Exclusiv
Domnul Cms șef de poliție penitenciară Dan Halchin de unde s-o fi inspirat când a creat cele două personaje (Lolek și Bolec)?

Publicam un dialog fictiv între un lider sindical și conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Starea actuală a sistemului penitenciar ne face să credem că este pură realitate.
Ministerul Justiției nu mai este în acest film de o bună bucată de vreme.
La concursurile organizate în cadrul sistemului mai marii anp-isti au refuzat să participe, dar au aruncat în luptă săgețile.
Unele controale efectuate în pușcăriile țării sunt la fel ca și dialogul prezentat în articol: „fictive”.
Acolo unde vor sa protejeze pilele (vezi cazul de la Penitenciarul Ploiești, unde directorul joaca mai mult rolul unui bufon) le acoperă.
Unde ANP dorește schimbarea caută acul în căruța cu fân.
In dialogul fictiv am remarcat două personaje anp-iste, DGA Ilie Marian și domnul Păun Gabriel.
Władysław Nehrebecki a creat cele două personaje Lolek și Bolec inspirat fiind de caracterele celor doi.
Domnul Cms șef de poliție penitenciară Dan Halchin de unde s-o fi inspirat când a creat cele două personaje?
Noapte buna, poliția penitenciară! Cine poartă rușinea unei structuri fără busolă? DSDRP-ul a pierdut NORDUL, precizeaza cei de la FSANP.
Dialogul este unul fictiv între Cosmin DOROBANȚU (președintele FSANP) și Structurel OPERATIVESCU (directorul DSDRP din cadrul ANP). Dialogul scoate în evidență putregaiul și modul obtuz și îngust de luare a deciziilor ale celei mai mari structuri din Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) și unitățile subordonate (SECTORUL OPERATIV) și, totodată, dăunător poliției penitenciare, tocmai în această perioadă de criză generată de schimbarea de generații.
Laitmotivul dialogului: “Paza-i baza!”
Cosmin DOROBANȚU: “Sunteți văzuți ca o structură serioasă, nu?”
Structurel OPERATIVESCU: „Aveți dubii în privința asta?”
Cosmin DOROBANȚU: „Nu, dar știu că o structură serioasă trebuie să dea dovadă de responsabilitate, transparență și asumare, să aibă capacitatea de a coordona sectorul operativ din penitenciare. Dacă trimiteți doar adrese în penitenciare și faceți doar controale în urma acestora, fără să le arătați oamenilor cum să procedeze, credeți că sistemul penitenciar va performa?”
Structurel OPERATIVESCU: “Nu aș putea să vă răspund clar la o asemenea întrebare, deoarece eu nu prea am un reper al unităților penitenciare, întrucât în aproximativ cei doi ani de când conduc DSDRP nu am avut timpul necesar să merg prin unități.”
Cosmin DOROBANȚU: “Nu credeți că necunoașterea situației reale din unitățile penitenciare pervertește funcția pe care o dețineți?! Totuși, nu poți coordona serios un sector (n.r. sectorul operativ) atâta timp cât nu-i cunoști hotarele și particularitățile.”
Structurel OPERATIVESCU: “Este posibil, însă, la nivelul direcției (n.r. DSDRP), avem grupuri de lucru, petiții, documente de semnat, viață personală și multe alte situații care m-au împiedicat să iau contact direct cu agenții și ofițerii din linia întâi din penitenciare. Știți, eu mai fac și naveta zilnic în alt oraș…”
Cosmin DOROBANȚU: “Am observat o opacitate a structurii pe care o conduceți. Deciziile se iau în cerc restrâns, regimul nu știe de siguranță, siguranța de evidență, evidența de regim. Din exterior pare o structură fără busolă, în căutarea Nordului pierdut. Un Nord al eficienței, al responsabilității, al transparenței. Nu vă e frică de momentul în care DSDRP va intra în rigor mortis? Vă întreb, pentru că lăsați impresia unei structuri cu un miros putred de inerție și de o rigiditate cadaverică?”
Structurel OPERATIVESCU: “Ne asumăm anumite decizii. Nu vrem să se afle în spațiul public că sectorul operativ este în pragul colapsului. Evenimentele negative au explodat în unitățile penitenciare. Chiar și eu, în calitate de șef al structurii (n.r. DSDRP), am uneori impresia că am pierdut războiul cu deținuții. Și aici aș menționa Penitenciarul Gherla. Practic nu mai știm cum să gestionăm situația.”
Cosmin DOROBANȚU: “Semisoluțiile ambigue ale factorilor de conducere din DSDRP au condus la situația de la Penitenciarul Gherla. E doar începutul… Așa se întâmplă când girați în funcții de conducere oameni cu standarde ieftine, slugarnici, parveniți și cu idei de împrumut. Apropo, de ce nu ați participat în comisia de concurs pentru ocuparea posturilor vacante de directori adjuncți siguranță și regim penitenciar din unități? Dumneavoastră și șeful dumneavoastră?…”
Structurel OPERATIVESCU: “Nu am participat să nu răspundem direct de vreo gafă grosolană pe care am fi putut s-o facem. Dar, în final, ne-am dat seama, după eșecul concursului, că ne-am sinucis profesional pe mâna altora. Referitor la ocuparea funcțiilor de conducere din sectoarele operative ale unităților penitenciare, v-am mai zis: Îi lăsăm pe directori să-și aleagă echipa.”
Cosmin DOROBANȚU: “I-ați lăsat pe unii de capul lor. Au ales greșit. Acum decontează poliția penitenciară greșelile lor și ale voastre. Pentru că, în multe circumstanțe, între prostie și înțelepciune, oamenii de echipă ai directorilor care au ales în locul vostru, și-au stimulat-o constant pe prima. V-aș ruga ca, pe viitor, să vă implicați direct, să coordonați așa cum spune legea. Astfel, DSDRP va începe să fie văzută ca o structură precisă, scutită de dubiul bâjbâielii. Puteți lua de pe poliția penitenciară eticheta de instituție mediocră?”
Structurel OPERATIVESCU: “O mare parte a responsabilității imaginii unui sistem penitenciar mediocru o purtăm toți. Uneori nu avem capacitatea să urmărim eficacitatea rezultatelor deciziilor care se iau la nivelul structurii (n.r. DSDRP). Nu de puține ori confundăm cauza cu motivele și luăm decizii neașteptate care cresc nivelul de nervozitate în teritoriu, pentru că nu reușim să coordonăm sectoarele operative din penitenciare, deși suntem o structură de specialiști.”
Cosmin DOROBANȚU: “Referitor la structura de specialiști… Știți cum o percep polițiștii de penitenciare din unități? O pisica care in oglinda se vede leu.”
Sabotorii directorului general Dan HALCHIN. Din culpă sau cu intenție…
Iată cât de simplu poate fi definită, într-un scurt dialog ipotetic, Direcția Siguranța Deținerii și Regim Penitenciar (DSDRP) din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP)! Practic întreaga coordonare a structurii/direcției este ținută la secret. Toate deciziile importante pentru sistemul penitenciar se iau într-un “conclav” născut pe bază de afinitate, discreționar și niciodată transparent. În DSDRP polițiștii de penitenciare din unități sunt considerați prea știrbiți de inteligență ca să înțeleagă decizii de aparat central. Ultima lovitură a „conclavului” sub centura imaginii sectorului operativ din penitenciare a fost pasarea responsabilității alegerii directorilor adjuncți către un Pokemon și un nespecialist în domeniu. Și ne mirăm: De ce atâtea deficiențe? De ce atâtea ultraje? De ce atâtea incidente operaționale? De ce atâtea evenimente negative? De ce atâta habarnism și decizii în dezacord cu legea? De ce se plătesc polițe șefilor incomozi conducerii DSDRP?! (Cristina T.).
Exclusiv
Fapte care nu pot fi acceptate într-un stat care se vrea a fi „de drept”, „nu de drepți”

Deoarece lista judecătorilor din cadrul Tribunalului București care ignoră cu o nonșalanță demnă de o cauză mai bună drepturile fundamentale ale inculpaților la apărare și la un proces echitabil este, din păcate, lungă, pentru a spulbera rapid suspansul, menționez încă de la început că mă refer la domnul judecător ALEXANDRU NICOLAE VOLINTIRU și la judecătorul care a respins solicitările de recuzare formulate împotriva acestuia.
Cu toate că și cele întâmplate înaintea momentului disjungerii din Dosarul nr. 14300/3/2019 merită a fi semnalat, inclusiv Inspecției Judiciare, ceea ce s-a întâmplat de la primul termen când s-a schimbat, în sfârșit, judecătorul după disjungere, în Dosarul nou format (9992/3/2023) este, cu adevărat, halucinant.
În urma repartizării aleatorii după ce doamna judecător IVĂNCIOIU FLORENTINA nu a mai intrat în sală pentru continua judecata în Dosarul nr. 9992/3/2023, după disjungerea din Dosarul 14300/3/2019, dosar pe care tot dumneaei l-a soluționat, a fost desemnat domnul judecător ALEXANDRU NICOLAE VOLINTIRU.
Primul termen la care domnul judecător a intrat în acest dosar (9992/3/2023), respectiv termenul din 09.11.2023, a coincis cu prima cerere de amânare formulată de către domnul VASILESCU VALENTIN, precum și de avocata acestuia, cerere solid motivată și dovedită cu înscrisuri medicale.
Deși în ambele cereri de amânare, atât ale domnului VASILESCU VALENTIN, precum și a doamnei ADRIANA ANCA BOGHIU, avocatul ales al acestuia, s-a învederat, atât faptul că domnul VASILESCU VALENTIN trebuie să fie prezent, exact în aceeași zi de 9 noiembrie 2023, la o programare mai veche la o clinică de prestigiu din Cluj, în vederea unor investigații amănunțite de specialitate, iar următoarea programare este posibilă cel mai devreme în luna martie 2024, precum și faptul că este prima cerere de amânare formulată în acest dosar de către acest inculpat care, trebuie subliniat, a participat activ la absolut toate ședințele de judecată anterioare, domnul judecător ALEXANDRU NICOLAE VOLINTIRU a respins cererea de amânare formulată de domnul VASILESCU VALENTIN.
La abuzul domnului judecător a pus vârtos umărul și doamna avocat CHIRCA OANA COSMINA, avocatul din oficiu menținut în cauză pentru domnul VASILESCU VALENTIN, în pofida dispozițiilor legale care prevăd expres faptul că mandatul avocatului din oficiu încetează la prezentarea avocatului ales.
În speța de față, deși domnul VASILESCU VALENTIN a fost prezent și asistat de către doamna avocat ADRIANA ANCA BOGHIU la fiecare termen de judecată, în mod nelegal a fost menținută delegația avocatului din oficiu, doamna CHIRCA OANA COSMINA.
La interpelarea domnului judecător, după ce a menționat expres că este foarte bine pregătită având absolvite două facultăți, absolvind și ASE-ul, nu doar Facultatea de Drept, doamna avocat CHIRCA OANA COSMINA a pus concluzii ÎMPOTRIVA INTERESULUI CLIENTULUI pe care a fost desemnată să-l asiste din oficiu solicitând RESPINGEREA CERERII DE AMÂNARE FORMULATE DE CLIENTUL SĂU DIN MOTIVE MEDICALE !?!
Mărturisesc că, în 26 de ani de practică, nu am văzut nici un avocat desemnat din oficiu care să pună concluzii contrare interesului inculpatului pentru care a fost desemnat, solicitând expres respingerea unei cereri formulate de către inculpatul pe care îl asita/reprezenta.
Profitând de concursul ilegal și imoral acordat de către avocata din oficiu desemnată pentru domnul VASILESCU VALENTIN, domnul judecător ALEXANDRU NICOLAE VOLINTIRU a respins cererea de amânare formulată de către domnul VASILESCU VALENTIN, trecând la discutarea și administrarea probelor.
Văzând că avocata din oficiu a domnului VASILESCU VALENTIN nu a solicitat pentru acesta nicio probă în afara probelor pe care eu le-am solicitat pentru clientul meu, domnul GLIGĂNEANU GABRIEL, am formulat o cerere de recuzare împotriva domnului judecător ALEXANDRU NICOLAE VOLINTIRU, fiind mai presus de orice dubiu că-i încalcă inculpatului VASILESCU VALENTIN dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil.
Deși era primul termen de judecată la care domnul judecător ALEXANDRU NICOLAE VOLINTIRU a intrat în acest dosar complex, termen la care s-a întâmplat și o premieră nedorită, respectiv validarea de către judecător a concluziilor avocatului din oficiu, concluzii formulate împotriva intereselor clientului pentru care a fost desemnat, judecătorul care a soluționat cererea de recuzare a respins-o, considerând că domnul judecător ALEXANDRU NICOLAE VOLINTIRU nu i-a încălcat domnului VASILESCU VALENTIN dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil.
La termenul următor, respectiv cel din data de 20.11.2023, domnul judecător ALEXANDRU NICOLAE VOLINTIRU a spulberat orice dubiu cu privire la faptul că, din păcate, judecă acest dosar după reguli de procedură de uz intern, lipsa de imparțialitate a acestuia devenind mai mult decât evidentă.
La acest termen, s-au întâmplat 3 lucruri notabile :
1. Doamna avocat ADRIANA ANCA BOGHIU a formulat cerere de recuzare, atât a domnului judecător, precum și a doamnei procuror de ședință, motivat de faptul că ambii și-au însușit și validat la termenul anterior, punctul nelegal exprimat de către avocata din oficiu împotriva intereselor clientului pe care a fost desemnată să-l asiste/reprezinte.
Evident, și această cerere prin care se solicita (și) recuzarea domnului judecător ALEXANDRU NICOLAE VOLINTIRU a fost considerată neîntemeiată de judecătorul care a soluționat-o, motiv pentru care a respins-o.
2. În mod abuziv domnul judecător ALEXANDRU NICOLAE VOLINTIRU a respins prima mea cerere de amânare formulată în acest dosar, deși am depus înscrisuri din care am dovedit faptul că, la data de 20.11.2023, ora 11,00, eram prezent la Curtea de Apel Brașov în calitate de avocat ales al unei persoane care se afla în arest preventiv de peste 6 luni, la acel termen discutându-se contestația împotriva încheierii prin care s-a dispus prelungirea arestului preventiv cu încă 30 de zile.
Nici nu contează faptul că am fost prezent cu folos în acel dosar în fața Curții de Apel Brașov, clientului meu fiindu-i admisă contestația și fiind plasat în arest la domiciliu.
Ceea ce contează este faptul că, deși nici clientul meu, nici eu nu am mai formulat anterior vreo cerere de amânare, iar prezenta cerere de amânare era temeinic motivată și dovedită, domnul judecător a respins-o considerând-o a fi nefondată.
Respingerea cererii de amânare este cu atât mai nefondată cu cât, în cuprinsul ei, am învederat nu doar că este prima cerere de amânare pe care o formulez în acest dosar, dar este și ultima cerere de amânare care va fi formulată în acest dosar pentru domnii VASILESCU VALENTIN și GLIGĂNEANU GABRIEL, având în vedere faptul că am stabilit cu doamna avocat ADRIANA ANCA BOGHIU ca, de la termenul următor, în eventualitatea în care unul dintre noi lipsește, celălalt să-l substituie.
Cu toate aceste, deși doamna avocat desemnată din oficiu pentru domnul GLIGĂNEANU GABRIEL nu a răspuns prea hotărât că este pregătită să pună concluzii, domnul judecător ALEXANDRU NICOLAE VOLINTIRU a respins cererea mea și a dispus continuarea judecății.
Sesizând că nu este apărat corespunzător, clientul meu a formulat o cerere de recuzare a domnului judecător din cauza faptului că-i ignoră sistematic dreptul la apărare.
Deși dispozițiile legale îl obligau să suspende judecată și să înainteze dosarul conducerii instanței în vederea soluționării cererii de recuzare, domnul judecător ALEXANDRU NICOLAE VOLINTIRU a ignorat, din nou, dispozițiile legale incidente și a purces la audierea martorilor, înaintând dosarul în vederea soluționării cererii de recuzare ulterior finalizării ședinței de judecată.
Din nou, judecătorul investit cu soluționarea cererii de recuzare a considerat faptul că domnul judecător ALEXANDRU NICOLAE VOLINTIRU respectă în totalitate drepturile care îi garantează clientului meu că are parte de un proces echitabil.
3. Dovada irefutabilă a faptului că principiile care guvernează corecta desfășurare a procesului penal sunt absolut aleatorii pentru domnul judecător ALEXANDRU NICOLAE VOLINTIRU, este dată de faptul că, după ce a ignorat cu o grație demnă de o cauză mai bună cererea de recuzare formulată de clientul meu și după ce a audiat martorii prezenți, a dispus citarea pentru termenul următor a tuturor martorilor menționați în rechizitoriu.
Grozăvia deciziei este dată de numărul martorilor care, în opinia domnului judecător ALEXANDRU NICOLAE VOLINTIRU ar trebui audiați la termenul de mâine, 05.12.2023 : 28 de martori !
Este mai presus de orice dubiu faptul că, resortul dispoziției de a fi citați pentru termenul de mâine a tuturor celor 28 de martori menționați în rechizitoriu este dat de dorința domnului judecător de a termina cât mai rapid această mascaradă judiciară pentru a nu interveni și prescripția răspunderii penale pentru infracțiunea de evaziune fiscală după ce deja a intervenit prescripția pentru infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat și spălare de bani.
După ce organele de urmărire penală și instanțele de judecată au lăsat în nelucrare acest dosar sau au acordat termene din cauza grevei magistraților, domnul judecător ALEXANDRU NICOLAE VOLINTIRU dorește „să remedieze” această problemă și să pronunțe cât mai rapid, în orice condiții, sentința în acest dosar, fapt care nu poate fi acceptat într-un stat care se vrea a fi „de drept”, „nu de drepți”.
Av. Florin Constantin Durgheu
Exclusiv
Reeditarea mafiei lui „Portocala”/Noi detalii despre actuala mafie a procurorului ”Portocală” ies la iveală!(I)

„Jurnalistul” de șantaje Catalin Stavri, purtătorul de cuvânt pe afaceri murdare al primarului Volosevici/DOCUMENTE/Inregistrari audio (IV)
Boși, locotenenți, soldați:
Mafia din interiorul Poliției Române, filiala Prahova . Poluarea și corupția au fost mereu în topul problemelor din Prahova; de ce ar face excepție de la regula asta oamenii legii din județ. Beneficiind de protecție la cel mai înalt nivel, inspectorul general adjunct al Poliției Române, Eduard Mirițescu, a pus la punct in Prahova o structură de crimă organizată operând chiar în cadrul poliției. Increngătura mafiotă include polițiști de toate gradele, oameni politici, un jurnalist specializat pe șantaje, ocupând funcția informală de hoț-șef peste infractorii mărunți dintr-o zonă a județului.
Jurnalistul Cătălin Stavri, șantajist, șpăgar și intermediar de voturi
Jurnalistul Cătălin Stavri este omul de teren, scos la înaintare ca interfață vizibilă a ilegalităților, ultima verigă, cea aflată la vedere, a ilegalităților grupării. Omul s-a specializat în jurnalism de șantaj, încât, după ce a dat pe față mai multe bube ale chestorului Mirițescu, au dat-o la pace devenind „partners in crime”, de fapt jurnalistul devenind unul dintre acoliții săi – să o spunem în limbajul lor mafiot: devenind soldatul grupării.
Beneficiind de ponturile informative date de politisti corupti si de intervenția directă a chestorului Mirițescu, Cătălin Stavri solicită și primește în mod direct avantaje financiare din partea agenților economici din Prahova, care sunt șantajati prin amenințarea cu publicarea unor materiale de presă defăimatoare sau cu anchete penale. O practică uzuală este aceea de sesizare a Serviciului de Apel Unic de Urgență 112 cu privire la suspiciuni de încălcare a legii, urmate de trimiterea unor semnale de posibile rezolvări a „problemei”, daca se… cotizează. O astfel de acțiune a avut loc de curând, cu scopul rezilierii unei contract comercial dintre două societăți cu capital privat. DGA Prahova a intrat în posesia mai multor înregistrări făcute de diverse grupuri de interse în care jurnalistul solicita, în numele lui Volosevici și al influenței din Poliție, bani și alte foloase pentru rezolvarea „problemelor”, inclusiv în spețele mai sus amintite. Toate aceste probe au fost blocate si sunt blocate la ordinele chestorului Miritescu, chestorului Ginel, Balan si Frangulea.
Neluându-se măsurile legale, pe plan local, unii dintre păgubiți au sesizat direct DNA București, motiv pentru care „jurnalistul” santajist si spagar pentru a scapa de raspunderea penala care il incumba a inceput o „sarabanda” de plangeri penale efectuate de el personal si de acolitii din aceasta grupare si cu sprijinul politistilor corupti isi continua activitatea infractionala. Mai mult, a trecut la filaje, bara la bara, la denuntatorii din dosarul DNA, pentru intimidarea acestora.
Acum sa explicam pe larg cititorilor cine sunt asa -zisi „interlopi” din mafia deseurilor care au fost „retinuti” si motivele acestui dosar fabricat: santajul mafiei adevarate ale deseurilor al carui exponent este „jurnalistul” santajist si spagar Stavri Catalin.
Reamintim ca, dintre cei 12 reținuți în dosarul mafiei deșeurilor din Prahova, 4 au fost duși în fața instanței cu propunere de arestare preventivă: Adrian Vuță Nistoroiu, Cristina Dobre, Cristian Burlacu și Florin George Simion.
I. Adrian Vuță Nistoroiu este cel care i-a achizitionat de pe firma sa „jurnalistului” santajist si spagar (Catalin Stavri) doua autoturisme de lux, atat pentru el, cat si pentru sotia acestuia. O mare parte din aceste sume de bani au fost achitate de Adruan Vuta Nistoroiu.
Documentele cu facturile celor doua autoturisme si contractele:
CamScanner 12-03-2023Tot Adrian Vuta Nistoroiu este cel care i-a achitat „jurnalistului” spagar si santajist zeci de vacante de Lux in locatii exclusiviste.
Ultimii bani pe care i-a dat „jurnalistului” santajist si spagar la solicitarea acestuia a fost cand jurnalistul „spagar” si santajist a pierdut procesul de calomnie cu comisarul Adrian Radulescu de la DGA Prahova. Atunci, Adrian Vuta Nistoroiu i-a transmis sa nu il mai caute și sa nu îl mai „tapeze” de bani ca NU mai primeste un leu de la acesta si iata, peste noapte a devenit seful mafiei, doar pentru ca a refuzat sa mai „cotizeze” si sa se supuna santajelor acestui individ si al mafiei pe care o reprezinta.
Reamintim ca, „jurnalistul” santajist si spagar a dus o adevarata campanie de denigrare impotriva comisarului Adrian Radulescu doar pentru a il apara pe Ginel Preda deoarece comisarul Radulescu avea in lucru un dosar la DGA cu ofiteri corupti din IPJ Prahova, printre care era si Ginel Preda.
In prezent, asa cum dezvaluiam la inceputul articolului, comisarul Adrian Radulescu a fost potcovit, din nou, de aceeasi mafie si pentru aceleasi motive.
recent, DGA Prahova a intrat în posesia mai multor înregistrări făcute de diverse grupuri de interse în care jurnalistul solicita, în numele lui Volosevici și al influenței din Poliție, bani și alte foloase pentru rezolvarea „problemelor”, inclusiv în spețele mai sus amintite. Toate aceste probe au fost blocate si sunt blocate la ordinele chestorului Miritescu, chestorului Ginel, Balan si Frangulea.
Jurnalistul „spagar” si santajist a publicat din nou un articol denigrator la adresa comisarului Adrian Radulescu si comisarul-şef de poliţie Sandu Frangulea i-a intocmit un raport pentru a il indeparta de la Prahova unde erau documentate faptele de coruptie ale politistilor si cu sprijinul mnemijlocit al comisarului Miritescu acest demers s-a realizat.
Reamintim ca, neluându-se măsurile legale, pe plan local, unii dintre păgubiți au sesizat direct DNA București.
II. Cristian Burlacu, al doilea personaj, care a fost retinut si inculpat doar ca a REFUZAT sa mai cotizeze la aceasta mafie.
Cristian Burlacu este sau a fost administratorul firmei BLUE PLANET. Va dezvaluiam de ceva timp ca toate, absolut toate contractele pe care le incheie primaria psd-istului Andrei Volosevici au un „parandarat”, de minim 10%, o spaga pe limbajul acestora.
Astfel, intre Blue Planet si firma „jurnalistului” spagar si santajist a fost incheiat un contract de „publicitate” la o valoare de 10% din contractul incheiat de Blue Planet si Primaria Ploiesti. Vom publica si contractul si facturile.
Cand firma in cauza (datorita problemelor financiare) a mai refuzat sa se supuna santajaului si sa ii mai achite spagarului santajist cei 10%, au inceput amenintarile care s-au concretizat cu inculparea lui Cristian Burlacu, in acest dosar fabricat.
Ultima discutie intre jurnalistul spagar si reprezentantii Blue Planet imbraca formele ridicolului (vom publica print screen dupa aceasta convorbire). „Jurnalistul” santajist si spagar solicita, ca sa fie bine si sa nu fie rau, ca firma Blue Planet sa ii achizitioneze un autoturism BMW X6 in contul facturilor restante. Au refuzat si aceasta incercare noua de santaj si, cu politistii corupti din aceasta caracatita, a ajuns inculpat.
III. Si firma Rosal a refuzat sa mai „cotizeze” si sa se mai supuna santajului. Sotia si mama „jurnalistului” spagar si santajist au fost angajate la aceasta societate pe care aceasta grupare a mulso’ din toate pozitiile.
In doi ani de zile „jurnalistul” spagar si santajist a „primit” de la Rosal cca 7 miliarde de lei. Cand au incetat sa se mai supuna santajului au inceput, pe de o parte, atacul lui Andrei Volosevici, pe de alta parte un atac mediatic de proportii. Nu ne-ar mira ca ancheta cu dosarul fabricat de politistii corupti sa se indrepte si spre cei de la Rosal pentru a le aplica o corectie ca au REFUZAT sa mai cotizeze si sa se supuna santajului. (vom publica toate facturile si platile efectuate catre firma santajistului, precum si catre sotia si mama spagarului).
Cine sunt politsitii care au intocmit acest dosar care este, in fapt, un santaj in forma continuata, ochestrata de „jurnalistul” santajist si spagar cu sprijinul institutiilor statului?
- La comanda era in aceea zi renumitul….ati ghicit….Ginel Preda – cel indicat mai sus….
2. Dosarul a fost „efectuat” de Marcel BĂLAN, personaj care musamalizeaza dosarele membrilor acestei grupari, la care vom reveni.
3. Cine a fost in perchezitie la SWO ? Normal, comisarul Frangulea.
Marcel Balan incearca sa musamalizeze dosarul in care Catalin Muresan din mafia gunoaielor este acuzat de actiuni specifice crimei organizate cand a incercat sa intimideze familia unui concurent de pe piata.
Comisarul Sandu Frangulea, revenit la arme si munitii, incearca sa musamalizeze dosarul lui Catalin Muresan de la Recop, cel cu deseurile periculoase.
Ginel Preda incearca sa musamalizeze dosarul mafiei imobiliare si sa blocheze dosarul penal nr 37/P/2023 disujns la Parchetul de pe langa Tribunalul Prahova. Se incearca musamalizarea tuturor acestor dosare penale. Normal, o mana spala pe alta, una sare in ajutorul alteia si invers.
In cel cu mafia imobiliara este doar implicata sora chestorului Eduard Miritescu …
Emisiune preluată de pe YouTube, emisiune ealizata de Republika News Tv
Daca mai recapitulam pentru opinia publica, avem intreaga „facatura”, o „facatura” prin care organele statului roman au fost utilizate in actiuni de santaj:
- Cu o zi inainte de perchezitii, marele deontolog al acestor doua grupari de crima organizata a publicat, din nou, „globul”, pe care il publica cand era in tandem cu „Portocala” si „preciza” la comanda, ori pentru santaje, ori pentru promovarea unor dosare „fabricate” cine si ce urmeaza a/ar fi victima/victime. Cu un tupeu nemarginit pentru aceasta grupare de criminalitate economico-financiar organizata, a postat si mesajul sugestiv: „Deranj Mare”…”Daca va era dor” (ultima expresie este daca va era dor de globul prin care preciza/”previziona” ce va urma, da, ce sa zicem, mare prezicator este acest baietas fara liceu macar);
- A doua zi, surpriza, au fost perchezitii la asa zisa mare grupare a „mafiei” gunoaielor, cum a vazut maria sa in „GLOB”, grupare a gunoaielor, caci asa o numeste cel care a primit el si familia sa bani de la firmele pe care acum le ataca, precum si de la firmele de salubrizare .
- Tot a doua zi, a facut o gafa de proportii/monumentala, probabil imbatat de succes, a dat pe „goarna” aceasta facatura si a publicat un „articol” prin care specifica ca la orele 08.20 cei din asa zisa mafie a gunoaielor au primit ordonanta de retinere, in contextul in care ei au fost pusi sub invinuire la orele 10.00. HILAR si distractiv cum se dau de gol cei din aceasta mafie.
4. Un avocat al apararii a solicitat Onoratei Instante si procurorului de sedinta sa explice cum este un proces echitabil si corect daca pe un site obscur (cu referire si cu nominalizare numelui jurralistului santajist Catalin Stavri, PRECIZAT in clar), a fost publicat un articol (pe care l-a aratat) prin care minciuna a fost preluată, gonflată și rostogolită, precum celor in cauza le-au fost emise ordonate de retinere pentru 24 de ore, articol publicat pe „surse”, conform carora aceste aordonante s-au emis la orele 08.20, cand cei in cauza de abia la orele 10.00 au fost pusi sub invinuire. Probabil si sursele respective ale spagarului/santajist au fost tot din „GLOBUL pantentat de Stavri-Portocala”, acum a evoluat la Stavri – „Gigel” si „Portocala”. Unde sunt trei, puterea creste, nu?
5. In timpul acestor interventii in care gruparea de crima organizata a FOST data de gol/ devoalata pana si de avocati, a fost observat un politist care „butona” la un telefon, probabil transmitea mesaje catre „seful” acestui site obscur si la orele 19.00 s-a produs „minunea”: stirea a fost modificata, cei drept, tardiv, foarte tardiv, caci avocatii, si nu numai, aveau deja print screen-urile dupa articolul initial.
In acest context nu este de mirare ca legea este pentru „catei”, din moment ce „jurnalistul” spagar si santajist se pozeaza cu insemnele politiei romane si pe masinile IPJ Prahova. Probabil transmite mesaje gruparii ca este protejat si intangibil:
Si celelalt protejat din gasca „jurnalistului” santajist si spagar (Catalin Muresan) are toate autoturismele de pe firma inregistrate cu COP, oamenii astia chiar conduc politia.
Reamintim ca, procurorul sef de sectie din cadrul DNA ST Ploiesti, Matei Adrian George a constatat mai multe fapte penale savarsite de jurnalistul santajist si de acesta grupare de criminalitate economico – financiara organizata si a disjuns cauza catre Parchetul de pe langa Tribunalul Prahova cu toate probele si inregistrarile audio: „inregistrarile audio ambientale si cele efectuate prin intermediul aplicatiilor telefonice au fost transcrise in procese-verbale de catre lucratorii Serviciului Tehnic al DNA in baza ordonantelor de delegare in cauza”.
„Jurnalistul” santajist si spagar s-a implicat direct in cumpărarea pentru Andrei Volosevici a voturilor cetățenilor de etnie romă din Ploiești, oferind bani pentru voturi și luând contact cu șefi informali ai comunităților rome din oraș pentru finalizarea tranzacției.
Dovada ca primarul PSD-ist Andrei Volosevici era parte din aceste infractiuni
Exponentul mafiei gunoialor, Catalin Stavri (cel care a obtinut bani iliciti din aceste operatiuni, nu o zicem noi, ci un procuror sef din DNA), ca sa elimine o posibila concurenta si-a desfasurat „fortele” vizibile si invizibile in actiuni tipice crimei organiuzate, implicand in aceste actiuni politisti corupti, sesizam ca si posibili procurori dar si o parte din media.
In dosarul penal nr 37/P/2023, procurorul sef de sectie din cadrul DNA ST Ploiesti, Matei Adrian George a constatat mai multe fapte penale savarsite de jurnalistul santajist si de acesta grupare de criminalitate economico – financiara organizata si a disjuns cauza catre Parchetul de pe langa Tribunalul Prahova cu toate probele si inregistrarile audio: „inregistrarile audio ambientale si cele efectuate prin intermediul aplicatiilor telefonice au fost transcrise in procese-verbale de catre lucratorii Serviciului Tehnic al DNA in baza ordonantelor de delegare in cauza”.
Probabil ca cei de la Parchetul de pe langa Tribunalul Prahova sunt tintuiti pe scaun de mafia din politie (IPJ Prahova si MAI).
In fapt, polititii corupti asta incearca sa musamalizeze!
La alegerile locale din 2020, C.S. a fost omul de legătură dintre Volosevici, omul de afaceri rom G.V., ca sponsor, și șefii informali din zone ploieștene populate preponderent de romi săraci.
Este vorba de cartierele Mimiu (1800 potențiali votanți romi), Radu de la Afumați (500 votanți) și Bariera Basarab (300 votanți).
Prin intermedierea lui C.S., părțile au agreat asupra oferirii unei mici atenții de 100 de lei pentru fiecare votant. In plus, s-a decis alocarea a 20.000 – 30.000 lei pentru organizarea pentru romi a unei petreceri în ziua votului, cu mâncare și băutură. Suma totală calculată de C.S fost între 200.000 – 300.000 lei, care avea să fie oferită de omul de afaceri G.V. în schimbul obținerii, ulterior, al unor contracte vizând prelucrarea apelor uzate din județ, prin care să-și recupereze investiția. Singura promisiune care viza îmbunătățirea condițiilor de locuit ale romilor a fost astfaltarea cartierului Mimiu.
C.S. i-a cerut 300.000 lei omului de afaceri, care a fost de acord să o plătească în mai multe tranșe, până în ziua alegerilor. Cu trei zile înainte de alegeri, G.V. i-a oferit 130.000 de lei lui C.S., din care 80.000 de lei, via C.S., au ajuns la liderul rom al comunității din Mimiu. 70.000 de lei din sumă a fost împărțită votanților sub forma cadoului de 100 de lei, iar restul de 10.000 a fost reținut de lider, sub motivul că a trebuit să-și plătească verii care l-au ajutat la împărțirea pomenii electorale în comunitatea Mimiu. Ce s-a întâmplat cu restul de 50.000 de lei rămași din totalul de 130.000? Au fost reținuți de C. S., cu argumentul că sunt necesari pentru alte cheltuieli electorale.
In zilele următoare, antreprenorul rom i-a mai oferit lui C.S. 80.000 de lei pentru mită electorală adresată romilor din cartierele Radu Afumați și Bariera Basarab. Din aceștia, 10.000 de lei au fost dați celor patru lideri informali din cele două cartiere pentru mobilizarea electorală a romilor, nefiind clar ce s-a întâmplat cu restul de 70.000. La votanți n-au ajuns, în orice caz.
Surpriza din dosarul penal
Asa cum va dezvaluiam, la dosarul cauzei sunt probe cum au fost obtinuti BANI ILEGAL DE JURNALISTUL CATALIN STAVRI SI GRUPAREA indicata DIN MAFIA DESEURILOR
Timp de șase luni, omul de afaceri a solicitat onorarea promisiunii vizând acordarea contractelor preferențiale ale Primăriei firmei sale, dar C.S., purtătorul de cuvânt al lui Volosevici pe afaceri dubioase, l-a aburit și tot amânat, încât până la urmă planul s-a topit în ceață și nu s-a mai finalizat în niciun fel. Pe românește, omul rom de afaceri a fost aburit și țepuit de 210.000 lei de niște bărbați albi, stâlpi ai societății. Bani îngropați de C.S. în contul de la Bellu. Ca să nu rămână chiar în pagubă, omul de afaceri i-a solicitat lui C.S., printr-un apropiat, să pună o vorbă bună ca să obțină prelungirea unui contract aflat in derulare cu fabrica de sucuri Timbark vizând apele uzate, precum și o clauză de exclusivitate pe această activitate. C.S. a fost de acord să intervină, dar cu condiția ca G.V. să-i cedeze 50% din viitorul contract, pe firma unui prieten, Claudiu Bellu, proprietar al unui restaurant. Omul de afaceri a acceptat propunerea, dar și-a băgat în combinație și o rudă cu care C.S. să împartă partea de 50%.
Prin urmare, profitul s-ar fi dus 50% la G.V., 25% la C.S. (și Bellu) și 25% la ruda lui G.V.
Ulterior, C.S. a mai obținut de la G.V. 10.000 lei, pe care să-i dea șpagă directorului Timbark pentru a obține mult dorita exclusivitate și, ca bonus, suplimentarea activității de exploatare a apelor uzate.
Surpriza de abia acum incepe
Tot la dosarul cauzei sunt probe si inregistrari audio/video (pe care le vom publica) conform carora pentru campania electorala s-a implicat si un alt personaj din mafia deseurilor, Catalin Muresan de la Pleasa.
Acesta din urma, pentru coruperea alegatorilor, a „donat” pentru campanie porci si o mare suma de bani. Vom reveni cu documente urmate de inregistari audio explicite, pe fiecare document.
De asemenea, vom reveni cu un interviu bomba luat de Incisiv TV domnului Vuta Adrian, la inceputul lunii octombrie de cand s-a auzit in „piata” despre fabricarea dosarului si retinerea lor. Sa mai spunem ca domnul comisar Balan s-a dus cu acest dosar, intai, la DNA de unde a fost trimis la plimbare pentru ca procurorui acestei institutii nu au vazut nimic ilegal? Ar fi de prisos. Ca in epoca lui „Portocala” s-a creat un „culoar” in justitia din Prahova!(Cristina T.).
N.R – Vom reveni și cu inregistrarea audio din care reiese cum își negocia santajistul -spaga de 10% din contractul pe care o firmă de salbrizare l-a încheiat cu Primaria Ploiesti. Mentionam ca o parte a acestui santaj a fost facturat și sumele santajului încasate.
Asta se incearca a se musamaliza, unele dosare penale sunt ascunse (pe numele celor din aceasta grupare de criminalitate economico-financiar organizata) si sunt fabricate altele, tot cu sprijinul si/sau la comanda acestor interlopi. Vom reveni cu documente si inregistrari audio. (Cristina T.).
Cum protejează Primăria Ploiești caracatița imobiliară din municipiu
Exclusiv
SANTAJELE MAFIEI CU AUTORITATI ale statului roman/Grupul de crima financiar – organizata locala cu sprijinul politistilor corupti si cu sprijinul parchetelor si instantelor/Documente si inregistrari audio, in exclusivitate/Azi, orele 13.00

Noua mafie a lui Portocală, prejudicii de milioane de euro! Noi detalii despre mafia procurorului ”Portocală” ies la iveală! Contractele sunt pe bani foarte mulți și pentru ei nu înseamnă nimic 10% din banii publici. Dosare penale ale membrilor gruparii de crima economico-financiar organizata musamalizate de politisti corupti din varful M.A.I si din conducerea I.P.J Prahova, altele efcutate la comanda de aceaste grupari de crima organizata care se sprijina una, pe alta! DOCUMENTE SI INREGISTRARI AUDIO, orele 13.00.
Acestea sunt reformele din M.A.I. si M.J.? Reeditarea mafiei lui „Portocala”? (Cristina T.).
-
Exclusivacum 3 zile
Mai poti sa respecti un grad de chestor, cand vezi ca un necunoscut e facut chestor, la 34 ani?
-
Exclusivacum o zi
Reeditarea mafiei lui „Portocala”/Noi detalii despre actuala mafie a procurorului ”Portocală” ies la iveală!(I)
-
Exclusivacum 3 zile
Cel mai mare secret al Mafiei din adevarata „mafie a gunoaielor din Prahova” va fi deconspirat, luni, 04.12.2023, orele 13.00/Politisti corupti cu functie de conducere din MAI si I.P.J. Prahova – complici la santajele gruparii de criminalitate economico-financiar organizata pe care o acopera in acest judet/DOCUMENTE SI INREGISTRARI AUDIO – IN EXCXLUSIVITATE
-
Exclusivacum 2 zile
SANTAJELE MAFIEI CU AUTORITATI ale statului roman/Grupul de crima financiar – organizata locala cu sprijinul politistilor corupti si cu sprijinul parchetelor si instantelor/Documente si inregistrari audio, in exclusivitate/Azi, orele 13.00
-
Exclusivacum 2 zile
Demersul studenților de la Academia de Poliție „A. I. Cuza”- continuă!!!
-
Administratieacum 4 zile
Serviciile au folosit partidul ca pe un prezervativ de unică folosință
-
Exclusivacum 3 zile
Nici în 2023, cei care conduc MAI nu au fost capabili să creeze un sistem de recrutare la județul de înscriere/Incompetența a ucis un polițist la Constanța
-
Ancheteacum 3 zile
Inalta Curte va judeca, in 7 decembrie 2023, cererea lui Chereches de stramutare a dosarului in care a fost condamnat deja de Curtea de Apel Cluj