDO a statuat în cauza ”Mocanu contra României” aceste lipsiri de libertate în mod nelegal fac parte din infracţiunea contra umanităţii prevăzută de art. 439 CP, deoarece ele au fost rezultatul atacului generalizat şi sistematic lansat de forţele statului împotriva populaţiei civile inocente, în intenţia şi cu scopul de a persecuta grupul de intelectuali şi opozanţi politici  prin restrângerea gravă a exercitării drepturilor fundamentale pe motive de ordin exclusiv politic.

Pentru aceste motive, CEDO  atrage atenţia că nici distrugerile şi nici devastările sediilor unor persoane juridice sau lipsirile de libertate în mod nelegal, nu pot fi tratate ca infracţiuni de sine stătătoare, conform normelor comune din dreptul intern, ci ele reprezintă modalităţi alternative ale infracţiunii contra umanităţii. Astfel că tot CEDO precizează, în mod expres, că este exclusă invocarea prescripţiei pentru aceste fapte.

Doar comandanţii de la Băneasa şi Măgurele sunt traşi la răspundere

Un alt argument pe baza căruia se poate aprecia că la acest moment urmărirea penală este incompletă îl constituie faptul că în cauză, pentru lipsirea de libertate a unui număr de o mie două sute de părţi vătămate, reţinute nelegal în cadrul actualei Academii de Poliţie A.I Cuza din Pădurea Băneasa şi UM 0575 Măgurele, ambele aparţinând Ministerul Afacerilor Interne, au fost puse sub inculpare numai două persoane, respectiv comandanţii celor două unităţi, gen. r. Dobrinoiu Vasile şi col. r. Peter Petre, scriu colegii de la Incisivideprahova.ro. Actuala echipă de procurori anchetatori îi acuză pe cei doi foşti ofiţeri de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, constând în aceea că ar fi acceptat începând cu 13 iunie 1990 ca în unităţile lor să fie aduse de către echipe mixte, formate din poliţisti şi mineri,  persoane civile care fuseseră întâmplător reţinute pe stradă fără ca împotriva lor să existe probe de vinovăţie. În plus, cele două unităţi militare nu erau parte structura instituţională consacrată de lege să primească persoane cercetate penal ca urmare a reţinerii, arestării preventive sau a condamnării la pedeapsa cu închisoarea.

Ordin de la ministru

Este de la sine înţeles că cei doi comandanţi sunt vinovaţi, dar nu sunt singurii. Trebuia luat în calcul că întreaga comandă a celor două unităţi militare a fost implicată în această activitate infracţională. Exemplificăm aici cu gen. r.  Pavel Abraham care a primit ordin scris de la comandantul său Dobriniu nu permită accesul în şcoală al celor aduşi decât dacă persoanele în cauză sunt reţinute conform legii. Cu ocazia audierii sale Abraham  ”a mărturisit”, că nu a executat ordinul primit deoarece noul ministru de interne, instalat în data de 14.06.1990 la orele 16, i-a dat ordin verbal şi apoi şi scris să primească toate persoanele aduse spre reţinere de echipele mixte de poliţişti şi mineri. Au fost ridicate în acest sens, atât de la academie cât şi de la MAI , documente prin care într-adevăr noua conducere a ministerului a transmis ordine în acest sens.

Aşadar nu există niciun motiv ca procurorii militari să nu efectueze cercetări complete în vederea stabilirii adevărului şi tragerii la răspundere penală a tuturor persoanelor vinovate.

Procurorii au închis ochii

Dacă studiem probele cauzei, vom mai vedea că, de fapt, întreaga responsabilitate a continuării reţinerii celor 1200 de persoane din dimineaţa de 15.06.1990 revine unei echipe de procurori şi ofiţeri de cercetare penală, din cadrul fostei Procuraturi a Municipiului Bucureşti. În dimineaţa celei zile, aceştia s-au deplasat în incinta celor două unităţi militare pentru a-i selecta pe cei reţinuţi acolo, împarţindu-i în două categorii: vinovaţi şi nevinovaţi. Asta în condiţiile în care această anchetă s-a desfăşurat timp de mai multe zile cu persoanele cercetate în stare faptică de reţinere, supuse unui regim demn de lagărele comuniste  (bătăi , lipsă hrană alimentaţie si medicamentaţie, supunerea la intoxicare cu gaz de eşapament,  ameninţări cu moartea  etc.). Este evident că orice procuror, prezent în astfel de loc, ar fi avut în realitate o singură obligaţie, adică să dispună de îndată punerea în libertate a tuturor persoanelor reţinute ilegal.

Delictul de opinie

Echipa de procurori şi-a încalcat această obligatie, de restaurare a legalităţii dispunând pentru câteva zile menţinerea stării în care se aflau cele 1200 de persoane reţinute, având ordin de la superiorii lor să caute vinovaţi acolo unde de fapt ei nu erau, sa-i aresteze preventiv, în scopul trimiterii în judecată, urmând să li se reproşeze că au participat la manifestaţiile paşnice din Piaţa Universităţii şi că au alte convingeri politice decât cea a regimului Iliescu, recent instalat la cârma ţării.

În acest context, echipa de procurori a dispus arestarea preventivă a circa 200 de persoane, fără să deţină în realitate probe că ele ar fi săvârşit vreo faptă penală. Cei care nu au fost arestaţi preventiv au fost eliberate începând cu data de 19.06.1990.

Procuratura a dispus verificări interne

Imediat după ce au fost arestate cele 200 de persoane, în cadrul Procuraturii Municipiului Bucureşti s-a creat un curent de opinie conform căruia măsurile de arestare preventivă  erau total nelegale şi profund abuzive. Pe acest fond, conducerea unităţii de procuratură, cu aprobarea conducerii Procuraturii Generale, a dispus efectuatea unor verificări ce urmau a fi făcute de către procurorii inspectori.

“Eroare judiciară colectivă”

În urma acestor verificări s-a confirmat nelegalitatea măsurilor preventive dispuse, stabilindu-se că dintr-un număr de 72 dosare penale analizate, în 59 măsura arestării preventive a fost nelegală. La finalul cercetărilor,  procurorii inspectori din cadrul Procuraturii Municipiului Bucureşti a întocmit raportul S55/I/3 din18 iunie 1992, care constata că cele 1200 de persoane au fost reţinute nelegal, într-un interval cuprins între una şi opt zile în două unităţi militare, motiv pentru care a fost sesizată Direcţia Procuraturilor Militare pentru tragerea la răspundere penală a cadrelor militare dar şi a civililor vinovaţi. Materialului de control a fost trimis şi la Direcţia I a Procuraturii Generale, singura competentă la vremea respectivă să efectueze cercetări asupra procurorilor implicaţi şi a “cauzelor care au determinat această eroare judiciară colectivă”.

Corneliu Coposu nu este parte vătămată în dosarul “Mineriada”

Procurorii miltari au luat, prin Rechizitoriul din 12 iunie 2017, decizia de clasare a cauzei ca parte vătămată în privinţa lui Corneliu Coposu şi a uneia dintre surorile sale, a partidelor şi instituţiilor publice care au fost devastate, a “Asociaţiei 21 decembrie 1989”, dar şi a preşedintelui acesteia, Teodor Mărieş. Acesta din urmă a făcut plângere împotriva măsurii, care i-a fost respinsă prin Ordonanţa din 17.07.2017 a şefului Secţiei Parchetelor Militare, general de brigadă magistrat Gheorghe Cosneanu. În plângere, Mărieş scria: “ceea ce mă onorează dar şi mă întristează, în acelaşi timp, este faptul că tot în această categorie se încadrează şi ”seniorul” Corneliu Coposu, dar şi sora acestuia, despre care se ştie că au fost ţinte principale ale Mineriadei din 13-15 iunie 1990. Alături de noi se află şi persoane care se pare că nu au suferit vătămări de nici un fel (…)  Mă întreb, cum a fost posibil ca aceiaşi procurori militari să-mi confere la data de 21.10.2016 calitatea de persoană vătămată, ca urmare a săvârşirii infracţiunii contra umanităţii, iar la data de 13 iunie 2017 ”să-mi ridice tot ei această calitate, fără ca între timp să se administreze vreo probă care să le fundamenteze această ultimă decizie?”. Generalul Cosneanu a motivat că în cazul lui Mărieş acesta nu a suferit vătămări, deşi a stat patru luni nevinovat în arest, aşa cum a stabilit Înalta Curte prin decizie definitivă în 1992. În ce priveşte distrugerea sediilor Universităţii Bucureşti, PNŢCD, PNL etc., şeful Parchetelor Militare a arătat că aceasta nu întruneşte “elementele de tipicitate ale vreuneia dintre variantele normative ale infracţiunilor contra umanităţii”.

Cei 14 trimişi în judecată

Fix după 27 de la Mineriada din 13-15 iunie 1990, au fost trimişi în judecată 14 dintre cei care au orchestrat oroarea. Este vorba de Ion Iliescu, la data faptelorpreşedinte al României; Petre Roman, fost prim-ministru; Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru; Virgil Măgureanu, fost director al SRI; Mugurel Cristian Florescu, şef al Direcţiei Procuraturilor Militare; amiral (rez.) Emil „Cico” Dumitrescu, CPUN şi şef al Direcţiei Generale de Cultură, Presă şi Sport din cadrul Ministerului de Interne; Cazimir Ionescu, vicepreşedinte al CPUN; Adrian Sârbu, şef de cabinet şi consilier al prim-ministrului; Miron Cozma, preşedintele Ligii Sindicatelor Miniere Libere „Valea Jiului”; Matei Drella, lider de sindicat la Exploatarea Minieră Bărbăteni; Plăieş Cornel Burlec, ministru adjunct la Ministerul Minelor; general (rez.) Vasile Dobrinoiu, comandant al Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri a Ministerului de Interne; colonel (rez.) Peter Petre, comandant al Unităţii Militare 0575 Măgurele aparţinând Ministerului de Interne; Alexandru Ghinescu, director al IMGB.

GRAV: 1250 de persoane au fost lipsite de libertate, 4 persoane au fost omorâte prin împuşcare

Prin Rechizitoriu s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii faţă de unele persoane”.

In prezent, la mai bine de 34 de ani de la evenimentele în care au fost împușcate 4 persoane, iar alte peste 1.000 au fost rănite, dosarul Mineriadei s-a întors la Parchetul General pentru refacerea de la zero a anchetei..

Probe din care reiese că serviciile secrete au fost implicate in represiunea populației inocente au fost inlaturate de procurorii militari in baza “PROTOCOALELOR”!

STUDIU DE CAZ: MINERIADA

Inculpatii care au fost „albiti” in DOSARUL “MINERIADA” sunt ofiteri D.I.A., D.I.P.I., S.R.I., ofiteri M.A.I. avansati la gradul de general de Ion Iliescu dar si fosti colegi de catedra ai actualului Procuror General al Romaniei!

Daca vedem cine erau inculpati in acest dosar la inceput (de prima echipa de procurori care s-au ocupat de acest caz) si ne uitam acum cum s-a incearcat „albirea” acestora ne vom pune intrebarea de ce? Din cauza “PROTOCOALELOR”?

Simplu: printre inculpatii care sunt „albiti” vom regasi ofiteri D.I.A., D.I.P.I., S.R.I. , ofiteri M.A.I. avansati la gradul de general de Ion Iliescu dar si fosti colegi de catedra ai actualului Procuror General al Romaniei (va invitam sa cititi cu atentie investigatia si sa verificati cine sunt persoanele repective si legaturile lor).

Potrivit surselor noastre și astăzi sunt ofițeri în SRI care au bătut manifestanți în 13-15 iunie și au în prezent funcții de comandă.

Echipa de procurori care s-a ocupat ultima data de acest caz a fost aleasa tocmai pentru protejarea si albirea acestor persoane, in bataia de joc fata de victimele Mineridei din 13-15 iunie.

1. Ultima echipă de procurori militari nu au introdus, in mod voit si illegal, in cauză toate persoanele vătămate care au suferit leziuni prin împuscare în noaptea 13-14 iunie 1990.

Astfel prin Ordonanța nr.3/C₃/05.02.2015 prin care Procurorul General al Parchetului de pe Lângă Curtea de Casație și Justiție a dispus infirmarea parțială a rezoluției 175/P/2008 din 17.06.2009 a Parchetului de pe Lângă Curtea de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică și redeschiderea urmăririi penale în cauză s-a reținut (pag.18 din ordonanță) că în ziua și noaptea de 13.06.1990, ca urmare a intervențiilor forțelor de ordine (Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Afacerilor Interne), au fost ucise prin împușcare patru persoane, respectiv Drumea Dragoș, Duncă Gheorghiță, Mocanu Velicu Valentin și Lepădatu Mitriță și rănite în același mod alte trei persoane, respectiv: Pârvulescu Dan Gabriel, Prodanczuk Gabriel Mircea și Iancu Cătălin.

Acest aspect al situației de fapt a fost probabil reținut din rechizitoriile emise în dosarul penal nr.74/P/1998, la datele de 18.05.2000 și 27.07.2007, însă dorim să vă subliniem faptul că situația de fapt astfel prezentată (în ordonanță) este greșită, deoarece în realitate la data de 13.06.1990 au fost rănite un număr de 8 (opt) persoane pe raza municipiului București.

Așa cum rezultă din materialul de urmărire penală din dosarele secției Parchetelor Militare nr.74/P/1998 și 75/P/1998, atunci când în 13.06.1990 forțele de ordine au deschis foc la clădirea sediului Ministerului Afacerilor Interne dar și în zona magazinului “Romarta Copiilor”, au fost împușcate mortal patru persoane și alte opt rănite.

Din studierea materialului de urmărire penală ce ne-a fost pus până în prezent la dispoziție rezultă că pentru cinci răniți prin împușcare s-a dispus în anul 2000, continuarea cercetărilor în dosarul Secției Parchetului Militar nr.75/P/1998.

Motivul pentru care, la vremea respectivă, s-a dispus cercetarea separată a ultimilor cinci răniți prin împușcare (față de primii trei pentru care s-a și dispus trimiterea în judecată prin rechizitoriul din 18.05.2000) a fost simplu, respectiv acela că la data emiterii rechizitoriului în cauză cele cinci persoane rănite prin împușcare, deși fuseseră identificate și chiar ridicate pentru acestea actele medicale de la spitalele unde fuseseră internate (Spitalul Militar Central), nu s-a putut dispune efectuarea expertizelor medico-legale deoarece persoanele în cauză lipseau momentan din țară.

În acest context, urmărirea penală în prezenta cauză se impune a fi completată prin administrarea următoarelor probe noi:

– identificarea celor cinci persoane rănite prin împușcare în ziua și noaptea de 13.06.1990 în București (altele decât cele trei pentru care deja s-a dispus trimiterea în judecată);

– depunerea la dosarul cauzei a documentelor medicale ale acestora (cu privire la leziunile suferite);

– audierea celor cinci persoane în scopul clarificării circumstanțelor în care au fost rănite prin împușcare;

– identificarea persoanelor vinovate pentru rănirea prin împușcare a celor cinci;

– dispunerea efectuării expertizelor medico-legale în cauză.

2. Nu s-au efectuat in cauză cercetări cu privire la implicarea unor lideri din eșaloanele 2 si 3 ale puterii care au participat efectiv la aducerea unor mase de muncitori în București pentru reprimarea unor mase inocente( cum ar fi de exemplu județul Galați)

Un alt aspect al situației de fapt din prezenta cauză penală, ce nu a fost încă clarificat, este cel care se referă la stabilirea gradului de implicare în reprimarea violentă a manifestațiilor din 13-14.06.1990 a fostului consilier al Primului Ministru Petre Roman, respectiv domnul Adrian Sîrbu, care s-a ocupat personal de chemarea a circa 2000 muncitori de la Galați (Combinatul Siderurgic) care s-au deplasat cu o garnitură de tren în ziua de 14.06.1990, pentru a participa la reprimarea manifestațiilor din București.

Din datele care le deținem, muncitorii ce s-au deplasat cu această ocazie din Galați au și fost înarmați cu bâte pentru agresarea cetățenilor nevinovați din București.

Astfel, la dosarul 75/P/1998 se află o serie de documente ridicate de la Regionala C.F. Galați cu privire la constituirea unei garnituri de tren, în data de 14.06.1990, pentru deplasarea muncitorilor înarmați la București.

Printre aceste documente se află și o adresă întocmită și semnată de Președintele C.F.S.N. Galați, pe nume Plătică Vidovici, în care acesta cere directorului regionalei să pună la dispoziție, din ordinul consilierului Primului Ministru, domnul Adrian Sîrbu “…o garniture de tren pentru deplasarea la București a 2000 de muncitori” pentru “măsuri de ordine”.

În vederea clarificării celor spuse mai sus, s-ar mai impune administrarea următoarelor probe:

-ridicarea tuturor documentelor de la Guvernul României cu privire la deplasarea muncitorilor de la Galați la București în data de 14.06.1990;

– ridicarea documentelor similare de la Regionala C.F. Galați, F.S.N. Galați, Combinatul Siderurgic Galați;

– stabilirea  numărului de persoane (măcar aproximativ) ce s-au deplasat cu acest prilej la București;

– identificarea unor persoane din cele ce s-au deplasat de la Galați la București și audierea detaliată a acestora;

– de la ce unități economice proveneau muncitorii respectivi și dacă le-au fost plătite drepturile salariale pentru zilele cât aceștia au fost în București;

– identificarea tuturor persoanelor vinovate de chemarea, organizarea, transportul, înarmarea și plata nelegală a muncitorilor ce s-au deplasat în data de 14.06.1990 de la Galați la bucurești, în vederea audierii și a punerii lor sub învinuire.

3. Încă neclarificată, din punct de vedere al administrării probelor este, și situația ing. Mănucu Ion, de la Regionala C.F. Craiova.

Din probele aflate la dosarul 75/P/1998 rezultă că în noaptea de 13/14.06.1990, patru garnituri de tren s-au deplasat din Valea Jiului (Petroșani) la București, toate pline cu minerii chemați de Ion Iliescu “să planteze flori în Piața Universității”.

Conform regulilor C.F.R. de la acea vreme, cele patru curse nu erau curse “regulate”, (având caracter excepțional), împrejurare în care ele trebuiau să fie comandate cu c.ca trei zile înainte (și plătite în același timp). Deoarece, cursele respective nu fuseseră comandate și plătite legal, când trenurile au intrat în raza de competență a Regionalei C.F. Craiova, acestea au fost oprite din circulație de dispecerul ing. Mănucu Ion, care a întrerupt pur și simplu alimentarea liniei electrice ce deservea traseul respectiv.

Deși atitudinea dispecerului a fost perfect legală, asupra acestuia s-au exercitat imediat amenințări de la nivelul conducerii Regionalei C.F. Craiova pentru a-l determina să repornească alimentarea cu energie electrică, însă acesta nu a cedat, astfel ca organizatorii au fost nevoiți să înlăture locomotivele electrice de la cele patru garnituri și să le atașeze locomotive diesel pentru a se putea continua deplasarea la București.

Conform celor expuse, ing. Mănucu Ion nu a reușit să împiedice de tot deplasarea celor 10.000 de mineri la București, însă, prin atitudinea sa corectă și legală, a fost singurul care a reușit să întârzie venirea minerilor din Valea Jiului în București (câteva ore bune), întârziere însă suficientă pentru ca o mare parte a cetățenilor ce manifestau sau se aflau pur și simplu pe străzile Bucureștiului să se poată retrage la domiciliu o dată cu venirea nopții, scăpând astfel de represiunea la cere cu siguranță urmau a fi expuși.

Astfel ing. Mănucu Ion a reușit să salveze de unul singur producerea unui mare număr de victime din rândul populației inocente a Bucureștiului.

Deși conduita sa a fost perfect legală, ing. Mănucu a avut ulterior mult de suferit deoarece factorii de decizie i-au desfăcut disciplinar contractul de muncă, astfel că, el și familia sa au rămas fără sursă de venit pentru asigurarea traiului zilnic.

De asemenea, autoritățile judiciare locale (poliția și parchetul) i-au întocmit și dosar penal pentru infracțiuni la siguranța circulației pe căile ferate.

Abuzurile si represiunea indreptate de orgenele statului impotriva inginerului MĂNUCU ION, fac parte din cele exercitate în acea perioada in mod sistematic si generalizat( asa cum menționează CEDO ), celui în cauză fiindu-i afectat grav dreptul fundamental la muncă, și pe cale de consecință la obtinerea unor venituri pentru a asigura un trai decent pentru el si familia sa. Este evident că, din această perspectivă, MĂNUCU ION are calitate de parte vătămate in prezenta cauză penală, deși procurorii militari anchetatori refuză sa-i recunoască această caliate.

În baza celor de mai sus expuse este necesară administrarea următoarele probe:

– ridicarea și depunerea la dosarul cauzei a documentelor privind comandarea și plata celor patru garnituri de tren;

– audierea persoanelor implicate în aceste operațiuni;

– stabilirea entității care a plătit contravaloarea curselor CFR (în cazul în care acestea au fost plătite);

– identificarea dosarului penal întocmit în 1990 pe numele Mănucu Ion și stabilirea corectitudinii, sau incorectitudinii comportamentului organelor judiciare (poliție – parchet);

– identificarea documentelor și a persoanelor ce le-au întocmit cu privire la desfășurarea contractului  de muncă a ing. Mănucu Ion;

– identificare persoanelor (în vederea audierii) care au dispus înlocuirea locomotivelor pentru ca minerii sa ajungă la București;

– care erau regulile C.F.R. pentru efectuarea unei/unor curse speciale în acea perioadă.

4. Neclarificarea de actuala echipă de procurori militari și nepunerea sub inculpare a persoanelor responsabile din cadrul serviciilor de informatii românești, in condițiile in care, la dosarul cauzei există suficiente probe din care reiese faptul că aceste servicii au fost implicate in represiunea populației inocente.

Astfel,  atât la dosarul penal 74/P/1998 cât și la dosarul penal 75/P/1998 (ambele aparținând S.P.M.), și care au drept obiect evenimentele din 13-15 iunie 1990, există probe “parțiale” din care se poate trage concluzia că în acțiunea de represiune violentă a manifestației din Piața Universității, din iunie 1990, au fost implicate cel puțin trei servicii secrete românești, după cum urmează:

– cu privire la S.R.I., fostul director al acestui serviciu Virgil Măgureanu este pus sub învinuire în prezenta cauză, fiind unul din organizatorii represiunii îndreptată împotriva manifestanților.

În cauză au mai fost puși sub învinuire și alți ofițeri S.R.I. (cum ar fi mr. Bondoc Titus ș.a. de la S.J.I. Gorj care a condus autobuzele cu mineri din zona Motru în București, în dimineața de 14.06.1990).

–cu privire la D.I.A. (actuală D.G.I.A.), dovada cea mai concludentă a implicării ofițerilor acestei structuri este chiar devastarea sediului “Asociației 21 Decembrie 1989” din București (str. Batistei), în dimineața de 14.06.1990, la această activitate participând exclusiv cadre militare ale fostului Batalion 404-Buzău (condus de “celebrul” ofițer Trifulescu), unitate din structura fostei Direcții de Informații a Armatei (D.I.A.).

În acea acțiune a fost distrus sediul asociației, o serie de bunuri ne-au fost sustrase iar membrii prezenți din asociația noastră au fost loviți, căpătând astfel leziuni grave.

Din păcate, însă până în prezent, nu s-au făcut cercetări pentru a se stabili clar cine au fost “făptașii” și cine le-a ordonat cadrelor militare respective să devasteze sediul asociației noastre, cine i-a condus pe aceștia la sediul nostru și care a fost scopul acestei acțiuni incalificabile?!?

Din păcate nici un cadru militar sau fost cadru militar nu a fost învinuit până în prezent pentru această faptă gravă.

– cu privire la U.M.0215 (actual D.I.P.I.), cu prilejul cercetărilor efectuate în dosarul penal 75/P/1998 (în perioada 1999-2000) a fost pus sub învinuire col. Borislavski Dimitrie, zis “KUKI”, (mai precis cumnatul fostului Prim Ministru Petre Roman) care lucra în acea perioadă la U.M.0215.

În sarcina acestuia s-a reținut că a condus un grup de mineri în dimineața de 14.06.1990, la Universitatea București, unde a fost devastat sediul “Ligii Studenților”dar si sediul Universității București, fiind agresați studenți și profesori (în timpul orelor de curs).

Din sediul “Ligii Studenților ” dar și din facultate, minerii, sub coordonarea ofițerului respectiv, au ridicat cu un camion mai multe lucruri (inclusiv lucruri de inventar), ce au fost ulterior găsite chiar la sediul U.M.0215 București, unde își avea biroul col. Borislavski.

Deși acesta a fost pus sub învinuire,in anul 2000, în prezent, actuala echipă de procurori militari ”l-a pierdut pe traseu” pe acest invinuit iar ancheta nu s-a mai continuat pentru a se stabili cine i-a ordonat acestui ofițer să devasteze împreună cu minerii sediul “Ligii Studenților” și cine i-a aprobat să sustragă acele bunuri și să le depoziteze în sediul unității militare.

Un alt element al situației de fapt din care rezultă clar implicarea unor ofițeri superiori ai U.M. 0215 în evenimentele din 13-15.06.1990 se poate “extrage” din dosarul cu nr.558/P/1990 (rechizitoriu emis la data de 22.10.1990), dosar în care au fost trimiși în judecată pentru infracțiunea de furt două cadre active ale fostei unități militare din cadrul M.A.I., respectiv col. Nicolae Ion și colegul său Dumitrescu Corneliu care, împreună cu minerul Danciu Petre, s-au deplasat în dimineața zilei de 14.06.1990 (în fruntea unui grup mai mare de mineri sosiți din Valea Jiului) la locuința liderului P.N.Ț.C.D., Ion Rațiu cu scopul să-i devasteze acestuia domiciliul și eventual să-i suprime viața.

Din cuprinsul dosarului rezultă că grupul de mineri a fost organizat și condus la locuința liderului țărănist de cele două cadre ale fostei U.M.0215, iar grupul de mineri a fost condus aici, de CĂMĂRĂȘESCU NICOLAE , cere a fost ofiter SRI activ până in anul 1990 și pe care toți minerii il strigau cu apelativul ”KGB„.

Tot din rechizitoriul întocmit în cauză mai rezultă că după ce grupul de mineri conduși de cele două cadre militare au pătruns în locuința lui Ion Rațiu, în timp ce distrugeau imobilul, a fost găsită suma de 100.000 USD ce a fost sustrasă de cei doi reprezentanți ai unității militare, aceștia oferindu-i lui Danciu Petre 10.000 USD pentru a păstra tăcerea.

Din cele expuse mai sus, credem noi că ideea principală este nu atât fapta de furt calificat ce a făcut obiectul dosarului penal, ci împrejurarea că în dimineața de 14.06.1990 cei ce au organizat și condus efectiv grupurile de mineri la adresele “opozanților politici” ai regimului Ion Iliescu au fost ofițeri din serviciile secrete românești.

Din păcate până la acest moment cercetările efectuate nu au clarificat implicarea acestor servicii în reprimarea manifestațiilor din iunie, 1990.

În afara celor expuse deja, asociația noastră mai deține următoarele informații despre pretinsa implicare a serviciilor secrete românești în pregătirea (chiar minuțioasă) reprimării manifestației din Piața Universității , iunie 1990:

– imediat după începerea manifestației din Piața Universității, în primăvara anului 1990, la nivelul S.R.I. s-a înființat, sub comanda directă a lui Virgil Măgureanu, “Grupul Dâmbovița”. Acest așa zis “grup de lucru” a avut un singur obiectiv, respectiv acela de monitorizare a fenomenului “Piața Universității” în scopul obținerii de informații cu privire la stabilirea identității a cât mai multor participanți și a identificării liderilor acestei mișcări.

Zilnic, cadrele S.R.I. se infiltrau în rândul manifestanților pentru împlinirea acestei misiuni, reușindu-se astfel identificarea mai multor locuitori din mun. București (inclusiv elevi din școala primară), a căror identitate a fost “transpusă” apoi pe niște liste ce au fost distribuite din ordinul lui Virgil Măgureanu, grupurilor de mineri și securiști (îmbrăcați în mineri) care, în dimineața de 14.06.1990 s-au deplasat direct la domiciliul liderilor politici ai pieței dar și la alte persoane participante.

– în paralel (sau poate chiar în sprijinul) cu activitatea acestui  “grup de lucru”, în cadrul “defunctei” U.M.0215 București s-a înființat deasemeni un  “grup de lucru” similar care a avut aceeași menire de monitorizare a manifestației din Piața Universității.

Astfel, ofițeri din cadrul acestei unități militare “s-au cazat” la et.5 și 6 din Hotelul Intercontinental pe aproape toată perioada manifestației din piață.

Ofițerii respectivi au filmat și fotografiat aspecte (reținând fizionomii) ale demonstranților din Piața Universității, ulterior procedându-se la identificarea persoanelor manifestante din piață.

Și aceștia au întocmit liste cu liderii și participanții manifestației, care au ajuns ulterior, prin “grija” lui Gelu Voican Voiculescu, exact la liderii minerilor din Valea Jiului, care astfel, în dimineața de 14.06.1990 au devastat locuințe particulare și sedii de partide politice așa cum figurau pe listele primite de la Gelu Voican Voiculescu.

Unul din ofițerii U.M.0215 București care a “fost cazat” în acea perioadă la Hotelul Intercontinental se numește Șurghie Florian, care ulterior a devenit judecător militar (avansare pentru merite deosebite) iar în prezent este “renumit” avocat la Baroul București.

În scopul stabilirii corecte a gradului de implicare al celor trei servicii de informații în reprimarea violentă a manifestațiilor din Piața Universității, iunie 1990,  se impune administrarea următoarele probe:

• ridicarea din ordinele celor trei unități a tuturor documentelor întocmite în legătură cu implicarea acestor servicii în activități ce au vizat supravegherea fenomenului “Piața Universității” și reprimarea manifestațiilor generate de acest fenomen;
• identificarea și audierea cadrelor de execuție implicate în activitățile mai sus menționate;
• identificarea și audierea cadrelor cu funcții de conducere (până la nivelul de “șef serviciu”) din structurile centrale și ale municipiului București aflate pe funcție în perioada iunie,1990;
• audierea fostului ofițer U.M.0215 – Șurghie Florian (în prezent avocat) precum și a celorlalți colegi ai acestuia, împreună cu care a îndeplinit misiunea de supraveghere video/foto a manifestației din Piața Universității;
• identificarea și audierea foștilor lideri sindicali ai minerilor din Valea Jiului care au primit din partea U.M.0215 București și S.R.I. listele cu persoanele și obiectivele ce trebuiau reținute sau devastate în 14.06.1990;
• ridicarea de la Ministerul Apărării Naționale (fostă D.I.A.) a tuturor documentelor întocmite cu ocazia “intervenției” Batalionului 404 – Buzău pentru devastarea sediului “Asociației 21 Decembrie 1989” precum și audierea tuturor persoanelor.

1. județul ALBA

–    în  data de 13 iunie 1990 la televiziune română s-au transmis evenimentele din București urmate de intreruperea emisiei și apoi de catre apelul Presedintelui ION ILIESCU  ca muncitorii și ”oamenii de bună credință ” să vină in București sa apere puterea nou instalată de așa zise forțe legionare ce ar fi vrut să răstoarne regimul politic .

Nu există  nici o probă in dosarul cauzei din care să rezulte că vreun lider național (mai precis din București), ar fi contactat responsabilii din județul Alba pentru a veni cu mineri sau muncitori la Bucuresti.

Din probele cauzei rezultă, că la nivel județean, deși nu le ceruse nimeni în concret, factorii de decizie au hotărât să strângă mineri si muncitori pentru a se deplasa la București comandând și o garnitură de tren de 12 vagoane (prin intervenția SRI Alba pentru deplasarea in capitală). Au fost audiate in cauză 60 de persoane rezultând că liderii FSN Alba , mai precis COSTEA DAN, DUMITRACHE DUMITRU și RUS IOAN, impreună cu BORZA OCTAVIAN  dar si cu șeful IPJ Alba,  gen .r. MATEȘOIU ADRIAN, cei in cauză fiind  ”secondați ” de col SEMENIUC GHEORGHE fost șef al SRI Alba.

În concret liderii FSN ALBA IULIA au luat legătura telefonic în dupa-amiaza zilei de 13 iunie 1990 cu mai multe organizații locale si orășenești dintre care menționăm pe cele din localitățile: AIUD, CUGIR, ROȘIA MONTANĂ, SLATNA, BAIA DE ARIEȘ ș.a. discutând cu șefii de organizatii locale cărora le-a cerut să aducă oameni pentru a pleca la București cu un tren din ALBA –IULIA . În acest sens au discutat cu martorul FODOR EMIL  care a reușit să străngă numai 40 de oameni de la două fabrici din AIUD , s-a mai discutat telefonic cu CRIȘAN VASILE care era vice-presedinte FSN Aiud, s-a mai luat legătura cu BEBE IOAN presedinte FSN CUGIR, și de asemeni cu directorii de la mina Rosia Montană, Coperativa Avântul Slatina, înreprinderea de confecții Baia de Arieș  ș.a.

Din probe rezultă că apelurile conducerii FSN Alba nu au fost prea convingătoare deoarece nu s-a reusit coagularea decât a unui numar de 150 de persoane, motiv pentru care liderii FSN au apreciat că este prea puțin pentru cele 12 vagoane ale trenului pregătit și că, pe de altă parte, ei riscă  ”să se facă de rușine”  in fața conducerii centrale .   Din aceste motive au apelat la inspectorul șef al IPJ Alba, MATEȘOI ADRIAN,  pe care l-au rugat să organizeze cu ajutorul mașinilor de poliție o chemare publică prin cartierele orașului, considerându-se că chemarea poliției ar avea mai mult succes.

Inspectorul șef a dus la indeplinire rugămintea liderilor FSN, chemând cetățenii orașului prin megafoanele poliției, megafoane la care s-a citit un apel al carui continut i-a fost dictat de către liderii FSN.

În urma intervenției politiei au venit la gara alti 350 de cetăteni și, după ce au fost înarmați și  li s-au distribuit pachete cu hrană celor in cauză, s-au deplasat la Bucuresti pentru a se război cu populatia civilă.

Aceștia au fost conduși personal de șeful FSN Alba COSTEA DAN, care a primit instrucțiuni de la Palatul Victoria să se deplaseze in zona Pieței Universității, participând la atacarea populației civile..

In data de 15 iunie 1990,  COSTEA DAN, la cererea lui N.S. DUMITRU a ramas inpreună cu 30 mineri intr-o unitate militara din Bucuresti, pentru 2 zile, in scopul de a interveni la nevoie asupra populatiei civile din capitală.

Asa cum declară martorul miner OLTEAN NICOLAE dar si martorul muncitor PETREANU GHEORGHE, COSTEA DAN le-a explicat ca impreună cu alti 1000 de mineri din Valea Jiului rămân in București pentru a forma Garda Natională, sens in care tuturor celor 1000 de mineri le-au fost distribuit gratuit echipamente ( haine si incaltăminte) din stocurile armatei, unde au fost cazați si au mancat pe gratis , iar la plecare au primit cadou hainele si incaltămintea de tip militar.

Toate persoanele nominalizate in prezenta expunere au fost audiate in cauză și toate recunosc situația de fapt expusă mai sus .

In anul 2000, in lunile septembrie si octombrie, respectiv pe datele 20.09 si 17.11, s-a dispus inceperea urmăririi penale pentru infractiunea de subminare a puterii de stat față de gen. r.  MATEȘOI ADRIAN, fost sef al IPJ Alba si fata de civ. COSTEA PETRU DAN fost presedinte al FSN Alba.

În prezent cele două persoane nu mai au nici o calitate in dosar .

De menționat este faptul că cei doi au fost la scurt timp gratulati cu funcții si avantaje personale, mai precis MATEȘOI ADRIAN a fost avansat personal de ION ILIESCU la gradul de general.

b.Valea Jiului

Este de notorietate faptul că, în data de 13.06.1990, din Valea Jiului (Petroșani) au plecat spre București patru garnituri  de tren în care s-au aflat circa 10.000 de mineri, care s-au deplasat în București, constituind astfel un adevărat  ”vârf de lance” al forțelor de represiune și de punere în aplicare al atacului generalizat si sistematic asupra populatiei civile din București.

Așa cum rezultă din probele cauzei, spre deosebire de celelalte zone din care au venit mineri si muncitori în 14 iunie, despre plecarea celor din Valea Jiului, se poate afirma că, prin anumiți lideri, chiar din ianuarie 1990, ION ILIESCU, GELU VOICAN VOICULESCU, PETRE ROMAN ș.a. au inițiat și creat o legătură permanentă cu masele de mineri pe care le-au manevrat în scopuri politice, mai precis de a se deplasa, la chemarea factorilor guvernamentali în București ca forțe de represiune, astfel că, minerii din VALEA JIULUI, atunci când au venit in 14 iunie in București se aflau de fapt la a treia ”debarcare de acest gen”.

În schimbul serviciilor aduse factorilor guvernamentali, marea masă de mineri, a primit incă din  15 februarie 1990 o serie de drepturi și avantaje de ordin material, acordate prin Hotărâre de Guvern din data respectivă, iar liderii acestora, care preluau ordinele de la Palatul Victoria pentru mobilizarea și aducerea minerilor în București, au primit, fiecare în parte avantaje personale (funcții sindicale în instituțiile statului sau in administrația locală, locuințe gratuite în municipiul București etc.).

În acest context, așa cum rezultă din probele cauzei, minerii din Valea Jiului, au fost chemați de liderii lor in data de 13.06.1990 atât de GELU VOICAN VOICULESCU dar și de ION ILIESCU personal.

Din declarația de învinuit al lui CĂMĂRĂȘESCU NICOLAE, dată pe 13 decembrie 2005, în dosarul 75/P/ 1998, rezultă că acesta a fost de față in sediul primăriei Petroșani când colegul sau, ILINESCU CONSTANTIN,  a fost sunat pe T.O., de GELU VOICAN VOICULESCU care îi cerea sa se ocupe de plecarea minerilor la București. Cu privire la acest aspect acesta declară textual următoarele: ”….după ce am completat uleiul, m-am dus din nou la sediul companiei unde l-am întâlnit pe ILINESCU și impreună cu acesta ne-am dus la primărie. Acolo am intrat în biroul primarului KLAIBEL unde am găsit mai mulți oameni ……. Prin T.O., ILINESCU a vorbit cu cineva de la Guvern, cred eu, că cu, G.V. VOICULESCU, informându-se despre situația din București. Cred că era în jurul orelor 20 ILINESCU l-a asigurat că este acolo și că va avea grijă. În jurul orelor 22 am plecat spre București, toți cinci cu mașina mea. Mi-am parcat mașina în parcarea Guvernului ……..după care toți cinci am intrat în Guvern ……..unde ne-am întâlnit cu mr. – pe atunci ILIESCU- actualul șef de la S.P.P. ILINESCU CONSTANTIN a discutat mai mult timp cu mr. ILIESCU DUMITRU, timp în care, au pus la cale un plan de acțiune pentru împrăștierea manifestanților……”

       Doar din acest pasaj al unei simple declarații, vom putea constata, că în afară de autorul declarației, în activitatea de reprimare sângeroasă a manifestațiilor pașnice, au fost implicați si ILIESCU DUMITRU, fost șef al S.P.P., dar și liderul minerilor ILINESCU CONSTANTIN .

Dacă ne referim numai la acest aspect, se impune să observăm că MIRON COZMA era in acest timp în tren cu minerii, iar planul de intervenție făcut de cei doi, a fost intr-adevăr pus în aplicare după sosirea minerilor in capitală .

Cu privire la dovezile din care reiese implicarea lui ION ILIESCU în chemarea minerilor din VALEA JIULUI în data de 13.06.1990, la dosarul cauzei se află declarația martorului CÂRLIG FRIDERIC, dată la data de  31mai 2006 in dosarul 75/P/1998 în care se precizează textual: ”La data de 13 iunie 1990 în jurul orelor 16 mă găseam la sediul Ligii Sindicatelor Miniere, unde se mai găseau MIRON COZMA, ILIE TORSAN, GHERMAN PETRU, DRELEA, BRAIȚ și altii. Acolo discutam despre situația din București și comentam despre apelurile făcute de ION ILIESCU pe postul de televiziune prin care cerea cetățenilor de bună credință să meargă să apere instituțiile statului.

       În timp ce se purtau aceste discuții la ligă, a sunat telefonul, la care a răspuns MIRO COZMA. L-am auzit spunând ”Să trăiți! Am înțeles, o să rezolvăm noi problema”, fără să ne spună cu cine a discutat. Noi am înțeles cu toții că a vorbit cu ION ILIESCU. Eu știu că vorbea des cu ION ILIESCU…….

       În urma telefonului primit, MIRON COZMA,  a propus să se supună la vot, scoaterea imediată din mină a minerilor și plecarea la București……Eu personal, nu aveam drept de vot……, însă, au votat cei care erau lideri la întreprinderile miniere, votul a fost unanim pentru plecarea la București.

       După acest vot favorabil, COZMA i-a spus secretarei , care atunci era soția lui DRELEA, pe nume VERA, să dea telefoane la dispeceratele unităților și să ceară scoaterea oamenilor de la lucru pentru a pleca urgent la București.”

Așa cum s-a afirmat mai sus, între conducerea politică din anul 1990 și liderii minerilor din Valea Jiului a existat o legătură înca din ianuarie 1990, în cadrul căreia s-au promis și dus la îndeplinire de către guvernanți o serie de avantaje pentru mineri și liderii acestora, în schimb, liderii minerilor, la cererile guvernanților, au coagulat  în mod repetat mari mase de mineri cu care au intervenit în forță in București cu scopul de a înclina balanța politică în favoarea regimului ILIESCU.

Cu privire la acest tip de legătură au fost audiați toți liderii minerilor din Valea Jiului, toți recunoscând că au făcut parte din acest ”joc”, motiv pentru care acestia au și fost puși sub învinuire în prezenta cauză penală pentru infracțiunea de subminare a puterii de stat,măsură procesuală luată in anul 2000.

În mod inexplicabil și impotriva probelor cauzei, actuala echipă de procurori militari a păstrat numai invinuirile aduse față de MIRON COZMA, ceilalți lideri dispărând ”ca prin farmec” din dosar.

Din declarațiile lui DANCIU PETRU (învinuit-26 noiembrie 1997), martor CÂRLIG FRIDERIC( 31 mai 2006) și învinuit CĂMĂRĂȘESCU NICOLAE (13 decembrie 2005) rezultă existenta acestei legături mai vechi si cu caracter mai special intre guvernați si liderii minerilor, relație in cadrul căreia in ianuarie si februarie 1990 dar și în iunie 1990 liderii minerilor, la cererea guvernanților, s-au deplasat cu mari grupuri de mineri in capitală, în schimb guvernanții oferindu-le avantaje personale atât pentru ei dar și pentru marea masă a minerilor .

Edificatoare în acest sens, este declarația martorului CÂRLIG FRIDERIC  din care redăm textual : ” La prima mineriadă, de la sfârșitul lunii ianuarie 1990, am participat la solicitarea liderului de sindicat de atunci TORSAN EMIL precum si a lui ILINESCU CONSTANTIN……Atunci ne-am dus cu trenul în număr mare, pentru a susține guvernul și noua putere față de pretențiile partidelor de opoziție de a fi admise și ele la guvernare, in mod deosebiteram indemnați să protestăm împotriva lui CORNELUI COPOSU și ION RAȚIU……„

       ” La cea de-a doua mineriadă din februarie 1990, am participat de asemenea la chemarea acelorași persoane TORSAN, ILINESCU, CĂMĂRĂȘESCU și altii, însă din câte îmi amintesc atunci a fost in Valea Jiului și o delegație de la guvern condusă de GELU VOICAN VOICULESCU  sosită cu elicopterul …… acesta ( G.V.V.) i-ar fi îndemnat să vină la București, să sprijine guvernul dacă dorim să ni se mărească salariile…..Din câte-mi amintesc, atunci au plecat câteva garnituri de tren și atunci am mers tot în Piața Victoriei……ION ILIESCU  a fost de acord cu soluționarea cererilor noastre…….Fac precizarea că la acea întâlnire ……a mai făcut parte NAPĂU IOAN, precum și CĂMĂRĂȘESCU NICOLAE. Fac precizarea că pe CĂMĂRĂȘESCU NICOLAE l-am cunoscut……am lucrat cu el vreo 4-5 ani de zile, până ce el a fost mutat la securitate”.

      Din aceleași declarații mai aflăm, că imediat după inceperea manifestațiilor in Piața Universității, la cererea guvernanților, aceiași lideri mai sus menționați adică, NAPĂU, ILINESU și CĂMĂRĂȘESCU, au adus din Valea Jiului  mai mulți oameni de încredere ce au fost cazați la hotelul Ambasador, costul cazării fiind asigurat integral de vice-președintele FSN N.S. DUMITRU.

Din probe, rezultă că misiunea acestor mineri era aceea, ca impreună cu organele de informații ale statului, să meargă in Piața Universității pentru a putea identifica mai târziu pe cei care erau in piață cu scopul arestării lor( întocmirea unor asa–zise ”liste negre”). Cu privire la aceste aspecte, martorul CÂRLIG FRIDERIC  declară următoarele : ” După inceperea demonstrațiilor in Piata Universității,  la cererea lui NAPĂU IOAN, care era șef de sindicate pe țară, am fost duși la București cu rândul mai mulți lideri sindicali, am fost cazați la hotelul Ambasador. Arat ca mergeam prin Piața Universității să vedem ce se întâmplă si ascultam discursurile ținute din balcon ……Despre ce vedeam acolo ii spuneam lui NAPĂU, apoi ce facea el cu aceste date, nu cunosc. Întrebați-l pe el…..”

Este evident că in acestă modalitate guvernanții si-au format in timp un grup special  de lideri, prin intermediul cărora să manevreze masa de mineri, in scopul  intervenției , ce tocmai se pregătea, împotriva manifestației din Piața Universității.

Analizând probele cauzei, se constată că toți liderii mai sus menționați, printre care se afla si MIRON COZMA, s-au ocupat de aducerea minerilor din Valea Jiului , având fiecare un rol bine stabilit în desfășurarea represiunii asupra populației Bucurestiului.

Este evident că MIRON COZMA este vinovat de această represiune, însă nu este singurul lider din Valea Jiului implicat  și susținem că procurorii nu au nici un temei să-l acuze numai pe MIRON COZMA și nu și pe foștii lui colegi , care sunt vinovați în egală măsură .

Pentru aceste considerente, în lunile octombrie-decembrie 2000, vechea echipă de procurori militari, a dispus punerea sub învinuire pentru liderii mai sus menționați, dar si pentru următorii alți lideri: LOIȘ DORIN, DRELLA MATEI NICOLAE, AVRAMESCU DORIN, KLEIBEL VILHEM, BRATS PETRU, BACS ȘTEFAN, BURLEC PLĂIEȘ CORNEL, CĂMĂRĂȘESCU NICOLAE, COSTINAȘ BENONE GHEORGHE IOAN , ILINESCU CONSTANTIN, cu precizarea că pe parcursul audierilor toți aceștia si-au recunoscut implicarea în săvârșirea faptelor.

Am evocat anterior ce susține invinuitul DANCIU PETRU cu privire la faptul că, un grup de mineri a fost coordonat de CĂMĂRĂȘESCU NICOLAE și ILINESCU CONSTANTIN, pentru devastarea mai multor sedii de partide politice (P.N.Ț-C.D, PNL -ș.a), locuintele unor lideri politici( ION RAȚIU) .

La dosarul cauzei se află un întreg volum cu devastarea și oprirea de la apariției a ziarului România Liberă, operațiune înfaptuită de un grup de mineri conduși personal de CĂMĂRĂȘESCU NICOLAE.

Au fost audiați mai mulți martori, atât din rândul minerilor, cât și lucrătorilor de la ziar și tipografie. Unul din martorii audiați la data de 18 decembrie 2006 se numeste MORMAN GHEORGHE care relatează rolul lui CĂMĂRĂȘESCU, după cum urmează: ”După ce au intrat în sală am observat că minerii aveau la ei furtune de presiune ……pentru a ne intimida….Unul dintre mineri ce părea fi liderul grupului, care ulterior am aflat că se numeste CĂMĂRĂȘESCU, ne-a spus că se intoarce de la redacția ziarului România Liberă și ca ne interzice să mai tipărim acest ziar.

       L-am întrebat pe acesta in ce calitate ne interzice tipărirea ziarului și am încercat sa-l conving că noi suntem prestatori de servicii și nu avem nici o legătură cu conținutul ziarului. Întrebandu-l pe CĂMĂRĂSESCU ce se va intâmpla in cazul în care ziarul va fi tipărit, acesta a scos de sub haina cu care era imbrăcat, un cuțit cu lama de aproximativ de 40 cm cu care a facut o miscare in plan orizontal, amenințându-ne că ne va lua gâtul, după care a pus cuțitul pe biroul din fața lui”.

       În acest mod ziarul România Liberă nu a mai apărut o perioadă iar din declarația martorului respectiv rezultă că minerii au fost însoțiti la redactia ziarului de un ofiter MAPN, la care martorul a apelat după ajutor ca să nu fie agresat de CĂMĂRĂSESCU. Acest ofiter a refuzat sa-l ajute pe martor, spunându-i că misiunea lui este să ii protejeze pe mineri și nu pe cei agresați de minerii respectivi.

În declarația de invinuit de 13 decembrie 2005 CĂMĂRĂȘESCU NICOLAE recunoaște cele expuse de mai sus precum și faptul că împreună cu ILINESCU CONSTANTIN și ceilalți lideri au participat la devastarea Universității București a mai multor sedii de partide politice, a locuinței lui ION RAȚIU ș.a.

Ne intrebăm retoric, oare cu ce argumente ar putea un procuror  să constate că acești lideri implicați in represiunea din 14-15 iunie 1990 ar fi niște persoane așa – zis inocente !?

7. Refuzul nejustificat al echipei de militari de a face cercetări si de a dispune punerea sub invinuire si inculpare a procurorilor care incepând cu data de 15 iunie 1990 au coordonat reținerea nelegala a unui număar de circa 1200 de persoane, dispunând arestarea preventivă pentru 200 dintre acestea, fără nici o proba motiv pentru care toate cele 200 de persoane au fost clasate sau achitate ca nevinovate

 Un alt argument pe baza căruia se poate aprecia, fără putință de tăgadă, că la acest moment urmărirea penală este incompletă ( față de stadiu actual al cercetărilor), este reprezentat de faptul că in cauză pentru lipsirea de libertate a unui numar de o mie două sute de părți vătămate, reținute nelegal în cadrul actualei academii de Politie AI CUZA și UM 0595 Măgurele ambele aparținând Ministerul Afacerilor Interne au fost puse sub inculpare numai două persoane,respectiv comandanții celor două unități, în speță , gen. r. DOBRINOIU VASILE si gen. R. PETER PETRE. Actuala echipă de procurori anchetatori îi acuză pe cei doi fosti ofițeri de săvârșirea de infracțiuni contra umanității, constând în aceea că ar fi acceptat incepând cu 13 iunie 1990 ca  in unitățile lor să fie aduse de către echipe mixte , polițisti, mineri,  persoane civile care fusese intâmplător reținuți pe stradă fără ca împotriva lor să existe probe de vinovăție , fără ca împotriva acestora să fie emise măsuri procesuale de către un judecător sau procuror și fără ca cele două unități militare să fie din structura instituțională consacrată de lege aptă să primească persoane cercetate penal ca urmare a reținerii, arestării preventive sau a condamnării la pedeapsa cu închisoarea.

Așa cum CEDO a statuat în cauza ”MOCANU contra ROMÂNIEI ” aceste lipsiri de libertate in mod nelegal fac parte, ca variante normative din infracțiunea contra umanității prev și ped de art 439 CP deoarece ele au fost rezultatul atacului generalizat și sistematic lansat de forțele statului împotriva populației civile inocente, în intenția si scopul de a persecuta grupul de intelectuali și opozanți politici  prin restrângerea gravă a exercitării drepturilor fundamentale pe motive de ordin exclusiv politic.

Pentru aceste motive, CEDO  atrage atenția procurorilor români, că nici distrugerile și nici devastările sediilor unor persoane juridice sau lipsirile de libertate în mod nelegal, nu pot fi tratate ca infracțiuni de sine stătătoare, conform normelor comune din dreptul intern, ci ele reprezintă modalități alternative ale infracțiunii contra umanității, astfel că , tot CEDO precizează in mod expres, este excusă invocarea prescripției pentru aceste fapte.

Noi nu contestăm nici decum faptul că, cei doi comandanți nu s-ar face vinovați de sărsirea infractiunii respective, ci dorim să invocăm faptul că nu sunt singurii vinovați atâta timp cât intreaga comandă ale celor două unități militare a fost implicată in această activitate infracțională, iar pe de altă parte existând dovezi la dosarul cauzei ca atât conducerea jandarmeriei române dar și aconducerii ministerului de interne au fost implicate direct prin ordine scrise și verbale în reținerea celor 1200 de persoane în condiții nelegale.

Exemplificăm aici pe gen. r.  ABRAHAM (în prezent celebru avocat) care a primit ordin scris de la comandantul său DOBRINOIU VASILE să nu permită accesul in școală al celor aduși decât dacă persoanele în cauză sunt reținute conform legii.

Cu ocazia audierii domnul ABRAHAM ”a mărturisit” că nu a executat ordinul primit deoarece noul ministru de interne instalat în data de 14.06.1990 la orele 16, i-a dat ordin verbal și apoi și scris să primească toate persoanele aduse spre reținere de echipele mixte de polițiști si mineri.

Au fost ridicate în acest sens atât de la academie cat și de la MAI , documente prin care intr-adevăr noua conducere a ministerului a transmis academiei ordine în acest sens.

Care să fie motivul, dacă acesta există, pentru care procurorii sa nu dorească să efectueze cercetări complete în vederea stabilirii adevărului și a tragerii la răspundere penală a tuturor persoanelor vinovate?

După opinia noastră, nu există nici un motiv legal care să poată fi invocat în cauză.

Dacă studiem probele cauzei, vom mai vedea că, de fapt întreaga responsabilitate a continuării reținerii celor 1200 de persoane din dimineața de 15.06.1990 revine unei echipe de procurori și ofițeri de cercetare penală, procurorii fiind din cadrul foste Procuraturi a municipiului București, deoarece in dimineața zilei de 15.06.1990 aceștia s-au deplasat în incinta celor două unități militare pentru a-i selecta pe cei reținuți acolo, împarțindu-i în două categorii: vinovați și nevinovați, în conditiile in care această anchetă s-a desfășurat timp de mai multe zile cu persoanele cercetate în stare faptică de reținere supuse unui regim demn de lagărele sovietice și chiar naziste (bătăi , violuri, lipsă hrană alimentație si medicamentație, supunerea la intoxicare cu gaz de eșapament,  amenințări cu moartea  etc.)

Este evident că orice procuror prezent în astfel de loc, ar fi avut în realitate o singură obligație, adică să dispună de indată punerea în libertate a tuturor persoanelor reținute ilegal.

Echipa de procurori și-a încalcat această obligatie, de restaurare a legalității dispunând pentru câteva zile menținerea stării în care se aflau cele 1200 de persoane reținute, având ordin de la superiorii lor să caute vinovați acolo unde de fapt ei nu erau, sa-i aresteze preventiv, în scopul trimiterii în judecată, urmând să li se reproșeze următorilor inculpați ca au perticipat la manifestațiile pasnice din Piața Universității, și că au alte convingeri politice decât cea a regimului ILIESCU, RECENT INSTALAT la cârma țării.

În acest context, echipa de procurori a dispus arestarea preventivă a circa 200 de persoane, fără să dețină in realitate probe că persoanele arestate ar fi săvârșit vreo faptă penală.

Celălalte persoane care nu au fost arestate preventiv au fost eliberate incepând cu data de 19.06.1990.

Imediat după ce au fost arestate cele 200 de persoane, deoarece aceste măsuri erau profund nelegale, în cadrul unității respective de procuratură s-a creat un alt curent de opinie conform cărora măsurile de arestare preventivă  erau total nelegale si profund abuzive. Pe acest fond, conducerea unității de procuratură, cu aprobarea conducerii Procuraturii Generale a României a dispus efectuatea unor verificări ce urmau a fi făcute de către procurorii inspectori abilitați de lege să desfășoare astfel de activități.

În urma acestor verificări s-a confirmat pe deplin, atat nelegalitatea cât si lipsa de netemeinicie ale măsurilor preventive dispuse, stabilindu-se că intr-un număr de 72 dosare penale, 72 de persoane au fost arestate fără sa existe nici o probă în acuzarea lor. Pentru aceste motive, și în scopul reinstaurării legalității cele 72 de dosare penale au fost preluate de procurorii inspectori de la vechea echipă de procurori și în toate aceste cauze s-au dispus măsuri de punere de îndata în libertate a inculpaților și la final aceste dosare fiind inchise prin  soluții de netrimitere în judecată.

Această stare tensionată din cadrul Parchetului a durat circa 2 ani, la finalul căreia procurorii inspectori din cadrul Procuraturii Municipiului București a întocmit raportul S55/I/3/1992 (18 iunie 1992).

Raportul în cauză, este coneceput ca o analiză subcintă a fiecăruia din cele 72 de dosare penale și insăși din preambulul său  este menționată textual și concluzia raportului, care este următoarea: ”……constatând că in 59 de cazuri măsura arestării preventive, a fost nelegală și netemeinică, imputabilă procurorilor.

Cu privire la masurile propuse și dipuse prin acest raport, se menționează următoarele:

-cele 1200 de persoane au fost reținute nelegal, într-un interval cuprins intre 1 si 8 zile în două unități militare, motiv pentru care va fi sesizată Direcția Procuraturilor Militare pentru tragerea la răspundere penală a cadrelor militare dar și a civililor vinovați .

-înaintarea materialului de cotrol la Procuratura Generală a României ( Direcția I), singura competentă la vremea respectivă să efectueze cercetări asupra procurorilor implicați și a : ” cauzelor care au determinat această eroare judiciară colectivă ”.

Pentru exemplificare redăm din materialul respectiv , situatia următoarelor dosare penale:

1. A. Dosar nr 1309/P/1991 privind pe NĂSTASE OVIDIU ( procuror ȚUCULEANU ALEXANDRU), persoana în cauză a fost arestata preventiv la data de 21 iunie 1990 , măsura ce a fost prelungită ulterior cu 30 de zile după care la data de 23 iuni e 1990 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală.

Fapta penală pentru care s-a emis mandatul de arestare a fost infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea linistii publice, reținându-se în fapt, că cel în cauză ar fi participat in data de 14 iunie la manifestații și că ar fi aruncat cu pietre în organele de poliție .

La momentul arestării la dosar nu se afla nici o probă înafară de declarația inculpatului care a negat faptele ce erau reținute în sarcina sa, propunând și 5 martori prin care urma să demonstreze că in ziua și în noaptea de 13 iunie 1990 acesta s-ar fi aflat în alt loc decât în Piața Universității impreună cu cei cinci martori .

Inculpatul a fost arestat preventiv, la dosar aflându-se la acel moment numai declarația sa, în care nu recunoscuse faptele.

Cei cinci martori au fost audiați abia pe datele de 17-18 august 1990, martorii confirmând că, inculpatul a fost cu ei in ziua și în noaptea de 13 iunie la o întrunire de familie, neavând cum să participe la evenimentele din piață.

Din dosar mai reiese că, inculpatul a fost reținut in dimineata zilei de 14 iunie 1990 de un grup de mineri, in timp ce se deplasa la dominciliul mamei sale și că minerii l-au predat poliției pe motivul că ar fi vinovat de ce se intâmplase cu o zi inainte in capitală.

Concluzie ce se poate trage , este faptul că , NĂSTASE OVIDIU a fost victima unui grav abuz inițiat de un grup neidentificat de mineri și continuat in mod evident de procurorul anchetator.

1. Dosar nr. 1426/P/1991 privind pe VELEA LILIANA ( procuror DINU EMIL DUMITRU), care a fost reținută și arestată in data de 16 iunie 1990, măsură care a fost prelungită de acelasi procuror de două ori cate 30 de zile (arestarea preventivă durând in total 90 de zile).

Din studierea dosarului rezultă că, la momentul arestării la dosarul cauzei, în afară de declarația inculpatei nu mai exista altă probă. Din cuprinsul declarației rezultă că VELEA LILIANA  era vânzător autorizat de ziare pe care le-a vândut din aprilie până in iunie in Piața Universitătii.

Ca și in cazul anterior se constată că, in dimineața zilei de 14 iunie un grup de mineri care devastau sediul central al PNȚ-CD din București  după ce au agresat-o pe VELEA LILIANA  au predat-o organelor de poliție fără ca aceasta să fi săvârșit vreo faptă penală .

1. Dosar nr. 1536/P/1991 privind pe BOGDAN VASILE (procuror BUNECI PETRE), la data de 19 iunie 1990 s-a dispus arestarea preventivă a lui BOGDAN VASILE pe timp de 30 de zile, masură prelungită de două ori (în total 90 de zile).

La momentul arestării și nici ulterior, nu a existat nici o probă că cel in cauză, ar fi săvârșit vreo faptă penală existând dovezi că in dimineata zilei de 14 iunie 1990, BOGDAN VASILE a fost reținut pe stradă de un grup de mineri, agresat și dus la secția 14 poliție, reținut în mod nelegal pana pe 19 .06 1990 când a și fost arestat preventiv.

D .      Dosar nr. 1293/P/1990 privind pe OLARIU NICOLETA ( procuror DINU EMILIAN DUMITRU). La data de 19 iunie 1990, inculpata a fost arestată preventiv, măsura ce a fost prelungită pâna la data de 19 august 1990 . Ulterior la data de 20 septembrie 1991 s-a dispus scoaterea acesteia de sub urmărire penală.

La momentul arestării preventive la dosarul cauzei nu exista decât declaratia lui OLARIU NICOLETA,  din care rezultă că in dimineața de 14 iunie in jurul orelor 04 se afla ca trecător in zona centrală a capitalei cand a fost reținută de poliție si ulterior dusă la unitatea militara de la Măgurele in stare de reținere .

1. E. Dosar nr. 1429/P/1991 privind pe GHIC DUMITRU ( procuror ȚUCULEANU ALEXANDRU) La data de 21 iunie 1990, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului respectiv, măsură ce a fost prelungită de două ori câte 30 de zile( in total 90 de zile) . Prin ordonanta din 28 iulie 1991 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală .

În mandatul de arestare preventivă, se menționează pe scurt și fapta pentru care s-a dispus arestarea, mai precis,:” Că in perioada mai-iunie 1990 a aderat la grupul de manifestanți din Piața Universității, împiedicând buna circulație rutieră din zonă” .

Din dosar rezultă, că la momentul arestării, înafară de declarația inculpatului nu existau alte probe . Din cuprinsul declarației sale  rezultă că in perioada manifestației din Piața Universitătii acesta a vândut ziare pentru a-și câstiga mijloacele de trai. Retinerea acestui s-a facut in dimineta zilei de 14 iunie 1900 de ” o echipă ” formată din mineri si polițisti , motivul reținerii si conducerii la secția de politie fiind acela că nu avea asupra sa actul de identitate.

1990. Dosar nr. 814/P/1991 privind pe APOSTOL ANDREI (procuror ȚUCULEANU ALEXANDRU ) La data de 16 iunie 1990  s- a dispus arestarea preventivă a lui APOSTOL ANDREI măsură, ce a fost prelungita pana la data de 13 septembrie 1990. În cuprinsul mandatului de arestare preventivă, se mentionează pe scurt” fapta săvârșită” , respectiv aceea că :”În perioada mai-iunie 1990 a participat la manifestația neautorizată la din Piata Universității București”.

La momentul arestării preventive, la dosarul cauzei, se aflau două declarații ale lui apostol ANDREI în care acesta recunostea că a participat pașnic la manifestații motivând ca are convingeri politice anticomuniste, fiind si membru al ”Grupului pentru Dialog Social”. La dosarul cauzei se mai aflau declarațiile a doi colegi de serviciu ( pe nume GHEORGHE SOMAN DECEBAL, și CRISTEA MIREA) care declarau despre APOSTOL ANDREI că ar fi participat la manifestația din Piata Universității unde ar fi strigat lozinci contra regimului ILIESCU , fapte pe care cei doi martori muncitori la fosta interprindere 23 August ( si probabil adepți ai sloganului ” noi muncim , nu gândim”), le considerau grave, fiind chiar indignați de crezul politic ai cologului lor, exprimându-si hotărârea să nu il mai primească la serviciu deoarece toti ceilalți colegi sunt de partea regimului ILIESCU.

Rezultă totuși din declarațiilor celor doi martori ca l-au văzut la manifestații pe APOSTOL ANDREI când manifesta pașnic și striga lozinci contra regimului proaspăt instalat.

Este evident că, APOSTOL ANDREI a fost arestat de procurori pentru simpla participare pașnică la o manifestație publică și pentru ca avea alte convingeri politice de alta natura decat a regimului aflat la putere .

21. Dosar nr. 2050/P/1991 privind pe PAVEL TEODOR( procuror DINU EMIL DUMITRU) La data de 21.06.1990 s-a dispus arestarea preventivă, măsura ce a fost prelungită pâna la data de 21 august 1990 iar la data de 20. 09 1991 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a acestuia .

În cuprinsul  mandatului de arestare preventivă, procurorul a menționat pe scurt fapta pentru care dispune arestarea, mai precis:”În ziua de 13 iunie 1990, împreună cu alți cetăteni, a avut manifestări grave care au adus atingere linistii si ordinii publice”, fără a se preciza în concret în ce au constat acele manifestări .

La data luarii măsurii arestării la dosar, se aflau numai două declarații ale  lui PAVEL TEODOR în care acesta nu recunoaște acuzatiile ce i-au fost aduse, menționând ca in ziua si seara de 13 iunie s-a aflat in alt loc decât Piața Universitătii indicând martori care au fost cu el in această perioadă.

Din declarațiile lui Pavel Teodor indică ca in dimineata zilei de 14 iunie 1990 se afla pe strada LIPSCANI din BUCURESTI , impreună cu doi prieteni când a fost oprit de mineri și pentru motivul că nu avea la el actul de identitate, a fost agresat și reținut dus la Politia Capitalei și apoi la unitatea militară de la Măgurele  unde, a fost reținut până la data arestării preventive.

1. Dosar nr. 2158/P/1991 privind pe BRĂILEANU VASILE (procuror DINU EMIL DUMITRU) La data de 18 iunie 1990 s- dispus arestarea preventivă a lui BRAILEANU VASILE reținându-se în mandatul de arestare că, ”în perioada mai- iunie 1990 a avut manifestări care au tulburat grav linistea publică”,

Măsura arestării preventive a fost prelungită până la data de 16 august 1990 iar prin ordonanta din 31 iulie 1991 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală .

Din dosarul cauzei, rezultă că la data arestării existau 3 declarații ale lui BRĂILEANU VASILE in care acesta nu recunoste faptele  reținute în sarcina sa, fără ca la dosar sa mai existe alte probe .

9. Dosar nr. 1941/P/1991 privind pe CORNESCU DUMITRU (procuror DINU EMIL DUMITRU) La data de 21 iunie 1990, s-a dispus arestarea preventiva a lui CORNESCU DUMITRU, masura ce a fost prelungită pâna la data de 19 .09.1990, iar prin ordonanta din 29 august 1991 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală .

Măsura arestării a fost dispusă pentru săvârsirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea linistii publice .

În afară de o singură declarație dată de CORNESCU DUMITRU , în care acesta a precizat că nu a participat la evenimentele din 13 iunie 1990 indicând si probe in sensul susținerii sale la dosarul cauzei nu s-a mai aflat nici o altă probă.

De remarcat este faptul că desi CORNESCU DUMITRU  a indicat o serie de martori in sustinerea afirmațiilor sale, acețtia nu au fost audiați niciodată.

1. Dosar nr. 2186/P/1991 privind pe minorul COSTACHE GHEORGHE ( procuror POPESCU CORNEL) la data de 21 iunie 1990 s-a dispus arestarea preventivă a lui COSTACHE GHEORGHE , măsură ce a fost prelungită pâna la data de 19 septembrie 1990, ulterior prin odonanta 2186/p/1991 dispunandu-se scoaterea de sub urmărire penală .

Din dosarul cauzei rezultă că la momentul arestării nu exista nici o probă, existând numai declarația inculpatului care nu a recunoscut săvârsirea vreunei fapte penale . De remarcat ca nici ulterior nu s-au mai administrat alte probe în cauză.

1. Dosar nr. 1184/P/1991 privind pe NECULA ELANA ( procuror BUNECI PETRE) La data de 19 iunie 1990 s- a dispus arestarea preventivă a lui NECULA ELENA, măsură ce a fost prelungită până la data de 19 august 1990, iar prin ordonanța din 21 iunie 1991 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală.

Infracțiunea pentru care NECULA ELENA a fost arestată preventiv, este acea de  ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice.

Din dosarul cauzei rezultă ca la momentul arestării păreventive, nu existau decît 3 declarații ale inculpatei NECULA ELENA, în care aceasta relata in amănunt cum si-a petrecut ziua și noaprea de 13.06 .1990, menționând că nu a avut nici o legatura cu evenimentele din centrul capitalei din 13 iunie.

Analizând cele 3 declarații rezultă ca, aceasta locuieste la circa 500 m de Piața Universității și ca, in dimineata de 13 iunie se afla pe stradă in jurul locuinței, a văzut cum o persoană era înconjurată și agresată grav de mai mulți polițisti si jandarmi ; MAI REZULTĂ ca monemtul in care politistii au inceput sa il tragă de par pe cel agresat NECULA ELENA ca simplu trecător, le-a reproșat polițistilor agresiunea exercitată asupra persoanei respective care avea un comportament non-violent.Din probe rezultă ca nu a jugnit si nu a injuriat in nici un fel pe lucrătorii de poliție. Cu toate acestea unul dintre ei care părea a fi șef, i-a instigat pe ceilalți să o rețină pe NECULA ELENA  reținere ce a fost exercitată prin violență, si , fără motiv sau explicații aceasta a fost transportată la unitatea militară de la Măgurele în stare de reținere.

În după amiaza acelei zile lui NECULA ELENA i s-a permis să părasească unitatea militară, permisiune ce i-a fost acordată si celorlalte 250 de persoane reținute in aceeași maniera abuzivă de fortele de ordine.

La plecarea din această unitate, NECULA ELENA  a fost asteptată si preluată de familie, rămânând acasă in seara si noaptea respectivă împreună cu ceilalți membri de familie.

A doua zi, mai precis pe data de 14.06.1990 in jurul orelor 12 la domiciliul lui NECULA ELENA s-a prezentat un grup de mineri, care au pătruns cu forța in locuința acesteia, cei in cauză motivând ca au informații că in pivnita locuinței ar sta ascunși opt manifestanți din piață. NECULA ELENA le-a spus că nu este adevărat, precizand că locuința ei nu are pivniță . În ciuda acestui fapt minerii au inceput sa scotocească in locuință, prilej cu care, au găsit pe un carton inscripti ”GOLANCĂ ”  ( apelativul folosit de manifestanții din Piata Universității) si au mai găsit o hărtie pe care era xero-copiat ” Imnul golanilor”  cel care se incheia cu versurile …” MAI BINE MORT DECÂT COMUNIST” , cu precizarea că acest imn atribuia un caracter politic manifestării din piață.

În locuința lui NECULA ELENA minerii, au mai găsit o fotografie a lui ALEXANDRU PALEOLOGU, pe care scria cuvântul golan, cel in cauză fiind o personalitate a culturii românesti si lider al manifestațiilor politice din piata Universității, manifestație care a durat 52 de zile. În ACEL  moment minerii au ridicat-o pe NICULA ELENA din locuință si au transportat-o la sediul poliției unde au predat-o pe baza de proces-verbal poliției în care s-a menționat in fals ca aceasta ar fi fost ridicată din Piața Universității de mineri.

In declarațiile date, NECULA ELENA  a recunoscut ca a participat pasnic la manifestația din piată, deoarece si ea are convingeri împotriva comunismului si împotriva regimului ILIESCU.

Am evocat cazurile mai sus menționate, și este important a se preciza că materialul procurorilor inspectori din 18 iunie 1992, aceștia au concluzionat ca in 52 de cazuri măsura arestării preventive a fost vădit nelegală și esențial netemeinică, fiind inputabilă procurorilor.

Întrebarea ce derivă firesc în urma intocmirii unui astfel de material oficial ar fi , ce au făcut Direcția Procuraturilor Militare  și Directia I din cadrul Procuraturii Generale a României, ca urmare a sesizării cu acest material. Răspunsul este: NIMIC

Nu trebuie să fie surprinzătoare o astfel de atitudine deoarece autorii arestărilor nelegale primiseră intre timp sinecuri  de la puterea politică de partea careia se aflau, astfel că, procurorul ȚUCULEANU ALEXANDRU care a emis nu mai putin de 29 de mandate de arestare preventivă, toate nelegale a ajuns Procuror General Adjunct al României.

Ultima echipă de procurori militari,” a uitat complet ”de situația de fapt expusă mai sus, procedându-se pe furiș la dijungerea cauzei cu privire la procurorii respectivi si la clasarea acesteia , pe motiv de prescripție a faptelor, în condițiile in care, ei au fost cercetați pentru infracțiune de drept comun, mai precis aceea de lipsire de libertate în mod ilegal, prev si ped art.189  din Vechiul Cod Penal.

Această soluție, a fost dată in condițiile in care DUMITRESCU EMIL zis ”CICO” ca țef al unei direcții din cadrul MAI, se află pus sub inculpare pentru crime impotriva umanității pentul faptul că in ziua de 14 iunie , ar fi condus pentru căteva ore, activitatea de primire in curtea ministerului a unor persoane reținute de mineri, persoane ce au fost la scurt timp îmbarcare in camioane și transportate la cele două unități militare.

A nu se întelege că noi, susținem că DUMITRESCU EMIL ar fi nevinovat , însă intelegem să susținem   ca din probele cauzei  rezultă că o implicare  chiar mai mare în savârșirea impotriva umanității au avut-o procurorii care au coordonat din 15.06.1990 reținerea nelegală a celor 1200 de persoane arestând circa 200 dintre acestea, nici una din ele nefiind condamnată deoarece si cei care au fost trimiși in judecată au fost achitați de instanțele judecătoresti. In raport cu decizia CEDO se constată că procurorii au făcut parte din aparatul de represiune al statului, aparat ce a exercitat atacul generalizat si sistematic asupra populației civile si inocente, cu precizarea că una din manifestările cele mai crude ale atacului respectiv a fost afectarea dreptului fundamental al cetăteanului prin reținerea iligală a celor 1200 de persoane și prin măsurile nelegale și netemeinice de arestare preventivă a unui număr de 200 dintre acestea . (Ec Adrian Radu).