Exclusiv
Polițiștii au ajuns să fie efectiv scârbiți de ceea ce se întâmplă în sistem, în timp ce reprezentanții IGPR se erijează în portavoce a MAI-ului aplicând politica ascunderii gunoiului sub preș

După ce Sindicatul EUROPOL a atras atenția public în ceea ce privește modalitatea pompieristică în care agenții de poliție au fost planificați pentru susținerea evaluării psihologice la concursurile TCO de către Centrul de Psihosociologie aflat în directa subordonare/coordonare a MAI, se pare că cineva s-a simțit lezat și a îndemnat din umbră IGPR-ul pentru a comunica doar cifre, după cum ne-am obișnuit, invocându-se în mod perfid că reprezentanții organizației Europol distorsionează realitatea instituțională.
Astfel, după ce au expus situația politistilor înscriși la concursul de TCO, care au fost anunțați astăzi că vor fi nevoiți să se prezinte mâine la București pentru a susține proba de evaluare psihologică, cu mai puțin de 16-20 ore înainte, în condițiile în care au avut de condus între 6 și 10 ore pentru a putea ajunge de pe o zi pe alta la această evaluare psihologică, li s-a părut ciudat că reprezentanții MAI, pentru a diminua atenția de la subiect, au cerut chiar ajutorul unui site de știri care să denigreze susținerile organizației Europol referitoare la bătaia de joc la care au fost supuși polițiștii, deși o astfel de testare nu se poate realiza în cazul în care candidații prezintă stare de oboseală fizică sau psihică.
O astfel de modalitate de comunicare este greu de digerat și ne întrebăm de ce oare IGPR-ul nu a gândit o strategie prin intermediul căreia planificarea agenților de poliție la evaluarea psihologică să se realizeze fără ca aceștia să fie supuși oboselii și umilințelor, existând posibilitatea ca această activitate să fie realizată la nivelul unor centre zonale din diferite orașe importante ale țării, așa cum ar fi trebuit să o facă o instituție cu principii sănătoase.
Reiterăm faptul că există și alte specialități la care organizația Sidepol s-a referit, în afară de ”ordine publică” pentru care au fost organizate concursuri TCO, cu dorința clară de a le prezenta opiniei publice, așa cum se poate observa în imaginile de mai jos și poate așa vor afla și reprezentații IGPR faptul că au fost scoase la concurs și posturi de ofițer aferente altor linii de muncă la nivelul unor structuri aflate în subordonarea MAI.
În timp ce de la nivelul MAI și IGPR se conturează o preocupare clară în a masca modul ipocrit de planificare a evaluării psihologice, prin deturnarea atenției opiniei publice de la subiectul principal, politistii din țară care s-au înscris la concursurile TCO au transmis că se află în imposibilitatea susținerii acestei evaluări din cauza faptului că au fost anunțați de pe o zi pe alta, că au de parcurs până la București sute de kilometri în decurs de 6-10 ore și că nu pot face nici măcar un schimb de tură, astfel încât să poată susține evaluarea psihologică fără a se afla sub imperiul stării de oboseală.
După cum puteți observa, polițiștii au ajuns să fie efectiv scârbiți de ceea ce se întâmplă în sistem, în timp ce reprezentanții IGPR se erijează în portavoce a MAI-ului aplicând politica ascunderii gunoiului sub preș care, din câte se pare, a devenit mecanism/atribuție managerială esențială, mascând nepăsarea față de deficitul de personal și față de bătaia de joc existentă la adresa agenților de poliție înscriși la concursul TCO, care au fost puși în situația de a renunța sau de a nu avea capacitatea psiho-fizică de a trece de proba psihologică, din cauza oboselii acumulate în urma deplasării la București.
Din nefericire aceasta este dimensiunea ipocriziei și a haosului generate de imixtiunea și orgoliile existente la vârful MAI în fața cărora Poliția Română se face preș pentru a-l mulțumi pe secretarul de stat Bogdan Despescu, în loc să fie preocupată de asigurarea unor condiții organizatorice optime privind derularea concursurilor TCO, astfel încât la etapele eliminatorii să poată participa cât mai mulți polițiști pentru ca gama de selecție să fie tot mai mare, iar consecința să fie reprezentată de promovarea celor mai buni profesioniști în carieră.
Sperăm că aceste situații pe care le semnalăm și care sunt mai mult decât evidente îi vor da de gândit ministrului Cătălin Predoiu și va dispune măsuri în consecință astfel încât umilința la care agenții de poliție sunt supuși în mod sistematic să înceteze, mai preciozeaza sursa citata. (Cerasela N.).
Exclusiv
Circul Teoroc își joacă ultima reprezentație: Lacrimi sindicale pentru „Finu” și un grad de chestor confiscat de la obraz!

În lumea pestriță a sistemului penitenciar românesc, familia Teoroc, abonații de lux la robinetul puterii, ne oferă un nou spectacol de ipocrizie crasă. Cu un protest „spontan” regizat în fața Ministerului Justiției, acești maeștri ai manipulării încearcă să-și spele imaginea pătată de abuzuri și corupție. Dar cortina cade, iar adevărul iese la iveală: lacrimi sindicale pentru „Finu'” și un grad de chestor obținut pe pile!
- „Revolta” de carton: 500 de figuranți și o mie de minciuni! Sub pretextul apărării drepturilor angajaților, circa 500 de sindicaliști (mulți pensionari aduși cu forța) au încercat să facă valuri în fața Ministerului Justiției. Scopul real? Unul singur: răzbunarea clanului Teoroc după ce șeriful Burcu le-a stricat jocurile murdare. Nu mai merge, domnilor!
- Teoroc acuză „împuterniciri”, dar uită de „Baroneasa WhatsApp” și gradul ei de chestor furat de la rușine! Ștefan Teoroc, eternul lider de sindicat, îl atacă pe directorul general Burcu pentru „împuterniciri”. Ironia supremă? Soția sa, Cristina Teoroc, a condus ani la rând Penitenciarul Jilava prin „împuternicire”, iar ulterior a fost unsă chestor! Oare e coincidență sau vorbim de o recompensă pentru serviciile aduse clanului?
- Jilava: De la Alcatrazul familiei la „grădina zoologică” a „Baroanei”! Pe vremea când „Baroneasa WhatsApp” conducea Jilava, penitenciarul era mai degrabă un hotel de lux pentru câini decât o închisoare. Padoc ilegal construit cu fonduri publice, angajați obligați să cotizeze pentru bunăstarea patrupedelor… Un adevărat circ al abuzurilor, tolerat de clanul Teoroc!
- SNPP: Sindicat sau SRL-ul familiei Teoroc? În timp ce Ștefan Teoroc se vaită de cheltuielile lui Burcu, uită să ne spună despre „micile” afaceri ale soției sale la Jilava: colectări ilegale de bani, amenințări, construcții ilegale… Oare are amnezie selectivă sau ne crede pe toți niște fraieri?
- Când adevărul deranjează, sindicatul scoate artileria grea! Când polițiștii de penitenciare de la Jilava au avut curajul să reclame abuzurile clanului, SNPP a băgat capul în nisip. Dar când Burcu a îndrăznit să le strice aranjamentele, au ieșit la protest cu lozinci demagogice și acuzații ridicole. Ipocrizie maximă!
- Burcu contra-atacă: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale!” Sătul de mascaradă, directorul general Burcu acuză SNPP de manipulare și de folosirea angajaților ca pe niște marionete. Adevărul e simplu: protestele sunt doar o răzbunare meschină pentru demiterea „Baroanei” și a finului său!
- Ministre’, scoateți urgent clanul Teoroc din sistem! Solicităm ministrului Justiției, Radu Marinescu, să analizeze urgent situația și să dispună retragerea gradului de chestor acordat doamnei Cristina Teoroc. Respectul pentru uniformă se câștigă prin fapte, nu prin pile și abuzuri!
Concluzie:
Haos în sistemul penitenciar – Un director general vs. caracatița corupției (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), etc.
Circul Teoroc își joacă ultima reprezentație
Sperăm că instituțiile statului vor avea curajul să pună capăt acestei mascarade și să curețe sistemul penitenciar de corupție și abuzuri. România așteaptă un răspuns clar și rapid! Până atunci, vom continua să demascăm mizeriile clanului Teoroc, cu speranța că adevărul va triumfa. (Cristina T.).
Exclusiv
Update/Apocalipsa de plastic de la Aricestii Rahtivani: Fumul ne mântuiește!
Exclusiv
Ploieștiul în fierbere: Primarul Politeanu dezlănțuie infernul asupra viceprimarului Alexandru Săraru!
-
Exclusivacum 3 zile
Burcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Ancheteacum 3 zile
ANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum o zi
Băicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Administratieacum 3 zile
Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Exclusivacum 3 zile
Protest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum 5 ore
Circul Teoroc își joacă ultima reprezentație: Lacrimi sindicale pentru „Finu” și un grad de chestor confiscat de la obraz!
-
Exclusivacum 2 zile
Jilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!
-
Exclusivacum 18 ore
Penitenciarul Ploiești si eternul Valentin Matei: Comisar-Șef, influencer de ocazie și păzitorul mistic al mormanului de gunoi