Connect with us

Featured

Ipocrizia UE: ne trimite deșeuri și apoi ne sancționează

Publicat

pe

Amenzile zilnice pe care le primim de la UE pentru incapacitatea de a gestiona problema deșeurilor contrastează puternic cu miile de tone de gunoaie pe care Occidentul le trimite în țara noastră. Guvernul susține că unele state UE nu mai dețin capacitate de stocare a deșeurilor și preferă să le aducă în România, unde prețurile sunt de 10 ori mai mici. Printre țările care trimit cele mai multe gunoaie la noi se numără Germania, Franța, Elveția, Danemarca și Austria. 

(Preluare National – Claudia Marcu):

Polițiștii români de la Frontieră opresc aproape zilnic transporturi cu deșeuri provenite din statele dezvoltate care au ca destinație România, și asta în condițiile în care controalele se fac prin sondaj. Cele mai mari cantități de deșeuri au fost identificate la nivelul frontierei cu Ungaria și la nivelul frontierei cu Bulgaria, acestea reprezentând 95,6% din cantitatea totală confiscată.

În principal, deșeurile au provenit din Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Danemarca, Elveția, Franţa, Italia, Germania, Grecia, Macedonia, Polonia, Olanda, Serbia, Slovacia, Suedia, Turcia, Ungaria și Ucraina. Potrivit Strategiei naţionale pentru managementul integrat al frontierei de stat a României 2023-2027, adoptată de Guvern, unele state membre UE nu mai dețin capacități viabile de stocare a deșeurilor, optând între a le procesa la nivel intern la costuri foarte mari sau a le depozita/transfera în România și în alte țări mai slab dezvoltate, la costuri semnificativ mai reduse. În România, prețul de depozitare la 1 tonă de deșeuri este sub 50 euro, în timp ce, în majoritatea statelor membre UE și în Marea Britanie, prețul de depozitare este de aproximativ 500 euro/tonă. Totodată, costurile mari de mediu impuse de unele state sau cele ocazionate de operațiunile de reciclare/recuperare, unde nivelul de salarizare crește mult nivelul cheltuielilor, determină, în anumite cazuri, o profitabilitate mai mare în urma comercializării legale sau ilegale a deșeurilor mixte/nesortate.

Salariile mici scad prețurile

Guvernul arată că deșeurile sunt transferate în state cu norme de mediu mai permisive sau în care forța de muncă este mai slab remunerată. Având în vedere că o serie de state din Sud-Estul Europei au semnalat amenințarea în creștere generată de traficul de deșeuri, subiectul a fost inclus în discuții privind prioritățile strategice în combaterea criminalității organizate, susține Executivul.

În context, s-a constatat că entitățile infracționale exploatează inegalitățile regionale, lacunele legislative (legislația muncii, de mediu), precum și limitările autorităților de aplicare a legii. Astfel, activitățile ilegale din acest domeniu îmbracă forma unor scheme variate de eludare a normelor și controalelor vamale.

”Traficul ilegal cu deșeuri reprezintă o activitate profitabilă pentru mediul infracțional, fiind într-o dezvoltare continuă, preconizându-se unele intenții din partea forurilor europene de adoptare a unor norme suplimentare, în vederea înăspririi sancțiunilor pentru infracțiunile de mediu. Astfel, pe măsură ce statele europene își actualizează și consolidează legislația, prin adoptarea de norme suplimentare pentru restricționarea importurilor de deșeuri, se preconizează faptul că antrepriza criminală se va adapta prin redirecționarea transporturilor de deșeuri spre țări UE mai puțin dezvoltate, cu capacități limitate de gestionare a deșeurilor, precum și spre state UE mai dezvoltate, care însă nu dețin locuri viabile de depozitare a deșeurilor. Infracționalitatea în materie de deșeuri se poate prefigura într-un fenomen, având în vedere că există unele diferențe/asimetrii între state în domeniul gestionării deșeurilor în materie de legislație, politică, cultură, cunoaștere și conștientizare”, se precizează în Strategie.

Deșeuri sub acoperire

Deși o serie de state aflate în curs de dezvoltare se bazează pe importul de materiale second-hand și deșeuri electronice, pentru a le reutiliza în obținerea de resurse și materii prime, reglementările internaționale și naționale nu au stabilite cerințe specifice clare pentru a distinge între cele două categorii, respectiv între materialele second-hand și deșeurile propriu-zise, în pofida reglementărilor stricte care interzic sau restricționează importul de deșeuri periculoase sau de altă natură, mai semnalează Guvernul. Acest aspect va crea în permanență dificultăți în diferențierea transporturilor legale de deșeuri de cele ilegale și va îngreuna aplicarea legislației în materia combaterii importurilor ilegale de deșeuri.

Administratie

Băicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor

Publicat

pe

De

Băicoi, Prahova – Primăria orașului Băicoi, sub conducerea primarului Marius Constantin, lansează o inițiativă importantă pentru siguranța locuitorilor, oferind verificări gratuite ale instalațiilor de alimentare cu gaze naturale din blocurile și casele din oraș.

Măsuri preventive: Evitarea riscurilor și asigurarea siguranței

În contextul evenimentelor tragice recente, precum explozia unui bloc din București, primarul Marius Constantin a luat măsuri proactive pentru a preveni astfel de incidente în Băicoi. „Pentru a evita apariția unor evenimente nedorite așa cum s-a întâmplat cu explozia unor apartamente ale unui bloc din cartierul Rahova București, Primăria Oraș Băicoi în parteneriat cu firma Sourse Instal Gass va verifica în mod GRATUIT instalațiile de alimentare cu gaze naturale ale blocurilor din orașul nostru,” a declarat primarul.

Verificări gratuite: Un parteneriat pentru siguranța comunității

În parteneriat cu firma Sourse Instal Gass, reprezentată de domnul Cătălin Mocanu, Primăria Băicoi va demara verificările gratuite începând cu data de 23 octombrie 2025, ora 09:00, la blocurile din cartierul Liliești, urmând ca ulterior să fie verificate toate blocurile din oraș.

Extinderea inițiativei: Verificări gratuite și pentru casele din Băicoi

Ca urmare a interesului manifestat, inițiativa a fost extinsă și la casele din oraș. Primarul Marius Constantin a anunțat că, în urma discuțiilor cu directorul firmei Sourse Instal Gass, domnul Cătălin Mocanu, verificările gratuite vor fi efectuate și la locuințele individuale. Locuitorii care doresc să beneficieze de acest serviciu sunt rugați să contacteze direct primarul la numărul de telefon 0745 253 740 pentru a se înscrie.

Recomandări esențiale: Senzori și electroventile pentru siguranță sporită

Primăria Băicoi recomandă ca fiecare scară de bloc să fie prevăzută cu doi senzori de gaz, amplasați la fiecare două etaje, și cu un electroventil general montat la intrarea în interiorul scării de bloc. De asemenea, este esențial ca fiecare apartament să fie echipat cu un senzor de gaz și un electroventil propriu.

Precizări importante: Verificări suplimentare, nu inlocuiesc obligațiile proprietarilor

Primarul Marius Constantin a subliniat că aceste verificări gratuite nu înlocuiesc verificările periodice obligatorii pe care fiecare proprietar trebuie să le efectueze. Parteneriatul are ca obiectiv principal eliminarea unor disfuncționalități în alimentarea cu gaze naturale și evitarea apariției unor eventuale accidente cauzate de scăpările de gaze pe coloana de alimentare.

Marius Ioan Constantin: Angajament pentru siguranța băicoienilor

Prin această inițiativă, Primăria Băicoi și primarul Marius Constantin demonstrează un angajament ferm pentru siguranța locuitorilor, oferind o soluție concretă și accesibilă pentru prevenirea incidentelor cauzate de instalațiile de gaz.

Citeste in continuare

Administratie

Dumbrăvești: Primăria intervine pentru siguranța alimentării cu energie electrică – Anunț privind oprirea temporară a curentului în Crăciunești

Publicat

pe

De

Dumbrăvești, Prahova – Primăria comunei Dumbrăvești, prin primarul Raducanu Dorin Gabriel, a anunțat o oprire temporară a alimentării cu energie electrică în zona Crăciunești, ca urmare a unor lucrări de curățare a vegetației din apropierea liniilor electrice.

Măsuri preventive: Protejarea rețelei electrice și evitarea avariilor

„Stimați locuitori ai zonei Crăciunești, vă informăm că alimentarea cu energie electrică va fi temporar întreruptă în cursul zilei de azi intrucât au loc acțiuni de curățare a copacilor ale căror crengi ating liniile electrice,” a transmis primarul Răducanu Dorin Gabriel. Această măsură preventivă este esențială pentru a evita eventualele avarii și pentru a asigura funcționarea optimă a rețelei electrice, protejând astfel interesele și confortul cetățenilor.

Implicarea Primăriei: Prioritizarea siguranței și confortului cetățenilor

Această acțiune demonstrează angajamentul primăriei Dumbrăvești față de siguranța și confortul locuitorilor, prin intervenții proactive menite să prevină problemele și să asigure servicii de calitate. Primarul Răducanu Dorin Gabriel a mulțumit locuitorilor pentru înțelegere, subliniind importanța acestor lucrări pentru buna funcționare a infrastructurii locale.

Citeste in continuare

Administratie

Florești: Un nou parc prinde contur lângă Grădinița Mare – Primarul Simona David monitorizează progresul

Publicat

pe

De

Primarul comunei Florești, Simona David, a efectuat astăzi o vizită pe teren pentru a inspecta lucrările la noul parc din apropierea Grădiniței Mari, un proiect mult așteptat de comunitate. Într-o declarație adresată locuitorilor, edilul a exprimat optimismul său cu privire la evoluția proiectului, menționând că vremea favorabilă permite continuarea lucrărilor într-un ritm susținut.

Pregătiri intense: Pavele, borduri și infrastructură electrică

„Încet încet, vremea ține cu noi și ne lasă să facem treabă,” a declarat primarul David. Echipele de construcție au adus deja pavelele și bordurile necesare pentru amenajarea aleilor, iar partea electrică a fost instalată, pregătind terenul pentru montarea stâlpilor de iluminat.

Un proiect dorit de comunitate

Simona David a subliniat importanța acestui proiect pentru locuitorii din Florești, menționând că acesta a fost inițiat ca răspuns la dorințele exprimate de membrii comunității. „Vă voi ține la curent cu toate etapele construirii acestui parc, un proiect foarte dorit de către dumneavoastră și pe care aștept cu nerăbdare să îl văd finalizat,” a asigurat primarul.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv22 de ore ago

APIA, tremură sub ploaia de întrebări! Fermierii prahoveni, pe urmele hoților de la antigrindină: Cer date incendiare și miros a DNA mai rău ca iodura de argint!

De la tunurile antigrindină la tunurile cu subvenții: Prahova, epicentrul unui cutremur agricol cu replici penale! După ce au trimis...

Exclusiv22 de ore ago

Sindicatul Diamantul pune sub semnul intrebării angajările de balerini la MAI

„De ce ne trebuie balerini la MAI?” – întrebarea care stârnește controverse Sindicatul Diamantul își exprimă nedumerirea cu privire la...

Exclusivo zi ago

Jilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!

Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) demască mascarada SNPP: Minciuni gogonate și manipulări grosolane în spatele unui protest de doi bani!...

Exclusiv2 zile ago

Protest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare

Un val de nemulțumire și dezaprobare se manifestă în rândul polițiștilor de penitenciare, în contextul protestului recent al Sindicatului Național...

Exclusiv2 zile ago

Burcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”

Jilava: Alcatrazul famigliei Teoroc se zguduie! Contra-atacul lui Burcu demască ipocrizia sindicatului și abuzurile „baroanei” – Unde câinii trăiesc ca...

Exclusiv3 zile ago

APIA, deschideți arhivele, că vă dăm pe toți la oile tunse! După ce au pus ANM la colț, fermierii 007 somează APIA să scoată cifrele jafurilor la lumină!

Alo, alo, APIA Prahova! Vă sună cunoscut? Nu? Poate vă treziți când vă vor suna fermierii la ușă, cu furcile...

Exclusiv3 zile ago

Spitalul fantomă de la Târgu Ocna: Salarii grase pentru nimeni, pacienți trimiși la plimbare!

Un spital penitenciar fără medici, dar cu directori bine plătiți? Un paradox revoltător în sistemul penitenciar românesc! Director medical fără...

Exclusiv3 zile ago

Psihologii „polițiști” din MAI, o excepție europeană coruptă

Sindicatul „Diamantul” trage un semnal de alarmă cu privire la statutul psihologilor din Ministerul Afacerilor Interne (MAI), afirmând că modelul...

Exclusiv4 zile ago

ÎCCJ clarifică drepturile funcționarilor publici în cazul sancțiunilor disciplinare: Cercetare prealabilă și audiere obligatorii chiar și pentru „mustrarea scrisă”

Decizia ÎCCJ, un semnal de alarmă împotriva abuzurilor: respectarea procedurilor, esențială Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a stabilit,...

Administratie4 zile ago

Cultura și moda se îmbrățișează la Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week: Ministerul Culturii susține designul românesc

Un parteneriat strategic pentru promovarea identității și inovației Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week a fost scena unui parteneriat important între Ministerul...

Exclusiv5 zile ago

Penitenciarul Ploiești: Comisarul Matei – De la „apt-limitat” la „infrat-nelimitat”?

O radiografie necruțătoare a unui sistem putred, unde „cina cea de taină” a devenit o farsă publică. „Cina cea de...

Exclusiv5 zile ago

Pușcăria românească: Între reforme ‘pe hârtie’ și orgoliile umflate ale sefilor ANP – Va exploda sistemul?

În sistemul penitenciar românesc, realitatea pare desprinsă dintr-un film prost: promisiuni de reforme, tăieri de bugete și șefi cu orgolii...

Exclusiv6 zile ago

Ploaia cu iodură de argint: Fermierii prahoveni cer ANM să explice ‘minunea’ care a secat județul! Sistemul antigrindină în corzi!

Ploaia e de vină, nu rachetele! Sau cum fermierii prahoveni au pus ANM la colț cu o cerere de date...

Exclusiv6 zile ago

FSANP avertizează: Absorbția Penitenciarului Brăila de către Galați, un experiment devastator pentru siguranța și bugetul ANP

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) critică vehement decizia Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) de a absorbi Penitenciarul...

Exclusiv6 zile ago

Dezvăluiri incendiare: Aceleași strategii in procese celebre, folosite acum in cazurile Canarau și Josanu

Emil Pascut de la Sindicatul Diamantul atrage atenția asupra unor tactici de eschivare observate în procesele Canarau și Josanu, care...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv