Administratie
Amplă dezbatere pe marginea legislației incindentă prevenirii corupției, organizată în preajma Zilei Internaționale Anticorupție
În contextul activităților desfășurate cu ocazia Zilei Internaționale Anticorupție – 9 decembrie, specialiștii Direcției Generale Anticorupție din cadrul Ministerul Afacerilor Interne au inițiat în cursul zilei de astăzi, 06.12.2023, la Centrul Cultural al Municipiului București – ARCUB, o amplă dezbatere pe marginea legislației incidentă domeniului, la care au fost invitați să participe parteneri instituționali de tradiție, respectiv reprezentanți ai Ministerului Justiției, Agenției Naționale de Integritate, Transparency International România, precum și cei ai structurilor centrale ale MAI.
În acest cadru, au fost abordate aspecte privind implementarea Strategiei naționale anticorupție și a legislației privind protecția avertizorilor în interes public, în instituțiile publice, fiind identificate și prezentate oportunități și perspective aplicabile în domeniul anticorupție.
„Împreună cu Ministerul Justiției, DGA a dezvoltat două instrumente de analiză a fenomenului de corupție, managementul riscurilor de corupție și evaluarea reacției instituționale în cazul producerii unor incidente de integritate, instrumente care au devenit o bună practică de prevenire a apariției faptelor de corupție și care au fost adoptate la nivel de hotărâre de guvern (..)“– a precizat domnul comisar-șef de poliție Ovidiu-Ciprian Antohe, împuternicit director general al DGA, subliniind importanța parteneriatului între DGA și celelalte structuri MAI pentru asigurarea unui climat de integritate, dar și cu celelalte instituții de aplicare a legii.





Pentru marcarea acestui eveniment, Direcția Generală Anticorupție organizează o serie de activități menite să contribuie la conștientizarea deopotrivă a personalului Ministerului Afacerilor Interne, cât și a cetățenilor cu privire la necesitatea adoptării unui comportament integru.
În acest context, reamintim că, în vederea realizării unei comunicări eficiente între lucrătorii instituţiei noastre și cetățenii care doresc să sesizeze aspecte legate de comiterea unor fapte de corupţie, avem oricând la dispoziție sistemul Call-center anticorupţie 0800 806 806, număr ce poate fi apelat gratuit din orice reţea de telefonie mobilă sau fixă.
Întrucât trebuie să fim conștienți de faptul că informarea și educarea sunt un antidot eficient pentru corupție, îi invităm pe toți cetățenii să fie responsabili și să ia atitudine împotriva infracțiunilor de corupție, mai precizeaza sursa citata.
Administratie
Alertă de apă ridicată în Șirna: Locuitorii din Tăriceni pot consuma lichidul vital fără griji!
Administratie
MAI mobilizează peste 24.000 de oameni pentru minivacanța de 1 Decembrie: Siguranță maximă pe fondul alegerilor!
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) anunță o mobilizare masivă a forțelor pentru minivacanța de 1 Decembrie, Ziua Națională a României. Peste 24.000 de angajați vor fi prezenți zilnic pe teren, având ca misiune asigurarea ordinii publice, fluidizarea traficului și intervenția rapidă în situații de urgență. Anunțul a fost făcut astăzi, din Centrul Național de Conducere Integrată al MAI, într-un context marcat și de campania electorală pentru alegerile locale parțiale din 7 decembrie 2025.
1 Decembrie, sub ochiul vigilent al legii: Un efort național pentru siguranță
Eforturile structurilor MAI se vor concentra în stațiunile turistice, zonele de agrement și în locurile unde se anticipează o prezență numeroasă a publicului. Peste 400 de manifestări publice sunt programate la nivel național, cele mai ample evenimente fiind așteptate în București și Alba Iulia, puncte fierbinți ale celebrării Zilei Naționale. Echipajele MAI sunt pregătite să prevină faptele antisociale și să ofere un răspuns prompt oricărei situații neprevăzute, reiterând angajamentul ministerului pentru siguranța cetățenilor.
Campania electorală, monitorizată indeaproape: Incidente minore, fără tulburări majore
Pe fondul campaniei electorale pentru alegerile locale parțiale din 7 decembrie, oficialii MAI au raportat un bilanț liniștitor. Până în prezent, nu au fost semnalate incidente majore, înregistrându-se 11 situații raportate, dintre care 6 au fost confirmate și 3 sunt încă în curs de verificare. Cele 3 manifestări publice cu caracter electoral desfășurate în ultimele zile s-au derulat în condiții de siguranță, fără evenimente care să fi tulburat ordinea publică, demonstrând capacitatea forțelor de ordine de a menține stabilitatea chiar și în perioade sensibile.
Pe drumuri și la frontiere: Siguranța rutieră și controlul fluxului de călători
Pentru siguranța rutieră, echipajele de poliție vor utiliza zilnic aproximativ 300 de aparate radar pe drumurile considerate cu risc ridicat. Acțiunile de control vor continua atât pe timpul zilei, cât și pe parcursul nopții. Conducătorilor auto li se recomandă prudență sporită, adaptarea vitezei la condițiile meteo și pregătirea corespunzătoare a vehiculelor pentru sezonul rece, evitând călătoriile în cazul în care autoturismul nu este echipat adecvat.
La frontiera externă, dispozitivele de supraveghere și control au fost suplimentate. În funcție de valorile de trafic înregistrate, vor fi deschise artere de control suplimentare, până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de frontieră, pentru a facilita fluidizarea traficului de călători.
De la vârful munților la intervenții de urgență: Pompieri și jandarmi montani, gata de acțiune
Turiștii care aleg să petreacă minivacanța în zona montană sunt îndemnați să folosească echipament adecvat sezonului rece și să urmeze exclusiv traseele deschise. Peste 160 de jandarmi montani sunt pregătiți să intervină pentru sprijinirea persoanelor aflate în dificultate, asigurând siguranța celor care se aventurează pe cărările alpine.
La nivel național, aproximativ 5.000 de pompieri sunt în alertă maximă, pregătiți să acționeze în cazul producerii unor incendii, altor situații de urgență sau pentru acordarea primului ajutor medical, consolidând astfel rețeaua de intervenție rapidă.
Apel la responsabilitate: Recomandări pentru o sărbătoare fără griji
Pentru o sărbătoare fără incidente, MAI recomandă cetățenilor să evite consumul excesiv de alcool, să acorde atenție sporită bunurilor personale și să supravegheze permanent copiii în zonele aglomerate. În cazul în care se ivește o nevoie de ajutor, cetățenii sunt încurajați să apeleze cu încredere la polițiștii, jandarmii și pompierii aflați în teren sau să sune la numărul unic de urgență 112.
„Suntem aici pentru siguranța dumneavoastră!”, transmit oficialii MAI, asigurând publicul că toate structurile sunt pregătite să facă față provocărilor acestei minivacanțe. (Paul D.).
Administratie
Operațiune a Poliției de Frontieră: Cinci cetățeni din Bangladesh, opriți în drum spre Schengen, ascunși într-un automarfar!
-
Exclusivacum 4 zileSINAIA, MONARHIA ABSOLUTĂ MARCA OPREA: Sora „impăratului” cade în cap, Prefectul se „trezește” la Parchet, iar PNL Prahova fierbe în suc propriu!
-
Exclusivacum 2 zileCircul macabru al absurdității la Poliția Capitalei: SAS-ul bâjbâie, sefii manelizează, iar adevărul e declarat „delict”! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 4 zileLegea pumnului în gură la SAS: Cum a devenit „vagabond” un delict de 20% din salariu, sub privirea ironică a manualului de Mobbing al MAI! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 3 zilePrahova, tărâmul reîncarnării: „Metoda Portocală” revine, dar acum e sub licență politică!
-
Exclusivacum 9 oreIPJ Prahova: Circul ielelor, trompeților și „ofițerilor” reciclați! Balul mascat al incompetenței atinge noi culmi de patos!
-
Featuredacum 4 zileScandal de proporții la vârful Poliției Române: Sindicatul Diamantul cere DNA să ancheteze o mușamalizare de patru ani
-
Exclusivacum 4 zileCIRCUL JUSTIȚIEI ROMÂNE: Dosarul POP IONUȚ-COSTIN, RECLASAT LA CATEGORIA „PROBLEME REZOLVATE… DE NOI” – CHIAR ȘI CU INSTANȚA LA UȘĂ!
-
Exclusivacum 4 zileJustiția Română: Spectacolul absurd continuă! Procuratura clasează, justificând incălcări flagrante! moștenitorii, nu morții, plătesc biletul!



