Administratie
Criterii specifice de recrutare, care trebuie îndeplinite cumulativ, pentru candidații care provin din rezerviști și optează pentru serviciul militar în calitate de cadru militar rezervist voluntar
Să dețină gradul corespunzător funcției pe care urmează să o încadreze sau grad inferior cu cel mult două trepte, în situația în care fac parte din aceeași categorie de personal militar;
♦ să îndeplinească cerințele privind nivelul studiilor, corespunzătoare categoriei de personal militar din care fac parte, prevăzute de actele normative în vigoare;
♦ să dețină atestat/diplomă de absolvire/certificat de calificare profesională valabil(ă), necesar(ă) exercitării profesiei, prevăzut(ă) de legislația aplicabilă, specific(ă) funcției pentru care optează;
♦ să nu fi împlinit vârsta de 55 de ani înainte de data depunerii cererii de înscriere.
Criterii specifice de recrutare, pe care trebuie să le îndeplinească, cumulativ, cetățenii care nu au îndeplinit serviciul militar activ și care optează pentru serviciul militar în calitate de:
♦ ofițer rezervist voluntar: ♦ să fie absolvenți, cu diplomă, ai studiilor universitare de licență sau de master, în instituții de învățământ superior acreditate, potrivit legii, corespunzător prevederilor de studii ale funcțiilor pe care urmează să le încadreze și în specializări corespunzătoare armelor/serviciilor sau specialităților militare ale acestora;
♦ să dețină atestat/diplomă de absolvire/certificat de calificare profesională valabil(ă), necesar(ă) exercitării profesiei, prevăzut(ă) de legislația aplicabilă, specific(ă) funcției pentru care optează;
♦ să nu fi împlinit vârsta de 55 de ani înainte de data depunerii cererii de înscriere;
♦ maistru militar rezervist voluntar: ♦ să fie absolvenți cel puțin ai învățământului liceal cu diplomă de bacalaureat și ai studiilor postliceale cu profil corespunzător armei/serviciului și specialității militare corespunzătoare funcției pentru care candidează;
♦ să dețină atestat/diplomă de absolvire/certificat de calificare profesională valabil(ă), necesar(ă) exercitării profesiei, prevăzut(ă) de legislația aplicabilă, specific(ă) funcției pentru care optează;
♦ să nu fi împlinit vârsta de 55 de ani înainte de data depunerii cererii de înscriere;
♦ subofițer rezervist voluntar: ♦ să dețină atestat/diplomă de absolvire/certificat de calificare profesională valabil(ă), necesar(ă) exercitării profesiei, prevăzut(ă) de legislația aplicabilă, specific(ă) funcției pentru care optează;
♦ să nu fi împlinit vârsta de 55 de ani înainte de data depunerii cererii de înscriere.
Criterii specifice de recrutare, pe care trebuie să le îndeplinească, cumulativ, candidații care optează pentru serviciul militar în calitate de soldat sau gradat rezervist voluntar:
♦ candidații rezerviști: ♦ să dețină grad în rezervă corespunzător corpului gradaților și soldaților;
♦ să fie absolvenți cel puțin ai primilor doi ani de studiu din învățământul secundar superior, în condițiile prevăzute de Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
♦ să dețină atestat/diplomă de absolvire/certificat de calificare profesională valabil(ă), necesar(ă) exercitării profesiei, prevăzut(ă) de legislația aplicabilă, specific(ă) funcției pentru care optează;
♦ să nu fi împlinit vârsta de 50 de ani înainte de data depunerii cererii de înscriere;
♦ candidații fără pregătire militară: ♦ să fie absolvenți cel puțin ai primilor doi ani de studiu din învățământul secundar superior, în condițiile prevăzute de Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
♦ să dețină atestat/diplomă de absolvire/certificat de calificare profesională valabil(ă), necesar(ă) exercitării profesiei, prevăzut(ă) de legislația aplicabilă, specific(ă) funcției pentru care optează;
♦ să nu fi împlinit vârsta de 50 de ani înainte de data depunerii cererii de înscriere.
Selecția candidaților cuprinde, în ordinea desfășurării lor, probe: ♦ psihologice; ♦ fizice; ♦ examinare medicală;♦ examinarea medicală specifică și/sau evaluarea psihologică a aptitudinilor speciale, dacă este cazul.
Probele psihologice și fizice se desfășoară în aceeași zi, cele fizice fiind înregistrate cu mijloace audio-video, și se finalizează cu declararea candidatului admis, respins sau eliminat. Prin excepție, în funcție de numărul candidaților și posibilitățile de examinare ale comisiilor de selecție, activitatea acestora se poate desfășura pe durata mai multor zile, prin planificarea candidaților pe serii.
Depunerea contestațiilor privind rezultatele selecției se înregistrează în termen de două ore de la afișarea rezultatelor și se soluționează de către o comisie constituită la nivelul structurii de selecție.
Pe timpul cursului de formare, personalului participant i se atribuie statutul de cursant și are aceleași drepturi, facilități și îndatoriri ca soldații profesioniști în activitate.
Ei beneficiază lunar de o sumă egală cu solda de funcție corespunzătoare unui soldat profesionist în activitate, la care se adaugă solda gradului minim al fiecărui corp de personal militar pentru care se instruiește.
Suma primită pe durata programului de instruire inițială constituie venit asimilat salariilor în înțelesul impozitului pe venit și bază de calcul al contribuțiilor sociale.
La instituirea stării de urgență, a stării de asediu, la declararea stării de mobilizare, a stării de război, pe timpul antrenamentelor/exercițiilor de mobilizare, precum și altor activități stabilite prin ordin al șefului Statului Major al Apărării chemarea se face prin delegatul structurii militare în care aceștia sunt încadrați, care va avea asupra lui delegația de serviciu.
Referitor la cheltuielile de deplasare, noile dispoziții prevăd că, pe timpul chemării la instruire, la exerciții de mobilizare, la concentrare sau la mobilizare, rezerviștii voluntari care au reședința în afara perimetrului garnizoanei de dislocare a structurii militare în care sunt încadrați sau în care se instruiesc beneficiază de decontarea acestora, care se realizează de structurile militare în care sunt încadrați.
La încheierea activităților pentru care au fost chemați, li se asigură decontarea cheltuielilor de transport pentru deplasarea în garnizoana de reședință. Deplasarea rezerviștilor voluntari voluntari care au reședința în afara perimetrului garnizoanei de dislocare a structurii militare în care sunt încadrați sau în care se instruiesc se poate realiza cu categoriile de mijloace de transport în comun la care are dreptul personalul MApN.
Distanța pentru care se calculează decontarea cheltuielilor de deplasare se determină cu ajutorul calculatorului de rute disponibil pe site-ul Intraman al Direcției generale financiar-contabile, la adresa htpp://dgfc-rute, de la reședință până la locul de dislocare a structurii militare în care este încadrat cel în cauză sau în care se instruiește, pe traseul cel mai scurt de deplasare, pe drumuri publice.
Decontarea cheltuielilor de deplasare se realizează în baza ordinului de chemare, precum și a legitimațiilor de călătorie, care se admit la decontare numai dacă data înscrisă pe acestea este anterioară cu cel mult 24 de ore față de data înscrisă în ordinul de chemare.
Au fost modificate și prevederi din anexele nr. 1, 3 și 5 ale normelor și a fost abrogată anexa nr. 6, în care era prezentată metodologia privind determinarea cheltuielilor efectuate pe timpul recrutării și selecției.
Din anexa nr. 1 a fost modificat punctul referitor la veniturile salariale și periodicitatea plății acestora, astfel că rezerviștii voluntari beneficiază de:
♦ drepturi salariale potrivit reglementărilor aplicabile personalului militar în activitate, pentru numărul de zile de participare efectivă la instruire/misiuni;
♦ indemnizație lunară în cuantum de 30% din suma reprezentând solda de funcție în care sunt încadrați, conform contractului încheiat, la care se adaugă solda gradului deținut, în perioada în care nu participă la instruire sau la misiuni în cadrul structurilor în care sunt încadrați;
♦ indemnizație de instalare egală cu solda de funcție, la care se adaugă solda de grad, gradațiile și solda de comandă, după caz, prevăzute de reglementările aplicabile personalului militar în activitate, pentru gradul militar deținut și funcția încadrată la data plății, acordată la semnarea fiecărui contract cu o durată de minimum trei ani.
Anexa nr. 3 a fost modificată în totalitate. Aceasta cuprinde modelul cererii de înscriere pe care o completează candidații care solicită să participe la selecția pentru îndeplinirea serviciului militar în calitate de reservist voluntar.
La anexa nr. 5 este prevăzut modelul de angajament pe care îl semnează rezervistul voluntar, pentru efectuarea programului de instruire inițială, prin care se obligă, printre altele, să restituie cheltuielile ocazionate de instruirea sa, efectuate de MApN, dacă:
♦ renunță la parcurgerea programului de pregătire inițială înainte de finalizarea acestuia;
♦ este eliminat din programul de pregătire inițială ca urmare a nerespectării prevederilor angajamentului respectiv;
♦ este eliminat din programul de pregătire inițială ca urmare a condamnării pentru infracțiuni săvârșite cu intenție sau din culpă prin hotărâre judecătorească definitivă. (I. Nedelcu).
Administratie
Sediul modern al Secției 9 Poliție București: O investiție în siguranță și performanță
Bucureștiul se bucură de o nouă infrastructură vitală pentru siguranța publică. Secția 9 de Poliție a capitalei a fost dotată cu un sediu complet modern, un proiect ce marchează o investiție semnificativă în condițiile de lucru ale polițiștilor și, implicit, în beneficiul direct al cetățenilor. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, prim-vicepreședinte PNL, a subliniat că această realizare reprezintă o „investiție concretă în siguranța publică și în condiții mai bune de lucru pentru polițiști”.
O clădire nouă, din temelii, finanțată strategic
Noua clădire a Secției 9 Poliție nu este doar o renovare, ci o reconstrucție integrală. Vechiul imobil a fost demolat, iar în locul său a fost ridicată o structură modernă, adaptată nevoilor actuale. Proiectul a avut o valoare totală de 46 de milioane de lei și a fost finanțat în cadrul unui program amplu de investiții derulat de Ministerul Afacerilor Interne în parteneriat cu Banca Mondială.
Acest program a demonstrat deja o eficiență considerabilă. Conform declarațiilor oficiale, în perioada 2023-2025, prin intermediul său, au fost recepționate nu mai puțin de 78 de obiective. Valoarea totală a acestor investiții se ridică la impresionanta sumă de 183 de milioane de euro, destinate structurilor esențiale de ordine publică și siguranță națională, incluzând Poliția, Jandarmeria, Poliția de Frontieră și Imigrări.
Apel la profesionalism: Standardul clădirii cere standard profesional
Cu ocazia inaugurării, ministrul Predoiu a transmis un mesaj clar și direct către membrii Poliției Române. „Standardul clădirii a crescut; să crească și standardul profesional, zi de zi”, a declarat oficialul. El a accentuat că o dotare modernă este doar un instrument, iar diferența esențială o face modul în care forțele de ordine intervin: „rapid, corect, ferm, fără abuzuri și cu respect pentru cetățean.”
Siguranță crescută și încredere consolidată în comunitate
Ministrul de Interne s-a declarat mulțumit de faptul că încrederea publicului în Poliția Română este în creștere, felicitând toți colegii implicați. Cu toate acestea, obiectivul rămâne ambițios: „mai multă siguranță în comunități și rezultate vizibile pentru fiecare leu investit”.
Noul sediu al Secției 9 Poliție, care va deservi nevoile de siguranță ale aproximativ 120.000 de bucureșteni, reprezintă un pas concret în atingerea acestor obiective. Cătălin Predoiu a mulțumit partenerilor și tuturor celor implicați în proiect, urând succes colectivului Secției 9 în operarea acestei noi facilități. (Paul D.).
Administratie
Centrul pentru Mari Arși Copii avansează rapid: Ministrul Rogobete confirmă 40% progres fizic
Bucureștiul este martorul unor progrese semnificative în construcția Centrului pentru Mari Arși Copii de la Spitalul Clinic de Urgență „Grigore Alexandrescu”. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a vizitat recent șantierul, exprimându-și optimismul cu privire la stadiul lucrărilor. „Avansăm. Și se vede”, a declarat ministrul, subliniind că, în doar câteva luni, proiectul a atins un progres fizic de 40%. Această evoluție rapidă indică o structură deja ridicată și spații conturate, transformând promisiunile de pe hârtie în realități concrete.
Capacități extinse pentru cazuri severe
Noul centru este conceput pentru a trata cazuri severe la cele mai moderne standarde. Acesta va dispune de 10 paturi pentru pacienți critici, 14 paturi de terapie intermediară și 10 paturi dedicate microchirurgiei. De asemenea, vor fi disponibile 2 săli de operație specializate, o secție ATI cu 36 de paturi și un bloc operator cu 8 săli de intervenție. Toate aceste facilități vor fi integrate funcțional cu spitalul existent, asigurând acces direct către UPU și circuite medicale optime.
Infrastructură resilientă pentru siguranță sporită
Pe lângă dotările medicale, proiectul pune un accent deosebit pe autonomia și securitatea infrastructurii, esențiale în situații de criză. Centrul va beneficia de o centrală proprie pe gaz, cu rezervă pe motorină, un puț forat și rezerve de apă potabilă de 200 mc, precum și circuite separate pentru apa menajeră. Această abordare subliniază importanța construirii unei infrastructuri responsabile, capabile să funcționeze chiar și atunci când sistemul este pus la încercare.
Ministrul Rogobete a recunoscut că „nu putem repara totul peste noapte”, dar a reiterat angajamentul de a construi „capacități reale care salvează vieți”, exprimând încrederea în succesul acestui proiect vital pentru sănătatea copiilor din România.
Administratie
Salvare pentru crescători: Termenul de finalizare a investițiilor în sectoarele suin și avicol, prelungit
O veste excelentă sosește pentru fermierii români: Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a anunțat prelungirea termenului de finalizare a investițiilor pentru programele de susținere a sectoarelor suin și avicol. Decizia oferă beneficiarilor un răgaz esențial pentru implementarea proiectelor și accesarea fondurilor, o oportunitate crucială pentru modernizarea și eficientizarea fermelor din țară.
Răgaz vital pentru investiții strategice
Prelungirea termenului vine în întâmpinarea dificultăților întâmpinate de investitorii din aceste sectoare cheie ale agriculturii românești. Industria cărnii de porc și cea de pasăre joacă un rol fundamental în asigurarea securității alimentare, iar sprijinul continuu este considerat vital pentru atingerea obiectivelor naționale.
Ministrul Florin Barbu: „Nu ne permitem să pierdem niciun proiect!”
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a explicat rațiunea din spatele acestei decizii. „Prioritatea noastră este să ne asigurăm că alimentele care ajung pe masa românilor provin din fermele noastre, iar pentru asta trebuie să fim alături de investitori până la capăt”, a declarat oficialul. El a subliniat că ministerul a înțeles „dificultățile reale cu care se confruntă beneficiarii acestor programe” și a decis să le ofere „răgazul necesar pentru a finaliza investițiile”.
Mesajul ministrului este clar: „Nu ne permitem să pierdem niciun proiect care contribuie la atingerea obiectivelor noastre strategice: asigurarea necesarului de consum de carne din producție internă”. Această hotărâre reflectă angajamentul de a susține producția locală și de a reduce dependența de importuri, consolidând astfel poziția fermierilor români pe piața internă.
Prelungirea termenului este așteptată să deblocheze numeroase investiții, contribuind la creșterea competitivității și la modernizarea capacităților de producție din sectoarele suin și avicol.
-
Exclusivacum o ziClanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)
-
Exclusivacum 3 zileCircul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!
-
Exclusivacum o ziIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!
-
Exclusivacum 3 zilePenitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi
-
Exclusivacum 3 zileSCANDAL NAȚIONAL! „LEGEA MARIO”: FARSA MACABRĂ A STATULUI ROMÂN! CUM NE-A MĂCELĂRIT COPIII, APOI NE VINDE PEDEPSE PENTRU PROPRIA-I INCOMPETENȚĂ!
-
Exclusivacum 19 oreIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!
-
Exclusivacum o ziVărbilău S.A. – Apă fără acte, balastieră cu acte, iar candidații se dau fecioare politice”
-
Exclusivacum 2 zileMAI, CAMPION LA JAF LEGALIZAT: Cum Ministerul fura 50% din salariul polițiștilor, cu justiția la mână!



