Pe vremuri semnului „exclamării” – un bastonaș cu un punct sub el -, i se spunea (și) semnul mirării. pesemne, în timp, s-a constatat că oamenii erau din ce în ce mai puțin mirați, ci mai degrabă emoționați, ceea ce îi determina să exclame, mai degrabă decât să se mire.

Cred că în zilele noastre ar trebui să se revină la „semnul mirării” fiindcă, așa cum vedem, mirarea face parte din ce în ce mai acut din viața noastră. Mirarea – căci despre ea e vorba -, pare să se afle pe buzele tuturor, această „stare” a ființei luată prin surprindere fiind dată, în principiu, de manifesta neputință a unor oameni importanți de a-și explica unele lucruri pe care nicicum nu le-au putut prevedea.

Potrivit datelor din ultimul sondaj de opinie 30% dintre cei care au afirmat că vor merge cu siguranță la vot ar opta pentru PSD dacă ar avea loc alegeri parlamentare. Surpriza vine de la partidul aflat pe locul doi, care nu e PNL, ci AUR.

O știre care, după cum am văzut, cutremură de mirare și uimire România, prin exclamațiile admirabilei ei „clase” de analiști „politically-correcți. Toată lumea „se miră” că, prin urmare, 20% dintre votanți ar alege AUR.
Sunt foarte mirați, de asemenea, că Președintele polonez Andrzej Duda a declarat că „acordurile cu Comisia Europeană au fost rupte”, acuzând această instituție că nu a respectat înțelegerea de a debloca Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) al Poloniei în schimbul desființării camerei disciplinare pentru judecători. Le considera rupte din perspectiva reformelor judiciare și-acuză Bruxellesul că o sancționează mai dur ca pe Rusia.
Cehia, de asemenea, ne-a provocat o mirere de proporții. Realegerea lui Zeman are o semnificaţie profundă, spun analiștii cehi. Anume, că o parte semnificativă a societăţii cehe este dezamăgită de Uniunea Europeană. Mulţi consideră că ţara a fost folosită doar ca o piaţă de desfacere pentru firmele occidentale și că multinaţionalele sunt privilegiate în detrimentul producătorilor autohtoni. Vânzarea fabricii de autoturisme Škoda către gigantul Volkswagen a fost receptată de către o bună parte a populaţiei drept o umilinţă naţională. Zeman – chiar dacă într-o formă caricaturală – reprezintă pentru majoritatea cehilor rezistenţa lor faţă de tendinţele globalizatoare ale UE.
Plini de mirare au fost „gânditorii” publici români, și atunci când s-a constatat că sprijinul pentru partidul premierului maghiar Viktor Orban este aproape neschimbat de la ultimul scrutin parlamentar, în vreme ce opoziția adună cu 10 puncte procentuale mai puțin decât acum un an.
Au fost ebranlați de mirare când „Partidul Agricol” BBB din Olanda, care se opune încercării U.E. de a distruge agricultura tredițională din Olanda avea deja 23 de locuri și asta înainte ca politicile mai dure legate de imigranți să distrugă coaliția, formată din patru partide, a lui Mark Rutte. Ca să nu mai vorbim despre oripilanta mirare pricinuită de Partidul de extremă dreapta Geert Wilders, care a obținut o victorie categorică în alegerile generale din Olanda, potrivit ultimelor rezultate. Partidul Libertății (PVV), va obține 37 de locuri, cu mult înaintea celui mai apropiat rival, o alianță de stânga condusă de fostul vicepreședinte al Comisiei Europene, Frans Timmermans.
Seria acesta de mirări, (aș mai putea menționa și altele, cu ușurință), de uimiri care a inundat sectorul analiștilor televiziunilor m-a dus cu gândul la capitolul 12 al Moromeților lui Marin Preda.
„Ceea ce umbrea întreaga vâlcea a grădinii era un salcâm uriaș care la început, pentru că era stufos și înalt, nu se băga în seamă. Lângă el se oprise Moromete.
– Nilă, zise el, până răsare soarele trebuie să-l trântim la pământ! Hai, pune mâna pe secure!
– Salcâmul?! întrebă flăcăul uimit.
Toată lumea cunoștea acest salcâm. Copiii se urcau în el în fiece primăvară și-i mâncau florile, iar în timpul iernii jucau mija, alegându-l ca loc de întâlnire. Toamna viroaga se umplea cu apă, iar în timpul iernii îngheța. Când erau mici, Paraschiv, Nilă și Achim curățau șanțul de zăpadă și gloduri și netezeau cea mai lungă gheață de prin împrejurimi. Lunecușul pornea de undeva din susul grădinii și se oprea la rădăcina copacului. În fiecare iarnă era aici o hărmălaie nemaipomenită. Ajungând la capătul ghețușului, vrând-nevrând, copiii îmbrățișau tulpina salcâmului, lipindu-și obrajii înfierbântați de scoarța lui neagră și zgrunțuroasă. Primăvara, coroana uriașă a salcâmului atrăgea roiuri sălbatice de albine și Achim se cățăra ambițios în vârful lui să le prindă. Salcâmul era curățat de crăci în fiecare an și creștea la loc mai bogat.
Nilă își dădu pălăria pe ceafă și întrebă încă o dată:
– Salcâmul ăsta? De ce să-l tăiem? Cum o să-l tăiem? De ce?!…
– Într-adins, răspunse Moromete. Într-adins, Nilă îl tăiem, înțelegi? Așa, ca să se mire proștii! Pune mâna, nu te mai uita, că se face ziuă.
– Cum să se mire proștii?! întrebă Nilă supărat, neînțelegând, trecându-i pentru întâia oară prin cap că la urma-urmei tatăl lui ar putea să țină seama și de ceea ce gândește el, așa cum a fost seara trecută, când l-a întrebat ce să facă cu Achim.
Moromete se uită mirat la fiu, dar după aceea puse mâna pe secure și-i încercă tăișul.
– Vrei să știi în ce fel să se mire proștii? îl întrebă el. Să se uite și să se mire până li s-o apleca.
În contrapartidă, aceleași „icoane” publice ale României nu s-au mirat deloc când majoritatea europarlamentarilor au votat recent pentru suprimarea suveranității statelor membre UE și transformarea acesteia într-o federație, precum și pentru înlocuirea termenilor „femeie și bărbat” din tratatele UE cu cel de „gen”.
Nu ne miră mici faptul că birocrația de la Bruxelles ne-a „anulat” Constituția; nici numărul mare de vaccinuri de care România nu avea nevoie, dar care au fost plătite către stăpânii de la U.E. Și, bineînțeles, nu ne miră nici dispariția misterioasă a s.m.s.- urilor dintre Ursula Van Der Leyen și directorul Pfizer, Bourla…
Ne miră, însă, foarte tare că în Europa revine valul extremei drepte!
Pare că nu suntem deloc mirați, când aflăm că: „…ne putem aștepta, așa cum notează Yana Grenshpun, (citate în excelenta carte a lui Alexandru Călinescu „O lume care a luat-o razna” -), „ne așteptăm, așadar, la o vastă campanie de revizuire a textelor literare din trecut, care scrise de persoane reacționare, antisemite, rasiste și misogine, sau transfobe, homofobe și islamofobe, când nu sunt susofobe, grosofobe și mixofobe, necesită o adaptare la valorile contemporane incluzive, superioare din punct de vedere moral epocilor precedente, căci sunt paritare, feministe și egalitariste.”
Cred că dacă am fi avut mai mulți intelectuali onești cum este Alexandru Călinescu, profesor emerit la Facultatea de Litere a Universității din Iași, altfel s-ar fi scris istoria post 1989 a României. Nu e de mirare că am ajuns aici, din moment ce „farurile călăuzitoare” ale intelectualilor bucureșteni s-au înghesuit să ocupe posturi de ministru, iar apoi să „muncească” la programele de obținere a fondurilor pentru diverse fundații, când „s-a săturat și de campaniile de susținere pentru președinți sau tentativele de a se pune în slujba acestora”, după cum bine spune Cornel Nistorescu.
Nimeni nu pare mirat, precum personajul lui Marin Preda, când există în Parlamentul francez doamna Sandrine Rousseau, deputată ecologistă și aprigă militantă feministă, care spune așa:” Trăiesc cu un bărbat deconstruit și sunt superfericită.Nu am încredere în bărbații și femeile care nu au mers pe calea deconstrucției „- într-o emisiune tv.
Alice Coffin, în celebra ei carte „Le genie lesbien, editura Grasset, în 2020. scrie: „Nu mai citesc cărțile bărbaților, nu mă mai uit la filmele lor, nu mai ascult muzica lor. Operele bărbaților sunt prelungirea sistemului. Nu e deajuns să ne ajutăm între noi, trebuie să-i eliminăm.”
Iar Facultatea de Medicină din Nord Carolina de Nord în ianuarie 2022 a decretat că „În funcție de identitatea posesorului său, un penis poate fi un organ sexual feminin”.
În România nu miră pe nimeni că Pierre Tevanian, în cartea lui „De ce culoare sunt albii?” (De quel couleur sont les blancs?, Edition Decouverte, 2013), spune că „albii sunt bolnavi de o boală numită rasism și care îi afectează pe toți, chiar atunci când ei nu sunt rasiști.”
N-am văzut nici un semn de mirare la intelectualii noștri „analizatori” în legătură cu ce ne spune alt corifeu al noii ordini mondiale, Robin DiAngelo, în „Fragilitatea albă, editura Les Arenes – 2010.
„O identitate albă pozitivă este un scop imposibil de atins. Identitatea albă este în chip intrinsec rasistă. Albii nu există în afara sistemului supremației albe”, Unde mai pui și lipsa oricărei mirări la citirea știrii din „Express”, septembrie 2022, conform căreia „Prestigiosul Shakespeare Globus a reinventat-o pe Ioana d Arc în icoană non-binară care respinge identitatea ei de femeie.”
De ce nu ne mirăm când acești inspiratori ai noii ordini în Europa, publică astfel de inepții?Cum să nu apară, și la noi, șoșoci și simioni, când unele din „perceptele” lansate de la Bruxelles sufocă deja România?
Pe foarte puțini dintre „luminile” analizelor bine plătite s-au mirat de atitudinea politicienilor de la USR, exponenții stîngii neomarxiste, când au spus prin glasul suficient al lui Dan Barna, că „Trebuie să ne gândim la copii și nu la himerele medievale ale părinților”, Nimeni nu s-a mirat că aceste marionete neomarxiste au votat in corpore în Parlamentul European un așa numit Raport Matic privind sănătatea sexuală și reproductivă și drepturile aferente în UE, în contextul sănătății femeilor.
Nimeni nu s-a mirat că această mizerie – „Raportul Matić”, care a trecut cu 378 voturi în favoare, 255 împotriva și 42 abțineri, se referă la „bărbații transgen și persoanele non-binare care pot, de asemenea, să rămână însărcinate și ar trebui, în astfel de cazuri, să beneficieze de măsuri în ceea ce privește sarcina și serviciile de îngrijire legate de naștere fără discriminare pe criterii de identitate de gen”. Dacian Cioloș, liderul Grupului Renew și-a atacat partenerii de coaliție, pe atunci, liberalii, care s-au abținut de la vot, însă, la fel, nimeni nu s-a mirat.
Nimeni nu s-a mirat că devenea clar că USR-iștii, cu susținerea de la Bruxelles, vor promova și mai activ demersul enunțat în aceeași rezoluție care stipulează că „Parlamentul European încurajează o educaţie sexuală completă pentru copiii din învăţământul primar şi secundar”, ţinînd cont de „diversitatea orientărilor sexuale şi de gen”. Urmează, deci, presiuni enorme de la Bruxelles pentru introducerea obligatorie a unei educații sexuale „complete” în școli.
Iar motivele nu sunt cele invocate în prezent în spațiul public de la noi, combaterea unor fenomene ca „mamele minore, HIV-ul, prostituția” ci mai degrabă promovarea „diversității orientărilor sexuale şi de gen”, după cum se afirmă în același text. Fapt care, așa cum vedem, nu miră pe nimeni. Nici că în liceele din București, așa cum a rezultat din anchete jurnalistice, copiilor li se pun cu forța și fără știrea părinților piese de teatru gen „Dialogurile vaginului” sau altele în care fetelor li se recomandă să facă sex între ele.
Încet, încet, nu ne va mai mira nimic. Și așa ca în romanul lui Marin Preda, ne vom trezi că, printr-o directivă europeană, nu vom mai avea voie să ne mirăm. Și atunci, oamenii or să se mire pe ascuns, „până li s-o apleca”.

Octavian Hoandră