Pentru doi dintre ei, acest prim pas spre cariera militară s-a lăsat mult așteptat. Și pentru amândoi, acesta este doar începutul.

Soldatul Mihaela Cernea are 34 de ani, iar să devină militar a fost visul ei dintotdeauna. De fiecare dată când a avut ocazia, ceva sau cineva a intervenit. Dar nu a renunțat și după 20 de ani de la primul gând și-a împlinit visul. Mi-am dorit inițial să merg la liceul militar, dar nu m-au susținut ai mei, au considerat că n-ar fi potrivit pentru mine. Am făcut liceul la filologie, mi-a plăcut și acolo, dar armata a fost prima mea opțiune și mi-a rămas undeva în colțul minții.

După absolvirea liceului, a reușit la Drept, la Universitatea din București, la buget, dar din nou viața avea alte planuri cu ea. S-a îndrăgostit de un militar și a renunțat. Voiam să fac facultatea la zi și mi-a zis că dacă plec, se termină. Aveam 18 ani și eram atât de îndrăgostită… era idealul meu masculin și a rămas până în ziua de azi. Deci n-am făcut o alegere greșită. Nu am niciun regret. Nu era momentul. De făcut tot va face facultatea de drept, așa cum n-a renunțat nici să intre în sistemul militar.

A lucrat în comerț, ca vânzătoare, a ținut gestiune și a făcut contabilitate primară. Și acolo i-a plăcut, pentru că tot timpul învăța ceva nou, dar nu și-a pierdut din vedere scopul final. A mai încercat încă de două ori. Pur și simplu m-am îndrăgostit iremediabil de haina militară. Mi se părea că se pliază pe caracterul meu. Nu sunt pisicoasă, sunt un pic mai dură, mai calculată, mai cerebrală și îmi plac seriozitatea, rigurozitatea.

Deși nu aveam pe nimeni în sistem, pur și simplu m-am îndrăgostit iremediabil de haina militară. Mi se părea că se pliază pe caracterul meu. Nu sunt pisicoasă, sunt un pic mai dură, mai calculată, mai cerebrală și îmi plac seriozitatea, rigurozitatea.

Și în sfârșit a venit și momentul ei. Toate planetele s-au aliniat, toți i-au fost alături și a intrat la cursul de soldați gradați profesioniști de comunicații. De data aceasta, soțul a susținut-o. Au trecut 15 ani de când suntem împreună. Deși îi e greu fără mine, că avem un copil, mi-a fost alături. Suntem caractere diferite și ne respectăm fiecare deciziile, că așa e normal. Însă cel mai mare susținător și chiar antrenor i-a fost fiica. Venea cu mine pe teren și alergam împreună, pentru că soțul meu era în misiune în Cincu. Mă susținea și nu mă lăsa să renunț când simțeam că nu mai pot. Tot o carieră în armată vrea și ea, nu știu dacă liceul militar, poate la academie.

Și ea, și soțul, amândoi sgp, au discutat să avanseze, în timp, întâi la subofițeri, apoi poate și la ofițeri. Soțul meu a avut posibilitatea să intre în rândul subofițerilor, dar nu a vrut, pentru că a considerat că sunt responsabilități mai mari. I-am zis că el face cum crede, dar eu sigur mă duc să dau la subofițeri și de acolo voi mai vedea. Nu intenționez să rămân aici. Vreau să-mi construiesc o carieră.

Deocamdată, Mihaela a ales comunicațiile și e mulțumită de alegerea ei. E foarte mult de învățat, dar am fost tocilară în școală și nu mi-a fost greu. Până acum, nu a găsit nimic în instruirea ei care să nu-i placă. Ca în viață, au fost și momente mai puțin plăcute, dar și momente care au compensat. Și colectivul e frumos, și oamenii care ne instruiesc. Încă mai găsim rămășițe din mentalitatea că femeile nu au ce căuta în armată, dar le-am demonstrat că suntem puternice, chiar mai puternice decât ei, pentru că au fost bărbați care au cedat. Cele 14 fete de la cursul de formare s-au ajutat una pe cealaltă, s-au încurajat și sprijinit. Consider că asta e cel mai important, să ne ajutăm între noi.

Și soldatul Bogdan Adrian Bak și-a dorit de mic să urmeze cariera militară, dar nu a fost să fie. Doar că, în cazul lui, el este singurul vinovat. Și-a împlinit acest vis abia la 32 de ani, din cauza nehotărârii. Nu am fost prea sigur pe mine. La 18 ani am dat la academie și nu am intrat. În 2015, am încercat la poliție, am reușit, dar nu m-am dus mai departe. Pitici pe creier…

A plecat apoi în Germania și de doi ani s-a întors acasă, cu soția, și și-a amintit de visele copilăriei. Până acum, a lucrat ca bucătar, ospătar, iar în Germania a fost șofer. În ultimii trei ani, am fost șef de echipă, aveam 40 de oameni în subordine.

Aș recomanda cariera militară. Pe mine m-a schimbat. Nu eram o persoană foarte ordonată, dar de când am intrat în sistem, chiar mi le pun pe toate la punct. În lunile care au trecut, m-am schimbat foarte mult.

Putea, așadar, să aleagă arma auto sau specializarea bucătar, dar a mers la comunicații. Pentru că sunt absolvent al facultății de automatică, informatică aplicată. A venit la sgp pentru că vârsta nu îi permitea altă opțiune. Dar plănuiește să avanseze în carieră după absolvire. Nu vreau să mă opresc la stadiul de fruntaș sau caporal. Vreau să fac o carieră pentru mine și pentru familie. Tot ce fac este pentru copilul meu de un an. Vreau să nu simtă greutățile, eu știu ce înseamnă și îmi doresc pentru copil mult mai mult.

Fratele lui este militar, așa că a venit la curs știind despre ce e vorba. Deși știa la ce să se aștepte, au fost și lucruri care l-au surprins. Unele plăcut, altele mai puțin plăcut. În privința toaletelor și dușurilor, se putea și mai bine. La 37 de oameni să ai două dușuri și trei WC-uri, și alea turcești, mi se pare nepotrivit cu vremurile noastre. Mai ales că nu ar fi o investiție așa de mare. Mai buni decât mă așteptam sunt instructorii. Oameni minunați și implicați în formarea noastră. Mai ales comandantul nostru de pluton, care de fiecare dată când am avut o problemă nu s-a lăsat până nu a rezolvat-o.

Planul lui Bogdan este să termine și masterul, tot în automatică. Este masterand la Universitatea Aurel Vlaicu din Arad, unde a înghețat anul pentru a urma cursul de formare sgp. Apoi, o să devină ofițer. Îmi place să coordonez. Și la bucătărie, când am fost șef bucătar, și în Germania, ca șef de echipă, m-am descurcat bine. Știu cum să lucrez cu omul și chiar îmi  doresc asta.(A. Crisan).