Featured
”Nu aici, e slujba de înmormîntare”
(Preluare Inpolitics):
Tom Șora, unul dintre cei doi copii rămași în viață ai filosofului Mihai Șora, a ținut o cuvîntare în Biserica Albă, la priveghiul marelui dispărut, în care a făcut dezvăluiri explozive, care induc ideea că tatăl său a fost controlat strict în ultimul deceniu din viață, exact de cînd datează și relația, apoi căsnicia sa cu Luiza Palanciuc. Afirmații care par să întărească suspiciunile din spațiul public că postările cărturarului aparțineau nevestei mai tinere cu 56 de ani și că Șora, de fapt, era doar un produs de marketing. Probabil Tom Șora ar fi spus mai multe dacă nu ar fi fost blocat de preoții bisericii, vechi apropiați ai familiei Șora.
Stabilit în Germania, compozitor și artist plastic, Tom Șora – care spune că nici măcar nu a fost anunțat de Luiza Palanciuc Șora de decesul tatălui – a anunțat din capul locului că vorbește și în numele surorii sale, Sanda, care nu a putut veni din cauza sănătății, cel de al treilea copil, Andrei, decedînd cu ceva vreme în urmă. Tom a venit la biserică însoțit de Alexandru, nepotul lui Șora, și de strănepotul său, Nico.
”Nu aș venit să țin acest discurs dacă nu m-ași fi simțit obligat să fac lucrul ăsta. E spontan, nu l-am pregătit, l-am improvizat acum, dar am de spus niște lucruri care trebuie spuse, chiar dacă aici s-au spus numai lucruri foarte frumoase; eu voi spune alte lucruri. Scurte.
Am aflat de moartea tatălui meu cu totul întîmplător, și anume o cunoștință a surorii mele a citit pe Facebook că a murit tatăl meu. Și atunci sora mea, sîmbătă seara, mi-a spus că a murit tatăl nostru. Deci nu am fost înștiințat că a murit, am aflat cu totul întîmplător. Relația noastră, a familiei noastre cu tatăl nostru a fost sistematic împiedicată în ultimii 10 ani. Nu am putut lua legătura cu el nici telefonic, nici prin mail, a fost blocată. Nu puteam să dau telefon să vorbesc cu el, eram cenzurat. Am încercat de nenumărate ori în acești zece ani să iau contact cu el, nu am putut.
Acum trei ani am făcut o chestie specială: am venit neanunțat cînd erau demonstrațiile din august, din 2019 (Piața Victoriei, la împlinirea unui an de la mitingul din 10 august 2018 n.n.), am venit spontan și acolo, practic, în piață, am vorbit cu tatăl meu și printr-o minune am reușit să ne întîlnim de două ori într-un local, nu acasă. Și acolo am vorbit și a fost destul de bine ce am vorbit și am sperat că relația se va normaliza și că voi putea vorbi din nou, normal, la telefon, personal, cu tatăl meu care acum trei ani era lucid, se putea vorbi foarte bine cu el. După vreo două săptămîni cînd m-am întors în Germania, am dat telefon să văd ce mai face. Imposibil, nu am mai putut vorbi cu el”.
În acest moment, după ce mai întîi i s-a redus volumul microfonului, discursul lui Tom Șora a fost întrerupt de unul dintre preoți, care i-a spus să nu e momentul și locul potrivit: ”Nu aici, e slujba de înmormîntare”.
Exclusiv
Sindicaliștii „Diamantul” anunță ofensivă în instanță pentru recuperarea CIB: „Cea mai importantă acțiune pe drepturi din istoria MAI!”
Featured
Sindicatul Europol Neamț denunță abuzuri ale conducerii IPJ: „Când vor înceta abuzurile împotriva liderului nostru?”
Anchete
„Record” de alcoolemie pe A1 Deva: Șofer oprit cu peste 2,3 mg/l alcool în aerul expirat, reținut!
-
Exclusivacum 2 zileCircul Teoroc își joacă ultima reprezentație: Lacrimi sindicale pentru „Finu” și un grad de chestor confiscat de la obraz!
-
Exclusivacum 5 zileBurcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Exclusivacum 15 oreTeoroc și tăcerea „Mielului Penitenciar”: Când SNPP era mut ca peștele și Halchin arunca cu salarii pe WC-uri ilegale!
-
Ancheteacum 5 zileANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum 3 zileBăicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Administratieacum 5 zilePenitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Exclusivacum 4 zileProtest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum o ziFamilia Teoroc: De la padoc de lux la circ de strada – Râsul plânsului în sistemul penitenciar! (Ediția cu polițiști santajați și vuvuzele sub frică)



