Exclusiv
Don Quijote de la Mancha VS. Cei trei muschetari/Cavalerul tristei figuri VS. Cei trei mușca-tare/Ep.5 – HALTE!
Înainte de a vă arată cum o înfloritoare nouă asociație de proprietari se poate duce de râpă în doar 3 ani din cauza unor persoane cu interese personale de natură materială, cum fără jenă mint și fură banii proprietarilor prin contracte ilegal alese, permiteți-ne să punem un pic de pauză(HALTE!) la dezvăluirile de azi pentru unele actualizări ale situațiilor.
Facem acest lucru pentru cititorii noștri, care putem spune cu mândrie nu sunt doar din Prahova, ci sunt în număr tot mai mare, la nivel național.
Prin urmare, pentru cei care nu au început să citească dezvăluirile noastre de la Ep.1, vă reamintim că discutăm de derapajele de la Legea 196/2018, privind asociațiile de proprietari într-un condominiu nou din Ploiești, fost Premium am zice, format din 7 blocuri care sunt lăsate să se degradeze dar banii sunt luați de spadasini cu ambele mâini, fără scrupule.
Vă prezentăm această caracatiță care se poate instala și la dvs. în oraș, dacă nu sunteți vigilenți și nu urmăriți semnalele pe care noi încercăm să le subliniem ca fiind vitale pentru a nu fi păcăliți.
Ne asumăm enorma presiune a forțelor de coerciție asupra acestei situații din partea caracatiței, precum și dezgustul dvs. că așa ceva există la un asemenea nivel, fix în Patria Hoților – Prahova.
Dar cum dezgustul ar trebui să fie al celor care plătesc de 3 ani, vă lăsăm să judecați nivelul de dezinteres coroborat cu naivitatea proprietarilor, căci această tânără asociație a avut 3 Don Quijote, de la bun început – oameni care fără sprijinul comunității au fost jigniți, alungați din Comitetul executiv, blocați din comunitatea online constituită și condusă de președintele asociației, spadasinul D’Artagnan pe al lui supranume: Vlad „Minciunică” Socoleanu.
Deja sunt păreri cum că membrii acestei asociații ar trebui să se îndrepte cu daune către spadasini, dar despre asta vom dezbate în alt Ep.
Credeți-ne, analiza noastră va fi din ce în ce mai profundă, încă suntem la faza de studiu.
Ziua de azi! Update-uri!
Exemplul 10:
În Ep.4 ALLEZ!, vă aduceam la cunoștință că președintele asociației D’Artagnan Mincinosul trăgea cât mai mult de timp pentru a nu convoca Adunarea generală a proprietarilor in 2022(luna a 6a) (ca și în 2021 -luna a 8a) de frica oamenilor care l-ar fi lăsat fără spadă.
La sfârșitul episodului atrăgeam atenția că până la 31.03. anul curent, A.G.P. trebuia convocată, așa cum spune o lege pe care nu o aplică D’Artagnan : 196/2018 dar și după adresa făcută de fratele lui de la Monitorizare asociații din Primărie, Porthos interpretat de Iordăchescu Ștefan.
E clar, da? A.G.P. trebuie convocată!
Ei, dragii moșului… uite cum Bărbosul le aranjează pe toate și aflăm cu drag că după tărăgănări cât mai mari, Comitetul executiv s-a întâlnit… dar… ce să vezi?
NIMIC DE CONVOCAREA ADUNĂRII GENERALE!
Mergând pe același șablon, Minciunică speră să mai păcălească oamenii încă câteva luni.. în ideea că salariul ilegal pe care îl ia (ne referim aici la cel de un an încoace, restul le discutăm ulterior) precum și MARELE SALARIU AL ADMINISTARORULUI, renegociat?! De 20,000 lei PE LUNĂ al lui Aramis, cu numele de cetățean cu Ionuț „Atestat” Corcodel să curgă lin prin teaca alor lor săbii.
Acoliții din Comitetul executiv, veniți doar să semneze deciziile deja trasate ale lui D’Artagnan Mincinosul& Ionuț „Atestat” Corcodel tăceau mâlc. Acesta este procesul-verbal trimis de concubinii Socoleanu& Corcodel la proprietari(extras- datele de interes sunt încadrate):
Desigur, dacă vă uitați la chenarul roșu, mare vă întrebați consternați de ce este așa de șters… ca și cum cineva a încercat să modifice hârtia… Pai, vă răspundem noi, dar înainte de asta… MAI UITAȚI-VĂ O DATA!… Cât timp noi ne dăm cu părerea că doar un nepriceput ar fi făcut o așa proastă treabă.
Din surse credibile, redacția îl exclude pe D’Artagnan Mincinosul despre care am înțeles că și liceul a fost terminat cu greutate… ajutat fiind de papa via HALE.
DECI, SUNTEM GATA? IATĂ, explicația!

Vlad „Minciunică” Socoleanu, alterează un înscris oficial al Asociației intrând în abatere pe legea penală. Noi, doar spunem asta… dar sesizarea știm că o va face Don Quijote Alfa… sau cel puțin speram ????…
Leșinați după bani, precum cămilele după apă în deșert… cu speranța că pe tânărul Prâslea nu îl va duce capul( acesta este membrul din C.E. ce încearcă să devină și el un Don Quijote, cu dorința de a conduce asociația, rămâne să îi analizam situația în viitor) NU ÎȘI IMAGINAU CĂ vor fi dovezi asupra ilegalității comise.
Mai mult, din crasă prostie PĂSTREAZĂ adnotările de la pct. 9 făcute olograf de Prâslea pe procesul-verbal original, incriminându-se că INTENȚIONAT AU SCOS însemnările lăsate la sfârșitul documentului dar și faptul că AU LUAT LA CUNOȘTINȚĂ de cele cerute de Prâslea.
SERIOS, acum!
NU ESTE CLAR CA NU V-AM MINȚIT CÂND V-AM ZIS CĂ Minciunică ARE COMITETUL FORMAT DIN ACOLIȚI? Ne rezervăm ca pe Prâslea să îl analizăm separat, într-un alt Ep.
Nu vrem să ne batem cu pumnul în piept, dar noi luăm atitudine DOAR DUPĂ TEMEINICE INVESTIGAȚII… din diverse și credibile surse…
INCISIV DE PRAHOVA, lucrează pe surse, nu pe barba lui D’Artagnan Mincinosul!!!
Comitetul executiv, cu tot cu administrator și președinte vor putea fi primiși la parchet… fără probleme! Nu ne credeți? Încă?! Bine… să trăim și-om vedea.
„VINE POLIȚIA, SĂ-MI IA TOATA MARFA”…
Colac peste pupăză aici avem și prejudiciu, deci… pușcărie bașca bani dați înapoi.
Exemplul 11: Tot în poza de mai sus se observă la pct. 2 cum „dl. Andrei S. -bl. C1 ”solicită ca să fie scutit de onorariul avocatului Asociației în care dânsul este partea reclamantă.
Iar decizia acestui Comitet ilustru este: să întrebe pe spadasinul Porthos de la Primărie…
Noi am recitit speța și ne uităm unii la alții gata să bușim în râs…
Faceți mișto sau vă bateți joc? Adică… ori nu puteți mai mult ori doriți să mai fiți dați în judecată, de data asta tot Comitetul… IAR?
Păi dacă omul vă dă în judecata… el ce avocat plătește? Ambii, că e pielea a dracului pe el?!
Altă întrebare: dacă el câștigă procesul intentat… după mintea dvs. ar trebui să își plătească daune alături de voi, către propria-i persoană?
E adevărat că e loc pentru toți pe lume… dar v-ați adunat cu toții în Ploiești?!
Exemplul 12: În aceeași frază aflăm că „dl. Andrei S. -bl. C1” își vrea accesul online.
Să facem câteva clarificări pentru dvs.: „dl. Andrei S. -bl. C1” este, de fapt, Don Quijote de la Mancha, primul dintre ei care nu a cedat în fața spadasinilor, prin urmare l-am numit Alfa. El este cel care a pierdut accesul în luna ianuarie la aplicația e-bloc.ro, căci era singurul care verifica facturile scoase pe Asociație și lua măsurile pe care le considera legale.
Accesul l-a pierdut căci D’Artagnan Mincinosul a modificat o parte dintre contracte prin care proprietarii plăteau mai mult(analizăm situația mai jos)…
Cu frică de repercusiuni, concubinii D’Artagnan Mincinosul& Aramis „Atestat” sunt obligați să ia măsuri. Iată că pentru factura din luna ianuarie 2023, Don Quijote Alfa cere în scris celor doi, în termenul legal, că dorește facturile trimise pentru ceea ce plătește, altfel nicio notă de plată nu va mai fi plătită.
Cei doi analfabeți funcționali sau proaspăt penali, îi dă cu flit, căci la capătul drumului era fratele Porthos, de la Primărie .
Acesta se adresează noului cenzor pentru care a purtat un război cu greu câștigat, relatat în Ep. 4, și aflăm că iar îi este dat cu flit… Cenzorul se face că plouă și cere protecția lui Aramis „Atestat”, vezi doamne să rezolve situația. Pe Aramis „Atestat” îl doare la spadă și D’Artagnan Mincinosul acoperă problema trecută în agendă.
Totul bun și frumos… dar iată că și alți proprietari ne citesc articolul… și lumea începe să verifice dacă are acces la vestitele facturi… Unul nu, al doilea nu, al treilea nu… și devine CLAR: că Penalii noștri scot cu bună știință din aplicație rubrica de facturi. Doar cei cuminți mai au acces la aplicație, ceilalți recalcitranți sunt eliminați de tot. Lumea începe să facă scandal și deja o parte nu mai dorește să achite facturile. Viziunea dânșilor este identică cu a noastră DAR cu respectarea legii:
„ ART. 28 din legea 196/2018:
(1) Proprietarii din condominiu au dreptul să fie informați în legătură cu toate aspectele ce privesc activitatea asociației, să solicite în scris și să primească copii după orice document al acesteia. Proprietarii care solicită copii după documentele asociației de proprietari vor suporta costul de multiplicare a acestora.
(2) În vederea bunei informări a proprietarilor, asociația de proprietari amplasează la loc vizibil un avizier la care sunt afișate documente, în conformitate cu prevederile prezentei legi.
(3) Proprietarii din condominii au dreptul să primească explicații cu privire la calculul cotei de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari și, după caz, să o conteste în scris în termen de 10 zile de la afișarea listei de plată. Președintele asociației de proprietari este obligat să răspundă, în scris, la contestație în termen de 10 zile de la primirea acesteia.”
Desigur, că D’Artagnan nu a răspuns pozitiv la cererea lui Don Quijote, lucru ce reiese și din discuția de pe e-mail dar am putea paria că va dori să îl dea în judecată pe Don Quijote că nu își plătește facturile!!! Doar nu se poate ca ei să nu fure în voie, nu?!
Amuzantă situație când te gândești că tot proprietarii vor plătii daunele la avocat, pe lipsa de scrupule a concubinilor, doar nu plătesc ei din banii lor…Recunoaștem, amuzantă pentru noi!
În Ep.5 HALTE!, de astăzi, vom călători în timp la bunurile începuturi ale Asociației MRS Smart.
Mult așteptatul calcul al celebrei sume de 150.000 euro pierduți de proprietari, câștigați de spadasinii noștri și ai lor prieteni, începe fix de la documentul de mai jos.
Paroliști fiind, in Ep.6 vă vom face calcului… până atunci… dorim să aprofundăm și un exemplu trecut, cu privire la banii furați de președintele asociației de proprietari… prin hârtii… și alea prost făcute, după dictonul ” Atâta poate, atâta face”!

Să vedem acum cât ia spadasinul nostru D’Artagnan Mincinosul în urma celor de mai sus stabilite în Adunarea Generală de constituire:

Deci, stabilim un preț de 1440 și apoi luăm 1520? Cum este posibil, este inflația? Păi, este posibil… căci tot el și-a dat banii…după cum a vrut… nimeni nu a știut nimic…
Irelevant că se vorbise că se va lua 10 lei brut, omul are nevoie de bani pentru telefoane de ultimă oră și ceasuri smart. Păcat că tehnologia nu te face mai deștept, nici măcar mai cinstit…
Exemplul 13: La punctul 10 al procesului-verbal de constituire de mai sus aflăm că… s-au stabilit anumite plafoane. Dacă administratorul are limita 1000 de lei, președintele 2000 lei, Comitetul executiv 3000 lei, cum schimbi tu valorile contractelor, drăguțe D’Artagnan? Schimbarea unui contract nu este un eveniment? Dex-ul zice că da… deci…
Cine ți-a permis să plătești = să iei iar cu japca de la oameni????
Păi, nu crezi că o să dai banii diferență de la tine?
Noi, nu știm ce sa zicem, doar sperăm ca Don Quijote să citească Ep. asta!
Reamintim că acum este plătit regește tot ilegal, caci proprietarii nu au votat niciun salariu al lui… am zice președintelui…dar D’Artagnan Mincinosul nu a fost ales președinte în 2022 cât despre bani nici nu s-a discutat în Adunare… Mai multe despre Adunări și ce face spadasinul nostru pentru prostirea mulțimii în Ep. Următor.
Pentru a încălzi cele ce vor urma în Ep. 6, ne-am propus să vă prezentăm ceva scris în 2021, iată acum 2 ani… ca propuneri pentru A.G.P. MRS Smart, de către Cavalerul tristei figuri .


Nu vă speriați, aceasta propuneri nu au ajuns la proprietari… doar nu credeați că președintele ar accepta să fie dat afară de mânuță cu administratorul, nu!?
Va urma!
N.R. Nu uitați Ingredientele succesului: Iți trebuie niște proprietari creduli și intre ei unii loiali ție ca președinte de asociație, un Comitet favorabil, un administrator care unge rotile la primărie, un cenzor care e „prieten” cu administratorul, un Compartiment Specializat al Primăriei care accepta atențiile de la administrator si un monarh adevărat ca primar care lasă treaba să „meargă ca unsă”.
Vă mulțumim pentru asta și ne-am gândit să vă cerem sprijinul, căci puterea presei este puterea poporului, în final.. dacă nimeni nu ne-ar citi, nu am însemna nimic: dacă empatizați cu ale noastre concluzii și cu expunerea acestora, cu poveștile spadasinilor noștri, vă rugăm SĂ DAȚI LIKE ȘI SĂ REPOSTAȚI ARTICOLELE CARE V-AU PLACUT.
Așa cum spadasinii noștri încearcă să blocheze aflarea adevărului și expunerea lui aici, este de datoria noastră să contraatacăm.
HALTE! Vom reveni. (Cerasela N.).
poza: https://www.libris.ro/cei-trei-muschetari-a106663–p27506143.html
Exclusiv
IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!
Dezvăluiri incendiare aruncă, din nou și cu un tupeu greu de digerat, în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova. După ce „Incisiv de Prahova” a demascat deja „afacerea de familie” condusă sub bagheta comisarului Marcel Bălan, acum vine și „riposta” de la „Clan”! O ripostă atât de penibilă, încât ridică serioase semne de întrebare nu doar despre moralitatea, ci și despre minimele cunoștințe juridice ale celor care ar trebui să aplice legea.
I. Amenințarea „Păpușii Gonflabile”: Cristina Bălan, între demnitate și ridicol!
Ceea ce părea a fi doar un „nod în papură” la IPJ Prahova, prin poziția doamnei „Carmen”/Cristina Bălan (acum identificată, chiar de către ea, ca fiind Cristina Bălan, soția adjunctului), a escaladat într-o farsă juridică de prost gust. În loc să corecteze incompatibilitățile flagrante semnalate de „Incisiv de Prahova” la data de 30 ianuarie 2026, „Doamna Nod în Papură” a ales calea intimidării.
Într-un mesaj plin de indignare artificială, „Bălan Cristina, persoană privată, neavând calitatea de persoană publică” (citat textual, spre amuzamentul etern al juriștilor), a expediat redacției noastre o notificare. Printre rânduri, amenințări cu instanța, solicitări de ștergere a articolului și un tupeu demn de o cauză mai bună. Doamna Cristina, care potrivit investigațiilor „Incisiv de Prahova” (iulie 2025) a anchetat la un moment dat interlopii cu care soțul ei, Marcel Bălan, se distra de minune la chefuri, ne pretinde acum că nu este persoană publică! Asta în timp ce ocupă funcția de ofițer în cadrul Biroului de Ordine Publică, sub bagheta aceluiași soț, Marcel Bălan, care are atribuții de Ordine Publică și Rutieră! Penibil, nu-i așa? Când moralitatea e o păpușă gonflabilă, e clar că și logica se dezumflă.
II. Incompatibilitatea, o necunoscută „legală”: De la codul civil la analfabetismul juridic
Ghid-privind-incompatibilitatile-si-conflictele-de-interese-editia-2024 (1) – pag 40!
Redacția „Incisiv de Prahova” a răspuns cu un zâmbet amar la pretențiile doamnei Bălan, provocând-o să apeleze imediat la instanță. „Nu sunteți persoana publică? Interesant! … Vă îndrumăm spre instanță – poate nimeriți un «complet de judecată» favorabil – atât dvs. cât și soțul dvs. Dezvăluiri”, a fost replica noastră. Apoi, am continuat: „Având în vedere răspunsul nostru tranșant – vă rugăm să nu mai pierdeți timpul celor 48 de ore și să vă adresați instanței începând din clipa asta – pentru Ordonanța Prezidențială. Așteptăm de câțiva ani cu mare interes de când ne-a amenințat în același sens – soțul dvs. care nici acesta nu este… persoană publică. Ne vedem în instanță. Cu deosebit respect”.

Dar de ce atâta siguranță din partea noastră? Simplu! Incompatibilitatea pentru rudele de gradul 1 în Poliția Română nu este o fabulație de presă, ci o realitate juridică! Conform reglementărilor, polițiștii nu pot avea în subordine directă rude de gradul 1 (soț/soție), pentru a preveni influențarea deciziilor și pentru a evita conflictul de interese. Interdicția majoră este ca o rudă să fie șeful direct sau subordonatul direct al celuilalt. Dacă o astfel de situație intervine (ex: prin căsătorie, transfer sau numire într-o funcție de conducere), unul dintre polițiști trebuie să se transfere sau să schimbe compartimentul pentru a elimina starea de incompatibilitate.
Acest principiu fundamental este ignorat cu nonșalanță la IPJ Prahova. „Doamna Nod în Papură”, alias Cristina Bălan, este subordonată soțului său, Marcel Bălan, în cadrul aceleiași structuri! Acesta nu e un „nod în papură”, e un „nod la ștreang” pentru orice pretenție de legalitate! Faptul că „doamna” pretinde că nu este persoană publică și că informațiile sunt „neadevărate” demonstrează un nivel de „habarnism” juridic periculos pentru un ofițer de poliție. Cum poate o persoană care nu înțelege aceste principii elementare să aplice legea?
III. „Clanul Nod în Papură”: O „Famiglie” care sfidează bunul simț și legea!
Cazul „Clanului Nod în Papură” confirmă, din păcate, că IPJ Prahova a devenit un poligon de testare a impunității și un model de „circar în uniformă”, așa cum l-am numit pe Marcel Bălan încă din iulie 2025. De la episodul „crimă cu păpușa gonflabilă” și promovarea sa, până la situația actuală, instituția e un perpetuu spectacol de prost gust.
Dezvăluirile „Incisiv de Prahova” despre „Caracatița White Tower” (februarie 2024) și „Operațiunea Dosar Șters” au arătat o corupție sistemică. Acum, cu amenințările penibile ale „Doamnei Nod în Papură” și ignorarea flagrantă a legii incompatibilităților, tabloul este complet. Cetățenii Prahovei merită o poliție care să-i protejeze, nu o „afacere de familie” în care carierele sunt distruse de răzbunări personale și incompatibilități strigătoare la cer, iar șefii și soțiile lor nu cunosc nici măcar elementele de bază ale legii.
Dormiți liniștiți, dragi cetățeni, „Clanul Nod în Papură” veghează… la propriile interese și la propria ignoranță, amenințând cu procese pe oricine îndrăznește să arate adevărul.
Ne vedem în instanță, dragi membri ai „Clanului nod în Papură” (aici)!
Acolo, sub ochii publicului și ai judecătorului, vom desăvârși dezvăluirile, demonstrând, cu acte și mărturii, exact cine sunteți. Credeați că ne intimidați?
Noi… ABIA AȘTEPTĂM să înceapă adevăratul spectacol al justiției (aici) !, poate nu in acest judet unde inca sunt culoarele justitiei….Vom reveni! (Cristina T.).
Exclusiv
IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!
Dezvăluiri incendiare aruncă din nou în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, unde, se pare, conceptul de „conflict de interese” este doar o poveste pentru naivi. După ani de scandaluri, de la „Caracatița White Tower” (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), etc, la „Operațiunea Dosar Șters” (aici), instituția pare să fi atins apogeul absurdului sub bagheta comisarului Marcel Bălan.
O nouă „recidivă” confirmă că, la IPJ Prahova, regulile sunt făcute doar pentru alții, iar „etica” se prezintă sub forma unei păpuși gonflabile, gata să fie umflată sau dezumflată după bunul plac al șefilor.
Recidiva „eroului” Marcel Balan: De la dans cu interlopii la comandă supremă în „famiglie” (aici)
Marcel Bălan, un nume deja sonor în analele grotescului prahovean, pare să nu se dezmintă. După ce, așa cum a dezvăluit Incisiv de Prahova (iulie 2025), se distra de minune la chefuri cu interlopii pe care propria-i soție, pe atunci angajată la Biroul Furturi din Conducte, îi ancheta, acum „eroul” nostru bifează o nouă performanță. Am crezut că episodul „crimă cu păpușa gonflabilă” și promovarea sa ulterioară la șefia IPJ Prahova a reprezentat vârful carierei sale de circar în uniformă. Ne-am înșelat amarnic!
„Famiglia” „nod în papură”: Când inspecțiile devin răfuieli personale
Adevărata capodoperă a „managementului” de la IPJ Prahova iese la iveală odată cu poziția doamnei Carmen Bălan. În timp ce alte instituții se luptă cu declarații de avere și incompatibilități modeste, la Prahova se face școală! Doamna Carmen Bălan este, nici mai mult, nici mai puțin, ofițer în cadrul biroului de Ordine Publică. Sub cui subordonare, vă întrebați? Sub bagheta domnului Marcel Bălan, care, ce coincidență, are atribuții de Ordine Publică și Rutieră!
Acest fapt nu este doar un simplu conflict de interese, este o incompatibilitate flagrantă, un veritabil „nod în papură” pe care nimeni nu pare să-l vadă. Și nu orice „nod”, ci unul cu epoleți! Doamna Bălan, beneficiind de „relația” cu soțul-șef, este liberă să acționeze după bunul plac, căutând cu asiduitate „nod în papură” la diverse secții de poliție. Activitatea ei principală, culmea, ar trebui să fie îndrumarea, nu vânarea de probleme. Dar cine să o controleze pe „Doamna Nod în Papură” când șeful suprem este chiar partenerul de viață? Controlul intern pare să fie doar o glumă bună, mai ales când, în mod „coincidențial”, polițiștii „incomozi” ajung direct „în hârtii” la Control Intern, proaspăt „pescuiți” din inspecțiile sale.
Precedentul umilinței: Chiar și „despoții” se inclină, Marcel Balan, nu! (aici)
Scandalul capătă accente de comedie amară când îl comparăm pe Marcel Bălan cu predecesorul său. Ne aducem aminte de un fost șef „împuternicit” al IPJ Prahova, un „despot” arogant, care, avertizat de serviciile de informații că nu este nici moral și nici legal ca soția sa, angajată la Resurse Umane, să-i fie subordonată, a luat măsuri! Da, ați auzit bine! Chiar și un „despot” a fost capabil să înțeleagă etica, mutându-și soția la un alt serviciu, după doar șapte zile de la „sfatul prietenesc”.
Dar Marcel Bălan? Sub „protecția” lui Miritescu – al cărui nume apare și în contextul „Caracatiței WHITE TOWER” și al încercărilor de a stopa anchete penale (conform Incisiv de Prahova, februarie 2024) – moralitatea și legalitatea sunt concepte demult depășite. Pentru el, se pare, legea este doar un detaliu, iar etica o glumă proastă pe care o ignoră cu „balansul” specific.
Prahova, poligonul de testare al impunității: De la „chei franceze” la „noduri conjugale”
Această nouă „recidivă” în cadrul IPJ Prahova completează tabloul sumbru pe care Incisiv de Prahova l-a desenat constant. De la dosarele penale în care „un cal balan și un pescar au picat pe tehnică” (octombrie 2023), la „operațiunea dosar șters” și „metoda Portocală” de fabricare a „cheilor franceze” (ianuarie 2026), instituția pare a fi un poligon de testare a limitelor abuzului și corupției.
Rămâne de văzut câți polițiști „incomozi” vor mai fi „băgați în hârtii” de „Clanul Nod în Papură” și cât timp va mai tolera Ministerul Afacerilor Interne acest circ tragicomic. Cetățenii Prahovei merită o poliție care să-i protejeze, nu o afacere de familie în care carierele sunt distruse de răzbunări personale și incompatibilități strigătoare la cer. Dormiți liniștiți, dragi cetățeni, „Clanul Nod în Papură” veghează… la propriile interese! Vom reveni cu dezvaluiri senzationale! (Cristina T.).
Exclusiv
Clanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)
Sora, Soțul și Fiul – O triplă alianță contabilă în umbra viceprimarului
În micuța și, până acum, liniștita localitate Boldești-Scăeni, se țese o poveste demnă de un scenariu de film, dar, din păcate, una cu puternice accente de realitate românească. Sub lupa implacabilă a datelor publice și a informațiilor care aruncă o lumină tulbure asupra administrației locale, se conturează un sistem în care afacerile de familie par să prospere, alimentate, cel puțin indirect, de banii publici. La centrul acestei rețele stă, neîndoielnic, familia viceprimarului Cioc Rodica, o familie care, prin membrii săi, pare să fi acaparat o bună parte din sfera contabilității și consultanței fiscale locale, într-un mod ce ridică serioase semne de întrebare privind etica și integritatea în funcția publică.
I. „Experții contabili” de casă: De la unitatea medico-socială la Clubul Sportiv, toate pe mâna sorei!
Recent, a ieșit la iveală că CONTA APS EXPERT CONSULTING SRL, o firmă de contabilitate cu sediul în Boldești-Scăeni, Str. Bucovului 17 A, deține un contract strategic: cel de contabilitate cu Unitatea de Asistență Medico-Socială din localitate. Nimic neobișnuit, am putea spune, până la momentul în care aflăm cine este „geniul contabil” din spatele acestei entități. Potrivit datelor oficiale de pe Listafirme.ro, unic asociat și administrator al CONTA APS EXPERT CONSULTING SRL este nimeni alta decât doamna Vîlcu Andreea. Coincidența face ca doamna Vîlcu Andreea să fie sora doamnei Cioc Rodica, actualul viceprimar al orașului Boldești-Scăeni.
Dar legăturile nu se opresc aici! Aceeași Vîlcu Andreea, prin aceeași firmă sau o alta în care este implicată, se pare că se ocupă și de contabilitatea clubului sportiv local, întocmind inclusiv documente de execuție. Cu alte cuvinte, banii publici, gestionați de Primărie și instituțiile subordonate, par să găsească drumul cel mai scurt spre… sora viceprimarului. Eficiență maximă sau un conflict de interese de proporții monumentale?
II. Imperiul contabil se extinde: Unde se termină „famiglia” și de unde incepe bugetul local?
Pe lângă CONTA APS EXPERT CONSULTING SRL, doamna Vîlcu Andreea mai figurează, cu o cotă de 55% din capitalul social, ca administrator și asociat în ACCOUNTING EXPERT FOR YOU SRL, o firmă care, conform datelor Listafirme.ro, a înregistrat un profit de peste 106.000 RON în 2024, dintr-o cifră de afaceri de aproape 300.000 RON, clasându-se pe locul 1 în topul afacerilor din domeniul său în Boldești-Scăeni. Interesant este că, în această firmă, alături de sora viceprimarului, regăsim și pe domnul Cioc Gabriel Stelian, deținătorul unei cote de 45% și, totodată, soțul viceprimarului Cioc Rodica.
Așadar, avem o viceprimăriță, soțul ei, sora ei, toți, într-un fel sau altul, în miezul afacerilor de contabilitate care, prin natura lor, intră în contact direct cu sfera publică și cu fondurile comunității. O rețea care, cel puțin pe hârtie, pare de neclintit.
III. „Divan Solutions”: Valsul administratorilor în familia viceprimarului
Tabloul familial de afaceri nu ar fi complet fără DIVAN SOLUTIONS SRL, o companie cu activitate în comerțul cu amănuntul, deținută în cote egale (50%-50%) de domnul Cioc Gabriel Stelian (soțul viceprimarului) și domnul Cioc Vlad Mihai (fiul viceprimarului). Dar aici intervine o „manevră” demnă de manualele de evitat scandalul public: până de curând, chiar doamna Cioc Rodica, viceprimarul în funcție, figura ca administrator în această firmă!
Conform istoricului administratorilor disponibil public, la data de 04.10.2024, doamna Cioc Rodica a fost revocată din funcția de administrator. În aceeași zi, pe 04.10.2024, a fost adăugat ca administrator domnul Cioc Vlad Mihai, fiul, cu un mandat valid până în 2073! O demisie „elegantă” sau o tentativă penibilă de a masca legăturile evidente între funcția publică și interesele private, exact în momentul în care lucrurile ar fi putut deveni „fierbinți”? Faptul că toate aceste companii – ACCOUNTING EXPERT FOR YOU SRL și DIVAN SOLUTIONS SRL – funcționează de la aceeași adresă (Str. Bucovului 17, Boldești-Scăeni), iar CONTA APS la numărul 17A, completează imaginea unui hub de afaceri familial, amplasat strategic la ușa primăriei.
Concluzie: O „microîntreprindere” de interese publice și private?
ACCOUNTING EXPERT FOR YOU SRL din PRAHOVA (CUI 45659150) – date firmă, contact, bilanț, CAEN CONTA APS EXPERT CONSULTING SRL din PRAHOVA (CUI 39377287) – date firmă, contact, bilanț, CAEN DIVAN SOLUTIONS SRL din PRAHOVA (CUI 31468304) – date firmă, contact, bilanț, CAEN (1) DIVAN SOLUTIONS SRL din PRAHOVA (CUI 31468304) – date firmă, contact, bilanț, CAEN DIVAN SOLUTIONS SRL din PRAHOVA (CUI 31468304) – date firmă, contact, bilanț, CAEN_1
„Soți fericiți cu firme de contabilitate care gestionează banii publici, unde soția este viceprimar” – această propoziție, de o duritate tăioasă, sintetizează perfect situația din Boldești-Scăeni. Ceea ce se profilează nu este doar o serie de coincidențe nefericite, ci un model de interconectare a intereselor private cu decizia publică, sub nasul, și cu implicarea, membrilor cheie ai administrației locale.
Întrebările retorice se impun: Cât de transparentă este gestionarea banilor publici când „experții” sunt chiar din familia celui care ar trebui să vegheze? Cine garantează imparțialitatea și corectitudinea contractelor? Și, mai ales, cât va mai dura până când cetățenii din Boldești-Scăeni vor cere socoteală pentru aceste „aranjamente” de familie, care miros puternic a abuz în serviciu și conflict de interese? Într-o țară în care corupția la nivel local sufocă dezvoltarea, cazul de la Boldești-Scăeni ar putea deveni un studiu de caz de manual.
Nepotismul la paritate cu ilegalitatea: De la contabilitate de clan la dispoziții abuzive, confirmate oficial!
„Soți fericiți cu firme de contabilitate care gestionează banii publici, unde soția este viceprimar” – această propoziție, de o duritate tăioasă, sintetiza perfect situația din Boldești-Scăeni, unde interesele private par să se împletească periculos de mult cu funcția publică. Dar, tocmai când credeam că am atins zenitul absurdului, Primăria Boldești-Scăeni, într-o probă de transparență (involuntară sau nu), ne-a oferit cireașa de pe tort: Refuzul oficial al contrasemnării de către secretarul general al UAT Boldești-Scăeni a Dispoziției Primarului nr. 424/29.12.2025. Obiectul? Transferul doamnei Ilie Ioana Carmen într-o funcție publică de conducere, o mișcare flagrantă, deoarece persoana transferată nu ar îndeplini condițiile legale, fapt confirmat chiar de un document oficial publicat pe site-ul Primăriei. Mai mult, acest caz se leagă de un scandal anterior, în care președintele CSO Boldești-Scăeni, domnul Ilie (probabil membru al aceleiași familii), a fost implicat în deturnarea unor bani publici ai clubului sportiv în conturi personale – fonduri restituite abia după presiunea opiniei publice, nu din proprie inițiativă, dovadă a impunității și a lipsei de control intern.
Concluzie: Legea ca „sugestie opțională” și spectacolul absurdului administrativ
Acest refuz al secretarului general, garantul legalității, nu este un moft birocratic, ci un avertisment roșu sângeriu: un act al primarului încalcă legea. Așadar, nu mai vorbim de zvonuri sau „atacuri politice”, cum a catalogat Primăria inițial, ci de o confirmare oficială a ilegalității, venită din interiorul sistemului. În Boldești-Scăeni, problema nu mai este dacă funcțiile se oferă ca recompensă pentru loialitate de clan, ci că documente oficiale arată acum fără echivoc că legea este tratată ca o sugestie opțională, iar mecanismele de control sunt ignorate până în punctul în care devin penibile, dar imposibil de ascuns. Cât de departe poate merge această mascaradă, înainte ca cineva să tragă cortina?
Vom reveni. (Cristina T.).
-
Exclusivacum 4 zileVărbilău, SRL-ul „Cărbunaru & Co.”: Unde banul public e afacere de familie, cu happy hour la corupție! (II)
-
Exclusivacum 4 zileJilava: „Arhiva Neagră” a „Văduvei” și „Filmul” cu Pian care nu se mai vede! Teoroc, de la „baroneasă” la „suspectă de curățat probe” – Un blockbuster penal de neratat!
-
Exclusivacum 10 oreClanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)
-
Exclusivacum 4 zileRăsturnare de situație la CCR: Pensiile militare, sub scut constituțional! Sindicatul Diamantul avertizează Guvernul pe tema unui „OUG” misterios
-
Exclusivacum 2 zileCircul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!
-
Exclusivacum 4 zilePloiești, Mecca Țepelor: Il Capo și marionetele, in paradisul impunității (cu BMW și lacrimi de crocodil?)
-
Exclusivacum 2 zilePenitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi
-
Exclusivacum 4 zileCIRCUL „ANTIGRINDINĂ”: CUM S-A TRANSFORMAT „SCUTUL NAȚIONAL” ÎN MAȘINA DE SPĂLAT BANI CU TENTACOLE SPRE KREMLIN ȘI OTRĂVIREA RECOLTELOR!




