Oare de ce principalul consilier al lui Joe Biden ne-a sfătuit să citim doar primul articol din Planul de pace propus de China? Sunt douăsprezece puncte de negociere pentru încheierea armistițiului dintre Rusia și Ucraina. Să fie ceea ce credem noi? Că industria de război nu lasă liderii să miște-n front? Că bursele de valori sunt turate la maximum, iar profiturile se învârt ca titirezii? Sunt întrebări legitime într-o țară în care populația, în proporție de 37 %, își dorește încheierea conflictului.

Așadar, Jack Sullivan ne îndeamnă să citim doar primul articol „respectarea suveranității teritoriale a fiecărei țări.” Păi de ce a zis Joe Biden? Că liderii chinezi fac jocul Moscovei. Respectarea suveranității fiecărei țări înseamnă dreptul Ucrainei asupra Crimeei? Logic, nu? „Nu am văzut în planul chinezesc vreun beneficiu pentru cineva, în afară de Rusia,” a spus Biden la ABC „This Week.” De aceea presa mainstream din SUA ignoră subiectul? Chiar nimeni nu mai vrea pacea?

Mike Minihan, un general de patru stele din Forțele Aeriene ale SUA, a trimis recent o notă ofițerilor pe care îi comandă să se pregătească pentru războiul cu China, care va urma până în 2025. Să se instruiască bine cu ochitul dușmanului în cap. Întrebat la începutul acestei luni, dacă o invazie chineză a Taiwanului este iminentă, secretarul Apărării Lloyd Austin a spus: „Vedem un comportament agresiv din partea forțelor armate ale Chinei și încercarea lor de a restabili o nouă ordine.”

Pe când încă mai avea puterea să facă „America great again,” Donald Trump spunea că orice provocare asupra Rusiei, o duce în brațele Chinei. Și să nu uităm, China are cea mai puternică armată din lume, având peste trei milioane de cadre active, aici intrând și diviziile paramilitare, conform Global Power. Fostul ofițer american de carieră, Douglas Macgregor, combatant în primul război din Irak, susține că America deține 50.000 de soldați în bazele din Europa, iar celelalte state cu greu ajung la cifra de 200.000. Asta pentru cei care cred că ne putem prăvăli peste Rusia, „țarat” care poate adună ușor încă o dată cifra aceasta de combatanți.

Primul paragraf din planul chinez de pace se referă, deci, la „respectarea suveranității teritoriale a fiecărei țări.” Și mai vorbește, în ton cu Liviu Dragnea, despre respingerea dublei măsuri. De ce americanii au respins orice dialog pe tema asta? Pentru că se tem că ținta, de felul zicalei „bate șaua, ca să priceapă iapa,” este Taiwan-ul. Aici e dubla măsură. Zeci de state ale lumii recunosc Taiwanul ca stat independent, iar China, evident că nu. Dreptul la autodeterminare al musulmanilor bosniaci și intenția occidentalilor de a scoate Kosovo din ecuația de state care formau o confederație, condusă de la Belgrad, au dus la războiul din Iugoslavia.

Iată cum funcționează dubla măsură a lumii civilizatorie. Dacă multe state recunosc Kosovo ca entitate socio-politică (cinste diplomației române că nu a accesat la curentul de recunoaștere), de ce Crimeea, cu o populație majoritar rusească, nu are dreptul la autodeterminare? De ce separatismul din Donbas este rău și separatismul din Taiwan este bun? Geopolitica se conduce după interese, nu după principii logice. „Primul lucru care este ucis într-un război este adevărul,” cum bine zicea colegul meu Cristi Botez, într-un interviu pe Realitatea Star.

Planul de pace îi stă administrației Biden, ca unghia-n gât. Dacă ar începe negocierile, SUA ar trebui să dea Chinei înapoi Taiwanul. „Iar aiasta nu se poate, Majestate,” vorba fostului prim ministru Lascăr Catargiu către Rege, când Prințul Moștenitor Ferdinand dorea să facă logodna cu o prințesă autohtonă. Exista o cutumă că viitorul prinț moștenitor nu-și va lua de soție o alogenă. Dacă Washington-ul respinge planul de pace cu Biejing-ul, nu aruncă Rusia în brațele Chinei, așa cum se temea Trump, singurul președinte american care a menținut registrele de război, închise în fișierele militare?

„Războiul și conflictul nu aduc beneficii nimănui: toate părțile trebuie să rămână raționale, să se împiedice ca această criză să scape de sub control și să ajute Rusia și Ucraina să reia dialogul direct cât mai curând posibil, pentru a ajunge la un armistițiu,” se spune în punctul trei al planului de pace. E un îndemn la începerea dialogului. Când diplomații vorbesc, armele tac, zicea cineva.

În continuare, China cere securizarea instalațiilor nucleare, reducerea riscurilor strategice, protejarea civililor, renunțarea la sancțiuni, respectarea acordului inițiat de turci, privind libertatea de transport a cerealelor, stabilizarea producției industriale și a lanțurilor de distribuție. Ce e rău în toate acestea? Că solicită renunțarea la sancțiuni și la revenirea piețelor energetice la normalitate?

Documentul de poziție al Chinei este în acord cu principiile dreptului internațional. De ce se caută înțelesuri ascunse? Invocarea prea deasă a substantivului adjectival: „securitatea națională” e în detrimentul păcii? Totul se joacă la masa Noii Ordini Mondiale. Corifeii inițiativei „suntem conducătorii unici ai planetei” nu doresc să piardă nicio partidă. Și atunci tensiunile se amplifică. Un lucru este clar, încă de la începutul războiului din Ucraina, unipolaritatea lumii s-a frânt pentru totdeauna. Cine nu înțelege e cu urșii, la blegeală în bârlog. Nu cu rușii. Planul e extrem de simplu redactat. Pe douăsprezece puncte. Ideile se pun în dezbatere. Armele ucid, nu propunerile de încetare a focului și de așezare la masa dialogului. Un lucru se desprinde din tot haloul de tăcere din jurul propunerii de pace chineze: nimeni dintre marii lideri ai lumii nu dorește încheierea războiului din Ucraina.

Marius Ghilezan