Au fost 12 săptămâni în care cursanţii au avut ocazia să se pregătească, pentru prima dată, pe cel mai modern sistem de scufundare simulată din Europa, LH-300, intrat în dotarea Centrului la finele anului trecut.
Toţi cei opt cursanţi care au început pregătirea au depăşit cu bine această perioadă, urmând să susţină examenul final.
Dumitru Sîrbu, cel care le-a fost instructor cursanţilor, este maistru militar clasa a II-a în laboratorul hiperbar. Funcția de instructor presupune, printre altele, și transmiterea informațiilor acumulate pe parcursul întregii cariere viitorilor scafandri de categoria a II-a.
Sîrbu este scafandru din 2006, şi deţine categoria a II-a din 2008. A trecut şi prin alte structuri militare înainte de a deveni scafandru, intrarea în acest domeniu venind din dorința de a face și altceva în afară de ce practicase până atunci.
După finalizarea şcolii de maiştri, a fost repartizat la vedetele purtătoare de rachete, iar, după trei ani, a decis să facă o schimbare, trecând într-o altă categorie de elită, scafandreria de luptă. Aici am petrecut o perioadă de cinci ani, am trecut prin numeroase cursuri de specializare, iar această etapă a carierei s-a încheiat cu o misiune în teatrul de operații din Afganistan. Dorința de perfecționare l-a împins către grupul de luptă EOD, unde a absolvit cursul EOD.
Am executat anumite misiuni, după care mi-am propus să trec la un alt nivel, absolvind cursul pentru scafandru categoria a II-a. De mic copil a fost fascinat de arme, însă un moment aparte l-a determinat să apuce drumul carierei militare. Am participat la o ceremonie de depunere a jurământului militar la o școală de maiștri, unde intrase și sora mea. Imediat după absolvirea liceului, am dat şi eu examen la școala de maiștri. Pot spune că absolvirea acestei școli a fost, poate, cea mai mare reuşită personală.
Tragerile cu rachete navale, executate în misiuni de antrenament, pe mare, au fost momentele de început ale carierei care l-au impresionat. Nu ai ocazia să vezi în fiecare zi aşa ceva. Emoția plecării rachetei reprezenta un moment special, în care, după ce reperai ținta, racheta pleca spre obiectiv. În momentul în care aceasta pleca, tremura toată nava și erai sigur că racheta e pe drum către țintă.
Primul impact cu scafandreria a fost foarte puternic, având în vedere volumul de activități desfășurat în cadrul Forțelor pentru Operații Speciale. Venind de la nave, am fost luat direct din pâine să zic așa. Comandantul grupului pentru operații speciale m-a introdus în echipă, după care am fost supus unor teste, pentru a vedea dacă sunt compatibil cu funcția pe care o voi îndeplini: intrat în apă, echipare-dezechipare contratimp, scufundare pe timp de noapte, aterizare pe busolă etc.
Antrenamentele intense l-au ambiţionat, iar următorul pas a fost absolvirea cursului de luptă, cu instrucție intensă în parașutism, și pentru specializarea de lunetist.
A trecut prin cursurile necesare încadrări funcției într-un detașament de luptă sau în cadrul FOS: specializare în conducerea Humvee-urilor, un curs executat în Germania, cursul de lunetişti la Buzău etc. Îmi doream enorm să devin scafandru, iar pentru a-mi atinge scopul chiar m-am operat de deviaţie de sept. La Centrul 39, zilnic încercăm să facem ceva deosebit, să le inducem scafandrilor cursanţi plăcerea de a lucra, de a-şi iubi meseria mai intens decât înainte.
Referitor la răsplata financiară, spune că, în mare parte este mulțumit, dar se poate și mai bine. Sunt foarte atașat de sistemul militar, având în vedere că de 17 ani sunt în armată și vă dați seama că mi-ar fi greu să fac altceva în civilie. Aici ştiu ce am de executat, am început o misiune și vreau să o duc la capăt. Îmi doresc să absolv cursul pentru categoria întâi. Sper să pot să îl fac, dar, pentru a reuşi, trebuie să fiu apt medical, a încheiat Dumitru Sîrbu.
Fruntaşul Nicolae Lazăr are 30 de ani și este încadrat la Divizionul 176 Nave Scafandri de Mare Adâncime. A venit la cursul pentru obţinerea categoriei a II-a impulsionat de colegii care deja deţin această brevetare. Am mulți colegi care au categoria a II-a. Am fost cu ei în misiuni, unde eu a trebuit să mă opresc la adâncimea de 30 de metri, deşi apa era foarte limpede, cu vizibilitate bună. Brevetul categoria a III-a îmi permitea doar scufundarea până la această adâncime. Mai erau doar 15 m până la fund, dar eu acolo a trebuit să mă opresc. E o senzație ciudată când știi că poți ajunge până acolo, dar o hârtie și un curs te țin pe loc.
La Centrul 39 s-a înhămat la o misiune de anduranţă, iar ambiția de a finaliza cursul l-a motivat în fiecare zi. Prima intrare în simulatorul hiperbar, până la 50 de metri, a fost precedată de testul de narcoză, cel care îți oferă certitudinea că poţi face acest curs. E un fel de beție a adâncului, dacă nu ai stăpânire de sine, controlul mișcărilor și limpezime în gândire, înseamnă că nu poți să fii scafandru de a II-a.
Tatăl său a fost militar tot la nave, la Tulcea, iar el a fost angajat pe o navă civilă. Mi-am întemeiat familie, iar plecarea cu nava presupunea a sta mult timp departe de familie. Dacă tot eram învățat cu vapoarele și cu această muncă, am zis să încerc să intru în armată.
A fost admis, fiind repartizat la nave, la o navă de scafandri. Văzându-i pe băieți cum veneau şi plecau de la scufundări, mereu cu butelia și cu toate dispozitivele specifice, am fost determinat să încerc să fac și eu cursul de scafandri. La primul contact cu apa, ca scafandru, a resimţit un sentiment unic, specific primei întâlniri cu un alt mediu. La prima scufundare făcută în port, vizibilitatea era foarte bună, vedeam cum peștii înotau liniştiţi pe lângă noi, deloc speriaţi de prezenţa noastră, pentru că eram în mediul lor, noi eram intruşii. Nu e un sentiment pe care poți să-l descrii în cuvinte. De teamă nu prea este loc în această meserie, pentru că dacă aceasta îţi dă târcoale, atunci cel mai mare inamic al nostru putem deveni chiar noi înșine. Nu este un mediu în care să greşeşti, pentru că o singură eroare poate fi fatală.
Pentru fruntaşul Lazăr, ieșirea în mare liberă, lucrul cu sculele hidraulice au reprezentat momentele cele mai intense ale cursului. Acesta spune că esenţial este ca scafandrul, când intră sub apă, să știe să-și facă singur palierele de decompresie la ieşire. Depinde de adâncimea la care stă și ce face. Scafandrul de categoria a III-a primește niște ordine, știe cât stă și când să iasă. La cursul pentru categoria a II-a, am învățat și cum se lucrează sub apă cu scule hidraulice, am executat ranfluări cu baloane și tot ceea ce ține de un scafandru lucrativ. Îmi doresc să am parte de cât mai multe misiuni de scafandru lucrativ.
Interlocutorul este convins că fiecare curs absolvit aduce și satisfacții financiare în plus. Dacă ai tărie de caracter, eşti sănătos, cu o structură atletică poţi opta pentru meseria de scafandru. Unele lucruri nu țin neapărat de voinţa noastră, putând aminti aici testul de narcoză și barofuncția. Dacă faci cursul de a III-a trebuie să treci de o probă de barofuncţie cu oxigen. Dacă corpul nu-ți acceptă oxigenul, nu e ceva ce poți antrena. Înotul îl mai poți antrena, o alergare, la fel. În barofuncție, eşti presurizat la 15 m şi ţi se dă oxigen la mască. Dacă ești alergic la el, nu poți să devii scafandru. În cazul unui accident de scufundare, ești tratat, după niște tabele, cu oxigen. Dacă corpul nu-ți acceptă oxigenul, nu poţi profesa în domeniu, a încheiat fruntașul. (L. Anghel).
