Featured
Fostul director al SRI, Eduard Hellvig: ”Ziua limbii române de ieri și de azi”
(Preluare Inpolitics):
Fostul director al SRI, Eduard Hellvig, a postat un mesaj interesant de Ziua limbii române, ieri, pe Twitter, mai exact un citat din Eminescu în care se înfierează tendința unui stat de a se înclina în fața altora, mai puternice. O postare ”periculoasă” din perspectiva momentului, am spune, care pare să confirme virajul lui Hellvig către naționalism-suveranism.
”Ziua limbii române de ieri și de azi: “Nu elementele moi ca ceara, cari cedează fără murmură oricărei întipăriri, nu indivizi mânaţi de interese mici şi lesne de îndoit după vânt, nu capete cari se pleacă cu înlesnire ori în ce parte, numai puternică să fie, ci inima neînfrântă, rătăcită fie chiar, este temelia puterii unui stat.” (11 noiembrie 1877, Mihai Eminescu în ziarul Timpul)” a scris Hellvig pe Twitter.
Citatul eminescian este extras, trebuie spus, dintr-un articol extrem de dur al poetului jurnalist, în care înfierează arestarea de către regimul austriac – pe care îl numește ”coloniștii din Bucovina” – a unor studenți români patrioți de la Cernăuți, în Ucraina de azi. În același articol, Eminescu mai critică ”elementul evreiesc din Bucovina”, care ”a stăruit să facă serbarea de o sută de ani a întrupării Bucovinei cu Austria”.
Administratie
Educația la standarde europene: Școlile din Băicoi, transformate radical cu bani din PNRR!
Administratie
UPDATE HIDRO PRAHOVA: Robotul telefonic a cedat – Cum transmiți acum indexul de apă!
Administratie
Autostrada Moldovei A7 atinge un nou prag istoric: București-Focșani, conectate exclusiv prin culoarul rapid!
-
Exclusivacum 5 zilePenitenciarul Târgșor: UN NOU ÎNCEPUT DEZVĂLUIT! Interviu EXCLUSIV și reportaj incendiar cu Adrian Grigoroiu, liderul EQUITAS – Marca Incisiv de Prahova
-
Exclusivacum 4 zileSINAIA, MONARHIA ABSOLUTĂ MARCA OPREA: Sora „impăratului” cade în cap, Prefectul se „trezește” la Parchet, iar PNL Prahova fierbe în suc propriu!
-
Exclusivacum 4 zileLegea pumnului în gură la SAS: Cum a devenit „vagabond” un delict de 20% din salariu, sub privirea ironică a manualului de Mobbing al MAI! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum o ziCircul macabru al absurdității la Poliția Capitalei: SAS-ul bâjbâie, sefii manelizează, iar adevărul e declarat „delict”! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 3 zilePrahova, tărâmul reîncarnării: „Metoda Portocală” revine, dar acum e sub licență politică!
-
Featuredacum 4 zileScandal de proporții la vârful Poliției Române: Sindicatul Diamantul cere DNA să ancheteze o mușamalizare de patru ani
-
Exclusivacum 4 zileJustiția Română: Spectacolul absurd continuă! Procuratura clasează, justificând incălcări flagrante! moștenitorii, nu morții, plătesc biletul!
-
Exclusivacum 4 zileCIRCUL JUSTIȚIEI ROMÂNE: Dosarul POP IONUȚ-COSTIN, RECLASAT LA CATEGORIA „PROBLEME REZOLVATE… DE NOI” – CHIAR ȘI CU INSTANȚA LA UȘĂ!



