Featured
Turcia s-a putea gândi dacă va alimenta cu gaze puternica industrie germană sau își va construi propria industrie chimică
· prin Belarus și Polonia conducta Yamal, cu o capacitate anuală de 33 de miliarde de metri cubi;
· prin Ucraina spre centrul Europei conductele Drujba și Soyuz, cu câte o capacitate anuală rămasă de maxim 40 de miliarde de metri cubi;
· prin Marea Neagră conductele Blue Stream (capacitate anuală de 16 miliarde de metri cubi) și Turk Stream (capacitate anuală de 16 miliarde de metri cubi astăzi), ambele programate să-și dubleze capacitatea în viitor;
· din Marea Caspică, conducta TANAP cu o capacitate anuală de 31 de miliarde de metri cubi astăzi și cu ținta finală de capacitate de 60 de miliarde de metri cubi.Sursele de gaze pentru Europa mai includ conductele norvegiene, cu o capacitate totală de 120 de miliarde de metri cubi pe an. O a treia sursă majoră de gaz pentru continentul nostru o reprezintă terminalele LNG și FSRU de-a lungul coastelor, cu o capacitate totală anuală de 157 de miliarde de metri cubi. Iar acum să ne uităm mai cu atenție la consumul Uniunii Europene din anul 2022: cu 55 de miliarde de metri cubi mai puțin decât în 2021, atunci când a fost 423 de miliarde de metri cubi. Cele 55 de miliarde de metri cubi ar fi fost suficiente pentru încălzirea completă a unei țări de patru-cinci ori mai mare decât România, adică una cu 40 de milioane de locuințe, încălzite la o temperatură decentă.Ei bine, structura consumului gazului importat în Uniune s-a schimbat și nu prea în anul în care s-a pornit conflictul armat din Ucraina. Practic, anul care a trecut a adus o reducere (cu o treime) de la 34% la 24% a ponderii Rusiei în importurile de gaze ale UE, o creștere modestă de la 27% la 29% a ponderii Norvegiei, o comprimare a ponderii Algeriei de la 9% la 5%, o creștere nu extraordinară a ponderii LNG, de la 26% la 31% și o creștere impresionantă (de la 4% la 11%) a gazului adus pe alte conducte decât cele norvegiene, rusești sau algeriene, adică a gazului adus din Azerbaidjan sau venit din… Turcia.
Așadar, marii câștigători ai schimbării de paradigmă în importurile europene de gaze sunt americanii, qatarezii și australienii (vânzători ai gazului lichefiat), norvegienii (într-o măsură mai mică) și azerii. Mai trebuie adăugat că factura importului de gaze în UE a crescut de trei ori și jumătate în 2022, de la 120 de miliarde de euro în 2021 la 390 de miliarde de euro anul trecut. Adică toți exportatorii de gaze către Uniune s-au umplut de bani, inclusiv rușii de la Gazprom. Din acest punct de vedere au câștigat clar toți exportatorii către Europa.
Cei mai mari câștigători ai acestui joc rămân norvegienii care, au devenit cel mai mare exportator de gaze către Europa. Ei sunt urmați de către americani (campionii exporturilor de LNG) și de către azeri. Ceea ce era previzibil încă de la primele salve de rachete trase de Putin asupra orașelor ucrainene și ceea ce se va întâmpla ca noua normalitate ani buni de azi înainte.
Dar mai este ceva mai puțin observat în acest ghem încâlcit de politică și miliarde de euro. Conductele Nord Stream au devenit inutilizabile, una fiind nedată în folosință, iar alta fiind întreruptă de o explozie puternică. Mai mult, pe termen mediu și lung, chiar și după încetarea războiului pentru Ucraina, conductele Yamal (care trece prin Polonia) și Drujba/Soyuz, care trec prin Ucraina, vor deveni piese de muzeu, căci este greu de conceput că ucrainenii sau aliații lor polonezi vor mai permite astfel de fluxuri de gaze. Și atunci, Europa va fi alimentată doar pe la extremități, în Nord de norvegieni și în Sud din … Turcia. Da, turcii vor deține al doilea cel mai mare hub de gaze de pe continent, după cel compus din conductele norvegiene.
Poziția Turciei a devenit critică și majoră, căci numai pe aici trec fluxurile mari de gaze din Rusia, Azerbaidjan și Iran. Gazul este vital pentru economia turcă, reprezentând cam un sfert din energia consumată acolo. Asta înseamnă că cel puțin din jumătate din nevoile de încălzire ale turcilor se bazează pe centrale pe gaz, în contextul în care aproximativ 80% din populație are acces la rețeaua de gaz.
Republica condusă de Erdogan importă cam 50-60 de miliarde de metri cubi în fiecare an, neavând o producție internă semnificativă. Jumătate din acest gaz se importă astăzi din Rusia prin cele două conducte, Turk Stream și Blue Stream. Turcia mai aduce gaz din zăcământul azer Șah Deniz (zăcământ exploatat de un consorțiu unde compania turcească TPAO deține 19%) prin coridorul sudic european -TANAP și din Iran printr-o conductă lungă de peste 2500 de km, care leagă Tabriz de Ankara și care are o capacitate de 14 miliarde de metri cubi pe an.
Și acum să vedem lucrurile despre care s-a vorbit mai puțin. Începând din 2023, Turcia a început să producă gaz de pe propriul teritoriu (de fapt din zona economică exclusivă), din zăcământul Sakarya. De aici turcii vor putea extrage cam 15 miliarde de metri cubi pe an, prin dezvoltări progresive până în 2030. Asta va însemna un sfert din consumul intern, cantitate cu care turcii se pot juca pe piețele externe, mai ales din Balcani și din Europa Centrală.
În plus, Turcia mai are „pe țeavă” următoarele proiecte gigantice de aducere a gazelor spre consumatorul european:
· Un proiect bazat pe gaz din nordul Irakului, o conductă blocată însă de disputa dintre cei doi posibili vânzători, guvernul central de la Bagdad sau guvernul Autonomiei Kurde din Irak;
· Un al doilea proiect bazat pe gaz din Turkmenistan, printr-o conductă pe sub Marea Caspică;
· Un al treilea proiect de explorare după noi surse de țiței și gaze în apele teritoriale ale Libiei, în baza unui memorandum semnat cu guvernul libian, dar suspendat de către o instanță locală, fidelă rivalilor guvernamentali.
Și mai este ceva: guvernul de la Ankara are două terminale LNG (dintre care unul gigantic, Marmara Ereğlisi- 5,9 miliarde de metri cubi anual și Egegaz Aliağa LNG) și trei terminale FSRU (Floating Storage Regasification Unit – unități LNG plutitoare): Dortyol- 5 miliarde de metri cubi/anual, ETKI (Aliaga)- 3,6 miliarde metri cubi/anual și Saros- 5,4 miliarde de metri cubi/anual. Aceste cinci terminale au făcut ca, în 2022, 42% din importurile de gaz să fie din sursa LNG, astfel încât Turcia a ajuns cel mai mare cumpărător de pe glob de LNG american, iar SUA au devenit al doilea mare furnizor de gaze pentru Turcia.
Pentru a completa imaginea forței hub-ului turcesc de gaze să mai adăugăm și cele două capacități de stocare mari, una la Tuz Golu (5,4 miliarde mc) și alta la Silivri (4,6 miliarde mc).
Nu-i așa că este impresionant? În cel mult cinci ani, dacă va urmări cu seriozitate acest obiectiv, Turcia va putea concentra pe teritoriul său o putere de import și producție de gaze similară cu cea a Germaniei. Și atunci Europa va fi la picioarele sultanului Erdogan. Căci acesta va putea controla fluxurile de gaze spre Balcani, spre Europa Centrală și spre Italia. Oare asta nu înseamnă putere de reprezentare și forță de negociere?
Europa are, de anul trecut, un călcâi al lui Ahile extrem de vizibil: industria sa chimică, o forță gigantică dependentă, însă, de gazul importat. Prețurile prea mari la gaze de anul trecut au făcut ca reducerile de consum de gaze să afecteze mai ales industria chimică (un minus de consum de 25 de miliarde de metri cubi) și încălzirea clădirilor (un minus de consum de 28 de miliarde de metri cubi). Iar dacă mai puține gaze la încălzire au adus frigul în locuințe și la birouri în Europa de Vest, mai puține gaze în industrie au adus prăbușirea industriei chimice, inclusiv prin închiderea unor capacități (vezi cazul Azomureș din România). Astfel încât, anul 2022 a adus o scădere a producției industriei chimice europene cu 5,8% în valoare, deși principalii competitori au crescut: China cu 6,6% și SUA cu 2,3% . Iar previziunile pentru 2023, în baza datelor de până acum indică o tendință majoră de scădere.
Singura mică problemuță ar fi aceea că această industrie reprezintă a treia cea mai importantă industrie manufacturieră a UE, după cea alimentară și cea auto. Iar odată pierdută competitivitatea globală, aceasta va rămâne pierdută pe termen foarte lung.
Cu alte cuvinte, industria chimică europeană va depinde, în viitorul imediat, în mod esențial de modul în care guvernul de la Ankara va putea să transforme țara într-un hub gigantic, care să mai poată salva din chimia continentală. Deși, odată ajunși în poziția de a acumula importantul flux de gaze oriental al Uniunii, Turcia s-a putea gândi dacă va alimenta cu gaze puternica industrie germană (o treime din chimia europeană se află aici) sau își va construi propria industrie chimică.
Reținem că, deocamdată, turcii au vândut, doar în 2022, 4,2 miliarde de metri cubi către ungurii de la MVM și încă 2 miliarde de metri cubi către România. Ambele cantități sunt gaze aduse de la ruși prin Turk Stream. O cantitate destul de importantă au cumpărat și sârbii. Tot gaz rusesc, tot adus prin Turk Stream. Iar mai nou, bulgarii de la Bulgargaz au semnat un acord multi-anual de cumpărare (pe 13 ani), de la compania turcească de stat Botaș a unei cantități anuale de 1,5 miliarde de metri cubi din importurile de LNG ale firmei turcești.
În tot acest context, singura țară europeană din centru și estul continentului care mai poate juca în aceeași ligă rămâne România. Dar aici guvernul doarme liniștit, îmbătat de zăcămintele din Marea Neagră, mari și neexplorate, cu excepția unuia din care se exportă către Bulgaria întreaga producție (1 miliard de metri cubi/anual)…
Petrișor Peiu
Exclusiv
Operațiunea „mânjeala”: Cum se spală MAI de rușinea juridică prin flegme mediatice orchestrate
Epoleți cu „viroze” mediatice: Cum se transformă MAI în Ministerul Intoxicării Publice
Când instituția care ar trebui să aplice legea se trezește că este bătută măr chiar cu codul de procedură în mână, intervine instinctul de supraviețuire al „sistemului”. Sindicatul Diamantul (SPRD) a scos la iveală un adevăr crud: când Ministerul Afacerilor Interne (MAI) pierde pe frontul juridic, unde dovezile sunt clare, deschide imediat frontul „bălăcărelii” publice. Nu e prostie, e „intoxicare” – un termen franțuzit, folosit de serviciile secrete pentru a descrie procesul prin care publicului i se injectează venin informațional direct în venă, doar pentru a salva niște funduri de birouri din Calea Victoriei.
Manualul Securistului Modern: Cum să minți prin omisiune și să pari credibil
„Intoxicarea” nu e pentru amatori. Conform analizei prezentate de Sindicatul Diamantul, acest procedeu implică livrarea controlată de mizerii către spațiul public. Rețeta e de o ticăloșie academică: se folosesc surse anonime sau „colaboratori” utili, se apelează la canale media cu pretenții de credibilitate și se păstrează mereu un sâmbure de adevăr pentru a avea o ieșire de siguranță. Ai un dosar penal? Îl arunci pe piață fără context, fără număr, fără stadiu procesual, doar ca să-l „mânjești” pe cel care te-a deranjat. Totul este sincronizat cu precizia unui ceas elvețian, fix când ținta obține o victorie sau e mai vulnerabilă. Este, practic, sportul național al epoleților care nu știu să piardă bărbătește în instanță.
Recrutare, cumpărare sau distrugere: Treptele Iadului în versiune „Interne”
Dacă nu te pot controla, te distrug. Aceasta pare să fie doctrina de aur a structurilor care ghidează brațul înarmat al comunicării strategice. Sindicatul Diamantul explică mecanismul sinistru: dacă o țintă nu poate fi recrutată ideologic, se încearcă cumpărarea ei. Dacă nici banii nu „ung” rotițele, se trece la compromiterea cu materiale existente. Iar dacă nici așa nu cedezi, se dă ordinul de execuție reputațională. Faptul că s-a ajuns la această ultimă metodă de pe „caietul de sarcini” este, paradoxal, un compliment pentru cei vizați: înseamnă că liderii respectivi sunt incoruptibili, deci s-a trecut la artileria grea a noroiului.
Cazul Șercan: Manualul de „Kompromat” dâmbovițean cu miros de epoleți
Pentru cine crede că astea sunt doar scenarii de filme cu spioni de mâna a doua, exemplul jurnalistei Emilia Șercan stă ca mărturie a mizeriei de sub preșul MAI. În 2022, după ce a.îndrăznit să se atingă de „doctoratul” de carton al premierului Ciucă, a fost victima unei operațiuni de manual. Probe dintr-un
dosar penal de la poliție s-au scurs pe site-uri pentru adulți în câteva ore. Ministrul de Interne a promis anchetă? S-a ales praful. Șeful Poliției a oferit o „sursă zero”? S-a dovedit a fi un fals tehnic grosolan. Până și justiția a stabilit că rectorii de la Academia de Poliție erau, de fapt, niște orchestratori de denigrare, nu de educație.
Concluzia de sub epoleți: Dacă deranjezi, te „rezolvă” băieții
Cazul Șercan, readus în atenție acum, demonstrează că în „țărișoara” noastră, compromiterea celor care „nu stau cuminți” nu este vreo teorie a conspirației, ci o politică de stat documentată și atestată internațional. Dacă Sindicatul Diamantul a devenit ținta acestui „flanc mediatic”, este clar că cineva de sus a intrat în panică. Când adevărul te doare, nu te apperi cu argumente – scoți „kompromatul” și speri ca noroiul să fie suficient de gros încât să nu se mai vadă propria incompetență. (Cristina T.).
Exclusiv
Castelul boierilor cu epoleți și mizeria de la talpa cizmei: Noua Lege a Salarizării, un scuipat pe obrazul polițistului din stradă
Nababi” cu acte în regulă: Șefimea își securizează viitorul, talpa rămâne cu praful
În această nouă arhitectură a lăcomiei mascate, „greii” din birouri, de la șefi de birou până la inspectori generali, și-au desenat coeficienți care ar face orice muritor de rând să se simtă un paria al economiei. Cu praguri ce se apropie de 4,66, șefimea și-a asigurat o bază salarială de beton, pe care nu o mai pot clătina nici vânturile austerității, nici tăierile de sporuri. Conform analizei Sindicatului Europol, în timp ce conducerea este „protejată” direct prin lege, agentul din stradă este lăsat să navigheze într-o mare de incertitudini, cu un coeficient de mizerie de 1,4. Practic, responsabilitatea managerială a fost tradusă prin „noi luăm grosul, voi luați restul”.
Capcana VRS-ului fix: Cum a fost ucisă predictibilitatea la altarul bugetar
Cea mai mare „găselniță” a acestui proiect este decuplarea salariului polițistului de salariul minim pe economie. Valoarea de Referință Sectorială (VRS) a fost bătută în cuie la 4.325 de lei, devenind o cifră moartă care nu se va mișca nici măcar cu un milimetru dacă economia duduie sau dacă prețurile explodează. De acum înainte, orice leu în plus pentru polițist va depinde de „mila” Guvernului și de pixul politic din legea bugetului anual. Este, în esență, un mecanism perfid de înghețare salarială ambalat într-o prezentare tehnică modernă: polițistul rămâne la mâna politicianului, rugându-se ca la fiecare sfârșit de an să mai primească o firimitură de la masa bogaților.
Sporuri sub lacăt: 20% pentru toți, adică nimic pentru cei din prima linie
Cireașa de pe tortul inechității este plafonarea sporurilor la un prag general de 20%. Într-un sistem unde munca de noapte, riscul și suprasolicitarea neuropsihică ar trebui să fie regula, nu excepția, acest plafon transformă drepturile variabile într-o loterie instituțională. Dacă banii se consumă pe „administrativ” sau pe alte găuri negre bugetare, agentul operativ va constata că sporul său judiciar sau de noapte există doar pe hârtie. Un agent debutant s-ar putea trezi cu un net de aproximativ 5.000 de lei – o sumă care, în contextul inflației actuale, transformă meseria de polițist într-o formă de voluntariat periculos.
Concluzie: Reforma care pregătește exodul
Noua lege nu este altceva decât o invitație oficială la demisie pentru cei care încă mai credeau în echitate. În timp ce ofițerii superiori se uită la fluturașii de salariu cu satisfacția celui care a fentat sistemul, „talpa” sistemului – agenții și subinspectorii – sunt condamnați la o pierdere constantă a puterii de cumpărare. Fără o formulă obligatorie de actualizare anuală, această lege va deveni sicriul în care va fi îngropată definitiv atractivitatea carierei de polițist. În final, vom rămâne cu o armată de șefi bine plătiți care vor conduce, probabil, secții de poliție goale. (Cerasela N.).
Featured
Marea „radiografie” a sifonării: Cum se prăduiește bugetul la Ministerul Energiei sub masca cercetării nucleare
În timp ce românul de rând învață alfabetul sărăciei, silabisind cu greu noile taxe și impozite impuse sub biciul „austerității” de guvernarea de tip Bolojan, la Ministerul Energiei se practică un sport de lux: aruncatul cu banii publici în reactorul incompetenței. Jurnalista Claudia Marcu dezvăluie în publicația Cotidianul Național un mecanism de prăduire atât de grosolan, încât ar face orice hoț de buzunare să crape de invidie. Sub paravanul Regiei Autonome Tehnologii pentru Energia Nucleară (RATEN), statul a pompat peste 141 de milioane de lei în așa-zise „proiecte de cercetare” care, în realitate, sunt doar niște compilații penibile și exerciții de uz intern plătite la preț de premiu Nobel.
Doctorat în „Copy-Paste”: Cum să vinzi legi cu jumătate de milion de lei
Dacă te întrebai unde dispar banii din taxele tale, află că Ministerul Energiei a găsit o metodă ingenioasă: plătește sume astronomice pentru ca cineva să le citească legile și să le facă un rezumat. Curtea de Conturi a scos la iveală un tun de peste 429.000 de lei pentru o lucrare privind managementul deșeurilor radioactive. Ce au primit de acești bani? O „înșiruire de extrase” din reglementări naționale și europene. Practic, s-a plătit contravaloarea unei vile de lux pentru un „copy-paste” glorificat din textele legislative ale SUA și UE. Este nevoie de un tupeu atomic să numești „cercetare” o simplă lectură obligatorie pentru orice funcționar debutant.
Pontajul de aur: 700.000 de lei pentru a afla dacă vin angajații la muncă
Culmea ridicolului și a nesimțirii bugetare este atinsă însă în zona administrativă. În perioada 2022-2024, Ministerul a decontat nu una, ci trei lucrări aproape identice pentru „gestionarea încărcării personalului” și „evidența pontajului” la ICN Pitești. Nota de plată? Peste 700.000 de lei pentru o aplicație de pontaj, un instrument pe care orice firmă privată de bun simț îl instalează cu câteva sute de euro. Dar la RATEN, timpul trece altfel – probabil e relativitate nucleară – așa că a fost nevoie de plăți repetate, an de an, pentru același sistem informatic, doar ca să știe șefii cine și cât a stat la cafea pe banii „fraierilor” care plătesc taxe.
Sinteze cu poze la preț de rachetă și „austeritate” pentru popor
Nici măcar mândria instituțională nu se face pe gratis. Conform raportului Curții de Conturi, citat de Cotidianul Național, statul a plătit aproape 400.000 de lei pentru o lucrare care conține „o sinteză a activităților, ilustrată cu cifre și imagini”. Practic, ministerul a plătit un album foto cu realizări închipuite la prețul unui apartament în Capitală.
Totul se întâmplă în timp ce firmele românești sunt băgate în faliment prin măsuri de austeritate forțată, iar Ministerul Energiei pare să funcționeze pe post de „pușculiță” pentru proiecte de umplutură. Recepția lucrărilor a fost făcută chiar de către beneficiar, într-un conflict de interese atât de strident încât orbește pe oricine, mai puțin pe miniștrii care au semnat plățile. Aceasta este „România eficientă”: cercetare de fațadă, sifonare pe față și o notă de plată nucleară lăsată pe umerii contribuabilului român.
Operațiunea „mânjeala”: Cum se spală MAI de rușinea juridică prin flegme mediatice orchestrate
Epoleți cu „viroze” mediatice: Cum se transformă MAI în Ministerul Intoxicării Publice Când instituția care ar trebui să aplice legea...
Castelul boierilor cu epoleți și mizeria de la talpa cizmei: Noua Lege a Salarizării, un scuipat pe obrazul polițistului din stradă
Nababi” cu acte în regulă: Șefimea își securizează viitorul, talpa rămâne cu praful În această nouă arhitectură a lăcomiei mascate,...
Marea bubuitură a incompetenței: Cum a dinamitat Statul Român investițiile americane pentru o Fabrică de Pulberi care există doar pe hârtie
În orașul Victoria, județul Brașov, unde istoria industrială ar trebui să miroasă a progres, astăzi pute a eșec birocratic și...
Adio, „Secret de Stat” la budă! Sindicatul Diamantul dă stingerea paranoiei din Ministerul Afacerilor Interne
Mult a fost, puțin a mai rămas până când zidurile groase ale penibilului, ridicate de Ministerul Afacerilor Interne sub pretextul...
Orizonturi încețoșate la IOR: Cum se lichidează industria de apărare sub „privirea oarbă” a turistului ministerial Ambrozie Darău
În timp ce industria de apărare a României își dă ultima suflare, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și – mai ales...
Operațiunea „Cățeluș cu păru’ creț”: Festivalul „ghiocelul de la Interne (M.A.I.).”
Într-un Minister de Interne unde profesionalismul a fost pensionat forțat și înlocuit cu arta de a sta în genunchi, spectacolul...
APOCALIPSA INTEGRITĂȚII LA ARAD: AGENTUL CARE A REFUZAT SĂ FIE „BĂIAT DEȘTEPT” ȘI A LĂSAT UN ȘOFER CU BANII ÎN AER
Într-o societate obișnuită ca „mica înțelegere” să fie unsul care degripează rotițele legii, un agent de poliție din Arad a...
EVANGHELIA DUPĂ BARBU: RACHETELE AU TĂCUT, GRÂUL A CRESCUT ȘI STATUL „POLIȚIST” A RĂMAS CU BUZA UMFLATĂ!
Într-o Românie în care miniștrii Agriculturii trec prin funcții ca gâsca prin apă, lăsând în urmă doar praf și strategii...
OPERAȚIUNEA „CUIBUL DE VIESPI”: Cum a fost amanetat Ministerul Economiei în timp ce ministrul Darău „elibera” Ucraina pe banii altora
În timp ce ministrul Ambrozie-Irineu Darău exersa privirea de diplomat prin tranșeele de la Kiev, acasă, la București, „marea curățenie”...
Marea „Spartaniadă” de la TCE Ploiești: Cum să păzești praful de pe tobă cu agenți „invizibili” și binecuvântarea binomului Nae-Zaharia
De opt ani, liniștea și patrimoniul Transport Călători Express (TCE) SA Ploiești sunt „garante” de o firmă care pare specializată...
VÂNĂTOAREA DE „IVANI” ÎN CURTEA MAI: Cum să fabrici un spion dintr-un polițist care știe să citească și nu are stăpân
În laboratoarele prăfuite ale Ministerului de Interne, unde gândirea critică este considerată „abatere disciplinară”, s-a inventat un nou sport național:...
MIORIȚA DUPĂ GRATII ȘI DRAMA „OII HĂRȚUITE”: CUM SE JOACĂ DE-A VICTIMA O „VEDETĂ” DIN CURTEA PENITENCIARULUI PLOIEȘTI
Alchimia puterii în varianta ovină: De la brațul ocrotitor al ciobanului, la isteria halucinațiilor cu „lupi” În peisajul mioriticei instituții...
SLATINA, ORAȘUL UNDE POLIȚIA SE JOACĂ DE-A PUZLE-UL: CUM SĂ FACI VARZĂ SIGURANȚA CETĂȚEANULUI SUB COMANDA LUI „SHERIFF” DE MEZZO
Alchimia incompetenței: Când șeful Murguleț amestecă patrulele ca pe cărțile de joc La Slatina, siguranța publică a devenit un fel...
CIRCUL „DOCTORILOR” ÎN DEZINFORMARE: Cum au vânat „vitele incălțate” un spion rus și au nimerit un oficial moldovean
Într-o țară unde Ministerul Afacerilor Interne (MAI) pare să funcționeze pe bază de curent de la Moscova atunci când vine...
Marele „Kompromat” s-a fâsâit: Cum a reușit tripleta Dabija-Despescu-Dorobanțu să facă reclamă gratuită Sindicatului Diamantul
Există o artă fină în a orchestra o campanie de denigrare, dar ce s-a întâmplat recent în laboratoarele prăfuite ale...
-
Ancheteacum 5 zileFOTBAL PRINTRE GRATII ȘI DEFICIT DE PERSONAL: CUM AU DAT CU PICIORUL ÎN MINGE „SUPRAVIEȚUITORII” DE LA TÂRGȘORUL NOU
-
Exclusivacum 4 zile
Marea „Spartaniadă” de la TCE Ploiești: Cum să păzești praful de pe tobă cu agenți „invizibili” și binecuvântarea binomului Nae-Zaharia
-
Exclusivacum 3 zile
Orizonturi încețoșate la IOR: Cum se lichidează industria de apărare sub „privirea oarbă” a turistului ministerial Ambrozie Darău
-
Exclusivacum 5 zile
MIORIȚA DUPĂ GRATII ȘI DRAMA „OII HĂRȚUITE”: CUM SE JOACĂ DE-A VICTIMA O „VEDETĂ” DIN CURTEA PENITENCIARULUI PLOIEȘTI
-
Exclusivacum 4 zile
VÂNĂTOAREA DE „IVANI” ÎN CURTEA MAI: Cum să fabrici un spion dintr-un polițist care știe să citească și nu are stăpân
-
Exclusivacum 4 zile
EVANGHELIA DUPĂ BARBU: RACHETELE AU TĂCUT, GRÂUL A CRESCUT ȘI STATUL „POLIȚIST” A RĂMAS CU BUZA UMFLATĂ!
-
Exclusivacum 4 zile
OPERAȚIUNEA „CUIBUL DE VIESPI”: Cum a fost amanetat Ministerul Economiei în timp ce ministrul Darău „elibera” Ucraina pe banii altora
-
Featuredacum 5 zileLovitură de baros aplicată arbitrarului din MAI: ICCJ dă undă verde polițiștilor să conteste abuzurile disciplinare în instanță