Featured
Turcia s-a putea gândi dacă va alimenta cu gaze puternica industrie germană sau își va construi propria industrie chimică
· prin Belarus și Polonia conducta Yamal, cu o capacitate anuală de 33 de miliarde de metri cubi;
· prin Ucraina spre centrul Europei conductele Drujba și Soyuz, cu câte o capacitate anuală rămasă de maxim 40 de miliarde de metri cubi;
· prin Marea Neagră conductele Blue Stream (capacitate anuală de 16 miliarde de metri cubi) și Turk Stream (capacitate anuală de 16 miliarde de metri cubi astăzi), ambele programate să-și dubleze capacitatea în viitor;
· din Marea Caspică, conducta TANAP cu o capacitate anuală de 31 de miliarde de metri cubi astăzi și cu ținta finală de capacitate de 60 de miliarde de metri cubi.Sursele de gaze pentru Europa mai includ conductele norvegiene, cu o capacitate totală de 120 de miliarde de metri cubi pe an. O a treia sursă majoră de gaz pentru continentul nostru o reprezintă terminalele LNG și FSRU de-a lungul coastelor, cu o capacitate totală anuală de 157 de miliarde de metri cubi. Iar acum să ne uităm mai cu atenție la consumul Uniunii Europene din anul 2022: cu 55 de miliarde de metri cubi mai puțin decât în 2021, atunci când a fost 423 de miliarde de metri cubi. Cele 55 de miliarde de metri cubi ar fi fost suficiente pentru încălzirea completă a unei țări de patru-cinci ori mai mare decât România, adică una cu 40 de milioane de locuințe, încălzite la o temperatură decentă.Ei bine, structura consumului gazului importat în Uniune s-a schimbat și nu prea în anul în care s-a pornit conflictul armat din Ucraina. Practic, anul care a trecut a adus o reducere (cu o treime) de la 34% la 24% a ponderii Rusiei în importurile de gaze ale UE, o creștere modestă de la 27% la 29% a ponderii Norvegiei, o comprimare a ponderii Algeriei de la 9% la 5%, o creștere nu extraordinară a ponderii LNG, de la 26% la 31% și o creștere impresionantă (de la 4% la 11%) a gazului adus pe alte conducte decât cele norvegiene, rusești sau algeriene, adică a gazului adus din Azerbaidjan sau venit din… Turcia.
Așadar, marii câștigători ai schimbării de paradigmă în importurile europene de gaze sunt americanii, qatarezii și australienii (vânzători ai gazului lichefiat), norvegienii (într-o măsură mai mică) și azerii. Mai trebuie adăugat că factura importului de gaze în UE a crescut de trei ori și jumătate în 2022, de la 120 de miliarde de euro în 2021 la 390 de miliarde de euro anul trecut. Adică toți exportatorii de gaze către Uniune s-au umplut de bani, inclusiv rușii de la Gazprom. Din acest punct de vedere au câștigat clar toți exportatorii către Europa.
Cei mai mari câștigători ai acestui joc rămân norvegienii care, au devenit cel mai mare exportator de gaze către Europa. Ei sunt urmați de către americani (campionii exporturilor de LNG) și de către azeri. Ceea ce era previzibil încă de la primele salve de rachete trase de Putin asupra orașelor ucrainene și ceea ce se va întâmpla ca noua normalitate ani buni de azi înainte.
Dar mai este ceva mai puțin observat în acest ghem încâlcit de politică și miliarde de euro. Conductele Nord Stream au devenit inutilizabile, una fiind nedată în folosință, iar alta fiind întreruptă de o explozie puternică. Mai mult, pe termen mediu și lung, chiar și după încetarea războiului pentru Ucraina, conductele Yamal (care trece prin Polonia) și Drujba/Soyuz, care trec prin Ucraina, vor deveni piese de muzeu, căci este greu de conceput că ucrainenii sau aliații lor polonezi vor mai permite astfel de fluxuri de gaze. Și atunci, Europa va fi alimentată doar pe la extremități, în Nord de norvegieni și în Sud din … Turcia. Da, turcii vor deține al doilea cel mai mare hub de gaze de pe continent, după cel compus din conductele norvegiene.
Poziția Turciei a devenit critică și majoră, căci numai pe aici trec fluxurile mari de gaze din Rusia, Azerbaidjan și Iran. Gazul este vital pentru economia turcă, reprezentând cam un sfert din energia consumată acolo. Asta înseamnă că cel puțin din jumătate din nevoile de încălzire ale turcilor se bazează pe centrale pe gaz, în contextul în care aproximativ 80% din populație are acces la rețeaua de gaz.
Republica condusă de Erdogan importă cam 50-60 de miliarde de metri cubi în fiecare an, neavând o producție internă semnificativă. Jumătate din acest gaz se importă astăzi din Rusia prin cele două conducte, Turk Stream și Blue Stream. Turcia mai aduce gaz din zăcământul azer Șah Deniz (zăcământ exploatat de un consorțiu unde compania turcească TPAO deține 19%) prin coridorul sudic european -TANAP și din Iran printr-o conductă lungă de peste 2500 de km, care leagă Tabriz de Ankara și care are o capacitate de 14 miliarde de metri cubi pe an.
Și acum să vedem lucrurile despre care s-a vorbit mai puțin. Începând din 2023, Turcia a început să producă gaz de pe propriul teritoriu (de fapt din zona economică exclusivă), din zăcământul Sakarya. De aici turcii vor putea extrage cam 15 miliarde de metri cubi pe an, prin dezvoltări progresive până în 2030. Asta va însemna un sfert din consumul intern, cantitate cu care turcii se pot juca pe piețele externe, mai ales din Balcani și din Europa Centrală.
În plus, Turcia mai are „pe țeavă” următoarele proiecte gigantice de aducere a gazelor spre consumatorul european:
· Un proiect bazat pe gaz din nordul Irakului, o conductă blocată însă de disputa dintre cei doi posibili vânzători, guvernul central de la Bagdad sau guvernul Autonomiei Kurde din Irak;
· Un al doilea proiect bazat pe gaz din Turkmenistan, printr-o conductă pe sub Marea Caspică;
· Un al treilea proiect de explorare după noi surse de țiței și gaze în apele teritoriale ale Libiei, în baza unui memorandum semnat cu guvernul libian, dar suspendat de către o instanță locală, fidelă rivalilor guvernamentali.
Și mai este ceva: guvernul de la Ankara are două terminale LNG (dintre care unul gigantic, Marmara Ereğlisi- 5,9 miliarde de metri cubi anual și Egegaz Aliağa LNG) și trei terminale FSRU (Floating Storage Regasification Unit – unități LNG plutitoare): Dortyol- 5 miliarde de metri cubi/anual, ETKI (Aliaga)- 3,6 miliarde metri cubi/anual și Saros- 5,4 miliarde de metri cubi/anual. Aceste cinci terminale au făcut ca, în 2022, 42% din importurile de gaz să fie din sursa LNG, astfel încât Turcia a ajuns cel mai mare cumpărător de pe glob de LNG american, iar SUA au devenit al doilea mare furnizor de gaze pentru Turcia.
Pentru a completa imaginea forței hub-ului turcesc de gaze să mai adăugăm și cele două capacități de stocare mari, una la Tuz Golu (5,4 miliarde mc) și alta la Silivri (4,6 miliarde mc).
Nu-i așa că este impresionant? În cel mult cinci ani, dacă va urmări cu seriozitate acest obiectiv, Turcia va putea concentra pe teritoriul său o putere de import și producție de gaze similară cu cea a Germaniei. Și atunci Europa va fi la picioarele sultanului Erdogan. Căci acesta va putea controla fluxurile de gaze spre Balcani, spre Europa Centrală și spre Italia. Oare asta nu înseamnă putere de reprezentare și forță de negociere?
Europa are, de anul trecut, un călcâi al lui Ahile extrem de vizibil: industria sa chimică, o forță gigantică dependentă, însă, de gazul importat. Prețurile prea mari la gaze de anul trecut au făcut ca reducerile de consum de gaze să afecteze mai ales industria chimică (un minus de consum de 25 de miliarde de metri cubi) și încălzirea clădirilor (un minus de consum de 28 de miliarde de metri cubi). Iar dacă mai puține gaze la încălzire au adus frigul în locuințe și la birouri în Europa de Vest, mai puține gaze în industrie au adus prăbușirea industriei chimice, inclusiv prin închiderea unor capacități (vezi cazul Azomureș din România). Astfel încât, anul 2022 a adus o scădere a producției industriei chimice europene cu 5,8% în valoare, deși principalii competitori au crescut: China cu 6,6% și SUA cu 2,3% . Iar previziunile pentru 2023, în baza datelor de până acum indică o tendință majoră de scădere.
Singura mică problemuță ar fi aceea că această industrie reprezintă a treia cea mai importantă industrie manufacturieră a UE, după cea alimentară și cea auto. Iar odată pierdută competitivitatea globală, aceasta va rămâne pierdută pe termen foarte lung.
Cu alte cuvinte, industria chimică europeană va depinde, în viitorul imediat, în mod esențial de modul în care guvernul de la Ankara va putea să transforme țara într-un hub gigantic, care să mai poată salva din chimia continentală. Deși, odată ajunși în poziția de a acumula importantul flux de gaze oriental al Uniunii, Turcia s-a putea gândi dacă va alimenta cu gaze puternica industrie germană (o treime din chimia europeană se află aici) sau își va construi propria industrie chimică.
Reținem că, deocamdată, turcii au vândut, doar în 2022, 4,2 miliarde de metri cubi către ungurii de la MVM și încă 2 miliarde de metri cubi către România. Ambele cantități sunt gaze aduse de la ruși prin Turk Stream. O cantitate destul de importantă au cumpărat și sârbii. Tot gaz rusesc, tot adus prin Turk Stream. Iar mai nou, bulgarii de la Bulgargaz au semnat un acord multi-anual de cumpărare (pe 13 ani), de la compania turcească de stat Botaș a unei cantități anuale de 1,5 miliarde de metri cubi din importurile de LNG ale firmei turcești.
În tot acest context, singura țară europeană din centru și estul continentului care mai poate juca în aceeași ligă rămâne România. Dar aici guvernul doarme liniștit, îmbătat de zăcămintele din Marea Neagră, mari și neexplorate, cu excepția unuia din care se exportă către Bulgaria întreaga producție (1 miliard de metri cubi/anual)…
Petrișor Peiu
Featured
Reactoare îngropate la Doicești, bani aruncați în aer la București: cum a devenit Nuclearelectrica pușculița unui experiment mort din start
Adio, NuScale, bun venit, Nescai de bani publici
Proiectul reactoarelor modulare NuScale de la Doicești a murit oficial. Neoficial, era mort de mult, doar că mai consuma bani și oxigen prin birourile Nuclearelectrica și ale celor care au semnat cu ochii închiși. Așa cum a relatat în repetate rânduri „Cotidianul Național”, într-un articol semnat de jurnalista Claudia Marcu, mini-reactoarele americane erau, de fapt, un fel de copil-minune care nu s-a născut niciodată, dar a înghițit o zestre de peste 250 de milioane de dolari de la compania de stat.
Reactoarele NuScale nici măcar nu erau terminate în curtea companiei americane, dar România s-a grăbit să bage bani într-un proiect privat, devenind cobai energetic pe banii propriei populații. Costurile? Nesustenabile. Logica? Inexistentă. Entuziasmul? Maxim, cât timp nu plăteau „entuziștii”, ci contribuabilul.
Doicești: de la „viitor hub nuclear” la groapa de bani
Doicești a fost vândut românilor ca viitor Silicon Valley al energiei nucleare. În realitate, a ajuns cimitirul unui experiment financiar. Nuclearelectrica a alimentat cu bani un proiect privat american, fără să obțină nimic concret pentru statul român. Zero kilowați, zero reactoare, dar sute de milioane de dolari plecați cu zâmbetul pe buzele celor care au „dezvoltat” proiectul.
Ca să fie circul complet, Corpul de Control al prim-ministrului a descoperit, în sfârșit, ceea ce orice om sănătos la cap putea vedea de la început: ițele încâlcite ale afacerii de la Doicești și „mica” problemă geologică – gazele descoperite sub viitorul amplasament al unor reactoare nucleare. Un detaliu minor, nu-i așa? Să pui reactoare peste gaz, ce poate să meargă prost?
Ministrul Energiei la Luxemburg: mut, surd și orb la SMR-uri
La reuniunea Alianței Nucleare de la Luxemburg, noul ministru al Energiei, Dumitru Chisăliță, a făcut un număr de magie: a făcut proiectul SMR NuScale să dispară din discurs. Nici măcar un cuvânt despre Doicești, nici o silabă despre milioanele aruncate. Ca și cum totul ar fi fost doar un vis urât colectiv.
Singurul lucru pomenit: retehnologizarea reactorului 1 de la Cernavodă. Despre Doicești, liniște totală. Când e vorba de o gaură de peste 250 de milioane de dolari, se pare că e mai comod să apeși pe „mute”.
Adunarea Generală a Acționarilor: operațiunea „Spălăm cadavrul, nu urmele”
În ultima ședință a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor (AGEA) de la Nuclearelectrica, Ministerul Energiei – acționarul principal – nu a ieșit să recunoască dezastrul, ci a inventat formula elegantă: „actualizarea strategiei de implementare a proiectului SMR”.
Tradus din birocrațească în română: proiectul NuScale moare, noi ne prefacem că-l „reevaluăm”.
Hotărârea AGEA Nuclearelectrica vine cu fraze bine lustruite:
acționarul cere „evaluarea comparativă a tehnologiilor disponibile”, „analiză obiectivă, fundamentată tehnic și economic”, luarea în calcul a „riscurilor specifice unui proiect de tip FOAK” și a „maturității tehnologiilor analizate”.
Toate aceste cuvinte frumoase nu șterg însă întrebarea simplă și brutală: cine răspunde pentru faptul că România a băgat bani într-o tehnologie nematură, într-un proiect FOAK (adică primul de acest fel) pe banii unei companii de stat, fără niciun beneficiu concret?
250 de milioane de dolari mai târziu: cine a semnat, cine plătește, cine tace
Cei peste 250 de milioane de dolari cheltuiți din bugetul Nuclearelectrica – din care 232 de milioane împrumuturi – nu sunt o eroare de rotunjire, ci o gaură serioasă. Bani care trebuiau să producă energie, au produs doar hârtii, deplasări și prezentări frumos colorate.
Proiectul la care americanii au renunțat când au văzut că se umflă costurile a fost resuscitat eroic de România, ca un doctor nebun care insistă să readucă la viață un pacient declarat mort de restul lumii medicale. Fără eficiență economică, fără eficiență financiară, dar cu un apetit uriaș pentru împrumuturi.
Cine răspunde pentru asta?
– politicienii care au împins proiectul?
– „specialiștii” care au semnat analizele?
– managerii Nuclearelectrica care au validat investițiile?
Toți sunt, brusc, foarte discreți.
Anchetă „criminalistică economică”: lupul, numit paznic la stână
Nuclearelectrica anunță, grav, că se va desfășura „o anchetă criminalistică economică” în companie. Sună impresionant, aproape hollywoodian. Dar oamenii așteaptă altceva decât decor: vor capete responsabile, nu rapoarte frumos capsate.
Instituțiile statului ar trebui să fie deja la ușă, nu să se uite pe geam. Dar, după modelul clasic românesc, mai întâi se anunță „analize interne”, „verificări” și „audituri”, iar timpul are grijă să șteargă indignarea publică.
Între timp, dobânzile la împrumuturile făcute pentru acest experiment continuă să curgă liniștit.
SMR: de la salvatorul sistemului energetic la fantoma din dulap
Proiectul SMR a fost vândut opiniei publice ca soluția viitorului: reactoare modulare, tehnologie avansată, independență energetică, parteneriat strategic cu SUA. Pe hârtie, viitorul suna bine.
În realitate, România s-a trezit partener minor într-un proiect în care compania americană nu reușise să finalizeze nici măcar un reactor, iar costurile o luaseră razna. Când americanii au văzut factura, au renunțat. România, în schimb, a hotărât să bage bani în continuare.
Azi, când noul ministru al Energiei nu mai suflă nici un cuvânt despre SMR la reuniunile internaționale, rămâne doar factura. Și întrebarea: de ce a fost nevoie ca „Cotidianul Național”, prin dezvăluirile jurnalistei Claudia Marcu, și apoi Corpul de Control al premierului să tragă de manivela realității, înainte ca cineva din sistem să recunoască evidența?
Concluzie: Doicești, simbolul perfect pentru „România experimentală”
Cazul Doicești-NuScale este lecția pe care nimeni nu vrea s-o învețe:
– un proiect imatur tehnologic;
– împins politic sub sloganul „viitorului energetic”;
– finanțat generos din banii unei companii de stat;
– abandonat discret când devine evident că e o gaură neagră.
Între timp, România rămâne cu același sistem energetic plin de probleme, dar cu încă o notă de plată pe masă.
Iar întrebarea „Cine răspunde pentru găurile de la Nuclearelectrica?” rămâne, deocamdată, fără răspuns. În timp ce ziarele – precum „Cotidianul Național”, prin anchetele Claudiei Marcu – arată cu degetul spre vinovați, oficialii se ascund după „reevaluări strategice” și „analize comparative”.
Pamfletul acesta nu poate recupera sute de milioane de dolari, dar poate să numească lucrurile pe nume: la Doicești nu se îngroapă doar reactoare care nu au existat niciodată, ci și ultima brumă de credibilitate a celor care se joacă de-a strategia energetică pe banii tuturor.
Administratie
Marian Neacșu, la prima întâlnire cu sindicatele din MAI: drepturile angajaților și deficitul de personal, pe agenda discuțiilor
Ministrul Afacerilor Interne a discutat cu liderii sindicali despre salarizare, condițiile de muncă, predictibilitatea carierei și recrutarea personalului. Neacșu a transmis că actualul mecanism de plată pentru munca din zilele de repaus săptămânal va fi menținut.
Viceprim-ministrul și ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a avut pe 29 octombrie prima întâlnire de lucru cu liderii organizațiilor sindicale și profesionale reprezentative din sistem. La discuții au participat și reprezentanți ai conducerii ministerului.
Întrevederea face parte din seria de consultări inițiate de ministru pentru identificarea unor soluții de eficientizare a activității MAI și de îmbunătățire a condițiilor de muncă.
Salarizare, carieră și condiții de muncă
Reprezentanții sindicatelor au ridicat probleme privind drepturile salariale și profesionale, stabilitatea carierei și a pensionării, precum și ocuparea funcțiilor de conducere și accesul la programe de formare.
Discuțiile au vizat, între altele, plata muncii suplimentare și a activității din zilele de repaus săptămânal, norma de hrană, decontarea cheltuielilor de transport și locuință și actualizarea unor drepturi financiare. A fost abordată și necesitatea îmbunătățirii dialogului social în structurile teritoriale.
Neacșu a afirmat că susține protejarea drepturilor câștigate de personalul MAI și identificarea unor soluții pentru menținerea acestora. Ministrul a precizat că mecanismul actual de plată pentru activitatea desfășurată în zilele de repaus săptămânal va fi păstrat. Eventualele majorări salariale pentru anul următor, a adăugat el, trebuie analizate în funcție de resursele bugetare disponibile.
Deficitul de personal, o prioritate
Un alt subiect central a fost deficitul de angajați și nevoia de consolidare a proceselor de recrutare și pregătire profesională. Ministrul a subliniat că menținerea personalului cu experiență și formarea noilor generații sunt esențiale pentru capacitatea operațională a ministerului.
Neacșu a indicat drept obiectiv creșterea încrederii cetățenilor în MAI, prin consolidarea instituției, pregătirea continuă a angajaților și îmbunătățirea serviciilor publice. El a evidențiat, totodată, volumul ridicat și complexitatea misiunilor ministerului, precum și importanța asigurării resurselor umane și materiale necesare. (Paul D.).
Administratie
Rogobete: „Tinerii medici trebuie susținuți, nu priviți ca o amenințare”
La Conferința Națională a Societății Române de Chirurgie Pediatrică, ministrul Sănătății a pledat pentru transmiterea experienței către noua generație și pentru o cultură medicală bazată pe colaborare.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a participat la Conferința Națională a Societății Române de Chirurgie Pediatrică – SRCP 2026, unde a evidențiat responsabilitatea medicilor care îngrijesc copiii și rolul formării profesionale în viitorul specialității.
Rogobete a afirmat că generațiile tinere trebuie sprijinite să dobândească experiență și să își dezvolte competențele, iar profesorii au datoria de a le transmite cunoștințele și de a le deschide drumul.
Apel la susținerea rezidenților
Ministrul a transmis un mesaj ferm cadrelor didactice și medicilor cu experiență: rezidenții și viitorii specialiști nu trebuie considerați o amenințare profesională.
„Ar trebui să ne bucurăm că există tineri capabili să ne continue munca și să devină chiar mai buni decât noi”, a declarat acesta.
Rogobete a apreciat, totodată, solidaritatea comunității chirurgilor pediatri în perioada dificilă traversată în această vară și modul în care specialiștii și-au susținut interesele profesionale.
„Medicina modernă are nevoie de echipe”
În opinia ministrului, medicina contemporană nu poate fi practicată izolat, ci presupune colaborare, lucru în echipă și empatie. Aceste valori sunt cu atât mai importante în chirurgia pediatrică, unde medicii au în grijă atât copilul, cât și familia care își pune încrederea în echipa medicală.
Rogobete a subliniat că un profesor bun trebuie să știe și când să facă loc generației care urmează.
-
Exclusivacum 5 zileI.P.J. Prahova – În Băicoi, „legea” se cântă la ureche. Grădinița de cadre: „Curva”, lăutarul, Wetterbestul și „Pulea” Rozin
-
Exclusivacum 2 zilePolițist acuzat că „închide ochii” la propriile fapte: deversare suspectă, intervenție contestată și suspiciuni de abuz de funcție în I.P.J. Prahova
-
Exclusivacum 3 zileApt limitat, răbdare nelimitată? ANP numără bolnavii, dar nu prea spune de ce
-
Exclusivacum 4 zileI.P.J. Prahova – Cascadorii „girofarului” – sezonul III: BMW-ul zburat, Renaultul kamikaze și Dacia-cazan cu folie de bezmetic de la Politia Baicoi
-
Exclusivacum o ziReforma lui Burcu: tăcere, aroganță și PowerPoint la secret. Poliția Penitenciară pusă la perete, fără să i se spună de ce
-
Exclusivacum 5 zilePoliția Locală Ploiești și bariera nemuririi…sau cum să nu ai „nicio competență” pe banii contribuabililor (DOCUMENTE)
-
Exclusivacum 4 zileStrăpungerea de Vest a integrității de Est. Pământul e contaminat, primarul (Primarul Ploieștiului) e curat? (DOCUMENTE)
-
Featuredacum 4 zileCalificativ la ordin in M.A.I.: cum transformă ministrul «binele» polițiștilor în «nesatisfăcător» cu un simplu pix




