Exclusiv
Fals în înscrisuri, evidenta contabila denaturata recunoscuta oficial de edil in sedinta Consiliului Local Ploiesti!/ALBA NEAGRA CU LEGEA PENALA/Traim, domnule, intr-o lume fara onoare si fara limite morale si legale (III)

Azi, s-a incearcat, din nou, in afara legii, eşalonarea la esalonare fara nicio baza legala, a unei datorii de aproape 10 milioane de euro pe care o are către fostul operator Veolia Energie, aferentă plăţii subvenţiei şi unor diferenţe de costuri din ultima parte a contractului, in sedinta Consiliului Local Ploiesti!
In fapt, cu „gurita” lui de „aur”, edilul Andrei Volosevici, a recunoscut in clar: falsurile în înscrisuri, evidenta contabila denaturata, totul in favoarea firmei sale de „suflet” – VEOLIA.
Citam din memorie „cuvantarea” mincinoasa din sedinta CL a Faraonului PSD, „cuvantare” care a incercat sa pacaleasca iar consilirii locali, „cuvantare” cu conotatii penale:
ALBA NEAGRA CU LEGEA
„Discutia se poarta de suma si daca se acorda sau nu reesalonare…”
„Ca sunt 48 de milioane care trebuiau trecuti sau nu mai mult sau mai putin ca arierate nu are nicio legatura cu aceasta situatie cu proiectul pe care il discutam”.
Din fericire, pentru LEGALITATE si/sau pentru toti conislierii, proiectul a fost prorogat la initiativa viceprimarului PNL, DANIEL NICODIM.
[pdf-embedder url=”https://www.incisivdeprahova.ro/wp-content/uploads/2023/03/016-esalonare-debite.pdf” title=”016 esalonare debite”]
Din raportările la Finanțe de plati restante de 114 milioane și…după „tipaturi” s-au diminuat in FALS și raportat eronat doar 34 milioane. Firma de suflet Veolia spune clar în Acordul de eșalonare că restanțele sunt acum de 97 255 191,33 lei și acceptă plata de 48 522 428,33 lei in perioada aprilie 2023 februarie 2024. Diferența de 48 732 763,10 lei face obiectul unei altei eșalonări.
Că hotărârea de consiliu local are o problema in sensul că a fost adoptată în 10 februarie și consilierii au aprobat aplicarea ei cu 1 februarie, adică retroactiv cu 10 zile, asta este o alta problema
Nu a făcut obiectul procesului tariful majorat de 605.22 majorat fata de 462,58 lei ambele fata TVA. Implicit se recunoaște suma de 97 255 191, 38 lei care este reală dar neinregistata contabil. De ce? Fals în înscrisuri, evidenta contabila denaturata.
Reamintim ca, evidenţa contabilă a municipiului Ploieşti, urmare a constituirii în mod eronat de provizioane, fără prevedere bugetară şi fără bază legală este denaturată cu buna stiinta de catre edilul Andrei Volosevici si gasca sa. Situaţiile financiare anuale prezintă date nereale şi bugetul local al municipiului Ploieşti aprobat pentru anul 2023 nu respectă prevederile legale în materie, respectiv Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art 14,62-63 etc., plăţile restante raportate sunt greşit transmise, aflam dintr-un mail primit de edilul Andrei Volosevici.
Provizioanele reprezintă instrumente financiare ce se constituie pe seama unor cheltuieli anticipate şi previzibile, necesare pentru a acoperi sume de bani ce vor acoperi cheltuielile. Acestea asigură stabilitate financiară şi reprezintă un instrument contabil legal şi sigur pentru a avea lichidităţi şi disponibilităţi băneşti pentru numeroase situaţii destabilizatoare.
Provizioanele pentru litigiile instituţiilor publice reprezintă acea categorie de provizioane pentru a dispune de lichidităţi în cazul declanşării sau pierderii unui proces pentru o speţă care le vizează, ori în acest caz constituirea provizioanelor este fictivă, fără prevedere bugetară şi nelegală.
In raportul de specialitate al Directiei Economice s-a precizat, in clar, obligațiile de plată restante către Veolia cu ocazia inventarierii anuale in sumă de 114.097 866, 28 lei. Diminuarea provine din constituirea de provizioane fara prevedere bugetară și fără baza legala in sumă de 66 676 338,91 lei. Procesul aflat pe rol între Prefectul Jud. Ph. si Consiliul Local Ploiesti avand că obiect anulare HCL nr.60/ 10.02.2022 are că soluție pe scurt: anularea in parte a HCL 60/2022 cu privire la data intrării în vigoare a actului administrativ, respectiv 01.02.2022.
Chiar daca anumite trompete (mai mari sau mai mici) au incercat, in zadar, sa discrediteze pe directorul economic Nicoleta Craciunoiu, cunostintele vaste de economie, profesionalismul si legea penala fac in zadar aceste zbateri.
Azi, se incearca, din nou, in afara legii, eşalonarea la esalonare fara nicio baza legala!
Aşa cum rezultă din Anexa nr. 1 ACORD DE EŞALONARE soldul restant al facturilor emise este de 97.255.191,33 lei, sold care nu corespunde evidenţei contabile a municipiului Ploieşti., soldul fiind denaturat în mod intenţionat cu înregistrarea de provizioane în suma de 66 .676 338, 91 lei fără prevedere bugetară şi fără bază legală, în baza unor Referate şi Informări, pentru care mi se refuză punerea la dispoziie.
Suma de 48.522.428,33 lei propusă eşalonării din prima etapă nu corespunde datelor din evidenţa contabilă, respectiv sumă restantă de 31.008.168, 15 lei.
Diferenţa de 48 732 763, 10 lei precizată în Acordul de eşalonare, Anexa nr. 3, reprezintă facturi emise în baza H,C,L, nr, 60/2022, neînregistrate în evidenţa contabilă. Există şi facturi de penalităţi emise pentru suma de 429.316, 06 lei , neconfirmate la plată.
În calitate de ordonator principal de credite, primarul în funcție Andrei Liviu Volosevici, a semnat o parte din Ordinele de plată reprezentând cotă arierate ex. OP nr. 2552, din 06.12.2022, în sumă de 5.549.000 lei, OP nr.2360, din data de 03.11.2022 în sumă de 4.211.830 lei, fapt ce demonstrează că a avut cunoștință de situația financiară dezastruoasă în care a ajuns Municipiul Ploiești în anul 2022.
Pentru anul 2023, situaţia prevederii bugetare şi a plăţilor eferente cap.81.02.06 -40.03 subventii energie termică. se prezintă astfel:
- Prevedere 2023 – 57 600 000 lei
- Plăţi SC TERMO Ploieşti 047 507, 01 lei
- Plăţi SC VEOLIA 3 530 000 LEI
- Facturi emise de către SC TERMO Ploieşti neachitate 4 453 508 lei
- Rest prevedere bugetara 5 568 984,99 lei din care trebuie plătită factura lunii martie 2023 catre SC TERMO Ploiesti, prevedere estimată ca insuficientă.
- Cu privire la prevederea bugetară privind eşalonarea parţială a soldului de 48.522.428,23 lei, astfel cum rezultă din art.1 Acord Eşalonare, eşalonată în anul 2023 in sumă de 417. 942, 56 lei şi diferenţa de 9.104.485,67 lei în anul 2024, nu există prevedere bugetară în bugetul local aprobat pentru anul 2023.
- Prin acordul de eşalonare se precizează că suma din Anexa nr.3 de 48 732 763, 10 lei, eventuala eşalonare a soldului nr. 2, să facă obiectul unui acord ulterior.
- Consiliul Local Ploieşti a aprobat prin alte hotărâri de consiliu local eşalonări la plată şi nu au fost respectate graficele de eşalonare privind plăţile, atrăgând penalităţi de întârziere şi cheltuieli de judecată suplimentare.
S-a procedat la înregistrarea în evidenţa contabilă şi la raportarea plăţilor restante şi a arieratelor către D.G.R.F.P. Ploieşti, lunar (ponderea semnificativă o reprezintă datoriile către SC VEOLIA ENERGIE PRAHOVA SRL) şi la plata cotei de 5% calculat la soldul lunii anterioare.
Înregistrarea în evidenţa contabilă până la data de 30.09.2022 a fost făcută având la bază facturile emise, serviciile prestate fiind confirmate de către salariaţii R.A.S.P. Ploieşti care acordă viza de certificat în privinţa realităţii, regularităţii, legalităţii.
Lunar, conform evidenței contabile, s-a raportat și depus la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești „Situaţia Plăți Restante” și „Situația Centralizată a Arieratelor Bugetului General al Unității Administrativ–Teritoriale”,
Cu ocazia inventarierii anuale s-a transmis către S.C Veolia Energie Prahova S.R.L extras de cont privind obligațiile de plată neachitate în sumă de 114.097.866,28lei, S.C. Veolia Energie Prahova S.R.L. confirmând obligația de plată de 114.873.443,33 lei, diferența reprezentând penalități calculate ulterior.
În data de 20.12.2022, Direcția Economică a primit de la Direcția Administrație Publică, Juridic–Contencios, Achiziții Publice, Contracte, Serviciul Juridic– Contencios, Contracte, Adresa nr. 2055/20.12.2022, prin care se aduce la cunoștință faptul că: „pe rolul Tribunalului Prahova se află înregistrat Dosarul nr.2790/105/2022 având ca obiect anulare act administrativ H.C.L. nr.60/10.02.2022. În data de 14.11.2022 instanța s-a pronunţat în sensul că a dispus anularea în parte a H.C.L. nr.60/10.02.2022, cu privire la data intrării în vigoare a actului administrativ, respectiv 01.02.2022.”
Procesul este între Prefectul Judeţului Prahova în calitate de reclamant și Consiliul Local al Municipiului Ploiești în calitate de pârât, nu U.A.T. Ploiești/Primăria Ploieşti și S.C. VEOLIA Energie Prahova S.R.L. (Cerasela N.).
Exclusiv
Jilava, Mioveni – aceeași mizerie! Baroneasa Whatsapp și tunurile penitenciarelor românești

Spovedania unei „Baronese” nervoase: Jilava plânge după Mioveni!
Cristina Teoroc, supranumită „baroneasa” de la Jilava – penitenciarul cu o reputație sinistră, „al morților subite” – a erupt pe grupul de WhatsApp al directorilor de penitenciare. Motivul? Schimbările de strategie ale noii conduceri ANP, care au îndrăznit să atingă sacrosanctele „aranjamente” ale vechii găști. Se pare că „baroneasa” își varsă nervii pentru că un anumit director Sabăreanu – un apropiat al familiei sale și partener de drum sindical al soțului – a fost „decapitat” de la Spitalul Penitenciar Mioveni de către noul director general, comisar-șef Bogdan Geo Burcu. (Conform informațiilor publicate inițial de FSANP și preluate de diverse surse media).
𝐌𝐚𝐢 𝐞 𝐜𝐢𝐧𝐞𝐯𝐚 𝐭𝐫𝐞𝐚𝐳 𝐥𝐚 𝐨𝐫𝐚 𝐚𝐬𝐭𝐚?
Sabăreanu, cel îndepărtat din funcție, nu ar fi fost schimbat degeaba. Se vorbește tot mai insistent despre un tun de 200.000 de lei, orchestrat împreună cu dr. Costin Ștefan, consilierul bine-cunoscut al ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, conform investigațiilor FSANP. Dar în loc să-și plece capul rușinat, Sabăreanu se victimizează: „Sindicatul schimbă directori prin reclamații!”. O victimizare clasică, desprinsă parcă din manualul infractorului bugetar de succes! Se pare că reacția promptă a Corpului de Control a stricat socotelile celor care sperau la o mușamalizare ca la carte.
De la pile și umbrele, la scaunul de director: Rețeta succesului în sistemul penitenciar
Sursele noastre sunt fără echivoc: Sabăreanu nu a ajuns în scaun prin merite sau competențe, ci prin protecție sindicală și sprijin politic. Un traseu tipic pentru mulți directori din sistemul penitenciar, unde pilele și umbrelele sunt mai importante decât rezultatele și munca cinstită. Oare cum ar reacționa ministrul Radu Marinescu dacă ar vedea cu ochii lui cum se fac numirile în sistem, dincolo de rapoartele cosmetizate?
Baronesele dau lecții de morală: Ipocrizie la nivel inalt
„Baroneasa” Teoroc, în timpul ăsta, dă lecții despre corectitudine și „dublu standard”, deși conduce un penitenciar, Jilava, care este un focar de probleme. Orice critică la adresa „baronesei” este imediat întâmpinată cu amenințări de proteste de către soțul sindicalist. Un adevărat scut familial împotriva oricărei forme de control sau responsabilizare!
Apel către Ministrul Justiției: Curățenie generală la Jilava și Mioveni!
Domnule ministru Radu Marinescu, vă îndemnăm să mergeți la Jilava nu doar în „vizită”, ci într-un control adevărat. Poate veți descoperi mai multe decât rapoartele cosmetizate și declarațiile sforăitoare de pe WhatsApp. E timpul să faceți curățenie în sistemul penitenciar, începând cu aceste două focare de corupție și incompetență!
Decență și gura mică!
Pentru doamna Cristina Teoroc și domnul Sabăreanu, mesajul nostru este simplu:
- Baroneaso, mai puțină morală de doi bani și mai multă decență! Nu mai da lecții de corectitudine, când conduci un penitenciar cu probleme grave!
- Sabăreane, gura mică! Ultimul om care ar putea da lecții despre integritate ești tu, cel acuzat de sifonarea banilor publici! (Cristina T.).
Exclusiv
Dezamăgire în Poliție: Tineri polițiști vor să renunțe din cauza presiunii, lipsei de sprijin și salarizării precare

Sindicatul Sidepol trage un semnal de alarmă cu privire la dezamăgirea și frustrarea tot mai mari resimțite de polițiștii tineri, mulți dintre ei dorind să părăsească sistemul din cauza presiunii, lipsei de sprijin, salarizării precare și a condițiilor de muncă improprii. Sindicatul dezvăluie un „caz real, problemă generală”, în care un polițist tânăr și-a exprimat dorința de a demisiona din cauza nemulțumirilor acumulate.
Stres, lipsă de sprijin și deficit de personal: Problemele majore ale polițiștilor
Potrivit Sindicatului Sidepol, principalele neajunsuri cu care se confruntă polițiștii sunt:
- Stres psihic acumulat prin tot mai multe atribuții acordate.
- Lipsa de sprijin din partea managerilor, adesea lipsiți de pregătirea necesară.
- Lipsa resursei umane (peste 25.000 de angajați lipsă), un coleg fiind nevoit să lucreze pentru 3-4.
- Salarizare incorectă și lipsa de predictibilitate a carierei, prin modificarea succesivă a legislației în defavoarea angajaților.
- Condiții de muncă improprii.
- Dotare precară și legislație care nu apără angajatul.
„Guvernul Bolojan nu face decât să adâncească criza”: Critici la adresa măsurilor guvernamentale
Sindicatul critică măsurile anunțate de Guvernul #Bolojan, care, în loc să îmbunătățească situația, „nu fac nimic altceva decât sa adâncească și mai mult criza din sistem”.
Cerințe concrete: Cariere predictibile, salarizare echitabilă și recunoașterea bolilor profesionale
Sindicatul Sidepol solicită măsuri imediate și concrete pentru îmbunătățirea situației polițiștilor:
- Un cadru predictibil al carierei polițistului.
- Salarizare echitabilă și motivantă.
- Recunoașterea bolilor profesionale și sprijin real pentru sănătatea polițiștilor.
- Suplimentarea resursei umane prin încadrări și școli adaptate nevoilor actuale.
- Dotare modernă și eficientă.
- Legislație care să apere angajatul în raport cu atribuțiile pe care le desfășoară.
„Polițiștii nu cer privilegii, ci doar respectul și condițiile minime”: Un apel la responsabilitate
Sindicatul subliniază că polițiștii nu cer privilegii, ci doar respectul și condițiile minime pentru a-și putea face datoria față de cetățeni și față de România. (Cerasela N.).
Exclusiv
Prahova sub asediu: Cum mafia imobiliară ne vinde sicrie cu vedere. „White Tower”, „City Gate”, „Mărășești”: Triunghiul Bermudelor imobiliare

Prahova în flăcări și beton armat: Când incompetența dansează pe ruine și corupția ne lasă cu ochii-n soare
De la hoteluri carbonizate la blocuri bombe: Cum mafia imobiliară ne Țtne ostatici într-un coșmar urban
Prahova, județ binecuvântat de Dumnezeu, dar blestemat de politicieni și dezvoltatori imobiliari fără scrupule! În timp ce ne trăim viețile liniștite, sub nasul nostru se țes intrigi, se fură ca-n codru și se construiesc bombe cu ceas, gata să explodeze oricând. Ultimul exemplu? Un hotel transformat în crematoriu, din cauza neglijenței crase și a corupției generalizate.
Tatarani: Hotelul făcut scrum, vieți reduse la cenușă
În comuna Tatarani, un hotel s-a transformat într-un iad în flăcări. Două suflete nevinovate, găsite carbonizate. Motivul? Un amalgam de ilegalități: construcție fără autorizație, lipsa autorizației ISU, zero instalații de detectare a fumului sau hidranți. ISU Prahova, după ce a dat o amendă și a dispus închiderea unității, s-a spălat pe mâini. Dar cine plătește cu adevărat? Doi oameni transformați în scrum și o comunitate în stare de șoc.
„White Tower”, „City Gate”, „Mărășești”: Triunghiul Bermudelor imobiliare
Ziarul nostru de investigații, Incisiv de Prahova, a tras un semnal de alarmă: complexele imobiliare White Tower, City Gate și Mărășești, construite de familia Lupu și acoliții săi (Vlad Nichita, Daniel Ștefănescu, etc), sunt focare de nereguli și potențiale tragedii.
- White Tower: Un turn al minciunilor și al ilegalităților. Construit fără respectarea autorizației, cu etaj suplimentar (30 de apartamente!), fără autorizație ISU și fără utilități. Dar, hei, sute de oameni locuiesc acolo! Un adevărat coșmar locativ.
-
City Gate: Un oraș fantomă, cu apartamente ocupate abuziv. Oamenii aceștia, fără acte în regulă, pot provoca oricând o nenorocire. Responsabilii? Simona Manea (administrator Gersim Development) și acționarii Vlad Nichita și Daniel Ștefănescu.
- Dar stați, nu plecați! Incisiv de Prahova a obținut imagini șocante: cabluri de alimentare cu energie electrică improvizate, aruncate pe jos, ca-n junglă! Noaptea, zeci de apartamente sunt luminate, semn că sunt locuite. Ziua, oameni se plimbă nestingheriți, ca și cum ar fi acasă. Dar sunt oare acasă? Sau sunt doar niște victime potențiale, așteptând o nenorocire?
- Mărășești 178: Responsabilitatea morală și penală aparține tuturor celor care au închis ochii.
„Il Capo” și gașca: Cum transformăm betonul în aur și viețile în nimic
În spatele acestor afaceri dubioase stau personaje pitorești:
- Vlad Nichita („Il Capo”): Maestrul fraudelor imobiliare, cel care trage sforile și împarte cărțile.
- Lorenz Michael Nasturica („Nash”): Escroc internațional, fugit în Dubai cu milioanele furate. Un fel de Arsène Lupin autohton, dar mult mai periculos.
- Mihai Lupu: Victima sau complice? Greu de spus. Cert e că și-a făcut o imagine de „afacerist de succes” pe spatele unor fraude și escrocherii.
- Etc,
Justiția, oarbă și șchioapă?
De ce nu se face nimic? Simplu: justiția e oarbă, șchioapă și, uneori, complice. Numele infractorilor apar peste tot, dar ei rămân liberi, protejați de un sistem corupt până-n măduva oaselor. Creditele sunt armele lor, bilanțurile contabile – minciunile lor, iar Dubaiul – paradisul lor fiscal.
Concluzie: Prahova, un județ capturat de mafie? (acum vedem și de ce!)
Legături de o ambianță de mafie și conspirație (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), etc.
Prahova a ajuns un județ capturat de mafie. Corupția a devenit sistem, iar sistemul – mafie. Dar nu e totul pierdut. Incisiv de Prahova ne arată clar ce se întâmplă. Dacă ne unim forțele, putem schimba această realitate cruntă. Să luptăm pentru un viitor în care siguranța și dreptatea să nu mai fie doar niște vorbe goale!
Ce-i de făcut? Să ne trezim!
E timpul să ne trezim! Să cerem socoteală autorităților, să demascăm mafia imobiliară și să luptăm pentru dreptate. Nu mai putem tolera ca viețile noastre să fie puse în pericol de niște infractori fără scrupule.
E timpul să facem curățenie în propria noastră casă. Să nu mai tolerăm corupția, incompetența și indiferența. Să construim o țară în care legea e lege pentru toți, nu doar pentru fraieri! (Cristina T.).
-
Exclusivacum 4 zile
PANICĂ LA MITITELU! Corupții din Poliția Penitenciară, în corzi! Vine DNA-ul?!
-
Exclusivacum 4 zile
Penitenciarul Ploiești: De la gunoaie de lux la instagramul promisiunilor pierdute – Un director cu „APT Limitat” la decență!
-
Exclusivacum 11 ore
Dezamăgire în Poliție: Tineri polițiști vor să renunțe din cauza presiunii, lipsei de sprijin și salarizării precare
-
Exclusivacum 3 zile
Justiția imobiliară română: O nouă modă – Morții dau case, judecătorii pupă cruci, poliția acoperă hoții!
-
Exclusivacum 3 zile
Marioara „ciuruitoarea”, Nichita „smecherul” și justiția „somnoroasă”: Ploieștiul, capitala fraudelor imobiliare?
-
Exclusivacum 5 zile
Panică în MAI: Guvernul vrea creșterea vârstei de pensionare, sindicatul Diamantul avertizează asupra riscurilor și inechităților
-
Exclusivacum o zi
Prahova sub asediu: Cum mafia imobiliară ne vinde sicrie cu vedere. „White Tower”, „City Gate”, „Mărășești”: Triunghiul Bermudelor imobiliare
-
Exclusivacum 4 zile
Coca-Cola: Sifonul penalității de la Ploiești – Cum Nan și gașca au transformat „băutura fericirii” într-un cocktail Molotov de otrăvuri și minciuni!